ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3769/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3769/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 147 din 20 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a fost achitat

inculpatul C.G.D. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) și alin.

(2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza dispozițiilor art. 91 lit. c)

C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a

amenzii în cuantum de 500 RON.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 200 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, că prin încheierea din 18 decembrie 2012,

pronunțații de Tribunalul Argeș, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c)

C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul C.G.D., împotriva

soluției adoptată prin rechizitoriul nr. 329/P/2012 din data de 10 iulie 2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, s-a desființat în parte rechizitoriul

nr. 329/P/2012 din 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș,

doar în ce privește dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a

învinuitului C.G.D. și s-a reținut cauza spre judecare.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecarea

cauzei în fond.

Din actele și lucrările dosarului: declarația

martorului denunțător S.S.C., declarația martorului D.N.C., inculpat în altă cauză,

declarația inculpatului C.G.D., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

și a discuțiilor în mediul ambiental și înscrisuri, tribunalul a reținut, că la

data de 5 mai 2012, inculpatul C.G.D. l-a oprit în trafic pe martorul denunțător

S.S.C. și, constatând defecțiuni la sistemul de lumini al autoturismului, a exagerat

sancțiunea care ar putea fi aplicată martorului denunțător și i-a dat de înțeles

că trebuie să le dea celor doi inculpați câteva roiuri de albine pentru a nu fi

sancționat. Inculpatul C.G.D. l-a chemat la locul faptei pe martorul D.N.C. (inculpat

în altă cauză), care a stabilit modalitățile de contact cu denunțătorul.

S-a constatat că prin fapta sa, inculpatul

C.G.D. a creat premisele pretinderii de către martorul D.N.C. a unui roi de albine

de la martorul denunțător S.S.C.

Instanța de fond a apreciat, că fapta inculpatului

C.G.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare

de: mită prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin.

(1) și alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Dar, în raport de activitatea infracțională

desfășurată și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta

și poziția acestuia, tribunalul a apreciat, că fapta inculpatului nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni, situație pe care, de altfel, a reținut-o

și procurorul la urmărirea penală, dispunând scoaterea de sub urmărirea penală și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În raport de aceste elemente, tribunalul,

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpatul

C.G.D., pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută și pedepsită

de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza dispozițiilor art. 91 lit. c)

C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii

în cuantum de 500 RON.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat

apel inculpatul C.G.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor s-a susținut

că instanța de fond în mod greșit a avut în vedere temeiul art., respectiv art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen.

A apreciat că, în raport de situația de

fapt, temeiul achitării este cel prevăzut de dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., având în vedere că toate probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul

nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce a fost reținută în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 51/A din 25 aprilie

2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a admis apelul inculpatului C.G.D., fără antecedente penale împotriva sentinței

penale nr. 147 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Argeș.

S-a desființat în totalitate atât sentința

atacată cât și încheierea din 18 decembrie 2012 și, rejudecând, s-a admis plângerea

petentului împotriva dispoziției de scoatere de sub urrnărire penală menționată

la pct. 2 în dispozitivul rechizitoriului nr. 329/P din 10 iulie 2012 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș.

S-a înlăturat sancțiunea administrativă

de 1.000 RON, cheltuielile judiciare de 50 RON și s-a schimbat temeiul scoaterii

de sub urmărire penală din art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. în art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

au rămas în sarcina acestuia.

Examinând actele și lucrările dosarului,

atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de

drept potrivit dispozițiilor art. 371 și urm. C. proc. pen., curtea a admis apelul

declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:

La data de 5 noiembrie 2012 petiționarul

învinuit C.G.D. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 329/P/2012 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor petiționarul

a arătat că susținerile procurorului nu au suport în realitatea obiectivă, fiind

simple supoziții ce nu s-au întemeiat pe probe certe, concludente și pertinente

în condițiile în care la oprirea în trafic a autoturismului condus de denunțător,

după legitimarea acestuia, învinuitul i-a atras atenția asupra faptului că nu îi

funcționează farul din partea stângă, fiind îndemnat să remedieze defecțiunea, deoarece

putea pune în pericol circulația.

Totodată, petiționarul învinuit a arătat

că i-a aplicat denunțătorului un avertisment verbal, fără a se purta alte discuții

cu privire la o altă sancțiune prevăzută de lege și fără a se reține vreun document

sau a se nota numărul de înmatriculare al autovehiculului.

