ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40/F din 7 martie 2019 (pronunțată în al doilea ciclu procesual), Curtea de Apel București, secția I penală a hotărât următoarele:

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor anterior menționate și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desființat împuternicirile avocațiale falsificate seria x.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de părțile civile C. și D..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 11 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată inculpații: A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și fals în declarații, în formă continuată, în concurs real, prev. de art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale) și de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) și B., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În fapt, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, la datele de 12.06.2013 și 29.10.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, a falsificat împuternicirile avocațiale seria x, nr. x/2013, nr. y/2013 și nr. z/2013, cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului - respectiv, că a încheiat contractele de asistență juridică nr. x/11.06.2013 și nr. y/06.07.2013 cu numiții C. și D., înscrisuri pe care le-a folosit în scopul producerii unor consecințe juridice, fiind depuse la A.N.R.P. și A.A.A.S.

S-a mai reținut că, la datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, același inculpat s-a adresat Tribunalului București cu o cerere de fotocopiere înscrisuri și legalizare decizie civilă nr. 1259/13.10.2011, în dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecințe juridice, declarând necorespunzător adevărului că inculpatul B. este mandatarul numiților C. și D., declarație în temeiul căreia cei doi inculpați, A. și B., au intrat în posesia actelor solicitate.

În sarcina inculpatului B. s-a reținut că, în baza unei rezoluții infracționale unice și a contractului de asistență juridică încheiat cu inculpatul A., l-a determinat pe acesta să solicite Tribunalului București, la datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, fotocopierea unor înscrisuri și copia legalizată a deciziei civile nr. 1259/13.10.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecințe juridice, avocatul declarând necorespunzător adevărului că B. este mandatarul numiților C. și D., declarație în temeiul căreia cei doi au intrat în posesia actelor solicitate.

În primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 247 din data de 21 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), dispunând, în temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., cu obligarea respectării măsurilor prev. de art. 85 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 326, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., aceeași soluție dispunându-se și față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 47 raportat la art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Prin decizia penală nr. 147/A din data de 12 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și părțile civile D. și C. împotriva sentinței penale nr. 247 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, a desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, reținând, în esență, că, deși instanța de fond nu a pus în discuție cererea inculpatului A. de judecare a cauzei în procedura simplificată și nici nu s-a pronunțat asupra acesteia, a continuat judecarea cauzei în procedura de drept comun, însă, prin hotărârea pronunțată, a reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în condițiile în care, în declarația dată în fața instanței de fond, inculpatul a nuanțat anumite aspecte, cu posibile consecințe asupra atragerii răspunderii sale penale.

În cuprinsul aceleiași decizii s-a arătat că, în rejudecare, instanța de fond ar putea avea în vedere procedura de soluționare a chestiunilor prealabile, prevăzută de art. 52 C. proc. pen., în analiza valabilității pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, sau corecta sa aplicare, dacă va considera aceste împrejurări relevante în stabilirea situației de fapt sau a vinovăției/nevinovăției inculpaților.

Umare acestei soluții, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel, secția I penală, la data de 14 septembrie 2018, sub nr. x/2016*.

Inculpatul A. nu s-a prezentat în fața instanței de rejudecare, dar a solicitat, în scris, aplicarea procedurii simplificate, cerere respinsă ca urmare a constatării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 375 C. proc. pen.

În consecință, rejudecând cauza potrivit procedurii de drept comun, instanța de fond a procedat la administrarea probei cu înscrisuri și la audierea inculpatului B. și a părții civile C..

Totodată, constatând că cele două părți nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, a făcut aplicarea disp. art. 374 alin. (7) C. proc. pen., apreciind însă, din oficiu, asupra necesității audierii martorei E., în condițiile art. 374 alin. (8) C. proc. pen.. Proba testimonială nu a putut fi însă administrată din motive obiective (starea precară de sănătate și vârsta înaintată a martorei).

În ceea ce privește recomandarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind posibilitatea analizei valabilității pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părțile civile D. și C. și inculpatul B., în procedura prev. de art. 52 C. proc. pen., Curtea a reținut că pronunțarea sentinței civile nr. 630/23.03.2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, chiar nedefinitivă, prin care s-a rezolvat această chestiune, împiedică soluționarea aceleiași chestiuni de către instanța penală.

În acest context, în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, Curtea de Apel București a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 1042/02.06.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1259/13.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D. și F. (decedat pe parcursul procesului și succedat de partea civilă C.) în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice, A.N.R.P. și A.V.A.S. și a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție cu propunere de acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, pentru acțiunile deținute de autorul reclamanților, G., la Societatea Marile Hoteluri din România.

La data de 06.12.2011, între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase autentificat prin încheierea nr. 741/06.12.2011 de către notarul public E., prin care primii au înstrăinat, pentru prețul de 650.000 euro, către inculpat, cota de 86% din toate drepturile succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea lui G., cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform sentinței anterior menționate.

