ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față:

În baza actelor

dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 471/F/l din

1 iunie 2013 Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 255 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul K.R. la o pedeapsă de 2

(doi) ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 65

C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81

C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni

închisoare pe o durată de 4 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare

stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au pus în

vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 88

C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului K.R. prevenția de la

data de 28 februarie 2013 până la data de 14 mai 2013.

În baza art.

1605 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul K.R.

a cauțiunii de 20.000 lei depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 07

mai 2013 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 26

C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe

inculpatul V.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 65

C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61

C. pen. a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 894 zile

din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului V.G. prin sentința nr.

907/2007 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 4204/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, a contopit acest rest cu pedeapsa de

3 ani închisoare aplicată în cauză, inculpatul V.G. urmând să execute pedeapsa

de 3 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final 3 ani și 6 luni închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.

a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale

rezultante.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 145

1

C. proc. pen. a

luat față de inculpatul V.G. măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art.

145

1

cu referire la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen. pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul V.G. trebuie să

respecte următoarele obligații:

a) să se

prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată

ori de câte ori este chemat;

b) să se

prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar,

respectiv la secția de poliție în a cărei rază teritorială se află domiciliul

inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit, de organul de

poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art.

145 alin. (1)

2

C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu

părăsi țara, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: să nu se

apropie de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art.

145 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de

încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua

față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art.

255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. și art. 19 din

Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul K.R. suma de 5.000 euro depusă

la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 216 d.u.p.)

și cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.).

S-a dispus

restituirea către inculpatul K.R. a sumei de 1.000 euro din suma de 3.000 euro

depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214

d.u.p.), a sumei de 357 lei depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din

28 februarie 2012 (fila 218 d.u.p.) și a sumei de 400 dolari SUA depusă la C.E.C.

B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 220 d.u.p.)

În baza art.

191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul K.R. la plata sumei de 2.500

lei, iar pe inculpatul V.G. la plata sumei de 2.800 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul de 300 lei al

avocatului din oficiu al inculpatului V.G. fiind avansate din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această sentință, din examinarea probelor administrate în "cauză

(denunțul și declarațiile martorilor-denunțători L.N.Ș. și Ș.C. date în ambele

faze ale procesului penal; procesul verbal de constatare a infracțiunii

flagrante de dare de mită; procesele verbale de redare a convorbirilor

telefonice interceptate și înregistrate în cauză; fișele postului aparținând

ofițerilor de poliție L.N.Ș. și Ș.C.; procesele verbale de redare a

convorbirilor purtate în mediul ambiental; declarațiile inculpatului K.R. date

în cursul urmăririi penale și declarația dată în cursul judecății, când a

recunoscut integral săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se facă

potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.; parțial declarațiile inculpatului

V.G.; recipisele de consemnare a sumelor de bani ridicate de la inculpatul K.R.;

proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; procesele

verbale întocmite de către lucrătorii de poliție din cadrul D.G.A. ca urmare a

studierii listingurilor convorbirilor și comunicărilor efectuate/primite de

către utilizatorii posturilor telefonice; raport de constatare

tehnico-științifică din data de 14 martie 2013; verificările cu privire la Dosarul

nr. 46911/3/2011 al Tribunalului București, în care K.O. a fost condamnat la 19

ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie; suporturile

optice cu înregistrările audio-video efectuate în cauză; bancnotele oferite de

inculpatul K.R. martorilor denunțători; celelalte înscrisuri administrate în

cauză), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei

că martorii-denunțători L.N.Ș. și Ș.C. sunt ofițeri de poliție judiciară în

cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, desfâșurându-și activitatea de

serviciu sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial București.

Cu ocazia

exercitării atribuțiunilor de serviciu, cei doi ofițeri de poliție l-au

cunoscut pe K.O., cetățean turc, cercetat pentru infracțiuni prevăzute de Legea

nr. 143/2000, care a fost trimis în judecată în Dosarul penal nr.

2301/D/P/2010, pentru trafic de droguri de mare risc, fiind condamnat de

Tribunalul București la executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, sentință

menținută de către Curtea de Apel București.

Din

declarațiile martorilor denunțători L.N.Ș. și Ș.C. a reieșit că, începând cu

anul 2011, inculpatul K.O. a formulat mai multe denunțuri pentru a beneficia de

prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, finalizate cu neînceperea urmăririi

penale. In denunțurile formulate, K.O. l-a indicat ca persoană de contact pe

inculpatul V.G., context în care ultimul s-a prezentat în mai multe rânduri la

sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București pentru a oferi informații

și date suplimentare.

Martorul L.N.Ș.

a declarat că în data de 27 noiembrie 2012 a solicitat că dorește să poarte o

discuție, motiv pentru care ofițerul de poliție i-a transmis să se prezinte la

sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, în ziua următoare.

După

aproximativ zece minute, V.G. a revenit cu un telefon, spunând că la mtâlnire

va participa și o altă persoană, care nu este de cetățenie română și dorește să

se întâlnească într-un alt loc decât sediul parchetului.

Devenind

suspicios martorul denunțător a adus la cunoștința procurorului de caz, context

în care, în data de 28 noiembrie 2012, martorii-denunțători L.N.Ș. și Ș.C. s-au

întâlnit la restaurantul „La mama", situat în sectorul 2, cu inculpatul V.G.

și vărul lui K.O., inculpatul K.R., cetățean turc, discuția fiind înregistrată

cu un reportofon de serviciu.

Discuția a fost

purtată de către polițiști, în special, cu inculpatul V.G., întrucât inculpatul

K.R. a spus că nu cunoaște limba română, iar V.G. cunoștea limba turcă, putând

traduce.

Inițial,

ofițerii de poliție au fost întrebați dacă există un alt mod decât cel legal

pentru ca arestatul K.O. să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr.

682/2002, inculpații lăsând să se înțeleagă faptul că numitul K.O. încearcă să

obțină o reducere a pedepsei, formulând un denunț referitor la fapte de natură

penală despre care nu are cunoștință personal, având ca intenție obținerea

informațiilor prin intermediul lor sau unui avocat indicat de către aceștia.

La solicitarea

inculpaților, cei doi martori le-au comunicat inculpaților că singurul mod în

care K.O. poate să obțină o reducere a pedepsei este cel legal.

Față de

răspunsul martorilor, inculpatul V.G. a învederat că nu este nevoie să se dea

un răspuns pe loc, putând ca martorii să se mai gândească, iar dacă vor găsi o

persoană care îl poate ajuta pe K.O., martorul L.N.Ș. să-l contacteze

telefonic, urmând ca numitul K.R. să vină în România „să rezolvăm".

Totodată, inculpatul V.G. a precizat că dacă situația se rezolvă vor fi „băieți

cu obraz" față de ofițerii de poliție, arătând sugestiv obrazul cu

degetul.

Din discuție

purtată cu V.G. și K.R., ofițerii de poliție au concluzionat că cei doi

inculpați încercă să-i îmbunătățească situația juridică lui K.O. printr-o cale

ilegală, urmând ca în cazul în care situația se rezolvă să primească bani sau

alte foloase necuvenite.

Ulterior

întâlnirii, în cursul lunii decembrie 2012, inspectorul principal L.N.Ș. a fost

contactat telefonic, în repetate rânduri, de către V.G., pentru a se întâlni,

ofițerul de poliție invocând diverse pretexte pentru a evita întâlnirea cu

aceștia, de asemenea, acesta a fost contactat telefonic inclusiv de către K.R.

în cursul lunii decembrie 2012.

"Ca urmare

a denunțurilor formulate de către L.N.Ș. și Ș.C., s-a solicitat autorizarea

instanței de judecată în vederea interceptării și înregistrării convorbirilor

și comunicărilor purtate de ofițeri de poliție judiciară L.N.Ș. și Ș.C. cu

inculpații V.G. și K.R. sau alte persoane în legătură cu cauză, precum și a

interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate la și de la numărul

de telefon X, utilizat de către denunțătorul L.N.Ș., fiind emise autorizații de

către instanța de judecată.

În data de 11

februarie 2013, în urma punerii în aplicare a autorizațiilor sus menționate,

s-a procedat la înregistrarea audio-video în mediul ambiental a convorbirii

purtate de martorii L.N.Ș. și Ș.C. cu inculpatul V.G., la sediul D.I.I.C.O.T.

(fila 46 și urm. d.u.p.).

Din cuprinsul

acestei discuții rezultă fără nici un dubiu că inculpatul K.R. intenționa să le

remită ofițerilor de poliție bani sau alte foloase pentru ca aceștia să îi

furnizeze informații despre activitatea infracțională pe linia traficului de

droguri, pe care acesta să le prezinte sub forma unui denunț, în baza căruia

vărul său K.O. să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Relevant sub

acest aspect este următorul pasaj:

„L.N.: Am

înțeles mă că vrea să fie om, da .Fizic, ce? Ce anume vrea de la mine?

V.G.: Să plătească.,

să plătească. Și a.

L.N.: Să

plătească, să ce? Voi . asta n-am înțeles nici atunci, că nici voi n-ați vorbit

pe românește.

V.G.: Cum să

poată să facă un dosar? Că nu se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după

una după alta. și astea, plătea și asta vrea. și să li se aprobe.

L.N.: Și să se

pună 19.

V.G.: 19. Eu. la

chestia asta eu pot să-l chem."

Mai mult, din

înregistrarea audio-video efectuată în mediul ambiental a mai rezultat că

inculpatul V.G. a fost conștient de adevăratele intenții ale inculpatului K.R.,

dar și de posibilele consecințe penale ale demersurilor făcute de inculpatul V.G.

pe lângă martorii denunțători.

Astfel, față de

afirmațiile martorului L. „Eu am înțeles câte ceva atunci, dar el o dădea pe

ocolite că domnle că să vedem, tu domnle că stai așa că suntem cu obraz

cheamă-l încoace să discutăm cu el în mare." și „Eu am înțeles ce mesaj

mi-ai transmis tu, dar nu vreau neapărat cu tine să vorbesc.", Inculpatul V.G.

îi răspunde „Nu, nu, dar nici nu vreau să vin. Nici nu vreau să știu când.vă

întâlniți."

