ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3916/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3916/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 52 din 14 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Covasna

în Dosarul penal nr. 1399/119/2011 a fost schimbată, în baza art. 334 C. proc.

pen., încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.K. din

prevederile art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (zece acte materiale), în

prevederile art. 254 alin. (1), (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 (8 infracțiuni perioada aprilie - noiembrie 2010) și art. 254 alin.

(1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (2 acte materiale, 17 februarie și 11 martie 2011) și cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.K. de sub

acuza săvârșirii a 8 infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (perioada aprilie -

noiembrie 2010).

În baza art. 254 alin. (1), (2) C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (2 acte materiale - 17 februarie și 11 martie 2011), a fost condamnat

inculpatul R.K. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a

dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice elective

și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

ce se va executa în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani

închisoare, aplicată inculpatului R.K., pe o durată de 6 ani, stabilit conform

art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen. a

fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de încercare de 6 ani, să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna însărcinat cu supravegherea la datele

fixate de acesta; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existentă.

În baza art. 359 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 86/4 alin. (2) raportat la art. 83 C. pen. i s-a atras

atenția inculpatului asupra cazurilor și condițiilor de revocare a suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.

S-a constatat că inculpatul a fost

reținut și arestat în perioada 11 martie 2011-8 aprilie 2011, inclusiv.

S-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.K. din

prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale ) în prevederile art.

254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale).

S-a constatat că infracțiunile deduse

judecății nu comportă latură civilă.

A fost revocat sechestrul asigurător

dispus prin ordonanța din 30 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. - Biroul Teritorial Brașov.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000

coroborat cu art. 255 alin. (3), (5) C. pen. a fost obligat inculpatul R.K. să

restituie martorului denunțător A.J. suma de 3.000 de lei, reprezentând

obiectul mitei.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 163 C. proc. pen. a fost instituit sechestrul asigurător

asupra imobilului constând în teren, în suprafață de 90 mp și construcție anexă

din cărămidă, înscrisă în C.F. (provenită din conversia C.F. vechi), până la

concurenta sumei de 3.000 de lei.

În baza art. 91

3

alin. (7)

C. proc. pen. suporții optici tip D.V.D., înregistrați în Registrul de probe

materiale al Serviciului Teritorial Brașov, asigurate cu sigiliul Ministerului

Public - P.N.A. 208, se vor arhiva odată cu dosarul instanței la sediul

instanței în locuri speciale în plic sigilat cu asigurarea confidențialității,

după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 de lei cheltuieli

judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. s-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat să rămână în

sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov nr. 6/P/2011 din

5 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.K. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (zece acte materiale).

În sarcina inculpatului s-a reținut în

esență în actul de sesizare că în calitate de primar al Municipiului Tg.

Secuiesc, Județul Covasna, în luna februarie 2010 a pretins martorului A.J. o

suma de bani neindividualizată pentru a asigura derularea normală a Acordului

cadru de prestări servicii din 15 februarie 2010 încheiat între Municipiul Tg.

Secuiesc și SC D.S. SRL după care a primit câte 4.000 lei lunar în perioada

aprilie - octombrie 2010, 10.000 lei în luna noiembrie 2010, 3.000 lei la data

de 17 februarie 2011 și 10.000 lei la data de 11 martie 2011 (în total 51.000

lei).

Cauza a fost judecată în procedură

obișnuită.

Din analiza întregului material

probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești

instanța de fond a reținut că în cursul lunii februarie 2010, Primăria

municipiului Tg. Secuiesc, condusă la aceea dată în calitate de primar de

inculpatul R.K., a încheiat, în urma desfășurării unor proceduri de licitație,

un contract de prestări servicii cu firma SC D.S. SRL, aparținând martorului

denunțător A.J., având ca obiect aprovizionarea Primăriei cu pietriș și alte

materiale antiderapante.

În derularea acestui contract s-au

înregistrat nemulțumiri constând în aceea că, între reprezentanții Primăriei

Tg. Secuiesc și martorul denunțător A.J., au existat discuții cu privire la

faptul că mașinile care aduceau materialul nu conțineau cantitatea care se

trecea în facturi, aspect care, în final, a condus la încheierea de către

Primărie a unui contract cu o firmă pentru cântărirea materialului livrat

(declarațiile martorilor P.D., S.C. și R.J. au relevat faptul că au existat

suspiciuni cu privire la faptul că firma lui A.J. livrează în fapt primăriei

cantități mai mici de material decât cele trecute pe facturi).

Nemulțumiri au existat și din

perspectiva martorului denunțător A.J., privitoare la faptul că primăria nu îi

plătea la timp facturile emise, ajungând ca, de la începutul derulării

contractului și până în februarie 2011, datoriile acumulate de primărie să se

ridice la 8,6 miliarde de lei. Spre sfârșitul anului 2010 martorul denunțător A.J.

a fost nevoit să anuleze o serie de facturi eliberate către Primăria Tg.

Secuiesc și neonorate de aceasta pentru a nu fi nevoit să plătească T.V.A.-ul

aferent acestor facturi.

Ulterior acestui moment, martorul A.J.

a formulat un denunț penal împotriva inculpatului R.K., în care 1-a acuzat pe

acesta din urmă că, profitând de poziția sa de primar, i-a pretins și ulterior

a și primit, sume de bani pentru a dispune plata în timp util către

contabilitatea primăriei a facturilor pe care firma martorului denunțător, SC

D.S. SRL le elibera.

Astfel, martorul denunțător A.J. a pretins

că, în perioada aprilie - octombrie 2010, i-a remis inculpatului R.K. o sumă

lunară de aproximativ 4000 de lei și în luna noiembrie 2010 i-a remis aceluiași

inculpat suma de 10.000 de lei pentru ca primarul să dispună achitarea fără

mari întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S. SRL.

