ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor penale de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9/MF din 18

mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, au fost condamnați inculpații:

l. P.N.

la:

- 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.;

- 16 ani și 8

luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o

durată de 10 ani, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3)

teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C.

pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.;

- 16 ani și 8

luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o

durată de 10 ani, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b),

alin. (2

1

) lit. a) și c) și alin. (3)

teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16

ani și 8 luni închisoare, sporită cu 3 ani și 4 luni, în total 20 de ani

închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b),

și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut

aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa

accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), și e) C. pen.

S-a menținut

starea de arest și s-a dedus arestul preventiv, începând cu data

de 26 ianuarie 2012.

2. T.I.G.

, deținut în Penitenciarul Colibași,

la:

- 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.;

- 16 ani și 8

luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o

durată de 10 ani, a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), e) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3)

teza a II-a C.

pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

pen.;

- 16 ani și 8

luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o

durată de 10 ani,

a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen., pentru

săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin.

(2

1

)

lit. a)

și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa închisorii cea mai grea de 16 ani și 8 luni, sporită cu 3

ani și 4 luni, în total 20 de ani închisoare, prin privare de libertate

potrivit

art. 57 C. pen. și pedeapsa

complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a făcut

aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa

accesorie în limitele prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul

preventiv

începând cu

data de 26 ianuarie 2012.

3. D.I.C.

la:

- 2 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen.,

art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.;

- 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de

art. 197 alin.

(1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a Il-a C. pen., cu aplicația art. 75 lit.

c)

C. pen., art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.;

- 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută

de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c)

și c) și alin. (3) teza a Il-a C. pen., cu

aplicația art. 75 lit. c) C. pen., art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul

să execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat

un spor de 2

ani și 8 luni, în total 11 ani închisoare, prin privare de libertate

potrivit art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.

71 C. pen., privind pedeapsa

accesorie, în

limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv

începând cu 26 ianuarie 2012.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit.

e) C. pen., s-a dispus confiscarea în

folosul

statului a sumei de câte 76,66 lei de la fiecare inculpat, prin obligarea la

plata

acestora către stat.

În fine, au fost

obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Spre a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probatoriului administrat

în faza urmăririi penale în cadrul procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.,

în fapt a

reținut:

În seara de 21

ianuarie 2012, inculpații majori P.N. și T.I.G.

, împreună cu inculpatul minor D.I.C., după ce au

consumat băuturi alcoolice au luat hotărârea de a

pătrunde în locuința victimei

S.E., în vârstă de 88 de ani, din comuna

Băiculești, sat Tutana,

pentru a sustrage

bani. După pătrunderea în locuința părții vătămate, inculpații au

supus-o

pe victimă la amenințări și violențe, inclusiv de natură sexuală (i-au

introdus mâna înmănușată în vagin precum și o

coadă de topor) cu intenția de a o

determina să spună unde păstrează

banii.

Nemaiputând

suporta, victima le-a indicat inculpaților locul unde păstra

banii, astfel că în condițiile descrise aceștia

au sustras suma de 230 lei, părăsind

locuința.

La scurt timp

după plecarea inculpaților victima a decedat și, așa cum rezultă

din raportul de

constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Argeș,

moartea acesteia

a fost violentă și s-a datorat unui șoc traumatic care a survenit în

urma unui politraumatism forte cu

multiple leziuni traumatice - echimoze, escoriații infiltrate hemoragice,

inclusiv în sfera vaginală.

Din raportul din 2 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. Mina

Minovici

București a rezultat că nu a fost evidențiată prezența spermei de natură

umană din cavitatea vaginală a

victimei.

Situația de fapt, așa cum s-a

precizat, a fost dedusă din probatoriul administrat în faza urmăririi penale,

la care inculpații au achiesat în cadrul procedurii prevăzută de art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate că prin

rechizitoriul din 10 aprilie 2012, întocmit de

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș, inculpații au fost trimiși în judecată doar

pentru

săvârșirea a două infracțiuni: tâlhărie și violare de domiciliu prevăzute de

art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) și alin. (3) teza a

II-a C. pen., respectiv

art. 192 alin. (2) C. pen., prima instanță a reținut în

sarcina acestora și infracțiunea

de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., astfel

că a încadrat fapta în cele trei infracțiuni,

condamnându-i ca atare, dar fără să motiveze în vreun fel individualizarea

judiciară a pedepsei.