Tot din

înregistrarea audio-video efectuată în mediul ambiental mai rezulta că să vorbească

el cu martorii denunțători și că martorii n-au bani și că el se poate ridica de

la masă, iar K.R. poate rămâne în continuare la cafea cu martorii (fila 47

verso d.u.p.).

Din aceste

afirmații ale inculpatului V.G. rezultă fără dubiu că acesta cunoștea că la

mtâlnirea dorită urma să se ajungă la o înțelegere, în temeiul căreia, în

schimbul unei sume de bani, martorii-denunțători să îi furnizeze lui K.R.

informații, care să poată fi materializate într-un denunț de numitul K.O. și

care să îl ajute pe acesta din urmă la reducerea pedepsei de 19 ani închisoare.

Ulterior, în

data de 22 martie 2013, martorul L.N.Ș. a fost contactat telefonic la postul

telefonic cu nr. X de către inculpatul K.R. de la postul telefonic cu nr. Y,

acesta relatându-i că este în România și că dorește să se întâlnească.

În data de 23

februarie 2013, la ora 13

50

, martorul L.N.Ș. a stabilit cu

inculpatul K.R. ca mtâlnirea să aibă loc în data de 25 februarie 2013, la

restaurantul „La mama", situat în sectorul 2.

La data de 25

februarie 2013, în jurul orei 12

00

, martorii-denunțători s-au

întâlnit cu inculpatul K.R. în locația stabilită.

Cu acest

prilej, inculpatul K.R. a arătat că dorește să obțină de la cei doi ofițeri de

poliție informații pe care K.O. să le detalieze într-un denunț, în baza căruia

acesta să poată beneficia de reducerea pedepsei conform art. 19 din Legea nr.

682/2002. De asemenea, inculpatul K.R. le-a comunicat că mai dorește ca numitul

K.O. să beneficieze de prev. art. 320

1

C. proc. pen. și de

contopirea unei pedepse pe care o executase deja cu o pedeapsă ce urma a fi

pronunțată de instanța de judecată în dosarul care se afla în faza recursului,

din care să se scadă perioada de 7 ani executată anterior. Ofițerii de poliție

i-au adus la cunoștință inculpatului că ultimele două aspecte nu au legătură cu

atribuțiile lor de serviciu, iar inculpatul K.R. le-a promis suma de 5.000 de

euro, dacă îl vor ajuta cu denunțul.

Față de cele

stabilite,.la data de 27 februarie 2013, au fost efectuate activități pentru

prinderea în flagrant a inculpatului K.R., iar în acest scop, dată fiind

discuția acestuia cu martorii denunțători, în care inculpatul a promis suma de

5.000 de euro pentru ca ofițerii de poliție să furnizeze date despre

activitatea infracțională cu privire la activitatea infracțională cu privire la

traficul de droguri, care să fie concretizate într-un denunț de către numitul K.O.,

cei doi denunțători au stabilit cu inculpatul să se întâlnească la restaurantul

M.D.

În acest scop,

în data de 27 februarie 2012, în prezența martorului R.B., procurorul din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împreună cu lucrători

operativi din cadrul Direcțjei de Poliție București, s-a deplasat în zona

restaurantului M.D. situat în sectorul 2, unde a fost constituit un dispozitiv

de supraveghere operativă.

La orele 15:25,

martorii denunțători L.N.Ș. și Ș.C. au intrat în restaurantul M.D., așezându-se

la o masă la care se afla K.R.. Cele trei persoane au discutat 33 minute.

În timpul

discuțiilor, martorii denunțători i-au comunicat-inculpatului K.R. că nu îl pot

ajuta cu privire la aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., nici cu

privire la deducerea pedepsei deja executate, întrucât acest lucru nu îl poate

face decât instanța de judecată.

De asemenea,

martorii i-au comunicat faptul că îl pot ajuta doar cu aplicarea art. 19 din

Legea nr. 682/2002.

La finalul

discuțiilor, inculpatul K.R. a înmânat martorului denunțător L.N.Ș. o sumă de

bani în euro, prin partea laterală a mesei la care cele trei persoane se aflau.

Martorul L.N.Ș. a ridicat deasupra mesei suma de bani, după care a așezat-o sub

o tavă aflată pe masă.

În acel moment,

în prezența martorului asistent R.B., s-a pătruns în restaurantul M.D., unde,

după declinare calității, organele de urmărire penală au solicitat celor trei

persoane să comunice motivul prezenței acestora în restaurant.

Martorii

denunțători au declarat verbal că se afla în restaurant la solicitarea

numitului K.R.. Totodată, martorul denunțător L.N.Ș., punând la dispoziția

organelor de urmărire penală o sumă de bani în euro, despre care a afirmat că

i-a fost înmânată cu titlu de mită de către K.R. pentru a face un act contrar

atribuțiunilor sale de serviciu.

S-a procedat la

numărarea sumei de bani, stabilindu-se că este vorba de suma de 3.000 euro,

precum și la consemnarea seriilor bancnotelor ce o compun.

Fiind întrebat

cu privire la prezența sa, la masa respectivă, K.R. a declarat că nu înțelege

limba română, iar despre suma de bani anterior menționată a declarat că nu are

cunoștință.

În continuare,

s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra inculpatului K.R.,

ocazie cu care asupra acestuia au fost găsite următoarele: suma de 3.000 euro,

compusă din 30 bancnote având cupiura de 100 euro, găsită în buzunarul hainei;

un portofel din material de culoare neagră, conținând 3 trei cartele S.I.M.

