ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2654 din data de 30.09.2024 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2022, în baza art. 279 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar (persoană vătămată B. augustina).

În baza art. 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar (persoană vătămată C.).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă) și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare la restul rămas neexecutat la data săvârșirii infracțiunilor care fac obiectul prezentei cauze, de 1068 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni, la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 133/2020 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 1039 din 24.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, și s-a dispus ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an, 8 luni și 1068 zile închisoare.

S-a dedus din pedeapsa stabilită în cauză, perioada executată de către inculpat, de la data de 03.10.2022 la zi.

S-a anulat Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 149/2020 din 25.09.2020 emis de Tribunalul Dolj în baza sentinței penale nr. 133/2020 din data de 18.03.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1039 din 24.09.2020 a Curții de Apel Craiova și s-a dispus emiterea un nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 20 din C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul procesului penal (suma de 900 RON, reprezentând cheltuielile aferente fazei de urmărire penală, suma de 300 RON, reprezentând cheltuielile aferente fazei de cameră preliminară și suma de 600 RON, reprezentând cheltuielile aferente fazei de judecată).

În baza art. 272 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 274 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., cheltuielile privind onorariul apărătorului din oficiu, majorat cu suma de 600 RON, au rămas în sarcina statului, fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Dolj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 597/2025 din 12 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 2654 din data de 30.09.2024 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2022.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare datorate statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la 16 mai 2025, persoanelor vătămate C. și B. augustina la 19 mai 2025 și inculpatului A. la 22 mai 2025.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 23 iunie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 26 mai 2025 (data ștampilei de pe plic), a declarat recurs în casație inculpatul A. (personal), invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. în susținerea cărui a arătat, în esență, că a fost condmnat la pedeapsa închisorii de 1 an 8 luni și 1068 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar împotriva a doi procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism - Structura Teritorială Craiova care l-au cercetat abuziv în dosarele nr. x/2019 și y/2022, unde aceștia sunt persoane vătămate. De asemenea, a susținut că procurorii au dobândit calitatea de persoane vătămate în dosar în mod nelegal, pentru a atrage competența judecătoriei, ceea ce a determinat ca în cursul judecății să nu poată fi respectate dispozițiile privind competența după materie și după calitatea persoanei inculpatului.

Totodată, a precizat că a săvârșit fapta în condițiile constrângerii morale, fiind incidente cauze justificative și de neimputabilitate, întrucât a fost influențat de procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism să comită fapta. În acest sens, a susținut că procurorul a săvârșit primul infracțiunea împotriva sa, întrebuinând amenințări și alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni, îndemnuri în scopul de a obține probe, pe care le-a exercitat asupra altor persoane, respectiv directori de penitenciar, pentru că inculpatul formula denunțuri, plângeri și execita căi extraordinare de atac, având în vedere că a fost condamnat în dosarul nr. x/2019 în baza unor probe nereale, fabricate, ticluite de procuror.

Deopotrivă, a învederat că, în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism s-a folosit de influența pe care o avea, datorită funcției, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru a-și crea propriul dosar, în care inculpatul să fie cercetat abuziv, iar procurorii să aibă calitatea de persoane vătămate, deși erau făptuitori, pentru a nu se administra probe împotriva acestora și pentru a nu se declina competența în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Așadar, recurentul a susținut că a fost cercetat abuziv, pentru a dobândi calitatea de inculpat și pentru a fi judecat de o instanță inferioară în grad celei legal competente.

Recurentul a mai susținut că într-adevăr, infracțiunea pentru care era suspectat, aceea de ultraj judiciar împotriva a doi procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism este de competența judecătoriei, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., însă în cursul judecății inculpatul poate aduce acuzații, învinuiri, poate propune probe, iar în speță, a depus probe care constau în procese-verbale dintr-un dosar instrumentat de procurorii persoane vătămate, și i-a acuzat pe aceștia de săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, însă acese probe au fost respinse de judecătorie. Mai mult, deși a invocat excepția de necompetență materială a instanței, aceasta a fost respinsă pentru a fi favorizați inculpații. În același sens, a precizat că judecătoria nu poate cerceta în primă instanță cauze în care sunt părți procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea acestora, întrucât instanța nu poate administra probe în defavoarea acestora, motiv pentru care i se încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, având în vedere că inculpatul are calitatea de deținut, iar persoanele vătămate au calitatea de procurori. Cu alte cuvinte, inculpatul a menționat că nu își poate dovedi nevinovăția, întrucât în cauză au calitatea de persoane vătămate procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism și nu se pot administra probe în favoarea inculpatului și în defavoarea procurorilor, doar o instanță superioară în grad putând face acest lucru.