În faza de urmărire penală martorul

denunțător a arătat că inculpatul R.K. i-a dat de înțeles că dorește să i se

remită o suma de bani lunar pentru ca el să se ocupe de plata fără mari

întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S. SRL. In faza de judecată

martorul denunțător și-a modificat declarația arătând că, inculpatul R.K. nu

i-a dat de înțeles că dorește mită, ci chiar i-a pretins în mod direct această

mită. In plus, martorul denunțător a mai completat declarația cu noi acuzații

la adresa inculpatului R.K., arătând că i-a dat acestuia din urmă drept mită și

o mașină pentru ca primarul să-1 ajute să câștige licitația pentru prestări

servicii organizată de primărie. Deoarece aceste ultime afirmații nu au

constituit obiectul dosarului, nu s-au administrat probe cu privire la

aspectele menționate.

Cu privire la pretinsa mită pe care

martorul denunțător i-ar fi remis-o inculpatului R.K. în perioada aprilie -

octombrie 2010 în sumă de aproximativ 4.000 de lei lunar și în luna noiembrie

2010 în sumă de 10.000 de lei, instanța de fond a constatat că prezumția de nevinovăție

de care inculpatul beneficiază până la intervenția unei hotărâri de condamnare

definitive, în conformitate cu prevederile art. 5

2

C. proc. pen.,

art. 23 alin. (1)

1

din Constituție și art. 6 parag. 3 din C.E.D.O.,

nu a fost răsturnată, vinovăția inculpatului nefiind demonstrată mai presus de

orice dubiu rezonabil de probele administrate în faza de urmărire penală și în

faza de judecată pe acest aspect.

Astfel, martorii T.P., M.C., S.L. și S.C.,

propuși în dovedirea tezei probatorii privind mita luată de inculpat în

perioada aprilie-noiembrie 2010, au arătat că nu cunosc nimic personal cu

privire la eventuale discuții purtate între inculpat și martorul denunțător cu

privire la vreo eventuală mită întrucât nu au asistat niciodată la vreo astfel

de discuție. Toți martorii au declarat că însuși martorul denunțător li s-ar fi

plâns că este nevoit să-i dea inculpatului mită pentru ca acesta, în calitate

de primar, să asigure plata la timp a facturile emise de firma martorului

denunțător SC D.S. SRL. Martorul S.C. a mai declarat chiar că se zvonea prin

Tg. Secuiesc că A.J. i-ar da bani primarului, precizând totodată că aceste

zvonuri proveneau tot din declarațiile lui A.J.. Martora T.P., la aceea vreme

concubina martorului denunțător A.J., a mai arătat că faptul că A.J. i s-ar fi

plâns că este nevoit să îi dea bani primarului, precizând că, din spusele

concubinului său, era vorba de suma de 4.000 de lei lunar . Martora a precizat

că ea nu a auzit niciodată nicio discuție între A.J. și primarul R.K. cu

privire la vreo sumă de bani pe care cel din urmă să o fi pretins și nici nu a

văzut personal pe A.J. înmânându-i vreun ban primarului. în final, martora a

învederat instanței că, într-o zi a cărei dată nu a putut-o preciza, a fost

sunată de A.J., care i-a cerut să pregătească 4.000 de lei, bani pe care

primarul R.K. a venit și i-a luat fără să se poarte vreo discuție cu privire la

scopul pentru care primarului i-au fost remiși acești bani sau cu privire la

destinația ce urma să fie dată acestor bani. Martora a precizat că, ulterior, A.J.

i-ar fi spus că este vorba de mita pe care o remite lunar primarului. Această

martoră a mai arătat că are cunoștință directă de existenta a două întâlniri

între primarul R.K. și A.J., dar nu știe despre ce au discutat cei doi la aceste

întâlniri sau dacă martorul denunțător i-a dat vreo sumă de bani primarului.

Ulterior A.J. i s-ar fi plâns că a fost nevoit să-i dea primarului mită 4.000

lei și respectiv 10.000 lei cu ocazia acestor două întâlniri.

Instanța de fond a constatat, așadar,

că singura probă directă de vinovăție în raport cu acuzațiile de pretinsă mită

formulate de martorul denunțător la adresa inculpatului privitor la perioada

aprilie-noiembrie 2010, sunt chiar declarațiile martorului denunțător, iar ca

probe indirecte sunt declarațiile martorilor care au arătat în mod clar că au

cunoștință de cele ce au relatat cu privire la pretinsa mită tot de la martorul

denunțător. Niciunul dintre martori nu a văzut și nu a auzit nimic direct și

personal cu privire la vreo eventuală mită, altceva decât cele ce le-au fost

relatate martorilor de către martorul denunțător însuși. Nici chiar martora T.P.,

deși a relatat despre o sumă de bani pe care a înmânat-o inculpatului, nu a putut

preciza că ar cunoaște despre scopul luării acelor bani de către inculpat din

altă sursă decât de la martorul denunțător.

În aceste condiții, prima instanță a

constatat că nu există probe rn sensul exigentelor jurisprudenței consacrate a

C.E.D.O., care să ateste, mai presus de orice îndoială, că în perioada aprilie

- octombrie 2010 martorul denunțător A.J. i-ar fi remis inculpatului R.K. care

a pretins și primit suma de 4.000 de lei lunar și în luna noiembrie 2010 suma

de 10.000 de lei, cu titlu de mită, pentru ca inculpatul, în. calitate de

primar al municipiului Tg. Secuiesc, să asigure plata la timp a facturilor

emise de firma denunțătorului, SC D.S. SRL.