(parțială), suma de 400 dolari SUA, compusă din 4 bancnote având cupiura de

100, 4 înscrisuri emise de autoritățile din Turcia, pe numele K.R., cârd bancar

Master Card, cârd bancar Visa, cârd bancar Maestro; pașaport turistic emis de

autoritățile din Turcia, pe numele K.R., un telefon mobil și cartelă S.I.M.;

telefon mobil; o cheie de autoturism; certificat de înmatriculare pentru

autoturismul; înscris în limba turcă; suma de 357 lei compusă din 3 bancnote a

100 lei, o bancnotă de 50 lei, o bancnotă de 5 lei, 2 bancnote de 1 leu.

Prima instanță

a reținut că faptele inculpaților rezultă fără nicio umbră de îndoială din

probele administrate în cauză, apărările făcute de inculpați în cursul

urmăririi penale, prin care s-au contestat acuzațiile aduse de organele

judiciare fiind fără nicio susținere probatorie.

Dimpotrivă,

procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, convorbirile

înregistrate în mediul ambiental și înregistrările audio - video aflate la

dosarul cauzei, precum și declarațiile martorilor denunțători probează în mod

indiscutabil vinovăția inculpaților.

Astfel, în ceea

ce îl privește pe inculpatul V.G., s-a reținut că acesta l-a ajutat pe

inculpatul K.R. să ia legătura cu martorii denunțători L.N.Ș. și Ș.C. pentru

ca, în schimbul unor sume de bani, să le furnizeze date concrete, care să poată

fi materializate de inculpatul K.O. într-un denunț, care să îl ajute la

reducerea pedepsei de 19 ani închisoare aplicată într-o cauză penală aflată în

căile de atac.

Tribunalul a

reținut că afirmațiile inculpatului V.G. „Da să-l ajutați. Că vrea că, să fie

om." „Să plătească. Să plătească. și ă", „Cum să poată să facă un

dosar? Că nu se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după una după alta. Și

astea, plătea și asta vrea. Și să li se aprobe." (filele 46 și urm. d.u.p)

- relevă cunoașterea scopului urmărit de inculpatul K.R., dar și implicarea

conștientă a inculpatului V.G. în obținerea contra cost de informații pe linia

traficului de droguri, pe care K.O. să le materializeze într-un denunț, care să

îl ajute la reducerea pedepsei aplicate de 19 ani închisoare.

Sub acest

aspect Tribunalul a avut în vedere și că la afirmația martorului L.N. „. Eu ți-am

explicat atunci. Uite asta este calea legală, care o vezi că scârțâie. Dacă

venea cu unul adevărat cu un denunț, ziceam da, hai să-l facem și dă-ne de

lucru. Da dacă tu aduci numai mincinoși. Și mai mult de-aia vroiam să vorbesc

cu tine că el îți spunea ție atunci că. Că, iar tu traduceai numai ce vroiai

tu. De-aia.", Inculpatul V.G. îi răspunde: „Nu. Nu, eu traduceam. Dar el

îmi spunea. Adică cum să. Avem obraz. Pe chestia asta. Și i-am spus, băi uite

eu nu pot să zic că, să zic la om ceva, e altceva când vorbești tu."

Este evident că

prin expresia „avem obraz" inculpatul V.G. avea în vedere recompensarea,

respectiv mituirea martorilor pentru ajutorul dat prin furnizarea de date

valide pentru formularea unui denunț eficient de către numitul K.O.

Prin urmare,

inculpatul V.G. cunoștea și sprijinea intențiile coinculpatului K.R., însă față

de relevanța penală a demersurilor sale, inculpatul V. a adoptat o atitudine

oarecum reținută încercând doar să lase să se înțeleagă ceea ce dorește și cum

dorește să obțină K.R.

Tribunalul a

înlăturat ca vădit neîntemeiate susținerile inculpatului V.G. că prezența lui

alături de K.R. a fost pentru a asigura traducerea în discuțiile avute cu

martorii denunțători. în acest sens, tribunalul a reținut că însuși inculpatul

V. îi asigură pe martorii denunțători că inculpatul K.R. cunoaște bine limba

română (fila 47 verso și fila 48 față d.u.p.).

Faptul că la

celelalte mtâlniri ale lui K.R. cu martorii denunțători nu a mai participat și V.G.,

nefiind nevoie de traducător, dovedește temeinicia acuzațiilor procurorului și

împrejurarea că V.G. a știut relevanța penală a activității sale de înlesnire a

obținerii informațiilor dorite de numitul K.O.

Tribunalul a

constatat că în discuțiile purtate de V.G. cu martorii denunțători nu s-a pus

problema lipsei sumei de bani cu care să se poată pune în lucru denunțul făcut

de K.O., ci de lipsa informațiilor utile care să ducă la prinderea unor

traficanți de droguri.

Din chiar

afirmațiile inculpatului V.G. înregistrate în mediul ambiental, a rezultat că

acesta i-a explicat inculpatului K.R. că este nevoie ca numitul K.O. să

furnizeze informații utile anchetatorilor pentru a putea să fie descoperite

persoane ce se ocupă cu traficul de droguri.

