ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 333 din 5 iulie 2011, Tribunalul Argeș, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat. În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul D.I., la 19 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 61 alin. (2) C. proc. pen., a dispus revocarea restului de pedeapsă de 382 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 209 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 11/R din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș și, potrivit art. 61 alin. (1) C. pen.

a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca inculpatul să execute cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, rezultând de executat pedeapsa de 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și, potrivit art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestul preventiv, începând cu data de 20 septembrie 2010, la zi. A respins acțiunea civilă ca nedovedită. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în dimineața zilei de 18 septembrie 2010, în jurul orelor 10,00, inculpatul consuma băuturi alcoolice la barul A.F „D.S." din Stâlpeni, când a văzut-o pe victima O.P.

deplasându-se spre zăvoiul râului Târgului. Aceasta era cunoscută în comună ca o persoană cu deficiențe psihice și, de cum a văzut-o, inculpatul și-a propus să întrețină raport sexual cu ea, astfel că a urmărit-o până într-o zonă ferită și cu vegetație abundentă. Deși nu a recunoscut, pentru a-i paraliza apărarea, inculpatul a lovit-o pe victimă de mai multe ori și, destul de violent, pentru a putea întreține raport sexual, iar după consumarea actului, acesta a abandonat-o, ulterior, victima fiind găsită decedată, dezbrăcată de la brâu în jos. Inculpatul inițial nu a recunoscut infracțiunea de viol, apărându-se în sensul că actul sexual s-a produs cu acordul victimei, ulterior a revenit și a precizat că i-a aplicat o singură lovitură cu palma, însă în nici un caz nu a lovit-o de mai multe ori într-un mod extrem de agresiv, astfel încât decesul să fi survenit ca o consecință a loviturilor aplicate de acesta.

De altfel, poziția inculpatului a fost oscilantă pe tot parcursul procesului penal, în sensul că, aproape fiecare declarație pe care a dat-o s-a contrazis în ceea ce privește existenta, ori inexistenta acordului victimei în întreținerea actului sexual, niciodată, însă, nu a recunoscut că decesul a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de el.

Astfel, probele administrate în cauză au condus la certitudinea că inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei pentru a o imobiliza în vederea întreținerii de relații sexuale așa cum rezultă din constatările preliminarii nr. 207/B/2010 emise de S.M.L Argeș, raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 22 noiembrie 2010 de S.M.L Argeș, raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „ Mina Minovici" București, precum și raportul de expertiză medico-legală nr. 419/A7 din data de 20 septembrie 2010 al S.M.L Argeș, rezultă că moartea victimei a fost violentă și ea s-a datorat unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio cerebral acut forte cu fracturi de boltă craniană, prin lovire cu și de corp dur.

De asemenea, în concluziile raportului de autopsie se mai menționează că între leziunile traumatice cranio cerebrale și deces există legătura directa de cauzalitate. La autopsie s-au evidențiat și alte leziuni traumatice – echimoze, excoriații, fracturi costale, infiltrate hemoragice - produse prin lovire cu și de corp dur, ce pot data din 18 septembrie 2010 și nu au legătura directa de cauzalitate cu decesul. Exista leziuni traumatice pe corpul victimei specifice unui act sexual efectuat recent, posibil prin constrângere, echimoze la nivel medial al coapselor bilateral, precum și infiltrat hemoragie la nivel vaginal, produse în contextul aceluiași eveniment traumatic. în secreția vaginala s-au decelat foarte rare capete de spermatozoizi.

Sângele cadavrului nu conține alcool și aparține grupului sanguin 0I, Rh, pozitiv. În plus și inculpatul a prezentat unele leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, ceea ce confirmă opoziția victimei și deci, recurgerea la acte de violență din partea inculpatului, astfel provocând o luptă între el și victimă. De asemenea, s-a avut în vedere și cazierul judiciar al inculpatului, care denotă obsesia lui în săvârșirea infracțiunii de viol, acesta suferind două condamnări anterioare pentru tentativă de viol. Mai mult chiar, după liberarea condiționată din ultima condamnare, la mai puțin de două luni, inculpatul a săvârșit prezenta faptă, ce constituie obiectul dosarului de față.

De asemenea, și celelalte probe administrate, inclusiv poziția oscilantă a inculpatului, conduc la convingerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Instanța de fond a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în art. 197 alin. (1) C. pen. și a constatat că, în drept, fapta inculpatului care, la data de 18 septembrie 2010 a întreținut, prin violență raport sexual cu victima, fără acordul acesteia, aplicându-i mai multe lovituri ce au avut drept urmare decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, urmat de moartea victimei, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

La aplicarea și individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere gradul de pericol social sporit al faptei și persoana inculpatului, care este recidivist, post executoriu pentru același gen de infracțiune și a avut o poziție nesinceră, oscilând între a recunoaște fapta de viol și a o nega și de nerecunoaștere totală a cauzării decesului. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul D.I., a criticat sentința cu privire la greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat, și a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 100/A din 14 octombrie 2011 Curtea de Apel Pitești, se cția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.I.

