ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1055/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1055/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 239/2012 din 31

octombrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul V.R., pentru

tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. pen. și art. 74 pct. 2 C. pen. la 1

an și 3 luni închisoare, a menținut starea de arest, a dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării de la 16 iulie 2012 până la 31

octombrie 2012, a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și 64 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea unui briceag descris la urmărirea penală prin

procesul-verbal din 9 august 2012, a luat act despre neconstituirea de parte

civilă a lui D.N.T., obligat inculpatul la plata sumei de 2629,29 RON către

Spitalul Sf. Pantelimon Focșani și 59,38 RON către Serviciul de Ambulanță

Vrancea cu dobânzile aferente până la achitare, precum și la plata sumei de

2000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 600 RON onorariu apărător din

oficiu și 38 RON contravaloarea expertiză medico-legală către Serviciul

Județean de Medicină Legală Vrancea.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost

învestit Tribunalul Vrancea cu judecarea inculpatului V.R., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap.Ia art. 174 C. pen. - tentativă Ia

infracțiunea de omor.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că în noaptea de 16 iulie 2012 în jurul orelor 23.00 - 23,30

s-a deplasat la imobilul aparținând fratelui său Ș.M. situat în comuna Cotești

sat Cotești, județul Vrancea, unde i-a găsit împreună pe sora sa O.A. și pe

numitul D.N.T., împrejurare în care l-a lovit în zona abdominală cu un cuțit pe

cel din urmă, cauzându-i o plagă înjunghiată în regiunea epigastrică, urmărind

astfel suprimarea vieții victimei, rezultat socialmente periculos, care nu s-a

produs datorită intervențiilor medicale.

La dosarul de

urmărire penală au fost atașate procese-verbale de cercetare Ia fața locului,

planșe foto, acte medicale, acte de stare civilă, declarații date de inculpat

și de martorii O.A. și V.G.

La cercetarea

judecătorească a cauzei inculpatul a recunoscut acuzațiile aduse, a precizat că

nu propune alte probe și înțelege să se judece în baza probatoriilor de Ia

urmărirea penală.

Partea vătămată

D.N.T. a declarat că nu se constituie parte civilă, recunoaște susținerile

inculpatului în sensul că într-adevăr a contribuit la declanșarea conflictului

și chiar l-a agresat verbal și fizic pe inculpat.

Au fost audiați

martorii O.A. și V.G., s-au depus acte în circumstanțiere.

Coroborând lucrările

cauzei prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul V.R.

întreține relații liber consimțite cu P.L., sora părții vătămate D.N.T., astfel

că inculpatul consideră că sunt "cumnați" și că împreună s-au

înrudit, făcând parte din aceeași familie. În mediul rural unde trăiesc

părțile, aceste convingeri se întemeiază pe tradiții ancestrale privind crearea

și întreținerea relațiilor de familie și implicit de rudenie, fără a fi necesar

ca acestea să fie consfințite prin acte juridice.

Pe acest fond, al

"înrudirii" dintre părți, la data de 16 iulie 2012 inculpatul a mers

să-și viziteze fratele, pe Ș.M. În domiciliul fratelui se aflau însă partea

vătămată D.N.T. împreună cu sora inculpatului O.A., iar inculpatul a înțeles că

aceștia erau în relații mult prea apropiate decât aceea de "cumnați",

apropriere pe care a considerat-o ca imorală.

Pe acest fond al

încălcării regulilor de rudenie și respect în familie, discuțiile începute

între părți au degenerat, încât la un moment dat, partea vătămată a luat în

mână un obiect, cu care a încercat să-l lovească pe inculpat.

Cum inculpatul

consumase anterior alcool, fiind tulburat emoțional și iritat de cele constatate,

reacția părții vătămate de a lua în mâini un obiect, l-a poziționat față de

inculpat ca agresor și nu ca victimă, încât inculpatul fără să analizeze

posibilitățile de stingere a conflictului, a scos un briceag, cu care I-a lovit

pe D.N.T. în zona epigastrică.

În declarațiile date,

D.N.T. a recunoscut că, într-adevăr, în timpul disputei, a fost primul care s-a

înarmat cu un obiect din lemn aflat la îndemână (posibil băț), că a încercat

să-I lovească pe inculpat și în aceste împrejurări inculpatul l-a lovit

folosind un cuțit. În urma loviturii primite partea vătămată a suferit leziuni

în zona epigastrică și acestea i-au pus în pericol viața așa cum rezultă din

actele medicale și expertiza medicală efectuată în cauză.

În plan juridic,

comportamentul părții vătămate, care a declanșat reacția violentă a

inculpatului nu atinge intensitatea psihologică a "provocării" și

față de disproporția de forțe atacator/victimă nu constituie "legitimă

apărare", pentru a fi aplicate dispozițiile art. 73 C. pen. privind circumstanțele

atenuante obligatorii.

Însă, coroborând

împrejurările concrete în care s-a desfășurat conflictul, stările emoționale și

reacțiile - ambele agresive, limitele ambelor părți în a rezolva diferendele

altfel decât prin violență, instanța a apreciat că, gravitatea infracțiunii a

fost diminuată și se impune aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art.

74 pct. 2 C. pen.

În drept fapta comisă

de inculpat, care, lovind partea vătămată D.N.T. cu un cuțit i-a pus în pericol

viața acestuia, constituie infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 C. pen. "tentativă Ia omor".

Circumstanțele în

care s-a comis infracțiunea, vinovăția inculpatului, dar și contribuția părții

vătămate, au fost dovedite prin declarațiile date de părți și de martorii O.A.

și V.G.

Prima instanță a mai

reținut că inculpatul a recunoscut acuzațiile aduse, nu a contestat probele

administrate, încât sunt aplicabile disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Față de împrejurările

comiterii faptei, de gravitatea acesteia, instanța a apreciat că o pedeapsă

orientată spre minim, cu executare prin privare de libertate este suficient de

coercitivă și educativă pentru inculpat potrivit disp. art. 52 C. pen.

II. Împotriva

Sentinței penale nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul V.R.

Prin motivele de apel

Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și ca netemeinică în

ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

În acest sens, s-a

arătat că în mod nejustificat au fost reținute în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante judiciare, conform prevederilor art. 74 alin. (2) C.

pen. și că, în raport de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite

și cu împrejurarea că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală,

pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este în măsură să îndeplinească scopul și

funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Totodată, Parchetul a

invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul omisiunii de a

face aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, potrivit

cărora trebuia să dispună prelevarea de la inculpatul V.R. a probelor

biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare.

Inculpatul V.R., prin

apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea primei instanțe ca

nelegală, deoarece, în opinia sa, împrejurările în care a fost săvârșită fapta

ar fi impus reținerea circumstanțelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. b)

sau lit. a) C. pen.

Totodată, a susținut

că buna conduită pe care a avut-o anterior ar fi justificat reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C.

pen.

Prin Decizia penală

nr. 272/A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinței penale nr. 239

din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, a desființat în parte sentința

penală apelată, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului V.R. de la

1 an și 3 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C.

pen. în ref. la art. 76 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei.

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpatul V.R. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național

de Date Genetice Judiciare, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a

adus la cunoștința inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate

pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate și a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul V.R. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. în ret. la art. 350 C. proc. pen. a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar conform art. 383 alin.

(2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii

și arestării preventive de la 17 iulie 2012 la 6 decembrie 2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, a constatat următoarele:

Din probele

administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare

la fața locului, raportul de constatare medico-legală, declarațiile părții

vătămate D.N.T. și ale martorilor O.A. și V.G., coroborate cu declarațiile

inculpatului, probe pe care inculpatul și Ie-a însușit în totalitate,

solicitând ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii prevăzute de art.

320

1

C. proc. pen., rezultă că în ziua de 16 iulie 2012, pe fondul

unui conflict, inculpatul V.R. i-a aplicat părții vătămate D.N.T. o lovitură cu

un cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru

vindecare un număr de 30 - 35 zile de îngrijiri medicale și care au pus în

pericol viața victimei.

Fapta săvârșită de

inculpat, în modalitatea și în împrejurările mai sus menționate întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art.

20 raportat la art. 174 C. pen.

Curtea de apel nu a

considerat fondată critica formulată de inculpat prin motivele de apel, în

sensul că s-ar fi impus reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante

legale prevăzute de art. 73 lit. a) sau b) C. pen., deoarece nu sunt

îndeplinite cerințele acestor texte de lege.