Ar însemna ca singurele probe directe

de vinovăție să fie reținute ca fiind declarațiile denunțătorului, iar acestea

să se coroboreze cu probele indirecte respectiv declarațiile de martori, dar

care relatează tot cele spuse de denunțător. In condițiile în care martorul

denunțător, beneficiază de o cauză care înlătură răspunderea penală pentru

infracțiunea de dare de mită pe care a comis-o și are dreptul la restituirea

banilor care au făcut obiectul mitei conform art. 255 alin. (3), (5) C. pen., o

condamnare exclusiv în baza probelor ce provin de la denunțător nu ar fi în

sensul exigentelor C.E.D.O. pentru că nu este absolut exclus ca martorul

denunțător să-și fi preconstitu.it niște probe în scopul obținerii unor

avantaje materiale constând în restituirea conform art. 255 alin. (5) C. pen. a

unor sume pe care el nu le-a dat. Nu în ultimul rând, instanța are în vedere și

diferențele considerabile dintre declarațiile martorului denunțător din faza de

urmărire penală și din faza de judecată (în faza de judecată denunțătorul

arătând că a dat mită și un autoturism, aspect pe care l-a ascuns la urmărirea

penală ) care arată atitudinea nesinceră a martorului denunțător care relatează

ceea ce crede el că ar fi oportun și avantajos pentru el la un anumit moment

dat.

Fată de cele arătate, instanța de fond

a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (10 acte materiale), din care 8 acte materiale

se pretind a fi cele comise în perioada aprilie - noiembrie 2010, pentru care

instanța apreciază că nu există dovezi de vinovăție mai presus de orice dubiu

rezonabil.

Întrucât nu s-a putut proba comiterea

acestor 8 acte materiale de către inculpatul R.K. în perioada aprilie -

noiembrie 2010 cu atât mai puțin se poate proba o rezoluțiune infracțională

unică în raport cu aceste presupuse fapte.

În calitate de primar al municipiului

Tg. Secuiesc, inculpatul R.K., potrivit atribuțiilor de serviciu conferite de

prevederile legale în vigoare respectiv Legea nr. 215/2001 privind

administrația locală, Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali și Legea

nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice etc, avea atribuții de

control în sensul alin. (2) al art. 254 C. pen., astfel că, pentru acuratețe

juridică, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care

inculpatul R.K. a fost trimis în judecată, presupuse a fi comise în perioada

aprilie - noiembrie 2010 urmând ca aceste 8 acte materiale să fie încadrate

juridic în 8 infracțiuni distincte de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin.

(1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu consecința

pronunțării unei soluții de achitare a inculpatului pentru aceste acuzații în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (perioada

aprilie-octombrie 2010).

În ceea ce privește pretinsa mită, pe

care martorul denunțător A.J. i-ar fi remis-o inculpatului R.K. la data de 17

februarie 2011 și la data de 11 martie 2011, instanța de fond a constatat

următoarele:

În data de 17 februarie 2011, martorul

denunțător A.J. s-a întâlnit cu inculpatul R.K., ocazie cu care martorul

denunțător i-a remis inculpatului suma de 3000 de lei, discuția în mediul

ambiental dintre cei doi fiind înregistrată de organele de urmărire penală și

transcrisă în notele de redare de la fila 178 și următoarele vol. I dosar

urmărire penală.

Inculpatul R.K. nu a negat primirea

sumei de 3000 de lei, însă a arătat că acești bani nu reprezintă mită, ci o

parte dintr-o sumă mai mare de 20.000 de lei reprezentând o sponsorizare pentru

zilele orașului Tg. Secuiesc, pe care A.J. o promisese anterior.

Inculpatul R.K. a arătat că a luat

suma de 3.000 de lei, despre care a considerat că sunt banii de sponsorizare,

și i-a remis martorului T.B. pentru a-i depune la casieria Primăriei Tg. Secuiesc.

La data de 16 mai 2011, constatând că suma de 3.000 de lei nu fusese depusă de

martor la casieria primăriei, inculpatul a făcut el această depunere, chitanța

doveditoare fiind prezentată în instanță la unul dintre termenele de judecată.

Inculpatul s-a mai apărat arătând că

expresiile din convorbirea ambientală înregistrată, în care a spus „Eu stau

foarte slab. Poți ceva să." se referau nu la el personal ci la situația

financiară a primăriei, iar atunci când a fost întrebat de A.J. „ție câți bani

ți-ar trebui acum?" a răspuns „Cât se poate, cât mai mult."

referindu-se tot la banii care îi erau necesari ca sponsorizare pentru primărie

și nu la el personal. A mai arătat că expresia de uimire al lui concretizată în

întrebarea „îmi dai bani?" nu ar fi fost posibilă dacă inculpatul s-ar fi

așteptat să primească mită și de fapt a fost o expresie de uimire reală care se

referea la faptul că de obicei banii de sponsorizare nu se dau direct în mână

ci se depun la casieria primăriei.

Instanța constată, așadar, că

inculpatul recunoaște că a luat de la A.J. 3.000 de lei, aspect probat și de

înregistrarea convorbirilor ambientale. Din aceste convorbiri rezultă că

martorul denunțător A.J. s-a plâns în mod insistent inculpatului de situația

financiară în care se afla firma sa SC D.S. SRL, situație pe care martorul

denunțător o reproșa în mod cert modul în care Primăria Tg. Secuiesc înțelegea

să-i achite facturile restante, din convorbire rezultând că A.J. considera că

primarul R.K. poate interveni în această situație. Deși nu există o pretindere

directă din partea inculpatului R.K. a unei sume de bani pentru ca facturile

restante ale firmei SC D.S. SRL să fie achitate, inculpatul R.K., în replică la

cele reproșate de A.J. cu privire la întârzierea primăriei la plata facturilor,

face referire la propria sa situație financiară cu expresia „Eu stau foarte

slab. Poți ceva să." Instanța apreciază că prin această expresie și prin

răspunsul la întrebarea lui A.J. „Ție câți bani ti-ar trebui?" „Cât se

poate, cât mai mult" inculpatul R.K. a pretins bani indirect și această

pretindere a fost în folos personal.