Prin urmare,

plata la care se referea V.G. și afirmația „ oamenii n-au bani.dar dacă tu vrei

să explici ceva. eu mă ridic de la masă, plec și rămâi în continuare la

cafea" (fila 47 d.u.p.) vizau cumpărarea informațiilor dorite de K.O.,

nicidecum avansarea vreunei sume pentru instrumentarea denunțului.

De altfel, în

discuțiile purtate ulterior de K.R. rezultă că nici acesta, nici K.O. nu

dețineau informații utile pentru formularea unui denunț împotriva unor persoane

implicate în traficul de droguri, motiv pentru care inculpatul K.R. a solicitat

expres polițiștilor să îi furnizeze ei astfel de date contra unei sume de bani.

În acest fel

prinde sens afirmația inculpatului V.G. „Cum să poată să facă un dosar? Că nu

se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după una după alta. și astea,

plătea și asta vrea. și să li se aprobe ."

În sensul

cunoașterii și sprijinirii de către inculpatul V.G. a demersurilor inculpatului

K.R. de a obține date pentru formularea unui denunț util de către numitul K.O.

este și raportul de constatare tehnico-științifică din 14 martie 2013, din care

rezultă că răspunsurile inculpatului V.G. la întrebările relevante ale cauzei

au provocat modificări specifice comportamentului simulat. de art. 37 alin. (1)

lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată

inculpatului V.G. prin sentința penală nr. 907 din 25 iunie 2007, pronunțată în

Dosarul nr. 4731/3/2007 al Tribunalului București, definitivă prin Decizia

penală nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și lustiție, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc

prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat

că inculpatul V.G. a fost liberat condiționat din această pedeapsă la data de

10 aprilie 2012, cu un rest neexecutat de 894 de zile și, cum inculpatul a

săvârșit fapta din prezenta cauză înainte de data la care pedeapsa 8 ani se

consideră a fi executată, Tribunalul a reținut starea de recidivă

postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

La

individualizarea pedepselor aplicate, Tribunalul a avut în vedere toate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare, natura și gravitatea fiecărei

fapte, pericolul social concret al faptei, împrejurările comiterii faptei și

persoana făptuitorilor.

Astfel, la

stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea, Tribunalul a ținut seama de

seama de: reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 320

1

C. proc.

pen. în ceea ce privește pe inculpatul K.R.; contribuția efectivă a fiecărui

inculpat la săvârșirea faptelor; scopul avut în vedere de inculpați la

săvârșirea faptelor, respectiv înlesnirea obținerii de către inculpatul K.O.,

în afara cadrului legal, a beneficiului prevederilor art. 19 din Legea nr.

682/2002 și art. 320

1

C. proc. pen., precum și deducerea din

pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare a pedepsei executate anterior

săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat; înmulțirea deosebită a

infracțiunilor de dare de mită și trafic de droguri și rezonanța deosebit de

negativă a acestor fapte cu impact asupra credibilității organelor judiciare,

dar și asupra încrederii în capacitatea reală a instituțiilor abilitate ale

statului de a combate eficient acest fenomen infracțional; lipsa antecedentelor

penale, în cazul inculpatului K.R.; starea de recidivă postcondamnatorie în

care se află inculpatul V.G.; vârsta inculpaților; perioada petrecută în arest

de inculpatul K.R.;, situația personală și familială a inculpaților rezultată

din înscrisurile depuse în circumstanțiere.

Având în vedere

gravitatea faptelor comise de inculpați, insistența acestora în acțiunea de a

convinge pe martorii denunțători să accepte propunerea de încălcare a

atribuțiilor de serviciu și de favorizare a unei persoane condamnate la

pedeapsa de 19 ani închisoare, declarațiile oscilante și nesincere ale

inculpaților din cursul urmăririi penale, care, deși cunoșteau toate probele ce

îi încriminau, nu au recunoscut și regretat sincer săvârșirea faptelor, ținând seama

și de nevoia de reprimare a infracțiunilor de corupție ce afectează major imaginea

și prestigiul justiției, Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune reținerea

de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților.

Astfel, inculpatul

K.R. a fost condamat, în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. la o

pedeapsă de 2 ani și 6 luni ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

dare de mită, apreciindu-se că există suficiente elemente care impun concluzia

că scopul preventiv-educativ și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen. poate

fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, amenințarea

executării în întregime a pedepsei aplicate fiind de natură să inhibe

tendințele criminogene ale inculpatului și să schimbe atitudinea acestuia cu

privire la relațiile sociale ocrotite prin normele de drept penal, astfel că

instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni pe o

durată de 4 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în

condițiile art. 82 C. pen.

Inculpatul V.G.

a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea

condiționată pentru restul neexecutate de 894 zile din pedeapsa de 8 ani

închisoare aplicată inculpatului V.G. prin sentința nr. 907/2007 a Tribunalului

București, definitivă prin Decizia penală nr. 4204/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, și s-a contopit acest rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată în prezenta cauză, inculpatul V.G. urmând să execute pedeapsa de 3 ani

închisoare sporită cu 6 luni, în final 3 ani și 6 luni închisoare.

