ÎCCJ, Decizia nr. 90/2020

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

I. Prin sentința penală nr. 249 din data de 20 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. din 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.

II. În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

III. În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) teza I-a din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

IV. În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata S.C. D. S.A. la pedeapsa de 10.000 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. c) teza I-a din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 531 alin. (3) lit. b) și art. 532 alin. (2) din C. pen. din 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a suspendării activității pe o durată de 3 luni.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 712 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a confiscat de la inculpații A. și B. suma de 133.769,80 RON (câte 66.884,90 RON de la fiecare) și de la inculpații C. și S.C. D. S.A. suma de 156.680,20 RON (câte 78.340,10 RON de la fiecare).

A fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanțele din datele de 15.12.2017 și 20.12.2017 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, în limita sumelor de bani confiscate de la fiecare dintre inculpați.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de câte 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților C. și S.C. D. S.A., în sumă de câte 868 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 20 decembrie 2017 emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

- B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000;

- C. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) teza I-a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și

- S.C. D. S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. c) teza I-a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Cauza a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova sub nr. x/2014 la data de 18.12.2014.

Prin ordonanța nr. 362/P/2014 din 06.01.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea 78/2000, reținându-se că în cursul anului 2012 A., deputat în Parlamentul României uzând de această calitate și de cea de președinte al organizației județene Dolj a E., a pretins și primit, prin intermediul lui B. și C., câte 16.000 RON de la fiecare dintre membrii organizației care doreau să fie nominalizați pe lista persoanelor desemnate a participa la alegerile locale din anul 2012 pentru o funcție de consilier județean sau pentru susținerea în vederea ocupării unui post de director în cadrul instituțiilor publice din județul Dolj.

Prin ordonanța din data 21.04.2015, s-a dispus reunirea cauzelor înregistrate sub nr. x/2014 și y/2014, urmărirea penală fiind efectuată în dosarul înregistrat sub nr. x/2014.

O cauză cu același obiect a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova sub nr. x/2015, fiind reunită la dosarul nr. x/2014 prin ordonanța din data de 25.06.2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 147 din data de 05.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în procedura de cameră preliminară și rămasă definitivă la data de 24.05.2018 (prin respingerea contestațiilor), s-a luat act că inculpații A. și C. nu au formulat cereri și excepții.

În baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpații B. și S.C. D. S.A.

S-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu rechizitoriul nr. x/2014 emis la data de 20 decembrie 2017 de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Pentru a pronunța hotărârea sus menționată, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Având în vedere calitatea inculpatului A., de deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptelor și în prezent, calitate pe care, potrivit informațiilor existente pe site-ul oficial al Camerei Deputaților, inculpatul o deținea la data pronunțării prezentei încheieri și ținând cont de prevederile art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, printre altele, infracțiunile săvârșite de senatori, judecătorul de cameră preliminară s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța de judecată competentă să soluționeze cauza în fond.

Referitor la fapta și persoana care a făcut obiectul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară s-a constatat că această verificare se rezumă la analiza ordonanțelor de începere a urmăririi penale, ordonanțele de extindere a urmăririi penale pentru noi acte, noi fapte sau noi persoane, ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, etc.

Din aceste punct de vedere, este posibil ca, raportat la faptele și persoanele ce au făcut obiectul - inițial sau cel extins ulterior - al urmăririi penale, doar unele să facă obiectul sesizării instanței, fără ca ele să constituie o neregularitate a actului procurorului.

În ceea ce privește menționarea probelor și a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, rechizitoriul nu trebuie să se limiteze doar la a face o enumerare a acestora.

Indicarea probelor și a mijloacelor de probă este indisolubil legată de obligația procurorului de a menționa, în cuprinsul rechizitoriului, motivele în fapt și în drept, pentru care se dispune trimiterea în judecată, maniera în care probele administrate au format convingerea acestuia că fapta există, că a fost săvârșită de către inculpat și că acesta răspunde penal.