Contractul de vânzare-cumpărare cuprindea un pact comisoriu de gradul IV, care stipula că, dacă până la termenul din 31.12.2012, cumpărătorul nu reușea, din varii motive, să obțină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentința civilă menționată, părțile conveneau prelungirea de drept a termenului de plată stabilit cu o perioadă de 1 an, adică până la 31.12.2013, perioadă pentru care cumpărătorul urma să plătească vânzătorilor, la data achitării integrale a prețului, dobânda prevăzută de lege, calculată la suma aflată în întârziere. Dacă nici până la termenul din 31.12.2013 cumpărătorul nu reușea, din varii motive, să obțină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentință civilă, părțile urmau să considere contractul reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenția instanței judecătorești, fără punere în întârziere, somație sau chemare în judecată, cumpărătorul pierzând suma plătită vânzătorilor, precum și cheltuielile efectuate pentru valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentința civilă mai sus menționată.

La aceeași dată, între părțile civile D. și C., în calitate de mandanți, și inculpatul B., în calitate de mandatar, a fost încheiat contractul de mandat autentificat prin încheierea nr. 742/06.12.2011, de către același notar. Prin acesta, inculpatul B. a fost împuternicit să facă toate demersurile necesare în fața instituțiilor abilitate, instanțelor judecătorești și a oricăror persoane juridice, pentru obținerea despăgubirilor recunoscute prin sentința civilă nr. 1042/02.06.2011, contractul de mandat fiind valabil până la data de 31.12.2013.

La data de 12.06.2013, inculpatul A. a emis unilateral împuternicirea avocațială seria x, nr. x/2013, invocând în cuprinsul acesteia, în mod neadevărat, existența contractului de asistență juridică nr. x/11.06.2013, încheiat cu părțile civile, act nesemnat la rubrica client (unde inculpatul a consemnat mențiunea "conform contract"). Folosind această împuternicire, inculpatul a cerut, la aceiași dată, prin adresa nr. x, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), în numele părților civile D. și C., dovada transmiterii dosarului acestora la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare emiterii deciziei nr. 143/21.11.2012.

În mod similar, inculpatul A. a emis și împuternicirea avocațială seria x, nr. y/2013, invocând, necorespunzător adevărului, existența contractului de asistență juridică nr. x/11.06.2013 încheiat cu părțile civile, folosind ulterior înscrisul astfel falsificat la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), unde, prin adresa nr. x/12.06.2013, a solicitat aceleași dovezi referitoare la dosarul părților civile.

Urmare demersurilor inculpatului, partea civilă C. a fost contactată de un angajat din cadrul serviciului juridic al A.A.A.S. Înțelegând astfel că persoane pe care nu le-a mandatat formulează cereri cu privire la dosarul său de restituire, partea civilă a transmis instituției o declarație în care a arătat în mod explicit că nu a acordat niciunei persoane dreptul să o reprezinte în procedura anterior menționată.

Ulterior, au avut loc câteva întâlniri între inculpatul A. și partea civilă C., în cadrul cărora, pe fondul discuțiilor despre adresele transmise de inculpat autorităților competente sus menționate, partea civilă i-a interzis acestuia orice demers în legătură cu dosarul de restituire (a existat o încercare nefinalizată de încheiere a unui contract de asistență juridică, semnat și anulat la aceeași dată de partea civilă).

În pofida interdicției explicite formulate de partea civilă, la data de 30.10.2013, în aceiași manieră, inculpatul A. a pretins mincinos că este avocat al părții civile C. și a solicitat A.A.A.S., în numele părților civile D. și C., o copie a raportului intern de evaluare întocmit la data de 15.10.2012, atașând împuternicirea avocațială seria x, nr. z/2013, în care este invocat un fals contract de asistență juridică nr. y/06.07.2013, la rubrica "client" fiind făcută, de către avocat, mențiunea "conform contract".

Prin adresa nr. x/22.11.2013, A.A.A.S. a refuzat eliberarea documentului solicitat, în condițiile în care decizia nr. 143/2012 emisă în favoarea numiților D. și C. nu fusese contestată, informându-l, totodată, pe inculpat, despre solicitarea părții civile relative la refuzul eliberării de acte în absența unei procuri speciale în acest sens.

Deopotrivă, Curtea de Apel București a reținut că, deși nu au relevanță asupra cauzei penale de față, următoarele împrejurări au importanță pentru aprecierea contextului care a generat faptele de care inculpații sunt acuzați.

