ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 2/P/CC dată în ședința Camerei de Consiliu din 28 februarie 2013, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numita D.D., obligând-o pe aceasta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Din dosar rezultă că la 20 iunie 2012, petiționara D.D. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 154/2012 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 465 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, arătând în motivare că dispozitivul acestei hotărâri, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, nu se poate concilia cu dispozitivul unei alte hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus cu privire la aceeași pagubă, respectiv cu sentința nr. 165/P din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Argeș.

În urma efectuării cercetărilor prealabile, procurorul a înaintat instanței cererea de revizuire împreună cu concluziile sale de respingere a ei ca inadmisibilă, motivând că aspectele dezlegate de cele două instanțe, penală și civilă, sunt diferite. Prin sentința penală nr. 760 din 28 noiembrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, invocând în drept dispozițiile art. 35 C. proc. pen., la care face referire art. 401 din același cod. Pe rolul Curții, dosarul a fost înregistrat la data de 4 ianuarie 2013. Examinându-se admisibilitatea în principiu a revizuirii, s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, a fost respinsă cererea inculpatei de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata D.D., la 1 an închisoare. În baza art. 11 din Legea nr. 76/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la 1.000 RON amendă penală. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai mare, de 1 an închisoare. În baza art71 alin. (1) și alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale, iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de trei ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen., prin comunicare scrisă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998-art. 999 din vechiul C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. și a fost obligată inculpata să plătească suma de 71.646 RON despăgubiri civile, la care s-au adăugat în continuare accesoriile la debitul neachitat la scadență (pentru suma de 595 RON reprezentând contribuția salariaților la asigurările pentru șomaj se vor calcula toate accesoriile de la data scadenței), până la plata integrală a acestuia.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatei să mai dețină calitățile prevăzute de acest text de lege. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 163 și art. 167 C. proc. pen., s-a admis cererea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F., de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, precum și de instituire a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani pe care aceasta le primește cu orice titlu de la terțe persoane, până la concurența sumei acordate părții civile prin prezenta hotărâre. În baza art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă cu privire la partea responsabilă civilmente SC T.E.

SRL, cu sediul în comuna A.A., satul A.U., județul Argeș, prin administrator judiciar M.D., cu sediul în orașul T., județul Argeș. A fost obligată inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada august 2006-martie 2010, inculpata a îndeplinit funcția de administrator al SC T.E. SRL A.A., având, printre alte obligații, și pe aceea de a reține de la angajații societății și de a vira la bugetul public general consolidat al statului, în termenele prevăzute de lege, lunar, sumele de bani reprezentând contribuțiile individuale de asigurări sociale, contribuțiile salariaților la fondul de sănătate, contribuțiile salariaților la fondul de șomaj și impozitul pe veniturile din salarii.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă întocmit în timpul urmăririi penale de către expertul D.I. și cum s-a arătat și în cererea de constituire ca parte civilă a Statului Român, în perioada de referință, inculpata nu a achitat contribuțiile menționate, acumulând o restanță totală, pentru societate de 71.646 RON, defalcată, după cum urmează: asigurări sociale 25.039 RON; contribuții la sănătate de 24.653 RON și impozit pe salariu, de 24.653 RON. La aceste datorii s-au mai acumulat accesorii în cuantumuri de 1.037 RON, 1.523 RON și, respectiv 1.686 RON. În sfârșit, la fondul de șomaj s-a acumulat un debit de 595 RON plus accesorii la acesta. Sumele datorate au fost recunoscute de inculpată, prin declarația depusă în cursul cercetării judecătorești.

În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatei de a nu reține și a nu vira în perioada august 2006-martie 2010, în calitate de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute de lege, sumele de bani reprezentând impozitele și contribuțiile, înregistrând o restanță la zi de 71.192 RON, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, fapta aceleiași inculpate, de a nu vira în perioada august 2006-martie 2010, în calitate de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute de lege, contribuția angajatorului la fondul de șomaj, înregistrând o restanță de 595 RON, la care se vor adăuga accesoriile, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata nu poate fi achitată pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpata acționând cu vinovăție în comiterea infracțiunilor, fiind conștientă că trebuia să plătească la stat impozitele și taxele prevăzute de lege, în calitatea sa de administrator al societății comerciale. De asemenea, nu poate fi nici pe departe, un caz fortuit, constând în acea că societatea inculpatei avea de încasat de la alți parteneri anumite sume de bani pe care nu le-a primit și din acest motiv, nu și-a putut onora obligațiile. În fine, în speță, nu s-a putut reține nici art. 74 1 C. pen., în prezent declarat neconstituțional, dar aplicabil o perioadă de timp, deoarece inculpata nu a achitat în cursul urmăririi penale sau al judecății nicio sumă de bani din restanțele la bugetul statului.

