ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2353/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 173 din 15 decembrie 2011 Tribunalul Călărași, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații T.R. și D.G.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.R. la 10 ani închisoare.

În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la momentul prevăzut de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestării preventive, de la 29 martie 2011, la zi.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la 10 ani închisoare.

În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului D.G. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la momentul prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a a menținut starea de arest a inculpatului D.G. și s-a dedus, din pedeapsa rezultantă, durata reținerii și arestării preventive de la 29 martie 2011, la zi.

Au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile S.M.L. și D.D. și, luând act și de acordul inculpatului T.R., au fost obligați inculpații T.R. și D.G., în solidar, la plata de despăgubiri civile către părțile civile, în cuantum de 30.000 RON (total) cu titlu de daune materiale și la 30.000 euro sau echivalentul în RON la data plății (total) cu titlu de daune morale.

Au fost obligați inculpații la câte 5.000 RON, cheltuieli judiciare către stat (din care 900 RON, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu la urmărire penală și judecată avansate din fondurile MJLC).

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că inculpații T.R. și D.G. (frați vitregi) în ziua de 24 martie 2011 (după-amiaza) au plecat la locuința surorii lor D.M. și a concubinului acesteia (martorul Ș.T.) pentru a ajuta la tăierea unor salcâmi (inculpatul T.R. luându-și și cu el o toporișca și D.G. un cuțit).

În drum spre casă, inculpații s-au oprit la locuința victimei D.D. și s-au hotărât să fure vin (știind că victima are vin și locuiește singur).

Cei doi au intrat în curtea locuinței pe poarta care era asigurată cu un zăvor și apoi în casă (ușa de acces spre locuință prezentând urme de forțare) au fost auziți de victimă, care a aprins luminile și cei doi inculpați au fugit, victima urmându-i până la poartă.

În aceste condiții și pentru că victima i-a strigat și înjurat, cei doi l-au așteptat la poarta locuinței și inculpatul T.R. i-a aplicat o lovitură de topor în zona capului.

S-a reținut că victima s-a întors "pe picioare" în casă, dar inculpații s-au luat după el, fiind convinși că victima i-a recunoscut.

Inculpații l-au văzut în casă (unde era lumină) pe victimă cum își legase capul cu un material textil și s-au hotărât să-i suprime viața pentru ca victima să nu-i denunțe pentru agresiunea săvârșită.

Pentru a putea acționa în liniște, inculpatul D.G. a tăiat cu cuțitul un cablu electric (care alimenta de fapt pompa electrică din fântână) și, după cum a declarat inițial, a desființat plasa de la o fereastră a camerei în care văzuseră victima, ciocănind cu cuțitul în geam pentru a-l speria pe victimă.

Cei doi au intrat în casă și i-au aplicat lovituri victimei cu piciorul în zona toracică, provocându-i fracturi costale multiple și rupturi de organe interne (plămânii). S-a constatat că, pe parcursul procesului, inculpații au adoptat poziții oscilante, dovedind amnezii inexplicabile (față de concluziile rapoartelor de expertize medico-legale psihiatrică întocmite în cauză).

Tribunalul a apreciat neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.G. prin apărător, din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) și (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. (tentativă la furt calificat) ambii inculpați urmând a fi condamnați și pentru tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b

1

) lit. a), b) și c) C. pen.

Pentru inculpatul D.G., corelativ cu precedenta cerere de schimbare a încadrării juridice, s-au formulat alte două cereri de schimbare a încadrării juridice:

- din infracțiunea prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în complicitate la această infracțiune (pe considerentul că inculpatul D.G. a exercitat violențe asupra victimei);

- din infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. h) C. pen. sau în complicitate la această infracțiune.