Pentru a satisface cerințele art. 371 din C. proc. pen., este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu în toate elementele ce prezintă relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, pentru a înlătura orice îndoială că ea face obiectul judecății, creându-se, astfel, posibilitatea inculpatului de a se apăra și judecătorului de cameră preliminară să se pronunțe asupra acestei fapte.

3 și 4. Verificarea legalității administrării probelor și a legalității actelor efectuate.

Sub acest aspect, s-a reținut că judecătorul de cameră preliminară este dator să analizeze - din oficiu sau la cererea inculpatului - probele și actele prin prisma respectării dispozițiilor legale.

În consecință, judecătorul realizează verificarea - exclusiv prin prisma legalității - fiecărei probe și a mijlocului prin care aceasta a fost administrată, fiecărui act procedural și procesual efectuat sau dispus în cursul urmăririi penale de către procuror.

Conchizând, verificarea trebuie să urmărească conformarea activității de probațiune anterior efectuate cu principiul legalității probelor, prevăzut de art. 102 din C. proc. pen., respectiv, al loialității administrării probelor, statuat prin dispozițiile art. 101 din C. proc. pen.

Succint, în ceea ce privește cererile și excepțiile invocate de către inculpații B. și S.C. D. S.A., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a reținut următoarele:

Cererile și excepțiile formulate de către inculpații B. și S.C. D. S.A. se circumscriu următoarelor chestiuni de drept: nelegalitatea sesizării instanței, având drept consecință imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății în privința acestuia și, respectiv, nelegalitatea administrării probelor și a actelor efectuate de către organul de urmărire penală, astfel cum vor fi analizate în continuare.

În primul rând, s-a constatat că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală, caracteristici care imprimă acestui examen un specific formal.

În materia probațiunii, examenul judecătorului de cameră preliminară are o singură finalitate - excluderea probelor pe care se bazează actul de trimitere în judecată, dar care au fost administrate în mod nelegal.

În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente normele relative la nulități. Astfel, pentru analiza cererilor și excepțiilor formulate în cauză, este relevantă observația că toate încălcările sau neregularitățile invocate de către inculpați sunt susceptibile a atrage sancțiunea nulității relative, în condițiile expres prevăzute de art. 282 din C. proc. pen.

În consecință, sancționarea actelor procesuale sau procedurale poate opera nu doar ca efect al simplei invocări a unei nelegalități, ci presupune, cumulativ, și dovedirea unei vătămări aduse astfel drepturilor celui care o invocă, evaluată în contextul interesului său procesual, precum și constatarea că desființarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării.

Pe de altă parte, conceptual, noțiunile de probă, mijloc de probă și procedeu probatoriu sunt delimitate în cuprinsul art. 97 alin. (1-3) din C. proc. pen.. Probele, ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., nu pot fi obținute nelegal decât dacă mijlocul de probă sau procedeul probatoriu prin care se administrează acea probă este nelegal.

În consecință, examenul judecătorului de cameră preliminară este subordonat chestiunilor care țin de regimul nulităților actelor procesuale sau procedurale prin care s-au dispus ori administrat probele a căror excludere a fost solicitată, sancțiunea prevăzută de art. 102 din C. proc. pen. urmând a opera exclusiv în ipoteza constatării nulității acestei categorii de acte.

I. Referitor la excepția de neregularitate a actului de sesizare, care vizează nerespectarea condițiilor de fond și de formă reglementate de art. 328 - 329 din C. proc. pen., analizate mai sus, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a constatat următoarele:

În raport de dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., legalitatea sesizării implică, în primul rând, o cenzură a condițiilor de formă și conținut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează, în mod efectiv, exigențelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea neechivocă a persoanelor a căror trimitere în judecată se dispune, a faptelor reținute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opțiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În ceea ce privește legalitatea sesizării din perspectiva verificării prealabile a rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior - critică formulată de către inculpatul B. -, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) teza a II-a și a III-a din C. proc. pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, atunci când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul șef de secție.

Potrivit art. 222 alin. (1) din O.UG. nr. 43/2002, articol introdus de O.UG. nr. 60/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 764 din 07 septembrie 2006, rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt verificate de procurorii-șefi ai acestor servicii.