Pe latură civilă, acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F., prin care a solicitat ca inculpata să fie obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei totale de 71.021 RON, la care se adaugă accesoriile ulterioare, calculate până în ziua plății integrale a debitelor, a fost apreciată, în parte, întemeiată. Statul Român nu a contestat în vreun fel constatările și concluziile la care a ajuns expertul contabil D.I. în lucrarea efectuată în cursul urmăririi penale, acele sume fiind recunoscute și de către inculpată. Prin urmare, debitele constatate prin acea expertiză nu pot fi unele mai mari, deoarece este vorba de aceeași perioadă pentru care trebuie calculate, doar această perioadă făcând obiectul pretențiilor civile care au fost generate de comiterea infracțiunilor de către inculpată.

Instanța a reținut că inculpata a pretins, fără temei, că a achitat toate contribuțiile la bugetul statului, nefăcând nicio dovadă în acest sens. Acea balanță de verificare și bilanț contabil s-au întocmit pentru 31 decembrie 2010, iar Statul Român a solicitat sumele menționate în cerere, în cursul cercetării judecătorești, în luna noiembrie 2011, ceea ce denotă că nu s-a achitat nimic de inculpată până atunci. Mai mult decât atât, inculpata a recunoscut prin declarația dată la 14 decembrie 2011, că nu a plătit sumele la bugetul statului, conform celor stabilite expertul D.I. Prin decizia nr. 465 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de inculpata D.D., împotriva sentinței penale nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș și, rejudecând cauza: A reținut în favoarea inculpatei aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în pedepsele componente de 1 an închisoare și 1.000 RON amendă. A redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 1 an închisoare, la 8 luni închisoare și a menținut pedeapsa amenzii de 1.000 RON pentru infracțiunea prevăzută, de art. 111 din Legea nr. 71/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. d) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. A menținut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și în baza art. 82 C. pen.

stabilește termen de încercare, de 2 ani și 8 luni. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca tardiv, recursul Statului Român, declarat prin A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva aceleași sentințe. S-a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea inculpatei de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Declarația inculpatei, are valoarea unui înscris autentic, în accepțiunea dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., fiind făcută în fața unui notar public. În ceea ce privește sentința civilă nr. 1605/F/2011 a Tribunalului Comercial Argeș, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.D., în calitate de lichidator judiciar al SC T.E.

SRL, împotriva pârâților D.D. și D.I., chemați în judecată în calitate de asociați și administratori ai debitorului SC T.E. SRL, în vederea atragerii răspunderii lor patrimoniale și acoperirii prejudiciului în sumă de 639.708 RON. Acțiunea formulată de lichidatorul judiciar în fața judecătorului sindic prin care se tindea a se dovedi că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată prin acțiunile culpabile ale celor doi administratori ai săi, printre care și revizuienta, a fost analizată prin prisma prevederilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006. Din cele expuse, rezultă că temeiul admiterii acțiunii civile în procesul penal, a fost diferit de acela avut în vedere de instanța civilă, iar dispozițiile celor două hotărâri judecătorești se referă la prejudicii diferite, create în patrimoniile unor debitori diferiți.

De aceea, Curtea conchide că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 403 alin. (1) C. proc. pen., cererea promovată de revizuire, fiind inadmisibilă. Împotriva acestei soluții, a declarat recurs revizuienta D.D., susținând că, în speță, în ambele hotărâri ar fi vorba de un singur și același prejudiciu, disputat de aceleași părți, încât cererea de revizuire ar fi trebuit să fie admisă și, nu respinsă, cum greșit s-a făcut. Examinând recursul în temeiul art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat. Cererea de revizuire privește două hotărâri diferite, una civilă și alta penală, care nu intră în categoria hotărârilor ce nu se pot concilia, în sensul art. 394 lit. e) C. proc.

pen., întrucât acestea se referă la prejudicii diferite și se fundamentează pe situații juridice și dispoziții legale deosebite. Astfel, soluția pronunțată de instanța civilă are în vedere răspunderea personală a numitei D.D., în calitate de administrator al SC T.E. SRL, răspundere ce a fost analizată în temeiul art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006 în desfășurarea procedurii de lichidare (procesul fiind declanșat de acțiunea formulată de lichidatorul judiciar cu privire la acțiunile culpabile de provocare a stării de insolvență). Dimpotrivă, soluția pronunțată prin hotărârea penală are ca fundament răspunderea civilă delictuală a numitei D.D. pentru alte fapte, respectiv acțiuni culpabile ce constituie infracțiunile de evaziune fiscală, prin care a prejudiciat SC T.E.

SRL, sumele datorate fiind de altfel, recunoscute de inculpată în cursul cercetării judecătorești. Toate aceste aspecte au fost avute în vedere în mod corect în argumentarea constatării inadmisibilității cererii de revizuire. Față de cele reținute, recursul declarat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca atare, menținându-se astfel, hotărârea atacată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. referitor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta D.D. împotriva sentinței penale nr. 2/F/CC din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 septembrie 2013.