ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 798/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 798/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 745 din 23

septembrie 2011 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C.

proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul S.L.G., din infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b)

C. pen. a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă

postcondamnatorie și postexecutorie și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C.

pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 11 ani

închisoare aplicată ca urmare a contopirii prin Sentința penală nr. 379/2009 a

Tribunalului Dolj și a contopit restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu

pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 8 ani

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. a admis acțiunea -

civilă a părții civile Spitalul Universitar de Urgență București și l-a obligat

pe inculpat la plata sumei de 8.110,45 RON cu titlu de despăgubiri civile;

S-a luat act că

partea vătămată B.O.S. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de

1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 4303/P/2010 din 02 mai 2011, a

fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în

stare de libertate, a inculpatului S.L.G., pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, în stare recidivă postcondamnatorie, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

În actul de sesizare

a instanței s-a reținut, în fapt, că inculpatul S.L.G. a aplicat o lovitură cu

un corp tăietor-înțepător părții vătămate B.O.S., în zona abdominală,

provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viața.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese-verbale de

consemnare a actelor premergătoare, copiile actelor medicale privind asistenta

medicală acordată părții vătămate, Raportul medico-legal nr. AI/778/2011,

raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile părții vătămate,

declarațiile martorilor, procese-verbale de recunoaștere din planșe foto,

declarațiile inculpatului.

În cursul cercetării

judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. proc.

pen., a fost audiat inculpatul S.L.G., în conformitate cu dispozițiile art. 323

C. proc. pen. și martorii C.A., U.M.A., S.G., R.C.F., N.G., B.M.O., L.G.,

P.M.C., în conformitate cu dispozițiile art. 327 C. proc. pen., partea vătămată

B.O.S., în conformitate cu dispozițiile art. 326 raportat la art. 323 C. proc.

pen., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul

cauzei. De asemenea, Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri în

circumstanțiere solicitată de inculpat.

Analizând materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut că la data de 31 octombrie 2010 inculpatul S.L.G. a

participat la o petrecere în localul „Tabăra Dacilor". Printre persoanele

care au stat la aceeași masă cu inculpatul s-a aflat și partea vătămată B.O.S.

și martorii R.C.F., B.O.M., C.A. (zis „P."), U.M.A. (zis „T.") și

(S.G. (zis „B."); martorul B.O.M. a venit însoțit de prietena sa (martora

N.G.), iar inculpatul S.L.G. a fost însoțit de o tânără care s-a recomandat cu

numele de „A.".

Persoanele

participante la petrecere au consumant cantități importante de alcool, inclusiv

inculpatul și partea vătămată (astfel cum rezultă din declarațiile tuturor

martorilor), iar o parte dintre aceștia (inclusiv inculpatul) au consumat

alcool" înainte de venirea la localul „Tabăra Dacilor".

Persoanele

participante la petrecere au dansat, și, pe fondul consumului de alcool, partea

vătămată a dansat pe masă și în apropierea celor două tinere invitate, aspect

care rezultă din declarațiile martorilor U.M.A. (care a precizat însă că nu a

văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament indecent), R.C.F. (care a

precizat însă că nu a văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament

neobișnuit față de fete), N.G., B.M.O., L.G., P.M.C. (care a precizat însă că

nu a văzut ca partea vătămată să fi avut un comportament nepotrivit față de

fete). Această atitudine a părții vătămate a determinat izbucnirea unui

conflict între aceasta și inculpat.

Conflictul dintre cei

doi a continuat pe holul grupului sanitar al localului, unde partea vătămată

B.O.S. și inculpatul s-au lovit și îmbrâncit reciproc. În ceea ce privește

acest conflict, inculpatul a precizat în cursul cercetării judecătorești că

partea vătămată l-a împins, după care l-a imobilizat cu brațul, strângându-l de

gât și, întrucât nu se putea elibera din strânsoare, a luat de pe calorifer un

obiect (ca o lamă de cuțit) care fusese folosit pentru renovarea localului și a

lovit partea vătămată în abdomen. Susținerile inculpatului în acest sens sunt

confirmate de declarațiile date de martorul U.M.A. (zis „T.") în cursul

cercetării judecătorești și de cele ale martorului R.C.F., date tot în cursul

cercetării judecătorești.

Tribunalul a

înlăturat însă susținerile inculpatului și ale martorilor, în sensul că partea

vătămată l-a strâns de gât pe inculpat. Astfel, s-a constatat că susținerile

martorului U.M.A. în acest sens sunt infirmate de declarațiile date de același

martor în cursul urmăririi penale, când a precizat într-o primă declarație că nu

a auzit nicio discuție referitoare la o agresiune în incinta restaurantului

soldată cu înjunghierea vreunei persoane. într-o declarație ulterioară același

martor a revenit asupra primei declarații și a precizat că a observat cum pe

holul grupului sanitar inculpatul și partea vătămată se îmbrânceau și înjurau

reciproc, fără însă a menționa că partea vătămată ar fi imobilizat inculpatul,

strângându-l cu brațul de gât. De altfel, acest martor a susținut că incidentul

descris a avut loc lângă masă, aspect infirmat de martorii C.A., R.C.F. și

chiar de inculpat, care au precizat că agresiunea a avut loc pe holul de lângă

toaleta barului. De altfel, nici martorul C.A., prezent la incidentul care a

avut loc lângă toaleta localului, nu a declarat că partea vătămată ar fi

imobilizat inculpatul, strângându-l cu brațul de gât, ci a avut declarații

oscilante - în cursul cercetării judecătorești a precizat că cei doi s-au

îmbrâncit și „și-au înfipt mâinile unul în gâtul celuilalt", în timp ce în

cursul urmăririi penale a precizat că cei doi „se îmbrânceau". În ceea ce

privește declarația martorului R.C.F. dată în cursul cercetării judecătorești,

Tribunalul nu a reținut-o, datorită contradicțiilor existente între această

declarație și cele date în cursul urmăririi penale. Astfel, într-o primă

declarație, martorul nu a precizat nimic în legătură cu conflictul dintre

inculpat și partea vătămată din holul grupului sanitar al localului; nici

într-o declarație ulterioară, martorul nu a declarat nimic în legătură cu

aceste aspect, pentru că ulterior, într-o precizare adusă aceleiași declarații

a menționat că i-a despărțit pe cei doi la grupul sanitar al localului, care

erau aproape unul de altul, în picioare, față în față, fără să precizeze nimic

în legătură cu o eventuală imobilizare a inculpatului.

De altfel, s-a

constatat că aceste declarații oscilante ale martorului se suprapun peste

declarațiile oscilante ale inculpatului - în prima declarație dată în cursul

urmăririi penale, la scurt timp după săvârșirea faptei (06 decembrie 2010),

inculpatul a precizat că nu are cunoștință de înjunghierea vreunei persoane în

restaurant; într-o declarație ulterioară a precizat că „ne-am îmbrâncit puțin

și ne-a despărțit R.", „este posibil ca în ultima altercație avută cu

partea vătămată să fie soldată cu o tăietură cu un corp înțepător care putea

aparține victimei pentru că eu nu port cuțit" și că „mă angajez ca în

continuare să depun toate eforturile pentru aflarea adevărului"; în final,

în ultima declarație dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că pe

holul grupului sanitar a izbucnit o altercație între el și partea vătămată,

„ne-am îmbrâncit", după care „a intervenit R. care ne-a despărțit";

în precizările ulterioare acestei declarații, inculpatul a arătat că, în cursul

conflictului, partea vătămată l-a apucat de gât și cu un braț l-a prins în

îndoitura cotului, moment în care a luat de pe calorifer un obiect tăietor

înțepător și a lovit în abdomen partea vătămată. Inculpatul a arătat că pe

caloriferul respectiv se aflau mai multe scule folosite la micile reparații

curente (șurubelnițe, șpaclu etc.) și că a luat la întâmplare unul din aceste

obiecte și a lovit victima pentru a se elibera din brațele acesteia.

Tribunalul a

constatat astfel că martorii U.M.A. (zis „T.") și R.C.F. confirmă, pentru

prima dată în cursul cercetării judecătorești, ultima declarație dată de

inculpat în cursul urmăririi penale (susținută și în cursul cercetării

judecătorești), în sensul că partea vătămată a imobilizat cu brațul gâtul

inculpatului, pentru a susține astfel apărarea inculpatului în sensul că ar fi

înjunghiat victima în legitimă apărare.

Tribunalul nu și-a

însușit însă aceste aspecte, având în vedere însă că cei doi martori nu au

confirmat susținerile inculpatului decât în cursul cercetării judecătorești

(după ce, în cursul urmăririi penale, au dat declarații oscilante - inițial că

nu ar fi văzut altercația dintre cei doi, ulterior neprecizând nimic în

legătură cu vreo imobilizare a inculpatului - declarații care, și la acel

moment procesual, veneau să susțină declarațiile inculpatului care nu

recunoștea săvârșirea faptei).

