ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1825 din data de 02.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția I Penală a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. 1968.

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (faptă săvârșită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (faptă săvârșită în perioada 2010 - decembrie 2013).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) s-a dispus contopirea celor două pedepse cu închisoarea, de câte 4 ani și 6 luni închisoare, aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968) pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. (1968) raportat la art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968) s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.397.497 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 263/P/2016 din data de 04.05.2017 a P.Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la următoarele bunuri mobile/imobile și sume de bani existente în conturile bancare ale inculpatului A., astfel:

- autoturism marca x, număr de înmatriculare x, serie șasiu x (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017), aflat în custodia Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (proces-verbal de predare primire din data de 14.12.2018, aflat la dosar instanță);

- cota de 1/2 din suprafața de 16.173 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Brănești, sat Priboiu, pct. Crivina, nr. cadastral x, jud. Dâmbovița (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017);

- conturi bancare asupra cărora a fost aplicată măsura sechestrului asigurător conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 și urm.vol. 41 d.u.p.: conturi curente deschise de inculpat la B. S.A. - IBAN x, x,x,x; cont pentru tranzacții cu instrumente financiare deschis de inculpat la C. - IBAN x; conturi curente deschise de inculpat la C. - IBAN x și y; conturi curente deschise de inculpat la D. S.A. - IBAN x,x,x și x.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A.

Prin decizia nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 1825 din 02.12.2019 a Tribunalului București, secția I Penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, s-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada februarie 2009 - decembrie 2011), de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice), cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada 2010 - decembrie 2013), de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1968 (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită la 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice), pe o durată de 5 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1968 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice).

S-a dispus ca pedeapsa de 8 ani închisoare să se execute în regim de detenție.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contraveneau deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia soluționării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 22.03.2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 24.05.2021, sub numărul de dosar x/2017

Prin motivele formulate, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cererea de recurs în casație a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul a susținut că prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât în cazul unor erori de drept, iar din cele reglementate de lege, o parte sunt întemeiate pe încălcări ale legii penale (respectiv, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal) și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale (și anume încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecată a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente).

Pentru cazul invocat, s-a arătat că încălcarea legii penale se realizează prin greșita condamnare a inculpatului pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate a infracțiunii, cele proclamate imperativ de către legiuitor. Astfel, cazul de casare vizează situațiile în care nu se realizează o corespondență fidelă între fapta săvârșită și configurația legală a faptei tip, fie din cauza neîntrunirii elementelor constitutive, cum e în situația de față, fie în situația în care fapta a fost dezincriminată.

Recurentul inculpat A. a susținut că situația din prezenta speță se încadrează în cazul de recurs în casație menționat, în condițiile în care, instanța de apel, prin pronunțarea deciziei penale, s-a îndepărtat de la scopul proclamat de legiuitor, și anume respectarea principiului legalității incriminării, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi sancționata penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită.

În acest context, recurentul a solicitat să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă impuse de lege.

a) Cu privire la faptele materiale reținute în sarcina sa, recurentul inculpat A. a învederat că a fost condamnat la două pedepse de câte 7 ani închisoare (astfel cum au fost majorate de către instanța de apel), pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în regim de detenție, redând în cuprinsul motivelor de recurs în casație situația de fapt reținută de instanță.

Raportat la temeiul în baza căruia a formulat cererea de recurs în casație, recurentul a arătat că instanța de apel a reținut, ca legală și temeinică, concluzia instanței de fond, în sensul că sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, și ca atare, condamnarea sa s-ar înscrie în prescripțiile normative, analiza instanței conducând la concluzia că inculpatul (funcționar public, respectiv inspector de specialitate clasa IA la Serviciul Cabinet Primar) coordona, în fapt, activitatea Direcției Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în calitatea sa de consilier personal al primarului pe probleme de investiții.

