ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin Sentința penală nr. 108 din 18.06.2018 a Tribunalului Maramureș, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

· a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (fapta descrisă la pct. 14, secțiunea B din rechizitoriu x iunie 2013), cu aplicarea art. 5 C. pen., înlăturând aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 10.12.2014 până în 27.02.2015.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

· a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (fapta descrisă la pct. 14, secțiunea B din rechizitoriu x iunie 2013), cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), înlăturându-se aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore din data de 10.12.2014.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

În drept, s-a reținut că fapta inculpaților B., A., C. și D. care, în cursul lunii iunie 2013, au desfășurat activități de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Maramureș și inculpații B., A., E., F., G., H. și I. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri.

II. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia penală nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24.11.2020, s-au decis următoarele:

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B. arestul preventiv și arestul la domiciliu din perioada 10.12.2014 - 21.04.2015, iar pentru inculpatul A. pentru perioada 11.12.2014 - 9.01.2015.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, inculpații B. și A. au formulat recurs în casație, în termen legal.

Prin cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivele scrise, inculpatul B. a susținut că reținerea dispozițiilor contrabandei prevăzută de art. 270 alin. (1) este total exclusă, deoarece nu a introdus sau scos din țară bunuri sau mărfuri, aspect pe care de altfel nici rechizitoriul, sentința sau decizia nu îl contestă.

Raportat la elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a susținut că suntem în prezența unei infracțiuni cu conținut alternativ și care îmbracă o formă închisă.

Astfel, legiuitorul a prevăzut 9 (nouă) variante alternative de comitere a acțiunii circumscrise laturii obiective, toate echivalente din punctul de vedere al semnificației penale. Comiterea a două sau mai multor acțiuni alternative nu afectează unitatea infracțiunii, având o eventuală importanță în planul individualizării judiciare.

În ceea ce privește forma închisă a infracțiunii, a subliniat că în cazul de față legiuitorul a stabilit o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace acțiunea tipică "dintre posibilele acțiuni susceptibile de a aduce atingere valorii sociale protejate" [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p, 340 și urm.]. Legiuitorul a regrupat nu mai puțin de 9 acțiuni relevante juridic, tocmai pentru a acoperi plaja conduitelor susceptibile de a leza valoarea socială protejată.

Totuși, a susținut că pentru a se putea discuta despre existența elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată este obligatorie identificarea cel puțin a unei acțiuni din cele 9 prevăzute alternativ în textul de lege. În același sens, a arătat că "actele de pregătire sunt incriminate ca acțiuni de sine stătătoare, în cazurile în care realizează conținutul art. 270 alin. (3)" [M. Hotca (coord.). Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, Ed. C. H. Beck, București, 2017].

Din analiza tuturor acestor aspecte, a concluzionat că rezultă în mod clar lipsa corespondenței dintre fapta reținută în sarcina sa și norma de incriminare. Dispozițiile art. 270 alin. (3) din Codul Vamal nu reglementează livrarea ca și modalitate de comitere a infracțiunii, aspect care se răsfrânge asupra laturii obiective a infracțiunii.

A susținut că acțiunea sa, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, preluată în sentință și ulterior în decizie nu se poate încadra în vreuna dintre variantele alternative de comitere a infracțiunii.

Din cuprinsul deciziei, a arătat că reiese cu certitudine ca țigările au fost livrate de către cetățenii ucraineni J. și K.. În acest sens, Curtea de Apel a confirmat susținerile parchetului, preluând ad literam constatări din cuprinsul rechizitoriului, reținând la f. x din decizie că "este cert că țigările au fost livrate de către cetățenii ucraineni J. și K.". În plus, conform considerentelor hotărârii, recurentul B. nu a participat nici la încărcarea autocamionului și nici la descărcarea acestuia.

În motivele scrise, inculpatul A. a susținut următoarele:

Infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 reprezintă o formă specială a infracțiunii de tăinuire, reținută - prin ipoteză - în cazul persoanelor pentru care nu este incidență contrabanda "clasică" reglementată la alin. (1) și (2) din același text de lege.

A susținut că nu este clară - nici la acest moment - reținerea dispozițiilor art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006, în raport de unica faptă de "intermediere" imputată recurentului.

Recurentul a mai susținut că incidența dispozițiilor contrabandei de la alin. (1) este total exclusă, căci nu a introdus sau scos din țară bunuri sau mărfuri, aspect pe care de altfel nici rechizitoriul, sentința sau decizia nu îl contestă.

De asemenea, a subliniat că nu i se reține vreo formă de complicitate la această infracțiune, reținută în sarcina lui B. și D..

Avansând cu analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a arătat că suntem în prezența unei infracțiuni cu conținut alternativ și care îmbracă o formă închisă.

Din perspectiva primei clasificări, a arătat că, în cazul normei incidente, legiuitorul a prevăzut 9 variante alternative de comitere a acțiunii din conținutul laturii obiective, toate echivalente din punctul de vedere al semnificației penale. Comiterea a două sau mai multor acțiuni alternative nu afectează unitatea infracțiunii, având o eventuală importanță în planul individualizării judiciare.