Pe parcursul executării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase au apărut neînțelegeri între părți cu privire la executarea obligațiilor, C. imputându-i cumpărătorului B. că nu a făcut demersuri pentru valorificarea drepturilor succesorale litigioase, adică pentru realizarea obiectului în sine al contractului. Inculpatul, la rândul lui, a acuzat partea civilă că, în pofida transmiterii drepturilor, a acționat, în continuare, în nume propriu, referitor la întregul procent de drepturi succesorale litigioase (omițând să informeze instituțiile competente despre cedarea cotei de 86% din drepturile succesorale litigioase). Părțile au încercat renegocierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, în sensul stabilirii altor cote de proprietate (C. a mandatat-o pe martora H. să încheie o convenție de desființare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x/06.12.2011, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract, respectiv, redobândirea de către C. și D. a drepturilor transmise cesionarului B.; în contractul de mandat s-a prevăzut "căutarea și negocierea, cu potențiali cumpărători în vederea încheierii unui contract de vânzare având ca obiect întreg dreptul la despăgubiri, în schimbul unui preț minim de 2750.000 euro", contractul fiind valabil până la data de 14.11.2013, iar procura acordată în aceleași împrejurări, până la data de 08.11.2013).

În aceste condiții, la data de 06.11.2013, inculpatul B. și martora H. au semnat convenția de desființare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x/06.12.2011, "în urma renunțării la drepturile sale în favoarea mandanților C. și D., B. va fi despăgubit din cuantumul sumei obținute ca măsură reparatorie cu un procent de 80 % la momentul obținerii de măsuri reparatorii prin echivalent de la A.N.R.P.". Această convenție a fost redactată și atestată cu dată certă de către inculpatul A..

În contextul acestor considerații factuale, instanța de fond a notat, referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, că absența unui contract de asistență juridică ce i-ar fi dat dreptul inculpatului A. la depunerea solicitărilor referitoare la dosarul de restituire al părților civile rezultă, dincolo de declarațiile explicite ale acestora și ale inculpatului, prin care a recunoscut, în esență, faptele, cu nuanțe față de modalitatea în care au fost descrise în rechizitoriu, și din confruntarea exemplarului original al împuternicirii avocațiale seria x, nr. x/2013, cu cel atașat cererii nr. x/12.06.2013 din dosarul nr. x C. civ./2012 al A.N.R.P. (data de 12.06.2013 apărând numai pe exemplarul depus la dosarul A.N.R.P.), aceeași situație constatându-se și în cazul împuternicirii avocațiale seria x, nr. y/2013, data de 12.06.2013 apărând doar în exemplarul atașat cererii nr. x adresată A.A.A.S., iar nu și în exemplarul depus de inculpat la dosarul cauzei.

Din înscrisurile comunicate de A.N.R.P. și A.A.A.S. rezultă că, urmare solicitărilor inculpatului A., acestuia i-a fost comunicat un exemplar al adresei nr. x/07.12.2012, iar prin adresa nr. x/30.08.2013 a A.N.R.P. i-a fost comunicat parcursul dosarului nr. x C. civ.

Raportat la aceste constatări, instanța de fond a reținut că mențiunile necorespunzătoare adevărului în sensul existenței contractului de asistență juridică nr. x/11.06.2013 încheiat cu C. și D., inserate de inculpatul A. în cuprinsul împuternicirilor avocațiale seria x, nr. x/2013 și nr. y/2013, au fost apte să producă consecințe juridice, inculpatul obținând astfel informații de la A.N.R.P. și A.A.A.S., la care, altfel, nu ar fi avut acces.

Ca urmare, a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A., care, în baza unei rezoluții infracționale unice, la datele de 12.06.2013, respectiv 29.10.2013, a falsificat împuternicirile avocațiale seria x, nr. x/2013, nr. y/2013 și nr. z/2013, cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului în sensul existenței contractelor de asistență juridică nr. x/11.06.2013 și nr. y/06.07.2013 cu părțile civile C. și D., împuterniciri pe care le-a folosit (prin depunerea lor la A.N.R.P. și A.A.A.S.) în scopul producerii unor consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Referitor la acuzația de fals în declarații, instanța de fond a reținut că, ulterior, la data de 07.01.2014, între inculpatul A., în calitate de avocat, și inculpatul B., în calitate de client, a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x, având ca obiect asistență și reprezentare juridică, fără drept de vânzare-cumpărare.

În baza acestui contract de asistență juridică, la data de 28.04.2014, inculpatul A. a solicitat Tribunalului București eliberarea unei copii legalizate a deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel București, la data de 13.10.2011, în dosarul nr. x/2008, în numele lui B., în calitatea acestuia de mandatar al numiților C. și D. (părți reclamante în dosar), în baza contractului de mandat autentificat sub nr. x/06.12.2011 de către BNP "I.", atașând contractul de mandat.

De asemenea, la data de 29.04.2014, inculpatul A., în calitate de apărător ales al mandatarului B., în baza aceluiași contract de asistență juridică, a solicitat Tribunalului București fotocopierea unor acte din dosarul nr. x/2008 (recurs), atașând și împuternicirea avocațială seria x, nr. x/2014, în care, la rubrica "client" se face mențiunea "contract asistență juridică nr. x/07.01.2014".

Curtea a notat că, deși, în considerarea situației de fapt prezentate supra, inculpatul A. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), iar inculpatul B. - pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), faptele anterior descrise nu sunt prevăzute de legea penală, motiv pentru care se impune achitarea celor doi inculpați în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În acest sens, plecând de la definiția infracțiunii de fals în declarații, instanța de fond a reținut că ceea ce se impută inculpaților sub această acuzație este, în esență, depunerea de diligențe pentru aflarea stadiului dosarului de restituire al părților civile nr. x/2008, cu referire explicită la cererea adresată Tribunalului București pentru eliberarea unei copii legalizate a deciziei civile pronunțate în recurs de Curtea de Apel București, respectiv, a unor copii ale unor documente din respectivul dosar.

Inculpatul A. a efectuat însă aceste demersuri în baza contractului de asistență juridică nr. x/07.01.2014, efectiv încheiat cu inculpatul B., contract al cărui obiect îl constituia susținerea intereselor celui din urmă în cauzele relative la dreptul de despăgubiri rezultat din contractul de vânzare de drepturi litigioase încheiat la data de 06.12.2011.

Totodată, reținând că acuzația parchetului se întemeiază exclusiv pe existența pactului comisoriu inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, fără a analiza natura juridică a acestuia, Curtea a notat că, deși sentința civilă nr. 630/23.03.2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pare a fi stabilit, cu titlu nedefinitiv, că sus-menționatul contract a fost desființat de plin drept la data împlinirii condiției, 31.12.2013, cu consecința imposibilității invocării sale în fața autorităților, esențial este faptul contestării pactului, de către inculpatul B., anterior solicitărilor adresate Tribunalului București. Aceasta întrucât, atâta vreme cât a existat o acțiune în justiție generată chiar de interpretarea pactului comisoriu și cu consecințe, în final, asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, nu se poate stabili că acțiunile inculpatului A. și ale coinculpatului B. întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunilor de fals în declarații, respectiv, instigare la fals în declarații.

Posibilitatea acordată părților unui contract, care prevede un astfel de pact comisoriu, de a-l ataca în instanță, este o dovadă că părțile pot avea reprezentări diferite asupra caracterului unei astfel de clauze. În plus, pe perioada derulării procesului civil, contractul este încă valabil. Dacă instanța civilă stabilește desființarea contractului și repunerea părților în situația anterioară, aceasta nu echivalează cu stabilirea, cu titlu de certitudine, a faptului că părțile au invocat contractul fraudulos pe durata procesului civil și, cu atât mai puțin, cu dovedirea săvârșirii infracțiunii de fals în declarații imputată inculpaților.

Curtea a mai notat că un element în plus care atestă că acțiunea în justiție a fost formulată de inculpatul B. în considerarea înțelegerii diferite a efectelor pactului comisoriu este și acțiunea formulată de acesta în contencios administrativ, prin care a solicitat obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de despăgubiri atât pe numele său, cât și pe numele părților civile D. și C..

De altfel, inculpatul B. a acționat în temeiul contractelor de vânzare - cumpărare și de mandat încheiate cu părțile civile, în baza celui din urmă contract putând, inclusiv, să angajeze un avocat care să acționeze atât în numele acestuia, cât și în numele părților civile. În plus, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase prevedea că inculpatul se poate substitui în toate drepturile vânzătorilor, în orice procedură ar fi fost deschisă pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent. Ca urmare, inculpatul B. avea un interes legitim în obținerea documentelor solicitate de avocatul său, care putea fi valorificat conform art. 87 alin. (2) și art. 92 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, forma în vigoare la data faptelor.

Însuși faptul că era vorba despre o vânzare de drepturi litigioase de 650.000 euro și că documentele au fost solicitate tocmai pentru demararea unor proceduri judiciare menite a lămuri validitatea și corecta aplicare a pactului comisoriu din cuprinsul acestui contract relevă existența unui interes legitim al inculpatului B. și, prin urmare, îndreptățirea acestuia de a solicita și de a primi înscrisuri respective.

Or, în aceste context, susținerile părților civile în sensul că, fiind notificat cu privire la desființarea contractului de vânzare-cumpărare la data de 31.12.2013, ca urmare a intervenirii pactului comisoriu, inculpatul B. nu mai putea invoca existența valabilă a acestuia, nu echivalează cu invalidarea certă a contractului, care poate fi stabilită doar printr-o hotărâre judecătorească. Însă, până la pronunțarea unei astfel de hotărâri, inculpatul era îndreptățit să solicite documente din dosarul de despăgubire, pentru demararea unor proceduri judiciare în contra părților civile.

De altfel, chiar Ministerul Public reține că documentele solicitate de inculpatul B., prin intermediul avocatului A., erau necesare în acțiunile ulterioare ale celui dintâi. Ca urmare, existența unui interes legitim al inculpatului B. și dreptul acestuia de a chema în judecată părțile civile în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase dovedesc cu prisosință caracterul civil al litigiului dintre părți, iar nu existența unor manopere frauduloase nelegale, prin care inculpații, în afara unor proceduri judiciare, ar fi intenționat să aducă prejudicii intereselor legitime ale părților civile.

Pe de altă parte, inculpatul A. a acționat, în cererile adresate Tribunalului București, în calitatea sa de avocat angajat în temeiul unui contract de asistență juridică, astfel că solicitările sale au fost formulate legal (atașând cererilor contractul de vânzare - cumpărare încheiat între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, contractul de mandat dintre aceleași părți, precum și împuternicirea avocațială).

În considerarea argumentelor prezentate, Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 326, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar a inculpatului B. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), notând că situația litigioasă dintre părți, privind validitatea pactului comisoriu și corecta sa aplicare, urmează să fie stabilită definitiv de instanța civilă, potrivit legii civile.

Instanța de fond a respins solicitarea inculpatului B. de achitare în temeiul disp. art. 16 lit. alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținând că atâta vreme cât inculpatul a acționat în sensul angajării unui avocat care să îi reprezinte interesele în legătură cu contestarea contractului de vânzare-cumpărare și s-a consultat cu acesta pentru stabilirea modalității în care urma să se realizeze acest demers, nu se poate aprecia că fapta imputată nu există. Această activitate nu se subsumează însă unei activități specifice instigării, în sensul penal al noțiunii. Acțiunea inculpatului a fost concordantă cu obiectul contractului, astfel că, atâta vreme cât inculpatul A. a depus ulterior diligențele pe care le-a apreciat necesare demarării acțiunilor în instanță, nu se poate stabili că inculpatul B. l-ar fi determinat să săvârșească vreo infracțiune.

În raport cu argumentele prezentate, apreciind, în concluzie, asupra întrunirii în cauză doar a condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (3 acte materiale) și constatând dovedită vinovăția inculpatului A. în săvârșirea ei, instanța de fond, având în vedere, în condițiile art. 74 C. pen. - pericolul social scăzut al faptei, urmările limitate care s-au produs sau se puteau produce prin săvârșirea infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului vizând vârsta, lipsa antecedentelor penale, nivelul studiilor, faptul că provine dintr-o familie organizată, având doi copii minori în întreținere, dar și atitudinea procesuală a acestuia, respectiv faptul că, deși nuanțat, a recunoscut faptele ce îi sunt imputate - a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, dispunând amânarea aplicării ei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a dispus ca inculpatul să respecte măsurile prev. de art. 85 alin. (1) C. pen.

În incidența acestei soluții, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea împuternicirilor avocațiale falsificate seria x, nr. x/2013, nr. y/2013 și nr. z/2013.

În latura civilă a cauzei, Curtea a reținut că, raportat la soluția de achitare dispusă față de inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, nu se poate stabili existența vreunui prejudiciu derivând din această faptă, care să se impună a fi reparat de cei doi inculpați.

Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), reținută în sarcina inculpatului A., instanța a notat că, în condițiile în care aceasta este o infracțiune de pericol, soluția de stabilire a unei pedepse cu închisoarea și de amânare a aplicării acesteia constituie o reparație morală suficientă pentru părțile civile.

Ca urmare, pentru argumentele prezentate, instanța de fond a respins pretențiile părților civile.

****

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și părțile civile C. și D..

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea atacată exclusiv sub aspectul greșitei achitări a inculpaților A. și B. pentru săvârșirea, ca autor, respectiv, ca instigator, a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În acest sens, contestând argumentele instanței de fond, parchetul a arătat, în esență, că această acuzație nu se întemeiază exclusiv pe existența pactului comisoriu inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, ci pe înscrisurile existente la dosar (contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și contractul de mandat), coroborate cu declarațiile părții civile C. și ale martorei E., din care rezultă cu claritate că, la data la care inculpatul B., prin avocatul său, inculpatul A., a solicitat Tribunalului București o serie de înscrisuri și copia legalizată a deciziei civile nr. 1259/13.10.2011 din dosarul nr. x/2018 (decizie în care nu figura ca parte sau ca reprezentant convențional al vreuneia dintre părți), se împlinise condiția rezolutorie prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat prin încheierea nr. 741/06.12.2011, astfel că acesta era reziliat de plin drept, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței, încă de la data de 31.12.2013.

La aceeași dată a încetat și valabilitatea contractului de mandat dintre D. și C. (mandanți) și B. (mandatar), contract care nu a fost contestat în cauza de față de către inculpați, fiind redactat de însuși inculpatul B. și reflectând voința acestuia nealterată (astfel cum este menționat în paragraful final al contractului, aspect subliniat și de către martora E.). Or, în aceste condiții, la momentul depunerii celor două cereri, inculpații A. și B. nu aveau niciun drept și nu puteau invoca nicio calitate care să le permită obținerea actelor susmenționate.

Ca urmare, cele două solicitări adresate Tribunalului București, în datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, de inculpatul A., în calitate de apărător al inculpatului B., în care avocatul menționează, în mod necorespunzător realității, că este mandatarul numiților D. și C., în scopul de a produce consecințe juridice, mai precis de a obține documente din dosarul nr. x/2008, pe care nu era îndreptățit să le obțină, corespund laturii obiective a infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen., săvârșită în mod continuat.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii analizate, s-a arătat că inculpatul B. a invocat faptul că s-a considerat îndreptățit să obțină documente din dosarul privind acordarea despăgubirilor, deoarece, în opinia sa, condiția rezolutorie prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și pactul comisoriu aferent erau nule, inculpatul considerându-se în continuare proprietar al cotei de 86% din totalul drepturilor succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea defunctului G..

Afirmația apărării că inculpatul B. nu a înțeles noțiunile de condiție rezolutorie și pact comisoriu este combătută prin declarația notarului public E. în timpul urmăririi penale, în care se arată că, la data la care inculpatul B. și partea civilă C. s-au prezentat la notariat pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare drepturi litigioase, percepția notarului a fost că părțile erau înțelese cu privire la obiectul și clauzele contractului, acesta fiind rezultatul acordului lor de voință, notarul chiar inserând solicitările speciale pe care le-au avut cele două părți. Totodată, martorul a arătat că a inserat în contractul de vânzare-cumpărare solicitarea inculpatului B. ca transferul dreptului de proprietate asupra cotei de 86% să se facă la momentul plății, însă dreptul de proprietate era afectat de condiția rezolutorie ca inculpatul să efectueze demersurile necesare în vederea valorificării drepturilor litigioase ale vânzătorilor D. și C., în cotă de 14%, și ale sale, în cotă de 86%.

În plus, împrejurarea că inculpatul era familiarizat cu termenii juridici, inclusiv cu noțiunile de condiție rezolutorie și pact comisoriu, este dovedită și prin aceea că, într-un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat ulterior celui sus-menționat, respectiv, la data de 10.04.2013, dar având același obiect, între B., în calitate de vânzător, și J., în calitate de cumpărător, figurează următoarea clauză:

"în situația în care dosarul nr. x C. civ./2012 nu va fi soluționat până la data de 10.10.2013, prezentul contract se consideră desființat de plin drept la data expirării acestui termen, fără punere în întârzire, fără intervenția instanțelor judecătorești și fără îndeplinirea niciunei alte formalități, urmând ca părțile să fie repuse în situația anterioară". Or, în acest context, explicația pe care a oferit-o inculpatul cu prilejul audierii din data de 18.05.2017, în fața instanței de fond, nu este plauzibilă, deoarece, atât în cazul contractului încheiat cu C., cât și în cazul contractului încheiat cu J., transmiterea dreptului de proprietate era afectată de un eveniment a cărui neîndeplinire până la o anumită dată determina desființarea contractului de plin drept la data expirării acestui termen, fără punere în întârzire, fără intervenția instanțelor judecătorești și fără îndeplinirea niciunei alte formalități.

De altfel, din înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul B. a fost cercetat în 13 dosare penale, multe dintre plângerile penale formulate împotriva acestuia având ca obiect infracțiunea de înșelăciune în contracte, prev. de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. din 1969.

În consecință, la momentul de referință, inculpații au avut clar reprezentarea faptului că nu erau îndreptățiți să obțină acte din dosarul civil nr. x/2008 al Tribunalului București, declarând necorespunzător adevărului că au o calitate care justifica eliberarea actelor solicitate, aspect care rezultă nu numai din înscrisurile din dosar, dar și din declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor E., K., L. și M..

Pe de altă parte, contrar celor reținute de instanța de fond, la datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, când inculpații au comis infracțiunea de fals în declarații, pactul comisoriu nici măcar nu era contestat, acțiunea de referință fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.08.2015, sub nr. x/2015. În această cauză, prin sentința civilă nr. 630/23.03.2018, instanța a respins cererea inculpatului B. de constatare a nulității pactului comisoriu de grad IV prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/06.12.2011, reținând că "întregul contract de vânzare-cumpărare drepturi litigioase a fost redactat folosindu-se termeni juridici, fiind greu de crezut că reclamantul a înțeles restul termenilor juridici, mai puțin cei menționați în clauza cuprinzând pactul comisoriu; susținerea reclamantului nu poate fi primită nici față de faptul că acesta a redactat contractul de mandat autentificat sub nr. x/06.12.2011, astfel cum s-a menționat în paragraful final al acestui contract, care conține o multitudine de termeni juridici" și că "pactul comisoriu prevăzut în contractul susmenționat îndeplinește condițiile de validitate prev. de art. 1553 din Noul C. civ. (...) care a fost corect aplicat de pârâți, existând o neexecutare culpabilă a obligației asumate de către reclamatul B.", obligație apreciată ca fiind de rezultat.

