ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3260/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3260/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeș pronunțată în dosarul nr. 1843/109/2012,

s-a respins cererea de schimbare a încadrări juridice a faptei, formulată de

inculpatul D.I.

În baza art. 254 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul D.I., la un an închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 C.

pen., s-a fixat termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului D.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1417/109/2012.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus reținerea și arestul preventiv începând cu data de 24 februarie

2012 și până la punerea efectivă în libertate.

În baza art. 255 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat

inculpatul P.F., la 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 C.

pen., s-a fixat termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 254 alin.

(3) raportat la art. 6

1

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus

confiscarea în folosul statului a sumei de 12.000 lei consemnată la C.E.C.B., sucursala

Pitești, pe numele inculpatului D.I. și menținerea sechestrului asigurător

asupra acestei sume.

În baza art. 169 C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.I. a sumelor de bani

ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare de la locuința și biroul de la

locul de muncă ale inculpatului și a celorlalte bunuri și înscrisuri ce nu au

legătură cu cauza, potrivit celor 2 procese verbale de percheziție din data de

23 februarie 2012.

A fost obligat

fiecare inculpat la câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că la data de 19 martie 2012, a fost înregistrat

rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești de trimitere în judecată,

în stare de arest preventiv a inculpatului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și în stare de

libertate, a inculpatului P.F., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,

prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1)

și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare

a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.I., în

calitate de director al D.S. Argeș, la data de 22 februarie 2012, a pretins și

primit efectiv de la inculpatul P.F., administrator al SC E.M.W. SRL Stoenești,

județul Argeș, în baza unor înțelegeri frauduloase anterioare dintre cei

doi, suma de 12.000 lei, în scopul de a îndeplini acte privitoare la

îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să își adjudece în

mod necuvenit la licitația din data de 14 februarie 2012, cantitatea de 1.121

mc de material lemnos și pentru a-i facilita acestuia atribuirea contractului

de exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public și semnarea acestui contract.

Inculpatul P.F., în

calitate de administrator al SC E.M.W. SRL Stoenești, județul Argeș, i-a remis

efectiv, în data de 22 februarie 2012, inculpatului D.I., director coordonator

al D.S. Argeș, suma de 12.000 lei, în baza unor înțelegeri frauduloase

anterioare dintre cei doi, în scopul ca acesta să îndeplinească acte privitoare

la îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să își adjudece

în mod necuvenit la licitația din data de 14 februarie 2012, cantitatea de

1.121 mc de material lemnos și pentru a-i facilita atribuirea contractului de

exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public și semnarea acestui

contract.

În cadrul cercetării

judecătorești, s-a luat declarație inculpatului P.F., care nu a recunoscut

fapta penală și au fost audiați martorii B.C.C., T.R.M., C.C.R., B.I.B. și T.C.

Inculpatul D.I. a

invocat dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., înțelegând să nu declare

nimic privind situația de fapt, singurele declarații fiind cele pe care le-a

dat în cadrul soluționării cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar pe care le-a formulat.

De asemenea,

inculpatul D.I. a depus mai multe acte în circumstanțiere.

Coroborând probele

administrate în cadrul cercetării judecătorești cu cele de la urmărirea penală,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.I. ocupa

de mai mult timp funcția de director al D.S. Argeș și, potrivit fișei postului

printre alte atribuții, o avea și pe aceea de a analiza și aproba amplasarea

masei lemnoase ce urma a fi pusă în valoare, în fondul forestier administrat de

către unitate, în funcție de posibilitatea pădurilor stabilită prin

amenajamentele silvice, de urgențele de regenerare sau alți factori meniți să

realizeze gestionarea durabilă a pădurilor.

La data de 14

noiembrie 2011, la D.S. Argeș s-a desfășurat licitația masă lemnoasă pe

picior/masă fasonată, producția anului 2012.

În mod legal lista

partițiile/loturile și prețurile de pornire au fost aprobate de Comitetul

director al D.S. Argeș prin decizia nr. 16 din 13 octombrie 2011.

Comisia de

preselecție a fost formată din directorul tehnic, T.C., directorul economic, V.P.

și reprezentantul compartimentului de fond forestier, B.B.

