ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 321/RC/2017

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din data de 6 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2011, au fost condamnați un număr de 62 de inculpați, printre care și inculpatul A.

Referitor la acest inculpat, prin sentința mai sus-amintită s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în referire la art. 4 C. pen., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi)ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 86

2

C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 (doi) ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele fixate de această instituție;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale a fost suspendată executarea pedepselor accesorii

În baza art. 359 C. pen. din 1969, a fost atrasă atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969 și art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus a se confisca de la inculpatul A. suma de 11.200 lei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurator instituit prin procesul-verbal din data 18 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în sarcina inculpatului A. asupra sumelor de 560 lei, 36 dolari SUA și 10.500 euro, precum și asupra autoturismului, lăsat în custodia acestuia, până la concurența sumei confiscate, la care, s-a dispus a se adăuga cheltuielile judiciare.

Prin Decizia penală nr. 95/A din data de 17 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul x/39/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinței penale nr. 56 din 6 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat, printre alții, inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. din 1969 a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. din 1969 aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală atacată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 65 alin. (1) - art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. ca pedeapsă accesorie și în temeiul art. 60 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.

Înainte ca Decizia penală nr. 95/A din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, să fi fost redactată, inculpatul A. a formulat, prin apărător ales, avocat B., la data de 16 aprilie 2015, recurs în casație împotriva acestei decizii.

În motivarea cererii sale, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost format Dosarul nr. x/1/2015, fixându-se termen în vederea verificării admisibilității în principiu, la data de 19 mai 2015.

Tot la data de 16 aprilie 2015, în Dosarul nr. x/1/2015, printr-o cerere separată, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate pe motiv că soluția legislativă de limitare a recursului în casație doar cu privire la deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, încalcă prevederile art. 16 și art. 21 din Constituție.

Întrucât Decizia penală nr. 95/A din data de 17 martie 2015, nu era redactată, s-a stabilit un nou termen în vederea verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, la data de 16 iunie 2015, apoi la datele de 2 iulie 2015, 1 septembrie 2015 și, în fine, la data de 13 octombrie 2015.

Prin Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, cu motivare că potrivit art. 434 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea nu face parte din categoria deciziilor ce pot fi atacate cu recurs în casație.

Împotriva dispoziției din Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul A. a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 42 din 27 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017 a fost admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

S-a constatat admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., dar întrucât până la acel moment Curtea Constituțională se pronunțase deja asupra unei cereri similare, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea a rămas fără obiect.

La data de 15 martie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată sub nr. x/1/20174, cererea de revizuire formulată de condamnatul A., prin apărător ales, avocat B., împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

În motivarea cererii sale, condamnatul, prin apărător, a susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât prin Decizia nr. 540/2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 434 alin. (1) C. proc. pen., iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen. a fost invocată de inculpat în Dosarul nr. x/1/2015.

Prin Decizia penală nr. 628 din data de 14 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

A fost anulată, în parte, încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate și a fost trimisă la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, precum și cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a format, la data de 15 iunie 2017, Dosarul nr. x/1/2017, având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, stabilindu-se termen în vedere examinării admisibilității în principiu, la data de 13 septembrie 2017.

La data de 23 iunie 2017 (fila 10), avocat B., apărătorul ales al inculpatului A. a formulat cerere de preschimbare a termenului din 13 septembrie 2017, termen stabilit în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu motivarea că se află în executarea pedepsei cu închisoarea din data de 17 martie 2015, iar recursul în casație a fost declarat la data de 16 aprilie 2015.

Potrivit rezoluției judecătorului din data de 26 iunie 2017, termenul privind examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, formulate de inculpatul A. a fost preschimbat, conform art. 353 C. proc. pen. din data de 13 septembrie 2017, la data de 11 iulie 2017.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, la data de 21 iunie 2017.