În aceste condiții, prin hotărârea anterior menționată, instanța civilă a înlăturat toate apărările formulate de inculpatul B., inclusiv în prezenta cauză. Or, deși această hotărâre civilă nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei penale și a persoanei care a săvârșit-o, constituie, însă, un element de fapt, fundamentat în drept, care servește la stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea analizată, fiind relevantă îndeosebi în aprecierea laturii subiective a infracțiunii de fals în declarații.

Faptul că inculpatul B. a înțeles să formuleze multiple acțiuni civile, sub diverse temeiuri de drept, nu semnifică că a avut o reprezentare greșită a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase (instanța civilă analizând și înlăturând teza erorii ca viciu de consimțământ invocată de inculpat).

Din această perspectivă, în mod greșit și contrar probatoriului administrat, instanța de fond a reținut că "pe perioada derulării procesului civil, contractul este încă valabil" și că "inculpatul B. a acționat în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare și de mandat", contracte care nu mai erau valabile la datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, când au fost formulate cele două cereri de eliberare înscrisuri din dosarul nr. x/2008 al Tribunalului București.

De altfel, nici argumentul instanței de fond în sensul că existența unei acțiuni civile conduce la imposibilitatea reținerii unei fapte penale nu poate fi luat în considerare, deoarece, în cauza de față, acțiunile civile au fost formulate doar de către inculpatul B., până în prezent acestea fiind fie respinse, fie în stadiu de soluționare. Oricum, în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că împrejurările care privesc existența unei infracțiuni sunt de competența instanței penale.

În fine, deși instanța de fond a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (2) și art. 92 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, a omis să interpreteze coroborat aceste dispoziții. În caz contrar, ar fi constatat că nu poate fi considerat legitim un interes pentru realizarea căruia sunt folosite mijloace frauduloase, interesul legitim trebuind să fie în conformitate cu normele legale, iar nu contrar acestora. În speță, în lipsa contractului de mandat, cererile de fotocopiere și eliberare a unei copii legalizate a hotărârii nu ar fi fost aprobate, relevante în acest sens fiind declarațiile martorilor L. și M.. Or, prin atașarea unui contract de mandat a cărui valabilitate expirase, inculpații au reușit să creeze o aparență legală în demersul de a obține înscrisuri din dosarul nr. x/2008 al Tribunalului București. În plus, dacă documentele solicitate de inculpați urmau să fie folosite în alte acțiuni civile, o modalitate simplă și legală pentru inculpatul B. de a intra în posesia lor era solicitarea de administrare a acestora în cadrul probei cu înscrisuri, prin intermediul instanței civile căreia urma să i se adreseze.

Or, chiar faptul că majoritatea acțiunilor civile formulate de inculpatul B. în contradictoriu cu părțile civile au fost respinse de către instanțele de judecată constituie un indiciu important în aprecierea interesului legitim urmărit de acesta la momentul de referință.

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la fals în declarații reținută în sarcina inculpatului B., parchetul a arătat că, în conformitate cu disp. art. 118 C. proc. pen., în ansamblul probator privind această acuzație nu poate fi reținută declarația dată de B., în calitate de martor, în timpul urmăririi penale.

A mai arătat că, în fața instanței de fond, după rejudecare, inculpatul A. nu s-a mai prezentat pentru a fi audiat, însă, în declarația dată la 07.09.2017, în fața Curții de Apel București, acesta a menționat că nu poate preciza dacă inculpatul B. i-a cerut în mod expres să obțină documentele de la Tribunalul București, susținând, totodată, că poziția sa procesuală este de recunoaștere integrală a acuzațiilor aduse. Faptul că inculpatul B. i-a solicitat inculpatului A. să obțină înscrisuri din dosarul nr. x/2018 rezultă, însă, din declarațiile, în calitate de suspect și inculpat, date de avocat în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarația dată în fața instanței de fond.

Conduita inculpatului B. descrisă în aceste declarații se circumscrie participației penale sub forma instigării prev. de art. 47 C. pen., întrucât, prin solicitarea adresată inculpatului A. de a obține anumite documente pe care nu era îndreptățit să le dețină, inculpatul B. a desfășurat o activitate de determinare a acestuia, prin care a transpus în mintea instigatului ideea săvârșirii faptei incriminate, ulterior, instigatul acceptând ideea și trecând la comiterea faptei prevăzute de legea penală.

În raport cu argumentele prezentate, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale atacate, iar în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a celor doi inculpați în sensul celor anterior menționate.

II. Apelantele părți civile C. și D. au criticat hotărârea atacată atât sub aspectul soluției dată laturii penale, cât și a celei vizând latura civilă a cauzei.