Mai mult, inculpatul

a declarat în cursul cercetării judecătorești că prietenii cu care se afla la

masă, respectiv B.M.O., R.F., P. (C.A., n. inst.), T. (U.M.A., n. inst.) au observat

că prezenta leziuni la nivelul feței și al gâtului. Or, singurii care ar fi

observat aceste leziuni sunt același martor C.A. (conform declarației date în

cursul cercetării judecătorești), a cărui declarație, astfel cum s-a arătat mai

sus, nu poate fi primită și martorul B.M.O., a cărui declarație este dată în

cursul cercetării judecătorești în mod evident pro causa (martorul este prieten

cu inculpatul de 30 de ani, iar în cursul urmăririi penale nu a menționat nimic

cu privire la acest aspect). Mai mult, nici măcar martorul R.C.F., care a

susținut în cursul cercetării judecătorești varianta inculpatului în sensul că

partea vătămată l-a imobilizat pe acesta, a precizat că nu a observat leziuni

la nivelul gâtului inculpatului. în plus, martorul S.G., care a precizat că s-a

întâlnit cu inculpatul câteva zile după incident, a declarat că inculpatul era

puțin roșu la nivelul feței, fără să observe existența unor leziuni la nivelul

gâtului, inexistența unor astfel de leziuni este susținută și de martora N.G.,

care s-a aflat la domiciliul inculpatului chiar a doua zi după incident și de

martorul L.G.

Martorul R.C.F. a

intervenit și i-a despărțit pe cei doi, readucându-i la masă.

Sesizând starea

tensionată existentă între inculpat și partea vătămată martorul R.C.F. l-a

condus pe B.O.S. spre una din ieșirile secundare ale localului, fără a sesiza

că acesta suferise o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului, produsă anterior

intervenției sale de pe holul grupului sanitar.

Partea vătămată a

fost internată la Spitalul Clinic Universitar de Urgență București cu

diagnosticul: „Traumatism; plagă înjunghiată subombilicală penetrantă hematom

mezenter (.); plagă contuză superficială sprâncenoasă stângă; etilism

acut." Intervenția chirurgicală promptă și tratamentul aplicat au avut ca

efect salvarea vieții victimei care a fost externată la 5 noiembrie 2010.

Din cuprinsul

Raportului de expertiză medico-legală nr. AI/778/2011 a rezultat că partea

vătămată B.O.S. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin

lovire cu corp dur tăietor-înțepător și lovire cu corp dur, care pot data din

01 noiembrie 2010 și au necesitat 22 - 25 zile îngrijiri medicale. Se

menționează în cuprinsul aceluiași raport că leziunile traumatice nu constituie

infirmitate și au pus în primejdie viața victimei. Raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 402815/2010 a concluzionat că tricoul purtat de B.O.S.

a prezentat o urmă de înțepare-tăiere și o urmă de agățare, de dimensiuni

foarte apropiate (16,5 mm și respectiv 16,28 mm), create de un obiect dur cu

margini ascuțite.

În drept, instanța de

fond a stabilit. că fapta inculpatului S.L.G. de a aplica o lovitură cu un corp

tăietor-înțepător părții vătămate B.O.S., în zona abdominală, provocându-i

leziuni grave, care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Tribunalul a

înlăturat apărarea inculpatului, în sensul comiterii faptei în stare de

legitimă apărare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, susținerile

inculpatului că s-ar fi aflat în prezența unui atac material, direct, imediat

și injust din partea victimei nu s-au confirmat

Tribunalul a reținut

că inculpatul a invocat „faptul că persoana vătămată a fost provocatoare"

și că „situația conflictuală a fost generată de comportamentul părții vătămate

față de partenera inculpatului, acesta având un comportament necivilizat,

situație în care orice bărbat trebuie să intervină". Tribunalul a

considerat că nu poate fi reținută incidența circumstanței atenuante a

provocării, întrucât comportamentul porții vătămate de a dansa pe masă și în

apropierea celor două tinere invitate la petrecere nu poate fi de natură a

aduce o atingere gravă a demnității inculpatului, cum de altfel nu poate fi

caracterizată nici ca o altă acțiune ilicită gravă, în sensul art. 73 lit. b)

C. pen.

Tribunalul a reținut

săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă postcondamnatorie și

postexecutorie, prev. de art. 37 lit. a) și b) C. pen. întrucât, din fișa de

cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin Sentința penală nr. 370 din

16 septembrie 2009, a Tribunalului Dolj a fost dispusă descontopirea mai multor

pedepse aplicate anterior inculpatului și a fost revocat un rest de pedeapsă de

4 ani, 5 luni și 23 zile care a fost contopit cu pedepsele descontopite,

inculpatul având de executat 11 ani închisoare; inculpatul a fost arestat la

data de 26 aprilie 2001 și liberat condiționat la data de 17 noiembrie 2009, cu

un rest de pedeapsă de 886 zile; pedeapsa se consideră executată la data de 25

aprilie 2012.

Având în vedere că

după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii

mai mare de 6 luni, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, în

timpul executării acesteia, în cauză au fost aplicate dispozițiile art. 37 lit.

a) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie.

Pe de altă parte,

Tribunalul a reținut că prin Sentința penală nr. 234 din 06 aprilie 1992 a

Judecătoriei sect. 6 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1382 din 11

decembrie 1992 a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la o

pedeapsă de 13 ani, 4 luni și 23 zile închisoare. Conform mențiunilor din

Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor penale înaintat de

Judecătoria sectorului 6 București, pedeapsa a fost executată în perioada 01

aprilie 1990 - 20 iulie 2001.

Având în vedere că

după considerarea ca executată a unei hotărâri de condamnare ia pedeapsa

închisorii mai mare de 6 luni, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă

judecății (înainte de a se împlini termenul de reabilitare, care în cauză este

de 7 ani plus jumătate din durata pedepsei de 13 ani, 4 luni și 23 zile

închisoare - conform art. 135 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 14 ani, 8

luni și 11 zile), în cauză au fost aplicate și dispozițiile art. 37 lit. b) C.

pen. privind recidiva postexecutorie.

Față de cele ce

preced, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a schimbat încadrarea

juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.L.G., din

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la 174 - 175 lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 raportat Ia

art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

La aplicarea pedepsei,

instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., reținând următoarele: inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad

extrem de ridicat de pericol social abstract și concret, care a avut ca

rezultat punerea în primejdie a vieții unei persoane, a avut o atitudine

nesinceră în faza inițială a urmăririi penale, negând implicarea sa în vreun

conflict cu partea vătămată, iar ulterior, în cursul cercetării judecătorești,

a încercat să inducă ideea că s-a apărat ca urmare a atacului victimei;

inculpatul este cunoscut cu numeroase antecedente penale - din fișa de cazier

judiciar rezultă că a suferit 6 condamnări definitive pentru săvârșirea a

diverse infracțiuni - contra patrimoniului (furt calificat, dar și tâlhărie -

ceea ce denotă că inculpatul nu este la primul comportament violent față de o

persoană), trafic de droguri, infracțiuni la regimul circulației, trafic de

substanțe toxice; pe de altă parte, din adeverința Centrului Regional de

Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog București nr. 2946071 din 17 iunie

2011 a reieșit că inculpatul este în evidența Centrului de Asistență Integrată

a Adicțiilor Pericle, fiind evaluat și introdus în programul de asistență

medicală, psihologică din data de 01 iunie 2011; se mai menționează că

beneficiază de tratament substitutiv cu Suboxone, consiliere psihologică și

menținerea abstinenței de la heroină, evoluția sa fiind favorabilă. De

asemenea, inculpatul a depus o copie a contractului de muncă încheiat tot la

data de 01 iunie 2011 cu SC B.F. COM SRL, reprezentată de martorul R.C., în

calitate de administrator, din care reiese că a fost angajat de această

societate în funcția de paznic. Tribunalul apreciază pozitiv aceste eforturi

ale inculpatului de a se integra în societate, însă constată că ele sunt mult

ulterioare săvârșirii faptei dedusă judecății (respectiv în cursul judecării

cauzei - 01 iunie 2011), ceea ce ridică numeroase semne de întrebare cu privire

ia realitatea eforturilor inculpatului de a avea un loc de muncă și de a scăpa

de dependența de droguri. Tribunalul a reținut aceste aspecte întrucât

inculpatul nu a făcut nicio dovadă în sensul că, anterior săvârșirii faptei, ar

fi avut un loc de muncă sau ar fi încercat să scape de dependență, având în

vedere că a fost liberat condiționat din executarea ultimei pedepse la data de

17 noiembrie 2009, moment din care nu rezultă nici un efort al acestuia de a se

reintegra în societate.

Analizând coroborat

toate aceste aspecte, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul

S.L.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare (îndreptată astfel spre minimul

special prevăzut de lege) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea

condiționată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată ca urmare a

contopirii prin Sentința penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj și a contopit

restul de 886 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin

prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

Pe latură civilă, s-a

constatat că partea vătămată B.O.S. nu s-a constituit parte civilă în cursul

urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești, iar persoana

vătămată Spitalul Clinic Universitar de Urgență s-a constituit parte civilă cu

suma de 8.110,45 RON, reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate

părții vătămate B.O.S.

Constatând

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv acțiunea

ilicită, prejudiciul comis prin fapta inculpatului și legătura de cauzalitate

existentă între faptă și rezultat, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la

art. 998, 999 C. civ., a admis acțiunea civilă a părții civile Spitalul Clinic

Universitar de Urgență și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.110,45

RON cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul S.L.G.

În cursul judecării

apelului, la solicitarea inculpatului apelant, în conformitate cu prevederile

art. 67 C. proc. pen., Curtea a încuviințat acestuia întocmirea unui referat de

evaluare psiho-socială de către specialiști din cadrul Serviciului de

Probațiune de pe lângă Tribunalul București, lucrare care a fost înaintată la

dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 25 ianuarie 2012.

În dezbaterile orale

asupra apelului, desfășurate în ședința publică din data de 01 martie 2012,

inculpatul S.L.G., a cărui asistență juridică a fost asigurată de către

avocatul său ales, a solicitat ca luându-se în considerare împrejurările

concrete în care a fost săvârșită fapta de care este acuzat, în sensul că

gestul său agresiv a constituit o reacție instinctivă de apărare față de

conduita violentă din punct de vedere fizic și verbal manifestată de partea

vătămată, pe fondul unui conflict spontan care a degenerat într-o altercație

fizică, fără intenția de ai pune în pericol viața victimei, precum și

referințele sale personale rezultând din aceea că depune eforturi susținute

pentru a scăpa de dependența de droguri, are o relație trainică de concubinaj

cu o persoană care-i oferă sprijin moral și are asigurată o locuință stabilă,

să se procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicată de instanța

fondului, în sensul coborârii acesteia sub limita minimului special prevăzut de

lege, respectiv până la un nivel egal cu restul de pedeapsă rămas neexecutat

din condamnarea anterioară (care este de aproximativ 4 ani), în condițiile

reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b)

C. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat de apelantul inculpat, precum

și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, instanța de prim control

judiciar a constatat că apelul nu este fondat.

Totodată, a constatat

din oficiu că instanța de fond a administrat, nemijlocit, în condiții de

publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului

și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe,

situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei dedusă

judecății.

Astfel, procedând la

reevaluarea materialului probator existent în cauză, a apreciat că este în

afara oricărui dubiu că apelantul inculpat S.L.G. se face vinovat de aceea că

la data de 31 octombrie 2010 a aplicat o lovitură cu un corp tăietor-înțepător

părții vătămate B.O.S., în zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au

pus în primejdie viața.

împrejurările de fapt

ale activității infracționale a inculpatului și vinovăția acestuia au fost

ilustrate, în mod incontestabil, prin coroborarea probelor certe de vinovăție

administrate în cauză, respectiv procesele-verbale de sesizare din oficiu,

procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare, copiile actelor

medicale privind asistența medicală acordată părții vătămate la Spitalul

Universitar de Urgență București, Raportul de expertiză medico-legală nr.

AI/778/2011 din 05 aprilie 2011, Raportul de constatare tehnico-științifică nr.

402815/2010, declarațiile părții vătămate B.O.S., procesele-verbale de

recunoaștere din planșe foto din care rezultă că partea vătămată i-a

identificat pe inculpat și pe alte persoane care au fost prezente în localul

unde a avut loc agresiunea și declarațiile martorilor audiați în cauză.

Totodată instanța de

prim control judiciar a constatat că inculpatul, atât prin declarațiile date

spre finalul fazei de urmărire penală și în fața instanței de apel, cât și prin

apărările formulate în cursul judecării apelului, a înțeles să-și asume

comportamentul agresiv concretizat în lovirea victimei cu un corp

tăietor-înțepător, în zona abdomenului, numai că a încercat să acrediteze ideea

că acest gest a fost o reacție instinctivă de autoapărare, generată de conduita

violentă a însăși părții vătămate care pe fondul unui conflict spontan care a

degenerat într-o altercație fizică, i-a imobilizat gâtul cu un braț,

prinzându-l în îndoitura cotului, astfel că și această declarație servește

într-o oarecare măsură la stabilirea adevărului judiciar de vreme ce, în

condițiile art. 69 C. proc. pen., se coroborează cu celelalte probe de

vinovăție care-l încriminează drept autor al faptei deduse judecății.

Referitor la susținerile

inculpatului cu privire la circumstanțele reale în care s-ar fi petrecut

agresarea părții vătămate și care cu prilejul judecării în fond a cauzei au

servit invocării din partea acestuia a cauzei de înlăturare a caracterului

penal al faptei prevăzută de art. 45 C. pen. - săvârșirea faptei în stare de

legitimă apărare.

- instanța de

prim-control judiciar a apreciat că în mod corect, pe baza unor argumente

pertinente pe care și le însușește întru-totul, instanța de fond a stabilit. că

materialul probator strâns în cauză nu relevă dovezi credibile și convingătoare

care să confirme apărările inculpatului cu privire la existența unui atac

material, direct, imediat și injust din partea victimei, astfel încât, deși în

apel inculpatul nu a mai invocat în mod distinct incidența acestei cauze

exoneratoare de răspundere penală, din oficiu, instanța de apel a constatat că,

absolvirea sa de vinovăția penală pe temeiul legitimei apărări este exclusă.

Aceleași apărări ale

inculpatului, privitoare la împrejurările concrete ale comiterii faptei, au

fost însă invocate de acesta cu prilejul judecării apelului drept argumente

pentru reținerea scuzei provocării în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Contrar acestor susțineri ale inculpatului, instanța de prim control judiciar a

constatat că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., care reglementează circumstanța

atenuantă legală a provocării. Astfel, pentru a se reține existența acestei

circumstanțe este necesar ca victima să fi dovedit o agresivitate sau o altă

comportare ilicită care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze

făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în

stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu

cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat,

dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune că

faptele celor în cauză au o semnificație și proporționalitate apropiate. Din

perspectiva acestor considerații, instanța de apel a constatat că probatoriul

cauzei nu relevă vreo conduită provocatoare din punct de vedere fizic sau

verbal din partea victimei, aceasta necomițând niciun act de agresiune fizică

asupra inculpatului înainte de a fi înjunghiată de către acesta din urmă. Pe de

altă parte, în ceea ce privește comportamentul manifestat de victimă în incinta

localului, concretizat prin acea că a dansat pe masă, în apropierea a două

tinere prezente la petrecere, dintre care una îl însoțea chiar pe inculpat, a

considerat că o atare conduită nu poate fi calificată drept o acțiune

provocatoare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu este

de natură a aduce o atingere gravă demnității inculpatului și nici nu poate

constitui vreo acțiune ilicită gravă, în măsură să genereze inculpatului în

plan subiectiv „o puternică tulburare sau emoție" sub stăpânirea căreia să

fi săvârșit fapta de tentativă de omor prin înjunghiere, ea putând determina

inculpatului cel mult un sentiment de indignare, fără însă a justifica reacția

disproporționată a acestuia.

Așadar instanța de

apel a constatat că respectiva pedeapsă a fost în mod just individualizată de

către instanța de fond, la stabilirea întinderii acesteia, dar și a modalității

ei de executare dându-se în mod corespunzător eficiență tuturor criteriilor

legale prevăzute în art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în

vedere gravitatea deosebită a faptei dar și atitudinea procesuală a

inculpatului care a fost una oscilantă și permanent ostilă corectei stabiliri a

adevărului judiciar, în sensul că aproape pe întreg parcursul fazei urmăririi

penale a negat comiterea faptei reclamată de partea vătămată și abia spre

sfârșitul urmăririi penale, atitudine menținută și în declarațiile date în

cursul judecății, a înțeles să-și asume responsabilitatea comportamentului său

antisocial, invocând însă apărări nereale, cum ar fi starea de legitimă apărare

sau scuza provocării, în scopul evident de a obține minimalizarea sau chiar

înlăturarea consecințelor răspunderii sale penale, context în care transpare cu

evidență faptul că inculpatul nu a conștientizat în mod real și efectiv

urmările negative ale conduitei sale prohibite.

Tot cu privire la

datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a luat în considerare și faptul

că înainte de săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, acesta a excelat

printr-o conduită socială profund reprobabilă, fișa sa de cazier judiciar

evidențiind o bogată antecedență penală alcătuită din șase condamnări

definitive la pedepse cuprinse între 4 ani și 6 luni și 11 ani închisoare,

aplicate începând cu anul 1989 pentru o gamă variată de infracțiuni - furt,

tâlhărie, trafic de droguri, infracțiuni la regimul circulației rutiere, trafic

de substanțe toxice - ceea ce a făcut ca în perioada 1991 - 2011 inculpatul să

petreacă în stare de libertate doar aproximativ 5 ani de zile, această

remarcabilă perseverență de care a dat dovadă inculpatul pe calea infracțională

demonstrând un înalț grad de incorigibilitate din partea acestuia în dobândirea

respectului cuvenit față de ordinea de drept și de valorile sociale proteguite

de lege, precum și existența unui risc major de reiterare a comportamentului

antisocial, aspect ce reclamă aplicarea unui tratament sancționator suficient

de sever pentru atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei, astfel cum

este definit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește conduita socială a inculpatului ulterioară comiterii faptei,

în evaluarea criteriilor de care potrivit legii se ține seama la stabilirea

pedepsei, instanța de apel a avut în vedere și preocupările pur formale pe care

inculpatul s-a străduit să le dovedească instanțelor cu privire la integrarea

sa socială. Astfel, fiind dependent de droguri încă din anul 1999, consumul de

stupefiante nefiind întrerupt, potrivit propriilor susțineri consemnate în

referatul de evaluare psiho-socială întocmit de specialiștii din cadrul

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, nici măcar în

perioadele de detenție, în anul 2011 inculpatul s-a înscris într-un program de

dezintoxicare, fiind luat în evidența Centrului de Asistență Integrată a

Adicțiilor Pericle. Astfel cum rezultă însă din Adresa nr. 3249002/11 ianuarie

2012 a acestei instituții înaintată serviciului de probațiune, în cadrul

tratamentului cu suboxonă, inculpatul a înregistrat un număr de șapte absențe

nemotivate de la administrarea tratamentului în perioada 26.06 - 27 iulie 2011,

fiind ca atare considerat în abandon și exclus din program, specialiștii din

cadrul CAIA Pericle, remarcând existența unei motivații mai degrabă extrinseci

a inculpatului de a urma un tratament, determinată de existența pe rolul

instanței a prezentei cauze penale, în momentul de față, posibil animat de

aceeași motivație extrinsecă, din informațiile furnizate de coordonatorului

CAIA Pericle, inculpatul a reluat procesul de evaluare pentru reluarea

tratamentului contra dependenței de narcotice. în același sens, s-a apreciat că

nu poate fi omis nici faptul că încheierea contractului individual de muncă cu

SC B.F. COM S.R.L, aparținând amicului său R.F., a fost motivată exclusiv de

posibilitatea de a dovedi în fața instanței statutul de angajat, în prezent

acesta nemaidesfășurând activități lucrative în cadrul acestei societăți.

Potrivit propriilor susțineri, în prezent, inculpatul își câștigă mijloacele de

existență din prestarea a diverse activități cu caracter ocazional și din

resurse financiare trimise sporadic de către mama sa, stabilită în S.U.A.

Drept urmare,

instanța de prim-control judiciar a constatat că nu există temei legal de a se

dispune coborârea pedepsei nici până la minimul special stabilit. În norma de

încriminare, și cu atât mai puțin sub acest minim, astfel cum s-a solicitat

prin motivele de apel, întrucât în speță, nu este incidență nicio împrejurare

care să poată fi reținută drept circumstanță atenuantă în favoarea

inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia de către instanța de fond fiind

adecvată realizării scopului său legal, punitiv și educativ-preventiv, astfel

cum este definit în art. 52 C. pen.

În privința

pedepselor accesorii și complementare, din oficiu, instanța de apel a constatat

că, deși instanța de fond nu a motivat interzicerea cu acest titlu, a

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dispoziția

respectivă apare ca fiind justă, deoarece interzicerea drepturilor cetățenești

anterior menționate este îndreptățită nu doar de natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite de inculpat, dar și de predispoziția manifestată de

acesta în comiterea unor fapte grave de încălcare a ordinii de drept și,

totodată, răspunde necesității de a-l împiedica să decidă în legătură cu

interesele societății, ale cărei reguli normale de conviețuire a înțeles să le

nesocotească în mod brutal.

Împotriva Deciziei

penale nr. 61 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală a

declarat recurs de inculpatul S.L.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În susținerea

recursului inculpatul a arătat faptul că în mod greșit instanța de apel nu a

reținut circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C.

pen. și nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și astfel pedeapsa

aplicată să fie redusă corespunzător.

Față de motivele de

recurs invocate de inculpat și circumscris cazului de casare prevăzut de art.

385 pct. 17 C. proc. pen. precum și din oficiu prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele

distincții:

privește critica referitoare la omisiunea instanței de a reține circumstanțele

atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte apreciază

că în cauză nu se poate reține incidența acestora și pe cale de consecință să

fie operată o scădere a pedepsei sub minimul special, în condițiile art. 76 C.

pen.

Circumstanțele

atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea

instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol

social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care

permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru a reține

circumstanța atenuantă legală generală reglementată de art. 73 alin. (1) lit.

b) C. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să

fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare

care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, este

necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta

infractorului la acțiunea provocatoare a victimei să fi fost îndreptată asupra

acesteia și nu asupra altei persoane. Astfel, este necesar ca partea vătămată

să fi dat dovadă de o agresivitate sau o altă comportare care să fie

considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică

tulburare sau emoție încât acesta să nu își poată reprima riposta prin

săvârșirea unei infracțiuni.

În speță, se constată

că atitudinea părții vătămate B.O.S. nu întrunește condițiile pentru a fi

apreciată drept atitudinea de provocare circumscrisă descrierii din art. 73

alin. (1) lit. b) C. pen.

Se reține că

recurentul inculpat a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înțepător în

zona abdominală, provocându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viața.

Reacția de violență a inculpatului a fost determinată de atitudinea părții

vătămate, care în stare de ebrietate fiind, a dansat pe masă în apropierea unei

tinere care fusese invitată la petrecere de către inculpat. Această atitudine

nu poate determina, în raport de cazurile în care se poate reține scuza

provocării, o reacție atât de violentă din partea inculpatului în contextul în

care susținerile acestuia, că ar fi fost atacat și imobilizat de către partea

vătămată nu sunt probate.

