ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1825 din data de 02.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția I Penală, a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea veche - C. pen. 1968.

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (faptă săvârșită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și b C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și b C. pen. (1968).

În temeiul art. 254 alin. (1) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (faptă săvârșită în perioada 2010 - decembrie 2013).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968) a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și b C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) a contopit cele două pedepse cu închisoarea de câte 4 ani și 6 luni închisoare aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare pedeapsa complementară a 2 interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1968) pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 254 alin. (3) C. pen. (1968) rap. la art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968) a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.397.497 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța nr. 263/P/2016 din data de 04.05.2017 a P.Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la următoarele bunuri mobile/imobile și sume de bani existente în conturile bancare ale inculpatului A., astfel:

- autoturism (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 și urm. vol. 41 d.u.p.), aflat în custodia Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (proces-verbal de predare primire din data de 14.12.2018, aflat la dosar instanță);

- cota de 1/2 din suprafața de 16.173 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Brănești, sat Priboiu, pct. Crivina, nr. cadastral x, jud. Dâmbovița (indisponibilizat conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 și urm. vol. 41 d.u.p.);

- conturi bancare asupra cărora a fost aplicată măsura sechestrului asigurator conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 22.06.2017 - f.106 și urm.vol. 41 d.u.p.: conturi curente deschise de inculpat la B.,x,x,x; cont pentru tranzacții cu instrumente financiare deschis de inculpat la C. - Sucursala București - IBAN x; conturi curente deschise de inculpat la C. - Sucursala București - IBAN x și y; conturi curente deschise de inculpat la D. S.A. - IBAN x, x, x și x.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Prin decizia nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 1825 din 02.12.2019 a Tribunalului București, secția I Penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare:

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada februarie 2009 - decembrie 2011), de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din perioada 2010 - decembrie 2013), de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) vechiul C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1968 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele și, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită la 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968, pe o durată de 5 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (anume dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate în cadrul unei autorități sau instituții publice) C. pen. 1968.

S-a dispus ca pedeapsa de 8 ani închisoare să se execute în regim de detenție.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contraveneau deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, recurentul A. a formulat recurs în casație la data de 22.03.2021.

Prin decizia penală nr. 371/RC din 29 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Ulterior, la data de 09 mai 2025, împotriva deciziei nr. 1348/A din 27 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recurs în casație prin apărător ales, E..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, recurentul A. a arătat, în esență, sub un prim aspect, că recursul în casație este declarat în termenul legal de 30 de zile, potrivit art. 435 din C. proc. pen., așa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 50 pronunțată la 18.02.2025 de Curtea Constituțională a României, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328, la 11.04.2025, acesta începând să curgă de la publicarea Deciziei nr. 50/18.02.2025 a Curții Constituționale a României în Monitorul Oficia al României, respectiv 11.04.2025.

Pe fondul cererii, recurentul a susținut că decizia penală nr. 1348/A din 27.11.2020 nu este conformă cu regulile de drept aplicabile în cauză, deoarece instanțele judecătorești au dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în condițiile în care pentru faptele pentru care a fost condamnat a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, se impunea aplicarea în cazul recurentului A. a legii penale mai favorabile în ceea ce privește prescripția răspunderii penale, respectiv aplicarea art. 155 C. pen. în forma în vigoare din perioada 2018 - 2022, care nu prevedea posibilitatea întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Aplicabilitatea legii penale mai favorabile are în vedere, conform art. 5 alin. (2) din C. pen., inclusiv prevederile din actele normative declarate neconstituționale, respectiv prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 297 din 26.04.2018.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită în forma pretinderii este februarie 2009, data săvârșirii presupusei fapte, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune s-a împlinit în februarie 2017, anterior pronunțării deciziei penale nr. 1348/A de Curtea de Apel București, secția I Penală la 27.11.2020 în dosarul nr. x/2017.

Mai mult, termenul de prescripție al răspunderii penale era împlinit pentru prima infracțiune de luare de mită (faptă săvârșită în perioada februarie 2009 - decembrie 2011) înainte de soluționarea cauzei în fond de către Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1825 din 02.12.2019.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de luare de mită, aceasta s-a consumat în forma pretinderii anterior încheierii primului contract de lucrări menționat în actul de sesizare a instanței, respectiv nr. 182/20 august 2010, deci anterior lunii august 2010, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune s-a împlinit anterior lunii august 2018, înaintea pronunțării hotărârii definitive de condamnare din dosarul nr. x/2017, data deciziei din apel fiind 27.11.2020.

Chiar dacă s-ar aprecia că infracțiunea s-ar fi consumat în momentul presupusei primiri a sumelor de bani, prima acțiune de primire (consumarea astfel a infracțiunii de luare de mită) s-ar fi produs în septembrie 2010, ceea ce înseamnă că și în această ipoteză termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în septembrie 2018, înaintea pronunțării deciziei penale nr. 1348/A de Curtea de Apel București, secția I Penală la 27.11.2020 în dosarul nr. x/2017.

Așadar, la momentul pronunțării hotărârii definitive de condamnare, respectiv 27.11.2020, existau probe certe privind împlinirea, în februarie 2017, respectiv anterior lunii august 2018, a termenului general de prescripție de 8 ani privind răspunderea penală pentru infracțiunile de luare de mită pretins comise.

În aceste condiții, instanța de apel avea obligația să aplice principiul mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției.

Prin urmare, dispozițiile legale privind întreruperea prescripției nu mai erau operabile la data pronunțării deciziei penale nr. 1348/A la 27.11.2020 si, pe cale de consecință, era necesară realizarea de către instanța de apel a unei analize privind prescripția în prezenta cauză.

În aceste condiții, condamnarea recurentului fără ca instanța de apel să analizeze și să dezbată incidența prescripției constituie o eroare de procedură ce poate fi remediată doar prin admiterea recursului în casație.

În raport de motivele anterior indicate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu recursul în casație, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 449 și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., casarea deciziei penale nr. 1348/A din 27.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017, și pe cale de consecință, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunile de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât pentru faptele comise în varianta normativă a pretinderii în perioada februarie 2009 - decembrie 2011, respectiv în perioada 2010 - decembrie 2013, intervenise prescripția răspunderii penale la data condamnării recurentului.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație formulate, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., aceasta fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".

În acest sens, se reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 23.02.2021.

Termenul de declarare a recursului în casație, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 06.03.2021 pentru recurentul A.. Or, prezenta cerere de recurs în casație a fost introdusă la data de 05.05.2025, cu depășirea cu mult a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel.

Un alt aspect care conduce la inadmisibilitatea căii de atac privește faptul că recurentul a mai formulat un recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 371/RC din 29 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casație invocând un alt caz de casație ori cu repunerea în termenul de recurs în casație.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziții în sensul solicitat de recurent (nașterea unui nou drept de a formula recurs în casație), având în vedere că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituțională, referitor la o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiționat, a recursului în casație, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive...".

De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se aplică de la data publicării sale atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casație aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și celor în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având același obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).

În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională", și Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanța de contencios constituțională că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidență a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tune actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive".

În consecință, cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen., în cauză fiind, totodată, incidente și dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege, fiind incidente și dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.