Procurorul căruia îi este supus rechizitoriul pentru verificare trebuie să îndeplinească aceleași operațiuni de verificare pe care le-a îndeplinit și procurorul care a dat rechizitoriul potrivit art. 322 din C. proc. pen.. Activitatea de verificare se poate finaliza prin identificarea unor carențe de legalitate sau/și temeinicie ori, dimpotrivă, cu concluzia deplinei conformități a rechizitoriului cu cerințele de temeinicie/legalitate.

Nu este stabilit un termen în care procurorul ierarhic superior este obligat să verifice legalitatea și temeinicia rechizitoriului, prevăzându-se, în art. 328 alin. (1) teza a IV-a din C. proc. pen., doar că, în cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că sunt, în continuare, aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 9/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 831 din 10 decembrie 2008, prin care s-a statuat că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", lipsa acestei mențiuni urmând a atrage neregularitatea actului de sesizare. Neprevederea expresă în legea procesuală a formei pe care trebuie să o îmbrace actul procesual al verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului nu poate înlătura obligativitatea menționării ei explicite.

Așadar, îndeplinirea procedurii de verificare prevăzute în art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. trebuie să fie neechivocă, iar lipsa verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului invalidează sesizarea instanței, întrucât este făcută cu încălcarea unor dispoziții legale esențiale.

Faptul că actul de sesizare a instanței a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei în aceeași zi în care a fost redactat nu are relevanță în cauză, nefiind afectată legalitatea acestuia, iar actul procesual prin care se verifică nu este ordonanța, astfel cum a susținut inculpatul. Verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei se realizează de către procurorul ierarhic superior în aceeași zi, după redactarea rechizitoriului, sau în zilele următoare, iar dovada acestei verificări rezultă din semnarea actului de sesizare a instanței, pe prima pagină.

Conchizând, cu privire la aspectul analizat, având în vedere că art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. nu prevede un termen în care procurorul ierarhic superior este obligat să verifice legalitatea și temeinicia rechizitoriului și nici actul prin care trebuie realizată verificarea, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a constatat că rechizitoriul în cauză cuprinde mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", mențiune făcută de către procurorul șef serviciu, fiind astfel respectate dispozițiile legale.

Cu privire la legalitatea sesizării din perspectiva exigențelor de claritate a acuzației, în analiza cererilor și excepțiilor formulate sub acest aspect (critica fiind invocată de către ambii inculpați), judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a avut în vedere atât cerințele de conținut al rechizitoriului, explicit prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., cât și regulile cu valoare de principiu care se desprind din jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că exigențele de descriere a acuzațiilor sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, loc și modalitate de comitere sunt indicate, în cuprinsul actului de sesizare, cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul faptic, obiectiv, al fiecărei învinuiri aduse.

Tot astfel, indicarea probelor și a mijloacelor de probă care susțin teza acuzării presupune trimiteri explicite și punctuale atât la elementele faptice care au fundamentat concluzia procurorului că există o faptă prevăzută de legea penală, comisă cu vinovăția cerută de lege de către persoana inculpată, cât și la mijloacele de probă prin intermediul cărora au fost obținute aceste elemente.

Întinderea acestor trimiteri sau explicații depinde de particularitățile cauzei, fără a fi necesar ca orice afirmație a organului judiciar să fie însoțită de precizarea elementelor de probă care au fundamentat-o.

Este însă esențial ca rechizitoriul să indice suportul probator - direct ori indirect - al elementelor esențiale, obiective și subiective, circumscrise conținutului legal al infracțiunii, astfel încât acuzatul să poată înțelege, cât mai exact, baza probatorie a acuzației și, eventual, în deplină cunoștință de cauză, să o poată contesta în faza judecății.

În speță, contrar susținerilor inculpaților, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a constatat că rechizitoriul nr. x/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova se conformează integral acestor exigențe, cuprinzând o descriere explicită a tuturor circumstanțelor în care se presupune că inculpații au comis faptele deduse judecății, prin indicarea punctuală a elementelor de timp sau loc de comitere și a calității în care au acționat.

