ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23/F din 03 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2016:

I. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale comise în perioada 2012-2015 în legătură cu B.), la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii continuate de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale comise în perioada 2014-2015), la 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pretins comisă în 2011 în legătură cu C.), deoarece fapta nu a existat.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai mare de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa care nu se mai execută, și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul A. a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, începând cu data de 19.10.2015 și până la data de 05.01.2018.

II. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., pentru comiterea infracțiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale comise în perioada 2014-2015), la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 4 ani, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a atras atenția inculpatului D. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., iar, în baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca acesta să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sălaj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul D. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un program de reintegrare socială, precum și să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în domeniul serviciilor publice (întreținere locuri de agrement, parcuri și drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei Zalău, jud. Sălaj, ori Primăriei Meseșenii de Jos, jud. Sălaj.

Potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea parțială a contractului autentificat sub nr. x/17.12.2013 la BNP E., prin care F. a cumpărat terenul în suprafață totală de 8.433 mp situat în municipiul Zalău (format din suprafața de 1290 mp, 1570 mp, 1470 mp, 2440 mp, 1663 mp), numai în ceea ce privește suprafața de 1570 mp teren intravilan înscrisă în CF nr. x Zalău, nr. cad/topo x Zalău, și desființarea totală a contractului autentificat sub nr. x/25.02.2014 la BNP G. prin care cumpărătorul D. a cumpărat suprafața totală de 831 mp teren intravilan înscris în CF nr. x Zalău, nr. cadastral x, situată în Zalău, parcela "H.", categoria de folosință arabil, tarla nr. x, parcelă nr. 866/2.

Conform art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 278.216 RON și suprafața de teren de 1570 mp înscris în CF x, număr cadastral x situat în mun. Zalău, strada x nr. 1, jud. Sălaj, proprietate tabulară a lui F. și I..

Conform art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D. terenul în suprafață de 831 mp, înscris în CF nr. x Zalău, situat în Zalău str. x, și suma de 4.262,58 RON, proprietate tabulară a lui D. și J..

Conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurator dispus prin ordonanța din 14.01.2016 a DNA- S.T.Cluj în dosarul nr. x/2015 asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului A.:

- imobil în suprafață de 550 mp teren situat în Zalău, strada x, înscris în CF nr. x cu nr. cadastral x și imobil în suprafață de 158 mp situat în Zalău, strada x nr. cadastral x,

- imobil în suprafață de 1400 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău înscris în CF x nr. cadastral x și terenul în suprafață de 1600 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău, înscris în CF x nr. cadastral x, dobândite prin contractul autentic 7890/29.08.2008,

- imobil în suprafață de 1500 mp situat în intravilanul municipiului Zalău, înscris în CF x a municipiului Zalău nr. cadastral x dobândit prin contract autentic x/2007,

- imobil teren în suprafață de 1570 mp teren situat în Zalău, strada x, nr. 1, înscris în CF x nr. cadastral x,

- iar în ceea ce privește pe inculpatul D., asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 831 mp situat în Zalău, strada x, nr. 11, înscris în CF x.

S-a constatat că, în ceea ce privește imobilul clădire în suprafață de 158 mp situat în Zalău, strada x, nr. 1, înscrisă în CF x a municipiului Zalău, sechestrul a fost ridicat prin încheierea nr. 131/J/05.10.2020 dată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus arhivarea, odată cu dosarul cauzei, a suporților optici care conțin activitatea de supraveghere tehnică cu seria x.

În final, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 25.000 RON, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., din care suma de 17.000 RON cade în sarcina inculpatului A. și suma de 8.000 RON în sarcina inculpatului D., ținând cont de faptul că au fost provocate într-o mai mare măsură de cel dintâi, atât în faza de urmărire penală, cât și cea a judecății.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele inculpatului A., care a pretins în luna septembrie 2012 și a primit în perioada 03.10.2013-24.08.2015, în mod direct suma totală de 115.816 RON și indirect suma de 162.400 RON, precum și suprafața de teren de 1570 mp înscris în CF x, situată pe strada x nr. 1 din municipiului Zalău, proprietate tabulară a soților F. și I., în schimbul ajutorului acordat martorului B. la reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie asupra terenurilor agricole, invocând influența de care se bucura asupra unor funcționarilor nenominalizați cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate și punerii în posesie din cadrul Primăriei municipiului Zalău care va duce la reușita demersului, influență reală care a dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării în perioada iulie 2013 - iulie 2015 a celor 4 titluri de proprietate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale legate de eliberarea titlurilor de proprietate).

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție directă, calificată prin scop, prevăzând și urmărind rezultatul faptelor sale. Urmarea imediată a constat în starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și punerea în posesie, iar urmarea imediată rezultă din materialitatea faptelor, infracțiunea fiind una de pericol abstract.

Constatând că fapta există, a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și este imputabilă inculpatului, instanța l-a condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Întrucât circumstanțele concrete ale infracțiunii comise de inculpat reflectă și o stare de nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, în participarea la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte, au fost interzise dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a mai reținut că faptele inculpatului A., care, la datele de 25.02.2014 și respectiv de 03.09.2015, a dat inculpatului D. foloase necuvenite, transmițând acestuia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 831 mp teren intravilan în valoare de 69.056 RON, provenită din terenurile pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea martorului B. și fratelui acestuia prin x/25.10.2013, înscrisă în CF nr. x Zalău, situată în Zalău str. x, prin intermediul contractul autentic de vânzare cumpărare nr. x/25.02.2014, interpunerea martorului F. și stabilirea unei preț care nu a fost plătit, respectiv i-a remis inculpatului D., suportând contravaloarea ei, cantitatea totală de 876 bucăți cărămidă tip K. în sumă de 4.262,58 RON livrată de către S.C. L. S.A. către S.C. M. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului D. în calitate de subprefect al județului Sălaj care au dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării x/10.09.2013 și x/25.10.2013 martorului B. și fratelui acestuia, respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului D. în calitate de șef al Serviciului fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău și membru al Comisiei locale de fond funciar Zalău care au dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării x/29.09.2014 și x/27.07.2015 martorului B. și fratelui acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Sub aspectul laturii subiective, s-a subliniat că inculpatul a acționat cu intenție directă, calificată prin scop, prevăzând și urmărind rezultatul faptelor sale, iar urmarea imediată, ce a rezultat din materialitatea acestora, a constat în starea de pericol pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și punerea în posesie.

Constatând că fapta există, a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și este imputabilă inculpatului, instanța l-a condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. Întrucât circumstanțele concrete ale infracțiunii comise de inculpat au reflectat și o stare de nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, în participarea la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte, au fost interzise dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Totodată, prima instanță a reținut că faptele inculpatului D., care la data de 25.02.2014 și respectiv 03.09.2015, a primit de la inculpatul A. foloase necuvenite reprezentând dreptul de proprietate asupra suprafeței de 831 mp teren intravilan în valoare de 69.056 RON, provenită din terenurile pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea martorului B. și fratelui acestuia prin x/25.10.2013, înscrisă în CF nr. x Zalău, situată în Zalău str. x, prin intermediul contractul autentic de vânzare cumpărare nr. x/25.02.2014, interpunerea martorului F. și stabilirea unei preț care nu a fost plătit, respectiv a primit de la inculpatul A. foloase necuvenite reprezentând cantitatea totală de 876 bucăți cărămidă tip K. în sumă de 4.262,58 RON livrată de către S.C. L. S.A. către S.C. M. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în calitate de subprefect al județului Sălaj care au dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării x/10.09.2013 și x/25.10.2013 martorului B. și fratelui acestuia, respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în calitate de șef al Serviciului fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău și membru al Comisiei locale de fond funciar Zalău care au dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării x/29.09.2014 și x/27.07.2015 martorului B. și fratelui acestuia, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților și alegerea modalității de executare, instanța a ținut cont de criteriile generale prevăzute de lege, de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de natura și gravitatea rezultatului produs, de motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, de antecedența penală a infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

S-a mai constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată și în legătură cu punerea în posesie a martorului C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în varianta alternativă a pretinderii de foloase prin acceptarea promisiunii unui procent minim de 1% din valoarea terenurilor care urmau a fi vândute.

