ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 249 din data de 13

iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, în baza

art. 183 C. pen., cu aplic. art. 320

1

al.7 C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul C.S., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

disp. art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71

C. pen.

În baza art. 88 C. pen.

și art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada

reținerii și arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi și a fost menținută

starea de arest.

În baza art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul

C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.

A fost admisă

acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Craiova și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei daune

materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform

indicelui de inflație de la data efectivă a plății.

A fost admisă în

parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ș.M. și a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 8.000 daune materiale și la plata sumei de 2.000

lei daune morale.

S-a luat act că

numiții B.L., B.G. și B.I., fii majori ai victimei, nu se constituie parte

civilă în procesul penal.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2.660 lei cheltuieli judiciare statului, din care

sima de 1.560 lei, reprezentând contravaloarea actelor medico-legale și suma de

700 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, la urmărirea penală și la instanță.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că la data de 21 februarie 2012,

s-a înregistrat pe rolul Tribunalului, sub nr. 2190/63/2012, rechizitoriul nr.

1153/P/2011, cu trimiterea în judecată a inculpatului C.S., pentru săvârșirea infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Din actul de sesizare

al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.S. a

trăit în concubinaj cu partea vătămată B.M., pe o perioadă de 17 ani, iar începând

cu anul 2009, pe fondul geloziei inculpatului, între cei doi parteneri au

început certurile și scandalurile, iar în urma acestor neînțelegeri C.S. își

agresa concubina.

În cursul anului 2010

victima B.M. a formulat și două plângeri penale împotriva lui C.S. pentru

săvârșirea infracțiunilor de lovire prev. de art. 180 C. pen. însă, ulterior

și-a retras plângerile. De asemenea, și pe parcursul anului 2011 C.S. a

continuat să prelungească starea conflictuală cu concubina sa și să o agreseze.

În data de 03 decembrie

2011 în timp ce se aflau în curtea locuinței, tot pe fondul geloziei,

inculpatul C.S. a început să o lovească pe B.M., de față fiind și nepoata lor

de 10 ani, martora C.E.B.

Cu această ocazie,

inculpatul a lovit victima, în mod repetat, cu lemne pentru foc, peste corp,

membre și în zona capului. Întregul conflict a durat circa o oră, perioadă în

care C.S. a mai lovit-o pe B.M. și cu piciorul în zona coastelor și cu palma

peste față.

A doua zi, inculpatul

C.S. s-a deplasat la o farmacie și a cumpărat bandaje și apă oxigenată pentru a

trata rănile provocate concubinei sale.

Cu toate că starea de

sănătate a victimei B.M. se deteriora vizibil, timp de trei săptămâni,

inculpatul nu a anunțat cadrele medicale în vederea acordării îngrijirilor

necesare în cauză. În această perioadă C.S. a continuat să o mai lovească pe

concubina sa.

Din data de 23

decembrie 2011 B.M. a căzut la pat și nu a mai putut să mănânce, iar în seara

zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul a dus-o pe B.M. la o nepoată din sat, V.N.,

pentru a-i face o baie. La locuința martorei V.N. s-au mai aflat și martorii P.L.

și C.N. și toți au observat că B.M. prezenta mai multe leziuni de violență, iar

starea sa de sănătate era foarte gravă.

Martorii i-au

solicitat lui C.S. să anunțe ambulanța pentru a transporta pe B.M. la spital

însă inculpatul le-a declarat că îi este frică să o ducă la spital, întrucât îl

va reclama la poliție și se va duce la pușcărie.

De asemenea,

inculpatul i-a mărturisit martorului C.N. că a lovit-o cu pumnii și picioarele

pe B.M. pentru a recunoaște că a întreținut relații sexuale și cu alte persoane

în afară de acesta.

Într-un final, în

data de 25 decembrie 2011 inculpatul a realizat că, în urma agresiunii sale

starea de sănătate a victimei B.M. este gravă și a chemat ambulanța. În aceeași

zi, B.M. a fost transportată și internată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova

însă în data de 26 decembrie 2011 victima a decedat.

Conform raportului de

necropsie din 21 februarie 2012, întocmit de către I.M.L. Craiova s-a reținut

că decesul victimei a fost violent, s-a datorat insuficientei

cardio-respiratorii, urmarea bronhopneumoniei cu pleurezie complicație apărută

în evoluția unui politraumatism. Leziunile traumatice s-au putut produce prin

lovire cu și de corpuri dure, lovire cu un corp tăietor - înțepător și

compresiune, leziunile având date de producere diferite. Între leziuni și

deces, s-a reținut că există legătură de cauzalitate indirectă.

