ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1019/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1019/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 124/91/2013, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. pe care a constatat-o absorbită în conținutul infracțiunii de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen. la 4 ani închisoare;

- distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. la 2 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În condițiile art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A fost dedusă din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 16 noiembrie 2012 la zi.

A fost menținută starea de arest a inculpatului D.M.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.M.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea civilă M.N. după cum urmează:

- daune materiale în cuantum de 2.000 RON;

- daune morale în cuantum de 8.000 RON.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel:

- 3.089,70 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Focșani;

- 150,12 RON plus dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Serviciul de Ambulanță Vrancea;

- 135 RON către Institutul Național de Medicină Legală București, reprezentând taxa expertizei medico-legale psihiatrice.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1960/P/2013 din 7 ianuarie 2013, înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 124/91/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.M., fiul lui P. și E., aflat în Penitenciarul Focșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere și violare de domiciliu, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. b), art. 176 lit. d) C. pen.; art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen.; art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că în seara de 15 noiembrie 2012 a pătruns fără drept în locuința părții vătămate M.N., căreia i-a aplicat cu o coadă din lemn, multiple lovituri peste cap, corp și membre, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare i-au fost necesare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale, sustrăgându-i mai multe bunuri, iar pe altele le-a distrus.

Ca situație de fapt, s-a reținut că în seara de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 22,00, numitul M.M.I. din comuna Ruginești, jud. Vrancea, a apelat Serviciul de Urgență 112, sesizând că tatăl său M.N., în vârstă de 42 ani, aflat la domiciliu, a fost victima unei agresiuni săvârșită de numitul D.M., din aceeași localitate, care i-a distras o serie de bunuri, iar o parte i le-a sustras.

Cercetările efectuate au stabilit că numitul D.M. în vârstă de 27 ani, nu posedă antecedente penale, nu este căsătorit și prestează activități ocazionale la diverși cetățeni din comuna Ruginești. Locuiește într-un imobil împreună cu fratele său D.N.

Sora inculpatului, numita D.M. (fostă D.) a întreținut relații de concubinaj în perioada 2004 - februarie 2012 cu numitul M.N. din comuna Ruginești. De mai mulți ani aceasta lucrează în Spania, iar concediile și le petrecea împreună cu M.N. la locuința acestuia, perioadă în care i-a oferit mai multe bunuri cadou (un laptop, un telefon mobil, un sistem de boxe etc). În luna februarie 2012 cei doi au întrerupt relațiile, M.N. invocând infidelitatea concubinei sale. S-a reținut că și în prezent numita D.M. se află la lucru în Spania.

În ce-l privește pe M.N., acesta locuiește singur într-un imobil situat la o distanță de circa 250 metri de locuința părinților săi M.G. și M.F., iar fiul lui M.N., minorul M.M.I. în vârstă de 16 ani, locuiește efectiv cu bunicii săi - soții M.G. și M.F.

În seara de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 21.00, M.N. se afla la locuința sa pregătindu-se să facă baie.

În cursul zilei respective inculpatul D.M. a tăiat lemne la un consătean, unde a consumat băuturi alcoolice (vin). În jurul orei 19.00 s-a deplasat la barul din satul Anghelești, unde a continuat să consume băuturi alcoolice (bere).

În jurul orei 21.00, aflat în stare de ebrietate, inculpatul a plecat către domiciliu, trecând prin dreptul casei lui M.N., a luat hotărârea de a pătrunde fără drept în locuința acestuia și prin violență să-i sustragă bunuri care în opinia sa aparțineau surorii sale, numita D.M.

A pătruns în curte pe poarta care era închisă, dar neasigurată, s-a înarmat cu o coadă din lemn pentru târnăcop pe care a luat-o de lângă poartă, după care a bătut în ușa de acces în imobil. Crezând că este fiul său, M.N. a deschis ușa, moment în care a intrat în încăpere inculpatul care, fără să spună ceva, i-a aplicat o lovitură puternică cu coada din lemn, peste maxilar, în partea stângă.

Urmare a intensității loviturii M.N. a căzut la podea, după care inculpatul a început să-i adreseze injurii și a continuat să-i aplice numeroase lovituri cu coada din lemn, la întâmplare, pe întreaga suprafață a corpului.

