ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 2/P/CC

dată în ședința Camerei de Consiliu din 28 februarie 2013, în baza art. 403 C. proc.

pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numita D.D.,

obligând-o pe aceasta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Din dosar rezultă

că la 20 iunie 2012, petiționara D.D. a formulat cerere de revizuire a sentinței

penale nr. 154/2012 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală

nr. 465 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, arătând în motivare că dispozitivul

acestei hotărâri, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, nu se poate concilia

cu dispozitivul unei alte hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus cu privire

la aceeași pagubă, respectiv cu sentința nr. 165/P din 25 octombrie 2011 a Tribunalului

Argeș.

În urma efectuării

cercetărilor prealabile, procurorul a înaintat instanței cererea de revizuire împreună

cu concluziile sale de respingere a ei ca inadmisibilă, motivând că aspectele dezlegate

de cele două instanțe, penală și civilă, sunt diferite.

Prin sentința

penală nr. 760 din 28 noiembrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeș a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, invocând în drept dispozițiile

art. 35 C. proc. pen., la care face referire art. 401 din același cod.

Pe rolul Curții,

dosarul a fost înregistrat la data de 4 ianuarie 2013.

Examinându-se

admisibilitatea în principiu a revizuirii, s-au reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș,

a fost respinsă cererea inculpatei de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 6

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată

inculpata D.D., la 1 an închisoare.

În baza art. 11

din Legea nr. 76/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată

aceeași inculpată, la 1.000 RON amendă penală.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. și art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa

cea mai mare, de 1 an închisoare.

În baza art71

alin. (1) și alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a dispus

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81

C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale, iar în baza

art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de trei ani.

În baza art. 359

C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 și art. 84 C.

pen., prin comunicare scrisă.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. și art. 998-art. 999 din vechiul C. civ., s-a admis, în

parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. și

a fost obligată inculpata să plătească suma de 71.646 RON despăgubiri civile, la

care s-au adăugat în continuare accesoriile la debitul neachitat la scadență (pentru

suma de 595 RON reprezentând contribuția salariaților la asigurările pentru șomaj

se vor calcula toate accesoriile de la data scadenței), până la plata integrală

a acestuia.

În baza art. 12

din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatei să mai dețină calitățile prevăzute

de acest text de lege.

În baza art. 11

din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 163 și art. 167 C. proc. pen., s-a admis

cererea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F., de instituire a sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, precum și de instituire

a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani pe care aceasta le primește cu orice

titlu de la terțe persoane, până la concurența sumei acordate părții civile prin

prezenta hotărâre.

În baza art. 20

C. proc. pen. raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a lăsat nesoluționată

acțiunea civilă cu privire la partea responsabilă civilmente SC T.E. SRL, cu sediul

în comuna A.A., satul A.U., județul Argeș, prin administrator judiciar M.D., cu

sediul în orașul T., județul Argeș.

A fost obligată

inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada august 2006-martie

2010, inculpata a îndeplinit funcția de administrator al SC T.E. SRL A.A., având,

printre alte obligații, și pe aceea de a reține de la angajații societății și de

a vira la bugetul public general consolidat al statului, în termenele prevăzute

de lege, lunar, sumele de bani reprezentând contribuțiile individuale de asigurări

sociale, contribuțiile salariaților la fondul de sănătate, contribuțiile salariaților

la fondul de șomaj și impozitul pe veniturile din salarii.

Așa cum a rezultat

din raportul de expertiză contabilă întocmit în timpul urmăririi penale de către

expertul D.I. și cum s-a arătat și în cererea de constituire ca parte civilă a Statului

Român, în perioada de referință, inculpata nu a achitat contribuțiile menționate,

acumulând o restanță totală, pentru societate de 71.646 RON, defalcată, după cum

urmează: asigurări sociale 25.039 RON; contribuții la sănătate de 24.653 RON și

impozit pe salariu, de 24.653 RON. La aceste datorii s-au mai acumulat accesorii

în cuantumuri de 1.037 RON, 1.523 RON și, respectiv 1.686 RON. În sfârșit, la fondul

de șomaj s-a acumulat un debit de 595 RON plus accesorii la acesta.

Sumele datorate

au fost recunoscute de inculpată, prin declarația depusă în cursul cercetării judecătorești.

În drept, instanța

de fond a apreciat că fapta inculpatei de a nu reține și a nu vira în perioada august

2006-martie 2010, în calitate de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute

de lege, sumele de bani reprezentând impozitele și contribuțiile, înregistrând o

restanță la zi de 71.192 RON, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută

de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, fapta

aceleiași inculpate, de a nu vira în perioada august 2006-martie 2010, în calitate

de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute de lege, contribuția angajatorului

la fondul de șomaj, înregistrând o restanță de 595 RON, la care se vor adăuga accesoriile,

constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 111 din Legea

nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata nu poate

fi achitată pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpata acționând

cu vinovăție în comiterea infracțiunilor, fiind conștientă că trebuia să plătească

la stat impozitele și taxele prevăzute de lege, în calitatea sa de administrator

al societății comerciale. De asemenea, nu poate fi nici pe departe, un caz fortuit,

constând în acea că societatea inculpatei avea de încasat de la alți parteneri anumite

sume de bani pe care nu le-a primit și din acest motiv, nu și-a putut onora obligațiile.

În fine, în speță,

nu s-a putut reține nici art. 74

1

C. pen., în prezent declarat neconstituțional,

dar aplicabil o perioadă de timp, deoarece inculpata nu a achitat în cursul urmăririi

penale sau al judecății nicio sumă de bani din restanțele la bugetul statului.

Pe latură civilă,

acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F., prin care a solicitat ca

inculpata să fie obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata

sumei totale de 71.021 RON, la care se adaugă accesoriile ulterioare, calculate

până în ziua plății integrale a debitelor, a fost apreciată, în parte, întemeiată.

Statul Român nu

a contestat în vreun fel constatările și concluziile la care a ajuns expertul contabil

D.I. în lucrarea efectuată în cursul urmăririi penale, acele sume fiind recunoscute

și de către inculpată. Prin urmare, debitele constatate prin acea expertiză nu pot

fi unele mai mari, deoarece este vorba de aceeași perioadă pentru care trebuie calculate,

doar această perioadă făcând obiectul pretențiilor civile care au fost generate

de comiterea infracțiunilor de către inculpată.

Instanța a reținut

că inculpata a pretins, fără temei, că a achitat toate contribuțiile la bugetul

statului, nefăcând nicio dovadă în acest sens. Acea balanță de verificare și bilanț

contabil s-au întocmit pentru 31 decembrie 2010, iar Statul Român a solicitat sumele

menționate în cerere, în cursul cercetării judecătorești, în luna noiembrie 2011,

ceea ce denotă că nu s-a achitat nimic de inculpată până atunci. Mai mult decât

atât, inculpata a recunoscut prin declarația dată la 14 decembrie 2011, că nu a

plătit sumele la bugetul statului, conform celor stabilite expertul D.I.

Prin decizia

nr. 465 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de inculpata

D.D., împotriva sentinței penale nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria

Curtea de Argeș și, rejudecând cauza:

A reținut în favoarea

inculpatei aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în pedepsele componente de 1 an închisoare

și 1.000 RON amendă.

A redus cuantumul

pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 1 an închisoare,

la 8 luni închisoare și a menținut pedeapsa amenzii de 1.000 RON pentru infracțiunea

prevăzută, de art. 111 din Legea nr. 71/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. și art. 34 lit. d) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând

ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

A menținut aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. și în baza art. 82 C. pen. stabilește termen de încercare,

de 2 ani și 8 luni.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins, ca

tardiv, recursul Statului Român, declarat prin A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor

Publice Argeș împotriva aceleași sentințe.

S-a apreciat că,

în mod greșit, instanța de fond a respins cererea inculpatei de aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. Declarația inculpatei, are valoarea unui înscris

autentic, în accepțiunea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.,

fiind făcută în fața unui notar public.

În ceea ce privește

sentința civilă nr. 1605/F/2011 a Tribunalului Comercial Argeș, prin care s-a respins

acțiunea formulată de reclamantul M.D., în calitate de lichidator judiciar al SC

T.E. SRL, împotriva pârâților D.D. și D.I., chemați în judecată în calitate de asociați

și administratori ai debitorului SC T.E. SRL, în vederea atragerii răspunderii lor

patrimoniale și acoperirii prejudiciului în sumă de 639.708 RON.

Acțiunea formulată

de lichidatorul judiciar în fața judecătorului sindic prin care se tindea a se dovedi

că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată prin acțiunile culpabile ale

celor doi administratori ai săi, printre care și revizuienta, a fost analizată prin

prisma prevederilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006.

Din cele expuse,

rezultă că temeiul admiterii acțiunii civile în procesul penal, a fost diferit de

acela avut în vedere de instanța civilă, iar dispozițiile celor două hotărâri judecătorești

se referă la prejudicii diferite, create în patrimoniile unor debitori diferiți.

De aceea, Curtea

conchide că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., cererea promovată de revizuire, fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei

soluții, a declarat recurs revizuienta D.D., susținând că, în speță, în ambele hotărâri

ar fi vorba de un singur și același prejudiciu, disputat de aceleași părți, încât

cererea de revizuire ar fi trebuit să fie admisă și, nu respinsă, cum greșit s-a

făcut.

Examinând recursul

în temeiul art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este

nefondat.

Cererea de revizuire

privește două hotărâri diferite, una civilă și alta penală, care nu intră în categoria

hotărârilor ce nu se pot concilia, în sensul art. 394 lit. e) C. proc. pen., întrucât

acestea se referă la prejudicii diferite și se fundamentează pe situații juridice

și dispoziții legale deosebite.

Astfel, soluția

pronunțată de instanța civilă are în vedere răspunderea personală a numitei D.D.,

în calitate de administrator al SC T.E. SRL, răspundere ce a fost analizată în temeiul

art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006 în desfășurarea procedurii de lichidare

(procesul fiind declanșat de acțiunea formulată de lichidatorul judiciar cu privire

la acțiunile culpabile de provocare a stării de insolvență).

Dimpotrivă, soluția

pronunțată prin hotărârea penală are ca fundament răspunderea civilă delictuală

a numitei D.D. pentru alte fapte, respectiv acțiuni culpabile ce constituie infracțiunile

de evaziune fiscală, prin care a prejudiciat SC T.E. SRL, sumele datorate fiind

de altfel, recunoscute de inculpată în cursul cercetării judecătorești.

Toate aceste aspecte

au fost avute în vedere în mod corect în argumentarea constatării inadmisibilității

cererii de revizuire.

Față de cele reținute,

recursul declarat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca atare, menținându-se astfel, hotărârea

atacată.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. referitor la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuenta D.D. împotriva sentinței penale nr. 2/F/CC din 28

februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurenta

revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 septembrie 2013.