Instanța de

fond a considerat că se impune aplicarea unui spor la pedeapsa de 3 ani

închisoare, atât pentru a nu se lăsa inculpatului V.G. impresia impunității

pentru restul rămas neexecutat (de aproape 2 ani și 6 luni), dar și pentru că

dimensiunea acestui rest și lipsa de recunoștință față de actul de clemență al

societății relevă o nevoie de reeducare pe o perioadă corespunzătoare

carențelor de comportament relevate de inculpatul V.G.

Având în vedere

că s-a constatat întemeiată acuzația adusă inculpatului și dată fiind

gravitatea pedepsei aplicate, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. cu

referire la art. 145

1

C. proc. pen. s-a luat față de inculpatul V.G.

măsura obligării de a nu părăsi țara, care este de natură a asigura

desfășurarea în bune condiții a procesului penal în continuare și împiedicarea

sustragerii inculpatului de la executarea pedepsei.

În baza art.

255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. și art. 19 din

Legea nr. 78/2000, instnața de fond a dispus confiscarea de la inculpatul K.R.

a sumei de 5.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28

februarie 2012 (fila 216 d.u.p.) și cu recipisade consemnare din 28 februarie

2012 (fila 214 d.u.p.).

S-a reținut că

măsura confiscării vizează întreaga sumă de 5.000 euro oferită cu titlu de

mită, chiar dacă nu s-a remis ulterior decât suma de 3 000 euro.

Totodată,

instanța de fond a dispus restituirea către inculpatul K.R. a diferenței de

1000 euro din suma de 3.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare

din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.), precum și a sumei de 357 lei depusă la

C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 218 d.u.p.) și

a sumei de 400 dolari SUA depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 1

din 28 februarie 2012 (fila 220 d.u.p.).

S-a reținut că

doar suma de 2.000 de euro din cei 3.000 depusă la C.E.C. B. cu recipisa de

consemnare din 28 februarie 2012 se confiscă în contul sumei totale de 5.000

euro promisă cu titlu de mită de către inculpatul K.R.

Restul de 1.000

euro, precum și celelalte sume de bani ridicate de la K.R. se impun a fi

restituite, neexistând temei legal pentru confiscarea lor, existând prezumția

deținerii licite de către inculpat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.G. criticând-o pentru

nelegalitate susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de

care este acuzat, întrucât nu a avut intenția de a comite fapta.

Inculpatul a

susținut că doar a asigurat traducerea discuțiilor purtate de coinculpatul K.R.

cu cei doi denunțători/ofițeri de poliție judiciară, inculpatul apelant

participând la o singură întâlnire a acestora, din 28 noiembrie 2012.

Prin Decizia penală

nr. 251 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul V.G., împotriva sentinței penale nr. 471/F//l din

1 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost obligat

apelantul inculpat, la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care,

onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se avansează din fondurile

Ministerului Justiției.

Instanța de

apel examinând potrivit .ort 371 și art. 378 C. proc. pen. apelul inculpatului,

prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, cum și din

oficiu, constată că acesta nu este întemeiat

În aplicarea

art. 378 alin. (1)

1

C. proc. pen. instanța de apel a procedat la

audierea inculpatului V.G., acesta negând comiterea infracțiunii, arătând că el

nu a vorbit niciodată cu denunțătorii/ofițeri de poliție pentru ca inculpatul K.R.

sau numitul K.O. să le dea bani, iar inculpatul a participat la o singură

întâlnire cu inculpatul K.R. cu polițiștii și atunci la solicitarea acestuia

din urmă, unde discuțiile s-au purtat pentru rezolvarea în mod legal a

situației numitului K.O.

S-a constatat,

în privința situație de fapt, a împrejurărilor comiterii faptei și a vinovăției

inculpatului că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a tuturor

dovezilor administrate în cauză, apreciate potrivit art. 63 C. proc. pen., iar

faptul că inculpatul apelant nu a recunoscut comiterea faptei nu poate conduce

la achitarea sa, în lipsa unui temei faptic și probator.

S-a reținut că

activitatea infracțională a inculpatului V.G. a constat în aceea că a înlesnit,

cu intenție, activitatea infracțională a inculpatului K.R., prin stăruințe,

promisiuni explicite și implicite de bani sau alte foloase, precum și prin

traducerea din limba turcă în limba română pentru martorii - denunțători L.N.Ș.

și Ș.C. a mesajelor inculpatului K.R., care, în data de 25 februarie 2013, a

promis suma de 5.000 euro martorilor denunțători L.N.Ș. și Ș.C., ofițeri de

poliție judiciară, din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, iar în

data de 27 februarie 2013 a remis suma de 3000 euro acelorași ofițeri de

poliție, cu scopul ca aceștia să îl ajute pe numitul K.O., cetățean turc,

trimis în judecată în Dosarul penal nr. 2301/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc și condamnat în primă instanță de Tribunalul București la

executarea unei pedepse cu închisoarea de 19 ani, să formuleze până la

soluționarea definitivă a cauzei un denunț cu privire la infracțiuni prevăzute

de Legea nr. 143/2000, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr.

682/2002 privind protecția martorilor, prin furnizarea de date și informații

despre care ofițerii de poliție aveau cunoștință ca urmare a exercitării

atribuțiilor specifice de serviciu.

