ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 481/RC/2017

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 431/D din 14 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. în vigoare s-a dispus condamnarea inculpatului A. - cu date cunoscute, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, (acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani;

În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 din C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar (acte materiale din august - septembrie 2013) și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și în baza art. 86

2

S-a atras atenția inculpatului asupra conținutului art. 86

4

În baza art. 88 din C. pen. din 1969, coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, reținerea și arestarea preventivă de la 20 septembrie 2013 la 31 ian. 2014 inclusiv și în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 lei, reprezentând foloasele necuvenite obținute din comiterea infracțiunii.

II a) În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 74

2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 din C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani pe durata căruia inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Bacău, desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 86

4

În baza art. 88 C. pen. din 1969, coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată reținerea și arestarea preventivă de la data de 20 septembrie 2013 la 31 ian. 2014 inclusiv și, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a constat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2000 lei, reprezentând foloasele necuvenite obținute din comiterea infracțiunii.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26- 254 alin. (1) C. pen. din 1969 și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită (acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 (trei) ani.

c) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar (acte materiale din august-sept. 2013).

d) S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală 314/D din 1 octombrie 2013 a Tribunalului Bacău pronunțată în Dosarul nr. x/110/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 75 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău în pedepsele componente: de 5 ani închisoare pentru evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (acte materiale din iunie 2006 - decembrie 2007) și, 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 348 din 17 septembrie 2012 a Judecătoriei Moinești, prin înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale de la lit. a), b), c) și d) în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 3 (trei) ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 348 din 17 septembrie 2012 a Judecătoriei Moinești, cu pedeapsa rezultantă de mai sus în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. pen.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 și s-a scăzut din pedeapsa principală, perioada executată începând cu data de 23 iunie 2011, la zi.

S-a constatat că inculpatul este arestat în cauză și în baza art. 88 C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestul preventiv din 20 septembrie 2013 la zi, constatându-se că formele de executare emise în baza sentința penală nr. 348 din 17 septembrie 2012 a Judecătoriei Moinești au fost anulate prin Decizia penală nr. 75 din 21 feb. 2014 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/110/2012.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentința penală nr. 314/D/2013 a Tribunalului Bacău definitivă la 21 februarie 2014 și emiterea altor forme de executare, în baza hotărârii pronunțate.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 a fost dispusă confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500 lei, reprezentând folosul necuvenit obținut din comiterea infracțiunii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26- 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare mită, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 3 (trei) ani.

c) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

d) S-a constatat că faptele supuse judecății sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) alin. (2)

1

lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) pentru care a fost condamnat inculpatul la 7 (șapte) ani închisoare prin sentința penală nr. 1101 din 5 iunie 2013 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2013 definitivă prin Decizia penală 1301 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale de la lit. a), b, c, d în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen., pedeapsa de executat fiind de 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a Interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 și s-a dedus din pedeapsa de executat perioada executată de la 18 ian. 2013 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și în baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1500 lei, reprezentând folosul necuvenit obținut din comiterea infracțiunii.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26 - 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnată aceiași inculpată la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată ( acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani.

c) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

d) În baza art. 85 C. pen. din 1969 s-a anulat beneficiul suspendării executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1101 din 5 iunie 2013 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1301 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale de la lit. a), b), c), d) în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare și în temeiul art. 86

2

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

În baza art. 88 C. pen. din 1969 coroborat cu art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, de la 20 septembrie 2013 până la 18 oct. 2013 și în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 833 lei care a fost indisponibilizată în cursul urmăririi penale.

VI a) În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/200, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei F., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (acte materiale din august - 19 septembrie 2013).

b) În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 74 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. aceiași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - 19 septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a) și b în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. S-a aplicat pedeapsa accesorie și s-a dispus suspendarea executării acesteia pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 C. pen. din 1969 s-a stabilit durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, socotit de la data rămânerii definitive a hotărârea de condamnare.

S-a atras atenția inculpatei cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969 și s-a confiscat de la inculpată suma de 150 lei, indisponibilizată în cursul urm. pen.

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969, întrucât a decedat.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 și cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnată aceiași inculpată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar (fapta de la începutul lunii septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a) și b în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 2 (doi) ani închisoare.