În final, recurentul a reiterat că fapta a fost comisă prin amenințare și constângere morală, deoarece procurorii au săvârșit infracțiuni împotriva acestuia, în formă continuată, în perioada 2016-2025 și a fost nevoit să comită fapta pentru a demonstra că aceștia au săvârșit infracțiuni împotriva sa.

Prin urmare a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație și, pe fond, rejudecarea cauzei de către instanța competentă.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și persoanelor vătămate C. și B. augustina la data de 18 iunie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. a expirat la data de 30 iunie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07 iulie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 25 septembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. [nefiind respectate cerințele de la art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală nr. 597 din 12 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac fiind respinsă de Curtea de Apel Craiova.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și locul de detenție al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., susținând, în esență, că în cursul judecății în primă instanță nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, întrucât în cauză au avut calitatea de persoane vătămate procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism, astfel încât judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. invocat de recurent, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente". Astfel, acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, și corespunde cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din C. proc. pen., ce poate fi invocat pe tot parcursul soluționării unei cauze.

În speță, se constată, însă, că ceea ce a invocat recurentul prin prisma acestui motiv de casare este necompetența instanței, determinată de calitatea persoanelor vătămate de procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism. Or, competența unei instanțe ierarhic superioare judecătoriei, după calitatea persoanelor vătămate, astfe cum a fost invocată de recurent, nu este reglementată de dispozițiile legale. Altfel spus, competența după calitatea persoanei reglementată de art. 38 - art. 40 din C. proc. pen. se referă la faptul că instanța de judecată este competentă să soluționeze o cauză în funcție de calitatea pe care o inculpatul, nu persoanele vătămate, o are la momentul comiterii faptei. Așadar, aceste susțineri nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen..].

De altfel, asupra competenței instanței s-a pronunțat, în procedura de cameră preliminară, atât Judecătoria Craiova, care a reținut prin încheierea din 13 ianuarie 2023 pronuțată în dosarul nr. x/2022 că "este competentă material să soluționeze cauza conform plenitudinii de jurisdicție prevăzute de art. 35 alin. (1) C. proc. pen.. întrucât infracțiunea ce formează obiectul judecății nu este în competența unei instanțe superioare, și este, totodată, competentă teritorial potrivit criteriului prevăzut art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., întrucât locul presupusei infracțiuni se află în municipiul Craiova, județul Dolj, localitate din circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova", cât și Tribunalul Dolj, care a constatat, în mod definitiv, prin încheierea nr. 30 din 10 februarie 2023, următoarele:

"În ceea ce privește competența, având în vedere exigențele prev. de art. 342 C. proc. pen., se constată că judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond în mod corect a apreciat că este competentă material să soluționeze cauza, având în vedere disp art. 35 alin. (1) C. proc. pen., întrucât infracțiunea de ultraj judiciar prev de art. 279 alin. (2) C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. nu este în competența unei instanțe superioare, și este, totodată, competentă teritorial potrivit criteriului prevăzut art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.."

Totodată, aspectele susținute de recurentul inculpat cu privire la cercetarea abuzivă în dosarele nr. x/2019 și y/2022, la săvârșirea faptelor în condițiile constrângerii morale, fiind incidente cauze justificative și de neimputabilitate, la imposibilitatea de a se administra probe în favoarea sa și în defavoarea persoanelor vătămate nu se circumscriu vreunui caz de casare expres și limitativ prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalității hotărârilor judecătorești definitive, nu se poate modifica sau completa baza factuală cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanțele de fond și/sau apel ori reconfigurarea elementelor reținute, prin hotărârea criticată, în circumstanțierea activității calificată ca infracțiune.

Așadar, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situația în speță.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 597 din 12 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.