Instanța de fond a arătat că nu poate

fi primită apărarea inculpatului că expresiile arătate nu se refereau la el ci

la banii de sponsorizare promiși primăriei câtă vreme rezultă cu certitudine,

din corespondenta purtată cu Primăria Tg. Secuiesc, că în anul 2010 aceasta nu

a încheiat contract de sponsorizare cu firma lui A.J. Martorul T.B. a arătat

că, deși au existat discuții cu privire la un contract de sponsorizare în valoare

de 20.000 de lei cu firma lui A.J., în final acest contract nu a fost încheiat

și A.J. a refuzat să dea vreun ban primăriei. Martorul a arătat că inculpatul

nu i-a înmânat nicio sumă de bani ca fiind primită cu titlu de sponsorizare de

la firma lui A.J. și a precizat că, în mod normal, reprezentanții firmelor care

sponsorizează depun ei înșiși banii la casieria primăriei. In condițiile în

care, inculpatul R.K. a depus cei 3000 de lei la casieria primăriei în data de

16 mai 2011, după ce fusese arestat fiind prins în flagrant în prezenta cauză,

neexistând dovezi că a lăsat în tot acest timp banii într-un plic în biroul lui

T.B., instanța apreciază că dovada depunerii acestor bani a fost procurată

procauza, anume pentru a susține varianta nevinovăției inculpatului.

În discuțiile din 17 februarie 2011

martorul denunțător și inculpatul se tatonează reciproc, discuțiile în care

fiecare parte expune problemele financiare pe care le are, creează o tensiune

psihologică evidentă îndreptățind instanța să ajungă la concluzia că inculpatul

a înțeles să pretindă implicit bani de la A.J. că a răspuns la cererea acestuia

de a se implica în calitate de primar în rezolvarea facturilor restante ale

firmei SC D.S. SRL. în aceste discuții nu se face nicio referire la vreun contract

de sponsorizare și nu există nici un motiv pentru care expresia „eu stau foarte

slab." să poate fi considerată ca referindu-se la starea financiară a

primăriei și nu a primarului însuși.

Fiind dovedit faptul remiterii sumei

de 3.000 de lei și aluziile făcute de inculpat cu privire la starea sa

financiară precară în replică la insistentele martorului denunțător ca primăria

să-i plătească facturile restante, coroborat cu răspunsul inculpatului la

întrebarea „Ție câți bani ți-ar trebui?" „Cât se poate, cât mai

mult" conduc la concluzia existentei infracțiunii de luare de mită.

În privința sumei de 10.000 de lei,

luată de inculpat de la A.J. în data de 11 martie 2011, faptul remiterii

acestei sume este probat prin procesul verbal de surprindere în flagrant

coroborat cu declarațiile martorilor asistenți.

În privința acestor bani, apărarea

inculpatului s-a referit la faptul că este vorba de un împrumut și nu de o

luare de mită, inculpatul dovedind cu acte faptul că, în aceea dată, a avut în

bancă un bilet la ordin scadent în valoare de 11.000 de lei și o rată la bancă

scadentă de 10.000 de lei, aferentă unui credit pe care firma inculpatului,SC

V. SRL îl avea la B.C.R.

Martorii H.I., B.l., R.A.M. și M.A. au

corrffrmat faptul că, în data de 11 martie 2011, inculpatul avea nevoie urgentă

de bani și că a încercat să facă rost de ei cu titlu de împrumut.

Acuzarea a pretins că, din moment ce

în contul firmei inculpatului s-a depus în data de 7 martie 2011 suma de 11.020

lei, nu se confirmă susținerea inculpatului că avea nevoie de bani împrumut,

după această dată, pentru a asigura disponibilul în bancă pentru un bilet la

ordin scadent.

Având în vedere că inculpatul a făcut

dovada că avea nevoie de bani și după această dată deoarece devenea scadentă

rata aferentă contractului de credit făcut la B.C.R. de firma sa SC V. SRL,

instanța de fond a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia banii au

fost ceruți ca împrumut poate fi primită (nefiind relevante susținerile

acuzării potrivit cărora nu putea fi vorba de un împrumut întrucât în

convorbirile dintre R.K. și A.J. nu s-a stabilit și data restituirii acestui

împrumut și nu au fost aduse mulțumiri cu privire la acest împrumut).

Primind apărarea inculpatului cu

privire la faptul că, în data de 11 martie 2011, a solicitat suma de 10.000 de

lei de la martorul denunțător cu titlu de împrumut, instanța, având în vedere

jurisprudența Înaltei Curte de Casație și Justiție, cu privire

la faptul că și împrumutul poate fi un folos necuvenit dacă este cerut cu

scopul prevăzut de art. 254 C. pen., instanța de fond a analizat în continuare

împrejurările în care acest împrumut a fost solicitat.

Astfel, s-a constatat că, în luna

martie 2011, a fost înregistrate și redate o serie de convorbiri între R.K. și A.J.

pe același ton și cu aceeași încărcătură psihologică ca și convorbirea din 17

februarie 2011. Astfel, cu prilejul unor convorbiri de la începutul lunii

martie 2011, A.J. a continuat să îl preseze pe inculpat cu privire la sumele de

bani pe care primăria le datora firmei D.S., solicitând insistent intervenția

acestuia, în calitate de primar în rezolvarea problemei, aducând în discuție

tot timpul starea precară pe care firma martorului denunțător o are datorită

acestor restante.

În aceste circumstanțe este firească

concluzia că inculpatul R.K. nu se afla în situația de a solicita un împrumut

de la A.J. dacă nu ar fi existat acel ascendent psihologic legat de puterea pe

care inculpatul R.K., în calitate de primar, o avea pentru a interveni în

achitarea restanțelor înregistrate la facturile firmei denunțătorului A.J.