S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat condiționat pedeapsa accesorie pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 C. pen. din 1969 s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatei cu privire la art. 83 C. pen. din 1969.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. art. 26- 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată ( acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

c) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 74 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a), b și c în pedeapsa cea mai grea, la care a fost adăugată pedeapsa complementară, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969

În baza art. 86

4

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată în intervalul 27 iunie 2007 - 28 decembrie 2007 și de la 4 iunie 2013 la 31 ianuarie 2014.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 lei reprezentând folosul necuvenit obținut din comiterea infracțiunii.

b) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 26 - 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată ( acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani.

c) În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale de la lit. a), b și c în pedeapsa cea mai grea, pe lângă care s-a dispus executarea pedepsei complementare, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 3 (trei) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 86

4

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 și s-a dedus din pedeapsa perioada executată în intervalul 29 ianuarie - 28 august 2003.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 lei, reprezentând folosul necuvenit obținut din comiterea infracțiunii.

b) În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26- 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în vigoare, întrucât fapta nu există.

c) În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 74 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a) și c în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante și în baza art. 82 C. pen. din 1969 s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și s-a atras atenția inculpatului cu privire la conținutul art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendări pedepsei principale.

b) În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 26- 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. pentru că fapta nu există.

c) În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen. art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, (acte materiale din august - septembrie 2013).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a) și c în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante și în temeiul art. 82 C. pen. din 1969 s-a stabilit durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-a atras atenția inculpatului cu privire la conținutul art. 83 C. pen. din 1969 și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M. la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar în formă continuată (acte materiale din august - septembrie 2013).

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 C. pen. din 1969 s-a stabilit durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-a atras atenția inculpatului cu privire la conținutul art. 83 C. pen. din 1969;

b). În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen., art. 26 C. pen. din 1969 cu referire la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la introducerea în penitenciar de bunuri și obiecte interzise (acte materiale din august 2013).

În baza art. 34 lit. a), 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de la lit. a) și b) în pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 3 (trei) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 86

2

În baza art. 86

3

S-a atras atenția inculpatului asupra conținutului art. 86

4

S-au menținut sechestrele asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale și în baza art. 118 lit. b), e), f) din C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea bunurilor aflate în cutia nr. 1 (pag. 1, 2 din procesul-verbal aflat la fila 55-56 vol. I dosar fond), cutia nr. 2 (pag. 5-7 din procesul - verbal aflat la fila 59-61 vol. I dosar fond) precum și telefonul cu baterie, găsit în imobilul inculpatei F., la percheziția domiciliară (fila 59 vol. I dos. fond) și s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă enumerate la pag. 3-5 din procesul - verbal fila 57-59 vol. I dos. fond, până la soluționarea definitivă a cauzei, după care se vor distruge.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 decembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații: 1. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a) Luare de mită, prev. și pedepsită de art. 254 alin. a C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; b) introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.; 2) B., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., b) introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 3) C., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Instigare la dare de mită prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; b) Complicitate la luare de mită prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; c) instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 4) D. pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Instigare la dare de mită, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) din C. pen. b) Complicitate la luare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) din C. pen. c) Instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/20006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) din C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 5) E., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) complicitate la dare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; b) Complicitate la luare de mită prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. c) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 6) F. pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Dare de mită, prev. și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. b) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 7) G., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; b) Complicitate la luare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen. c) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar prev. de art. 26 raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 8) H., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; b) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 9) I. pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Instigare la dare de mită, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. b) Complicitate la luare de mită prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.; c) Instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 10) J., pentru săvârșirea infracțiunilor de:a) Instigare la dare de mită, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen.; b) Complicitate la luare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen. c) Instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 11) K., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Complicitate la Dare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen.; b) Complicitate la luare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; c) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. decembrie L., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Complicitate la dare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; b) Complicitate la luare de mită, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; c) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 13) M., pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 14) N. pentru săvârșirea infracțiunilor de: a) Dare de mită, prev. și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; b) Complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar, prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

Prin încheierea din 31 martie 2014 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, din 29 aprilie2014, inculpații A., B., F., K., L. și M. au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate. Inculpatul N. a depus prin apărător o declarație consulară, autentificată la Ambasada României la Londra prin care recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței solicitând ca soluționarea cauzei să se desfășoare în baza dispozițiilor legale privind procedura simplificată( file 83-84 vol. II dos. fond).

Factual s-a reținut că la începutul lunii august 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a fost sesizat de organele de specialitate în culegerea și prelucrarea informațiilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul jud. Anticorupție Bacău cu referire la existența datelor și indiciilor temeinice privind comiterea de fapte de corupție de către agenții de penitenciar. În concret, B., în calitate de agent șef principal supraveghetor și șef de schimb la secția E, din cadrul Penitenciarului Bacău, în schimbul primirii unor foloase materiale sau a diverselor sume de bani a introdus în interiorul Penitenciarului Bacău, telefoane mobile pe care le-a înmânat deținuților, fie direct, fie prin intermediul altor deținuți considerați de încredere, prin aceștia numărându-se D. și C.

Parchetul a fost informat că deținuții interesați de procurarea unui telefon mobil apelau la cei doi, promițându-le 7-8 cartușe de țigări (echivalentul sumei de 1.000 lei) pe care le cumpărau de la administratorul SC P. SRL Bacău, care avea un magazin în incinta Penitenciarului Bacău. Ulterior țigările ajungeau din nou în magazin fiind revândute și transformate astfel în bani pe care cei doi (D. și C.) îi cheltuiau pe diverse bunuri alimentare (fila 32-33, 36-39 vol. I dos. urm. pen.).

Deținuții D. și C. cazați în camera 7 a secției E1 din Penitenciarul Bacău împreună cu alți 21 de deținuți, printre care și I., dețineau două telefoane mobile, a căror listinguri privind convorbirile telefonice efectuate confirmau apelarea mai multor posturi telefonice.

La data de 12 septembrie 2013 a avut loc o percheziție în camera E2.3, ca măsură administrativă dispusă de către angajații Penitenciarului Bacău, spațiu în care fuseseră cazați între timp și inculpații C., D. și I. În aceste împrejurări au fost identificate și ridicate în vederea confiscării, un număr de 4 telefoane mobile, despre care, din cercetări a rezultat că aparțineau inculpaților D., C., I. și O.

Începând din luna august 2013, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații C. și D. au pus bazele unei afaceri profitabile, pentru ei și familiile lor, organizând activitatea de procurare a telefoanelor mobile, componentelor, subansamblelor, accesoriilor și cartelelor SIM, atât pentru sine cât și pentru alți deținuți speculând, pe de o parte, lipsa de integritate a unora dintre funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare locale, iar pe de altă parte, dorința persoanelor cazate în spațiul de detenție de a comunica facil cu familiile lor și nu numai, pentru care erau dispuși să plătească sume de bani ce asigurau atât mituirea angajaților, cât și un profit pentru ei și familiile lor.

Inculpatul C. avea legături apropiate atât cu inculpatul B., agent șef principal de penitenciar în cadrul Penitenciarului Bacău cât și cu inculpatul A., preot capelan, angajat în cadrul acelorași unități de detenție. Inculpatul N. obișnuia să-l contacteze telefonic în mod frecvent pe agentul de penitenciar B. și timp de 2 luni a punctat 143 de convorbiri telefonice prin apelarea de la postul telefonic x, care fusese introdus ilegal și utilizat în camera în care se afla inculpatul C. În luna august 2013 legătura directă cu funcționarii publici cu statut special din cadrul administrației penitenciarelor locale a fost asigurată de N. care în luna august 2013, la cererea cumnatului său C., s-a întâlnit în mod repetat cu inculpata E. de la care a preluat pachete cu telefoane mobile, cartele și accesorii, precum și sume de bani, pe care le-a remis inculpatului B., în majoritatea situațiilor fiind însoțit de prietena sa, inculpata F.

La data de 9 august 2013 la solicitarea inculpatului C., E., soția deținutului D. E. s-a întâlnit cu inculpatul M., furnizorul de telefoane mobile al mai multor deținuți, de la care a cumpărat mai multe încărcătoare pentru care a achitat suma de 180 lei. În aceeași zi de 9 august 2013, tot la solicitarea lui C., inculpatul N. s-a întâlnit în mun. Bacău cu inculpata E. de la care a preluat încărcătoarele cumpărate de la M., pe care le-a predat inculpatului A., aflat la domiciliu, cu scopul de a fi introduse în Penitenciarul Bacău la dispoziția inculpatului C. Ulterior convorbirile telefonice purtate la data de 9 august 2013, succesiv, de către inculpatul C. cu N. și cu E. au confirmat introducerea acestor acumulatoare în penitenciar. În aceeași perioadă, potrivit interceptărilor telefonice realizate în baza autorizării judecătorului de drepturi și libertăți, pe aceeași filieră au fost introduse în Penitenciarul Bacău și alte telefoane mobile, care în cele din urmă au ajuns la deținuții O., R., I. și S.

Introducerea telefoanelor în penitenciar se realiza alternativ și independent de inculpații A. și B. Activitatea infracțională a inculpatului B. a încetat la data de 3 septembrie 2013 când a fost mutat la Serviciul de supraveghere Gaz, activitatea sa infracțională fiind preluată de către inculpatul A. Anterior, la data de 29 august 2013, inculpatul N. a livrat bunuri interzise și suma de 800 lei inculpatului A. pe care ulterior le-a introdus în Penitenciarul Bacău în data de 31 august 2013 la solicitarea inculpatului C. De procurarea în regim de urgență a unui alt telefon inculpatul N. a apelat la sprijinul inculpatului B. care și-a manifestat disponibilitatea de a se duce și a se întâlni personal cu furnizorul de telefoane indicat de inculpatul C., întrucât la momentul respectiv el nu dispunea de astfel de stocuri de telefoane. În cursul lunii august 2013, în mod repetat și la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B., la cererea deținutului C., a preluat de la inculpatul N., telefoane mobile, componente, subansamble, accesorii, cartele SIM, pe care în schimbul unor sume de bani, le-a introdus în mod ilicit în penitenciar, prețul pentru un telefon fiind cuprins între 200 și 250 lei. Ast

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă