ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3474/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3474/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În
baza actelor și lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 9/MF, pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 18 mai
2012, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.N.,
la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În
baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza
a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii
de 16 ani și 8 luni și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)
1
lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.
pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul
P.N. la pedeapsa închisorii de 16 ani și 8 luni închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen.,
au fost contopite pedepsele și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 16
ani și 8 luni închisoare, la care mai adaugă un spor de 3 ani și 4 luni, urmând
ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condițiile
art. 57 C. pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)
lit. a), b) și e) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.
pen., interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de
art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă perioada
reținerii și arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În
baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura
arestării preventive luată față de inculpat.
În
baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75
lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe
inculpatul T.I.G., la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În
baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza
a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.G. la pedeapsa închisorii
de 16 ani și 8 luni și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)
1
lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.
pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul
T.I.G. la pedeapsa închisorii de 16 ani și 8 luni închisoare și 10 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen.,
au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de
16 ani și 8 luni închisoare la care mai adaugă un spor de 3 ani și 4 luni, urmând
ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condițiile
art. 57 C. pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)
lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., au fost interzise inculpatului
pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii
și arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În
baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura
arestării preventive luată față de inculpat.
În
baza art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat
suma de 76,66 RON
.
În
baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75
lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea
art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C., la pedeapsa închisorii
de 2 ani și 6 luni.
În
baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza
a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat
inculpatul D.I.C. la pedeapsa închisorii de 8 ani și 4 luni.
În
baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)
1
lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.
pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., și cu aplicarea art. 99 și
urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C. la pedeapsa închisorii de 8 ani
și 4 luni închisoare.
În
baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite
pedepsele și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 4 luni închisoare,
la care mai adaugă un spor de 2 ani și 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în
final 11 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen.
În
baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., au fost interzise inculpatului
pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a), b) și e) C. pen., pedeapsă ce se va aplica de la împlinirea majoratului.
În
baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă perioada
reținerii și arestării preventive din 26 ianuarie 2012 până în prezent.
În
baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura
arestării preventive luată față de inculpat.
S-a reținut că în seara zilei de 21
ianuarie 2012, inculpații P.N., D.I.C. și T.I.G., pe fondul consumului de băuturi
alcoolice, au pătruns fără drept în locuința numitei S.E., în vârstă de 88 de ani.
Aici, cei trei au supus-o pe victimă la amenințări și violențe de o intensitate
extremă ce au culminat cu comiterea unor acte sexuale extrem de dureroase, săvârșite
cu scopul de a-i înfrânge voința și de a-și însuși de la aceasta banii pe care îi
avea în casă. Cei trei inculpați au reușit, până la urmă, să sustragă suma de 230
RON, însă, la scurt timp după ce inculpații au părăsit locuința victimei, aceasta
a decedat.
La individualizarea judiciară a pedepselor
la care au fost condamnați inculpații, instanța de fond a avut în vedere criteriile
generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de
pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare; gradul de pericol social concret reliefat
de modul și mijloacele folosite, respectiv violențele extrem de intense exercitate
asupra victimei, împrejurările în care au fost comise, respectiv pe fondul stării
de ebrietate și asupra unei persoane în vârstă de 88 de ani, urmările produse ce
au constat în suferințele mari pe care le-au provocat victimei, iar mai apoi în
decesul acesteia, caracterul abominabil al faptelor comise; persoana celor trei
inculpați, respectiv vârsta acestora destul de tânără, lipsa antecedentelor penale
și atitudinea de recunoaștere a vinovăției.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații P.N., T.I.G. și D.I.C.,
cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie, sub nr. 2408/109/2012.
Prin incheierea de ședință din data de
11 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2408/109/2012 în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia
măsurii arestării preventive a inculpaților P.N., T.I.G. și D.I.C., deținuți în
Penitenciarul Colibași, măsură care a fost menținută.
Analizând materialul probator existent
la dosar, Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive, deoarece în continuare sunt probe că inculpații au
săvârșit faptele pentru care sunt cercetați și pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 4 ani. S-a reținut, totodată, că inculpații prezintă în continuare
pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor,
împrejurările săvârșirii, impactul negativ pe care l-au avut infracțiunile în rândul
comunității, fiind justificată ideea că dacă aceștia s-ar afla în libertate, s-ar
crea un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membrii ai societății.
Nu trebuie ignorată nici reacția opiniei
publice, care reclamă o intervenție promptă a autorităților care să nu aibă ca efect
încurajarea unor astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar stoparea lor.
Împotriva acestei încheieri de ședință
au declarat, în termen legal, recurs inculpații D.I.C. și P.N., fără a arăta în
scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 octombrie 2012, sub
nr. 2408/109/2012/a4.
La termenul fixat pentru soluționarea recursului,
apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții-inculpați, în concluziile orale,
în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea
măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării
măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurenților-inculpați,
ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat
au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpat,
prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385
6
C. proc. pen.,
Înalta Curte constată recursurile nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate
cu dispozițiile art. 300
2
C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul
este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea
și temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160
b
alin. (3)
din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun
în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea
de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată
că împotriva inculpaților s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143
și art. 148 lit. f) și art. 149 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)
1
lit. a)
și alin. (3) teza a II-a C. pen. și art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
Cu referire la cauză, Înalta Curte apreciază
că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările
comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin
săvârșirea unor infracțiuni grave, precum și de persoana inculpaților D.I.C. și
P.N., lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea
publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare
a actului de justiție, existând totodată temerea că dacă aceștia, dacă ar fi puși
în libertate, s-ar sustrage judecății și executării pedepsei.
De altfel, în cauză, măsura arestării preventive
a inculpaților D.I.C. și P.N. este justificată și de existența, pe lângă cerințele
prevăzute de art. 143 C. proc. pen., și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C.
proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite
este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia
ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține
că în aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate
a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect
prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c. Franței),
prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea
deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot
suscita o „tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate
este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când
alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind
insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi c. Regatul Unit), iar menținerea
arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor
privind libertatea individuală.
În
jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și, desigur, menținerea
acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca
acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus
în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul
să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea
publică (Letellier c. Franței).
Înalta Curte constată că în cauză este
îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv pericolul ca inculpații să tulbure
ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar genera
creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce
la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului,
acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea
fapte. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează
prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile
legii, precum și în prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale.
Având în vedere probatoriul administrat
și soluția pronunțată de Tribunal, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile
avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri
de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate
coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și
Libertăților Fundamentale.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în
judecată și condamnați de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune
că au fost comise infracțiunile, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată
prin punerea în libertate a inculpaților, constată că temeiurile avute în vedere
la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea acestora de
libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând
pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.
Față de considerentele arătate, constatând
nefondate criticile formulate de recurenții-inculpați D.I.C. și P.N., prin apărător,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații
D.I.C. și P.N. împotriva încheierii din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești,
secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul
nr. 2408/109/2012, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații D.I.C. și P.N. împotriva încheierii din 11 octombrie 2012 a Curții
de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată
în Dosarul nr. 2408/109/2012.
Obligă recurenții-inculpați la plata
sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte
100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25
octombrie 2012.