ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 249 din data de 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, în baza art. 183 C. pen., cu aplic. art. 320 1 al.7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.S., la pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi și a fost menținută starea de arest. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.

A fost admisă acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ș.M. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 daune materiale și la plata sumei de 2.000 lei daune morale. S-a luat act că numiții B.L., B.G. și B.I., fii majori ai victimei, nu se constituie parte civilă în procesul penal. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.660 lei cheltuieli judiciare statului, din care sima de 1.560 lei, reprezentând contravaloarea actelor medico-legale și suma de 700 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, la urmărirea penală și la instanță.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 21 februarie 2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului, sub nr. 2190/63/2012, rechizitoriul nr. 1153/P/2011, cu trimiterea în judecată a inculpatului C.S., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. Din actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.S. a trăit în concubinaj cu partea vătămată B.M., pe o perioadă de 17 ani, iar începând cu anul 2009, pe fondul geloziei inculpatului, între cei doi parteneri au început certurile și scandalurile, iar în urma acestor neînțelegeri C.S. își agresa concubina. În cursul anului 2010 victima B.M.

a formulat și două plângeri penale împotriva lui C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev. de art. 180 C. pen. însă, ulterior și-a retras plângerile. De asemenea, și pe parcursul anului 2011 C.S. a continuat să prelungească starea conflictuală cu concubina sa și să o agreseze. În data de 03 decembrie 2011 în timp ce se aflau în curtea locuinței, tot pe fondul geloziei, inculpatul C.S. a început să o lovească pe B.M., de față fiind și nepoata lor de 10 ani, martora C.E.B. Cu această ocazie, inculpatul a lovit victima, în mod repetat, cu lemne pentru foc, peste corp, membre și în zona capului. Întregul conflict a durat circa o oră, perioadă în care C.S. a mai lovit-o pe B.M. și cu piciorul în zona coastelor și cu palma peste față.

A doua zi, inculpatul C.S. s-a deplasat la o farmacie și a cumpărat bandaje și apă oxigenată pentru a trata rănile provocate concubinei sale. Cu toate că starea de sănătate a victimei B.M. se deteriora vizibil, timp de trei săptămâni, inculpatul nu a anunțat cadrele medicale în vederea acordării îngrijirilor necesare în cauză. În această perioadă C.S. a continuat să o mai lovească pe concubina sa. Din data de 23 decembrie 2011 B.M. a căzut la pat și nu a mai putut să mănânce, iar în seara zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul a dus-o pe B.M. la o nepoată din sat, V.N., pentru a-i face o baie. La locuința martorei V.N. s-au mai aflat și martorii P.L. și C.N. și toți au observat că B.M. prezenta mai multe leziuni de violență, iar starea sa de sănătate era foarte gravă.

Martorii i-au solicitat lui C.S. să anunțe ambulanța pentru a transporta pe B.M. la spital însă inculpatul le-a declarat că îi este frică să o ducă la spital, întrucât îl va reclama la poliție și se va duce la pușcărie. De asemenea, inculpatul i-a mărturisit martorului C.N. că a lovit-o cu pumnii și picioarele pe B.M. pentru a recunoaște că a întreținut relații sexuale și cu alte persoane în afară de acesta. Într-un final, în data de 25 decembrie 2011 inculpatul a realizat că, în urma agresiunii sale starea de sănătate a victimei B.M. este gravă și a chemat ambulanța. În aceeași zi, B.M. a fost transportată și internată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova însă în data de 26 decembrie 2011 victima a decedat.

Conform raportului de necropsie din 21 februarie 2012, întocmit de către I.M.L. Craiova s-a reținut că decesul victimei a fost violent, s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii, urmarea bronhopneumoniei cu pleurezie complicație apărută în evoluția unui politraumatism. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, lovire cu un corp tăietor - înțepător și compresiune, leziunile având date de producere diferite. Între leziuni și deces, s-a reținut că există legătură de cauzalitate indirectă. În data de 26 decembrie 2011 inculpatul a plecat de la locuința sa împreună cu nepoata sa pentru a merge în localitatea Filiași, unde își avea domiciliul fiul său, P.F. Pentru a ajunge la această destinație, l-a rugat pe martorul C.I.

să-l transporte cu autoturismul acestuia. În urma discuțiilor purtate cu martorul C.I., inculpatul i-a relatat acestuia că, în urmă cu mai multe săptămâni a avut un conflict cu victima B.M., pe care a lovit-o cu un ciomag și chiar i-a arătat martorului mai multe poze din telefonul mobil cu B.M. după agresiune. În data de 27 decembrie 2011, inculpatul C.S. a fost depistat în Gara Filiași și condus pe raza localității Rojiște în vederea efectuării cercetărilor penale în cauză. Inculpatul C.S. a recunoscut fapta și a arătat organelor de urmărire penală modalitatea în care a săvârșit-o. Prima instanță a mai reținut și că, prin ordonanța din data de 27 decembrie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea învinuitului C.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 27 decembrie 2011 orele 15:00 până la data de 28 decembrie 2011 orele 15:00, iar prin ordonanța cu același număr din 28 decembrie 2011 a pus în mișcare acțiunea penală față de acesta. Prin încheierea de ședință din data de 28 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 21731/63/2011, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.S., pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 28 decembrie 2011 până la data de 25 ianuarie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 28 decembrie 2011. Măsura arestării preventive a fost prelungită, prin încheierea din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalului Dolj, în Dosarul penal nr. 868/63/2012.

Urmărirea penală fiind finalizată a fost întocmit rechizitoriul, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 2190/63/2012. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012 în conformitate cu disp. art. 300 1 C. proc. pen., Tribunalul Dolj a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul C.S. menținând măsura arestării preventive luată față de inculpat, măsură care a fost menținută succesiv pe parcursul cercetării judecătorești. În cursul cercetării judecătorești, la termenul de ședință din data de 04 aprilie 2012, inculpatul a declarat în fața instanței că se prevalează de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., conform cărora „până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest caz judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată". Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv: procesul - verbal de cercetare la fața locului, actele medico - legale, declarațiile martorilor C.N., V.N., P.L., C.I., C.C., S.I., B.L., V.P.

și V.C. și declarațiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanță a confirmat că starea de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă și dovedită și constă în aceea că la data de 03 decembrie 2011, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M.a, producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C.S., care la data de 03 decembrie 2011 i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M., producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat pe inculpat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, dar și persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă, având în vedere și reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conform art. 320 1 C. proc. pen., s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare. Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, s-a dispus ca executarea pedepsei aplicate să se realizeze în stare de detenție. S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat având în vedere cauza Sabou și Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, s-a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis exercițiul acestui drept. Având în vedere că inculpatul C.S. a fost reținut și arestat pe durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, prima instanță în baza art. 88 C. pen.

și art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi și a menținut starea de arest. Constatând că inculpatul a comis o infracțiune de violență din cele prevăzute în anexa 1 a Legii nr. 76/2008, infracțiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepțiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din Lege, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu adresa din 16 ianuarie 2012 s-a constituit parte civilă cu suma de 763,93 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale victimei B.M.

la Secția Chirurgie Toracică. În consecință, prima instanță constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și l-a obligat pe inculpat la plata sumei menționate anterior, sumă ce va fi ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății. De asemenea, s-a mai constatat că fratele victimei - numitul Ș.M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13.000 lei, din care 8.000 lei reprezentând daune materiale și 5.000 lei reprezentând daune morale, în timp ce fii majori ai victimei - B.L., B.G. și B.I., nu au înțeles să formuleze pretenții civile în prezenta cauză.

În dovedirea laturii civile au fost depuse înscrisuri și au fost audiați martorii U.I. și T.C. Prima instanță a constatat că potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., cel care a cauzat prin fapta sa culpabilă un prejudiciu este ținut să-l repare. În speță, s-a constatat că prin fapta culpabilă exclusivă a inculpatului, ce a condus la moartea victimei B.M., s-a cauzat un cert prejudiciu material și moral fratelui acesteia - partea civilă Ș.M. În ceea ce privește pretențiile civile formulate de către această parte civilă, prima instanță a apreciat că aceasta a făcut, în parte, dovada încercării unui prejudiciu efectiv, constând în suportarea cheltuielilor de înmormântare și pomenire a victimei conform datinilor creștinești.

Pentru stabilirea cuantumului acestuia, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, declarațiile martorilor audiați în cauză, iar pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar. Astfel, martorii U.I. și T.C., consăteni cu familia părții civile Ș.M., au menționat că acesta a fost cel care s-a ocupat exclusiv de înmormântarea și pomenirea victimei, deși la aceste evenimente au participat și cei trei fii majori ai victimei - respectiv numiții B.L., B.G. și B.I. Martorii au apreciat cuantumul cheltuielilor ocazionate cu aceste evenimente la suma de 10.000 lei și au arătat că la pomana ulterioară înmormântării au participat aproximativ 50 - 60 de persoane, că s-a servit un meniu de dulce, că pentru acest eveniment s-a sacrificat un porc, ce a costat în jur de 1.000 - 1.500 lei, căci era imediat după Crăciun și că a fost angajată și o formație de muzică funebră ce a fost plătită cu suma de 1.000 lei.

Totuși constatând că partea civilă a solicitat numai suma de 8.000 lei cu titlu de dauna materiale, prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata acestei sume, neputând acorda mai mult decât s-a cerut. Din probatoriul administrat în cauză, s-a mai constatat și că partea civilă, a suferit și un prejudiciu moral, nepatrimonial prin dispariția prematură a surorii sale, în condițiile în care acesta era o persoană relativ tânără - 42 de ani, care a lăsat în urma sa o familie îndurerată și neconsolată de dispariția sa. în ceea ce privește cuantumul, evaluând prejudiciul moral cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului, s-a apreciat că în raport de gravitatea atingerii aduse părților civile, despăgubirile în cuantum de 2.000 lei, daune morale, acestea sunt în măsura să asigure o reparație suficientă și proporțională.

Prin încheierea din data de 02 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale nr. 249 din data de 13 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în sensul că s-a menționat corect „Admite acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova și obligă inculpatul la plata sumei de 763,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății", în loc de: „Admite acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova și obligă inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație de la data efectivă a plății", cum în mod greșit s-a menționat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.S. În motivarea apelului formulat, s-a arătat că deși s-a făcut aplicarea disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. se impunea și reținerea disp. art. 74, 76 C. pen., întrucât procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției nu exclude reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a arătat că dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. sunt obligatorii în sensul reducerii pedepselor indiferent dacă inculpatul a avut sau nu o poziție procesuală sinceră în cursul urmăririi penale ceea ce dovedește că declarația dată potrivit art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. nu reprezintă în mod necesar o expresie a atitudinii sincere a inculpatului.

Cele două împrejurări atenuante nu sunt identice având conținut și natură juridică diferită. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 97 din 25 martie 2013, a respins apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva sentinței penale nr. 249 din data de 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, ca nefondat. În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive față de inculpat. În baza art. 88 C. pen. a dedus detenția preventivă, în continuare, la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

A respins cererea de scutire amendă judiciară. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect la soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 320 1 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., întrucât la termenul de judecată de la 04 aprilie 2012 inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii și dorește ca judecata să se realizeze pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale. S-a arătat că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă situația de fapt reținută de către instanța de fond.

Fapta inculpatului, constând în lovirea părții vătămate de mai multe ori, la data de 03 decembrie 2011 ce a condus la decesul victimei la data de 26 decembrie 2011 fără ca inculpatul să intenționeze să o ucidă pe aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. Potrivit raportului de constatare medico - legală din 21 februarie 2012 întocmit de I.M.L. Craiova, partea vătămată a prezentat mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, lovire cu corp tăietor înțepător și compresiune, leziunile având date de producere diferite. S-a stabilit însă că între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate indirectă și că moartea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii urmare a unei bronhopneumonii cu pleurezie ce reprezintă o complicație apărută în evoluția unui politraumatism.

Martora V.N. a arătat că în seara zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul i-a cerut să o spele pe concubina sa B.M., spunându-i că aceasta se simte foarte rău și că este posibil să moară. Cu această ocazie martora a constat că victima prezenta mai multe leziuni de violență pe corp, precum și în zona capului. Din discuțiile purtate cu inculpatul, martora a aflat că acesta o bătuse în urmă cu două zile pe victimă. A mai declarat că inculpatul obișnuia să o bată pe victimă, aceasta refugiindu-se la mai multe persoane din sat pentru a scăpa. Împrejurările relatate de martora V.M. au fost confirmate de martora P.L. În declarația dată la data de 27 decembrie 2011 inculpatul a arătat că a lovit-o pe victimă cu un lemn peste corp, membre și în zona capului, respectiv piciorul stâng și în zona coastelor precizând că acesta conflict a durat o oră.

În următoarea perioadă de trei săptămâni a arătat că a mai lovit victima cu palmele și la data de 23 decembrie 2011 victima s-a simțit rău nemaiputând să mănânce, inculpatul realizând că în urma loviturilor aplicate aceasta avea o problemă la plămâni. Criticile formulate de inculpat în sensul greșitei individualizări a pedepsei sunt neîntemeiate. S-a arătat că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege stabilite potrivit disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei ce a avut ca rezultat moartea victimei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, inculpatul lovind victima pe parcursul mai multor zile și acționând în acest mod datorită geloziei dar și atitudinea sinceră a acestuia, recunoscând săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală.

Ca urmare, s-a constatat că nu se identifică alte împrejurări care să poată fi reținute ca circumstanțe atenuante și nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului. În privința susținerilor apărătorului inculpatului în sensul că aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen. nu înlătură posibilitatea aplicării circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., instanța de apel a considerat că se impune o analiză a situațiilor enumerate de art. 74 lit. c) C. pen.). Astfel, comportarea sinceră în cursul procesului a fost valorificată deja prin aplicarea procedurii simplificate și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Celelalte două împrejurări prev. de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea în fața autorității și înlesnirea descoperirii ori arestării participanților, nu se regăsesc în cauză întrucât după ce victima a fost dusă la spital inculpatul a fost găsit de lucrătorii de poliție în gara Filiași iar fapta nu a fost săvârșită în participație. În ceea ce privește cererea de scutire de la plata amenzii judiciare formulată de avocat Șuiu Alin s-a constatat că în cadrul dezbaterilor s-a solicitat scutirea de la plata amenzii de către un alt avocat care l-a substituit pe acesta iar potrivit disp. art. 199 alin. (2) C. proc. pen. cererea de scutire ori reducere se formulează de persoana amendată.

După închiderea dezbaterilor în această cauză a fost atașată la dosarul cauzei o cerere formulată de avocat Ș.A. care solicita scutirea de la plata amenzii menționând că nu s-a putut prezenta la acel termen, întrucât a avut de susținut o cauză la o altă instanță, respectiv Tribunalul Mehedinți. Instanța a constatat că cererea a fost formulată în afara termenului prevăzut de art. 199 alin. (2) C. proc. pen., termenul fiind de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare și calculându-se potrivit disp. art. 186 alin. (2) C. proc. pen., amenda fiind aplicată prin încheierea de ședință de la 11 februarie 2013 și comunicată la 22 februarie 2013 iar cererea de scutire de la plata amenzii a fost formulată la data de 25 martie 2013. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile, prev. de art. 385 3 C. proc.

pen., inculpatul C.S. Apărătorul inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. a arătat că instanțele de fond și apel în mod greșit nu au aplicat dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen.,în condițiile în care inculpatul a înțeles să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Înalta Curte pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu să-și plieze apărările pe dispozițiile codului de procedură penală în vigoare la acest moment procesual,să nu invoce în cadrul apărărilor pe care le formulează texte de lege care nu-și mai găsesc aplicabilitatea. De asemenea, pune în vedere apărătorului că, la acest moment, pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen. are un nou conținut procesual astfel încât obligația acestuia este aceea de a pune concluzii pe texte de lege în vigoare și nu pe texte de lege care nu-și mai găsesc aplicabilitatea. Față de precizările formulate, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen. cu privire la criteriile de individualizare a pedepsei și de asemenea nu au fost respectate dispozițiile art. 52 C. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S.

este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Înalta Curte amintește că decizia penală nr. 97 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, împotriva căreia inculpatul a declarat recurs a fost pronunțată la data de 25 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care a fost modificat conținutul art. 385 9 C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare și prin modificarea conținutului cazurilor de casare rămase în vigoare. Din analiza actelor și lucrărilor din dosar rezultă că în fapt, inculpatul C.S., la data de 03 decembrie 2011 i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M., producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei. Potrivit art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Acest caz de casare permite Înaltei Curți să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu și asupra situației de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor. Criticile formulate de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare mai sus menționat se referă la greșita individualizare a cuantumului pedepsei, apreciindu-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră.

Înalta Curte amintește că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o Curte de Casație, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept. Pe de altă parte aspectele invocate de recurent cu privire la individualizarea pedepsei exced conținutului cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. care se referă doar la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele stabilite de lege. Cum pedeapsa aplicată inculpatului din prezenta cauză este stabilită în limite legale ca urmare a reținerii disp.

art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu poate supune analizei motivul de recurs invocat de inculpat prin apărător. Legiuitorul stabilește în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. Greșita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât apreciază Înalta Curte că incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de legiuitor.

Reținerea unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, stabilirea modalității de executare a pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpat sub acest aspect. Fată de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenția inculpatului C.S. de la 27 decembrie 2011 la 06 septembrie 2013. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97 din 25 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la 06 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 septembrie 2013.