ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1041 din 6 decembrie

2012 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 75 alin. (2) - art. 78 C. pen. a fost condamnat

inculpatul I.V.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. pe o perioadă de 5

ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive

de la 14 iunie 2012 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 7 din Legea

nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii

profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 346 C.

proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006,

s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

București și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.874,12 RON cu titlu

de despăgubiri materiale către partea civilă, sumă la care s-a adăugat dobânda

legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la

achitarea integrală a debitului.

S-a luat act că

partea vătămată D.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a

ciocanului folosit la săvârșirea faptei.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 de

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din

oficiu, în cuantum de 200 de RON, avansându-se din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 10 iunie

2012, după un consum prelungit de alcool, pe fondul unor probleme generate de

faptul că fiul inculpatului I.V.G. se afla internat în comă la Spitalul Clinic

de Urgență pentru Copii M.S. Curie, în urma unui accident rutier, și după ce

partea vătămată D.F. îl vizitase pe minor la spital, în timp ce cei doi se

aflau în locuința din București, str. H., Sector 2, unde locuiau împreună,

inculpatul I.V.G. i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan de tâmplărie

părții vătămate D.F. în zona capului, fapt ce a determinat pierderea

cunoștinței victimei și căderea acesteia pe podeaua din bucătăria apartamentului.

După căderea victimei pe podea, inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri și cu

piciorul, după care a așezat ciocanul într-unul din sertarele mobilierului din

bucătărie și a părăsit locuința, abandonând victima într-o baltă de sânge.

După părăsirea locuinței,

inculpatul s-a îndreptat înspre Piața Muncii, unde a continuat consumul de

alcool iar, la un interval de aproximativ două ore, a luat legătura telefonic

cu martora O.C., o fostă concubină și i-a spus acesteia că a omorât-o pe partea

vătămată și i-a solicitat să anunțe poliția, ceea ce martora a făcut prin

intermediul tatălui său vitreg B.C.

Lucrătorii de

poliție, însoțiți de martorul B.C., s-au deplasat la adresa din București, str.

H., sector 2, găsind ușa de acces neasigurată și pe partea vătămată D.F. căzută

pe podeaua din bucătărie, în stare de inconștiență.

Partea vătămată D.F.

a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență București, unde a fost

internată în perioada 10 iunie 2012 - 22 iunie 2012, prezentând diagnosticul

principal „politraumatism T.C.C. mediu. Fractură craniană occipitală stânga

multieschiloasă cu plăgi multiple”, dar și „traumatism toracic cu fracturi

costale arcuri posterioare C4, C5, C7; pneumotorax stâng; escoriații multiple

mâna stângă; plagă tăiată superficială deget 4 mâna dreaptă; fractură bază

metacarpian 5 stâng cu minimă deplasare”.

Prin Raportul de

expertiză medico-legală nr. A1/6779/2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată

a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu

corp dur și corp tăietor (posibil ciocan tip teslă), că leziunile au putut fi

produse la data de 10 iunie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 30 -

35 de zile de îngrijiri medicale și că au pus în pericol viața victimei. Pentru

evidențierea gravității leziunilor suferite de partea vătămată enumerăm în

continuare unele din leziunile constatate la data realizării raportului de

expertiză medico-legală: parietal postero-lateral stâng 4 plăgi cu dimensiuni

cuprinse între 2,5/0,2 cm și 1,3/0,2.0,3 cm; parieto-occipital stâng cicatrice

violacee de 4,5 cm/0,2 cm; occipital drept 2 plăgi cu margini de 2/0,2 cm și

1,8/0,3-0,4 cm; cicatrici situate la nivel medio-parietal, cervico-toracic,

suprascapular, cervical, scapular, etc.

Situația de fapt

astfel reținută s-a bazat pe coroborarea declarațiilor inculpatului de

recunoaștere a săvârșirii infracțiunii cu declarațiile părții vătămate D.F.,

Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6779/2012, documentele medicale

întocmite pe perioada internării părții vătămate D.F. în cadrul Spitalului

Clinic de Urgență București, declarațiile martorei O.C. și ale martorului B.C.

A mai reținut tribunalul procesele-verbale de cercetare la fața locului și

planșele foto aferente, planșele foto efectuate în urma depistării inculpatului

la data de 10 iunie 2012, pe obiectele acestuia de îmbrăcăminte, dar și pe

corpul său, fiind identificate mai multe pete de substanță de culoare

brun-roșcată.

În drept, fapta

inculpatului care la data de 10 iunie 2012, în locuința situată în București,

str. H., sector 2, pe care o împărțea cu victima, i-a aplicat părții vătămate

D.F. mai multe lovituri cu un ciocan tip teslă în zona capului, iar după

căderea acesteia la podea și pierderea cunoștinței i-a aplicat din nou lovituri

cu piciorul în zona toracelui și a membrelor superioare, abandonând ulterior

victima pentru un interval de aproximativ 2 ore, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Tribunalul a reținut

că elementele laturii obiective a infracțiunii rezultă cu claritate din

situația de fapt prezentată mai sus, iar în ceea ce privește latura subiectivă,

că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acceptând posibilitate producerii

decesului părții vătămate.