La un moment dat M.N. a reușit să se ridice de la podea și s-a refugiat în cealaltă cameră, unde a fost urmat de inculpat, care a continuat să-i aplice numeroase lovituri cu coada din lemn peste corp. În continuare, inculpatul a început să distrugă cu coada de lemn obiecte de uz casnic, de mobilier, articole de îmbrăcăminte, după care a continuat să-i aplice noi lovituri peste corp lui M.N., până când acesta a leșinat.

Inculpatul a luat o găleată cu apă dintr-un cazan aflat pe sobă și a turnat-o peste M.N., care și-a revenit și l-a văzut pe inculpat cum distrugea bunuri din încăpere. L-a văzut apoi cum a luat o cuvertură dintr-o cameră în care a strâns mai multe bunuri, respectiv un laptop, un telefon mobil, un încărcător, un mouse și un sistem de boxe.

În timp ce inculpatul punea bunurile în cuvertură, M.N. a reușit să se ridice de la podea și, în ținuta sumară în care se afla (chilot și tricou) a reușit să fugă din locuință către casa părinților săi, aflată în apropiere, cărora le-a adus la cunoștință cele întâmplate.

Din depozițiile martorilor M.F. și M.M.I., reiese că M.N. era murdar de sânge pe față și prezenta pe tot corpul urme de lovituri.

Minorul M.M.I. a apelat Serviciul de Urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat organul de poliție, precum și ambulanța.

Partea vătămată M.N. a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Focșani și internată în secția chirurgie BMF, prezentând diagnosticul de "politraumatism prin agresiune, fractură mandibulă ram ascendent stg., fractură 1/3 distală cubitus stg., contuzie forte umăr drept și genunchi stâng, plagă confuză paramentonieră stg. 4 cm, echimoze multiple faciale, contuzie abdominală cu echimoze diseminate, contuzie lombară bilaterală cu echimoze".

Fiind examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Vrancea, s-a stabilit că partea vătămată M.N. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire activă repetată cu corp dur, necesitând pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale.

După ce a împachetat bunurile menționate, inculpatul a plecat cu acesta la locuința sa, unde a fost depistat a doua zi de organul de poliție, procedându-se la restituirea lor către partea vătămată.

Prima instanță a reținut faptul că, fiind audiat inculpatul în cursul urmăririi penale, după ce în cauză prin Ordonanța nr. 1960/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost cercetat inițial, acesta a descris aceleași fapte în maniera în care a făcut-o și înainte de schimbarea cadrului juridic de cercetare penală. În esență, inculpatul a arătat că intenția inițială a fost să recupereze o serie de bunuri ce au aparținut surorii sale (persoană care a trăit în concubinaj cu partea vătămată). A precizat inculpatul că întrucât partea vătămată a refuzat să-i restituie aceste bunuri, s-au certat, ceartă care a degenerat într-un conflict în care a lovit-o pe aceasta cu un făcăleț. A mai arătat că a luat obiectele electronice după care a părăsit imobilul. A recunoscut că a refuzat să plece din încăpere la solicitarea părții vătămate și că s-au distrus o serie de bunuri.

Prima instanță a reținut că această declarație a inculpatului se coroborează parțial cu cea a părții vătămate, fiind relevante în stabilirea unor împrejurări, elemente ce caracterizează atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii de tâlhărie, varianta tip și cele două agravante - săvârșirea în timpul nopții și într-o locuință.

Astfel, Tribunalul a considerat că relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte sunt împrejurările în care a fost comisă, natura instrumentului folosit pentru lovirea victimei, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care au fost aplicate și consecințele produse.

S-a arătat că acțiunile fizice derulate de inculpat au vizat în principal intrarea și posesia asupra bunurilor electronice care au fost solicitate părții vătămate, în contextul exercitării unor acte de violență fizică soldate cu vătămarea acesteia.

Întrucât leziunile produse victimei evidențiate în Certificatul medico-legal din 22 noiembrie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Vrancea, nu au pus în primejdie viața victimei și s-au produs în împrejurări ce dau conținut infracțiunii de tâlhărie în forma simplă, prima instanță a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. este absorbită de tâlhărie.