Pentru această

licitație, printre altele, s-au regăsit și partițiile/loturile cu numerele 235

Slobozia, 244 Vîjă - Râiosu, 230 Grui, 242 Vâjă și 1321 Măgura, toate de pe

raza Ocolului Silvic Câmpulung.

Printre alți

participanți la licitație s-au înscris și inculpatul P.F., în calitate de

administrator la SC E.M.W. SRL, solicitând prin cererea nr. 6460 din 7

noiembrie 2011 partițiile/loturile 235 Slobozia și 244 Vîjă – Râiosu, precum și

numitul T.R.M., în calitate de administrator al SC A.R.T. SRL, solicitând prin

cererea nr. 6499 din 7 noiembrie 2011 partițiile/loturile cu nr. 244 Vâjă -

Râiosu, 230 Grui, 242 Vâjă și 1321 Măgura, toate pe raza O.S. Câmpulung.

La finalul

licitației, lotul nr. 244 Vâjă Rîiosu a fost adjudecat de către T.R.M. care

și-a adjudecat și loturile nr. 130 și 242 și pentru care s-a încheiat

contractul de furnizare masă lemnoasă pe picior nr. 7 din 15 noiembrie 2011.

La data de 14

februarie 2012, la D.S. Argeș s-a desfășurat licitația masă lemnoasă pe picior

/ masă fasonată, producția anului 2012.

Între

partițiile/loturile scoase la licitație s-au regăsit și cele cu numerele 2371 –

Vâja și 2372 – Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.

Și la această

licitație, între alți participanți, s-a înscris din nou inculpatul P.F., în

calitate de administrator al SC E.M.W. SRL, care prin cererea ne.412 din 08

februarie 2012, a solicitat participarea la licitație pentru

partițiile/loturile 2371 – Vâjă și 2372 – Vâjă, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.

De asemenea, la

licitație s-a înscris din nou și numitul T.R.M., în calitate de administrator

al SC A.R.T. SRL, care prin cererea nr. 387 din 08 februarie 2012, a solicitat

participarea la licitație pentru partițiile/loturile cu numerele 2371 - Vâja ș1

2372 - Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.

Pentru ambele loturi,

respectiv cele cu numerele 2371 - Vâja și 2372 - Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung,

s-au înscris și au participat la licitație atât inculpatul P.F., cât și

martorul T.R.M.

Ambii solicitanți mai

sus-menționați au fost admiși să participe la licitație, aceasta

desfășurându-se în data de 14 februarie 2012, la sediul D.S. Argeș.

Conform procesului

verbal de licitație nr. 521, din 14 februarie 2012, și anexelor acestora (fișa

de licitație), pentru lotul nr. 2371 Vâja au participat SC E.M.W. SRL, prin

reprezentantul P.F. și SC A.R.T. SRL, prin reprezentantul T.R.M., precum si un

alt agent economic, SC F.O.F.T. SRL. În final, acest lot a fost adjudecat de

către SC A.R.T. SRL.

Pentru lotul nr. 2372

Vâja au participat SC E.M.W. SRL, prin reprezentantul P.F. și SC A.R.T. SRL,

prin reprezentantul T.R.M., în final, acest lot fiind adjudecat de către SC E.M.W.

SRL.

Inculpatul T.R.M., în

cadrul declarațiilor pe care le-a dat, atât la urmărirea penală, cât și în fața

instanței de judecată, a negat că s-a pus de acord cu inculpatul P.F. cu

privire la câștigarea licitațiilor în funcție de preferințe însă, din

transcrierea convorbirilor telefonice a rezultat acest lucru. Acesta nu a negat

respectivele convorbiri telefonice, nu a reclamat ca inexactă transcrierea lor,

ci pur și simplu a insistat să susțină că nu a existat nici un angajament între

ei doi.

De altfel, a fost

explicabilă această poziție a martorului, având în vedere teama acestuia de a

nu fi și el acuzat de faptul că a avut o înțelegere prealabilă cu inculpatul D.I.

în ceea ce privește câștigarea licitației și totodată că s-a pus de acord și cu

inculpatul P.F. ce anume parcelă să câștige fiecare.

Tot din convorbirile

telefonice, dar de data aceasta dintre inculpații D.I. și P.F., a rezultat că

primul i-a promis celui de-al doilea că-l va sprijini să câștige licitația

pentru partiția/ lotul Vîja, pe care a hotărât să-l împartă în două părți,

aproximativ egale, pentru a beneficia și martorul T.R.M.

Chiar dacă și acest

aspect a fost negat, nici unul dintre inculpați nu a reușit să dea o explicație

pertinentă afirmațiilor făcute cu ocazia discuției telefonice.

Existând dubii din

partea apărătorilor aleși ai inculpaților cu privire la exactitatea

transcrierii convorbirilor telefonice, instanța, la solicitarea acestora, a

dispus ascultarea suporților ce conțin înregistrările telefonice și, așa cum

s-a menționat și în procesul – verbal întocmit la data de 22 mai 2012, s-a

constatat că transcrierea redă întocmai respectivele convorbiri.

Față de această

constatare, instanța de fond a apreciat înregistrările convorbirilor telefonice

ca fiind o probă elocventă în cauză.

După câștigarea

licitației de către inculpatul P.F., acesta a fost sunat telefonic la data de

18 februarie 2012 de către inculpatul D.I. și s-au înțeles să se întâlnească la

sediul D.S. Argeș, în ziua de miercuri, 22 februarie, când urma să semneze și

contractul, pentru a-i aduce banii pretinși în schimbul câștigării licitației.

O dovadă în plus a

faptului că inculpatul D.I. l-a condiționat pe inculpatul P.F. în câștigarea

licitației de remiterea unei sume de bani, a constituit-o și convorbirea

telefonică din data de 22 februarie 2012 dintre inculpatul P.F. și martorul B.C.C.

Inculpatul P.F. l-a

sunat pe martor imediat după ce a ieșit de la inculpatul D.I. și i-a spus că

i-a dat acestuia din urmă suma de 12.000 lei, precizându-i că a încercat să-i

dea numai 10.000 lei, însă acesta nu a acceptat.

S-a apreciat ca fiind

adevărat că nici inculpatul P.F. și nici martorul B. nu au recunoscut în fața

instanței acest lucru, dar nici nu au reușit să convingă instanța că

respectivele înregistrări sunt false, spre a fi înlăturate.

Într-o singură

declarație dată la urmărirea penală, inculpatul P.F. și-a recunoscut fapta,

însă ulterior a pretins că această declarație a dat-o datorită unor puternice

presiuni psihice la care a fost supus din partea anchetatorilor.

Inculpatul nu a

reușit să facă dovada acestor afirmații și probabil că nici nu ar fi avut cum

și, tocmai de aceea, instanța de fond nu a apreciat respectiva declarație

nicicum, înlăturând-o.

În fața instanței,

inculpatul P.F. a recunoscut că a remis inculpatului D.I. suma de 12.000 lei,

însă nu cu titlu de mită pentru a-l favoriza la licitație, ci cu titlu de

sponsorizare a P.D.L. pentru campania electorală ce urma să aibă loc.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul D.I., acesta a înțeles să se folosească de dreptul conferit de

dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., de a nu declara nimic în legătură

cu fapta, astfel că acesta nu a dat declarație în fața instanței de judecată,

în înțelesul dispozițiilor art. 323 C. proc. pen. Totuși, cu ocazia acordării

ultimului cuvânt în cadrul cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar pe care le-a formulat, acesta a recunoscut că a primit de la

inculpatul P.F. suma de 12.000 lei, însă ca sponsorizare pentru campania

electorală ce urma a o desfășura P.D.L.

Din mijloacele de

probă administrate a rezultat că între cei doi inculpați au avut loc discuții

până la desfășurarea licitației, în cadrul cărora inculpatul P.F. îi cerea

inculpatului D.I. să includă pe lista o anume partiție/lot Văjă pe care să i-o

și atribuie. În schimbul ajutorului promis, inculpatul D.I. i-a cerut

inculpatului P.F. o anume sumă de bani, pe care au stabilit să i-o aducă la

sediul D.S. Argeș, la data de 22 februarie 2012, când urma să semneze

contractul.

Tot din mijloacele de

probă administrate, a rezultat că inculpatul P.F. a respectat înțelegerea și la

22 februarie 2012 i-a dat inculpatului D.I. suma de 12.000 lei

Inculpatul D.I., în

apărare, în principal, a susținut că respectivii bani nu au constituit mită

pentru că nu a condiționat câștigarea licitației de acești bani, și că nu-i lua

pentru el, ci pentru partidul al cărui membru era, iar în subsidiar că la data

la care i-a primit se consumase licitația, iar semnarea contractului era pur

formală, deoarece nu se mai putea schimba rezultatul licitației.

Instanța de fond nu a

împărtășit niciunul din punctele de vedere expuse de inculpat, pentru

următoarele considerente:

Din convorbirile

telefonice purtate atât între cei doi inculpați, cât și între inculpatul P.F.

și martorul B., a rezultat că D.I., la solicitarea lui P.F., i-a promis că va

include pe lista o anume partiție/lot și va avea grija să o și obțină, dar

pentru acest serviciu, inculpatul P.F. va trebui să-l răsplătească, iar banii

îi va da când va veni să semneze contractul.

S-a notat că

încheierea contractului de licitație se face cu respectarea dispozițiilor

cuprinse în Ordinul nr. 1898/2000 și contractul se semnează de cele două părți

în termen de 10 zile de la data când a avut loc licitația.

Potrivit textului de

lege, există posibilitatea ca, din diverse motive, contractul să nu se mai

încheie cu pierderi ce ar urma să fie suportate de partea care nu mai dorește

acest lucru.

Că au mai existat sau

nu astfel de cazuri, mai puțin are importanță, a apreciat prima instanță și

singurul lucru relevant este acela că licitația se consideră încheiată în

momentul semnării contractului.

Față de aceste

considerente, a rezultat că inculpatul D.I. a primit banii pretinși pentru

ajutorul acordat până la încheierea contractului, întocmai cum cei doi

inculpați au convenit.

Cât privește

motivația inculpatului D.I., potrivit căreia respectivii bani trebuiau să fie

donați sub formă de sponsorizare la partidul al cărui membru era, instanța de

fond a apreciat-o ca pe o problemă personală a inculpatului, ce nu privește

cauza.

S-a considerat că nu

are importanță obligația pe care și-o asumase inculpatul față de partidul din

care făcea parte, ci relevante au fost condițiile în care acesta i-a cerut

banii inculpatului P.F. și momentul în care i-a primit.

În calitate de

director al D.S. Argeș, inculpatul D.I., avea printre altele și următoarele

atribuiții:

- reprezenta unitatea

și în relațiile cu persoanele juridice sau fizice cu care unitatea avea relații

contractuale și /sau comerciale;

- angaja unitatea,

prin semnătură, în relațiile cu terții, în limita prevederilor contractului de

management;

- analiza și aproba

amplasarea masei lemnoase ce urma a fi pusă în valoare, în fondul forestier,

administrat de către unitate, în funcție de posibilitatea pădurilor, stabilită

prin amenajamentele silvice, de urgențele de regenerare sau de alți factori

meniți să realizeze gestionarea durabilă a pădurilor;

- analiza și

soluționa contestațiile depuse în urma desfășurării licitațiilor/negocierilor privind

vânzarea masei lemnoase și a altor produse;

- încheia contracte

de vânzare pentru valorificarea tuturor produselor, bunurilor și serviciilor

aferente obiectului de activitate al unității.

Față de aceste

atribuții, a fost explicabil de ce inculpatul P.F. a apelat la el și i-a

solicitat să-l ajute să câștige licitația, totodată, acceptând să-l

recompenseze cu suma de bani pe care i-a cerut-o.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului D.I., în calitate de director al D.S. Argeș, la

data de 22 februarie 2012, a pretins și primit efectiv de la inculpatul P.F.,

administrator al SC E.M.W. SRL Stoenești, județul Argeș, în baza unor

înțelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, suma de 12.000 lei, in scopul

de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis,

pentru a-l ajuta să își adjudece în mod necuvenit la licitația din data de 14

februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos și pentru a-i

facilita acestuia atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din

domeniul silvic public și semnarea acestui contract, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, fapta prevăzută și pedepsită de

art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 78/2000,

pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Într-o apărare

subsidiară, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin.

(1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 256 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Față de

considerentele expuse mai sus, în baza art. 334 C. pen., s-a respins această

cerere.

La aplicarea și

individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere atât gradul de pericol social al

faptei, cât și persoana inculpatului care, la vârsta de 62 ani este infractor

primar, iar până la săvârșirea acestei fapte a avut o bună conduită,

bucurându-se de aprecierea celor în mijlocul cărora a muncit și trăit.

Datorită

competențelor profesionale pe care le-a dovedit, inculpatul a ocupat o mare

perioadă de timp, din activitatea sa diferite funcții de conducere, în cadrul

cărora a coordonat și îndrumat pe colaboratorii săi.

Această caracterizare

a inculpatului a fost apreciată de către instanță ca circumstanță atenuantă și

anume cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., ce a fost reținută în favoarea

sa, cu consecințele prevăzute de art. 76 lit. c) C. pen.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că rolul

educativ poate fi realizat prin suspendarea condiționată a acesteia, potrivit art.

81 C. pen.

Pe lângă

considerentele expuse mai sus, instanța de fond a avut în vedere și starea

precară de sănătate a inculpatului, datorită multiplelor și majorelor afecțiuni

de care suferă și care s-ar putea agrava în situația unei alte modalități de

executare a pedepsei.

S-a fixat termen de

încercare potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. și i s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 350 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-au dedus reținerea și arestul preventiv, începând cu data de 24

februarie 2012 și până la punerea efectivă în libertate.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului P.F., care, în calitate de administrator al SC E.M.W.

SRL Stoenești, județul Argeș, i-a remis efectiv, în data de 22 februarie 2012,

inculpatului D.I., director coordonator al D.S. Argeș, suma de 12.000 lei, în

baza unor înțelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, în scopul ca acesta

să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis,

pentru a-l ajuta să își adjudece în mod necuvenit la licitația din data de 14

februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos și pentru a-i

facilita atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din domeniul

silvic public și semnarea acestui contract, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000,

pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

La aplicarea și

individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social al faptei, dar și persoana inculpatului care, la vârsta de 56 ani este

infractor primar, iar până la săvârșirea acestei fapte a avut o bună conduită

în societate, bucurându-se de respectul și aprecierea comunității.

Față de aceste

trăsături, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecințele prevăzute de art.

76 lit. e) C. pen.

S-a apreciat că rolul

educativ al pedepsei poate fi realizat prin suspendarea condiționată a acesteia,

potrivit art. 81 C. pen.

S-a fixat termen de

încercare, potrivit art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

suspendat executarea acestora.

În baza art. 254 alin.

(3) C. pen., raportat la art. 6

1

alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 12.000 lei și s-a

menținut sechestrul asigurator asupra acestei sume.

Având în vedere că de

la inculpatul D.I., cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința sa și

biroul de la locul de muncă s-au ridicat mai multe sume de bani și înscrisuri

ce nu au legătură cu cauza, în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus

restituirea acestora.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și

Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești și inculpații D.I. și P.F.

- Primul motiv de

apel al Parchetului a vizat omisiunea instanței de fond de a constata încetată

de drept măsura obligării inculpatului P.F. de a părăsi localitatea, întrucât după

ce instanța a fost sesizată cu rechizitoriu nu s-a mai discutat cu privire la

această măsură, iar la data de 24 martie 2012, a încetat de drept. S-a arătat

că nici în motivare nu se regăsește vreo mențiune referitoare la această măsură

sau la încetarea de drept a acesteia, motiv pentru care se invocă nelegalitatea

sentinței, potrivit art. 357 alin. (2) C. proc. pen., care se referă la

conținutul dispozitivului care trebuie să cuprindă cele hotărâte de instanță cu

privire la deducerea reținerii și arestării preventive; măsurile preventive;

măsurile asigurătorii; cheltuielile judiciare; restituirea lucrurilor ce nu

sunt supuse confiscării și rezolvarea oricărei alte probleme ce vizează justa

soluționare a cauzei. Totodată, se arată că art. 140 alin. (3) C. proc. pen., prevede

că „instanța de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori

procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală,

are obligația potrivit competențelor prevăzute de lege, că constate încetarea

de drept a măsurii preventive”.

- Al doilea motiv de

apel a vizat omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de

liberare, formulată de inculpatul D.I., fiind obligată sub acest aspect să dea

eficiență R.I.L. nr. 36/2005 al Înaltei Curți e Casație și Justiție care

statuează că „în caz de retragere a cererii, instanța este obligată ca prin

hotărâre să se pronunțe cu privire la acestea”. Prin aceasta s-a eludat atât

R.I.L. I.C.C.J., cât și prevederile art. 357 alin. (2) C. proc. pen.

- Alt motiv de apel a

vizat greșita reținere de prima instanță a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a) C. pen., mai exact conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea

infracțiunii. Instanța nu trebuia să rețină aceste circumstanțe întrucât tocmai

comportamentul necorespunzător a condus la săvârșirea infracțiunii.

O altă critică a

vizat omisiunea stabilirii pedepsei complementare așa cum obligă legea penală,

întrucât inculpații au profitat de funcțiile deținute pentru a săvârși

infracțiunea. În concluzie, s-a susținut că se impunea aplicarea unor pedepse

care să depășească minimul prevăzut de lege, iar executarea acestora să se facă

în condițiile art. 57 C. pen.

Inculpatul D.I. a

solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței și achitarea, în

temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

susținând că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii, arătând un viciu fundamental al rechizitoriului, respectiv că din

cuprinsul acestuia s-a omis „momentul înțelegerii frauduloase” dintre cei doi

inculpați.

Inculpatul a arătat

că acuzarea a invocat patru convorbiri telefonice, însă nici una din acestea nu

are conotații penale.

Din discuția

inculpatului P.F. cu B. nu a rezultat că ar fi existat vreo înțelegere între

inculpații P.F. și D.I. pentru că, în discuție, inculpatul P.F. ar fi spus

altceva interlocutorului său. Nu a existat nici o înțelegere prealabilă. Se

face referire la o sponsorizare, afirmație ce rezultă din susținerile

inculpaților, fapt ce se coroborează cu declarațiile martorilor D.H. și a

inculpatului P.F. Se arată că declarația de recunoaștere, dată în condițiile art.

68 alin. (1) C. proc. pen., de inculpatul P.F. trebuie privită din această

perspectivă. Mai mult, declarațiile martorilor nu pot fi fundamente acuzatoare

ale inculpatului D.I., iar o solicitare de condamnare a unui inculpat nu poate

fi întemeiată numai pe convorbiri telefonice, ele trebuind să fie, conform

dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Inculpatul D.I. nu a făcut

parte din comisia de licitație și în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției sale.

Dubiile evidente, existente, profită inculpatului.

Inculpatul P.F. a

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, achitarea sa

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr.

21/ A din 07 martie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă

Înalta Curte De Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești,

împotriva sentinței penale nr. 398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeș pronunțată în dosarul nr. 1843/109/2012.

A desființat în parte

sentința penală.

A înlăturat Înlătură

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

A majorat pedepsele

aplicate inculpaților astfel:

- de la un an

închisoare, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

de către inculpatul D.I.;

- de la 4 luni la un

an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de date de mită de către

inculpatul P.F.;

A aplicat

inculpatului D.I. și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani.

A majorat termenele

de încercare la 6 ani pentru inculpatul D.I. și la 3 ani pentru inculpatul P.F.

A înlăturat

dispoziția de restituire către inculpatul D.I. a sumelor de bani ridicate cu

ocazia perchezițiilor domiciliare și a celorlalte bunuri și înscrisuri

menționate în procesele verbale din data de 23 februarie 2012.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații D.I. și P.F., pe care i-a obligat

la câte 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că, în raport de

dispozițiile art. 72 C. pen., se impune o nouă individualizare judiciară a

pedepsei stabilite fiecărui inculpat sub aspectul cuantumului acesteia,

pedepsele aplicate de către instanța de fond nefiind suficiente pentru a avea

finalitatea reeducării acestora, motiv pentru care a înlăturat circumstanțele

atenuante reținute în favoarea acestora.