Apărarea

inculpatului în fața instanței de fond, ca și în apel, a constat în aceea că

faptei îi lipsește un element constitutiv, respectiv intenția, însă inculpatul

nu neagă împrejurările reținute ca fiind cele ale comiterii, că a participat la

mtâlnirea cu cei doi denunțători și inculpatul K.R.; că s-au purtat discuții

pentru rezolvarea situației juridice a numitului K.O., în sensul asigurării

posibilității ca acesta să formuleze un denunț în urma căruia să se confirme

situația prezentată, tocmai pentru a putea beneficia de beneficiul art. 19 din Legea

nr. 682/2002; că a asigurat traducerea discuțiilor dintre polițiști și K.R.,

deși recunoaște în discuția cu polițiștii, că inculpatul K.R. înțelegea limba

română, că a purtat mai multe discuții telefonice cu polițiștii, că a înlesnit

mtâlnirea dintre aceștia și inculpatul K.R.

De altfel, din

actele dosarului rezultă că numitul K.O., aflat în executarea unei pedepse de

19 ani închisoare, și care a formulat mai multe denunțuri (care nu s-au

confirmat, aspect relatat de polițiști lui V.G.), l-a indicat pe inculpatul V.G.

drept persoana de contact, ceea ce a făcut ca V.G. să se prezinte de mai multe

ori la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București pentru a da lămuriri.

S-a mai reținut

că așa cum rezultă din raportul din 29 noiembrie 2012 întâlnirea din 28

noiembrie 2012, la restaurantul „La mama" a fost solicitată de inculpatul V.G.,

tot acesta este cel care l-a adus la întâlnire pe K.R. (despre care îl

înștiințase pe polițist), iar în discuțiile purtate s-au făcut referiri la

existența unei posibilități ca K.O. să formuleze un denunț care să se confirme,

astfel încât să poată solicita și să beneficieze de art. 19 din Legea nr.

682/2002.

Ulterior

acestei mtâlniri, inculpatul V.G. a ținut legătura cu denunțătorul, iar la 11

februarie 2013, a purtat o amplă discuție redată prin procesul verbal din 14

februarie 2013 (fila 46 d.u.p.) și în care se face referiri la cele convenite

la întâlnirea din 28 noiembrie 2012, la scopul mtâlnirii, la faptul că

denunțurile numitului K.O. nu se confirmau, dar că acesta trebuie ajutat, să

facă un dosar și să plătească pentru el, că inculpatul K.R. știa limba română,

că K.R. și denunțătorul puteau purta discuția direct, în lipsa lui V.G. care

s-ar fi retras de la discuție.

Din ansamblul

probator administrat reiese în mod cert că inculpatul V.G. a cunoscut despre

aceste demersuri ale inculpatului K.R., le-a intermediat și susținut, a

sprijinit pe inculpatul K.R. în intențiile sale de a-i mitui pe denunțători

pentru a reuși să rezolve situația juridică a condamnatului K.O. Un element

probator în susținerea acuzării, este și raportul de constatare tehnico-științifică

din 14 martie 2012 asupra comportamentului simulat al inculpatului V.G., care,

deși nu constituie o dovadă în sine cu grad de certitudine absolută, se

coroborează cu celelalte dovezi administrate în cauză și care consfințesc

vinovăția inculpatului, acest raport concluzionând că răspunsurile inculpatului

la întrebările ce i-ai fost adresate, au provocat modificări specifice

comportamentului simulat.

S-a apreciat că

inculpatul a acționat cu intenție directă, nu doar că a prevăzut rezultatul

faptei, dar l-a și urmărit prin activitatea sa, iar faptul că a participat la o

singură întâlnire cu denunțătorii și cu inculpatul K.R. nu are relevanță sub

aspectul probațiunii existenței infracțiuni și a vinovăției inculpatului,

acesta fiind „interfața" între denunțători și K.O. sau K.R., fiind greu de

acceptat că, deși se urmărea ca numitul K.O. să beneficieze de prevederile art.

19 din Legea nr. 682/2002, întregul demers nu era cunoscut de inculpatul V.G.

S-a apreciat

astfel, solicitarea de achitare pe lipsa laturii subiective a infracțiunii nu

este primită.

În ce privește

pedeapsa aplicată, s-a reținut că, instanța s-a orientat în funcție de

gravitatea faptei - infracțiune de corupție cu impact profund negativ în rândul

opiniei publice - modul de acțiune, poziția procesuală, cum și persoana inculpatului

- recidivist postcondamnatoriu, fapta fiind comisă după liberarea condiționată

din 10 aprilie 2012, cu un rest de 894 zile neexecutat, astfel că aceasta este

în concordanță cu criteriile art. 72 și art. 52 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul V.G.

Recurentul

inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat oral, cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior și a solcitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând pe

fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

anterior, achitarea sa întrucât faptei îi lipsește un element constitutiv,

respectiv intenția, însă inculpatul nu neagă împrejurările reținute ca fiind

cele ale comiterii, că a participat la întâlnirea din data 28 noiembrie 2012 cu

cei doi denunțători și inculpatul K.R., în calitate de traducător între

inculpat și martorul denunțător.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 04

noiembrie 2013.

Având în vedere

că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 12 martie 2014, este în

vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a

fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că,

în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar înalta Curte nu

mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația

tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât

și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în

conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs."