A apreciat petiționarul că afirmațiile

denunțătorului preluate în motivarea procurorului din rechizitoriu sunt singulare

și nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Prin încheierea pronunțată la data de 18

decembrie 2012 în acest dosar, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C.

proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petiționarul C.G.D. împotriva soluției

adoptată prin rechizitoriul nr. 329/P/2012 din data de 10 iulie 2012 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș și s-a desființat în parte actul de sesizare a instanței

doar în ceea ce privește dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului

C.G.D., fiind reținută cauză spre judecare.

Curtea a reținut că în mod greșit instanța

de fond a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., atâta timp cât plângerea a fost formulată de persoana față

de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și care a solicitat schimbarea

temeiului de drept al soluției ce a fost dispusă de procuror în dispoziția cuprinsă

în rechizitoriu.

În cazul admiterii plângerii, judecătorul

nu putea pronunța decât soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen., iar nu și soluția prevăzută în art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reținerea cauzei spre judecare prevăzută

în acest text de lege implică dobândirea calității de inculpat de către învinuitul

care a formulat plângerea și, în consecință, agravarea situației acestuia în propria

cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in peius.

De altfel, această încheiere interlocutorie

este nelegală, atâta timp cât, pe lângă faptul că trebuia să cuprindă descrierea

completă a faptelor cu care era sesizată instanța, probele pe care se întemeiază,

încadrarea juridică completă, era necesar să se menționeze și dispoziția de punere

în mișcare a acțiunii penale cu privire la învinuitul C.G.D., care ulterior, la

data de 4 februarie 2013 a fost conceptat în calitate de inculpat.

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea

a reținut că la data de 5 mai 2012 învinuitul C.G.D. l-a oprit în trafic pe martorul

denunțător S.S.C., care circula pe drumurile publice cu un autovehicul ce prezenta

defecțiuni la sistemul de iluminare.

Atât din declarația învinuitului C.G.D.,

cât și din declarația inculpatului D.N.C. a rezultat că cel dintâi, fiind în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, i-a aplicat denunțătorului sancțiunea avertismentului

verbal.

Sub acest aspect, declarația martorului

denunțător S.S.C., în sensul că a fost avertizat de agentul de poliție C.G.D. că

va fi sancționat contravențional cu 5 puncte de penalizare și cu reținerea certificatului

de înmatriculare, nu s-a coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză.

În ceea ce privește interceptările convorbirilor

telefonice Curtea a reținut că acestea s-au realizat în baza autorizației emisă

la data de 18 mai 2012 de către Tribunalul Argeș, secția penală, conținutul acestora

fiind redat în formă scrisă.

Din toate convorbirile purtate între denunțător

și inculpat în perioada 21 mai 2012-30 mai 2012 nu a reieșit implicarea în vreun

fel a învinuitului C.G.D., astfel încât nu s-a putut stabili în ce măsură acesta

a creat premisele pretinderii de către inculpatul D.N.C. a unui roi de albine de

la martorul denunțător S.S.C.

Sub aspectul elementului material al laturii

obiective, infracțiunea de luare de mită are un conținut alternativ, putând fi realizat

prin patru modalități distincte, fie sub forma unei acțiuni (pretindere, primire,

acceptare promisiune), fie sub forma unei inacțiuni (a nu respinge promisiunea de

bani sau alte foloase care nu i se cuvin).

Participatia penală la infracțiunea de

luare de mită este posibilă sub toate aspectele, însă trebuie verificată acțiunea

participantului în raport de dispozițiile prevăzute de art. 25, respectiv art. 26

C. pen.

Curtea nu a putut reține că învinuitul

C.G.D. ar fi avut calitatea de intermediar, iar în ceea ce privește participația

sa penală, nu rezultă sub nicio formă că a înlesnit sau a ajutat în orice mod la

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu intenție.

Totodată, s-a avut în vedere că din întreg

ansamblul probator nu a rezultat sub nici o formă că s-ar fi oferit foloase agentului

de poliție D.N.C.

Cu respectarea deciziei în interesul legii

nr. 44 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, sub aspectul temeiului scoaterii de sub urmărire penală, Curtea

a reținut că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen.

În cauză, faptele învinuitului C.G.D. nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită,

astfel încât se impunea scoaterea sa de sub urmărire penală, în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Față de cele ce preced, văzând dispozițiile

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul formulat de inculpatul

C.G.D.

A desființat în totalitate atât sentința

atacată cât și încheierea din 18 decembrie 2012 și, rejudecând, a admis plângerea

petentului împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală menționată la

pct. 2 în dispozitivul rechizitoriului nr. 329/P din 10 iulie 2012 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș.

A înlăturat sancțiunea administrativă de

1.000 RON, cheltuielile judiciare de 50 RON și a schimbat temeiul scoaterii de sub

urmărire penală din art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. în art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a criticat soluția pronunțată

în raport cu dispozițiile art. 17

2

C. proc. pen., întrucât încheierea

din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Argeș nu mai putea fi reformată prin casare,

deoarece era definitivă la data pronunțării, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., iar acesta este textul legal aplicabil, potrivit regulii

că norma specială derogă de la norma generală, și nu dispozițiile art. 361

alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., care se referă la posibilitatea atacării odată

cu fondul a încheierilor dintr-o cauză.

S-a susținut că, pe de o parte, criticile

aduse încheierii sunt, atât formale, referitor la faptul că, ulterior admiterii

plângerii, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, iar pe de altă parte, că acestea

sunt fără suport legal, întrucât dispozițiile art. 278

1

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., aplicabile în speță, și care se completează cu cele privind

judecata în fond și în căile de atac, nu stabilesc obligația punerii în mișcare

a acțiunii penale de către judecător. În acest caz, actul de sesizare, care ține

locul rechizitoriului, este plângerea făcută, conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., de persoana interesată, potrivit cerinței impusă de

art. 278

1

alin. (9) C. proc. pen., fiind greșită susținerea că atributul

punerii în mișcare a acțiunii penale, în procesul penal, revine doar procurorului,

instanța putând doar să extindă acțiunea penală, în cazul prevăzut de art. 335 C.

proc. pen.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de

casare, menționat în motivele scrise ale recursului, s-a precizat că acesta nu mai

este susținut oral de parchet, însă se solicită pronunțarea, în raport cu motivarea

scriptică.

Înalta Curte analizând recursul formulat,

apreciază că acesta este nefondat în raport de următoarea argumentare:

Hotărârea recurată, conține și reflectă

din punctul de vedere al Înaltei Curți sub aspectul soluției adoptate o interpretare

corectă a probelor administrate de către instanța de fond, aplicarea dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca temei al scoaterii de sub urmărirea penală având

suport în realitatea obiectivă a actelor dosarului.

Criticile formulate de parchet și încadrate

dispozițiilor art. 17

2

C. proc. pen., chiar dacă au suport teoretic nu

afectează în opinia Înaltei Curți legalitatea soluției adoptate și se circumscriu

sferei formalului, astfel că se va complini prin motivare lipsa de rigoare și temeinicie

a Curții.

Înalta Curte, constată că într-adevăr,

Curtea de apel a greșit în momentul în care a apreciat că încheierea din 18 decembrie

2012 a Tribunalului Argeș putea fi reformată prin casare, deoarece era definitivă

la data pronunțării, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. și că

prin reținerea cauzei spre rejudecare s-ar agrava situația în propria cale de atac

a petentului care a dobândit calitatea de inculpat, toată această procedură de judecată

întemeiată pe dispozițiile menționate conferă petentului ex lege această calitate

procesuală astfel cum corect a procedat instanța de fond; motivarea instanței de

apel referitor la agravarea situației acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea

principiului procesual non reformatio in peius este eronată și denotă o aplicare

superficială și arbitrară a legii.

Față de faptul însă, că soluția în esența

sa este una corectă, Înalta Curte cu argumentarea expusă vis-a-vis de modul în care

instanța de apel a înțeles să interpreteze și să aplice conținutul dispozițiilor

ce reglementează expres procedura de judecată în cazul plângerilor la soluție atunci

când se apreciază că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda

la judecarea cauzei în fond, nu va face aplicarea dispozițiilor art. 17

2

C. proc. pen., în sensul solicitat de parchet, pentru că abia în această modalitate

se poate ajunge la crearea unei situații mai grele pentru inculpatul C.G.D.

Critica circumscrisă practic dispozițiilor

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și cu privire la care reprezentantul

parchetului deși nu a mai susținut-o oral, a solicitat Înaltei Curți să se pronunțe,

nu va fi analizată, întrucât ea se bazează pe un text de lege care prin intrarea

în vigoare a Legii nr. 2/2013 a fost abrogat, așa încât nemaifiind aplicabil la

acest moment procesual nu poate face obiectul unei examinări efective în sensul

solicitat.

Față de toate aceste aspecte și pentru

considerentele

expuse Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei

penale nr. 51/A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.G.D.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru-intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 51/A

din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe inculpatul C.G.D.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

noiembrie 2013.