ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra căii de atac pendinte, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1094 din 01 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 118 de la 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2012, ca inadmisibil, și a obligat pe acesta la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 118 din 11 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Dolj, secția penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev. art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. proc. pen. o durată de 8 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. proc. pen. durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive din data de 08.10.2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 109 alin. (4) și (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către partea vătămată B. a unei țevi metalice cu lungimea de 1,25 m, cu diametrul de 36 mm, îndoită la o extremitate în unghi de 160 grade.

A admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 5237,86 RON, sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată B..

A luat act că partea vătămată B., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A luat act că numiții C., D. și B. nu s-au constituit părții civile în procesul penal (victima E.).

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, definitivă prin nerecurare, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. (deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova) împotriva sentinței penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, ca nefondat, și a obligat pe acesta la plata sumei de 350 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

A dedus arestul preventiv la zi și a menținut starea de arest preventiv.

La data de 06 noiembrie 2020, s-a înregistrat, ca apel, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2012***, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094 din data de 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, denumită "recurs efectiv".

În cererea astfel formulată, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, cu argumentarea, în esență, că "imparțialitatea" magistraților care au instrumentat și, respectiv, au judecat cauza a fost "afectată", "existând astfel cazul de incompatiblitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cel prevăzut de art. 65 alin. (1) din C. proc. pen., cât și de cel prev. de art. 426 lit. d) din C. proc. pen..".

În drept, a invocat art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internațional, art. 13 și art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Totodată, la data de 06 noiembrie 2020, s-a înregistrat un alt document transmis de către condamnatul A. denumit "cerere", prin care acesta a solicitat desemnarea "unui complet de judecată care să judece dosarul penal nr. x/2012". În cuprinsul acestui document, condamnatul a criticat, în esență, modalitatea de soluționare a mai multor cereri formulate în cauză privind calea de atac a revizuirii, două cereri de strămutare, sesizările făcute secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție etc., susținând, în principiu, următoarele: a fost reținut "ilegal"; condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor s-a bazat pe "declarații mincinoase", a sesizării "mincinoase" la 112, mama sa nefiind niciodată audiată în acest sens; declarațiile date în faza de urmărire penală relativ la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor ("declarațiile de la Postul de poliție") sunt nereale și au fost obținute prin supunerea sa la "tratamente inumane, degradante, tortură"; nu a avut parte de o "judecată dreaptă și de un proces echitabil".

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de cenzurare a unei hotărâri judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că este învestită cu soluționarea unei căi de atac denumită "recurs efectiv" împotriva unei decizii pronunțate într-o cale de atac neprevăzută de C. proc. pen., prin decizia atacată fiind respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea apel declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în dosarul nr. x/2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin sentința penală nr. 118 din 11 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Dolj, secția penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev. art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. proc. pen. o durată de 8 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 118 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, ca nefondat.

Potrivit art. 385

1

alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. din 1968 (în vigoare la data pronunțării deciziei penale nr. 202 din 27 mai 2013), deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel puteau fi atacate cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz, potrivit art. 385

3

rap. la art. 363 din C. proc. pen. din 1968.

Înalta Curte reține că inculpatul A. nu a exercitat și calea ordinară de atac a recursului, decizia penală nr. 202 din 27 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012 devenind definitivă la data expirării termenului de recurs.

Înalta Curte nu poate primi susținerile condamnatului relativ la incidența dispozițiilor prevăzute de art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume dreptul la un recurs efectiv și dreptul la un proces echitabil, art. 21 din Constituția României ("accesul liber la justiție"), art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care vizează, în esență, dreptul la un recurs efectiv, și care, în opinia acestuia, configurează cadrul juridic al prezentei căi de atac, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate, prevederile legale naționale și europene menționate nefiind aplicabile în cauza pendinte.

Prioritar, Înalta Curte notează că este de competența exclusivă a legiuitorului român instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.

Potrivit art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu denumirea marginală "Dreptul la un recurs efectiv", "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Înalta Curte notează că dreptul la un recurs efectiv, invocat de către condamnat, presupune în legislația europeană existența a două grade de jurisdicție.

Or, este evident că la data soluționării cauzei penale nr. x/2012 inculpatul A. a beneficiat de trei grade de jurisdicție: fond, apel și recurs. Faptul că acesta a înțeles să declare doar apel în cauză, nu echivalează cu inexistența dublului grad de jurisdicție în sensul prevăzut de legislația europeană.

Așadar, este evident că dreptul la un recurs efectiv este invocat de către condamnat în mod eminamente formal, de vreme ce acesta a declarat în mod efectiv apel împotriva sentinței de condamnare și a avut deschisă și calea ordinară de atac a recursului.

În plus, se constată că inculpatul A. solicită în concret rejudecarea cauzei în condițiile unei căi ordinare de atac. Or, C. proc. pen. statuează că, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul și în condițiile expres prevăzute de lege.

În concluzie, invocarea dispozițiilor din Constituția României și a legislației europene este exclusiv formală, astfel încât nu poate conduce la admisibilitatea căii de atac pendinte, cererea condamnatului neputând fi încadrată în niciuna din căile de atac prevăzute de C. proc. pen.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, condamnatul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea condamnatului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094 din data de 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă condamnatul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.