Modalitatea de

executare a pedepsei a fost apreciată corect aleasă fiind aptă să asigure

scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a dispus

confiscarea banilor și înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor

domiciliare de la locuința și biroul inculpatului D.I., acestea reprezentând

mijloace de probă în dosarul nou constituit.

Nefondată a fost

apreciată critica privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii

de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul D.I.,

întrucât, analiza acestuia rămâne fără obiect, atâta timp cât instanța de

judecată, conform art. 350 C. proc. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

De asemenea, măsura

obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă în cursul urmăririi penale față

de inculpatul P.F. a fost considerată ca fiind încetată de drept, atâta timp

cât instanța nu s-a pronunțat la primirea dosarului, cu privire la luarea

acestei măsuri.

Cu privire la

vinovăția inculpaților s-a considerat că probele administrate demonstrează pe

deplin vinovăția inculpaților, fiind exclusă posibilitatea de a se dispune

achitarea acestora.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești și

inculpații D.I. și P.F.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești a

criticat hotărârea instanței de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., arătând că, în mod greșit, a

fost calculat pentru inculpatul D.I. termenul de încercare la 6 ani în loc de 5

ani, că instanța a omis să-i interzică drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., că a apreciat că nu este cazul să

se constate încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea dispusă în cursul urmăririi penale față de inculpatul P.F. și să ia

act de retragerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpatul D.I.

Inculpații D.I. și P.F.

nu au depus motive scrise de recurs.

În susținerea orală a

recursului, reprezentantul Ministerului Public a precizat că își limitează

criticile numai la greșita calculare a termenului de încercare, privindu-l pe

inculpatul D.I. și la faptul că instanța a apreciat, în mod greșit, că nu e

cazul să constate încetată de drept măsura arestării preventive a obligării de

a nu părăsi localitatea.

Inculpatul P.F. a

învederat că-și retrage recursul.

Inculpatul D.I. a

criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și 12 C. proc. pen.

Concluziile

reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor inculpaților, precum și ultimul

cuvânt al inculpaților au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma

cazurilor de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., consideră fondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești și

nefondat al inculpatul D.I., urmând să ia act de retragerea recursului declarat

de recurentul inculpat P.F.

recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul

Teritorial Pitești, Înalta Curte consideră fondată critica acestuia ce vizează

durata termenului de încercare stabilit de instanța de apel când a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare.

Astfel, prin sentința

penală

nr. 398 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în

dosarul nr. 1843/109/2012, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art.

5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art.

76 lit. c) C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului D.I. la

pedeapsa de un an închisoare cu executare

în condițiile art. 81 C.

pen., iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termenul de

încercare de 3 ani.

Prin

decizia penal

ă nr. 21/ A din 7 martie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel

Pitești,

în dosarul nr. 1843/109/2012, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

- Serviciul

Teritorial Pitești

împotriva sentinței penale nr. 398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeș

și

în consecință s-a desființat în parte sentința apelată, s-a înlăturat aplicarea

art. 74 și art. 76 C. pen. și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.I.

de la un

an închisoare la 3 ani închisoare, majorându-se termenul

de încercare la 6 ani.

S-au men

ținut

restul dispozițiilor sentinței penale

.

În

considerentele deciziei penale se precizeaz

ă că, pentru inculpatul

D.I.

se

vor majora pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare

pentru s

ăvârșirea infracțiunii

de luare de mită și termenul de încercare de la 3 ani la

6 ani, menținându-se

restul dispozițiilor sentinței penale.

În

conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) C. pen., durata suspendării

condiționate

a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat

și se compune din

cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de

2 ani.

Prin

urmare,

întrucât inculpatul D.I. a fost condamnat la pedeapsa

principală

de 3 ani închisoare cu executare în condițiile art. 81 C. pen., termenul legal

de încercare stabilit trebuia să fie de 5 ani și nu de 6 ani, așa cum în mod

greșit

a

fost fixat de instanța de apel.

Pentru aceste

considerente, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești, va casa în parte decizia

numai în ceea ce privește termenul de încercare stabilit pentru inculpatul D.I.

ca urmare a suspendării condiționate executării pedepsei și rejudecând:

Va reduce termenul de

încercare stabilit pentru inculpatul D.I. de la 6 ani la 5 ani.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

În ceea ce privește

critica Parchetului privind aprecierea instanței de prim control judiciar că nu

se impunea să se constate încetată de drept măsura preventivă a obligării de a

nu părăsi localitatea, dispusă în cursul urmăririi penale, față de inculpatul P.F.,

Înalta Curte o consideră nefondată.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, se constată că prin ordonanța nr. 221/P/2011 din 24

februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești, față de inculpatul P.F.

s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu,

respectiv com. Stoenești, jud. Argeș, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu

24 februarie 2012 ora 3:00 și până la 24 martie 2012 inclusiv, ora 3:00.

La data de 19 martie 2012

prin rechizitoriul nr. 221/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de

libertate a inculpatului P.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de

mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin.

(1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cum această măsură nu

a mai fost pusă în discuție de către instanță pentru a fi luată a încetat de

drept.

Instanțele de fond și

prim control judiciar, pronunțând condamnări la pedepse cu închisoare a căror

executare au suspendat-o condiționat, au respectat dispozițiile art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., motiv pentru care critica Parchetului privind acest aspect

este nefondată.

recursul declarat de către inculpatul D.I., Înalta Curte îl consideră nefondat

pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 385

10

alin. (1), (2) și (2

1

) C. proc. pen.,

„recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs se formulează în scris

prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la

instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată”.

Din analiza

conținutului actelor dosarului, a rezultat că recurenții inculpați nu s-au

conformat dispozițiilor legale sus-menționate, nedepunând printr-un memoriu

separat, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sau prin

cererea de recurs, motivele pentru care consideră hotărârea instanței de apel

nelegală și netemeinică.

La primul termen de

judecată, din data de 24 octombrie 2013, inculpatul D.I. s-a prezentat însoțit

de apărătorul ales, care a învederat instanței că înțelege să critice hotărârea

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și 12 C. proc. pen.

Cum, în speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 385

10

alin. (3) [(recursul poate

fi motivat și oral în ziua judecății în cazul prevăzut de art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen.)], Înalta Curte constată că nu au fost respectate dispozițiile

prevăzute de art. 385

10

C. proc. pen., motiv pentru care va analiza

recursul inculpatului numai prin prisma cazurilor de casare care se iau în

discuție întotdeauna din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3),

respectiv cazurile prevăzute la art. 385

9

pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 C.

proc. pen., criticile inculpatul nesubsumându-se acestor cazuri de casare,

astfel încât nu vor fi luate în considerare.

Se constată că în

cauză au fost respectate, în cursul judecății, dispozițiile privind competența

după materie sau după calitatea persoanei (art. 385

9

pct. 1 C. proc.

pen.), instanțele au fost compuse potrivit legii, nu au fost încălcate

prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. și nici nu a existat vreun caz de

incompatibilitate (art. 385

9

pct. 3), au fost respectate dispozițiile

privind publicitatea ședinței (art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen.),

judecata a avut loc în prezența procurorului și a inculpatului (art. 385

9

pct. 6), iar inculpații au beneficiat de asistența juridică (art. 385

9

pct. 6), au fost condamnați pentru fapte prevăzute de legea penală (art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen.), iar pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute de

lege (art. 385

9

pct. 14).

Astfel, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată, analizată prin prisma acestor cazuri de casare

este legală și temeinică, neexistând nici un motiv pentru a fi reformată, caz

în care, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul inculpatului D.I.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul P.F., având în vedere manifestarea de voință a acestuia,

exprimată la termenul din 24 octombrie 2013, în sensul că își retrage recursul,

Înalta Curte, conform art. 385

4

raportat la art. 369 C. proc. pen.,

va lua act de declarația acestuia privind retragerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

- Serviciul Teritorial Pitești împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 07

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează în parte

decizia penală atacată numai în ceea ce privește stabilirea duratei termenului

de încercare privind pe inculpatul D.I. și rejudecând în aceste limite:

Reduce termenul de

încercare stabilit pentru inculpatul D.I. de la 6 ani la 5 ani.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefundat,

recursul formulat de inculpatul D.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Ia act de retragerea

recursului formulat de inculpatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 21/ A din

07 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea

apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul

Teritorial Pitești, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 octombrie 2013.