Recurentul a susținut că, pentru a dovedi această susținere, instanțele judecătorești au făcut trimitere la fișa postului nr. x, apreciind că sarcina prevăzută la pct. 9 reprezintă așa-zisa atribuție în baza căreia s-a putut săvârși infracțiunea de luare de mită, și anume - studiază documentele de specialitate interne și externe în vederea stabilirii soluțiilor optime tehnico-științifice de realizare a obiectivelor de investiții.

Recurentul a menționat că, din construcția celor două acuzații formulate împotriva sa, instanțele de judecată au considerat, pe de o parte, că avea atribuții de coordonare a Direcției de Investiții, iar pe de altă parte, au apreciat că atribuirea contractelor de lucrări la nivelul Primăriei Sectorului 1, respectiv încheierea și derularea acestora, ar intra, de asemenea, în atribuțiile sale de serviciu.

Din această perspectivă, recurentul a considerat că, raționamentul avut în vedere pentru pronunțarea soluției de condamnare este unul neclar din perspectiva întrunirii condiției atașate elementului material al infracțiunii de luare de mită, întrucât acesta nu se raportează la atribuțiile concrete de serviciu ale sale, astfel cum acestea au fost prezentate în mod expres în rechizitoriu și preluate în sentința și decizia de condamnare, nefiind menționate în care dintre acele atribuții se încadrează atribuirea, încheierea și derularea contractelor de lucrări la nivelul Primăriei Sectorului 1, acte pentru îndeplinirea cărora s-a reținut, cu titlu definitiv, că s-ar fi pretins și primit mita.

b) Referitor la temeinicia recursului în casație, recurentul a menționat că, deși în mod formal au fost respectate dispozițiile legale, în raport de litera legii, nu trebuie pierdută din vedere legalitatea incriminării, principiu director al procesului penal. A precizat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

Astfel, recurentul a susținut că, pentru a atinge dezideratele impuse de normele legale, pentru persoana care are calitatea de funcționar, în sensul legii penale, trebuie să poată fi determinat, fără echivoc, care comportament poate să atingă valorile sociale ocrotite, iar atunci când este vorba despre infracțiunea de luare de mită, să fie avute în vedere atribuțiile care cad în sarcina funcționarului respectiv și, orice fel de dispoziție cu un caracter general, trebuie interpretată în favoarea acestuia.

Problematica pe care recurentul a înțeles să o aducă în fața instanței supreme, prin formularea cererii de recurs în casație, privește condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, deși nu erau îndeplinite prevederile legale. Acesta a considerat că, având în vedere fapta materială pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, nu se poate reține și confirma acuzația penală, așa încât, hotărârea de condamnare este nelegală. Aceasta întrucât actul pe care se presupune că ar fi trebuit să îl îndeplinească în schimbul banilor, nu intra în îndatoririle sale de serviciu și nici nu era în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

A mai susținut că, din analiza sumară a normei de incriminare (art. 289 C. pen.) rezultă că fapta de luare de mită este săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar. Astfel, a precizat că nu este vorba despre oricare îndatoriri, ci doar acelea care se circumscriu expres în sfera competențelor subiectului activ, respectiv a funcționarului public care deținea calitatea de consilier personal al primarului Sector 1 București, prin raportare evidentă la atribuțiile de coordonare a Direcției de Investiții din cadrul primăriei.

Deopotrivă, a mai menționat că, din analiza textului de lege rezultă clar că, în această situație, este vorba despre un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, fiind circumscris sferei penale doar actul care se înscrie în limitele competenței funcționarului, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui.

Per a contrario, dacă actul în vederea îndeplinirii/neîndepliniri/urgentării sau întârzierii căruia s-a pretins/primit mita nu intră în competența sa, nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită.

În susținerea celor arătate, recurentul a invocat considerentele reținute de către Curtea Constituțională, în cuprinsul Deciziei nr. 297/2017:

"30. În continuare, Curtea observa că elementul material, în cazul infracțiunii de luare de mită, se realizează printr-o acțiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită să fie întrunit, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții esențiale. Una dintre aceste condiții este cea potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primește sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. (...)