Deși, cu sprijinul inculpatului T.R., D.G. a încercat să scape de răspundere pentru această faptă deosebit de gravă, a apreciat tribunalul că este plauzibilă declarația dată de T.R. la prezentarea materialului de urmărire penală cu privire la faptul că și inculpatul (sau numai inculpatul D.G.) a aplicat victimei loviturile de picior în zona toracică, fiind evident că, în calitate de frate mai mare, acesta nu putea avea rol secundar în oroarea comisă, neexistând temeiuri care să conducă la concluzia că T.R. avea un ascendent asupra lui.

Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat corectă încadrarea juridică din rechizitoriu, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulată pentru inculpatul D.G. referitor la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. h) C. pen., pronunțând condamnarea celor doi inculpați și pentru această infracțiune.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret deosebit al faptelor (inculpatul comițând una dintre cele mai grave fapte incriminate de legea penală română); circumstanțele reale în care inculpații T.R. și D.G. au săvârșit faptele (pe timp de noapte, împotriva unei persoane cunoscute cu care D.G. avusese anterior conflicte legate de sustragerea unui cal, cunoscând că victima este persoană în vârstă, locuind singură deci în imposibilitate de a se apăra); circumstanțele personale ale inculpaților (frați vitregi, tineri, fără antecedente penale dar suspectați în localitate că ar fi comis furturi, provenind dintr-o familie lipsită de mijloace de subzistență, fără educație, cu intelect limitat).

A apreciat tribunalul că părțile civile sunt îndreptățite la reparații bănești în temeiul art. 998 C. civ. și 999 C. civ., despăgubirile materiale fiind acordate integral, fiind dovedite în cuantumul solicitat pentru cheltuielile ocazionate de înmormântare și parastasele organizate conform tradițiilor laice și religioase, cheltuielilor legate de obiectele necesare unor astfel de ocazii, operațiunilor mortuare și cheltuielile de transport.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, apelanții - intimați - inculpați D.G., T.R. și apelanții - părți civile S.M.L. și D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

a) Reprezentantul Ministerului Public a arătat că se impune individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și, în principal, pedeapsa aplicată pentru omor deosebit de grav, apreciind că detențiunea pe viață pentru ambii inculpați - pentru această infracțiune - este cea corespunzătoare;

b) Inculpații, prin apărători - în esență - au criticat hotărârea pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate, apreciind cuantumul acestora mult prea mare în raport cu atitudinea procesuală a inculpaților și cu circumstanțele personale;

c) Apelantele-părți civile au criticat hotărârea instanței de fond cu privire la cuantumul de pedeapsă ce a fost aplicat fiecărui inculpat, apreciind că se impune majorarea acestora.

Prin Decizia nr. 104 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și părțile civile S.M.L. și D.D. împotriva Sentinței penale nr. 173 din data de 15 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași, în Dosarul nr. 3748/116/2011.

A desființat, în parte, Sentința penală nr. 173 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Călărași și rejudecând, a descontopit pedepsele de câte 23 ani aplicate fiecărui inculpat și le-a readus în individualitatea lor, astfel:

- 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de art. 211 alin. (1) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen.;

- pedeapsa de 23 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și la pedeapsa complementară de 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen.;

- pedeapsa de 23 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și la pedeapsa complementară de 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art.  64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

- pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen., a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 25 ani închisoare și 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 9 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) a contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, aceștia având de executat, în final, pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 25 ani închisoare pentru inculpatul T.R. și pedeapsa de 25 de ani pentru inculpatul D.G. și fiecare pedeapsă complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe câte o perioadă de 10 ani fiecare.

Au fost respinse apelurile inculpaților T.R. și D.G., ca nefondate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, inclusiv latura civilă.

Au fost obligați inculpații la câte 300 RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 200 RON, reprezentând onorariul avocat oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele reținute, în ambele faze ale procesului penal (urmărire+cercetare judecătorească), a rezultat că inculpații au intenționat să sustragă niște vin din locuința părții vătămate, cunoscând că aceasta deținea așa ceva, au pătruns în curte, partea vătămată i-a simțit, s-a luat după ei, iar aceștia s-au oprit și au lovit partea vătămată, cu un topor, în cap; partea vătămată a reușit să se ridice și să se întoarcă în casă, moment în care inculpații au hotărât să revină în locuința părții vătămate, fiindu-le, probabil, teamă să nu fi fost recunoscuți și, astfel, au luat hotărârea să suprime viața părții vătămate, ceea ce s-a și întâmplat, urmare a multiplelor violențe exercitate asupra victimei, aceasta fiind o persoană în vârstă și fără posibilități majore de a se apăra de acțiunea concertată a două persoane tinere și în putere.