Tribunalul a apreciat, în raport de probele administrate (declarații parte vătămată, martori, acte medico-legale) că între acțiunea principală de luare a bunurilor și acțiunea adiacentă (exercitarea violențelor în modalitatea reținută ca situație de fapt) există o legătură ce pledează în final pentru constatarea infracțiunii de tâlhărie. S-a constatat caracterul anterior, concomitent și ulterior al actelor de violență exercitate de inculpat în sensul că l-a lovit pe vătămat urmare a refuzului de restituire, lovire ce a continuat după ce lucrurile au fost strânse într-o pătură. S-a arătat că, de fapt, infracțiunea complexă de tâlhărie în cauza pendinte s-a consumat, principala sa componentă - furtul - fiind epuizat prin însușirea bunurilor în condiții de întrebuințare a unor violențe circumstanțiată infracțiunii culpabile (art. 181 C. pen.).

Prin natura și împrejurările în care inculpatul a comis faptele, prima instanță a apreciat că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a-și lua bunuri care în viziunea sa aparțineau surorii sale, situație recunoscută și de vătămat, cu precizarea dată în depoziție că erau cadouri. S-a arătat că, de altfel depozițiile martorilor coroborate cu cele ale părților din conflict ilustrează un aspect relevant pentru circumstanțierea faptei, anume că acestea nu erau în conflict și nu au arătat anterior faptelor sesizate incidente violente, de agresivitate fizică sau psihică.

Prima instanță a reținut că referitor la obiectul folosit, din planșele fotografice coroborate cu declarațiile părților rezultă că era vorba de un băț cu grosimea unei scânduri și nu a unei cozi de topor tipice.

S-a arătat că, de altfel, leziunile cauzate prin exercitarea loviturilor cu acest obiect au fost evidențiate cu un grad de gravitate ridicat pentru zona maxilară, diagnostic conform examenului CMF - fractură mandibulară ram ascendent. Examenele radiologice ortopedice, neurologice și ecografie abdominală evidențiază leziuni de natură traumatică, dar care nu au fost de natură să complice starea de sănătate a victimei și nu au vizat zone vitale ale corpului.

Prima instanță a reținut că atitudinea inculpatului după exercitarea actelor de violență descrise în situația de fapt reținută, a fost de a scoate victima dintr-o stare de leșin, recunoscută de ambii subiecți, respectiv stropirea cu apă a corpului victimei. Preocuparea inculpatului după stropirea cu apă a victimei a fost să-și strângă lucrurile într-o pătură și să distrugă prin lovire bunuri din încăpere.

S-a apreciat că această atitudine a inculpatului nu conduce la definirea unei intenții de a suprima viața victimei. S-a arătat că susținerile martorilor audiați în cauză dar care nu au fost prezenți la comiterea faptei (apreciate ca fiind subiective în raport de gradul de rudenie cu victima) cum că victima era udă și plină de sânge, cu urme de lovituri pe corp, confirmă parțial concluziile actului medical dar sunt subiective din punct de vedere al aprecierii instrumentului folosit în agresiune.

Având în vedere că tâlhăria a fost comisă de inculpat în timpul nopții (ora 21.00 în data de 15 noiembrie 2012) și în locuința părții vătămate M.N., prima instanță a reținut două forme agravate prezentei în alin. (2), alin. (2

1

) ale textului art. 211 C. pen.

Pentru aceste considerente prima instanță a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat este întemeiată, reținând că în drept faptele acestuia care în data de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 21.00 a pătruns fără drept în locuința părții vătămate M.N. și prin violență a sustras din locuință un telefon mobil, un încărcător de telefon, un laptop, un sistem de boxe, un mouse, distrugând și o serie de bunuri evaluate la suma de 2.000 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie în forma tip și agravată prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2

1

) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., de violare de domiciliu prevăzută de art. 191 alin. (2) C. pen. și de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., fapte aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

S-a arătat că faptele așa cum au fost ele reținute, sunt stabilite prin următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de sesizare;

- plângerea formulată de partea vătămată M.N.;

- proces-verbal de cercetare la fața locului;

- planșă fotografică;

- declarațiile părții vătămate M.N. date la urmărirea penală;

- Certificat medico-legal din 22 noiembrie 2012;

- Raport de expertiză medico-legală din 21 februarie 2013;

- declarațiile inculpatului date la urmărirea penală;

- declarațiile martorilor M.M.I. și M.F.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: gradul concret de pericol social al faptelor comise raportat la obiectul ocrotirii penale care îl constituie patrimoniul persoanei fizice, împrejurările în care au fost comise faptele, dar și poziția inculpatului care nu posedă antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal.