Intenția de a ucide

rezultă atât din zona care a fost vizată de loviturile aplicate de inculpat -

zona capului, cât și din obiectul folosit de inculpat pentru aplicarea

loviturilor - un ciocan teslă - și din abandonarea victimei în stare de

inconștiență, căzută pe podea, pentru o perioadă lungă de timp.

Toate aceste

elemente, la care s-au adăugat și concluziile raportului de expertiză

medico-legală potrivit căruia leziunile au pus în pericol viața victimei, au

determinat instanța de fond să respingă cererea de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

S-a mai reținut că

prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/6104/2012 s-a

stabilit că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru

care este cercetat și că acesta are capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și consecințelor faptelor sale.

În ceea ce privește

reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la săvârșirea

infracțiunii în stare de recidivă postexecutorie, Tribunalul a constatat că

inculpatul a fost condamnat anterior prin Sentința penală nr. 56 din 8

februarie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr.

2068 din 12 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, la pedeapsa rezultantă de 7

ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat,

executarea pedepsei începând la data de 6 august 1997 și urmând a expira la

data de 5 august 2004, dată de la care se calculează termenul de reabilitare de

8 ani și 6 luni, ce ar fi urmat să se împlinească la data de 4 februarie 2013.

A rezultat astfel că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost

săvârșită după considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani închisoare, dar

înainte de împlinirea termenului de reabilitare, nefiind incident niciunul din

celelalte cazuri ce înlătură recidiva prevăzute de art. 38 C. pen.

De asemenea,

Tribunalul a apreciat ca justificată cererea reprezentantului Ministerului

Public de reținere în sarcina inculpatului de circumstanțe agravante judiciare

prin prisma relațiilor dintre acesta și victima sa. Astfel, legiuitorul a

înțeles să ocrotească în mod special relațiile de familie prin prevederea ca

circumstanță agravantă generală a săvârșirii infracțiunii prin violențe asupra

membrilor familiei, potrivit art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., dar și ca

circumstanță agravantă specială în cazul unor infracțiuni cum este omorul,

potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Or, motivele care au stat la baza

ocrotirii speciale a acestor relații - afecțiunea care ar trebui să existe

între membri unei familii, faptul că victima care mizează pe această afecțiune

este lipsită de apărare în fața atacatorului său - se regăsesc și în cazul

relațiilor de concubinaj de lungă durată, cum este cea dintre inculpatul I.V.G.

și partea vătămată D.F. Probele administrate în cursul urmăririi penale au

stabilit faptul că relația dintre cei doi dura de aproximativ 8 ani (durată mai

lungă decât cea a multor căsnicii), că relațiile dintre aceștia erau similare

relațiilor dintre soți (cei doi locuind împreună, iar partea vătămată având

grijă de copilul dintr-o altă căsătorie al inculpatului), astfel încât

Tribunalul a apreciat că se impune reținerea de circumstanțe agravante

judiciare în sarcina inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (2) C.

pen., datorită relațiilor dintre cei doi care dau faptei o gravitate sporită.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere limitele de

pedeapsă prevăzute de art. 174 C. pen., reduse cu jumătate în conformitate cu

dispozițiile art. 21 alin. (2) C. pen. și, ulterior, cu o treime potrivit art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., rezultând o limită minimă de 3 ani și

4 luni închisoare și o limită maximă de 6 ani și 8 luni închisoare. De

asemenea, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 78 alin. (1) C. pen.

potrivit cărora în cazul reținerii circumstanțelor agravante se poate aplica o

pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este apreciat ca nefiind

îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani, fără ca acesta să

depășească o treime din acest maxim.

Totodată, Tribunalul

a reținut gradul de pericol social ridicat al faptei pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată prin prisma modului de acțiune al acestuia prezentat

mai sus și, inclusiv, prin faptul că acesta a părăsit victima fără a se

interesa de soarta acesteia. Într-adevăr, inculpatul a fost cel care a anunțat,

prin intermediari, organele de poliție, dar acest lucru a intervenit după

aproximativ două ore de la momentul la care acesta o abandonase pe partea

vătămată, căzută pe podeaua locuinței comune, interval în care inculpatul a

continuat să consume alcool.

A mai reținut

tribunalul, că nici circumstanțele personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile

acestuia, infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie. În

plus, ulterior executării pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată

prin Sentința penală nr. 56 din 8 februarie 1999 a Tribunalului București,

inculpatul a mai fost sancționat de multiple ori pentru săvârșirea de fapte de

violență sau în legătură strânsă cu astfel de fapte - două sancțiuni

administrative pentru fapte prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea

nr. 61/1991; o sancțiune administrativă pentru distrugere și una pentru o faptă

de lovire. De asemenea, din declarațiile inculpatului din cursul urmăririi

penale, coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor N.E.,

D.O.G. și N.M., a rezultat că cele întâmplate la data de 10 iunie 2012 au

reprezentat doar punctul culminant al comportamentului violent al inculpatului,

partea vătămată fiind anterior internată în urma loviturilor primite de la

acesta de alte trei ori în instituții spitalicești, iertarea inculpatului de

către partea vătămată apărând astfel ca fiind lipsită de relevanță la

stabilirea pedepsei.

În aceste condiții,

având în vedere și circumstanțele agravante reținute, Tribunalul a apreciat că

maximul pedepsei pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului nu este suficient pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52

C. pen., urmând a aplica acestuia, în condițiile art. 78 alin. (1) C. pen., o

pedeapsă superioară acestui maxim și anume pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. pe

o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

principale. Exercițiul acelorași drepturi s-a interzis inculpatului cu titlu de

pedeapsă accesorie în condițiile art. 71 C. pen., la alegerea pedepsei

accesorii și a celei complementare, Tribunalul având în vedere că săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor, în condițiile descrise mai sus, dovedește

incompatibilitatea inculpatului cu exercițiul dreptului de a fi tutore sau

curator, dar și a dreptului de a ocupa o funcție electivă publică sau o funcție

ce implică exercițiul autorități de stat. Nu au fost interzise inculpatului

drepturile părintești, având în vedere faptul că tentativa de omor nu a avut

legătură cu exercițiul acestor drepturi și văzând și Hotărârea pronunțată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Iordache împotriva României.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dispus deducerea reținerii și a arestării preventive de la data de 14

iunie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus menținerea

stării de arest, instanța de fond apreciind că subzistă temeiurile arătate în

încheierea de la data de 9 noiembrie 2012.

Totodată, în baza art.

7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat în vederea introducerii pofilului genetic în S.N.D.G.J., instanța de

fond considerând că această măsură este necesară raportat la gravitatea faptei

reținute în sarcina acestuia și la caracterul repetitiv al actelor de violență

în care inculpatul a fost implicat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul I.V.G., solicitând reducerea pedepsei

aplicate, motivat de faptul că toate acțiunile inculpatului s-au datorat unei

supărări pricinuite de un accident în urma căruia fiul inculpatului a decedat,

iar la data faptei se afla în comă, la spital.

Astfel, a considerat

pedeapsa ca fiind prea aspră, în raport de condițiile concrete de comitere a

faptei.

Prin Decizia penală

nr. 94 din 15 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală a admis

apelul declarat de inculpatul I.V.G. împotriva Sentinței penale nr. 1041 din 6

decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat în parte

sentința penală apelată și, rejudecând în fond:

În temeiul art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.

pen. și art. 75 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul I.V.G., la o pedeapsă principală, de 6 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului, de

la data de 14 iunie 2012 până la zi.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Verificând sentința

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a

constatat următoarele:

Fapta comisă de inculpat,

așa cum a fost reținută prin actul de sesizare și recunoscută de inculpat,

trebuie analizată în condițiile concrete în care a fost săvârșită, pentru ca

pedeapsa ce se aplică să-și atingă scopul preventiv și educativ.

Reeducarea

inculpatului realizându-se în mod gradual, în timp, cuantumul pedepsei trebuie

să coincidă cu realizarea acestui scop și, în același timp, să evite situația

în care, executarea pedepsei continuă, după atingerea acestui scop.

Așa cum a reieșit din

declarația martorului G.I. și din poziția părții vătămate, inculpatul a comis

fapta în condiții speciale, generate de situația copilului său, condiții care

nu atenuează răspunderea penală, dar care au fost avute în vedere la stabilirea

cuantumului pedepsei.

În aceste condiții,

s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins într-un timp mai

scurt, astfel că, în limitele prevăzute de lege, s-a redus pedeapsa în mod

corespunzător criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., reducând corespunzător

și pedeapsa complementară.

Împotriva Deciziei

penale nr. 94 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a

declarat recurs inculpatul I.V.G., cauza fiind înregistrată pe rolul ICCJ sub

nr. 43234/3/2012, inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. criticând decizia din apel pentru greșita

individualizare a pedepsei.

Referitor la critica

privind hotărârea din apel care este contrară legii din perspectiva neaplicării

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen., care ar fi avut

drept consecință reducerea pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

constată că această critică vizează temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Se constată că

această critică vizează nelegalitatea hotărârii atacate, critică care nu poate

forma obiect de analiză în recurs, și care nu se încadrează în niciunul dintre

cazurile de casare sau modificare aduse de noile reglementări codului de

procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Acest motiv de recurs

presupune analizarea de către instanța de control judiciar a eventualelor

motive de nesocotire a unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care

țin de legalitatea deciziei atacate, însă se constată că legalitatea hotărârii

nu a fost afectată.

Având în vedere că

recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 385

9

C. proc. pen., cadru adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar

critica formulată de recurent nu se circumscrie acestui cadru legal, această

critică nu se va analiza.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată, drept

pentru care nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen. privind greșita aplicare a legii din perspectiva

netemeiniciei.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.G.

împotriva Deciziei penale nr. 94 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.G. împotriva Deciziei penale nr.

94 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 14 iunie 2012 la 21

noiembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM