ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2533/2013

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 283 din 19 decembrie 2012 Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. comb. cu art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 lit. i) C. pen. Au fost interzise exercițiul drepturilor inculpatului G.I., prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. urmând a se comunica prezenta după rămânerea definitivă în vederea prelevării de probe biologice potrivit art. 5 alin. (5) din Legea 76/2008.

A fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 140,04 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanță Vrancea (contravaloarea transportului persoanei vătămate la Spitalul Județean de Urgență Focșani) și 199,32 lei către partea civilă Spitalul S.P. Focșani reprezentând cheltuielile de spitalizare persoanei vătămate C.N.; la ambele sume inculpatul urmând a achita și dobânda legală către fiecare parte civilă de la data efectuării transportului (16 mai 2012), respectiv a externării persoanei vătămate. S-a luat act că persoana vătămată nu a solicitat despăgubiri civile. A fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: În ziua de 26 mai 2012, în jurul orei 15.30, a aplicat părții vătămate C.N.

trei lovituri cu securea în regiunea capului producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile îngrijiri medicale. În timpul cercetării judecătorești s-au administrat probele solicitate de părți pe care instanța le-a găsit admisibile potrivit art. 67 C. proc. pen. Astfel martorul L.V. a declarat că în data de 26 mai 2012, orele 14 - 15.00 a văzut partea vătămată C.N. deplasându-se pe șosea ducând un cal, dar din urma acestuia au venit inculpatul G.I. și tatăl său G.Ș. Când inculpatul G.I. a ajuns lângă partea vătămată i-a luat securea din mâna acestuia și a lovit-o odată peste mână și apoi de două ori în cap; în urma acestor lovituri partea vătămată a căzut la pământ.

Inculpatul G.I. a prins pe partea vătămată, căzută la pământ, de picioare și a încercat să-l arunce de pe pod, moment în care martorul și tatăl său au strigat la el context în care inculpatul G.I. a lăsat partea vătămată căzută și a plecat. Ulterior partea vătămată a fost dusă la spital. În același sens este și declarația martorului L.V. Cei doi martori menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale și în care relatează aceleași împrejurări. Martorul C.I. nu a văzut incidentul dintre părți, ci doar pe partea vătămată ieșind cu un cal din curtea surorii sale, împrejurare care se coroborează cu declarațiile celor doi martori menționați. Inculpatul G.I. audiat cu respectarea dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. a arătat că în data de 16 mai 2012 l-a văzut pe partea vătămată C.N. că îi luase calul și-l băgase în curtea surorii sale, ocazie cu care s-a dus să i-l ceară. Partea vătămată a refuzat să-i dea calul și a plecat cu el către vale; inculpatul G.I. s-a dus după partea vătămată care la un moment s-a întors spre el și a vrut să-l lovească cu o secure. Inculpatul G.I. s-a ferit, i-a luat securea părții vătămate și l-a lovit o dată în cap și o dată peste mână. Conflictul s-a aplanat prin renunțarea părții vătămate; inculpatul G.I. a luat calul, partea vătămată a rămas pe loc; incidentul a fost văzut de martorii L.V. și L.M. Partea vătămată a declarat că în 16 mai 2012, orele 14 - 15.00, a găsit în grădina surorii sale calul inculpatului G.I.

pe care l-a luat să-l ducă la Primărie, la obor. Când a ajuns la podul din Dumitrești inculpatul venind în urma sa împreună cu tatăl său G.Ș., i-a luat securea din mână și l-a lovit în mâna stângă pe care o ridicase deasupra capului să se apere. În acest timp partea vătămată era imobilizată de G.Ș.; când a scăpat de acesta inculpatul G.I. a mai lovit partea vătămată o dată cu securea în cap, după care a căzut pe pod. Inculpatul G.I. și tatăl său G.Ș. l-au prins de picioare ș l-au târât către balustrada podului cu intenția să-l arunce, moment în care au intervenit verbal martorii L.V. și L.M., ocazie cu care cei doi au abandonat partea vătămată. Inculpatul G.I. și partea vătămată C.N. și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Raportul de expertiză medico-legală relevă următoarele: Așa cum rezultă din actele medicale, medico-legale precum și din reexaminarea medico-legală, numitul C.N. a prezentat la data de 16 mai 2012 un traumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze parietal stânga și occipital median și traumatism antebraț stâng cu echimoză discontinuă 1/3 distală. Corelând datele de anchetă cu constatările medico-legale s-a apreciat că morfologia și topografia leziunilor traumatice craniene pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu corp contondent cu suprafața alungită (posibil cu muchia sau coada de lemn a unei securi). Criteriile medico-legale nu pot susține ipoteza producerii leziunilor traumatice craniene cu tăișul unei securi.

Din punct de vedere medico-legal leziunea traumatică suferită la nivelul antebrațului stâng pledează pentru leziune de apărare. Nu există date medicale care să ateste punerea în primejdie a vieții victimei. Părțile nu au contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală. Conform disp. art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Conform art. 174 alin. (1) C. pen., uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Conform art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări: în public se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Conform art. 182 alin. (1) C. pen. fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Conform art. 334 C. proc. pen. dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului ca are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale în privința solicitării inculpatului G.I.

de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., prima instanță a reținut că se impune a fi respinsă, deoarece modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei (obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată, caracterul repetitiv al acțiunii) pun în evidență poziția subiectivă a inculpatului raportat la fapta sa, și că, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal. În consecință, prima instanță a reținut că fapta inculpatului G.I. de a lovi partea vătămată de două ori în zona capului cu o secure cauzându-i leziuni traumatice, pierderea conștienței, realizează sub aspectul obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen.

combinat cu art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Pe latura subiectivă, instanța a reținut intenția indirectă a inculpatului G.I. în sensul art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. vinovăția acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin probele administrate. Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.: gradul de pericol social concret ridicat al faptei reținută ca infracțiune în sarcina inculpatului exprimat în aceea că a vizat una dintre cele mai importante valori sociale - viața persoanei, condiții în care a fost comisă în loc public și în plină zi ceea ce denotă lipsa totală de respect pentru ordinea publică a inculpatului G.I.; toate acestea converg spre aplicarea unei pedepse cu închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară.

Pe latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată nu a solicitat despăgubiri civile. Cheltuielile de spitalizare și de transport a părții vătămate la unitățile sanitare de către Serviciul de Ambulanță, nu au fost contestate nici în cuantum și nici în existența lor de către inculpat, context în care instanța a găsit întemeiate acțiunile civile ale unităților medicale, drept pentru care în condițiile art. 1357 C. civ., a dispus reperarea prejudiciilor. Împotriva Sentinței penale nr. 283 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul G.I.

Prin motivele de apel formulate în scris, Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și ca netemeinică, sub următoarele aspecte: - în mod greșit i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. e) C. pen.; - întrucât securea cu care inculpatul a lovit victima aparținea acesteia, trebuia să se dispună restituirea; - în raport cu gravitatea faptei săvârșite, pedeapsa aplicată inculpatului este nejustificat de blândă. Procurorul de ședință nu a mai susținut motivul privind omisiunea restituirii către partea vătămată a obiectului vulnerant, deoarece la dosarul de urmărire penală există date (adresa nr. 8582/2011) din care rezultă că securea a fost restituită.

Apărătorul ales al inculpatului a invocat netemeinicia hotărârii apelate sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că anumite împrejurări referitoare la faptă și la persoana acestuia pot fi reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) lit. b) și alin. (2) C. pen., respectiv: buna conduită avută anterior, stăruința depusă pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții vătămate, conduita culpabilă a părții vătămate și starea de boală a inculpatului care suferă de epilepsie. Totodată, inculpatul și-a însușit primul motiv de apel al Parchetului, cu privire la greșita aplicare a pedepsei complementare și accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. Ambele apeluri au fost considerate fondate de către instanța de apel.

Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, iar încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul G.I. a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale. Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că, în ziua de 16 mai 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul G.I. i-a aplicat părții vătămate C.N. două lovituri cu o secure în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice și pierderea conștienței.

Având în vedere elementele de fapt care relevă poziția subiectivă a inculpatului în raport cu fapta săvârșită (respectiv: obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată - de maximă vulnerabilitate și caracterul repetitiv al acțiunii violente) în mod corect s-a reținut că inculpatul a prevăzut posibilitatea rezultatului letal al faptei sale, și că, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui. Așa fiind, s-a considerat, că fapta inculpatului C.N., săvârșită în modalitatea și în împrejurările mai sus arătate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat - prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și la art. 175 lit. i) C. pen. Hotărârea primei instanțe a fost apreciată, temeinică și legală în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului G.I., această operațiune fiind efectuată cu deplina respectare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

În acest context, prima instanță a ținut cont de gradul concret de pericol social al faptei - care este unul ridicat, de natura și importanța valorii sociale lezate, de împrejurările în care fapta a fost comisă (în loc public și în plină zi), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și de conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptei (după ce partea vătămată și-a pierdut conștiența, inculpatul a încercat să o arunce de pe pod, acțiune la care a renunțat ca urmare a intervenției verbale a martorilor L.M. și L.V.). În raport cu elementele de fapt, care relevă un grad ridicat de pericol social al faptei, instanța de apel a apreciat că nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului, drept circumstanțe atenuante judiciare a unor împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., cum ar fi: buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, acoperirea prejudiciului cauzat părții vătămate sau starea de boală.

Aceste aspecte referitoare la persoana inculpatului nu au fost însă ignorate de prima instanță, ci au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., justificând aplicarea unei pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută de lege. Prin urmare, s-a reținut că pedeapsa principală, de 8 ani închisoare, este just dimensionată, fiind aptă să îndeplinească scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen. Hotărârea primei instanțe a fost considerată însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei accesorii și a pedepsei complementare. Astfel s-a reținut că instanța de fond i-a aplicat inculpatului G.I. pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., interdicție care apare ca nejustificată, în condițiile în care inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție sau profesie pentru săvârșirea infracțiunii.

Pentru acest ultim motiv, instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul G.I., a desființat în parte Sentința penală nr. 283 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, a înlăturat dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare și accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate fiind înlăturate dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare și accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Inculpatul G.I. a declarat recurs, în termenul legal, criticând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 și 12 C. proc.

pen. Cu ocazia dezbaterilor inculpatul prin intermediul apărătorului ales a invocat și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14. C. proc. pen. Apărătorul inculpatului G.I. a arătat cu ocazia dezbaterilor că, acest recurs nu a fost motivat în termen, conform noilor modificări aduse prin Legea nr. 2/2013. În primul rând Curtea va examina dacă motivele de recurs au fost depuse în termenul prevăzut de lege, respectiv cu 5 zile înainte de primul termen al recursului. Astfel motivele au fost depuse la instanță în data de 27 august 2013, situație în care, având în vedere modul în care se calculează termenele procedurale de regresiune, s-a apreciat că acestea au fost depuse în termen. Recursul fiind motivat în termen, Înalta Curte are posibilitatea de a examina criticile formulate și din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. - ce are în vedere situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea constată ca este nefondat. Unul din aspectele criticate viza greșita încadrare juridică a faptei, invocată de apărătorul inculpatului din perspectiva art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. în opinia acestuia, încadrarea juridică corectă era cea prev. de art. 180 C. pen. cu art. 73 lit b) C. pen. Trebuie precizat că, potrivit noilor reglementări, în temeiul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., instanța de recurs poate verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să aibă posibilitatea să procedeze la reaprecierea situației de fapt.

Instanța de fond și de apel au reținut că în ziua de 16 mai 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul G.I. i-a aplicat părții vătămate C.N. două lovituri cu o secure în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice și pierderea conștienței. Având în vedere elementele de fapt care relevă poziția subiectivă a inculpatului în raport cu fapta săvârșită (respectiv: obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată - de maximă vulnerabilitate și caracterul repetitiv al acțiunii violente) în mod corect s-a reținut că inculpatul a prevăzut posibilitatea rezultatului letal al faptei sale. În aceste condiții apreciem că fapta inculpatului C.N., săvârșită în modalitatea și în împrejurările mai sus arătate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat - prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) și la art. 175 lit. i) C. pen. astfel încât critica avută în vedere de inculpat este neîntemeiată. Referitor la critica vizând reținerea unei agravanțe prin luarea în considerare a unor "acte materiale noi", fără să se procedeze la extinderea procesului penal pentru alte fapte, critică care poate fi luată în considerare prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 12, teza a doua, C. proc. pen., apreciem că aceasta nu are un fundament juridic corect. Nu se poate vorbi de un act material distinct, cu relevanță în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, atunci când ne referim la un element de fapt, ulterior actului material, care a făcut obiectul inculpării.

Astfel faptul că, după agresarea părții vătămate, inculpatul a tras pe aceasta de picior cu intenția de a o arunca de pe pod, nu este în sine un alt act material de natură să fie luat în considerare în mod separat, fiind vorba doar de un aspect de natură să conducă la întărirea convingerii instanței cu privire la existența laturii subiective a infracțiunii, respectiv la existența intenției de a suprima viața victimei. Considerăm că elementul de fapt arătat nu a fost de natură să afecteze unitatea naturală de infracțiune, nefiind în prezența unei acțiuni distincte, care să ne conducă la concluzia că ne aflăm în prezența unei unități legale de infracțiune caracterizată prin existența mai multor acțiuni, care ar putea realiza fiecare în parte conținutul unor infracțiuni distincte.

De asemenea decizia atacată a mai fost criticată prin prisma motivului de casare prev. de art 385 9 pct. 14, referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. Aici au fost avute în vedere două aspecte, primul referitor la pedeapsa în alte limite și al doilea referitor la greșita individualizare a pedepsei prin prisma prev. art 72 C. pen. Dacă primul aspect poate fi verificat de instanță, cel de-al doilea, urmare modificării art 385 9 pct. 14, C. proc. pen. prin Legea nr. 2 din 2013, nu poate fi luat în considerare, urmare eliminării componentei referitoare la aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art 385 9 pct 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 8 ani aplicată de instanța de fond și menținută în apel, este în limitele legale.

Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 76/A din 7 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2013. Procesat de GGC - NN