Prin urmare,

constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data

intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri

supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă

să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen.

anterior în materia recursului.

Cu privire la

prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte

notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în

cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Sub acest

aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de

Apel București, secția I penală, Deciziei penale nr. 251 la data de 21

octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a

Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat.

Din examinarea

cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege legiuitorul a urmărit ca

nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să

constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care

corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel,

reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare

cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea

în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de

drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând

motivul de recurs formulat de inculpatul V.G. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar

și a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai

favorabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. anterior prevede în alin. (2)

1

, că instanța de recurs nu poate

examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul

dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, care se iau în considerare din oficiu.

Verificând

mdeplinirea acestor cerințe, se constată că primul termen de soluționare a

recursurilor a fost stabilit la 12 martie 2014 și deși la data de 06 martie

2013 recurentul inculpat a depus un memoriu la dosar, în cuprinsul său nu a

invocat niciun caz de casare în raport de care înțelege să critice hotărârile

pronunțate în cauză, iar pe de altă parte, nu a precizat nici ce anume solicită

instanței în cale de atac exercitată, limitându-se să expună o simplă afirmație

în sensul că este nevinovat.

Recurentul

inculpat și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și,

astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen. anterior.

Ca urmare, față

de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013

și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385

9

C. proc.

pen. anterior nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul

inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Pe de altă

parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că în

raport de critici atât în doctrină, dar și în practica judiciară, în mod

constant s-a arătat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.

anterior pot fi analizate doar aspectele de drept pe care le ridică situația de

fapt deja stabilită de către instanța de fond și cea de apel.

În acest sens,

prin Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012, Înalta Curte a statut că

"dispozițiile prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct.  12 teza I

C. proc. pen. anterior - nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei

infracțiuni - sunt incidente, dacă instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare,

reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta

constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din

elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii. Situația de

fapt, verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare

și probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor

la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de achitare sau de condamnare."

În prezenta

cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare (la 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, prin care s-a realizat o limitate a efectului

devolutiv al recursului, fiind abrogat cazul de casare prev. de art. 385 alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, ce permitea o cenzură a situației de fapt

stabilite de instanțele inferioare (însă numai din perspectiva existenței unei

grave erori, care nu se confunda cu dreptul cu reapreciere a probatoriului),

intenția clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, exclusiv la chestiunile de drept.

Or, din

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, convorbirile

înregistrate în mediul ambiental și înregistrările audio - video aflate la

dosarul cauzei, precum și declarațiile martorilor denunțători instanța de fond

și instanța de apel au stabilit cu certitudine vinovăția inculptului V.G., în

sensul că acesta l-a ajutat pe inculpatul K.R. să ia legătura cu martorii

denunțători L.N.Ș. și Ș.C. pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să le

furnizeze date concrete, care să poată fi materializate de inculpatul K.O.

într-un denunț, care să îl ajute la reducerea pedepsei de 19 ani închisoare

aplicată într-o cauză penală aflată în căile de atac.

De altfel,

instanța de recurs, constată că aceleași critici au fost invocate de către

inculpat și în fața instanțelor de fond și apel, instanțe care au analizat

judicios criticile formulate de inculpat,argumentând respingerea acestora,

motivarea instanței de apel, care a complinit lipsurile considerentelor sentinței

pronunțate de către instanța de fond, fiind însușită pe deplin de către

instanța de recurs.

Pe de alta

parte  exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări

ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv

asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază

faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile, nu judecă

procesul propriu-zis, verificând exclusiv dacă din punctul de vedere al

dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest

context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa

juridică fiind în principiu aceea a unei căi de reformare sub aspect legal, de

drept, iar nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze

exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de

jurisdicție (fond și apel).

În concluzie, Înalta

Curte constată că legislația procesual penală actuală instituie teoria casării

numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale, ceea ce

reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

În aceste

condiții, raportat la prezenta cauză, se constată că motivele de recurs

formulate de inculpatul V.G. prin care solicită achitarea pe temeiul prev. de

art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, criticând situația de fapt și susținând

că latura subiecivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat nu are

susținere în probatoriul administrat, nu se încadrează în cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior -ce

are în vedere situația în care "nu sunt întrunite elementele constitutive

ale unei infracțiuni'' și care nu permit cenzurarea situației de fapt,

respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare

și probele administrate în cauză.

Astfel spus,

pentru a verifica dacă inculpatul a săvârșit fapta, instanța de recurs nu are

posibilitatea de a proceda la rejudecarea cauzei, prin reaprecierea și

cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, ci

are în vedere situația de fapt deja stabilită de ambele instanțe și care,

contrar susținerilor inculpatului, conduce la concluzia că faptele săvârșite de

acesta întrunesc elementele constitutive ale complicitășii la infracțiunea de dare

de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu

referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen. anterior pentru care a fost condamnat.

În ceea ce

privește aplicarea legii mai favorabile, înalta Curte constată că în cauză nu

suntem în prezența situației prevăzute de art. 5 C. pen. și anume, aplicarea

legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând

recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reține că în examinarea legii

incidente cu privire la acuzația formulată față de recurentul inculpat V.G.

urmează