ÎCCJ, Decizia nr. 13/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 13/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 22 aprilie 2024
A. Judecata în primul ciclu procesual
Prin sentința penală nr. 117 din data de 22 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2015 s-au dispus următoarele:
În baza art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecății, după cum urmează:
- pentru inculpatul A.: din infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă corelativă celei vizându-l pe B.) în infracțiunea de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
- pentru inculpatul B.: din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
A respins cererile de schimbare a încadrării juridice puse în discuție din oficiu și, respectiv, formulate de inculpații C. și A..
1) În baza art. art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă comisă în anul 2011).
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86
1
alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului C., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86
2
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 19.11.2014 până la data de 09.04.2015, inclusiv.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituții la nivelul cărora s-ar fi realizat influența).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participație a instigării, fiecare prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.
2) În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (faptă corelativă celei vizându-l pe B.).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
c) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comarnic sau în cadrul Casei de Cultură, Biblioteca Comarnic.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii de la 11.11.2014 la 12.11.2014, precum și durata arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 21.11.2014 până la data de 09.04.2015, inclusiv.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituții la nivelul cărora s-ar fi realizat influența).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participație a complicității, fiecare prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă corelativă celei vizându-l pe D.).
3) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
4) În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a desfășura activități în domeniul încheierii/executării contractelor de achiziție publică) pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) g C. pen. (dreptul de a desfășura activități în domeniul încheierii/executării contractelor de achiziție publică), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului B. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
c) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul S.C Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L sau Administrația Parcului Memorial "Constantin Stere" Ploiești.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul B. o masă de curte din lemn de culoare maro, forma ovală, cu dimensiuni 217/95 cm., două canapele din lemn de culoare maro, cu dimensiuni 216/36 cm., o umbrelă de curte pliabilă, culoare grena și picior din metal alb, cu dimensiunea la deschidere de 300 cm. (bunuri identificate la domiciliul inculpatului B., conform procesului-verbal din 06.01.2015 – f. x/vol. 17 dup, evaluate la suma de 1739 RON) și suma de 1252 RON.
5) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
6) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
7) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
8) În baza art. art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86
1
alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului H. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86
2
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea de la inculpatul H. a sumei de 16.000 de euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plății.
9) În baza art. art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata I. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86
1
alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei I. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit în condițiile prevăzute de art. 86
2
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea de la inculpata I. a sumei de 4.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plății.
10) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
11) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul K. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
12) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de părțile civile Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova și Consiliul Județean Prahova – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în municipiul Ploiești, Șoseaua x, județul Prahova.
A luat act că persoanele vătămate Consiliul Județean Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova și R.A – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia cu sediul în orașul Sinaia, județul Prahova nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015, după cum urmează:
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B. până la concurența sumei de 2991 RON, echivalentă bunurilor și sumei de bani ce fac obiectul confiscării speciale;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului H., până la concurența sumei de 16.000 de euro, în echivalent în RON, ce face obiectul confiscării speciale;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei I., până la concurența sumei de 4.000 de euro, în echivalent în RON, ce face obiectul confiscării speciale.
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015, după cum urmează:
- asupra bunurilor mobile și imobile și asupra sumelor de bani aparținând inculpatului C., până la concurența sumei de 143.549,56 RON;
- asupra bunurilor mobile și imobile și asupra sumelor de bani aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 143.549,56 RON;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului D., până la concurența sumei de 75.755,67 RON;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B., până la concurența sumei de 96.275,48 RON;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei E., până la concurența sumei de 47.274,08 RON;
- asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei F., până la concurența sumei de 47.274,08 RON.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat restul măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța anterior menționată, asupra sumelor de bani, bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților C., A., D., B., E. și F..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat integral măsurile asigurătorii luate prin ordonanța anterior menționată asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților G., J., K., L..
A constatat că inculpatul A. a achitat suma de 4.667 RON, cu titlu de diferență onorariu cuvenit expertului contabil M..
În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpații C. și A. la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, și pe inculpații H., I. și B. la plata sumei de câte 500 RON, cu același titlu.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze să rămână în sarcina statului.
A dispus ca onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnați pentru cei doisprezece inculpați, în sumă de câte 520 RON pentru fiecare inculpat, să fie plăte din fondul Ministerului Justiției.
Prin decizia penală nr. 243 din 28 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpații I., C., B. și A. împotriva sentinței penale nr. 117 din data de 22 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2015 și, în consecință:
A fost desființată sentința penală apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
B. Judecata în al doilea ciclu procesual
Cauza, în urma trimiterii spre rejudecare, a fost înregistrată la data de 16 decembrie 2019 pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2015*.
Prin sentința penală nr. 97 din data de 20 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, privind pe inculpații C., A., H., I., D., B., F., E., G., J., K. și L., la Tribunalul Prahova, spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02.06.2020.
Prin sentința penală nr. 26 din 01.02.2021 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2015, având în vedere că la data de 21.12.2020 a fost validat mandatul de deputat al numitului C., inculpat in prezenta cauză, (Hotararea Camerei Deputatilor nr. 70/21.12.2020 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1271/21.12.2020), s-a dispus, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 48 C. proc. pen., trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2014 din 13.02.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploiești, privind pe inculpații C., A., H., I., D., B., F., E., G., J., K. și L., la Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală la data de 05.02.2021, sub nr. x/2021.
Prin sentința penală nr. 98 din data de 17 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:
1) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (faptă comisă în anul 2011), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituții la nivelul cărora s-ar fi realizat influența).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul comiterii infracțiunilor de instigare la săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, fiecare prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.
2) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. , pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., (faptă corelativă celei vizându-l pe B.), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituții la nivelul cărora s-ar fi realizat influența).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, fiecare prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă corelativă celei vizându-l pe D.).
3) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
4) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
5) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
6) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata F. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
7) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata G. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
8) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului H. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului H. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
9) În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei I. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
10) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul J. sub aspectul săvârșirii comiterii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
11) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul K. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
12) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata L. , sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de părțile civile Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova și Consiliul Județean Prahova – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în municipiul Ploiești, Șoseaua x, județul Prahova.
A luat act că persoanele vătămate Consiliul Județean Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, B-dul x, nr. 2-4, județul Prahova și R.A – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia cu sediul în orașul Sinaia, județul Prahova, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul H. a sumei de 16.000 de euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plății, sumă primită cu titlu de preț al influenței traficate.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, a dispus confiscarea de la inculpata I. suma de 4.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plății, sumă primită cu titlu de mită de la H..
În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul B. a bunurilor primite cu titlu de mită de la A., identificate la locuința celui dintâi, respectiv, o masă de curte din lemn de culoare maro, forma ovală, cu dimensiuni 217/95 cm., două canapele din lemn de culoare maro, cu dimensiuni 216/36 cm., o umbrelă de curte pliabilă, culoare grena și picior din metal alb, cu dimensiunea la deschidere de 300 cm. (bunuri identificate la domiciliul inculpatului B., conform procesului-verbal din data de 06.01.2015 – f. x/vol. 17 dup, și evaluate la suma de 1739 RON) și suma de 1252 RON, echivalentă contravalorii ușii termopan și a celor două deplasări în Delta Dunării, primite cu același titlu, valoare stabilită prin procesul-verbal din data de 26.01.2015 și însușită de inculpat.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015 asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., H. și I. până la concurența sumelor ce fac obiectul confiscării speciale.
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015 asupra bunurilor mobile și imobile și asupra sumelor de bani aparținând inculpatului C. și A., precum și asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților D., B., E. și F., până la concurența sumelor echivalente prejudiciilor pretinse de cele două părți civile, astfel cum au fost evaluate în faza de urmărire penală.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a ridicat restul măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța anterior menționată, asupra sumelor de bani, bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatilor C., A., D., B., E. și F..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a ridicat integral măsurile asigurătorii luate prin ordonanța anterior menționată asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților G., J., K., L..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata I., în cuantum de 1360 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut următoarele:
I. Infracțiuni de trafic de influență, dare de mită și luare de mită comise în legătură cu achiziționarea unor terenuri pe raza orașului Azuga – județul Prahova, imputate inculpaților C., H. și I.:
În perioada 2007 - 2012, inculpatul C., în prezent deputat în Parlamentul României, a deținut funcțiile de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Prahova, iar în intervalul 2009 – 2011, pe cea de vicepreședinte al Organizației Județene Prahova a N..
În anul 2011, martorul O., asociat și administrator al S.C. P. S.R.L., a intenționat să desfășoare activități comerciale în localitatea Azuga, respectiv să deschidă o stație de carburanți. În acest scop, martorul O. a contactat reprezentanții S.C. Q. S.R.L., respectiv pe martorul R., care deja exploata o asemenea stație de carburanți, amplasată pe un teren în suprafață de 2423 mp, situat în Azuga, str. x 2A (DN 1, Km. 133), teren care era proprietatea privată a orașului Azuga și cu privire la care era încheiat contractul de cesiune nr. x/03.05.2005.
Ca urmare a discuțiilor purtate de martorul O. cu reprezentantul S.C. Q. S.R.L., între aceștia s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/23 martie 2011 de B.N.P S., prin care S.C Q. S.R.L, în calitate de promitent vânzător, se obliga să vândă S.C P. S.R.L, promitent cumpărător, întregul imobil situat în Azuga, DN 1, Km. 133, jud. Prahova, compus din teren și construcțiile aflate pe acesta, perfectarea contractului urmând a se realiza până la data de 01 august 2011 (cu posibilitatea prelungirii termenului până la data de 22 decembrie 2011). Prin antecontractul evocat, S.C Q. S.R.L și-a asumat obligația ca, până la data perfectării contractului de vânzare cumpărare, să întocmească formalitățile necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.
La momentul încheierii antecontractului și asumării obligației de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât acesta se afla în proprietatea privată a unității administrativ-teritorială menționată, vânzarea presupunea adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local Azuga și organizarea unei proceduri de licitație publică. Întrucât martorul O. avea relații cu diverse persoane implicate în activitatea politică la nivel local, acesta a fost cel care s-a ocupat de toate demersurile, deși procedura era derulată în numele S.C. Q. S.R.L. Martorul O. a arătat prin declarația dată că R. a fost cel care i-a spus că vânzarea nu va fi aprobată dacă nu discută în prealabil cu persoanele care ocupau funcția de consilier local și că i-a sugerat să ia legătura cu inculpatul H..
Concret, succesiunea evenimentelor a fost următoarea:
- La data de 14.04.2011, s-a înregistrat la Primăria Azuga, sub nr. x, cererea prin care S.C Q. S.R.L solicita cumpărarea terenului;
- Martorul O. l-a contactat pe inculpatul C., care la acel moment deținea funcția de vicepreședinte al Organizației Județene Prahova a N., partid care deținea o pondere importantă din voturi la nivelul Consiliul Local. Din declarația martorului a rezultat că acesta a urmărit să îl determine pe inculpatul C. să își exercite influența, avută prin prisma funcțiilor politice deținute, asupra consilierilor locali pentru a nu bloca inițiativa de vânzare a terenului menționat;
- În primăvara anului 2011, la o dată care nu a putut fi stabilită cu exactitate, martorul O. s-a întâlnit cu inculpatul C. la T. din Sinaia. Din declarația martorului a rezultat că în contextul întâlnirii, acesta i-a cerut inculpatului să discute cu consilierii locali ai N. pentru a nu "bloca" cererea de achiziționare a terenului, inculpatul solicitând, în schimbul demersului său, ca, după adoptarea hotărârii consiliului local, martorul să plătească suma de 20.000 de euro. Cu aceeași ocazie, cei doi au convenit ca C. să îi intermedieze denunțătorului o întâlnire cu președintele Organizației Locale N. – inculpatul H.. Susținerile martorului referitoare la conținutul discuțiilor purtate cu inculpatul, deși negate de acesta din urmă, se coroborează cu aspectele care rezultă din declarațiile coinculpatului H. care, așa cum se va arăta în cele ce urmează, a avut reprezentarea clară a faptului că C. cunoștea detaliile legate de vânzarea terenului și "negociase" deja cu denunțătorul suma ce reprezenta prețul traficării influenței sale;
- În cursul lunii mai 2011, la o dată care nu a putut fi stabilită cu exactitate, a avut loc o întâlnire între martorul O. și inculpații C. și H.. Din declarațiile martorului a rezultat că, în contextul menționat, C. i-a descris lui H. interesul martorului de a achiziționa terenul aflat pe raza localității Azuga și i-a solicitat ca, alături de ceilalți consilieri locali ai N., să voteze favorabil cererea ce urma a fi discutată în ședința de consiliu local. Cu aceeași ocazie, s-a stabilit ca inculpatul H. să fie persoana care va primi, de la denunțător, suma de bani convenită și care urma a fi folosită, cel puțin parțial, în activitățile de campanie electorală derulate de N..