Împotriva sentinței de fond au

formulat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul

Argeș, inculpații P.N., T.I.G. și D.I.C.

În apelul său, reformulat cu ocazia dezbaterilor, parchetul critică

sentința

pentru

nelegalitate, solicitând:

- înlăturarea

schimbării încadrării juridice făcută de prima instanță, urmând

ca fapta

inculpaților să fie încadrată în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174

rap. la art. 175 lit. b) și art. 176 lit.

a) și b) C. pen., în concurs cu infracțiunea de

tâlhărie precum și cu cea de violare de domiciliu, pentru care s-a

dispus trimiterea

în judecată prin rechizitoriu;

- inculpatului

T.I.G. nu-i erau aplicabile dispozițiile

prevăzute

de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o

treime a limitelor de pedeapsă, deoarece nu a recunoscut în totalitate

săvârșirea faptelor

(folosirea toporului la comiterea acesteia);

În apelul lor,

inculpații au criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că

pedepsele

aplicate sunt prea severe, solicitând, astfel, reducerea acestora, avându-

se în vedere că

sunt la prima încălcare a legii și că au recunoscut săvârșirea faptelor

pentru care au fost trimiși în

judecată.

Prin decizia penală nr. 131/A/MF din 8 noiembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

s-au admis

apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpații

P.N.

, T.I.G.

, și D.I.C.

, în prezent aflați în Penitenciarul de Maximă

Siguranță Colibași, împotriva sentinței penale nr.

9/MF din data de 18 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 2408/109/2012.

S-a desființat în totalitate sentința

și s-a trimis cauza spre rejudecare la

instanța

de fond.

În baza art. 300

2

comb. cu art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P.N.

, T.I.G. și D.I.C., în

prezent toți aflați în Penitenciarul Colibași, pe

care a menținut-o.

Pentru a

pronunța această decizia, instant de apel a reținut că hotărârea

atacată este nelegală deoarece procedeul folosit

de către prima instanță prin care

inculpații

au fost condamnați și pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197

alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., este nejuridic,

fiind astfel

încălcate dispozițiile prevăzute art. 334 C. proc. pen.,

care atrag nulitatea sentinței în conformitate cu art. 197 alin. (1) C. proc. pen.,

având în vedere că vătămarea produsă inculpaților nu poate fi înlăturată decât

prin desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a arătat că, așa cum s-a precizat, inculpații P.N., T.I.G.

și D.I.C. au fost trimiși în judecată

(rechizitoriul

nr. 51/P/2012 din 10 aprilie

2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș) pentru săvârșirea a

două infracțiuni: tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a)

și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen.; violare de domiciliu

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., (f.l

dosar urmărire penală) iar instanța de

fond

a reținut aceeași situație de fapt ca și organul de urmărire penală, respectiv

pătrunderea fără drept în locuința victimei S.E., (în vârstă de 88 de

ani) asupra căreia au fost exercitate acte de

violență, inclusiv în zona vaginală,

pentru

a o determina să indice locul unde păstra sume de bani, reușind în final să

sustragă

în aceste condiții suma de 230 lei.

Deși în

practicaua încheierii de dezbateri din data de 17 mai 2012 (f.54),

prima instanță

face referiri la împrejurarea că în baza art. 334 C. proc. pen., „Se va

reține în sarcina fiecăruia dintre

inculpați și săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen.",

prin

schimbarea

încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților"

(pagina a 2-a, paragraful 7 din încheiere),

mențiunea nu-și

mai găsește concretizare în dispozitivul încheierii

respective și nici în cel al sentinței penale nr. 9 din 18 mai 2012, pronunțată

ulterior, deși aceasta era obligatorie, în raport de conținutul pe care trebuie

să-l aibă dispozitivul unei

încheieri (art.

305 alin. (1) C. proc. pen.) sau al unei sentințe (art. 357 alin. (1) C.

proc.

pen.). Altfel spus, toate dispozițiile instanței trebuie să fie înserate în

dispozitivul încheierii sau hotărârii pentru că

numai astfel ele devin imperative și

nu discutate „în treacăt" în

practicaua hotărârii.

Procedând

astfel, în sensul de a consemna o eventuală „schimbare de încadrare

juridică" numai în practicaua hotărârii, (care trebuie să conțină doar

mersul dezbaterilor), s-a arătat ca practice, prima instanță nu s-a pronunțat

în

legătură cu

modalitatea în care inculpații au fost condamnați și pentru infracțiunea de

viol. Pur și simplu, instanța de fond îi condamnă pe inculpați atât prin minuta

încheiată cât și prin dispozitivul sentinței, la câte 16 ani și 8 luni

închisoare, respectiv 8 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin.

(2) teza a II-a C. pen.

Acest procedeu folosit de către prima

instanță este, așa cum s-a precizat, nejuridic, deoarece dispoziția de

schimbare a încadrării juridice trebuia să fie imperativă și materializată în

dispozitivul hotărârii pronunțate.

Tot astfel, folosirea în practicaua

încheierii de dezbateri a sintagmei „dispune schimbarea încadrării juridice a

faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată", face imposibilă

verificarea de către instanța de control judiciar a împrejurării dacă, în

realitate, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de viol s-a făcut din

cele două infracțiuni (violare de domiciliu și tâlhărie), pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată sau numai din una dintre acestea. Prin

urmare, dacă schimbarea încadrării juridice s-a făcut din cele două

infracțiuni, întrebarea firească era aceea cum s-a ajuns la o asemenea

schimbare din infracțiuni care au conținuturi constitutive diferite,

referindu-ne, în primul rând, la infracțiunea de violare de domiciliu al cărui

conținut constitutiv este diferit de cel al infracțiunii de viol, iar între

acestea nu poate exista decât o legătură Nomen Juris. De asemenea, legal, nu

poate fi concepută o schimbare de încadrare juridică dintr-o infracțiune de

furt (chiar și cu violență în sensul art. 211 C. pen.) într-o infracțiune de

viol, pentru aceleași considerente anterior expuse. Aceasta deoarece, deși art.

334 C. proc. pen. permite schimbarea încadrării juridice, ea nu se poate face oricum,

iar noua infracțiune nu poate fi „obținută" din oricare alta, așa cum în

mod greșit a procedat instanța de fond, ci dintr-o altă infracțiune care are

conținut constitutiv asemănător.

S-a mai arătat

că, din modul nejuridic în care este formulat paragraful 7 din pagina a 2-a a

încheierii de dezbateri, privind schimbarea încadrării juridice, s-ar putea

trage concluzia că, de fapt, nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice

ci de o aplicare la speță a dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., privind

obiectul judecății și limitele învestirii instanței („judecata se mărginește la

fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de

extindere a procesului penal și la fapta și la persoana la care se referă

extinderea" - ceea ce nu este cazul în speță).

Dacă în intenția instanței de fond a

fost să schimbe încadrarea juridică din cele două infracțiuni (violare de

domiciliu și tâlhărie pentru care s-a dispus trimiterea în judecată), în

această situație au fost încălcate dispozițiile art. 334 C. proc. pen. care,

vizează doar situația când o anumită faptă a fost incorect încadrată juridic

prin actul de trimitere în judecată sau, dimpotrivă, din probele administrate,

pentru aceeași

faptă, rezultă o altă încadrare juridică; textul vizează, așadar, o faptă

singulară și nu

o pluralitate de fapte, cum este cazul în speță (violare și tâlhărie) care să

fie încadrate într-una singură, deși, așa cum s-a menționat, acestea au

conținuturi constitutive (laturi

obiective) diferite.

În legătură cu

procedeul folosit de către prima instanță de a schimba

încadrarea juridică pe parcursul procedurii judiciare, chiar dacă în

jurisprudență au fost pronunțate și soluții în acest sens, Curtea de apel a

învederat dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în conformitate cu care

„nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat

anterior părerea cu privire la soluția care ar

putea fi dată în acea cauză". Din conținutul încheierii de

dezbateri (pagina a 2-a

paragraful

7) rezultă, fără dubiu, starea de incompatibilitate creată de judecător, din

moment ce încheierea dubiu, starea de incompatibilitate creată de judecător,

din

moment ce încheierea avea

următorul conținut. „În sensul de a se reține în sarcina

fiecăruia

dintre inculpați și săvârșirea infracțiunii de viol" (,,Quod erat

demonstrandum"), situație în care de la acel

moment trebuia să se abțină de la

soluționarea cauzei.