Potrivit prevederilor

art. 73 lit. a) C. pen., constituie circumstanță atenuantă depășirea limitelor

legitimei apărări.

Curtea de apel a

apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că partea vătămată a

exercitat asupra inculpatului un atac material, imediat, direct și injust,

încercarea părții vătămate de a se înarma cu un băț, simțindu-se amenințată de

inculpat nu îndeplinește cerințele unui "atac", în sensul prevederilor

art. 44 alin. (2) C. pen., nu se poate considera că inculpatul a săvârșit fapta

în condițiile legitimei apărări, ale cărei limite Ie-a depășit.

Pe de altă parte,

conduita părții vătămate nu a fost de natură să-i provoace inculpatului o stare

de tulburare sau emoție atât de intensă, încât să justifice reacția deosebit de

violentă a acestuia și să atragă reținerea circumstanței atenuante prev. de

art. 73 lit. b) C. pen.

Având însă în vedere

împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pe fondul unui conflict

determinat de faptul că partea vătămată, care este fratele concubinei

inculpatului, a început o relație intimă cu sora acestuia, nesocotind

tradițiile și convingerile pe care se întemeiază relațiile de familie, mai ales

în mediul rural, în care cei doi trăiesc, în mod corect prima instanță a

considerat că, deși nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru

reținerea circumstanțelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) sau b) C.

pen., se justifică reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe

atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, curtea

de apel a apreciat că din acest punct de vedere critica formulată de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este neîntemeiată.

Curtea de apel a

apreciat însă că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ceea ce privește

individualizarea pedepsei, deoarece prima instanță a dat o eficiență excesivă

circumstanței atenuante reținută în favoarea inculpatului, aplicându-i acestuia

o pedeapsă de numai 1 an și 3 luni închisoare, situată la limita specială

prevăzută de lege, redusă ca urmare a aplicării succesive a dispozițiilor art.

20 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. pen. și art. 76 alin.

(2) C. pen.

În aceste condiții,

curtea de apel a apreciat că pedeapsa este greșit individualizată, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., fiind prea redusă, în raport cu gradul ridicat de

pericol social al faptei și cu aspectele referitoare la persoana inculpatului,

care nu se află la primul impact cu legea penală, în antecedența penală a

acestuia regăsindu-se, printre altele, o infracțiune de tentativă la viol,

prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia art. 197 alin. (1) C. pen. pentru care

procesul penal a încetat prin împăcarea părților.

Prin urmare, curtea

de apel a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai aspre care, prin

cuantum să fie aptă a îndeplini scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C.

pen.

Curtea de apel a

considerat că hotărârea apelată este nelegală și pentru motivul că prima

instanță a omis să facă aplicarea disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008

și să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea

introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare.

În raport de aceste

considerente, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea, a desființa în parte Sentința penală nr. 239 din 31

octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, iar în rejudecare a dispune în sensul

mai sus arătat.

III. Împotriva

acestei decizii a formulat recurs inculpatul, invocând cazul de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa

aplicată inculpatului este mult prea mare, solicitând instanței admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentința instanței de fond

ca temeinică și legală.

Înalta Curte,

analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca

fiind nefondat recursul declarat inculpatul V.R. pentru următoarele

considerente:

Analiza coroborată a

ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a

condus la reținerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumția de

nevinovăție și să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a

inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptei și forma de vinovăție cu

care acesta a acționat.

Înalta Curte

apreciază nefondată critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului

pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanța de apel

a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de

art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., respectiv închisoare de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și

8 luni, gradul de pericol social al faptei săvârșite, dedus din modalitatea de

săvârșire, prin înjunghierea victimei în zona abdominală cu un cuțit, precum și

persoana infractorului. Conform dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca

măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea

făptuitorului.

Totodată Înalta

Curte, nu a identificat circumstanțe personale care să fie apte pentru a

justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanța

apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei,

pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost

reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare fiind

necesar creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și

asumării consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a

identificat circumstanțe favorabile inculpatului, alte decât cele reținute de

instanțele anterioare, care să poată fi valorificate în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei.

Față de aceste

aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, va deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului V.R. durata reținerii și arestării preventive de

la 16 iulie 2012 la 27 martie 2013 și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06

decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

16 iulie 2012 Ia 27 martie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 27 martie 2013

Procesat

de GGC - NN