ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 247 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, a hotărât următoarele:

I. În baza art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (corespondent art. 290 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod), a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 din C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor anterior menționate și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

A desființat împuternicirile avocațiale falsificate seria x/2013.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

II. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de părțile civile C. și D.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul A., în sumă de 720 RON, a fost reținut în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 11 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații: A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și fals în declarații, în formă continuată, în concurs real, prevăzute și pedepsite de art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 (3 acte materiale), și de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale); B., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul A. a falsificat împuternicirile avocațiale seria x/2013, cu prilejul întocmirii acestora la data de 12.06.2013, respectiv 29.10.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului, în sensul că a încheiat contractele de asistență juridică nr. x din 11.06.2013 și nr. y din 06.07.2013 cu numiții C. și D., înscrisuri pe care le-a folosit în scopul producerii unor consecințe juridice, fiind depuse la ANRP și AAAS.

Inculpatul A., în datele de 28.04.2014 și 29.04.2014, în baza unei rezoluții infracționale unice, s-a adresat Tribunalului București cu cerere de fotocopiere înscrisuri și legalizare Decizie civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, în Dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecințe juridice, declarând necorespunzător adevărului că B. este mandatarul numiților C. și D., în temeiul acestei declarații, A. și B. intrând în posesia actelor solicitate.

Cu privire la inculpatul B. s-a reținut că, în baza unei rezoluții infracționale unice și a contractului de asistență juridică încheiat cu avocatul A., l-a determinat pe acesta să solicite Tribunalului București, la datele de 28.04.2014 și 29.04.2014 fotocopierea unor înscrisuri și copie legalizată a Deciziei civile nr. 1.259 din 13.10.2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecințe juridice, avocatul declarând necorespunzător adevărului că B. este mandatarul numiților C. și D., în temeiul acestei declarații, cei doi intrând în posesia actelor solicitate.

După sesizarea instanței prin rechizitoriul menționat anterior, dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, iar după parcurgerea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 342 și urm. Din C. proc. pen., prin încheierea de ședință din data de 8 septembrie 2016 (Dosar nr. x/2016), pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, definitivă prin Încheierea nr. 1.449 din data de 21 noiembrie 2016 a Judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul B., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2014 din 11 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații B. și A.

După rămânerea definitivă a încheierii de sesizare a instanței s-a fixat termen de judecată la data de 20 aprilie 2017, termen la care, în ședință publică, înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța a adus la cunoștința inculpatului A. prevederile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina acestuia, context în care inculpatul A., asistat juridic de către apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că solicită ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate, în acest sens luându-i-se declarație, care a fost consemnată și atașată la dosar.

Astfel, procedându-se la ascultarea nemijlocită a inculpatului, acesta a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

În ședința publică din data de 18 mai 2017, s-a procedat la ascultarea inculpatului B., acesta arătând că nu recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată

Din analiza probelor administrate în cauză, judecătorul fondului a reținut că, prin Sentința civilă nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D. și E. (decedat pe parcursul procesului și succedat de partea civilă C.) în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice, ANRP, AVAS și a fost obligată pârâta AVAS să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru acțiunile deținute de autorul reclamanților, F., la Societatea G.

La data de 06.12.2011, între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H., prin care cei dintâi au înstrăinat către inculpat, pentru prețul de 650.000 euro, cota de 86% din toate drepturile succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea lui F., cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform Sentinței civile nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se prevede că:

"în situația în care până la termenul din 31.12.2012 cumpărătorul nu reușește, din varii motive să obțină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentința civilă mai sus menționată, părțile convin prelungirea de drept a termenului de plată menționat mai sus cu o perioadă de 1 an, adică până la 31.12.2013, perioadă pentru care cumpărătorul va plăti vânzătorilor la data achitării integrale a prețului o dobândă prevăzută de lege, calculată la suma aflată în întârziere.