împotriva sentinței penale nr. 333 din 05 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș și a menținut starea de arest a acestuia deducând la zi arestul preventiv. A constatat instanța de apel că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei au fost corect reținute de către prima instanță, în cauză fiind întrunite condițiile cerute de agravanta prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., deoarece decesul victimei este urmarea directă a infracțiunii de viol săvârșită de inculpat asupra acesteia. De asemenea, a mai reținut că inculpatul a avut o poziție oscilantă pe tot parcursul procesului penal, iar declarațiile pe care le-a dat au fost contradictorii în ceea ce privește recunoașterea existenței ori inexistenței acordului victimei la întreținerea actului sexual și că totuși, inculpatul s-a apărat în mod constant în sensul că nu a recunoscut că decesul victimei a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de el.

În legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a constatat că prima instanță a aplicat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și pedeapsa este justificată, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, atitudinea relativ nesinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și aspectul deosebit de important că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I. și solicitat admiterea recursului, in temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C. proc.

pen. Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) și art. 385/7 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul D.I. este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele de judecată au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și decesul s-a datorat unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral acut forte cu fracturi de boltă craniană, prin lovire cu și de corp dur.

De asemenea, în concluziile raportului medico-legal de autopsie se menționează că între leziunile traumatice și decesul victimei există o legătură directă de cauzalitate, apreciindu-se că aceste leziuni pot data din data de 18 septembrie 2010. Pedeapsa dispusă de instanța de instanța de fond și menținută de instanța de apel (20 ani închisoare) a fost aplicată ținându-se seama de limitele speciale prevăzute de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei și nu în ultimul rând de periculozitatea inculpatului, care se afla în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie și care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în dimineața zilei de 18 septembrie 2010, și-a propus să întrețină raport sexual cu victima O.P.

Acesta a urmărit victima până într-o zonă ferită și cu vegetație abundentă și pentru a o constrânge să întrețină raportul sexual, inculpatul a lovit-o de mai multe ori și deosebit de violent. După ce a consumat actul sexual, inculpatul a abandonat victima, ulterior, aceasta fiind găsită decedată și dezbrăcată de la brâu în jos. împotrivirea victimei la intenția inculpatului de a întreține raport sexual este probată și cu leziunile traumatice evidențiate pe corpul inculpatului, care confirmă opoziția victimei și implicit recurgerea la acte de violență din partea inculpatului pentru a o constrânge pe aceasta la întreținerea unui raport sexual.

Chiar inculpatul în declarația aflată la fila 26 dosar de fond a menționat „precizez ca i-am aplicat victimei o palmă în bărbie dar nu știu de ce am reacționat astfel" De asemenea, relevantă în cauză este și conduita ulterioară a inculpatului, care, imediat după săvârșirea faptei a abandonat victima, acesta fiind găsită decedată, dezbrăcată de la brâu în jos. Totodată, relevantă în cauză este și atitudinea procesuală a inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal cât și fișa de cazier a acestuia aflată la fila 62 dosar de urmărire penală din care rezultă că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, respectiv a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

prin sentința penală nr. 498 din 19 septembrie 2006 a Judecătoriei Câmpulung definitivă prin decizia penală nr. 36/R din 23 ianuarie 2007 a Curții de Apel Pitești și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. prin sentința penală nr. 209 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Câmpulung definitivă prin decizia penală nr. 11/R din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești. Cererea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită, față de circumstanțele reale și personale ale acestuia și față de gravitate faptei săvârșite - art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Înalta Curte, constată că pedeapsa de 20 de ani închisoare, astfel cum a fost individualizată, față de dispozițiile art. 72 C. pen., este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, fiind just individualizată față de dispozițiile mai sus menționate. De asemenea, față de cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile art. 320/1 C. proc. pen., întrucât acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței. Astfel, deși inculpatul a precizat în declarația dată la data de 1 martie 2011, aflată la fila 16 dosar instanța de fond, că recunoaște faptele și nu dorește administrarea altor probe și dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320/1 C. proc.

pen., iar ulterior în declarația dată de data de 29 martie 2011, aflată la fila 26 dosar de fond, nu a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, precizând că „nu am forțat-o pe aceasta în niciun fel… nu am urmărit victima așa cum s-a reținut în rechizitoriu" Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului D.I., potrivit dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la 24 ianuarie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMERLE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 100/A din 14 octombrie 2011a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la 24 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.