Inculpatul a încercat să acrediteze

ideea că inculpatul R.K. ar fi fost în situația de a cere un împrumut de la A.J.

întrucât cei doi se aflau în relație de prietenie, însă pe acest aspect

declarațiile martorilor sunt contradictorii (martora T.P. negând relația de

prietenie, martorele R.E. și R.A.M. confirmând-o).

Tot în apărarea sa, inculpatul a

arătat că nu a intervenit în modul în care primăria a înțeles să achite

facturile pe care le avea la diferiți furnizori și nici nu a încercat să

favorizeze sau să defavorizeze, în vreun mod, firma martorului denunțător SC

D.S. SRL (afirmații susținute, în mare parte, de declarațiile martorilor F.J., M.C.,

P.D. și B.E., care au arătat că se achitau în mod nediscriminatoriu toate

facturile, în funcție de banii existenți, și că primarul nu a intervenit pentru

ca firma lui A.J. să fie favorizată sau dimpotrivă defavorizată în vreun fel).

Totuși, această apărare nu este

relevantă sub aspectul analizei întrunirii laturii obiective și subiective a

infracțiunii de luare de mită. Legiuitorul cere ca banii luați ca mită să fie

luați în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini, de a întârzia mdeplinirea

unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar

acestor îndatoriri, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii,

chiar dacă, în mod concret, funcționarul competent nu a întreprins nimic pentru

a face ceea ce a promis mituitorului.

Astfel, doctrina și practica sunt

unanime în a considera că sunt mdeplrnite condițiile pentru reținerea

infracțiunii de luare de mită fără a se cere condiția ca persoana mituită să și

pună în practică cele promise mituitorului, cu privire la actul de serviciu în

raport cu care este competent. Nu este așadar relevant că, în mod concret,

inculpatul nu a întreprins nimic pentru a determina pe funcționarii primăriei

să acorde prioritate achitării facturilor restante ale firmei denunțătorului

sau că a semnat un contract cu o firmă privitor la cântărirea materialelor

aduse de A.J. (aspect dovedit de apărare prin depunerea unui contract cu firma SC

B. SRL având acest obiect).

Este suficient să se retină că există

dovezi incontestabile cu privire la luarea de către inculpatul R.K., în datele

de 17 februarie 2011 și 11 martie 2011, de la martorul denunțător A.J. a

sumelor de 3.000 de lei și 10.000 de lei (ultima chiar cu titlu de împrumut),

în condițiile în care, între inculpat și martorul denunțător, au existat

numeroase convorbiri cu încărcătură psihologică în care inculpatului i se reproșa

lipsa de reacție în raport cu plata facturilor restante emise de firma

denunțătorului și, în replică, inculpatul făcea referire la situația sa

financiară slabă, aceste acte întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită în formă continuată (fiind dovedită atât latura

obiectivă cât și latura subiectivă, respectiv intenția directă calificată prin

scop, cât și rezoluțiunea infracțională unică dată de modul asemănător de

săvârșire a celor două acte materiale, datele apropiate de săvârșire).

Instanța de fond a reținut așadar, ca

fiind probată situația de fapt reținută mai sus, respectiv faptul că inculpatul

R.K., în calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc, funcționar cu

atribuțiuni de control conform Legii nr. 215/2001, în baza aceleiași

rezoluțiuni infracționale, a pretins implicit și a primit în data de 17

februarie 2011 suma de 3000 de lei și în data de 11 martie 2011 suma de 10.000

de lei de la martorul denunțător A.J., cu intenția directă calificată prin

scopul de a achita fără întârzieri facturile restante emise de firma

denunțătorului A.J.

În raport de starea de fapt reținută,

prima instanță a apreciat că în drept, fapta inculpatului R.K. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254

alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale în 17 februarie 2011 și 11 martie

2011).

Pentru fapta reținută prima instanță a

apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la

stabilirea și individualizarea căreia, s-a arătat că s-a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a reținut în favoarea inculpatului,

faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală și este integrat în

societate, fiind căsătorit și pe cale de a deveni tată, dar și în defavoarea

inculpatului, atitudinea nesinceră a acestuia, gradul de pericol social concret

al faptei dat de poziția inculpatului de funcționar în administrația publică

locală și ales local care ar fi reclamat o conduită morală care să servească

drept exemplu în contextul amplorii fenomenului corupției în tara noastră.

Apreciind că, fată de lipsa

antecedentelor penale ale inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins fără

privare de libertate, prima instanță a considerat că se impune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului R.K.,

pe o durată de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen., cu

obligația respectării de către inculpat, pe durata termenului de încercare

stabilit a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

Serviciul Teritorial Brașov criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi

hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului

pentru infracțiunea pentru care a fost frimis în judecată, astfel cum aceasta

este descrisă în fapt și încadrată în drept în actul de sesizare al instanței.

Sentința penală a fost apelată în

termen legal și de către inculpatul R.K. care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea

unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună achitarea sa

pentru toate faptele de care este acuzat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 52/AP din 24

aprilie 2013 Curtea de Apel Brașov a admis apelurile formulate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial

Brașov și inculpatul R.K. împotriva sentinței penale nr. 52 din 14 decembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 1399/119/2011 pe

care a desființat-o și, în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul R.K.,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (10 acte materiale). A constatat că inculpatul a fost reținut și

arestat preventiv în perioada 11 martie 2011 - 8 aprilie 2011.

A revocat sechestrul asigurător dispus

prin ordonanța din 30 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov.

A respins cererea de obligare a

inculpatului R.K. la restituirea sumei de 41.000 lei către martorul denunțător

A.J.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea cauzei în

fond și apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de

prim control judiciar a reținut că inculpatul R.K. a fost trimis în judecată

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.N.A. -Serviciul Teritorial Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de luare

de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (zece acte materiale) constând

în esență în aceea că în calitate de primar al Mun. Tg. Secuiesc, Jud. Covasna,

în luna februarie 2010 a pretins martorului A.J. o sumă de bani

neindividualizată pentru a asigura derularea normală a Acordului cadru de

prestări servicii din 15 februarie 2010 încheiat între Municipiul Tg. Secuiesc

și SC D.S. SRL după care a primit câte 4.000 lei lunar în perioada aprilie -

octombrie 2010, 10.000 lei în luna noiembrie 2010, 3.000 lei la data de 17

februarie 2011 și 10.000 lei la data de 11 martie 2011 (în total 51.000 lei).

Prima instanță analizând materialul

probator administrat în cauză - atât în etapa urmăririi penale cât și a

cercetării judecătorești - a apreciat că nu este dovedită comiterea de către

inculpat a 8 acțiuni de luare de mită în perioada aprilie -noiembrie 2010, ci

doar a unei infracțiuni de luare de mită, cu 2 acte materiale motiv pentru care

a scindat activitatea infracțională pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul R.K. prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în

sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței în 8 infracțiuni

distincte de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care a dispus achitarea și o infracțiune de

luare de mită continuată cu 2 acte materiale prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Curtea a apreciat că sunt fondate în

cauză criticile parchetului, în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice

a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul întrucât ceea ce

diferențiază pluralitatea de infracțiuni reglementată de art. 33 C. pen. de

unitatea infracțională stabilită de legiuitor prin dispozițiile art. 41 alin.

(1) și (2) C. pen. este latura subiectivă, respectiv rezoluția infracțională;

dacă în cadrul infracțiunii unice săvârșite în condițiile art. 41 alin. (1) și

(2) C. pen. inculpatul acționează în baza unei rezoluții unice săvârșind la

diverse intervale de timp acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în

parte, conținutul aceleiași infracțiuni, în cazul pluralității de infracțiuni

este necesară câte o rezoluție infracțională distinctă pentru fiecare

infracțiune comisă.

Din materialul probator administrat în

cauză nu au rezultat elemente de probațiune din care să se desprindă concluzia

că pentru fiecare dintre cele 8 infracțiuni distincte de luare de mită

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 pentru care prima instanță a dispus achitarea au existat rezoluții

infracționale distincte și nici că pentru infracțiunea continuată reținută în

sarcina inculpatului R.K. pentru care s-a dispus condamnarea ar exista o altă

rezoluție infracțională unică luată anterior celor două acte materiale. De

altfel, prima instanță nu a dispus schimbarea încadrării juridice menționate

prin raportare la latura subiectivă a infracțiunii și la rezoluția

infracțională ci pornind de la latura obiectivă, respectiv de la împrejurarea

că nu este dovedită acțiunea de luare a banilor de către inculpat în perioada

aprilie -noiembrie 2010 situație în raport de care a apreciat că se impune

schimbarea încadrării juridice în vederea pronunțării ulterioare a unei

hotărâri de achitare pentru acțiunile apreciate ca nedovedite.

În ceea ce privește acuzațiile aduse

inculpatului R.K. de către parchet relativ la comiterea de către acesta din

urmă a infracțiunii continuate de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (10 acte materiale) instanța de apel a constatat că acestea se

întemeiază pe denunțul martorului A.J. și pe declarațiile acestuia în

conformitate cu care la inițiativa inculpatului R.K., primar al Municipiului

Tg. Secuiesc, începând cu luna februarie 2010 Ada losef ar fi plătit lunar

inculpatului cu titlu de mită o sumă de bani pentru ca primarul să-și

îndeplinească obligațiile de serviciu și să-i plătească serviciile pe care

firma SC D.S. SRL aparținând martorului denunțător A.J., le presta pentru

Primăria Municipiului Tg. Secuiesc în

temeiul unui contract de prestări servicii având ca obiect aprovizionarea

Primăriei cu pietriș și alte materiale antiderapante obținut în urma unei

proceduri de licitație.

Curtea a reținut, că între SC D.S. SRL

Tg. Secuiesc și Primăria Tg. Secuiesc a existat o colaborare mai veche, firma

fiind furnizor de material antiderepant pentru Primărie, iar această colaborare

a continuat și ulterior anului 2008, an în care au avut loc alegeri locale și

în urma cărora inculpatul R.K. a fost ales în calitate de primar al

municipiului Tg. Secuiesc; până în anul 2009 SC D.S. SRL Tg. Secuiesc nu a

participat la proceduri de achiziție publică, datorită faptului că valoarea

prestațiilor se situa sub 10.000 euro.în cursul lunii februarie 2010, Primăria

municipiului Tg. Secuiesc, condusă la aceea dată în calitate de primar de

inculpatul R.K., a încheiat, în urma desfășurării unor proceduri de achiziție

publică, un acord cadru de prestări servicii cu firma SC D.S. SRL, aparținând

martorului denunțător A.J., având ca obiect aprovizionarea Primăriei cu

pietriș, piatră spartă și alte materiale antiderapante. Contractul a fost

semnat din partea Primăriei de către inculpat iar din partea SC D.S. SRL Tg.

Secuiesc de către A.O. - administrator, (fila 234 dosar urmărire penală, vol.

II). SC D.S. SRL Tg. Secuiesc a început să presteze servicii pentru Primărie în

baza acestui acord cadru imediat după încheierea lui, respectiv 15 februarie

2010 și așa cum corect a reținut și prima instanță, pe parcursul derulării

acestui contract între părțile contractante au intervenit anumite neînțelegeri

generate pe de o parte de faptul că facturile emise de către SC D.S. SRL Tg.

Secuiesc nu erau plătite la timp (ajungând ca, de la începutul derulării

contractului și până în februarie 2011, datoriile acumulate de primărie să se

ridice la 8,6 miliarde de lei) iar pe de altă parte de nemulțumirea angajaților

primăriei și a anumitor consilieri locali (rezultate și din declarațiile

martorilor P.D., S.C. și R.J.) referitoare la faptul că mașinile care aduceau

materialul nu conțineau cantitatea care se trecea în facturi, aspect care, în

final, a condus la încheierea la data de 17 februarie 2011 de către Primărie a

unui contract cu o firmă pentru cântărirea materialului livrat (fila 165 dosar

instanță). Pe fondul acestei situații, la data de 24 ianuarie 2011 (fila 5

dosar urmărire penală vol. I) martorul denunțător A.J. a formulat un denunț

penal împotriva inculpatului R.K., în care l-a acuzat pe acesta din urmă că,

profitând de poziția sa de primar, i-a pretins și ulterior a și primit, sume de

bani pentru a dispune plata în timp util de către contabilitatea primăriei a

facturilor pe care firma martorului denunțător, SC D.S. SRL le elibera;

martorul denunțător A.J. a mai arătat că, deși facturile nu i-au fost plătite

la timp în perioada aprilie -octombrie 2010, i-a remis inculpatului R.K. o sumă

lunară de aproximativ 4000 de lei iar în luna noiembrie 2010, apreciind că trebuie

să mărească suma pentru a-l cointeresa pe primar să-și îndeplinească

obligațiile i-a remis aceluiași inculpat suma de 10.000 de lei pentru ca primarul

să dispună achitarea fără mari întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S.

SRL. Ulterior martorul denunțător a mai dat declarații atât în fața

procurorului cât și în fața instanței, iar din analiza acestora și a

inadvertențelor pe care le conțin Curtea a reținut că atât denunțul cât și

declarațiile ulterioare ale martorului sunt nesincere.

Astfel, s-a reținut că martorul nu a

indicat în nici una dintre declarațiile date la urmărire penală care este

modalitatea în care inculpatul i-ar fi sugerat că se așteaptă să primească o

suma de bani pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

În denunțul formulat la data de 24

ianuarie 2011 (fila 5 vol. I dosar urmărire penală) martorul a arătat că

imediat după semnarea contractului s-ar fi întâlnit cu inculpatul în biroul

acestuia din urmă, ocazie cu care i-ar fi spus că trebuie să dea drumul la

lucrări și că trebuie să colaboreze. Martorul nu oferă nici o explicație de ce

a înțeles din această expresie folosită de inculpat „că trebuie să colaboreze"

că trebuie să dea mită. în declarația dată la 25 ianuarie 2011 (fila 8 vol. I

dosar urmărire penală) martorul A.J. prezintă o altă variantă de derulare a

evenimentelor, arătând că „după semnarea contractului, am fost chemat de

numitul R.K. -primarul Municipiului Tg. Secuiesc în biroul său, care mi-a spus

că a aflat că eu sunt câștigătorul licitației, atrăgându-mi atenția să nu

livrez produse în avans, ci numai după ce primesc notă de comandă de la

primărie. Precizez că până în acel moment eu îl cunoșteam doar din vedere pe

primar și nu am avut nici un fel de relații de afaceri sau personale cu

acesta." In această declarație, martorul nu mai susținut varianta din

denunț, conform căreia discuția în care i s-ar fi sugerat că trebuie să dea

mită ar fi avut loc în biroul primarului ci arată că „în perioada imediat

următoare, am avut o altă întâlnire cu primarul R.K. într-un restaurant din

oraș, iar cu această ocazie am adus în discuție contractul încheiat cu

primăria. Din modul în care s-a derulat discuția, eu mi-am format convingerea

că pentru buna derulare a contractului trebuie să dau periodic o sumă de bani

primarului. Acesta nu mi-a cerut în mod direct bani sau alte foloase, însă am

înțeles că de el depinde exclusiv aprobarea plății pentru marfa livrată, iar în

lipsa cointeresării sale materiale aceste plăți pot întârzia foarte mult."

Nici în această declarație martorul nu expune discuția dintre el și inculpat

sau elementele care l-au determinat să-și formeze convingerea că trebuie să dea

o sumă de bani lunar cu titlu de mită pentru ca primarul să-și îndeplinească

atribuțiile de serviciu.

În declarația dată de martorul

denunțător în fața instanței (fila 23 dosar instanță) acesta a prezintat o nouă

variantă de derulare a evenimentelor, arătând că „La circa o lună după ce am

încheiat contractul m-am întâlnit cu inculpatul la mine acasă în urma unei

discuții prin care am stabilit o mtâlnire. Atunci inculpatul a pretins de la

mine să-i plătesc 1.000 euro lunar pentru ca primăria să efectueze plățile

pentru produsele pe care societatea noastră le furniza și potrivit facturilor

emise." Tot în această declarație martorul a arătat că îl cunoștea pe inculpat

anterior încheierii acordului cadru, ba chiar înaintea licitației derulate,

pentru că inculpatul l-ar fi sunat și ar fi venit împreună cu soția sa la casa

denunțătorului pentru a vedea un autoturism care era de vânzare și care

aparținea prietenei martorului; martorul arată chiar că a promis inculpatului

că îi va face cadou autoturismul dacă va câștiga licitația și sugerează că

acest lucru s-ar fi și întâmplat. Aceste din urmă susțineri ale martorului,

curtea a reținut că nu se coroborează cu declarația martorei T.P., prietena

(concubina) martorului de la acea vreme care audiată în instanță (fila 49 dosar

instanță) nu face nici o referire la împrejurări referitoare la vizita

inculpatului împreună cu soția sa la locuința martorului denunțător și nici la

oferirea propriului autoturism drept cadou inculpatului. Inconsecvența

declarațiilor martorului denunțător care nu a reușit în final să prezinte

organelor judiciare o variantă singulară și credibilă a datei, locului și a

derulării întâlnirii care pretinde că a avut loc între el și inculpat, după

încheierea acordului cadru din data de 15 februarie 2010 și nu a fost în măsură

să expună modalitatea în care primarul i-ar fi pretins mită, coroborată cu

lipsa oricărei probe din care să rezulte că o astfel de mtâlnire a avut loc și

că în cadrul ei s-ar fi purtat discuții referitoare la plata unor sume de bani

lunare pentru ca inculpatul să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, a

îndreptățit Curtea să constate că nu există la dosar probe care să confirme

acuzațiile aduse de parchet inculpatului, conform cărora inculpatul R.K. ar fi

pretins în calitate de primar bani de la martorul denunțător A.J. pentru a-și

îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a ordona plata facturilor

emise de către SC D.S. SRL Tg. Secuiesc pentru serviciile prestate.

Martorii T.P., M.C., S.L. și S.C.,

propuși în dovedirea tezei probatorii privind mita luată de inculpat au arătat

că nu cunosc nimic personal cu privire la eventuale discuții purtate între

inculpat și martorul denunțător cu privire la vreo eventuală mită întrucât nu

au asistat niciodată la vreo astfel de discuție.

În ceea ce privește acuzațiile de

luare de bani de către inculpatul R.K. cu titlu de mită de la martorul

denunțător A.J., Curtea a reținut în primul rând că pentru întrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.

254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impunea ca

sub aspectul laturii obiective să se dovedească că inculpatul a luat o sumă de

bani sau alte foloase și să fie îndeplinită cerința esențială ca banii să fie

luați în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui

act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar

acestor îndatoriri.

Referitor la sumele de bani pe care

martorul denunțător pretinde că le-a dat inculpatului în perioada aprilie -

octombrie 2010, Curtea a reținut în primul rând că din materialul probator

existent la dosar nu rezultă existența unei înțelegeri inițiale între inculpat

și martorul denunțător în sensul predării și primirii cu o anumită frecvență a

unor sume de bani și nici nu rezultă că asemenea sume au fost predate,

respectiv primite de inculpat. Singura probă directă adusă de parchet în

susținerea acestei acuzații, pentru mita pe care martorul denunțător pretinde

că a dat-o inculpatului în perioada aprilie - octombrie 2010 și care constituie

de altfel și sursa probelor indirecte menționate în actul de acuzare ca probe

de vinovăție o reprezintă denunțul și declarațiile martorului denunțător A.J.

Curtea a constatat însă că declarațiile martorului nu sunt credibile, întrucât,

pe lângă inconsecvența și neconcordanțele existente în conținutul lor, din

materialul probator administrat în cauză rezultă că martorul denunțător era

direct interesat în înlăturarea rnculpatului din funcția de primar, astfel că

nu poate fi exclusă o înscenare a faptei de către acesta.

În ceea ce privește neconcordanțele și

inadvertențele cuprinse în denunțul formulat de martor și declarațiile

ulterioare date de acesta, Curtea a reținut că martorul denunțător a arătat în

denunțul formulat că începând cu luna februarie până în luna noiembrie 2010 i-a

dat inculpatului în fiecare lună suma de 4000 lei iar în luna noiembrie i-a dat

suma de 10.000 lei. Martorul a arătat că plata acestor sume de bani a

efectuat-o în biroul său din localitatea Petriceni sau acasă la martor. Referitor

la modalitatea în care ar fi avut loc mtâlnirile, martorul a arătat că „de

fiecare dată eram sunat de domnul primar care mă atenționa că a semnat ordinele

de plată și că urmează să intre banii în contul firmei. Cunoșteam mesajul și

după ce primeam banii așteptam vizita d-nului primar" .

În declarația dată în cursul urmăririi

penale martorul și-a nuanțat denunțul, adăugând la conținutul acestuia

împrejurarea că a fost contactat de către inculpat după emiterea primei facturi

și a fost întrebat „cum putem rezolva problema" iar martorul și-a dat

seama că este vorba despre predarea banilor ceruți, astfel că l-a invitat pe

inculpat la el acasă; martorul a mai arătat că nu reține dacă predarea banilor

s-a realizat înainte sau după plata de către primărie a contravalorii

produselor livrate, însă în lunile următoare plata a realizat-o numai după ce

banii de la primărie îi intrau în cont, deoarece nu avea întotdeauna

disponibilă această sumă înainte de încasarea banilor. Atât în denunț cât și în

declarația dată în cursul urmăririi penale denunțătorul a arătat că a dat

inculpatului câte 4.000 lei lunar începând cu luna aprilie și până în luna

octombrie iar în luna noiembrie a dat 10.000 lei apreciind că trebuie să

mărească suma pentru a-l cointeresa pe inculpat și a-i plăti mai multe facturi.

Nici în denunț și nici în declarația dată la urmărire penală denunțătorul nu

arată că i-ar fi plătit inculpatului și pentru luna decembrie sau în continuare

pentru luna ianuarie suma de 10 000 lei.

Cu toate acestea, în declarația dată

de denunțător în fața instanței A.J. a arătat că a plătit începând cu luna

decembrie câte 10 000 lei primarului, inclusiv în luna ianuarie. Tot în

declarația dată la instanță martorul a arătat că banii au fost dați întotdeauna

de el personal la sediul societății sau la martor acasă, unde se deplasa

inculpatul; o singură dată banii au fost predați inculpatului prin intermediul

martorului A., director la SC V. SRL societate aparținând inculpatului.

Din cuprinsul celor expuse Curtea a

reținut că declarațiile martorului denunțător referitoare la modalitatea în

care inculpatul ar fi acceptat primirea banilor, sumele de bani pe care susține

că le-ar fi predat inculpatului anterior denunțului, ca și durata de timp pe

care pret