Astfel, Înalta Curte

reține că atât martorii audiați cât și inculpatul au avut o atitudine oscilantă

în ceea ce privesc detaliile incidentului referitor la conflictul fizic dintre

cele două părți, o astfel de atitudine oscilantă inducând necesitatea unui

proces de apreciere cu privire la realitatea și concludenta mijloacelor de

probă administrate. în acest proces, instanța, coroborând probele existente ia

dosar va evalua în ce măsură atitudinea oscilantă în cadrul declarațiilor date

în cursul procesului penal, a fost determinată de reale cauze obiective sau

doar pentru a determina o apreciere mai blândă cu privire la inculpat.

De asemenea, atât

declarația inculpatului cât și declarațiile martorilor trebuie coroborate între

ele pe de o parte și cu restul materialului probator pe de altă parte. Astfel,

din declarațiile martorilor, care în cursul judecății au devenit evident

părtinitoare fiind în favoarea inculpatului, se poate desprinde un element

comun relevat și de cele precizate de aceștia în cursul urmăririi penale și

anume faptul că cei doi s-au îmbrâncit și s-au înjurat. Această împrejurare

însă nu poate fi reținută ca și atitudine provocatoare din partea părții

vătămate în contextul în care, astfel cum reiese din declarațiile inculpatului

și din apărările acestuia, conflictul fizic a fost declanșat ulterior pe fondul

presupusei atitudini necorespunzătoare pe care partea vătămată a avut-o față de

tânăra venită la petrecere cu inculpatul.

Faptul că inculpatul

ar fi fost imobilizat de către partea vătămată nu rezultă decât din declarația

inculpatului astfel cum acesta și-a modificat-o în cursul cercetării

judecătorești.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se poate reține circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

privește critica referitoare la greșita apreciere a cuantumului pedepsei ca

urmare a neaplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte

constată recursul întemeiat și urmează să îl admită.

Având în vedere

adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.COT.

- Serviciul Teritorial București nr. 3234/11/2012 din 21 ianuarie 2013 se

adeverește faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală

fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 682/2002.

În raport de

dispozițiile art. 19 din legea anterior menționată, care stabilesc că „Persoana

care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a

comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al

judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere

penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de

reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." Înalta

Curte constată că în speță, inculpatului trebuia să îi fie diminuate limitele

pedespei aplicate cu jumătate, astfel încât, pentru infracțiunea de tentativă

la omor calificat, aceste limite să fie între 3,75 ani și 6,25 ani închisoare.

În ceea ce privește

individualizarea pedespei, Înalta Curte va avea în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen. raportate la situația concretă din prezenta cauză.

Astfel, reținând pe

de o parte faptul că inculpatul este recidivist, a săvârșit o faptă cu un grad

ridicat de pericol social și a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului

penal iar, pe de altă parte, faptul că acesta este în evidența Centrului de

Asistență Integrată a Adicțiilor Pericle astfel cum reiese din adeverința

Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog București nr.

2946071/17 iunie 2011, beneficiază de tratament, consiliere psihologică și

menținerea abstinenței de la heroină, evoluția sa fiind favorabilă și a

prezentat o copie a contractului de muncă încheiat tot la data de 01 iunie 2011

cu SC B.F. COM SRL, reprezentată de martorul R.C., în calitate de

administrator, din care reiese că a fost angajat de această societate în

funcția de paznic, Înalta Curte apreciază pozitiv acest lucru chiar în

condițiile în care aceste documente dovedesc o atitudine de îndreptare din

partea inculpatului ulterior săvârșirii faptei. Considerând aspectele arătate,

Înalta Curte apreciază că se impune orientarea pedepsei aplicate recurentului

inculpat către minimul special prevăzut de lege în urma diminuării succesive a

acestuia ca urmare a aplicării prevederilor art. 20 C. pen. și art. 19 din

Legea nr. 682/2002.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul S.L.G. împotriva

Deciziei penale nr. 61 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Va casa Decizia

penală recurată și, în parte, Sentința penală nr. 745/F din 23 septembrie 2011

a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând:

În baza art. 20

raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

și b) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, va condamna pe inculpatul

S.L.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C.

pen. va revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 11 ani

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj și va

contopi restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin

prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

Va menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale recurate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul S.L.G. împotriva Deciziei penale nr. 61 din 01 martie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează Decizia

penală recurată și, în parte, Sentința penală nr. 745/F din 23 septembrie 2011

a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând:

În baza art. 20

raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

și b) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă pe inculpatul S.L.G.

la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor calificat și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C.

pen. revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare

aplicată prin Sentința penală nr. 379/2009 a Tribunalului Dolj și contopește

restul, de 886 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta,

inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale recurate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 05 martie 2013.

Procesat de GGC - LM