În raport de aceste considerente, s-a arătat că se impune desființarea

în

totalitate

a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca

aceasta să aplice corect dispozițiile art. 334 C. proc. pen., eventual ale art.

317

C. proc. pen., pentru

ca astfel instanța de control judiciar să poată verifica legalitatea și

temeinicia hotărârii pronunțate.

Totodată, criticile formulate de parchet și de către inculpați urmează

să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei, inclusiv împrejurarea dacă

pentru inculpatul minor D.I.C. se poate reține circumstanța agravantă

prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.

(„săvârșirea infracțiunii împreună cu un

minor");

tot astfel, dacă acestuia i se poate aplica și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen., care nu a constituit obiect de

preocupare pentru prima instanță.

Nu în ultimul rând, instanța de trimitere urmează să facă

individualizarea

judiciară a pedepsei, în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., întrucât

nici

de aceasta nu s-a preocupat judecătorul fondului.

În ceea ce privește starea de arest a inculpaților, Curtea de apel a

apreciat

că subzistă aceleași temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

care au stat la

baza luării acesteia, în sensul că infracțiunile imputate

inculpaților sunt pedepsite

cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe

că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea

publică. Ca atare, o eventuală reîntoarcere a inculpaților în mediul social

care le-a favorizat săvârșirea faptelor

imputate ar crea un sentiment de insecuritate, ceea ce este

în distonantă cu scopul

măsurilor

preventive menționat în art. 136 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarant recurs inculpații P.N., T.I.G.

și D.I.C.,

criticând-o cu privire la menținerea stării

de arest, susținând că temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea acestei

măsuri nu se mai

mențin, iar la acest moment procesual, pot fi judecați în stare de

libertate.

Recursurile

inculpaților nu sunt fondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpații au

fost

trimiși

în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1), alin. (2) lit.

b), alin. (2

1

) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen.;

violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 alin.

(2) C. pen., (f.l dosar urmărire penală) iar

instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca și organul de

urmărire penală, respectiv pătrunderea fără drept în locuința victimei S.E.,

(în vârstă

de 88 de ani) asupra

căreia au fost exercitate acte de violență, inclusiv în zona

vaginală, pentru a o determina să indice locul

unde păstra sume de bani, reușind în

final să sustragă în aceste

condiții suma de 230 lei.

Având în

vedere materialul probator administrat în cauză, există

presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor

pentru care au fost trimis în judecată.

Ținând cont de gradul ridicat de pericolului social al faptelor

presupus a fi

săvârșite

de cei trei inculpați, de modalitatea în care au fost comise și urmările avute,

cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a

săvârșirii acestora, înalta Curte constată că

instanța de apel a considerat în mod

corect că lăsarea inculpaților în

libertate, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Deși numai

criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al

infracțiunilor

săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau

menținerea măsurii arestării

preventive, s-a susținut în doctrină că pentru

infracțiuni deosebit de grave, cum sunt și cele pentru care inculpații

au fost trimiși

în judecată, probele

referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea

făptuitorului

constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, întrucât prin natura lor au o

rezonanță și implicații negative asupra

siguranței colective.

Prin urmare,

există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea

unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a

fenomenului

infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra

întregii

colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea și

menținerea

în continuare

a măsurii arestării preventive a inculpaților s-a făcut atât cu respectarea

procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale cât și la cele din

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În acest

context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților

prezintă nu numai un real pericol

pentru ordinea publică, dar și pentru buna

desfășurare

a procesului penal, pentru a-i împiedica pe inculpați să tergiverseze

judecarea

cauzei ori să se sustragă de la judecată.

Față de cele menționate, înalta Curte

constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, iar recursurile

declarate de inculpate sunt nefondate,

urmând

ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie

respinse.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de inculpații

P.N.,

T.I.G. și D.I.C. împotriva deciziei penale nr.

131/A/MF

din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurenților inculpați, durata reținerii și

arestării

preventive de la 26 ianuarie 2012 la 14 februarie 2013.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 400 lei reprezentând onorariul

apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 14 februarie 2013