Analizând punctual cererea inculpatului B. sub acest aspect, judecătorul a reținut că actul de sesizare cuprinde o descriere detaliată, în termeni expliciți, atât a activităților circumscrise elementului material al infracțiunii de complicitate la folosirea influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite imputate acestuia, cât și a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzației.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, din perspectiva bazei factuale a acuzației aduse inculpatului, dar și a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, rechizitoriul cuprinde o descriere clară a tuturor faptelor sau împrejurărilor de fapt necesare pentru ca inculpatul să înțeleagă pe deplin ce anume i se impută.

Mai exact, aspectele redate în partea expozitivă a rechizitoriului, precum și la capitolul "În drept", relevă că inculpatului i se impută faptul că, în calitate de secretar general coordonator al E. - Filiala Dolj, în perioada ianuarie-ultima decadă a lunii aprilie 2012, l-a ajutat pe inculpatul A. să-și folosească influența și autoritatea, în maniera descrisă anterior, în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de foloase necuvenite în valoare totală de 290.450 RON.

În rechizitoriu se arată perioada săvârșirii faptei (ianuarie - ultima decadă a lunii aprilie 2012), locul - pe raza județului Dolj, prilejul - cu ocazia desfășurării campaniei electorale din anul 2012, iar actele de complicitate sunt descrise la filele nr. x - 65, unde se arată atât forma complicității morale, cât și formele complicității materiale pe care le-ar îmbrăca comportamentul inculpatului.

Totodată, sunt arătate mijloacele de probă atât într-un capitol separat, dar și cu ocazia descrierii situației de fapt reținută de procuror, precum și încadrarea juridică a faptei .

În acest punct al analizei instanța de fond a subliniat că operațiunea de descriere a unor fapte sau situații cu semnificație juridică (subsumată obiectului camerei preliminare și obiectiv cenzurabilă în această fază) este distinctă de operațiunea de interpretare a semnificației juridice a acelor fapte/situații, aceasta din urmă fiind eminamente specifică actului de judecată.

O descriere adecvată a faptelor sau împrejurărilor de fapt constituie o cerință nu doar necesară, ci și suficientă pentru a se concluziona în sensul legalității sesizării, clarificarea relevanței juridice a acelor împrejurări neavând semnificația unui criteriu distinct și suplimentar de evaluare din această perspectivă, în procedura de cameră preliminară.

În ceea ce privește modalitatea de descriere a laturii obiective a infracțiunii de complicitate la folosirea influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, judecătorul de cameră preliminară a subliniat, similar constatărilor sale precedente, că toate coordonatele obiective și subiective în care s-ar fi desfășurat activitatea ilicită imputată inculpatului au fost descrise explicit în cuprinsul părții expozitive a actului de sesizare.

Cu privire la critica inculpatei S.C. D. S.A., referitoare la nedescrierea faptei de complicitate la infracțiunea de spălare de bani, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a constatat că fapta a fost expusă pe larg la capitolul "În fapt", conținutul constitutiv al infracțiunii este descris la filele nr. x - 67 și fapta a fost prezentată prin raportare la textul legal la capitolul "În drept" .

Astfel, procurorul de caz a arătat că fapta inculpatei S.C. D. S.A. constă în achiziționarea de materiale promoționale din fonduri proprii pentru a asigura păstrarea sumelor de bani primite ilegal de la partid.

Este arătată suma pe care S.C. D. S.A. a plătit-o furnizorului său (156.680,20 RON) și suma facturată mai departe beneficiarului (24.873,15 RON), perioada în care a efectuat plățile prin ordin de plată în luna mai 2012, precum și latura subiectivă a infracțiunii, respectiv forma de vinovăție a intenției.

De asemenea, au fost prezentate și mijloacele de plată, din care o parte au fost puse la dispoziție chiar de către inculpată.