Deși martorul O., prin declarația dată în fața instanței, a arătat că inițial s-a întâlnit cu inculpatul H. și abia ulterior cu inculpatul C., precum și că acesta din urmă nu i-a cerut vreodată să plătească vreo sumă de bani sau că i-ar fi spus acestuia despre înțelegerea cu inculpatul H., Înalta Curte a reținut că aceste afirmații ale martorului, survenite la un interval mare de timp după producerea evenimentelor, sunt imprecise și nu se coroborează cu celelalte aspecte relatate de acesta. Astfel, apare ca fiind certă împrejurarea că inițial, martorul O. îl cunoștea doar pe inculpatul C., prin prisma relațiilor de colaborare anterioare și că acesta din urmă a fost cel care i l-a prezentat pe inculpatul H., astfel încât este fondată concluzia succesiunii întâlnirilor dintre aceștia în maniera expusă mai sus. De asemenea, modificarea declarațiilor inițiale ale martorului, în sensul că nu inculpatul C. i-ar fi solicitat suma de bani menționată, ci exclusiv inculpatul H. apare ca fiind lipsită de credibilitate având în vedere faptul că denunțătorul a susținut în mod explicit inițial că a căutat să exploateze influența pe care C. o avea asupra consilierilor locali membri ai N.., chestiune care se coroborează atât cu poziția în ierarhia politică pe care o deținea inculpatul, cât și cu succesiunea evenimentelor care au condus la negocierile cu celălalt inculpat în legătură cu vânzarea terenului. Totodată, Înalta Curte a reținut că declarațiile inițiale ale martorului O. se coroborează și cu declarațiile inculpatului H., care a relatat inclusiv că C. i-a spus martorului cu ocazia întâlnirii că banii trebuie să îi fie înmânați primului pentru a fi folosiți în campania electorală, fapt care denotă că C. avusese o înțelegere prealabilă cu denunțătorul și cunoștea detaliile legate de tranzacționarea terenului.
- La data de 25 mai 2011, primarul localității Azuga, U., a întocmit proiectul de hotărâre nr. 78/2011, prin care, invocând cererea S.C Q. S.R.L din data de 14 aprilie 2011, a propus aprobarea organizării unei licitații publice deschise cu preselecție, pentru vânzarea terenului în suprafață de 2200 mp. (corectată olograf la 2420 mp), la prețul de pornire ce urma a fi stabilit printr-un raport de evaluare;
- Proiectul de hotărâre astfel întocmit a fost aprobat, în unanimitate, în ședința Consiliului Local Azuga din data de 26 mai 2011, astfel că, prin H.C.L Azuga nr. 70/26 mai 2011 s-a hotărât vânzarea prin licitație publică deschisă cu preselecție a terenului de 2420 mp, situat în str. x fn, Km. 133, la prețul de pornire al licitației stabilit de evaluator (respectiv, 94 RON/mp). Prin dispoziția nr. x/12 iulie 2011 a Primarului Orașului Azuga a fost desemnată comisia de licitație, inculpata I., secretarul orsașului, fiind numită în funcția de președinte al comisiei;
- Singurele două oferte depuse au aparținut S.C V. S.R.L (reprezentată de W., prieten apropiat al denunțătorului) și, respectiv, S.C P. S.R.L (reprezentată de O.);
- Din declarația inculpatului H. a rezultat că în ziua organizării licitației a fost sunat de martorul O., care l-a chemat la restaurantul "Cuțitul de argint" întrucât apăruse o problemă. Ajuns la întâlnire, inculpatul a constatat că era prezentă și inculpata I., care refuzase să semneze procesul-verbal de deschidere a ofertelor și pe cel de adjudecare, iar în contextul discuțiilor aceasta a pretins la rândul său suma de 4000 de euro pentru sine. Refuzul semnării proceselor-verbale de către inculpata I. și pretinderea de către aceasta a unei sume de bani pentru sine a fost confirmată și de către martorul denunțător O., acesta menționând însă că nu își mai amintește exact ce alte persoane au fost prezente la întâlnire;
- Semnarea proceselor-verbale de deschidere a ofertelor, respectiv, de adjudecare, ambele datate 13.07.2011, s-a realizat într-un cadru informal, în incinta restaurantului Cuțitul de Argint, în contextul întâlnirii între reprezentanții celor două societăți ofertante, respectiv, O. și W., pe de o parte, și inculpații H. și I., pe de altă parte. Cu această ocazie, martorul O. a remis inculpatului H. suma de 20.000 de euro care, conform susținerilor acestuia din urmă, era destinată a fi folosită în campania electorală din anul 2012;