În urma analizării probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a constatat că se impune achitarea inculpatului, întrucât din probe nu rezultă, fără dubiu, că pretinderea ori acceptarea promisiunii a avut loc, mai ales în condițiile arătate de martorul C.. S-a menționat că elementul material al infracțiunii este dovedit direct numai prin declarațiile martorului, în condițiile în care martorul N. nu a confirmat nici măcar faptul că C. i-ar fi spus despre o atare înțelegere. S-a subliniat că, întrucât martorul C. a decedat între timp, nu a putut fi audiat nemijlocit la Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru lămurirea inadvertențelor apărute în declarațiile acestuia, după ce a intrat în contact cu inculpatul A., care i-a asigurat transportul la DNA ST Cluj, conform declarației martorului O.. În plus, nu s-a reținut că inculpatul A. ar fi primit, în virtutea acestei pretinse înțelegeri, vreo parte din sumele de bani plătite de cumpărătorii terenurilor, deși acesta a fost prezent la majoritatea tranzacțiilor încheiate la notar și a primit personal cele mai multe sume de bani plătite de acești martori cumpărători. S-a avut în vedere că martorul C. a arătat că a încasat sumele aferente contractelor încheiate, peste 307.884 RON.

În atare situație, prima instanță a constatat că nu se poate reține vinovăția inculpatului A. în acest sens bazându-se doar pe declarația martorului, care nu a fost audiat nemijlocit de instanță, fără ca aceasta să se coroboreze cu alte probe care să fundamenteze concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte. Așa fiind, dând prioritate cauzei prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța nu a mai analizat dacă în cauză sunt incidente dispozițiile legale privitoare la prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Cluj (sub aspectul greșitei achitări a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență vizând pe martorul C.) și inculpații A. și D., sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - S.T. Cluj și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 23 din 03 martie 2023 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a fost desființată cu privire la soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență săvârșită de inculpatul A., soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență săvârșită de inculpatul A. și cu privire la conținutul pedepselor complementare și a celor accesorii aplicate inculpatului D. și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită în septembrie 2012 în legătură cu B. (ca urmare a înlăturării celor 3 acțiuni materiale din perioada 03.10.2013-24.08.2015 în legătură cu B.), întrucât a intervenit prescripția generală a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită în anul 2011 în legătură cu C.), întrucât a intervenit prescripția generală a răspunderii penale.

S-au aplicat inculpatului D. pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică atribuții privind retrocedarea ori stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-au aplicat inculpatului D. pedepsele accesorii cu același conținut, respectiv cele prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. împotriva sentinței penale nr. 23 din 03 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D. la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli judiciare în apel, iar restul cheltuielilor judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanță a reținut starea de fapt conformă cu probele legal administrate în cursul urmăririi penale și în cele două cicluri procesuale, motiv pentru care au fost păstrate, în bună parte, în cuprinsul deciziei, astfel că, în argumentare, respectivele probe nu au fost reluate.

S-a arătat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că înțelegerea inițială dintre inculpatul A. și martorul B. a fost ca, în schimbul ajutorului acordat martorului la reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie asupra terenurilor agricole, lăsând să se înțeleagă influența de care se bucura asupra unor funcționarilor nenominalizați cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate și punerii în posesie din cadrul Primăriei municipiului Zalău care va duce la reușita demersului (influență reală care a dus la îndeplinirea tuturor formalităților necesare eliberării în perioada iulie 2013 - iulie 2015 a celor 4 titluri de proprietate, x/10.09.2013, x/25.10.2013, x/29.09.2014 și x/27.07.2015), ulterior obținerii titlurilor de proprietate, pe măsură ce terenurile vor fi vândute de către inculpat, acesta să încaseze banii și să remită o parte din sumele primite martorului, sume lăsate la aprecierea inculpatului A.. Prin urmare, pretinderea, ca modalitate de săvârșire a infracțiunii de trafic de influență, a avut loc și a condus la consumarea infracțiunii în luna septembrie a anului 2012, când s-au stabilit modalitatea de colaborare dintre inculpat și martor, precum și modalitatea de plată, iar acțiunile de primire s-au realizat în perioada 03.10.2013-24.08.2015, fiecare ulterior acțiunilor funcționarilor, respectiv ulterior emiterii titlurilor de proprietate, astfel că aceste acțiuni nu constituie o nouă modalitate de săvârșire a infracțiunii de trafic de influență.

S-a apreciat că infracțiunea de trafic de influență poate fi comisă în formă continuată când în baza aceleiași rezoluții infracționale traficantul de influență pretinde la intervale diferite de timp diverse sume de bani pentru a-și exercita influența, caz în care, într-adevăr, s-ar epuiza la data ultimului act de executare, însă, în cauză, inculpatul A. nu a și primit sumele de bani anterior acțiunilor funcționarilor pentru a-i determina pe aceștia să acționeze în sensul emiterii titlurilor de proprietate, acțiunile de primire de foloase având loc ulterior eliberării respectivelor titluri.

Astfel, Curtea a reținut că faptele se circumscriu unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen., în formă simplă, săvârșită prin modalitatea pretinderii. S-a considerat că o schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea tuturor acțiunilor, în afară de prima, din cuprinsul formei continuate nici nu putea avea loc, întrucât valoarea juridică a acțiunilor nu putea fi anticipată înainte de evaluarea întregului probatoriu, care să conducă la concluzia lipsei de tipicitate a acțiunilor de trafic de influență, în forma primirii, adică la o soluție de fond privind temeinicia acuzației.

Pe altă parte, s-a menționat că o discuție cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor ar fi fost de prisos, având în vedere că, potrivit art. 154 C. pen., raportat la data săvârșirii faptelor (septembrie 2012) și la termenul de prescripție de 8 ani (pedeapsa pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., este de la 2 la 7 ani), acesta s-a împlinit în luna septembrie 2020. Sub acest aspect, s-a reținut, că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. De la data publicării sale, decizia a devenit opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanțe atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituțională a tranșat în mod explicit natura juridică a deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând și consecințele asociate pronunțării acesteia, în lipsa intervenției active a legiuitorului: absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

Curtea a constatat că, la momentul soluționării cauzei în apel, termenul de prescripție al răspunderii penale se împlinise în luna septembrie a anului 2020, pentru infracțiunea de trafic de influență, în formă simplă reținută în sarcina inculpatului A., motiv pentru care eventuala punere în discuție a schimbării încadrării juridice a faptelor nu ar putea conduce la schimbarea soluției raportat la infracțiunea de trafic de influență, întrucât la acest moment există impedimentul exercitării acțiunii penale (prescripția răspunderii penale), care a devenit incident. Continuarea verificării acuzării, sub aspectul legalității și temeiniciei, s-a impus ca expresie a voinței inculpatului A. din fața Tribunalului Bistrița-Năsăud, voință juridică care nu a suferit altă modificare unilaterală (prin concluziile scrise depuse la data de 28 august 2023 a solicitat ca la calculul termenului prescripției să nu fie avute în vedere decretele porezidențiale de instituire a stării de urganță din 2020, subsidiar menținerii cererii de achitare). S-a arătat că acesta este și principalul argument pentru care se poate dispune măsura confiscări speciale, măsură de drept penal substanțial, chiar și în absența răstunării prezumției de nevinovăție prin hotărâre de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei. Al doilea argument, cu caracter general rezultă din interpretarea art. 4 din C. proc. pen. (orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă), care este similar cu art. 48 din Carta drepturilor fundamentale ale UE (orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea), respectiv că vinovăția se stabilește în condițiile legi și prin hotărâre penală definitivă, care nu trebuie să fie în mod necesar de condamnare. De altfel, legea penală română permite stabilirea vinovăției chiar și în cazul intervenirii prescripției răspunderii penale, la cererea expresă a inculpatului.

S-a subliniat că inculpatul a arătat în apărarea sa că nu ar fi pretins și nici nu sunt dovezi privind o eventuală pretindere, însă în fața judecătorului de drepturi și libertăți și ulterior a arătat că sumele de bani pe care le-a obținut reprezintă în fapt sume cuvenite, întrucât i-au fost cesionate drepturile viitoare asupra terenurilor. Or, o astfel de apărare, față de care inculpatul a rămas oarecum fidel, nu are valoare juridică, iar pe de altă parte, confirmă și conține esența pretinderii. Lipsa valorii juridice rezultă din faptul că cesiunea ar fi presupus o plată înainte din partea inculpatului (împrejurare care nici măcar nu a fost sugerată și cu atât mai puțin afirmată), nicidecum o eventuală plată făcută din vânzarea bunurilor pe care pretinde că le-a dobândit prin cesiune; însăși afirmația unei cesiuni de bunuri viitoare presupune, prin esență, o înțelegere privind soarta juridică a bunurilor, anterioară dobândirii lor, ceea ce reprezintă o pretindere și, totodată, singura modalitate rațională de a descifra înțelegerea din inculpat și martor, privind cumpărarea de către inculpat a bunurilor martorului cu o parte din prețul vânzării lor, tot de către inculpat. Chiar dacă acțiunile de primire, care au fost dovedite, nu sunt fapte tipice de trafic de influență, ele stabilesc, suplimentar și în mod indubitabil, acțiunea inițială de pretindere care a cuprins și înțelegerea de bază, mai cu seamă că procurile autentificate, prin care inculpatul a fost autorizat să vândă terenurile, au fost încheiate de fiecare dată la scurtă vreme de la emiterea titlurilor de proprietate, adică în baza unei înțelegeri inițiale. A doua consecință importantă a primirii sumelor de bani, chiar dacă nu este faptă penală tipică, este cea a confiscării speciale, dar nu în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., ci în temeiul general prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv bunurile care au fost date pentru a răsplăti inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în modalitatea pretinderii, așa cum s-a reținut mai sus. Cu privire la scăderea sumelor de bani cheltuite de către inculpat mai cu seamă pentru plata serviciilor de topografie îndeplinite de către martorul P., Curtea a reținut că nu au caracter decontabil cheltuielile efectuate de către făptuitor în legătură cu săvârșirea infracțiunii, pentru a fi deduse sau scăzute din beneficiul infracțional.

În contextul analizei privind traficul de influență, Curtea a analizat și apelul declarat de către Ministerul Public în raport de fapta de trafic de influență, prezentată în actul de sesizare ca urmare a demersurilor făcute de către inculpatul A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate a martorului C.. Instanța de fond a reținut că acuzația se întemeiază, în mare măsură, pe declarațiile martorului C. care nu a mai putut fi audiat de către instanța de fond, întrucât a decedat, motiv pentru care nu pot fi reținute elemente de fapt din care să rezulte existența faptei. S-a apreciat că, în principiu, argumentele teoretice ale instanței de fond sunt judicioase, Curtea reținând că o soluție de stabilirea unei vinovății penale nu se poate întemeia, în cea mai mare măsură, pe probe care nu pot fi contestate în fața unei instanțe și, astfel, nu pot fi verificate. Însă, în cauza de față s-a observat că martorul a fost audiat în cursul urmării penale și apoi în fața Tribunalului Sălaj, în primul ciclu procesual, declarație care a fost menținută prin decizia de desființare cu trimitere spre rejudecare. Consecvența din declarațiile martorului, acuratețea detaliilor, împrejurarea că martorul a fost audiat și de către o instanță de judecată, cu garantarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpaților, precum și faptul că martorul C. a prezentat, în esență, aceeași conduită a inculpatului A. ca și martorul B., cu aceeași finalitate, respectiv obținerea titlului de proprietate x, urmată de vânzarea terenurilor, împrejurări de fapt care trebuie socotite probe independente, conferă, în opinia instanței de apel, greutate probatorie caracterizată și suficientă pentru a nu înlătura declarațiile martorului din primul ciclu procesual. În fața primei instanțe de fond, la data de 28 septembrie 2016, martorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul A. la sediul primăriei, observat de către acesta din urmă, în zilele în care verifica listele cu terenurile propuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Inculpatul s-a interesat de problemele martorului și i-a propus să îl ajute spunând că se poate rezolva, asigurându-mă că totul se poate rezolva în mod legal ... nu cunosc și nici nu l-am întrebat cum poate să obțină terenurile de la primărie ... am dedus că probabil d-ul A. are cunoștințe, dar eu nu am fost efectiv cu dânsul la nimeni ... acesta nu mi-a spus prin ce modalitate porate să obțină terenurile, dar eu am dedus că are cunoștințe, întrucât e logic și bănuiam că nu are cum altfel. Bănuiala martorului s-a bazat pe faptul că inculpatul i-a spus că poate rezolva o problemă privind dreptul de proprietate al martorului, în condițiile în care martorul, titularul dreptului nu a reușit, deși a uzat de toate căile care i-au fost la îndemână; acesta a fost motivul pentru care martorul nici nu a cerut detalii suplimentare privind modalitatea de reușită și nici inculpatul nu a oferit informații nenecesare. De altfel, convingerea martorului cu privire la liceitatea demersului era bazată pe împrejurarea că era îndreptățit la punerea în posesie și la eliberarea titlului de proprietate, însă știa că era nevoie de cunoștințe sau relații suplimentare în legătură cu persoanele care aveau atribuții pentru valorificarea dreptului martorului; aici a intervenit inculpatul A. și a oferit exact ceea ce-i lipsea martorului pentru a-și valorifica drepturile, motive suficiente pentru a nu discuta multe detalii și de a prefigura recunoștința martorului.

Curtea a considerat că similaritatea situațiilor prezentate de martorul C. cu cele prezentate de martorul B. nu este deloc întâmplătoare și trebuie să găsească aceeași rezolvare juridică. A subliniat că singura diferență constă în beneficiul urmărit și dobândit de către inculpatul A., argument pe care l-a folosit în favoarea sa, respectiv că nu a dobândit niciun beneficiu pentru ajutorul dat martorului, ajutor care nu a fost negat de către inculpat; or, nu poate fi acceptată teza ajutorului dezinteresat al inculpatului pentru o persoană necunoscută, pe care inculpatul o abordează pentru a-i oferi un ajutor, ajutor ce constă tocmai într-una dintre activitățile principale aducătoare de venit ale inculpatului. Însă, martorul a explicat că ne-am înțeles ca dânsul să îmi caute cumpărători și pentru că la întrebarea martorului privind pretențiile inculpatului, acesta din urmă a spus că ne vom înțelege, martorul, care a dorit să clarifice lucrurile eu i-am propus să-i dau 1% din banii proveniți din vânzări ... conform înțelegerii urma să îi dau 1% la sfârșit când se termină tot. Martorul a precizat că a primit toți banii stipulați ca preț în contracte, dar contractele au fost negociate de către inculpat. S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul nu ar fi dobândit niciun beneficiu în urma ajutorului dat martorului, fie pentru că nu a primit comisionul de 1%, fie din alte motive, nu afectează tipicitatea faptei de trafic de influență, de vreme ce a acceptat promisiunea unui beneficiu în scopul traficării influenței către funcționari, nedeterminați, dar determinabili, din rândul celor care avea atribuții privind reconstituirea dreptului de proprietate imobiliar.

Însă, având în vedere că s-a împlinit termenul prescripției generale, în condițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, Curtea a dispus încetarea procesului penal. Deși Ministerul Public a solicitat condamnarea inculpatului și ignorarea deciziilor amintite mai sus, în lumina jurisprudenței CJUE, Curtea a considerat că o astfel de solicitare nu poate fi primită, întrucât, jurisprudența CJUE își găsește exprimare în cauze care au ca obiect infracțiuni ce aduc atingere intereselor UE (inclusiv decizia recentă în cauza C-107/2023 din 24 iulie 2023, care tratează și problema prescripției răspunderii penale în contextul legislației române actuale), iar pe de altă parte riscul sistemic de impunitate a faptelor de corupție se regăsește doar la nivel de afirmație.

Despre individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că instanța de fond a identificat criteriile legale relevante și a apreciat în mod judicious cu privire la gravitatea sportită a faptelor de luare și dare de mită, în raport de anvergura infracțională care a fracturat, la nivel instituțional, viabilitatea procedurilor administrative de retrocedare a terenurilor în condițiile preexistenței hotărârilor judecătorești definitive. Or, încrederea în corectitudinea funcționarilor privind atribuțiile lor legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești, mai cu seamă împotriva statului, care, ca și principiu, ar trebui puse în executare din oficiu, a fost compromisă într-un grad ridicat și în principiu ar justifica agravarea răspunderii penale a celor doi inculpați.

Însă, având în vedere durata procedurilor, de aproape 8 ani, durată care nu s-a datorat, în bună măsură, conduitei procesuale a inculpaților, Curtea a acordat un beneficiu inculpaților, prin menținerea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (două acțiuni materiale) și prin menținerea modalității de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului D., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (două acțiuni materiale), respectiv suspendarea sub supraveghere.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj (prin procuror Q.), la 26 septembrie 2023, și inculpatul A., la 09 octombrie 2023 (prin avocat R., care a atașat, în copie, împuternicirea avocațială nr. 81 din 09.10.2023, dosar nr. x/2016).

Prin cererea scrisă de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a criticat decizia instanței de apel sub aspectul nelegalei încetări a procesului penal față de inculpatul A., ca urmare a reținerii eronate a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În acest sens, s-a susținut că prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25.06.2018, s-a constatat că soluția legislativă care prevedere întreruperea cursului termenului de prescripție prin îndeplinirea oricărui act de procedură, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională. În considerentele acestei decizii, instanța de contencios constituțional a oferit și interpretarea conformă cu normele constituționale, trimițând la reglementarea din art. 123 C. pen. (1969) care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiții, legea devine previzibilă. Întrucât forța obligatorie care însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează atât dispozitivului, cât și considerentelor pe care se sprijină, Parchetul a considerat că examinarea cursului prescripției răspunderii penale trebuia realizată nu numai prin prisma termenului general, ci și prin raportare la instituția întreruperii cursului prescripției, prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 297/2018.

Ulterior, prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 565 din 09 iunie 2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) sunt neconstituționale, reținând că, în condițiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea respectivului curs.

S-a mai arătat că, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 30 mai 2022, legiuitorul a intervenit și a modificat textul art. 155 alin. (1) C. pen., având următorul cuprins "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În atare situație, s-a apreciat că întreruperea cursului prescripției este legală întrucât actele întrerupătoare de prescripție sunt expres prevăzute de lege, obligatorie, pentru că, dacă s-au efectuat acte întreruptive de prescripție, organele judiciare sunt obligate a le recunoaște efectul întrerupător, și absolută, în sensul că produce efecte în cazul tuturor infracțiunilor pentru care răspunderea penală poate fi prescrisă.

Totodată, s-a considerat că, în mod greșit, Curtea de Apel Cluj a reținut că, în cauză, nu este aplicabil raționamentul dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-107/24.07.2023, fiind necesar a se constata că, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale s-a întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză, realizat până la data de 25 iunie 2018, precum și că, în raport cu data întreruperii, respectivul termen nu s-a împlinit. Deși prezenta cauză are ca obiect o infracțiune de corupție, în opinia Parchetului, considerentele Hotărârii Marii Camere pronunțată în cauza C-107/23 sunt aplicabile mutatis mutandis, având în vedere obligația ce îi revine României, în temeiul art. 325 alin. (1) TFUE, de a se asigura că infracțiunile de fraudă gravă și de corupție gravă care aduc atingere intereselor financiare ale U.E. sunt pasibile de sancțiuni penale care au caracter efectiv și dinamic, precum și obligația asumată în baza deciziei cadru nr. 2006/928 (pct. 191 din Hotărârea din 21 decembrie 2022 în cauza S.), de a lua măsuri pentru combaterea efectivă a corupției, ceea ce presupune atât urmărirea și sancționarea infracțiunilor de corupție în general, cât și punerea în aplicare a pedepselor aplicate.

Prin urmare, având în vedere raționamentul Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 coroborat cu deciziile anterioare pronunțate în cauzele S. și Asociația "Forumul judecătorilor din România și alții", precum și cu Ordonanța Curții din 07 noiembrie 2022, hotărâri prin care s-a circumscris sfera infracțiunilor cu privire la care României îi revin obligații suplimentare, în virtutea statutului de stat membru al Uniunii Europene, din perspectiva constatării și pedepsirii lor, Parchetul a solicitat reevaluarea modalității de aplicare a principiului legii penale mai favorabile, urmând a se ține seama că, în speță, anterior datei de 25 iunie 2018, au existat mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, acte care, potrivit legii, trebuiau comunicate inculpatului.

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

La rândul său, inculpatul A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., sub aspectul:

- nelegalității dispunerii încetării procesului penal în lipsa punerii în discuția părților a legii penale mai favorabile, în condițiile în care din cuprinsul acuzației în legătură cu B. au fost înlăturate toate acțiunile imputate ulterior datei de 01.02.2014, reținându-se doar varianta pretinderii în luna septembrie 2012, ca modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de influență. A subliniat că între cele două Coduri penale succesive sunt diferențe majore cu privire la instituțiile confiscării, circumstanțelor atenuante și chiar în privința elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, așa încât, nefiind pusă în discuție legea penală mai favorabilă, a fost pus în imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea art. 5 C. pen. și a fost nevoit să suporte o pedeapsă (în accepțiunea jurisprudenței C.E.D.O.) nelegală, prin măsura confiscării speciale, nebeneficiind de dreptul la apărare și la un proces echitabil.

- nelegalitatea dispunerii încetării procesului penal în lipsa punerii în discuția părților a schimbării încadrării juridice. Sub acest aspect, a învederat că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (4 acte materiale) raportat la numitul B., iar Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal pentru respectiva infracțiune în formă simplă, cu un singur act material. A apreciat că, pe lângă instituția prescripției răspunderii penale, există și alte consecințe ale schimbării încadrării juridice, de exemplu din perspectiva măsurilor de siguranță (în speță, a măsurii confiscării speciale), așa încât nu este valabil argumentul Curții de Apel Cluj, în sensul că o discuție în acest sens ar fi fost de prisos, întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani, s-a împlinit în anul 2020.

- nelegalitatea soluției confiscării speciale în condițiile în care, din conținutul aceleiași infracțiuni, prin decizie au fost înlăturate acțiunile de "primire", rămânând doar varianta "pretinderii". În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., doar banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, în natură sau prin echivalent, nu și cele promise. În plus, s-a susținut că prin decizie a fost modificat temeiul confiscării, din art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., cum s-a reținut în sentință, în art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., ceea ce i-a creat inculpatului o situație mai defavorabilă pentru că doar acesta a declarat apel în legătură cu respectiva infracțiune. Cum admiterea căii de atac declarată de inculpat au fost înlăturate acțiunile de "primire" din conținutul acuzației, se impunea și desființarea măsurii confiscării speciale, din moment ce temeiul în baza căruia s-a solicitat măsura nu mai exista.

- nelegalitatea confiscării terenului de 1570 mp, înscris în CF x, nr. cadastral x, situat în mun. Zalău, str. x, considerându-se că, în condițiile în care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., contractul autentificat sub nr. x/17.11.2013 la BNP E. a fost desființat, în parte, în ceea ce privește respectivul teren, acesta a reintrat în patrimoniul numitului B., așa încât nu se mai poate susține că inculpatul ar fi fost răsplătit cu suprafața de teren de 1570 mp în discuție.

- nelegalitatea confiscării sumelor de bani obținute din vânzarea terenurilor după denunțul din 05 mai 2015, dublat de împrejurarea că s-au confiscat sume de bani aferente contractelor din 24 august 2015, ce nu au făcut obiectul judecății, în privința acestora nefiind incidente dispozițiile art. 291 alin. (3) C. pen.

- greșita stabilire a sumelor de bani supuse confiscării speciale, nefiind avute în vedere corespunzător probatoriile administrate în cauză (proba testimonială, înscrisuri).

Pentru aceste motive, recurentul inculpat a solicitat, în principal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., înlăturarea greșitei aplicări a legii (referitor la măsura confiscării speciale subsecventă soluției de încetare a procesului penal raportat la infracțiunea de trafic de influență), iar, în subsidiar, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență referitoare la numitul B. în vederea punerii în discuție a legii penale mai favorabile, a schimbării încadrării juridice și a tuturor chestiunilor subsecvente, în special a măsurii confiscării speciale.

Prin încheierea nr. 809/RC din 05 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin aceeași încheiere, reținând că cererea recurentului inculpat A. nu întrunește cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din perspectiva motivării în fapt], Înalta Curte, în baza art. 440 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de acesta împotriva aceleiași decizii penale.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)