ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2073/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galați, în baza art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu referire la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat (faptă comisă la 2 iunie 2013).

În conformitate cu dispozițiile art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului mai sus menționat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.G. și, în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată acestuia perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu 19 iunie 2013 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.G. după rămânerea definitivă a hotărârii instanței de fond, în vederea introducerii profilului genetic în

S.N.D.J.

În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului să fie păstrate la instanța de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor Judiciare statului în sumă de 220 lei.

Pentru ase pronunța astfel, prima instanța a reținut ca situație de fapt că, în ziua de 02 iunie 2013, în jurul orelor 12:00, în zona lacului Cătușa, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul C.G. a aplicat părții vătămate P.I. o lovitură cu un obiect contondent metalic (posibil rangă sau levier) în zona capului, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză parietală dreapta, fractură cu înfundare temporo-parietală dreapta iradiată în baza craniului, hematom extradural fronto-temporo-parietal drept, comă (sedat GCS=8 p.), leziuni care i-au pus în primejdie viața.

S-a arătat că această situație de fapt a fost dovedită, în cauză, cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu din 3 iunie 2013, procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la 2 iunie 2013 și planșa fotografică aferentă (filele 4-12 dosar urm. pen.), procesul verbal de depistare a inculpatului în barul „C." din Micro 17 (filele 13-17 urm.

pen.), declarațiile părții vătămate P.I., concluziile medico-legale provizorii și raportul de constatare medico-legală din 2 iunie 2013 întocmit de S.C.M.L. Galați (filele 29, 30) concluzionându-se invariabil că partea vătămată a prezentat un traumatism cranio-cerebral mediu, cu plagă parietală dreaptă, fractură temporo parietală dr. cu înfundare, hematom extradural fronto-temporo-parietal operat; s-a arătat totodată faptul că leziunile cranio-cerebrale au putut fi produse prin lovire cu corp contondent, că traumatismul poate data din 2 iunie 2013 și necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, că leziunile cranio cerebrale au pus în primejdie viața părții vătămate, iar lipsa de substanță osoasă craniană postoperatorie conferă acesteia mfirmitate fizică permanentă; de asemenea, s-a avut în vedere delarațiile martorilor direcți B.A.C., N.R.C., M.Ș., precum și ale martorilor A.G.D. și T.Ș. - toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a faptei date de către inculpatul C.G.

S-a mai arătat că, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei inculpatul C.G. a solicitat, prin apărător ales, reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale prevăzute de dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., iar, în subsidiar, a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., învederând că în săvârșirea faptei a fost impulsionat de o stare de tulburare determinată de agresarea prietenului său M.Ș. de către partea vătămată; pe de altă parte a subliniat faptul că nu are antecedente penale, a avut un comportament procesual sincer, prezentându-se în fața autorităților și recunoscând faptele penale supuse cercetării.

Față de această cerere, instanța de fond a apreciat că reținerea stării de provocare nu se prezumă, fiind necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul la momentul comiterii infracțiunii. Astfel, s-a arătat că nu pot fi reținute susținerile inculpatului în sensul că, datorită faptului că se concentra pe discuția avută cu martora A.G. în barcă, nu a perceput agresiunea exercitată asupra prietenului său (martorul M.Ș.) decât atunci când acesta se afla la pământ, în încleștarea cu partea vătămată P.I., deoarece chiar martora A.G. a relatat în detaliu prin declarația dată (fila 55, 56 urm.pen.) cum a evoluat conflictul cu partea vătămată, alimentat de martorul M.Ș., conflict pe care inculpatul a fost puțin probabil să nu-l fi perceput. Drept urmare, instanța de fond a apreciat că nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă vreo intervenție a vreunuia dintre însoțitorii părții vătămate în altercația fizică dintre ultima și martorul M.

Față de cele arătate, s-a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei penale deduse judecății - tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel inculpatul C.G., iar la termenul de judecată din 19 decembrie 2013, apărătorul acestuia a

arătat că instanța de fond nu a reținut art. 73 lit. b) C. pen., întrucât prietenul său a fost agresat de partea vătămată și puteau fi reținute și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Prin Decizia nr. 334/A din 19 decembrie 2013pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.G. (zis „G.", portar la SC N. SRL Galați, fără antecedente penale), împotriva sentinței penale nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galați, a fost menținută arestarea preventivă a acestuia și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 19 iunie 2013 lăzi-19 decembrie 2013.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., avându-se în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă în care sunt consemnate detalii legate de locul comiterii faptei; declarațiile părții vătămate P.I. care a arătat că în ziua de 02 iunie 2013 în timp ce era căzut la pământ împreună cu M.Ș., a fost lovit în partea dreaptă a capului, iar se la N.R. și B.A. a înțeles că, inculpatul C.G. s-a repezit pur și simplu la el și l-a lovit în cap cu ceva ce părea să fie un levier; raportul de constatare medico-legală din 02 iunie 2013 din care a rezultat că leziunile cranio-cerebrale au pus în primejdie viața victimei; declarațiile martorilor B.A.C., N.R.C., A.G.D., M.Ș., din care a reieșit că inculpatul C.G. a lovit-o pe partea vătămată P.I., la data de 02 iunie 2013, cu un obiect contondent tip levier (bară metalică) în zona capului; declarațiile inculpatului C.G. care în faza de urmărire penală a prezentat aspecte legate de comiterea faptei, iar în faza de judecată a precizat că recunoaștere mtrutotul situația faptică din actul de sesizare și își asumă probatoriul administrat în prima fază a procesului penal.