S-a arătat că în cauză s-au depus acte în circumstanțiere (caracterizare) și s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală psihiatrică din care reiese că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv. Cu toate acestea, în rândul comunității sale nu a creat probleme, o ajută pe mama sa în gospodărie și din datele obținute de la Autoritatea locală - Primăria comunei Ruginești, nu a înregistrat sancțiuni contravenționale sau fapte de natură penală.

Având în vedere aceste elemente, prima instanță a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre limitele speciale ale textelor de lege incriminatorii și în regim de executare ar fi de natură să atingă scopul educativ și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În condițiile art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive.

În ceea ce privește pretențiile civile solicitate de partea civilă M.N., în condițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1531 din noul C. civ. prima instanță le-a admis în parte pentru următoarele considerente:

Deși în cursul judecății partea vătămată s-a obligat să-și producă probe în vederea justificării pretențiilor materiale cerute, acesta nu s-a mai prezentat la instanță. Din depozițiile mamei și ale fiului părții civile - audiați și pe latură civilă, rezultă că într-adevăr, o perioadă de timp acesta a întâmpinat dificultăți în a se hrăni fiind ajutat cu hrana în condiții mai speciale. S-a arătat că daunele morale sunt justificate, urmând a fi acordate cu scopul de a se asigura o reparare justă a suferințelor fizice și psihice ale părții vătămate/civile.

Întrucât în cauză au rezultat și sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, existența prejudiciului, raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția inculpatului, prima instanță a obligat inculpatul la despăgubiri materiale în limita sumei de 2.000 RON așa cum acestea au fost solicitate și însușite de inculpat.

A fost obligat inculpatul și la despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Focșani și Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea în limitele sumelor cu care aceste unități au înțeles să se constituie părți civile în cauză.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul D.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a apreciat sentința penală apelată ca fiind netemeinică și nelegală.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și dispoziția instanței prin care a constatat absorbită această infracțiune, în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 211 C. pen.

S-a apreciat că în raport de modul cum s-a derulat activitatea infracțională desfășurată de inculpat, respectiv multitudinea de lovituri aplicate victimei cu un obiect apt de a ucide, obiect care nu a fost identificat pe parcursul urmăririi penale dar concluzii cu privire la modul cum arăta acel obiect, respectiv un par cu lungimea de aproximativ 80 cm conform declarației dată de inculpat, sau 1 metru conform declarațiilor date de partea vătămată, cu grosime de 5 - 6 cm conform declarației dată de inculpat, sau de 6 - 8 cm conform declarațiilor date de partea vătămată - indiferent care ar fi varianta - acel obiect era apt de a produce moartea, în raport de modul cum a fost folosit, de zona corpului lovită, inculpatul lovind victima în repetate rânduri, la întâmplare, fără să se oprească, s-a făcut dovada existenței cel puțin a intenției indirecte de a ucide. Inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Ca atare, în raport de aceste considerente, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală.

Ca motiv suplimentar de apel, s-a solicitat ca în cauză să aibă loc o schimbare de încadrare juridică a faptei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 175 lit. b) C. pen., având în vedere că infracțiunea a fost reținută ca fiind săvârșită de inculpat din interes material, ori în prezenta cauză, în raport de probele care au fost administrate nu se poate discuta de o asemenea agravantă, cea prevăzută de art. 175 lit. b) C. pen., respectiv interesul material. S-a arătat că în doctrina de specialitate interesul material a fost definit ca fiind orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială și s-a dat ca exemplu printre altele, prin dispariția victimei, făptuitorul moștenește bunurile acesteia. Ori, în prezenta cauză inculpatul a venit doar să recupereze niște bunuri despre care sora sa i-a spus că-i aparțin și nicidecum nu poate fi catalogat ca fiind interes material în săvârșirea acestei infracțiuni ci activitatea ulterioară de luare a acelor bunuri reprezintă infracțiunea de tâlhărie. Ca atare s-a solicitat înlăturarea dispoziției de schimbare de încadrare juridică dispusă de prima instanță în infracțiunea de vătămare corporală dar să se aplice această dispoziție legală în ceea ce privește înlăturarea dispoziției art. 175 lit. b) C. pen. și să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., ref. la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune.

S-a arătat că al doilea motiv de nelegalitate vizează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie. Pentru această infracțiune, legiuitorul, în forma pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, a prevăzut limita minimă ca fiind 7 ani. S-a arătat că în cauză nu s-au reținut circumstanțe atenuante, astfel că în mod greșit prima instanță a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de legea penală, dispunând condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare. S-a apreciat că în raport de modalitatea în care a fost comisă fapta, de natura relațiilor sociale încălcate, nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante și în cauză se impunea condamnarea inculpatului cel puțin la limita minimă a pedepsei de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

S-a apreciat că sentința penală apelată este netemeinică și în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea de violare de domiciliu. Infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții, care a fost urmată de săvârșirea și a altor infracțiuni, deci a fost mijlocul de comitere a celorlalte două infracțiuni, ca atare cuantumul de trei ani închisoare, reprezentând limita minimă, nu este în măsură să conducă la atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei astfel cu este prevăzut în art. 52 C. pen.

Având în vedere considerentele arătate, și apreciind că și pedeapsa rezultantă nu este corect individualizată deoarece în urma aplicării dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, s-a solicitat admiterea apelului declarat de Parchet, desființarea hotărârii pronunțate în primă instanță numai sub aspectul laturii penale, și în rejudecare schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor art. 175 lit. b) C. proc. pen. și condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor deosebit de grav în forma prevăzută de art. 20 C. pen., ref. la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la o pedeapsă situată în limitele legale, majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu și în urma aplicării dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni să se stabilească o pedeapsă rezultantă care să prevadă și un spor la pedeapsa cea mai grea.

Totodată, s-a solicitat și menținerea stării de arest a inculpatului, deoarece temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut.

Inculpatul D.M. a apreciat sentința penală apelată ca fiind netemeinică în privința modului de soluționare a laturii civile a cauzei, arătând că au fost acordate părții vătămate daune materiale în condițiile în care nu au fost dovedite iar în privința daunelor morale, acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv, care nu asigură o justă și echitabilă reparare a prejudiciului cauzat.

A arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond că și-ar fi însușit pretențiile civile solicitate de partea vătămată, în declarația dată arătând că este de acord să repare prejudiciul cauzat numai în măsura dovedirii sumelor cerute de partea vătămată constituită parte civilă.

Inculpatul a susținut că partea vătămată nu a depus la dosar dovezi privind întinderea prejudiciului, astfel încât în mod greșit instanța de fond a admis cererea părții vătămate.

În ceea ce privește cererea privind acordarea de daune morale, inculpatul a susținut că instanța de fond a încălcat regimul probatoriu admisibil în cadrul procesului penal, cu referire la latura civilă a cauzei, pentru că instanța a reținut că martorii - mama și fiul părții civile - au fost audiați inclusiv pe latura civilă a cauzei, însă aceștia nu au fost admiși pentru a fi audiați în latura civilă a cauzei. A arătat că partea vătămată M.N., constituită parte civilă, a solicitat ca probatoriu înscrisuri și un martor, respectiv A.G., astfel încât, nu pot fi avut în vedere depozițiile mamei și fiului părții vătămate cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. proc. civ.

Inculpatul a mai susținut că suma acordată cu titlu de daune morale - respectiv 8.000 RON - este prea mare, raportat și la jurisprudența în materie, solicitând reducerea acesteia la suma de 5.000 RON.

Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 326/A din 13 decembrie 2013 a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul D.M. (în prezent aflat în Penitenciarul Focșani) împotriva Sentinței penale nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 124/91/2013.

A desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

A dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D.M., în pedepsele componente.

A înlăturat dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății precum și pe cele privind condamnarea inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, reținute în sarcina inculpatului D.M. din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 175 alin. (1) lit. b) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen. și în această încadrare juridică a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare sporită la 7 ani și 6 luni închisoare.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind obligarea inculpatului D.M. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă M.N.

A respins ca nedovedite pretențiile civile solicitate cu titlu de daune materiale de către partea civilă M.N.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului D.M.

Conf. art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.M. durata arestării preventive cu începere de la 16 noiembrie 2012 la zi.

Potrivit art. 189 C. proc. pen. onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON (avocat R.D.L.) s-a stabilit a fi avansat Baroului Galați din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală în privința pedepsei aplicate inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen., și netemeinică în privința modalității de individualizare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului și a soluției pronunțată în latura civilă a cauzei.

S-a apreciat că, prima instanță, analizând și coroborând probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului D.M. încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a constatat că în cauză, modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății nu este una corectă, riguroasă din punct de vedere juridic, neputându-se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pe care să o constate absorbită în conținutul infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. nu este o infracțiune autonomă în cazul dat.

În mod corect însă, instanța de fond, analizând probele administrate în cauză, a constatat că violențele comise de inculpat în scopul însușirii bunurilor aparținând părții vătămate nu realizează sub aspect subiectiv conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, astfel cum s-a reținut în actul de inculpare, ci se circumscriu violențelor ce se încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunii complexe de tâlhărie.

Astfel, se reține că la locul și momentul săvârșirii infracțiunilor nu au existat martori direcți, martorii M.F. și M.M.I. - mama și respectiv fiul părții vătămate - relatând aspecte ulterioare săvârșirii faptelor, iar cu privire la violențele comise asupra părții vătămate, relevând aspecte cunoscute din relatările acesteia din urmă.

Audiată inițial la 16 noiembrie 2012 (declarație), partea vătămată M.N. a arătat că inculpatul a lovit-o cu o bucată de lemn mai gros, lungă de aproximativ 1 m, în zona feței, apoi a căzut la pământ, ulterior inculpatul continuând să o lovească peste tot corpul.

Ulterior, audiată la.28 noiembrie 2012 (declarație) partea vătămată M.N. a declarat că inculpatul a lovit-o cu un băț în zona feței și ulterior peste tot corpul.

Fiind audiată la data de 3 ianuarie 2013, partea vătămată M.N. a susținut că inculpatul a lovit-o cu o coadă de târnăcop, lungă de aproximativ 1 m, având diametrul de 6 - 8 cm, pe care o ținea lângă poarta de acces în curte.

Inculpatul, audiat la data de 16 noiembrie 2013 (declarație) a susținut că a lovit-o pe partea vătămată de mai multe ori, cu o bucată de lemn peste corp.

Audiat la data de 4 ianuarie 2013, inculpatul a declarat că a lovit-o pe partea vătămată cu o bucată de lemn, în fapt un sucitor, cu lungimea de 80 cm și diametrul de 5 - 6 cm (declarație).

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a susținut că nu a aplicat lovituri părții vătămate cu coada din lemn ci cu un făcăleț pe care l-a găsit pe jos (declarație inculpat).

Din analiza declarațiilor părții vătămate și ale inculpatului date pe parcursul procesului penal (urmărire penală și cercetare judecătorească, inculpatul arătând în apel că menține declarațiile date anterior, iar partea vătămată, legal citată, nu s-a prezentat la judecarea cauzei în apel) rezultă că niciuna din părți nu a indicat în mod constant aspecte legate de obiectul vulnerant folosit, declarațiile acestora fiind oscilante.

La cercetarea la fața locului a fost identificată o bucată din lemn, mai exact 3 fragmente din lemn de dimensiuni: 34 x 0,35 cm, 31 x 0,35 cm și 22 x 0,35 cm și procedându-se la îmbinarea acestora s-a constatat că fac corp comun (proces-verbal, planșă foto).

Având în vedere declarațiile oscilante ale părții vătămate și ale inculpatului referitoare la obiectul cu care partea vătămată a fost lovită și în condițiile în care nu au existat martori direcți, probele care conduc la stabilirea cu certitudine a obiectului folosit de inculpat sunt procesul-verbal de cercetare la fața locului, concluziile certificatului medico-legal și ale raportului de expertiză medico-legală.

Astfel, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, au fost identificate în locuința părții vătămate cele 3 fragmente din lemn cu dimensiunile specificate și nu o coadă din lemn pentru târnăcop, lungă de 1 m și cu diametrul de 6 - 8 cm, astfel cum s-a reținut în actul de inculpare.

Conform Certificatului medico-legal din 22 noiembrie 2012 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, partea vătămată M.N. a prezentat politraumatism prin agresiune, fractură mandibulară ram ascendent stâng, fractură 1/3 distală cubirus stâng, contuzie forte umăr drept și genunchi stâng, plagă confuză paramentonieră stângă, echimoze multiple faciale, contuzie abdominală cu echimoze diseminate, contuzie lombară bilaterală cu echimoze.

În concluziile certificatului medico-legal se arată că partea vătămată M.N. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur și pot data din 16 noiembrie 2012 iar din punct de vedere medico-legal necesită 45 - 50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cauză în faza de cercetare judecătorească rezultă că prin natura lor, la momentul producerii, leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața părții vătămate.

Pentru a se putea reține infracțiunea de tâlhărie în concurs cu tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, este necesar a se dovedi că inculpatul a intenționat, a prevăzut sau a acceptat producerea rezultatului letal - respectiv moartea părții vătămate.

În cauză trebuie dovedită intenția, chiar indirectă, de a suprima viața părții vătămate, pentru a se reține cele două infracțiuni în concurs.

Curtea a constatat că, în prezenta cauză, obiectul folosit de inculpat - o scândură de aproximativ 91 cm lungime și 0,35 cm grosime, precum și leziunile constatate medico-legal nu conduc la reținerea în cauză a intenției, chiar indirecte, de a suprima viața părții vătămate.

Inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate cu intenția de a-și însuși, prin violență, o serie de bunuri despre care a susținut că ar fi aparținut surorii sale, violențele folosite încadrându-se în latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie.

Tâlhăria este o infracțiune complexă legală, în conținutul său regăsindu-se conținutul constitutiv al infracțiunii de furt precum și al infracțiunii de violență - în cauza de față, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale - cea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În raport de considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză nu a fost dovedită intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate, încadrarea juridică a faptei, respectiv cea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. b) - 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2

1

) lit. c) C. pen. nu a putut fi reținută, făcându-se aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării acestei încadrări juridice și a reținerii doar a infracțiunii de tâlhărie în forma calificată prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen.

De altfel, s-a arătat că și reținerea disp. art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. în actul de inculpare este greșită - în cauză, față de probele administrate, neputându-se reține această încadrare, astfel cum corect s-a invocat în motivul suplimentar de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Curtea a constatat că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului D.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că sentința penală aplicată este nelegală în privința pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen., aceasta fiind situată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, pentru această infracțiune legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani, instanța de fond aplicând inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub limita minimă prevăzută de lege și fără a fi reținute în cauză circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

Curtea a reținut că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, având în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia ce rezultă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire, precum și din urmările produse.

Față de situația prezentată, având în vedere violențele exercitate de inculpat pentru a o deposeda pe partea vătămată de o serie de bunuri, pe timp de noapte, în locuința acesteia, precum și constatările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, din care rezultă că inculpatul prezintă tendințe de instabilitate psihică și impulsivitate, acumulare de afecte brutale, nesupunere, dorință de răzbunare, tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, va fi în măsură să conducă la realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că sentința penală apelată este netemeinică în privința modalității de individualizare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului pentru cele trei infracțiuni deduse judecății.

Având în vedere pericolul social rezultat din comiterea celor trei infracțiuni concurente, instanța de apel a apreciat că se impune aplicarea pedepsei celei mai grele, sporite corespunzător.

S-a mai constatat că sentința penală apelată este netemeinică și în privința soluției pronunțate în latura civilă a cauzei.