Judecătorul de cameră preliminară nu a identificat, prin urmare, vreo încălcare a dispozițiilor legale care limitează conținutul rechizitoriului la "fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală", în înțelesul art. 328 alin. (1) teza I-a din C. proc. pen., de natură a atrage incidența sancțiunii nulității relative, în condițiile prevăzute de art. 282 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin prisma cererii formulate de către inculpata S.C. D. S.A., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a constatat următoarele:

Sub aspectul legalității administrării probelor, făcând trimitere la considerentele expuse în preambulul analizei cererilor și excepțiilor formulate, judecătorul de cameră preliminară a subliniat că verificarea legalității probelor din perspectiva dispozițiilor art. 101-102 din C. proc. pen. implică, în realitate, un examen al legalității actelor procesuale prin care s-a dispus administrarea unui mijloc de probă, respectiv al actelor procedurale prin care acea probă a fost obținută.

Contradicțiile între informațiile furnizate de probele administrate în cauza de față, lipsa de relevanță a acestora pentru clarificarea împrejurărilor cauzei ori semnificația juridică pretins eronată acordată de procuror unora dintre probe sunt chestiuni circumscrise actului propriu-zis de judecată și care nu pot fi cenzurate în camera preliminară.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare prin faptul că organele de urmărire penală au efectuat întreaga urmărire penală și au administrat probele înainte de a începe formal urmărirea penală împotriva inculpatei, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, atunci când asistența juridică este obligatorie. În cauză, s-a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de asistență juridică obligatorie a inculpatei, cazuri prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 90 din C. proc. pen.

Conform art. 89 alin. (1) din C. proc. pen., suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de avocat în tot cursul urmăririi penale, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept.

Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpata se raportează, în mod greșit, la prevederile art. 281 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., care reglementează un caz de nulitate absolută aplicabil în ipoteza încălcării dispozițiilor privind prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea este obligatorie potrivit legii or, în prezenta cauză, prezența inculpatei la efectuarea urmăririi penale nu era obligatorie.

Critica inculpatei este neîntemeiată, de vreme ce, atât aceasta, cât și coinculpatul C. au avut aceiași apărători, avocați care au avut acces la dosarul cauzei, anterior dobândirii calității de suspect de către S.C. D. S.A.

În consecință, la data de 18.12.2017, când inculpatei persoană juridică i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect, apărătorii cunoșteau dosarul și aveau posibilitatea să formuleze cereri de probe sau să invoce diverse cereri și excepții.

Având în vedere modalitatea de desfășurare a urmăririi penale, reținând că apărătorii inculpatei au avut acces la dosar anterior audierii, în calitate de suspect, a coinculpatului C., la data de 06.12.2017, dar și că inculpatei i-au fost solicitate anumite documente încă din data de 10.10.2017, s-a constatat că apărătorii au avut timpul necesar adoptării unei strategii de apărare, atât pentru inculpatul C., cât și pentru inculpata S.C. D. S.A.

Oricum, valorificarea deplină a drepturilor apărării vor putea fi realizate, eventual, în faza de judecată, când inculpata are posibilitatea să solicite audierea nemijlocită și în condiții de contradictorialitate, în ședință publică, a martorilor din faza de urmărire penală, ale căror declarații va înțelege să le conteste, fapt care, corelat cu argumentele ce țin de condițiile nulității anterior expuse, a determinat judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate caracterul nefondat al cererii formulate.

Prin urmare, cât timp inculpata nu a precizat dispozițiile legale a căror pretinsă încălcare s-ar circumscrie unei nulități relative, conform art. 282 alin. (1) din C. proc. pen., iar judecătorul de cameră preliminară nu a identificat neregularități sancționabile cu nulitatea relativă sau absolută, cererea de excludere a probelor este neîntemeiată. Aceasta în condițiile în care, excluderea unor probe poate surveni doar ca efect al constatării unei încălcări a legii și a unei vătămări dovedite de cel care o invocă (în cazul nulității relative) ori pentru motive restrictive de nulitate absolută, niciuna dintre aceste cerințe nefiind însă îndeplinite în speță.

Niciuna dintre susținerile anterior enumerate nu pun în lumină motive de nelegalitate a actelor procesuale sau procedurale obiectiv cenzurabile în procedura de cameră preliminară.