- Din suma de 20.000 de euro primită, inculpatul H. i-a remis inculpatei I. suma de 4.000 de euro pretinsă de aceasta, iar diferența a folosit-o pentru desfășurarea de activități în campania electorală și pentru achiziționarea de materiale electorale. Înalta Curte a reținut că împrejurările referitoare la pretinderea și primirea sumei de 4.000 de euro de către inculpata I. rezultă în mod explicit din declarațiile inculpatului H. și chiar din declarațiile inculpatei, care în faza de urmărire penală a recunoscut primirea unui plic în care se afla suma menționată. Deși în fața instanței inculpata și-a modificat declarațiile și a negat comiterea faptei, Înalta Curte a reținut că pe de-o parte aceasta nu a oferit nicio explicație plauzibilă asupra acestor modificări ale propriilor susțineri, iar pe de altă parte, în declarația din cursul urmăririi penale a oferit detalii referitoare la întâlnirea în care s-au comis faptele, inclusiv în ceea ce privește bancnotele care compuneau suma, elemente care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. De asemenea, inculpatul H. a susținut că, din cei 20.000 de euro primiți de la denunțător, i-a remis suma de 5.000 de euro inculpatului C. la sediul X., care l-ar fi întrebat de ce sunt atât de puțini bani, susținere care nu a fost, însă, confirmată de alte mijloace de probă;
- Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01 august 2011, Orașul Azuga, reprezentat de I., în calitate de vânzător, a vândut S.C. P. S.R.L., reprezentată de administrator O., suprafața de 2.420 mp. Subsecvent, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.09.2011, S.C Q. S.R.L a vândut terenul către cumpărătorul S.C. P. S.R.L., societatea administrată de martorul O. achiziționând construcțiile aflate pe terenul adjudecat;
- Ulterior primei proceduri de licitație, martorul O. a considerat că organizarea activității stației de carburanți reclamă achiziționarea unui alt teren, învecinat, aflat de asemenea în proprietatea orașului Azuga, acesta a efectuat noi demersuri pentru a dobândi proprietatea imobilului. Fiind derulate ulterior consumării faptelor de corupție ce fac obiectul judecății, aceste acțiuni subsecvente nu au o relevanță probatorie directă în cauza de față, însă ele evidențiază, o dată în plus, modalitatea de ansamblu în care au fost obținute imobilele de interes în speță și demonstrează rolul avut de înțelegerile informale, încheiate între denunțător și diverși decidenți politici, în procesul de dobândire a dreptului de proprietate asupra unor imobile proprietate privată a orașului Azuga.
De asemenea, în stabilirea situației de fapt expuse, Înalta Curte a avut în vedere și înregistrările în mediul ambiental realizate de denunțător, cu mijloace proprii, la datele de 09 august 2014 și 12 august 2014 (redate în procesele-verbale din data de 28 august 2014 – filele x și urm./vol. 1 dup), din conținutul cărora a rezultat că inculpatul H. a confirmat explicit actul primirii sumei de 20.000 de euro în vederea exercitării influenței reale avute asupra consilierilor locali din cadrul Consiliului Local Azuga și a detaliat pretinsa destinație a sumei, arătând că 4.000 de euro au fost remiși inculpatei I., 5.000 de euro inculpatului C. și 10.000 de euro în părți egale, unui număr de 10 consilieri locali. În ceea ce privește remiterea sumei de bani către inculpatul C., Înalta Curte a reținut că afirmațiile inculpatului H. nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, astfel încât împrejurarea menționată nu a putut fi reținută cu caracter cert în sarcina inculpatului C..
În schimb, participarea inculpatului C. la întâlnirea relatată de martorul O. și înțelegerea intervenită între aceștia ca în schimbul sumei de bani primul să își exercite influența asupra inculpatului H. și a celorlalți consilieri locali care făceau parte din grupul politic al N.. rezultă din coroborarea declarațiilor martorului denunțător cu cea a inculpatului H. și totodată cu proba indirectă reprezentată de înregistrarea conversației dintre C. și H. la data de 24 septembrie 2014, interceptată autorizat în baza MST nr. 1085/UP/29 august 2014 emis de Înalta Curte și redat în procesul-verbal din data de 25 septembrie 2014 .
Referitor la chestiunea legii penale mai favorabile în cauză, având în vedere succesiunea actelor normative incidente prin raportare la data comiterii activităților infracționale, Înalta Curte a constatat că dispozițiile noului C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, constituie legea penală mai favorabilă pentru fiecare dintre inculpați, atât din perspectiva restrângerii condițiilor de incriminare prin adăugarea unor condiții suplimentare care întregesc conținutul infracțiunii de trafic de influență în cazul inculpatului C., cât mai ales a modificării condițiilor de tragere la răspundere penală ca efect al prescripției răspunderii penale în contextul pronunțării deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.
În raport cu situația de fapt expusă, Înalta Curte a reținut că:
- fapta inculpatului C., care, în primăvara anului 2011, la o dată plasată în intervalul 23 martie 2011 – 26 mai 2011, în calitate de vicepreședinte al Organizației Județene Prahova a N., a pretins de la denunțătorul O. - administrator al S.C. P. S.R.L., suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra președintelui din acea perioadă al Organizației Locale Azuga a aceleiași formațiuni politice, coinculpatul H., și, prin intermediul celui din urmă, asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a-i determina