Legat de forma închisă a infracțiunii, a subliniat că în cazul de față legiuitorul a stabilit o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace acțiunea tipică "dintre posibilele acțiuni susceptibile de a aduce atingere valorii sociale protejate" [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 340 și urm.]. Atent, legiuitorul a regrupat nu mai puțin de 9 (nouă) acțiuni relevante juridic, tocmai pentru a acoperi plaja conduitelor susceptibile de a leza valoarea socială protejată. Totuși, consecință a formei închise a infracțiunii, pentru a se putea discuta despre existența elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată este stringent necesar să poată fi identificată măcar o acțiune din cele 9 prevăzute alternativ în textul de lege. În același sens, a arătat că "actele de pregătire sunt incriminate ca acțiuni de sine stătătoare, în cazurile în care realizează conținutul art. 270 alin. (3) " [M. Hotca (coord.), Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, Ed. C. H. Beck, București, 2017].

Coborând cu analiza la cazul concret, a arătat că acțiunea reținută în sarcina sa este o așa-zisă intermediere a livrării și că, presupunând că toate elementele reținute de instanță corespund realității, se impune constatarea că acțiunea de intermediere nu face parte din modalitățile de comitere expres și limitative prevăzute de legiuitor.

De asemenea, presupunând că instanțele au comis o eroare reținând această modalitate, acțiunile inculpatului, așa cum au fost descrise în actul de inculpare, nu s-ar putea încadra în vreuna din variantele alternative de comitere a infracțiunii. A arătat că la aceeași concluzie ar părea că a ajuns și procurorul, care a evitat să dea o calificare concretă actelor imputate, omițând a le descrie în materialitatea lor. Relevante în acest sens sunt aspectele legate de starea de fapt extrase din considerentele deciziei și sentinței, ce preiau din cuprinsul rechizitoriului .

A concluzionat că faptele nu se subscriu unor acțiuni de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare.

A mai arătat că, deși acuzarea a avansat inițial teza transportului, singura care ar avea câtuși de puțin legătură cu starea de fapt, recurentul nu a avut nicio legătură concretă cu acel transport, aspect reținut de altfel de instanțe [motiv pentru care nu se face vreo referire la complicitate legat de infracțiunea prevăzută la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006]. Ceea ce i-ar putea fi imputat în baza stării de fapt, așa cum au reținut și Tribunalul și Curtea de Apel, ar fi o intermediere între expeditor (B.) și destinatar (D.). Această conduită nu reprezintă însă o faptă prevăzută de legea penală.

IV. Examinând recursurile în casație, se constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Recurenții au invocat în susținerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Examinând recursurile în casație din perspectiva cazului de casare invocat, se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpați are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurenții inculpați A. și B. se referă în esență, prin argumentele expuse în motivele scrise, susținute oral, la inexistența infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1), deoarece nu au introdus sau scos din țară bunuri sau mărfuri; lipsa corespondenței dintre fapta reținută în sarcina lor și norma de incriminare; infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul Vamal nu reglementează livrarea ca și modalitate de comitere a infracțiunii, aspect care se răsfrânge asupra laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B., astfel că acțiunea sa, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, preluată în sentință și ulterior în decizie nu se poate încadra în vreuna dintre variantele alternative de comitere a infracțiunii; acțiunea reținută în sarcina inculpatului A. este o așa-zisă intermediere a livrării, iar acțiunea de intermediere nu face parte din modalitățile de comitere expres și limitative prevăzute de legiuitor, faptele neputându-se subscrie unor acțiuni de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare.

Dispoziții legale aplicabile:

Art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006: "Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi."

Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: "Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia."

Potrivit acestui text normativ - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 - se asimilează infracțiunii de contrabandă o serie de acțiuni/operațiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiționat de cunoașterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei.

Infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

De esența infracțiunii este împrejurarea ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Infracțiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât și în cel al infracțiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite, cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos.

Prin raportare la textele normative expuse și interpretarea acestora, rezultă că prima critică a recurenților, în sensul că fapta stabilită în sarcina lor prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 nu putea fi reținută, deoarece nu au introdus sau scos din țară bunuri sau mărfuri, nu este fondată, având în vedere că acuzația penală a constat în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. Din conținutul incriminării art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 rezultă că această infracțiune este "asimilată" infracțiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conținutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din C. vamal.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpaților A. și B..

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunea inculpatului B. care, în cursul lunii iunie 2013, împreună cu inculpații L., A. și C. au transportat până în localitatea x din jud. Dâmbovița cantitatea de 200 baxuri cu țigări provenite din contrabandă - de la cetățenii ucraineni J. și K., cunoscuți ai lui B. -, țigările fiind livrate inculpatului D., corespunde textului legal de incriminare a faptei de contrabandă, în modalitatea reținută de instanțele ordinare.

Prin urmare, acțiunile inculpaților de a transporta baxurile de țigări, cunoscând că provin din contrabandă - activitate în cadrul căreia au intermediat livrarea și au livrat către inculpatul D. bunurile, prin purtarea în concret de discuții cu inculpatul D., în vederea recuperării sumei de bani pe care D. le-o datora, prin efectuarea de deplasări de către inculpatul B. la București și în jud. Dâmbovița pentru a lua sumele de bani provenite din comercializarea țigărilor, prin efectuarea demersurilor de către inculpatul A. și cetățenii ucraineni J. și K. (furnizorii cantității) de recuperare a banilor de la D., sens în care s-au întâlnit la București cu inculpatul B. - se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de contrabandă asimilată, în modalitatea vânzării, activitățile concret desfășurate integrându-se în mod natural în acțiunea principală de vânzare.

Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casație nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

Sub acest aspect, se constată că fondul criticilor invocate de recurenții inculpați nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, care să conducă la o soluție de achitare a inculpaților.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În actualul cadru procesual instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2021.

GGC - GV