În latură penală, apelantele părți civile au invocat greșita achitare a inculpaților A. și B. pentru săvârșirea ca autor, respectiv, ca instigator, a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, susținând, în esență, punctual, următoarele:

Referitor la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată reținută în sarcina inculpatului A.:

- la data de 28.04.2014, când inculpatul A. a depus la Tribunalul București cererea de studiu privind dosarul nr. x/2008, încetase atât contractul de mandat al inculpatului B., cât și contractul privind vânzarea drepturilor litigioase, încă de la data de 31.12.2013, aspect pe deplin cunoscut de ambii inculpați;

- în acest context, folosindu-se de contractul de asistență juridică încheiat cu B. la data de 07.01.2014 (ulterior datei încetării celor două contracte), inculpatul A. a depus în anexa celor două cereri mandatul deținut de B., în scopul obținerii copiilor legalizate din dosarul anterior menționat, deși valabilitatea acestuia încetase la data de 31.12.2013; aceasta în condițiile în care inculpatul A. este o persoană cu studii juridice, care cunoaște noțiunile de încetare a unui mandat prin ajungerea acestuia la termen, respectiv, de operare a unui pact comisoriu;

- în consecință, actele dosarului fac dovada că, urmare neîndeplinirii condiției în termenul expres stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, pactul comisoriu stabilit prin acesta a operat de plin drept, convenția fiind rezolvită încă de la data de 31.12.2013; ca urmare, de la aceeași dată, inculpatul B. nu și-a pierdut doar calitatea de mandatar, ci și pe aceea de proprietar al cotei de 86% din drepturile litigioase ale părților civile, astfel că modalitatea în care a înțeles să acționeze inculpatul A. se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 326 C. pen.

Referitor la infracțiunea de instigare la fals în declarații în formă continuată reținută în sarcina inculpatului B.:

- inculpatul nu era îndreptățit să solicite documente din dosarul de despăgubire, în vederea demarării unor proceduri judiciare în contra părților civile, întrucât, la momentul formulării celor două cereri, acesta nu mai avea nici calitatea de mandatar al părților civile și nici pe cea de proprietar al cotei de 86% din drepturile litigioase menționate;

Astfel, deși transferul dreptului de proprietate asupra cotei de 86% din drepturile litigioase s-a făcut la momentul încheierii contractului, când a fost achitat prețul, pentru consolidarea dreptului în patrimoniul cumpărătorului B. era necesară îndeplinirea de către acesta și a celeilalte obligații asumate, respectiv aceea de obținere a despăgubirilor aferente cotei de 14% a părților civile în termenul agreat, obligație de rezultat, iar nu de diligență, astfel cum susține inculpatul. Or, în condițiile în care, în prezent, inculpatului i-a fost respinsă, chiar dacă nu cu titlu irevocabil, cererea prin care a solicitat constatarea nulității pactului comisoriu anterior menționat, este evident că pactul este valid și că acesta a operat de plin drept, conform prevederilor contractuale.

- în contextul prezentat, este evident că inculpatul B. l-a instigat pe coinculpatul A. să săvârșească fapta prevăzută de art. 326 C. pen., deși știa că nu mai are nicio calitate care să justifice un interes legitim în dosarul civil nr. x/2008 al Tribunalului București.

În latură civilă, s-a invocat greșita respingere a acțiunii civile, susținându-se, în esență, că, în pofida celor reținute de instanța de fond, urmare săvârșirii de către inculpați a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, părțile civile au suferit o vătămare morală, care, în concret, s-a produs prin folosirea efectivă a documentelor falsificate.

În acest sens, s-a arătat că, astfel cum reiese și din cuprinsul rechizitoriului, din înscrisurile comunicate de A.N.R.P. și A.A.A.S. rezultă că, urmare solicitărilor avocatului A., acestuia i-a fost comunicat un exemplar al adresei nr. x/07.12.2012, iar prin adresa nr. x/30.08.2013, A.N.R.P. i-a comunicat și parcursul dosarului nr. x C. civ. Prin urmare, mențiunile necorespunzătoare adevărului, în sensul existenței contractului de asistență juridică nr. x/11.06.2013, inserate de inculpatul A. în cuprinsul împuternicirilor avocațiale seria x, nr. x/2013 și nr. y/2013, au fost apte să producă consecințe juridice, acesta obținând de la A.N.R.P. și A.A.A.S. informații la care altfel nu ar fi avut acces.

În plus, urmare activității infracționale a celor doi inculpați, părțile civile au fost puse în situația de a colabora cu organele de cercetare penală și de a se prezenta de nenumărate ori la audieri, întreaga situație provocându-le o stare de anxietate care, în timp, s-a generalizat, afectându-le în mod vizibil starea de sănătate.

În consecință, susținând că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât s-a făcut dovada existenței faptei ilicite (infracțiunile de fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată), a vinovăției inculpaților, a prejudiciului moral cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de inculpați și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat, apelantele părți civile au solicitat admiterea acțiunii civile exercitată în cauză, invocând, ca jurisprudență relevantă în materia prejudiciul moral, decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Pentru argumentele prezentate, apelantele părți civile au solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată și condamnarea inculpaților A. și B. pentru săvârșirea, ca autor, respectiv, ca instigator, a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

III. Apelantul inculpat A. nu a motivat în