În data de 26

decembrie 2011 inculpatul a plecat de la locuința sa împreună cu nepoata sa

pentru a merge în localitatea Filiași, unde își avea domiciliul fiul său, P.F.

Pentru a ajunge la această destinație, l-a rugat pe martorul C.I. să-l

transporte cu autoturismul acestuia.

În urma discuțiilor

purtate cu martorul C.I., inculpatul i-a relatat acestuia că, în urmă cu mai

multe săptămâni a avut un conflict cu victima B.M., pe care a lovit-o cu un

ciomag și chiar i-a arătat martorului mai multe poze din telefonul mobil cu B.M.

după agresiune.

În data de 27

decembrie 2011, inculpatul C.S. a fost depistat în Gara Filiași și condus pe

raza localității Rojiște în vederea efectuării cercetărilor penale în cauză.

Inculpatul C.S. a

recunoscut fapta și a arătat organelor de urmărire penală modalitatea în care a

săvârșit-o.

Prima instanță a mai

reținut și că, prin ordonanța din data de 27 decembrie 2011 Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea învinuitului C.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., pe o perioadă de 24 de ore, de la data

de 27 decembrie 2011 orele 15:00 până la data de 28 decembrie 2011 orele 15:00,

iar prin ordonanța cu același număr din 28 decembrie 2011 a pus în mișcare

acțiunea penală față de acesta.

Prin încheierea de

ședință din data de 28 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 21731/63/2011,

Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.S.,

pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 28 decembrie 2011 până

la data de 25 ianuarie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare

preventivă din 28 decembrie 2011.

Măsura arestării

preventive a fost prelungită, prin încheierea din data de 19 ianuarie 2012

pronunțată de Tribunalului Dolj, în Dosarul penal nr. 868/63/2012.

Urmărirea penală

fiind finalizată a fost întocmit rechizitoriul, iar cauza a fost înregistrată

sub nr. 2190/63/2012.

Prin încheierea din

Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj

în Dosarul nr. 2190/63/2012 în conformitate cu disp. art. 300

1

C.

proc. pen., Tribunalul Dolj a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestului preventiv dispusă față de inculpatul C.S. menținând măsura arestării

preventive luată față de inculpat, măsură care a fost menținută succesiv pe

parcursul cercetării judecătorești.

În cursul cercetării

judecătorești, la termenul de ședință din data de 04 aprilie 2012, inculpatul a

declarat în fața instanței că se prevalează de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., conform cărora „până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În acest caz judecata

poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în

actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu

excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest

termen de judecată".

Analizând actele și

lucrările dosarului, respectiv: procesul - verbal de cercetare la fața locului,

actele medico - legale, declarațiile martorilor C.N., V.N., P.L., C.I., C.C., S.I.,

B.L., V.P. și V.C. și declarațiile inculpatului, pe parcursul întregului penal,

prima instanță a confirmat că starea de fapt reținută prin actul de sesizare

este corectă și dovedită și constă în aceea că la data de 03 decembrie 2011,

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M.a, producându-i

traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului C.S., care la data de 03 decembrie 2011 i-a

aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M., producându-i traumatisme care

au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

Reținând vinovăția

inculpatului, prima instanță l-a condamnat pe inculpat, iar la individualizarea

pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, dar

și persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o

atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă, având în vedere și

reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conform art. 320

1

C. proc.

pen., s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare.

Apreciind că scopul

preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea

de libertate a inculpatului, s-a dispus ca executarea pedepsei aplicate să se

realizeze în stare de detenție.

S-a făcut aplicarea

art. 64 lit. a, teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Astfel, în ceea ce

privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat având în vedere cauza

Sabou și Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii

prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor

drepturi. Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de

sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența

unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de

art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin urmare, dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a

ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe

durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în

vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat

că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă

tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși

urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității,

reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, s-a

apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu

este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost

interzis exercițiul acestui drept.

Având în vedere că

inculpatul C.S. a fost reținut și arestat pe durata urmăririi penale și a

cercetării judecătorești, prima instanță în baza art. 88 C. pen. și art. 350 C.

proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și

arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi și a menținut starea de

arest.

Constatând că

inculpatul a comis o infracțiune de violență din cele prevăzute în anexa 1 a

Legii nr. 76/2008, infracțiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa

închisorii, conform accepțiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din Lege, în

baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe

biologice de la inculpatul C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că Spitalul Clinic Județean

de Urgență Craiova, cu adresa din 16 ianuarie 2012 s-a constituit parte civilă

cu suma de 763,93 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare

ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale victimei B.M. la Secția Chirurgie

Toracică.

În consecință, prima

instanță constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev.

de art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de către partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și l-a obligat pe inculpat

la plata sumei menționate anterior, sumă ce va fi ce va fi reactualizată

conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății.

De asemenea, s-a mai

constatat că fratele victimei - numitul Ș.M. s-a constituit parte civilă în

procesul penal cu suma de 13.000 lei, din care 8.000 lei reprezentând daune

materiale și 5.000 lei reprezentând daune morale, în timp ce fii majori ai

victimei - B.L., B.G. și B.I., nu au înțeles să formuleze pretenții civile în

prezenta cauză.

În dovedirea laturii

civile au fost depuse înscrisuri și au fost audiați martorii U.I. și T.C.

Prima instanță a

constatat că potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., cel care a cauzat

prin fapta sa culpabilă un prejudiciu este ținut să-l repare.

În speță, s-a

constatat că prin fapta culpabilă exclusivă a inculpatului, ce a condus la

moartea victimei B.M., s-a cauzat un cert prejudiciu material și moral fratelui

acesteia - partea civilă Ș.M.

În ceea ce privește

pretențiile civile formulate de către această parte civilă, prima instanță a

apreciat că aceasta a făcut, în parte, dovada încercării unui prejudiciu

efectiv, constând în suportarea cheltuielilor de înmormântare și pomenire a

victimei conform datinilor creștinești. Pentru stabilirea cuantumului acestuia,

prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, declarațiile martorilor audiați

în cauză, iar pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, martorii U.I.

și T.C., consăteni cu familia părții civile Ș.M., au menționat că acesta a fost

cel care s-a ocupat exclusiv de înmormântarea și pomenirea victimei, deși la

aceste evenimente au participat și cei trei fii majori ai victimei - respectiv

numiții B.L., B.G. și B.I.

Martorii au apreciat

cuantumul cheltuielilor ocazionate cu aceste evenimente la suma de 10.000 lei

și au arătat că la pomana ulterioară înmormântării au participat aproximativ 50

- 60 de persoane, că s-a servit un meniu de dulce, că pentru acest eveniment

s-a sacrificat un porc, ce a costat în jur de 1.000 - 1.500 lei, căci era

imediat după Crăciun și că a fost angajată și o formație de muzică funebră ce a

fost plătită cu suma de 1.000 lei.

Totuși constatând că

partea civilă a solicitat numai suma de 8.000 lei cu titlu de dauna materiale,

prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata acestei sume, neputând acorda

mai mult decât s-a cerut.

Din probatoriul

administrat în cauză, s-a mai constatat și că partea civilă, a suferit și un

prejudiciu moral, nepatrimonial prin dispariția prematură a surorii sale, în

condițiile în care acesta era o persoană relativ tânără - 42 de ani, care a

lăsat în urma sa o familie îndurerată și neconsolată de dispariția sa. în ceea

ce privește cuantumul, evaluând prejudiciul moral cauzat prin fapta culpabilă a

inculpatului, s-a apreciat că în raport de gravitatea atingerii aduse părților

civile, despăgubirile în cuantum de 2.000 lei, daune morale, acestea sunt în măsura

să asigure o reparație suficientă și proporțională.

Prin încheierea din

data de 02 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012

s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale

nr. 249 din data de 13 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în sensul că s-a

menționat corect „Admite acțiunea civilă, formulată de către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență Craiova și obligă inculpatul la plata sumei de

763,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi

reactualizată conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății",

în loc de: „Admite acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul

Clinic de Urgență Craiova și obligă inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei

daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform

indicelui de inflație de la data efectivă a plății", cum în mod greșit s-a

menționat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.S.

În motivarea apelului

formulat, s-a arătat că deși s-a făcut aplicarea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. se impunea și reținerea disp. art. 74, 76 C. pen.,

întrucât procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției

nu exclude reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c)

C. pen. S-a arătat că dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

sunt obligatorii în sensul reducerii pedepselor indiferent dacă inculpatul a

avut sau nu o poziție procesuală sinceră în cursul urmăririi penale ceea ce

dovedește că declarația dată potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen. nu reprezintă în mod necesar o expresie a atitudinii sincere a

inculpatului. Cele două împrejurări atenuante nu sunt identice având conținut

și natură juridică diferită.

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 97

din 25 martie 2013, a respins apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva

sentinței penale nr. 249 din data de 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul

Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, ca nefondat.

În baza art. 383

alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura

arestării preventive față de inculpat.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus detenția preventivă, în continuare, la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în sumă de 400 lei, din care, suma de 200 lei reprezintă

onorariu avocat oficiu.

A respins cererea de

scutire amendă judiciară.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând actele și

lucrările dosarului, a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect

la soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate fiind îndeplinite

condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen.,

întrucât la termenul de judecată de la 04 aprilie 2012 inculpatul a declarat că

recunoaște săvârșirea infracțiunii și dorește ca judecata să se realizeze pe

baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

S-a arătat că

mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă situația

de fapt reținută de către instanța de fond. Fapta inculpatului, constând în

lovirea părții vătămate de mai multe ori, la data de 03 decembrie 2011 ce a

condus la decesul victimei la data de 26 decembrie 2011 fără ca inculpatul să

intenționeze să o ucidă pe aceasta, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Potrivit raportului

de constatare medico - legală din 21 februarie 2012 întocmit de I.M.L. Craiova,

partea vătămată a prezentat mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce

prin lovire cu și de corpuri dure, lovire cu corp tăietor înțepător și

compresiune, leziunile având date de producere diferite. S-a stabilit însă că

între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate indirectă și că moartea

s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii urmare a unei bronhopneumonii cu

pleurezie ce reprezintă o complicație apărută în evoluția unui politraumatism.

Martora V.N. a arătat că în seara zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul i-a

cerut să o spele pe concubina sa B.M., spunându-i că aceasta se simte foarte

rău și că este posibil să moară. Cu această ocazie martora a constat că victima

prezenta mai multe leziuni de violență pe corp, precum și în zona capului. Din

discuțiile purtate cu inculpatul, martora a aflat că acesta o bătuse în urmă cu

două zile pe victimă. A mai declarat că inculpatul obișnuia să o bată pe

victimă, aceasta refugiindu-se la mai multe persoane din sat pentru a scăpa.

Împrejurările relatate de martora V.M. au fost confirmate de martora P.L.

În declarația dată la

data de 27 decembrie 2011 inculpatul a arătat că a lovit-o pe victimă cu un

lemn peste corp, membre și în zona capului, respectiv piciorul stâng și în zona

coastelor precizând că acesta conflict a durat o oră. În următoarea perioadă de

trei săptămâni a arătat că a mai lovit victima cu palmele și la data de 23

decembrie 2011 victima s-a simțit rău nemaiputând să mănânce, inculpatul

realizând că în urma loviturilor aplicate aceasta avea o problemă la plămâni.

Criticile formulate de inculpat în sensul greșitei individualizări a pedepsei

sunt neîntemeiate.

S-a arătat că

instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport cu

criteriile prev. de art. 72 C. pen. având în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de lege stabilite potrivit disp. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei ce a avut ca

rezultat moartea victimei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta,

inculpatul lovind victima pe parcursul mai multor zile și acționând în acest

mod datorită geloziei dar și atitudinea sinceră a acestuia, recunoscând

săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală. Ca urmare, s-a constatat că

nu se identifică alte împrejurări care să poată fi reținute ca circumstanțe

atenuante și nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

În privința

susținerilor apărătorului inculpatului în sensul că aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. nu înlătură posibilitatea aplicării circumstanței atenuante prev.

de art. 74 lit. c) C. pen., instanța de apel a considerat că se impune o

analiză a situațiilor enumerate de art. 74 lit. c) C. pen.). Astfel,

comportarea sinceră în cursul procesului a fost valorificată deja prin

aplicarea procedurii simplificate și reducerea limitelor de pedeapsă cu o

treime. Celelalte două împrejurări prev. de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv

atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea

în fața autorității și înlesnirea descoperirii ori arestării participanților,

nu se regăsesc în cauză întrucât după ce victima a fost dusă la spital

inculpatul a fost găsit de lucrătorii de poliție în gara Filiași iar fapta nu a

fost săvârșită în participație.

În ceea ce privește

cererea de scutire de la plata amenzii judiciare formulată de avocat Șuiu Alin

s-a constatat că în cadrul dezbaterilor s-a solicitat scutirea de la plata

amenzii de către un alt avocat care l-a substituit pe acesta iar potrivit disp.

art. 199 alin. (2) C. proc. pen. cererea de scutire ori reducere se formulează

de persoana amendată. După închiderea dezbaterilor în această cauză a fost

atașată la dosarul cauzei o cerere formulată de avocat Ș.A. care solicita

scutirea de la plata amenzii menționând că nu s-a putut prezenta la acel

termen, întrucât a avut de susținut o cauză la o altă instanță, respectiv

Tribunalul Mehedinți.

Instanța a constatat

că cererea a fost formulată în afara termenului prevăzut de art. 199 alin. (2)

C. proc. pen., termenul fiind de 10 zile de la comunicarea încheierii de

amendare și calculându-se potrivit disp. art. 186 alin. (2) C. proc. pen.,

amenda fiind aplicată prin încheierea de ședință de la 11 februarie 2013 și

comunicată la 22 februarie 2013 iar cererea de scutire de la plata amenzii a

fost formulată la data de 25 martie 2013.

Împotriva acestei din

urmă decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile, prev. de art.

385

3

C. proc. pen., inculpatul C.S.

Apărătorul

inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului. Invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. a arătat că instanțele

de fond și apel în mod greșit nu au aplicat dispozițiile art. 74 și art. 76 C.

pen.,în condițiile în care inculpatul a înțeles să beneficieze de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte pune în

vedere apărătorului desemnat din oficiu să-și plieze apărările pe dispozițiile

codului de procedură penală în vigoare la acest moment procesual,să nu invoce

în cadrul apărărilor pe care le formulează texte de lege care nu-și mai găsesc

aplicabilitatea. De asemenea, pune în vedere apărătorului că, la acest moment,

pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen. are un nou conținut procesual

astfel încât obligația acestuia este aceea de a pune concluzii pe texte de lege

în vigoare și nu pe texte de lege care nu-și mai găsesc aplicabilitatea.

Față de precizările

formulate, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului și

reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia întrucât nu au fost respectate

dispozițiile art. 72 C. pen. cu privire la criteriile de individualizare a

pedepsei și de asemenea nu au fost respectate dispozițiile art. 52 C. pen.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat urmând a fi respins ca

atare pentru următoarele considerente:

Înalta Curte

amintește că decizia penală nr. 97 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, împotriva căreia inculpatul a declarat recurs a fost

pronunțată la data de 25 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr.

2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege

prin care a fost modificat conținutul art. 385

9

C. proc. pen., prin

abrogarea unor cazuri de casare și prin modificarea conținutului cazurilor de

casare rămase în vigoare.

Din analiza actelor

și lucrărilor din dosar rezultă că în fapt, inculpatul C.S., la data de 03

decembrie 2011 i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M.,

producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26

decembrie 2012, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen.

Criticile formulate

de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei.

Potrivit art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară

legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Acest caz de casare

permite Înaltei Curți să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor

de drept nu și asupra situației de fapt sau a modului de individualizare a

pedepselor.

Criticile formulate

de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare mai sus menționat se

referă la greșita individualizare a cuantumului pedepsei, apreciindu-se că

pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră.

Înalta Curte

amintește că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că

unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai

transformarea Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o Curte de Casație,

astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra

chestiunilor de drept.

Pe de altă parte

aspectele invocate de recurent cu privire la individualizarea pedepsei exced conținutului

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. care

se referă doar la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele stabilite de

lege.

Cum pedeapsa aplicată

inculpatului din prezenta cauză este stabilită în limite legale ca urmare a

reținerii disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că nu poate supune analizei motivul de recurs invocat de inculpat

prin apărător.

Legiuitorul

stabilește în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând

posibilitatea prorogării câmpului de aplicare și la alte situații decât cele

expres prevăzute de lege.

Greșita

individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin

prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

caz de casare ce a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât apreciază

Înalta Curte că incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate

de legiuitor.

Reținerea unor

circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare

a reținerii circumstanțelor atenuante, stabilirea modalității de executare a

pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și

nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a

abrogării cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate

de inculpat sub acest aspect.

Fată de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va

computa prevenția inculpatului C.S. de la 27 decembrie 2011 la 06 septembrie

2013.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97

din 25 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27

decembrie 2011 la 06 septembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 06 septembrie 2013.