La data de 26 iunie 2017, Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a transmis la dosar, în termenul prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., concluzii scrise privind cererea de recurs în casație formulată de inculpatului A. (filele 13-18), apreciind că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de recurs în casație deoarece inculpatul A. nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 56 din 06 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, condiție impusă de art. 436 alin. (6) C. proc. pen. ; inculpatul a mai formulat o cerere de recurs în casație care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea nr. 342 din 13 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 438 alin. (3) C. proc. pen.; nu a fost respectat termenul de introducere a recursului în casație prev. de art. 435 C. proc. pen.; nu sunt incidente dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen. întrucât potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, se reduc cu o treime, dispoziție ce nu echivalează cu obligativitatea stabilirii unei pedepse ce reprezintă minimul special redus cu acea fracție.

Prin Încheierea din data de 11 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 434-438 C. proc. pen.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători. S-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 13 septembrie 2017. S-a dispus citarea inculpatului A. la locul de deținere și emiterea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Atât în motivarea cererii sale, cât și oral cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de judecată din data de 13 septembrie 2017, inculpatul A., prin apărător ales a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prezentând și motivele în fapt pe care se întemeiază.

Astfel, a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. A menționat că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi; alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 prevede că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, iar alin. (3) prevede că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

A arătat că instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că, în situația în care instanța reține aceeași stare de fapt, ca în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare, limitele de pedeapsa se reduc cu o treime.

Inculpatul, prin avocat ales, a susținut în privința cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., că presupune ca motiv de casare stabilirea unei pedepse peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante sau situația în care pedeapsa aplicată depășește limitele speciale.

A învederat că minimul pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este de 5 ani, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 396 alin. (1)0 C. proc. pen. și, în consecință, minimul era de 3 ani si 4 luni; precizând că dacă se rețin și circumstanțele atenuante, pedeapsa care trebuia să fie aplicată era sub 3 ani și 4 luni, iar dacă se avea în vedere minimul pedepsei aceasta trebuia să fie de 3 ani si 4 luni.

Totodată, inculpatul a învederat că pedeapsa de 5 ani închisoare a fost aplicată celor mai mulți dintre inculpați, care nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., considerând că instanța a omis să facă aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și să stabilească o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Analizând

, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, atât în raport cu susținerile apărătorului cât și în raport cu actele din dosar Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Înalta Curte constată ca nefondată obiecțiunea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că inculpatul A. nu ar avea vocație la calea extraordinară de atac a recursului în casație, pe considerentul că nu a formulat apel în cauză, chestiune ce fusese lămurită în considerentele Încheierii din camera de consiliu din data de 17 iulie 2017, prin care acest recurs în casație fusese admis în principiu.

Astfel, prin decizia instanței de apel a fost modificată soluția sentinței, motiv pentru care este justificat ca inculpatul să aibă drept la recurs în casație în privința acestei modificări, chiar dacă nu a declarat apel în cauză.

Referitor la recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte reamintește că motivul de casare prevăzut de art. art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este incident în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante și, respectiv a circumstanțelor agravante sau nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracțiuni ori infracțiune continuată.

Atât în motivarea scrisă a recursului în casație cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul A. a susținut, prin apărător său, că pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de instanța de apel pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., este nelegală deoarece depășește limita minimă, de 3 ani și 4 luni închisoare, determinată prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu limita minimă de 5 ani închisoare a pedepsei prevăzute de textul de lege incriminator.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constă că prin sentința penală nr. 56 din data de 6 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare, instanța de fond, apreciind că nu se justifică acordarea de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen./1969.

Din examinarea minutei și dispozitivului deciziei atacate rezultă fără nici un dubiu, că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen. în privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, cuantum care reprezintă minimul pedepsei prevăzute de sus - arătatul text de lege, or împrejurarea cu nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. poate constituii o greșită aplicare a legii ce nu poate fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

De asemenea, critica privind nereținerea circumstanțelor atenuante nu poate fi analizată în cadrul recursului în casație, cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac fiind limitativ prevăzute de lege și vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Chiar și în ipoteza în care instanța de apel ar fi făcut aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare nu ar putea fi apreciată ca fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, aceste limite fiind, în raport cu sus - menționatul text de lege între 3 ani și 4 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare, situația în care instanța de apel avea posibilitatea să stabilească orice pedeapsă, desigur cu respectarea criteriilor generale de individualizarea prevăzute de legea penală.

Așa fiind, pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită inculpatului A. se situează în limite legale, motiv pentru care recursul în casație nu este fondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2017.