În situația în care până la termenul din 31.12.2013 cumpărătorul nu reușește, din varii motive să obțină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentința civilă mai sus menționată, părțile vor considera prezentul contract reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenția instanței judecătorești, fără punere în întârziere, somație sau chemare în judecată, cumpărătorul pierzând suma plătită vânzătorilor, precum și cheltuielile efectuate pentru valorificarea drepturilor succesorale litigioase obținute prin sentința civilă mai sus menționată."

La aceeași dată, între părțile civile D. și C., în calitate de mandanți, și inculpatul B., în calitate de mandatar, a fost încheiat contractul de mandat, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H.

Prin contractul de mandat, inculpatul B. a fost împuternicit să facă toate demersurile necesare în fața instituțiilor abilitate, în fața instanțelor judecătorești și a oricăror persoane juridice pentru obținerea despăgubirilor recunoscute prin Sentința civilă nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București. Valabilitatea contractului de mandat s-a stabilit până la data de 31.12.2013.

La data de 12.06.2013, fără a exista un contract de asistență juridică, inculpatul A., în calitate de avocat, a emis adresa nr. x către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), prin care a solicitat, în numele clienților D. și C. dovada transmiterii dosarului acestora la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare a emiterii Deciziei din 21.11.2012. A fost atașată cererii împuternicirea avocațială seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013, în care era specificat contractul de asistență juridică nr. x din 11.06.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat mențiunea "conform contract".

Fără a exista un contract de asistență juridică, inculpatul A. a făcut o solicitare identică către Autoritatea pentru Administrare a Activelor Statului (AAAS), prin adresa nr. x din 12.06.2013, la care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013, în care este specificat contract de asistență juridică nr. x din 11.06.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat mențiunea "conform contract".

La scurt timp, partea civilă C. a fost contactată telefonic de un angajat din cadrul serviciului juridic al Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în prezent Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), aducându-i-se la cunoștință că unele persoane solicită relații legate de dosarul de despăgubire, persoane care s-au prezentat ca împuternicite ale acestei părți civile.

În acest context, în zilele următoare, partea civilă C., împreună cu avocații săi, s-a prezentat la sediul AAAS, ocazie cu care a aflat că inculpatul A., în calitate de pretins avocat al părților civile, a solicitat relații legate de modalitatea de soluționare a dosarului de despăgubire.

În urma acestor informații, partea civilă C. a dat o declarație olografă în care a informat oficiul juridic al AAAS că nu îl reprezintă niciun avocat în relația cu instituția și că singurele persoane care pot primi informații fiind cele care prezintă un mandat autentic în acest sens.

Din confruntarea exemplarului original al împuternicirii avocațiale seria x nr. x/2013 cu cel atașat cererii nr. x din 12.06.2013 din dosarul nr. x/2012 al ANRP . se observă că data de 12.06.2013 apare numai pe exemplarul depus la dosarul ANRP.

Aceeași este situație în cazul împuternicirii avocațiale seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013 doar în exemplarul atașat cererii nr. x adresară AAAS, nu și în exemplarul depus de inculpat la dosarul cauzei.

La data de 30.10.2013, fără a exista un contract de asistență juridică, inculpatul A., în calitate de avocat, a solicitat Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, în numele părților civile D. și C., o copie a raportului intern de evaluare întocmit la data de 15.10.2012, atașând împuternicire avocațială seria x nr. x/2013, în care este specificat contractul de asistență juridică nr. y/06.07.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat mențiunea "conform contract".

Prin adresa nr. x din 22.11.2013, AAAS a răspuns avocatului A. că documentul solicitat este un act intern a cărui eliberare nu se justifică în condițiile în care Decizia nr. 143/2012 emisă în favoarea numiților D. și C. nu a fost contestată; în altă ordine de idei, petentul C. a solicitat în mod expres AAAS să nu elibereze niciunui terț documente din dosarul administrativ, în lipsa prezentării unei procuri speciale eliberate de domnia sa, în acest sens.