În opinia recurentului, raportat la argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație, rezultă că actul îndeplinit trebuie să fie legitim, respectiv să fie în competența funcționarului public și determinat pentru a cunoaște exact, atât subiectul activ, cât și cel pasiv, despre ce activitate concretă se vorbește, întrucât în caz contrar ar putea fi vorba despre o eventuală infracțiune de înșelăciune.

Făcând referire la propria cauză, recurentul a arătat că, pentru a fi în prezența infracțiunii de luare de mită, era necesar și obligatoriu să se constate că fapta reținută în sarcina sa, privea sfera de activitate sau de competență pe care o avea, care, astfel, i-a conferit aptitudinea de a efectua în mod valabil acte sau activități cu privire la atribuirea/încheierea/efectuarea plăților pentru contractele atribuite martorului denunțător. Or, niciuna dintre atribuțiile reținute de instanțe, arătate anterior, nu conferă aptitudinea de a atribui contracte ori de a decide cu privire la efectuarea plăților pentru contractele atribuite deja, în sarcina consilierului personal al primarului.

În acest sens, a arătat că studiul documentelor de specialitate interne și externe în vederea stabilirii soluțiilor optime tehnico-științifice de realizare a obiectivelor de investiții, urmărirea și verificarea propunerilor pentru programul de investiții al CL Sector 1, inițierea de proiecte de hotărâri privind activitatea în domeniul investițiilor sau urmărirea activității de organizare a CTE, nu presupuneau un rol decizional în modul de derulare a contractelor ori în atribuirea acestora. Ca atare, în opinia recurentului inculpat, cerințele laturii obiective ale celor două infracțiuni de luare de mită nu sunt întrunite.

De asemenea, recurentul a criticat soluția instanțelor anterioare, întrucât au aplicat formal dispozițiile legale, prin reținerea automată a infracțiunii de luare de mită, fără a analiza corespondența dintre fapta obiectivă incriminată de norma legală și fapta materială concretă adusă în acuzare. A apreciat că, aplicarea automată a sancțiunilor penale, fără o analiză concretă, ridică semne de întrebare din perspectiva legalității incriminării și, mai ales, din perspectiva drepturilor fundamentale de care se bucură orice persoană acuzată penal.

A mai adăugat că, principiul legalității incriminării și pedepsei constituie unul dintre pilonii echitabilității procesului penal, potrivit căruia orice normă trebuie să fie accesibilă și previzibilă. Mai concret, în lumina dispozițiilor constituționale și, mai ales, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o normă juridică să fie considerată "lege" trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari și previzibili pentru ca orice justițiabil să poată antama situațiile care atrag incidența sa și sancțiunile de ordin penal.

Dincolo de interdicția aplicării dispozițiilor legale în defavoarea inculpatului, recurentul a susținut că a fost condamnat la o pedeapsă foarte mare, majorată de instanța de apel, fără a exista o corespondență perfectă între fapta imputată și cea prohibită de dispozițiile legale.

Pentru toate argumentele expuse, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 1348/A din 27.11.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, iar pe fond, pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.

În cauză, au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția judiciară penală, prin care s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație, susținându-se, în esență, că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul A. nu a evidenția elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, ci a solicitat o reinterpretare a probelor vizând lipsa situației premisă.

Astfel, s-a apreciat că pentru a da legitimitate acestei apărări, recurentul a invocat, în mod formal, motivul de recurs în casație, pentru a genera o nouă rejudecare a situației de fapt, cu consecința încălcării dublului grad de jurisdicție.

Prin încheierea din 23 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constatându-se, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-art. 438 C. proc. pen., ce reglementează categoria hotărârilor supuse căii extraordinare de atac, termenul de declarare, titularii cererii de recurs în casație, indicarea cazului de casare și prezentarea motivelor în susținerea acestuia. Din perspectiva motivelor prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casație, s-a reținut că prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.] și se justifică a fi examinate cele privind îndeplinirea condiției elementului material al infracțiunii de luare de mită - ca actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, să fie de competența sa.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași încheieri, Înalta Curte a precizat că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., indicat de recurent, și nici unui alt caz de casare din cele expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., criticile referitoare la motivarea deciziei recurate și individualizarea pedepsei.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme, s-a reținut că "în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 și decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secția Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, infracțiunea de luare de mită constă în, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Conform art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) - infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Referitor la elementul material al infracțiunii, fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activități: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect a unor bani/foloase necuvenite. Primirea de bani sau foloase constă în intrarea în posesia bunurilor oferite drept mită.

Pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit (în oricare dintre modalitățile alternative), trebuie îndeplinite anumite condiții esențiale, respectiv, să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să situeze anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii realizării unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului (în același sens, Decizia CCR nr. 184/2016, publicată în M. Of. nr. 437/2016, Decizia CCR nr. 297/2017, publicată în M. Of. nr. 798/2017 referitoare la respingerea excepțiilor de neconstituționalitate a disp. art. 289 alin. (1) C. pen., care au corespondent în incriminarea luării de mită prevăzute la art. 254 C. pen. 1968).

Astfel, în cazul infracțiunii de luare de mită situația premisă este dată de existența unor "îndatoriri de serviciu" în legătură cu care se comite fapta, aduse la cunoștință funcționarului.

În cauză, critica formulată de recurentul inculpat A. a vizat lipsa de tipicitate a faptelor de luare de mită pentru care a fost condamnat, din perspectiva inexistenței atribuțiilor de serviciu în legătură cu atribuirea, încheierea și derularea contractelor de lucrări de la nivelul Primăriei Sectorului 1 București avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reținut, ca situație de fapt, că inculpatul A.: în perioada februarie- aprilie 2009, în calitate de consilier personal al primarului Sectorului nr. 1 București, E., având atribuții de coordonare a Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului nr. 1 București, în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 1 București a contractului de lucrări nr. x din 07.05.2009, contractului de lucrări nr. J-AC 194-L din 17.09.2009, contractului de lucrări nr. x din 17.09.2009, contractului de lucrări nr. J-AC 275-L din 19.10.2009 către S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, județul Giurgiu, a pretins de la martorul denunțător G. - reprezentant al societății menționate, un procent de 10% din valoarea contractelor de lucrări anterior arătate, primind ulterior, în sediul instituției publice menționate, în perioada iulie 2009 - decembrie 2011, în numerar, fie în mod direct, fie prin intermediul martorului H., suma totală de 819.915 RON;

- în cursul anului 2010, în aceeași calitate de consilier personal al primarului Sectorului nr. 1 București, E., având atribuții de coordonare a Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului nr. 1 București, în vederea încheierii și derulării în bune condiții a unor contracte de lucrări cu Primăria Sectorului nr. 1 București, a pretins de la martorul denunțător G., reprezentant al S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, județul Giurgiu, prin intermediul martorului I., un procent de 15% din valoarea contractelor de subantrepriză încheiate de S.C. F. S.R.L. Bolintin Vale, județul Giurgiu, cu S.C. J. S.R.L. București (nr. 182/20.08.2010, nr. 287/24.08.2011, act adițional referitor la reabilitarea imobilului situat în Sectorul 1 al mun. București - str. x), în cadrul contractelor subsecvente încheiate la Acordul cadru de lucrări nr. J-AC-102-L din data de 05.07.2010 dintre asocierea din care făcea parte și S.C. J. S.R.L. București și Primăria Sectorului 1 București, primind ulterior, în sediul instituției publice menționate, în perioada septembrie 2010- decembrie 2013, în numerar, fie în mod direct fie prin intermediul altor persoane (H. și I.), suma totală de 577.582 RON.

Cu privire la atribuțiile de serviciu ale recurentului A., s-a analizat în ce măsură acesta coordona, în fapt, activitatea Direcției Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în calitatea sa de consilier personal al primarului pe probleme de investiții, în raport de fișa postului nr. x Conform acesteia, inculpatul avea mai multe atribuții și răspunderi, dintre care, cu relevanță în raport de acuzațiile formulate în cauză s-a considerat că erau următoarele:

Instanța de apel a apreciat corecte raționamentele primei instanțe, prin care s-a constatat că atribuțiile inculpatului pe segmentul obiectivelor de investiții derulate de Primăria Sectorului 1, în special cele evidențiate la pct. 9 din fișa postului, îi permiteau acestuia să participe în lanțul decizional privind evaluarea ofertelor depuse de către participanți.

În recurs în casație, recurentul inculpat A. nu a negat atribuțiile pe care le avea conform fișei postului nr. 39 din ianuarie 2019, însă a susținut că activitatea de studiere a documentației (pct. 9 din fișa postului) diferă de cea de atribuire, semnare, derulare, verificare a contractelor, aceste din urmă atribuții revenind altor funcționari din primărie, precizând că, pentru a avea atribuții în legătură cu Direcția Investiții ar fi fost nevoie de o dispoziție expresă a primarului.

În primul rând, se subliniază că, instanța de recurs în casație nu are atributul de a reaprecia probatoriul administrat și, implicit, de a stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel prin decizia recurată, fiindcă aceasta ar însemna un proces de evaluare și interpretare a probelor, chestiuni ce cad exclusiv în competența instanțelor de fond.

Apoi, chestiunea vizând subsumarea actelor în sfera atribuțiilor de serviciu, a fost analizată în primă instanță și menținută în apel, reținându-se că, inculpatul s-a comportat în relația cu reprezentanții entităților care executau lucrările de investiții ca fiind coordonatorul Direcției Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 1, precum și faptul că, inculpatul, prin atribuțiile pe care le deținea conform fișei postului (pct. 9 din fișa postului), dar și prin atribuțiile de coordonare pe care le exercita efectiv în domeniul lucrărilor de investiții, avea capacitatea reală de a direcționa aceste lucrări înspre anumiți beneficiari.

Instanța de apel a considerat că, inculpatul a înțeles să valorifice funcția pe care o deținea la data faptelor (în cadrul Direcției Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 1, inspector specialitate clasa IA în cadrul Primăriei Sectorului 1 București, precum și consilier personal al primarului), pentru a crea un sistem ce avea o capacitate reala de a direcționa spre anumiți beneficiari încheierea contractelor, pretinderea banilor fiind o condiționare la nivel general și privea posibilitatea/imposibilitatea de a încheia pe viitor contracte cu Primăria Sector 1.

Ca atare, potrivit situației de fapt reținute de instanțele anterioare, recurentul A. a exercitat efectiv atribuții de coordonare în domeniul lucrărilor de investiții în cadrul Primăriei Sectorului 1 București și, în această calitate, respectiv prin prisma acestor atribuții a pretins și primit un anumit procent din valoarea unor contracte de lucrări, fiind lipsit de relevanță dacă a participat sau nu, în mod oficial, în cadrul comisiei de licitație ori dacă s-a ocupat efectiv de semnarea, plata, derularea acestor contracte. Așadar, contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constatată că există corespondență între faptele materiale săvârșite de inculpat și norma de incriminare prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968.

În jurisprudență, s-a stabilit că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită:

- fapta funcționarului care, în calitate de șef al serviciului personal dintr-o unitate, deși nu perfectează angajarea personalului pretinde sau primește foloase pentru a facilita angajarea unor persoane (C.S.J. - Sp. , dec. nr. 1431/1998, în R.D.P. nr. 1/2000);

- situația în care îndeplinirea actului cade în atribuțiile altui funcționar, dar făptuitorul, prin modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent (I.C.C.J. - Sp. , dec. nr. 3334/2004, www.x.ro);

- situația când actul nu constituie decât componenta unei activități finale, la care participă și alți funcționari având atribuții legate de aceasta (C.S.J. - Sp. , dec. nr. 1923/1995, în Probleme de drept din Deciziile Curții Supreme de Justiție 1990-2000).

Prin urmare, reținând că faptele pentru care a fost condamnat recurentul A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, se apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

Procesat de GGC - LM