S-a apreciat că pedeapsa și modalitatea de executare au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și nu se impune reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului. în acest sens s-a constatat că partea vătămată P.I., nu a exercitat niciun fel de acțiune provocatoare la adresa inculpatului C.G. Astfel, din probele administrate a rezultat că martorul M.Ș. a șicanat-o pe partea vătămată și pe prietenii săi, iar apoi au ajuns să se îmbrâncească, au căzut la pământ, iar în timp ce partea vătămată era deasupra martorului a fost lovită cu obiectul contondent de către inculpat. Prin urmare, altercația a pornit de la martorul M.Ș., care a inițiat starea de conflict, fără ca partea vătămată să aibă vreo reacție agresivă

față de inculpat, iar în contextul în care inculpatul C.G. a recunoscut rntrutotul în fața instanței situația faptică din actul de sesizare, s-a apreciat că nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen.

Totodată s-a apreciat că fapta inculpatului C.G. are o gravitate deosebită, partea vătămată rămânând cu o mfirmitate permanentă, constând în lipsa de substanță osoasă craniană post-operatorie. în acest context s-a arătat că toate împrejurările favorabile se regăsesc în cuantumul pedepsei, care este unul redus, iar o reducere a sancțiunii, eventual prin reținerea unor circumstanțe atenuante, nu ar mai asigura atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei. S-a subliniat, de asemenea, că inculpatul, în faza de urmărire penală, a încercat să-și minimalizeze răspunderea, acreditând ideea că unul dintre tinerii care o însoțeau pe partea vătămată ar fi avut obiectul metalic în mână, iar el i l-ar fi smuls și apoi a lovit-o pe partea vătămată, situație care, însă, nu a reieșit din coroborarea probelor.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.G.,

criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen. (1968), motivele de recurs fiind depuse la dosar la data de 6 iunie 2014.

Susținând, cu ocazia dezbaterilor, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), inculpatul, prin apărător, a arătat că ambele instanțe au făcut o interpretare greșită a probelor dosarului, ceea ce a condus la condamnarea sa pentru o altă faptă decât cea săvârșită în mod real și anume a fost condamnat pentru infracțiunea de omor în loc de infracțiunea de vătămare corporală, sens în care a făcut trimitere la probatoriul administrat și la situația de fapt.

De asemenea, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (1968), s-a învederat că de la momentul pronunțării soluției în apel a intervenit o lege penală mai favorabilă, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice date faptei potrivit noii reglementări și aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani și 4 luni.

Examinând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurent pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2)

1

, că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 19 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se constată că acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând mdeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a motivat recursul în scris la data de 6 iunie 2014, susținându-l ca atare la termenul la care au avut loc dezbaterile, și nu cu cinci zile înaintea primului termen acordat în cauză (22 mai 2014), încălcând astfel dispozițiile de art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Drept urmare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 ale art. 385 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de inculpatul C.G. acestui motiv de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), susținerile sale vizează în realitate aplicarea legii penale mai favorabile în condițiile

intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a Noului C. pen., motiv pentru care acestea vor fi analizate prin prisma art. 5 C. pen.

Examinând cauza din această perspectivă și având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de mcriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății ce influențează răspunderea penală a inculpatului și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.G.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea, în forma tentativei, a infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.(1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi, însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanțial al săvârșirii faptei în public nu se mai regăsește în conținutul infracțiunii de omor calificat, situație în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca tentativă la infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen., pedepsită de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la 10 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, reglementarea actuală fiind, astfel, mai favorabilă atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și al pedepsei prevăzută pentru infracțiunea săvârșită.

În acest context, în care se impune încadrarea faptei de care este acuzat-inculpatul în infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. și adaptarea corespunzătoare a pedepsei în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. (1968), menținând criteriile de individualizare operate de către instanța de apel care nu mai pot fi cenzurate în recurs, se constată că, prin aplicarea noului C. pen. se va ajunge la o pedeapsă mai redusă decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situații mai blânde pentru inculpat.

Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968), va admite recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galați și, rejudecând, va face aplicarea art. 5

C. pen. și, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei prm actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen anterior raportat la art 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

Totodată, în baza art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. (1968), adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege și menținând aceleași criterii de individualizare avute în vedere de instanțele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitări drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. pe o perioadă, după executarea pedepsei.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2013. Menține celelalte dispoziții ale decizii atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc, pen.se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 de lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galați și rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C .pr.pen. condamnă pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Aplică recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2013 la 19 iunie 2014.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina-statului.

10

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 100 de lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publică, azi 19 iunie 2014.