A constatat că, din declarațiile părților civile, ale celor doi inculpați și din declarațiile martorilor I., J. și K., reiese că, pe parcursul executării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, au apărut neînțelegeri între părți cu privire la executarea obligațiilor ce reveneau fiecăruia, C. imputându-i cumpărătorului B. că nu a făcut niciun demers în vederea obținerii valorificării drepturilor succesorale litigioase, iar acesta din urmă acuzându-l pe vânzător că acționează în nume propriu referitor la întregul procent de drepturi succesorale litigioase, fără a aduce la cunoștința diverselor instituții că a cedat o cotă de 86% din drepturile succesorale litigioase.

Părțile au încercat renegocierea contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale litigioase, în sensul stabilirii unor alte cote de proprietate, declarațiile părții civile C. coroborându-se sub acest aspect cu cele ale martorilor J., I., K. și ale inculpaților.

În acest sens, partea civilă C. arată că, în urma consilierii cu avocații săi, a mandatat-o pe martora I. să încheie o convenție de desființare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x din 06.12.2011, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract, respectiv, redobândirea de către C. și D. a drepturilor transmise cesionarului B.; s-a prevăzut în contractul de mandat, "căutarea și negocierea, cu potențiali cumpărători în vederea încheierii unui contract de vânzare având ca obiect întreg dreptul la despăgubiri, în schimbul unui preț minim de 2.750.000 euro", valabilitatea contractului fiind până la data de 14.11.2013, iar cea a procurii acordate în aceleași împrejurări până la data de 08.11.2013.

În aceste condiții, la data de 06.11.2013, inculpatul B. și martora I. au semnat convenția de desființare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x din 06.12.2011, "în urma renunțării la drepturile sale în favoarea mandanților C. și D., B. va fi despăgubit din cuantumul sumei obținute ca măsură reparatorie cu un procent de 80 % la momentul obținerii de măsuri reparatorii prin echivalent de la ANRP". Această convenție a fost redactată și atestată cu dată certă de către inculpatul A.

Ulterior, la data de 07.01.2014, între inculpatul A., în calitate de avocat, și inculpatul B., în calitate de client, a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x, având ca obiect asistență și reprezentare juridică, fără drept de vânzare-cumpărare.

În baza acestui contract de asistență, la data de 28.04.2014, la solicitarea inculpatului B., coinculpatul A. a solicitat Tribunalului București "pentru B., în calitate de mandatar pentru C. și D., părți reclamante în Dosarul nr. x/2008, mandatar conform contractului de mandat autentificat sub nr. x din 06.12.2011 de către BNP L." eliberarea unei copii legalizate a deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel București la data de 13.10.2011, atașând contractul de mandat.

De asemenea, la data de 29.04.2014, inculpatul A., în calitate de apărător ales al mandatarului B., a solicitat Tribunalului București fotocopierea dosarul nr. x/2008 (recurs), atașând împuternicire avocațială seria x nr. x/2014, nesemnată la rubrica "client", specificându-se contract asistență juridică nr. x din 07.01.2014.

A reținut că din declarațiile date în calitate de suspect și inculpat de A. rezultă că acesta s-a adresat Tribunalului București, în baza contractului de asistență juridică încheiat cu inculpatul B., actele solicitate fiindu-i necesare acestuia în acțiunile sale referitor la despăgubirile pe care urma să le încaseze, "discutând în concret cu acesta, pentru că mandatul acordat era cu titlu general, astfel încât am hotărât împreună ce trebuie făcut pentru a obține actele" . Faptul că adresele avocatului A. către Tribunalul București au fost convenite în prealabil și au fost făcute, în calitate de apărător ales, în temeiul contractului de asistență juridică nr. x din 07.01.2014 încheiat cu B., este recunoscut și de către acest inculpat, care a afirmat că "l-am mandatat să se ocupe de acțiunile mele, discutând în prealabil despre acestea, prin urmare și cu privire la solicitarea pe care a făcut-o Tribunalului București de eliberare înscrisuri și legalizare sentință din Dosarul nr. x/2008, cerere formulată în numele meu, am fost de acord." în declarațiile sale, B. a arătat că hotărârea irevocabilă din dosarul de despăgubiri pe care a solicitat-o Tribunalului București îi era necesară la instituții precum ANRP, AVAS și este posibil să fi fost folosită în acțiunea în contencios administrativ introdusă de avocatul A. în numele său.

A constatat că faptele inculpatului A., care a falsificat împuternicirile avocațiale seria x nr. x/2013, nr. y/2013 și nr. z/2013, cu prilejul întocmirii acestora la data de 12.06.2013, respectiv 29.10.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului, în sensul că a încheiat contractele de asistență juridică nr. x/11.06.2013 și nr. y/06.07.2013 cu numiții C. și D., înscrisuri pe care le-a folosit în scopul producerii unor consecințe juridice, fiind depuse la ANRP și AAAS, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (corespondent art. 290 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod (3 acte materiale).

Din înscrisurile comunicate de ANRP și AAAS, rezultă că, urmare solicitărilor sale, inculpatului A. i-a fost comunicat un exemplar al adresei nr. x din 07.12.2012, iar prin adresa nr. x din 30.08.2013 ANRP i-a comunicat parcursul în Dosarul nr. x.

Mențiunile necorespunzătoare adevărului, în sensul existenței contractului de asistență juridică nr. x din 11.06.2013 încheiate cu C. și D., inserate de inculpatul A. în cuprinsul împuternicirilor avocațiale seria x nr. x/2013 și seria x nr. x/2013 au fost apte să producă consecințe juridice, inculpatul obținând informații de la ANRP și AAAS, la care altfel nu ar fi avut acces.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, în formă continuată, prevăzută de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., și infracțiunea de instigare la fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., a reținut că, deși faptele au fost săvârșite de cei doi inculpați, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, așa cum s-a constatat anterior, la data de 06.12.2011, între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011, prin care cei dintâi au înstrăinat pentru prețul de 650 000 euro, către inculpat cota de 86% din toate drepturile succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea lui F., cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

A reținut că, deși au stipulat un pact comisoriu în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, prevăzând că părțile vor considera contractul reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenția instanței judecătorești, fără punere în întârziere, somație sau chemare în judecată, totuși, având în vedere neînțelegerile dintre părți și contestarea de către inculpatul B. a valabilității clauzei privind pactul comisoriu, era nevoie ca instanța civilă competentă să constate validitatea pactului comisoriu, corecta sa aplicare, în condițiile în care inculpatul B. și-a asumat doar o obligație de diligență, iar acordarea despăgubirilor ținea în mod exclusiv de autoritățile statului român și chiar de bugetul alocat pentru acordarea despăgubirilor de către ANRP, nicidecum de un plus de diligențe din partea inculpatului B.

A constatat că inculpatul B. era persoană cu interes legitim, care avea dreptul să solicite înscrisurile și decizia civilă din Dosarul nr. x/2008, conform art. 92 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, forma în vigoare la data faptelor, potrivit căruia dosarele și evidențele instanței privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare și a măsurilor de asigurare a integrității documentelor.

În acest sens au fost reținute și dispozițiile art. 87 alin. (2) din același regulament, potrivit cărora pentru depunerea cererilor și actelor sau obținerea de informații, persoanele interesate se pot adresa, după caz, președintelui instanței ori înlocuitorului acestuia, președintelui de secție, judecătorului de serviciu, biroului de informare și relații publice sau personalului de la registratură și arhivă.

Faptul că inculpatul B. avea dreptul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase să se substituie în toate drepturile vânzătorilor, în orice procedură ar fi fost deschisă pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, s-a considerat că relevă lipsa de temeinicie a susținerilor parchetului potrivit cărora inculpatul B. nu avea dreptul să solicite copii de pe înscrisuri din Dosarul nr. x/2008 al Tribunalului București.

Cum nu exista o hotărâre care să constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și cum pe rolul Tribunalului București există un proces având ca obiect constatarea nulității absolute a pactului comisoriu, este indiscutabil că inculpatul B. este o persoană care avea un interes legitim, astfel încât era îndreptățit la obținerea documentelor solicitate, mențiunea făcută de inculpatul A., privind calitatea de mandatar a inculpatului B. pentru C. și D., fiind lipsită de relevanță și fără nicio influență asupra temeiniciei cererilor adresate Tribunalului București.

Curtea reține că doar în situația în care inculpatul B. nu ar fi putut obține înscrisurile solicitate decât în temeiul contractului de mandat se putea vorbi de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, care, potrivit art. 326 C. pen., constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe.

Faptul că inculpatul A. a atașat la cererile depuse la Tribunalul București contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, contract ce era suficient pentru obținerea documentelor solicitate și producerea consecinței juridice, relevă lipsa uneia dintre condițiile constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, respectiv a caracterului esențial al mențiunii privind calitatea de mandatar a inculpatului B. pentru C. și D.

Împrejurarea că prin Sentința civilă nr. 105 din 08.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4.996 din 22.10.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins acțiunea formulată de B. în sensul obligării ANRP la emiterea în Dosarul nr. x/2012 a actului administrativ - titlu de despăgubiri, atât pe numele său, cât și pe numele D., C., nu are nicio înrâurire asupra temeiniciei cererii de eliberare de înscrisuri, ci dimpotrivă dovedește existența unei situații litigioase între părți și contestarea de către B. a clauzei privind pactul comisoriu.

A fost apreciată nefondată susținerea parchetului potrivit căreia chiar dacă inculpatul A. ar fi făcut referire în cele două cereri la calitatea de proprietar asupra cotei de 86% din toate drepturile succesorale litigioase a lui B., pentru a-și justifica dreptul de a obține înscrisuri dintr-un dosar în care nu a fost parte, cererile nu trebuiau aprobate, deoarece la data de 31.12.2013 contractul de vânzare-cumpărare s-a desființat de plin drept, întrucât această susținere contravine celor două dispoziții mai sus enunțate ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, din care rezultă dreptul oricărei persoane interesate sau care justifică un interes legitim de a obține informații din dosarele și evidențele instanței, care au legătură cu drepturile și interesele sale legitime.

Faptul că era vorba de o vânzare de drepturi litigioase de 650.000 euro și că documente au fost solicitate tocmai pentru demararea unor proceduri judiciare menite a lămuri validitatea și corecta aplicare a pactului comisoriu relevă existența unui interes legitim al inculpatului B. și, prin urmare, îndreptățirea de a solicita și de a primi înscrisurile respective.

A reținut că notificarea inculpatului B. de către partea civilă C. că la data de 31.12.2013 a fost desființat de plin drept contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase nu echivalează cu constatarea de către instanța civilă competentă a validității pactului comisoriu și a corectei sale aplicări, astfel încât inculpatul era îndreptățit să solicite documente din dosarul de despăgubire pentru demararea unor proceduri judiciare în contra părților civile.

Faptul că valoarea despăgubirilor acordate era una importantă a fost considerată fără relevanță sub aspect penal, neînțelegerile dintre părți având un caracter pur civil.

Împrejurarea că însuși Ministerul Public reține că documentele solicitate erau necesare în acțiunile ulterioare ale inculpaților, dublată de existența unui interes legitim al inculpatului B. și de dreptul legal al acestuia de a chema în judecată pe părțile civile în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, a fost apreciată a dovedi cu prisosință caracterul civil al litigiului dintre părți, nicidecum existența unor manopere frauduloase nelegale, prin care inculpații, în afara unor proceduri judiciare, urmăreau să aducă prejudicii intereselor legitime ale părților civile.

La individualizarea pedepsei stabilită pentru inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), a avut în vedere: pericolul concret scăzut al faptelor reținute în sarcina inculpatului A.; urmările limitate care s-au produs sau se puteau produce prin săvârșirea infracțiunii; vârsta inculpatului; faptul că are studii superioare și că provine dintr-o familie organizată, acesta având doi copii minori în întreținere; recunoașterea sinceră a săvârșirii faptelor și solicitarea de soluționare a cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale; împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, nefigurând cu mențiuni în cazierul judiciar.

În raport de vârsta inculpatului, de situația familială și socială, de nivelul de instruire, de calitatea de avocat a acestuia, precum și de recunoașterea sinceră a faptelor și de posibilitățile reale de reeducare, a apreciat că o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), luând în considerare reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a reținerii de către instanță a unei situații de fapt identice cu cea recunoscută de inculpat.

A considerat că aplicarea unei pedepse cu amenda penală nu corespunde pericolului concret al faptelor, întrucât infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, a fost comisă de inculpatul A. cu intenția de a obține informații dintr-un dosar de despăgubire având ca obiect sume importante de bani.

Ținând seama de criteriile de individualizare mai sus menționate, a apreciat că nu este necesară suspendarea sub supraveghere a pedepsei, fiind oportună amânarea aplicării acestei pedepse pentru un termen de supraveghere de 2 ani, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 83 din C. pen. și considerând că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, având în vedere împrejurările pozitive referitoare la persoana inculpatului, îndeplinirea tuturor celorlalte condiții prevăzute de art. 83 din C. pen. și faptul că a făcut dovada unor posibilități reale de îndreptare, asumându-și consecințele faptelor sale, prin recunoașterea sinceră a acestora, relevă lipsa de utilitate a unei aplicări imediate a pedepsei de 6 luni închisoare.

Împrejurarea că, în perioada de supraveghere de 2 ani, inculpatul A. trebuie să se supună unor măsuri și obligații specifice, precum și faptul că există posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei, dacă acesta, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori dacă săvârșește noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, au fost considerate a constitui garanții suficiente că inculpatul se va reeduca chiar și în condițiile amânării aplicării pedepsei.

Totodată, în raport de soluția de amânare a aplicării pedepsei, apreciată mult mai favorabilă, prin efectele asupra situației juridice a inculpatului, a considerat că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, față de o condamnare cu suspendare condiționat, în condițiile art. 83 din C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpatul A. și de părțile civile D. și C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat desființarea parțială a hotărârii apelate, iar, pe fond condamnarea inculpaților A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 47 din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și înlăturarea reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind pe inculpatul A., cu consecința reindividualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În esență, parchetul a susținut, pe de o parte, că instanța de fond era competentă, în temeiul art. 52 din C. proc. pen., să verifice valabilitatea pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H., iar pe de altă parte, că menționarea calității inexistente de mandatar reprezintă elementul material al infracțiunii de fals în declarații, respectiv declararea necorespunzătoare a adevărului și că această mențiune din cuprinsul cererii a condus la admiterea cererii formulate, fără a se mai proceda la verificări care să ateste că inculpatul B. este sau nu persoană interesată, fiind fără relevanță dacă falsul a fost folosit pentru a dovedi un interes legitim.

În ceea ce privește greșita reținere a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind pe inculpatul A., parchetul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii inculpatului din data de 20.04.2017 de a fi judecat în procedura simplificată, iar cu ocazia audierii, acesta nu a recunoscut fapta pentru care a fost condamnat, arătând că a încheiat un contract de asistență juridică cu persoana vătămată C.

Inculpatul A. a criticat sentința apelată sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicate și a solicitat, raportat la circumstanțele personale și atitudinea procesuală, aplicarea unei amenzi, în cuantumul apreciat de către instanță.

Părțile civile D. și C. au solicitat condamnarea inculpaților A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 47 din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată, cu motivarea că părțile civile au suferit un prejudiciu moral ca urmare a acțiunilor inculpaților.

În ceea ce privește soluția de achitare, aceasta a fost considerată nelegală, în esență, pentru că inculpații au declarat în cererile formulate o împrejurare neadevărată, având în vedere că mandatul inculpatului B. a încetat de drept la data de 31.12.2018, iar pactul comisoriu stipulat în contractul de vânzare cumpărare de drepturi succesorale litigioase a operat de drept, aspect reținut și de către instanța civilă care a respins acțiunea inculpatului B. prin care se solicita constatarea nulității acestuia.

Analizând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpatul A. și de părțile civile D. și C., prin prisma motivelor invocate, cât și cu privire la toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

La termenul de judecată la data de 20 aprilie 2017, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul A., asistat juridic de către apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că solicită ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate, în acest sens luându-i-se declarație, care a fost consemnată și atașată la dosar.

Conform art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., "dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii."

Din analiza actelor dosarului, reiese că instanța de fond nu a pus în discuția procurorului și a celorlalte părți cererea inculpatului A. și nici nu s-a pronunțat asupra acesteia, continuând judecarea cauzei în procedura de drept comun. Mai mult, în dezbateri avocatul inculpatului A. a solicitat reducerea limitelor de pedeapsă conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., după ce se acordase cuvântul procurorului, iar acesta nu a pus concluzii pe cererea anterior menționată, nefiindu-i acordat cuvântul în acest sens, în condițiile în care în declarația dată în fața instanței de fond inculpatul a nuanțat anumite aspecte cu posibile consecințe asupra atragerii răspunderii sale penale.

Astfel, fără a lua concluziile celorlalți participanți la procesul penal, fără a admite cererea de judecare în procedura abreviată și fără să motiveze soluția prin raportare la condițiile prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., instanța de fond a reținut aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Având în vedere aspectele semnalate, Înalta Curte apreciază că se impune desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București pentru a se pronunța pe cererea inculpatului A., cu atât mai mult cu cât inculpatul și-a menținut poziția oscilantă și în fața Înaltei Curți, solicitând, în condițiile în care afirmă că recunoaște învinuirea, administrarea de probe cu privire la situația de fapt reținută în actul de sesizare care exced procedurii de judecată în această procedură simplificată care în faza cercetării judecătorești este limitată la proba cu înscrisuri.

În acest context și având în vedere faptul că cercetarea judecătorească urmează a fi reluată de la debut, cu posibilitatea modificării situației de fapt reținute în fond, se impune admiterea tuturor apelurilor formulate în cauză.

În rejudecare, instanța de fond ar putea avea în vedere procedura de soluționare a chestiunilor prealabile, prevăzută de art. 52 din C. proc. pen., în analiza valabilității pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părțile civile D. și C., în calitate de vânzători, și inculpatul B., în calitate de cumpărător, autentificat prin încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H. sau corecta sa aplicare, dacă va considera aceste împrejurări relevante în stabilirea situației de fapt sau a vinovăției/nevinovăției inculpaților. În măsura în care se analizează și se constată valabilitatea pactului comisoriu de gradul IV, modalitatea în care acesta a fost aplicat trebuie raportată la natura juridică specială a acestuia (contractul se desființează de plin drept de la expirarea termenului de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire, fără ca debitorul să fie pus în întârziere de către creditor, creditorul fiind singurul care are facultatea de a opta între rezoluțiunea de plin drept a contractului sau de a solicita executarea silită a acestuia; instanța doar constată rezoluțiunea intervenită la expirarea termenului de executare, nu o pronunță, etc).

Totodată, în vederea garantării dreptului la apărare, la judecarea cauzei vor fi avute în vedere și motivele de apel formulate.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpatul A. și de părțile civile D. și C. împotriva Sentinței penale nr. 247 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, va desființa sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpatul A. și de părțile civile D. și C. împotriva Sentinței penale nr. 247 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., în sumă de 260 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în sumă de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - ED