Partea vătămată M.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 14.000 RON reprezentând: 2.000 RON contravaloarea bunurilor distruse, 2.000 RON cheltuieli ocazionate de îngrijirea stării de sănătate, fiind spitalizată pe o perioadă de 4 zile și 10.000 RON daune morale pentru trauma psihică suferită.

În dovedirea pretențiilor civile a solicitat proba cu înscrisuri și un martor - A.G., pe care s-a obligat să îl prezinte (încheiere); fiind legal citat, martorul nu s-a prezentat pentru a fi audiat iar partea vătămată nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pentru a putea fi recuperat, prejudiciul cauzat trebuie să fie cert, atât ca existență cât și ca întindere și să fie dovedit.

În privința daunelor materiale, partea vătămată nu a făcut dovada întinderii acestui prejudiciu, astfel încât, în mod greșit instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea vătămată.

De asemenea, în mod greșit, s-a dat eficiență principiului disponibilității, în condițiile în care, fiind audiat în faza de cercetare judecătorească inculpatul a declarat că este de acord să plătească despăgubiri părții civile în cuantumul dovedit (declarația inculpatului).

Din perspectiva daunelor morale acordate, criticile formulate de inculpat s-a apreciat că fiind nefondate.

Inculpatul nu s-a opus la audierea martorilor M.F. și M.M.I. și cu privire la aspecte ce țin de starea fizică și psihică a părții vătămate după incident.

De asemenea, Curtea a constatat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudența a stabilit câteva criterii de apreciere, referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Raportat la consecințele fizice (ce rezultă din certificatul medico-legal și raportul de expertiză medico-legală) și psihice suferite de partea vătămată, statuând în echitate, instanța de fond a acordat suma de 8.000 RON reprezentând daune morale, Curtea a apreciat că aceasta este rezonabilă și justificată.

În raport de considerentele expuse în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul D.M. și s-a dispus desființarea în parte a sentinței penale apelate.

În rejudecare s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D.M., în pedepsele componente.

Au fost înlăturate dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, precum și pe cele privind condamnarea inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, reținute în sarcina inculpatului D.M. din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 175 alin. (1) lit. b) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și (2

1

) lit. c) C. pen. și în această încadrare juridică s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare sporită la 7 ani și 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate din sentința penală apelată dispozițiile privind obligarea inculpatului D.M. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă M.N.

Au fost respinse ca nedovedite pretențiile civile solicitate cu titlu de daune materiale de către partea civilă M.N.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a constatat că inculpatul D.M. a fost cercetat în stare de arest preventiv, fiind arestat preventiv la data de 16 noiembrie 2012.

Pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de fond și în apel, măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată periodic, în conformitate cu disp. art. 300

1

C. proc. pen., art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen. și constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia, a fost menținută.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului D.M. și potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive, cu începere de la 16 noiembrie 2012 la zi.

Împotriva Deciziei penale nr. 326/A din data de 13 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul D.M.

Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 13 martie 2014, cu respectarea termenului prev. de art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen. anterior, invocând incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul a solicitat să se facă aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile și din această perspectivă să i se aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În ceea ce privește latura civilă, cu referire la cuantumul daunelor morale acordate, fără a contesta producerea unei suferințe psihice prin infracțiunile săvârșite, recurentul inculpat a învederat că suma mai redusă în raport cu cea de 8.000 RON, stabilită de către instanța de apel, ar asigura o repare justă și echitabilă a prejudiciului moral.

Cu prilejul dezbaterilor a reiterat, în esență, aceleași critici.

Suplimentar, a învederat că a fost cercetat și condamnat și pentru săvârșirea unor infracțiuni de distrugere și de violare de domiciliu, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., solicită să se dispună încetarea procesului penal pentru aceste două infracțiuni, față de împrejurarea că părțile vătămate nu s-au prezentat și nu au înțeles să formuleze plângere prealabilă.

Totodată, a solicitat să se constate că declarațiile martorilor sunt subiective, având în vedere relațiile de rudenie cu partea vătămată.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 ianuarie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului, la data de 16 mai 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, ca urmare a preschimbării termenului inițial, era în vigoare Noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Examinând recursul formulat de inculpatul D.M. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 13 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Ca atare, obiectul judecății în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, așa încât instanța de recurs poate analiza cauza numai în