În faza de cercetare judecătorească, luând act de împrejurarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (7) din C. proc. pen., se contestă declarațiile tuturor martorilor din rechizitoriu, Înalta Curte a admis solicitarea formulată de către inculpați și reprezentantul Ministerului Public, în sensul audierii nemijlocite a martorilor, în condiții de contradictorialitate și oralitate, în fața instanței de judecată.

Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpaților și a martorilor din rechizitoriu, depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate și atașate la dosarul cauzei. Totodată, instanța a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (2) și art. 383 alin. (3) raportat la art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., renunțarea la o parte dintre martorii indicați în rechizitoriu.

De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de procuror și de inculpați, astfel cum a fost admisă.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorii inculpaților A. și B. au susținut, în esență, că decizia Curții Constituționale nr. 297/26 aprilie 2018 este o decizie de neconstituționalitate pură și simplă și, ca atare, consecința practică este dispariția termenului de prescripție specială. Or, dispărând termenul de prescripție specială, nu se poate constata decât faptul că, la acest moment, a intervenit prescripția generală a răspunderii penale, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, ca și cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale.

Inculpatul A. a susținut și că nu există acele trei momente, de care se face vorbire în rechizitoriu, la care acesta să-și fi folosit influența și autoritatea, ci există numai un singur moment, și anume, toamna anului 2010, când în Biroul Politic Județean s-a votat un set de criterii la care a referit și care este descris în memoriul și în declarația inculpatului, primul dintre aceste criterii fiind criteriul financiar. S-a mai arătat că, ceea ce urmează și ceea ce descriu martorii vizează o altă decizie a Biroului Politic Județean, ulterioară stabilirii bugetului de campanie electorală și a cuantumului "X", însă decizia "mamă", decizia primară care stă la baza celei votate ulterior, de stabilire a cuantumului "X", este decizia adoptată în toamna anului 2010, prin care Biroul Politic Județean al E. a decis instituirea unui criteriu financiar pentru susținerea cheltuielilor de campanie, precum și pentru susținerea criteriilor curente.

Înalta Curte a constatat că, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpaților A. și B. săvârșirea infracțiunii în forma continuă succesivă, motivat de faptul că "întreaga activitate descrisă se circumscrie unei activități unice de folosire a influenței și autorității, în baza aceleiași rezoluții infracționale, iar întinderea în timp a acestei activități este o consecință naturală a modului în care a fost conceput și s-a derulat planul infracțional, fără a fi de natură să influențeze caracterul unitar al infracțiunii" .

"Din modul în care s-a realizat activitatea materială descrisă, s-a constatat că aceasta se prezintă sub forma unei infracțiuni continue succesive, în activitatea infracțională intervenind întreruperi determinate de specificul și natura actelor de executare a infracțiunii fără însă să afecteze unitatea de infracțiune, care s-a epuizat în ultima decadă a lunii aprilie 2012" .

Din acest punct de vedere, Înalta Curte a reținut că unitatea naturală colectivă de infracțiune există atunci când, prin mai multe acte care se unesc într-o singură acțiune, se produce un singur rezultat și, în consecință, o singură infracțiune.

O acțiune cuprinde mai multe acte atunci când actele respective sunt executate în mod continuu, adică printr-un proces execuțional unic.

Pentru ca acțiunea să cuprindă mai multe acte trebuie ca între acestea să nu existe întreruperi sau intervale de timp, care să fie nefirești în raport de natura infracțiunilor.

Infracțiunea de pericol incriminată prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 se consumă în momentul în care persoana acuzată și-a folosit influența și autoritatea în scopul de a obține un folos necuvenit, indiferent dacă foloasele au fost sau nu obținute.

Or, având în vedere modalitatea de comitere a faptei reținute în rechizitoriu, s-a constată că există și un moment al epuizării, al încetării acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (2) teza a II-a din C. pen., respectiv, art. 122 alin. (2) teza a II-a din C. pen. din 1969, de la data încetării acțiunii începând să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Revenind la cauza de față, Înalta Curte a reținut depoziția martorului F. dată la 08 mai 2017, în faza de urmărire penală, din cuprinsul căreia rezultă că, după câteva zile de la ședința de la Ghercești din 19 aprilie 2012 (care a avut loc într-o zi de joi), a fost contactat de inculpatul A., care i-a dat întâlnire, în aceeași zi, într-o stație de alimentare combustibil situată la periferia municipiului Slatina, unde i-a propus funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, propunere pe care a acceptat-o pe loc, anunțându-l, în prealabil, pe A. că nu dispunea în acel moment de întreaga sumă, iar acesta din urmă i-a spus "bine".

Prin urmare, în 27 aprilie 2012 și-a dat demisia din funcția de director al Camerei Agricole Dolj și a achitat o prima tranșă de 54.800 RON ("după câteva zile, dar înainte de a se depune candidatura la Consiliul Județean"), pentru a fi susținut în ocuparea acestei funcții de vicepreședinte, neavând întreaga sumă de 64.800 RON (faptul achitării sumei de 54.800 RON rezultă atât din această depoziție - fila nr. x, paragraf 2, cât și din înscrisul olograf pus la dispoziția organului de urmărire penală din proprie inițiativă).

La fila nr. x din cuprinsul declarației, martorul F. specifică în mod clar faptul că "în situația în care nu aș fi fost propus pentru desemnarea ca vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj și susținut politic în acest sens, nu aș fi achitat suma de 64.800 RON, ca și contribuție la cheltuielile de campanie".

În fața instanței de fond, la termenul din 14 martie 2019, martorul și-a menținut integral declarația dată în faza de urmărire penală.

Depoziția martorului în sensul că influența inculpatului A. asupra sa a fost exercitată ulterior ședinței de la Ghercești (la câteva zile), a fost coroborată cu următoarele mijloace de probă:

- declarațiile martorilor G. și H. și ale inculpatului C. din care rezultă că aceștia, împreună cu I., J. și alții, i-au solicitat lui A., cu ceva timp înainte de ședința de la Ghercești, să nu îl nominalizeze pe inculpatul B. ca vicepreședinte al Consiliului Județean, așadar membrii Biroului Politic Teritorial aveau cunoștință de faptul că primul inculpat intenționa să-l nominalizeze pe cel de-al doilea;

- declarația martorului K., care a arătat că a fost chemat de inculpatul A., la Ghercești, în data de 19 aprilie 2012 cu 10 minute înainte de începerea ședinței și i-a propus funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean amintindu-i că "X" -ul este 65.000 RON, însă martorul a refuzat în mod "ferm" propunerea întrucât nu dispunea de această sumă.

În concluzie, s-a constatat că, la data desfășurării ședinței de la Ghercești, inculpatul A. nu își exercitase încă influența asupra martorului F., întrucât, la acel moment, dorea să îl propună ca vicepreședinte pe martorul K., acesta fiind și motivul pentru care în ședința de la Ghercești nu a fost nominalizat vicepreședintele Consiliului Județean, în condițiile în care K. l-a anunțat că nu dispunea de acea sumă de bani și l-a refuzat.

Având în vedere că data săvârșirii infracțiunii continue (succesive) este data epuizării, a încetării acțiunii, astfel cum s-a arătat mai sus, termenul de prescripție specială a răspunderii penale se calculează prin raportare la dublul termenului de prescripție generală (2 x 5 ani), așa cum prevede art. 155 alin. (4) din C. pen. actual și cum prevedea și art. 124 din C. pen. din 1969 (modificat prin Legea nr. 63/2012 publicată la data de 19 aprilie 2012 și intrată în vigoare "la trei zile de la publicare", adică sâmbătă 21 aprilie 2012), în vigoare la data săvârșirii faptei.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României (19 aprilie 2012), și expiră la ora 24:00 a celei de-a treia zi de la publicare (21 aprilie 2012).

Or, în cauză, Legea nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea C. pen. al României și a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 19 aprilie 2012 și nu a avut prevăzută în textul ei o dată ulterioară de intrare în vigoare.

Prin urmare, s-a reținut că Legea nr. 63/2012 a intrat în vigoare la data de 21 aprilie 2012, iar potrivit art. I pct. 3, articolul 124, referitor la prescripția specială, se modifică și va avea următorul cuprins: "Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu încă o dată".

În altă ordine de idei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

În considerentele deciziei, Curtea a constatat că "dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite" (paragraful 30).

Totodată, a constatat că "soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragraful 34).

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale nu s-a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ci instanța de contencios constituțional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea este previzibilă.

Așadar, Curtea Constituțională nu a apreciat în sensul că nu mai există instituția prescripției speciale a răspunderii penale și actele de procedură întrerupătoare de prescripție, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior.

Astfel, în paragraful 24 din Decizia precitată s-a statuat că "întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale".

Dacă s-ar fi urmărit declararea în integralitate a neconstituționalității textului legal, Curtea s-ar fi exprimat în acest sens, având la îndemână o serie de alte moduri de formulare a dispozitivului; acesta fiind considerentul pentru care s-a apreciat că intenția Curții nu a fost de a declara neconstituțională întreaga normă de la art. 155 alin. (1) din C. pen., ci de a "extrage" sintagma neconstituțională, menținând în rest textul legal, cu mențiunea că a trasat legiuitorului pozitiv obligația reglementării acestei chestiuni.

Efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României au influență asupra dispozițiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, organul judiciar având atributul să identifice dacă, până la împlinirea termenului general al prescripției răspunderii penale, a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, cu posibilitatea aplicării dispozițiilor privind întreruperea cursului prescripției și a celor ce reglementează prescripția specială a răspunderii penale, situație în funcție de care se stabilește legea penală mai favorabilă.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic și raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii deduse judecății, s-a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale este de 5 ani și nu s-a împlinit mai înainte de a fi întrerupt prin acte care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Astfel, s-a reținut că prin ordonanța nr. 362/P/2014 din 06.01.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea 78/2000, reținându-se că în cursul anului 2012 A., deputat în Parlamentul României uzând de această calitate și de cea de președinte al organizației județene Dolj a E., a pretins și primit, prin intermediul lui B. și C., câte 16.000 RON de la fiecare dintre membrii organizației care doreau să fie nominalizați pe lista persoanelor desemnate a participa la alegerile locale din anul 2012 pentru o funcție de consilier județean sau pentru susținerea în vederea ocupării unui post de director în cadrul instituțiilor publice din județul Dolj .

Astfel, prin ordonanța nr. 87/P/2014, din data de 07.04.2017, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și față de B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. combinat cu art. 13 din Legea nr. 78/2000, dată de la care, cei doi au dobândit calitatea de suspect, în conformitate cu dispozițiile art. 305 alin. (3) teza I-a din C. proc. pen. .

Așadar, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru inculpații A. și B. a fost întrerupt, situație în care prescripția răspunderii penale se stabilește raportat la termenul de prescripție specială a răspunderii penale, analizat mai sus.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că, în Monitorul Oficial al României nr. 334 din 02 mai 2019, s-a publicat decizia nr. 5/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I-a din C. pen.. Astfel, instanța supremă a stabilit că, în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, prin data săvârșirii infracțiunii și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit.

Înalta Curte a constatat că decizia sus menționată nu este incidentă în cauză deoarece se referă la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în ipoteza infracțiunilor simple de rezultat, și nu în ceea ce privește infracțiunile de pericol, cum este cazul infracțiunii deduse judecății, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

2.1. În ceea ce privește infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului A., respectiv complicitate la această infracțiune, reținută în sarcina inculpatului B.:

În data de 12 iunie 2012 au avut loc alegeri locale și, în acest sens, pentru Consiliile Județene, E. și-a desemnat candidați pe listă comună în cadrul L., alianță politică electorală constituită între M. și Alianța de Centru Dreapta - E. - N. (dosar de urmărire penală, filele nr. x - 286), numărul de locuri care trebuia să revină fiecărei formațiuni politice pe lista de consilieri fiind stabilit proporțional cu rezultatele sondajelor de opinie efectuate la nivel județean.

În ceea ce privește județul Dolj, conform algoritmului politic M. urma să propună 28 candidați pe lista comună privind alegerile pentru Consiliul Județean Dolj, iar E. 16 candidați.

Totodată, M. urma să desemneze persoanele care vor ocupa, după aleg