Astfel, nu doar cei doi inculpați au pătruns, fără voia proprietarului, într-o locuință încercând să sustragă bunuri, dar au și omorât acea persoană, nu urmare a unui incident iscat, ci urmare a unei acțiuni care a avut o anumită desfășurare atât în timp cât și în loc - respectiv, după ce au lovit partea vătămată, în curtea locuinței acesteia, s-au reîntors pentru a finaliza acțiunea lor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, inculpații D.G., T.R. și părțile civile S.M.L. și D.D.

Apărătorul recurentului-inculpat D.G., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând diminuarea cuantumului pedepsei, prin coborârea pedepsei aplicate de instanța de apel.

În ceea ce privește recursurile declarate de recurentele-părți civile a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Apărătorul recurentului-inculpat T.R., a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, prin coborârea pedepsei aplicate de instanța de apel, iar în ceea ce privește recursurile declarate de părțile civile a solicitat respingerea acestora.

Apărătorul recurentelor părți civile S.M.L. și D.D., având cuvântul cu privire la recursurile declarate a solicitat admiterea recursurilor prin condamnarea inculpaților la pedeapsa cu închisoare pe viață pentru cei doi inculpații.

Examinând recursurile declarate în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

S-a dat sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, judecătorul fondului a reținut - în mod corect - vinovăția inculpaților din speța dedusă judecății, cu privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Curtea a constatat că, în cauză, situația de fapt este în concordanță cu faptele și împrejurările ce rezultă din probele testimoniale și materiale administrate și apreciate în conformitate cu dispozițiile art. 62, art. 63 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat recunoscând, de altfel, faptele de care este acuzat, chiar dacă cu anumite nuanțări, în încercarea de a-și diminua contribuția și, în final, răspunderea penală.

În acest sens, s-au avut în vedere: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, dovadă predare-primire bunuri, declarații inculpați, fișa de constatări preliminare, declarație martor S.M.L., declarație martor P.M., dovadă ridicare corpuri delicte, declarație martor D.M., proces-verbal de conducere în teren, dovadă predare primire bunuri, declarație martor Ș.V., declarație martor I.M., declarație martor Ș.T., declarație martor A.V., declarație martor A.D., fișe cazier judiciar, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Referitor la recursurile recurenților inculpați D.G. și T.R., printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpaților.

În ce privește gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, curtea constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă și ireparabilă produsă - suprimarea vieții unei persoane, pentru a ascunde tentativa la tâlhărie, percepția publică despre aceste fapte deosebit de grave, modalitatea și împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta - prin tăierea cablurilor electrice, sperierea victimei prin loviturile în geam.

Verificând toate circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei, instanța a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. pen.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurenții-inculpați nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanța de apel, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpaților, cât și atitudinii acestora de a se îndrepta sub influența sancțiunii. O sancționare mai ușoară a inculpaților nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia.

Privitor la recursurile recurentelor părți civile S.M.L. și D.D.,

Scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanța de apel fiind suficient pentru formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Ceea ce contează, în esență, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să le arate inculpaților că au greșit, să-i determine la reflecție și să stimuleze în ei dorința ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justețea pedepsei fiind susceptibilă să-i determine să regrete fapta, să-i propună să nu o mai repete, lucru care în opinia Înaltei Curții, s-a și produs.

Față de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G., T.R. și părțile civile S.M.L. și D.D. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților D.G. și T.R. durata măsurii arestării de la 29 martie 2011 la 4 iulie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN