ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursurilor în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1266 din 23 aprilie 2021, pronunțată în al doilea ciclu procesual, Judecătoria Baia Mare a hotărât, printre altele, următoarele:

A respins excepțiile și cererile formulate de inculpații A. și B. prin apărători.

În baza art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65, alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 72, alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive, de la 20.12.2011 la 17.02.2012.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 65, alin. (2) C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) și b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71, alin. (1) C. pen. din 1969, a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în baza art. 86

2

C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 4 ani, calculat de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 86

3

C. pen. din 1969, a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Maramureș;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

A dispus ca datele prevăzute la lit. b), c) și d) să se comunice serviciului menționat la lit. a).

În baza art. 71, alin. (5) C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

Prin aceeași hotărâre a pronunțat soluții și față de inculpații C. și D. Dumitru.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., a dispus confiscarea specială a cantității de 17.580 de pachete de țigarete marca x de proveniență Ucraina, depuse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Maramureș, conform ordonanței din 27.02.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 35.375 RON și 130 euro, găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la imobilul din Petrova nr. 121/B, jud. Maramureș.

În baza art. 397, alin. (1) și art. 25, alin. (1) C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - ANAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și a obligat: în solidar, inculpații A. și C., la plata către aceasta a sumei de 636.162 RON, în solidar și cu inculpatul D. Dumitru până la concurența sumei de 118.749 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, cu dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății efective; pe inculpata B., la plata către partea civilă a sumei de 118.749 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, cu dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății efective.

A dispus păstrarea la dosarul cauzei a obiectelor înregistrate la poziția nr. 46/2015 din Registrul corpurilor delicte al Judecătoriei Baia Mare, respectiv: un telefon mobil marca x, un telefon mobil marca x, un telefon mobil marca x, un telefon mobil marca x, un telefon mobil marca x și o agendă de culoare neagră.

A dispus păstrarea la dosarul cauzei a copiilor suporturilor care conțin rezultatul activităților de supraveghere tehnică, înregistrate la poziția nr. 12/2015 din Registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Baia Mare.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a dispus ca onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A. și B., aferente fazei de judecată în dosarul nr. x/2015, în cuantum de câte 200 RON, să rămână în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, inculpații A. și B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 29 iulie 2021, sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 176/2022, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpaților A. și B., după cum urmează: din infracțiunea de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete, prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. - în privința inculpatului A.; din infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete, prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 5 C. pen. - în privința inculpatei B..

Ulterior, prin decizia penală nr. 1452/A din 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, s-au admis apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 1266 din 23 aprilie 2021 a Judecătoriei Baia Mare, s-a desființat hotărârea atacată, iar în rejudecare pe fond:

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., înlăturându-se consecințele condamnării, respectiv pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, precum și pedepsele complementare și accesorii.

S-a menținut dispoziția de obligare a inculpatului A. la plata către partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a sumei de 636.162 RON, din care, în solidar cu inculpatul F., pentru suma de 287.655,9594 RON și cu inculpatul E., pentru suma de 154.891,6766 RON, cu dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății efective.

S-a constatat imposibilitatea obligării inculpatului D. Dumitru la plata sumei 154.891,6766 RON către partea civilă, conform art. 418 C. proc. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus lăsarea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare din apelul inculpatului.

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 5 C. pen., înlăturându-se consecințele condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, precum și pedepsele complementare și accesorii.

S-a menținut dispoziția de obligare a inculpatei B. la plata sumei de 118.749 RON către partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, cu dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei vamale și până la data plății efective.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus lăsarea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare din apelul inculpatei.

******

Împotriva deciziei penale nr. 1452/A din 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales.

În motivarea căilor de atac, apărarea recurenților inculpați a invocat cazurile de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.:

În argumentarea cvasiidentică a celor două cereri, făcând o scurtă prezentare a obiectului acuzațiilor aduse inculpaților și a soluțiilor pronunțate față de aceștia în cursul procesului penal și susținând că decizia recurată este nelegală raportat la ambele cazuri de recurs în casație invocate, apărarea a arătat, în esență, următoarele:

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărâre definitivă s-a reținut, în mod eronat, incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 517/2017 s-a reținut că "în situația în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, nu numai procurorul și partea civilă pot invoca motivul de casare prevăzut de textul de lege criticat -vizând o soluție de condamnare sau de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei, ci și inculpatul poate formula recurs în casație în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în scopul obținerii, însă, a unei soluții de achitare".

Ca urmare, acest caz de casare poate fi invocat și de inculpat pentru a obține o soluție de achitare. În acest context, singura posibilitate de a se pronunța o soluție de achitare vizează ipoteza în care, la momentul încetării nelegale a procesului penal, existau deja probe care justificau pronunțarea unei soluții de achitare, respectiv fapta pentru care s-a dispus încetarea definitivă a procesului penal nu întrunea elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Pe de altă parte, dacă recursul în casație întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. este admis, se va proceda la rejudecarea cauzei numai cu privire la incidența cauzei de încetare a procesului, situația de fapt fiind reținută cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă. Pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Tocmai de aceea, dacă situația reținută prin hotărârea definitivă relevă lipsa vreuneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv lipsa tipicității, iar această cauză de stingere a acțiunii penale exista la momentul rămânerii definitive a hotărârii, fiind ignorată de către instanță, recursul în casație trebuie întemeiat și pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., alături de pct. 8 al aceluiași articol, urmând a fi însă criticată soluția de încetare a procesului penal, care nu putea fi pronunțată câtă vreme acțiunea penală a rămas fără temei, context legal în care s-ar fi impus o soluție de achitare. Chiar dacă art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se referă la soluția de condamnare, nu și de încetare a procesului penal, având în vedere că atât nelegalitatea soluției de condamnare, cât și a celei de încetare a procesului penal sunt determinate de aceeași cauză (fapta nu este prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă lipsa de temei a acțiunii penale), în virtutea principiului ubi eadem ratio, ibi eadem solutio/idem jus esse debet, cazul de casare sus-menționat este incident și în ipoteza în discuție (M.Udroiu, C. proc. pen.. Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, pag. 2223-2224).

În contextul acestor considerații teoretice, apărarea a susținut că, în situația particulară a recurenților, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru fapta de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal [art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Codul fiscal anterior, respectiv art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în vigoare], ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, întrucât, la momentul pronunțării deciziei recurate, faptele pentru care s-a dispus încetarea definitivă a procesului penal nu întruneau elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, prezentând acuzațiile aduse inculpaților A. (în perioada 05.09.2011-20.12.2011, ajutat de alte persoane, a procurat, transportat cu autoturismul marca x cu nr. x și a comercializat cantitatea totală de 115 baxuri de țigarete, marca x de proveniență ucraineană, bunuri ce trebuiau supuse unui regim vamal, introduse în țară prin contrabandă) și B. [în noaptea de 20-21.12.2011, a deținut în vederea comercializării 21 de baxuri de țigarete de proveniență ucraineană, care ar fi fost mutate de către aceasta (cu ajutorul inculpatului D. și a martorului G.), din imobilul personal, în casa aflată în construcție a martorului H., cu scopul de a nu fi găsite de către organele de urmărire penală], apărarea a arătat că instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpații au comis infracțiunile în maniera descrisă în actul de sesizare a instanței, optică însușită de instanța de apel.

A mai arătat că, deși a analizat mijloacele de probă, instanța de apel nu a motivat de ce starea de fapt reținută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 (actualmente art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal), deși o astfel de evaluare era necesară având în vedere că schimbarea încadrării juridice a faptei s-a dispus în faza apelului, iar starea de fapt din rechizitoriu viza o altă infracțiune.

De altfel, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel s-a raportat în continuare la infracțiunea de contrabandă, reținând că "în dovedirea laturii subiective și obiective a infracțiunii de contrabandă nu prezintă relevantă dacă apelantul a refuzat sau nu legitimarea, sau dacă acesta ar fi încercat să părăsească locul unde a fost oprit pentru control de către poliție sau dacă ar fi refuzat să dea detalii cu privire la conținutul coletelor." (pag. 85)

Or, pentru a intra sub incidența dispozițiilor art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 trebuie, printre altele, să fie îndeplinite următoarele condiții referitoare la latura obiectivă a infracțiunii, care sunt relevante în prezenta cauză: produsele trebuie să intre sub incidența antrepozitului fiscal; produsele trebuie să nu fie marcate sau să fie marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

În cauză nu s-a stabilit însă incidența antrepozitului fiscal în ceea ce privește cele 115/21 baxuri țigarete x de proveniență Ucraina. Prin noțiunea de "deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării" nu se înțelege orice deținere sau comercializare de produse din tutun, indiferent dacă tutunul este gata pentru consum sau se află în stare de materie primă.

Aceste 2 categorii de bunuri sunt reglementate distinct în Codul fiscal, în art. 362 fiind expuse regulile antrepozitării, iar în art. 340 - reglementată eliberarea pentru consum a bunurilor.

Potrivit art. 336 alin. (1) pct. 3 Codul fiscal, antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize (adică în cadrul căruia nu se calculează și nu se achită accizele), de către un antrepozitar autorizat, în cadrul activității sale.

Potrivit art. 362 alin. (8) Codul fiscal, este interzisă producerea sau transformarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Potrivit art. 340 alin. (1) lit. e) Codul fiscal, eliberarea pentru consum reprezintă și utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal, altfel decât ca materie primă.

Din aceste dispoziții rezultă că în antrepozit se află bunurile care nu sunt gata pentru consum pentru că nu sunt încă produse, transformate sau marcate corespunzător pentru a putea fi comercializate, aceastea fiind doar în stare de materie primă.

Potrivit art. 340 din Codul fiscal, la data ieșirii produselor accizabile, chiar și neregulamentară, din antrepozit, bunurile dobândesc statut de bunuri eliberate pentru consum, moment în care trebuie achitate și accizele.

Or, având în vedere împrejurarea că legea fiscală face distincție între bunurile aflate în antrepozit și cele eliberate pentru consum, dar și modul cum sunt reglementate și alte interdicții în Codul fiscal, cum ar fi, de exemplu, cele prev. de art. 362 alin. (7) și (8), se constată că prin deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea bunurilor la care face referire lit. h) a alin. (1) al art. 452 se înțelege deținerea sau comercializarea de bunuri care nu sunt eliberate pentru consum.

De altfel, acest aspect rezultă și din dispozițiile Codul fiscal și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia referitoare la marcarea produselor accizabile (art. 421-423), prin care s-a stabilit că responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizați (producătorii interni), destinatarilor înregistrați (persoanele autorizate să primească produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru) sau importatorilor autorizați (persoanele autorizate să importe produse accizabile supuse marcării prin banderole sau timbre).

De menționat că, în cazul importatorilor, timbrele sau marcajele românești eliberate acestora sunt trimise de către importator direct producătorului, pentru ca acesta din urmă să le aplice pe produse în procesul de producție și pentru ca, odată intrate în România, acestea să nu fie marcate, ci să facă obiectul regimului vamal "punerea în liberă circulație".

În situația în care furnizorul extern nu aplică timbrele sau banderolele, acestea pot fi aplicate de către importatorul autorizat în antrepozite vamale, antrepozite libere sau zone libere. Astfel, nici măcar în această ultimă situație, bunurile importate nu intră în antrepozitele fiscale pentru aplicarea timbrelor, ci în antrepozitele vamale, antrepozitele libere sau zonele libere, după caz. Prin urmare, nu se poate considera că țigările intrate în România prin încălcarea normelor privind trecerea peste frontiera de stat a bunurilor, fără să aibă aplicate timbrele legale și fără ca pentru acestea să se fi achitat accizele, ar putea fi considerate ca fiind deținute în afara antrepozitului fiscal.

Antrepozitul vamal nu este asimilat antrepozitului fiscal, textul art. 362 alin. (9) Codul fiscal prevăzând cu claritate că Secțiunea a 9-a - Regimul de antrepozitare nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau unui regim vamal suspensiv.

Prin urmare, fapta unei persoane de a deține sau de a comercializa țigări, eliberate pentru consum în alt stat, nu poate constitui infracțiunea prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 sau de actualul art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, care se referă la bunuri neeliberate pentru consum, aflate în procesul de marcare, anterior celui de punere în liberă circulație.

Această concluzie rezultă cu mai multă evidență din disp. art. 340 alin. (2) Codul fiscal, care stabilește că "eliberare pentru consum se consideră și deținerea în scopuri comerciale de către o persoană a produselor accizabile care au fost eliberate în consum în alt stat membru și pentru care accizele nu au fost percepute în România".

De altfel, chiar și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că situația premisă în cazul infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării.

În considerentele finale ale acestei decizii s-a arătat că deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracțiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât și a celei asimilate) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite (ce se regăsesc fie în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, dacă nu este vorba despre produse accizabile supuse marcării, cărora să le lipsească marcajul corespunzător, fie în conținutul constitutiv al deținerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării și care sunt marcate necorespunzător), cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos. Se concluzionează astfel că fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Cu toate acestea, întrucât nu s-a referit la alte bunuri, ci doar la cele rezultate din producerea fără forme legale în fabrici clandestine și deținute în depozite clandestine sau scoase din antrepozitele fiscale fără forme legale, această decizie nu poate fi aplicată bunurilor eliberate în consum.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 101 din Codul vamal, potrivit cărora mărfurile străine destinate comercializării pe piața românească fac obiectul punerii în liberă circulație, care implică: achitarea drepturilor de import datorate; achitarea, dacă este cazul, a altor plăți prevăzute de legislația în vigoare; aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție; îndeplinirea altor formalități prevăzute pentru importul de mărfuri. După plata drepturilor de import și acordarea liberului de vamă, deci după punerea în liberă circulație, se conferă mărfurilor străine statutul de mărfuri autohtone românești, care pot fi deținute și comercializate ca orice alte produse de producție românească.

Prin urmare, și din acest text de lege rezultă că în cazul importului de bunuri și produse puse în liberă circulație într-un alt stat (cum sunt și țigările), acestea nu intră în vreun regim de antrepozitare fiscală, pentru a se considera că deținerea sau comercializarea unor astfel de bunuri/produse puse în liberă circulație într-un alt stat, dar introduse ilegal în România, ar fi deținute în afara unui antrepozit fiscal. Dimpotrivă, acestea sunt deținute și comercializate ilegal, în sensul că pentru ele nu au fost plătite drepturile de import și accizele.

Mai mult, deținerea de țigarete în afara antrepozitului fiscal, fără timbru românesc legal aplicat, adică de țigări produse fără forme legale și deținute în depozite clandestine sau scoase ilegal din antrepozite fiscale, este interzisă în orice situație. O astfel de faptă constituie infracțiune potrivit art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, când sunt deținute peste 10.000 țigarete, și contravenție, potrivit art. 449 alin. (2) lit. k) din același cod, când limita deținută se află sub 10.000 de țigarete.

Or, în cazul țigărilor produse și puse în liberă circulație într-un alt stat este permisă deținerea de orice călător a unei cantități necesare consumului propriu (de exemplu 200 țigarete, în cazul călătorilor care sosesc în România din țări terțe, folosind transportul aerian și 800 țigarete, în cazul călătorilor care sosesc în România din țări membre UE).

Dacă s-ar interpreta că dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. h) și art. 449 alin. (2) lit. k) Codul fiscal sancționează deținerea de țigări netimbrate cu timbru românesc, indiferent dacă acestea se află în procesul de producție și marcare sau sunt puse în liberă circulație într-un alt stat, s-ar ajunge la sancționarea, măcar contravențională, a tuturor persoanelor care au călătorit în altă țară și au introdus în România țigări, fără să aibă aplicat timbru românesc. Aceasta întrucât cele două texte de lege sancționează nemarcarea țigărilor cu timbre românești, fără să facă vreo distincție, după cum țigările sunt deținute legal sau nu în afara antrepozitului.

Spre deosebire de aceste texte de lege, Codul vamal face distincție, după cum bunurile sunt introduse sau nu legal în România, tocmai în considerarea faptului că regimul juridic al acestor bunuri, produse și puse în liberă circulație în altă țară, este diferit de cel a bunurilor produse, transformate și marcate în România. Astfel, Codul vamal incriminează prin dispozițiile art. 270 alin. (1), (2) și (3) doar acțiunile de introducere în țară, deținere, vânzare, etc. a bunurilor care au fost sustrase de la controlul vamal, fie pentru că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, fie pentru că, deși au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, au fost sustrase de la controlul vamal. (Curtea de Apel Craiova, decizia penală nr. 1055/2022 din 13.07.2022)

În raport cu aceste argumente, apărarea a constatat că faptele concrete imputate recurenților nu îndeplinesc elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal actual, întrucât țigaretele fiind eliberate deja spre consum într-un alt stat, acestea nu sunt supuse antrepozitului fiscal.

În acest sens, a notat că nici în rechizitoriu și în cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză nu se susține că bunurile nu ar fi fost marcate sau ar fi fost marcate necorespunzător ori cu marcaje false. Singura referire vizează faptul că țigaretele sunt marca x, de proveniență ucraineană, fără a se reține existența unor probleme sau neconformități în ceea ce privește marcarea acestora.

În concluzie, susținând că faptele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu îndeplinesc condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 (actualmente art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal), apărarea a invocat incidența în cauză a cazurilor prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea deciziei recurate, și, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare față de cei doi recurenți pentru infracțiunea susmenționată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 ianuarie 2023, sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 9 martie 2023, constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. au fost introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., precum și pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., întrucât, în contextul particular al speței, aspectele invocate de apărare se circumscriu, formal, cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acestora.

La termenul fixat în cauză, 6 aprilie 2023, apărătorul ales al recurenților inculpați și reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererilor de recurs în casație, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*****

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au dobândit autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motivele de nelegalitate strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Prin urmare, recursul în casație are ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și/sau procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauza de față, recurenții inculpați A. și B. au invocat incidența cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 și 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal [prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Codul fiscal anterior, respectiv art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în vigoare], ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii lor penale, întrucât fapta concretă reținută în sarcina lor nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii sus-menționate.

Or, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", vizează exclusiv situațiile în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

Deși, prin intermediul recursului în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., se poate tinde, ca o consecință a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, atât la pronunțarea unei soluții de condamnare sau de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei (dacă este formulat de procuror sau partea civilă), cât și la pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului (când este exercitat de acesta), așa cum s-a arătat anterior, calea extraordinară de atac poate fi promovată doar pentru motive de nelegalitate a hotărârii, respectiv doar în acele situații în care instanțele de fond au reținut incidența dispozițiilor legale care reglementează o cauză de încetare a procesului penal, cu toate că acestea nu erau aplicabile.

Pentru a se constata incidența acestui caz de recurs în casație, existența cauzei de încetare a procesului penal trebuie apreciată prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Astfel, de pildă, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având însă în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen.

În jurisprudența instanței supreme, s-a apreciat că se circumscrie acestui caz de recurs în casație critica soluției de încetare a procesului penal întemeiată greșit pe intervenirea prescripției răspunderii penale atunci când aceasta a fost pronunțată fără a se ține seama de cererea inculpatului de continuare a procesului penal formulată în temeiul art. 18 din C. proc. pen. (deciziile nr. 262/RC din 17 octombrie 2014, nr. 234/RC din 26 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) ori când au fost aplicate dispozițiile art. 153 - art. 156 din C. pen., fără, însă, să fi fost incidente (deciziile nr. 251/RC din 20 iunie 2019, nr. 174/RC din 15 mai 2019, nr. 286/RC din 22 septembrie 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Or, în speță nu este incidentă niciuna dintre aceste situații, iar instanța de apel a aplicat corect normele care reglementează prescripția răspunderii penale drept cauză de încetare a procesului penal.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin decizia penală recurată, Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete, prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., iar împotriva inculpatei B. pentru infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete, prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii lor penale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că:

- faptele inculpatului A., care, în perioada septembrie - decembrie 2011, ajutat de alte persoane, a procurat, transportat cu autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x și comercializat cantitatea totală de 115 baxuri de țigarete, marca x de proveniență Ucraina, bunuri ce trebuiau supuse unui regim vamal, introduse în țară prin contrabandă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 [art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în vigoare], cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen.

- faptele inculpatei B., care, în noaptea de 20/21.12.2011, a deținut în vederea comercializării cantitatea totală de 21 baxuri de țigarete, marca x de proveniență Ucraina, bunuri ce trebuiau supuse unui regim vamal, introduse în țară prin contrabandă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 [art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în vigoare], cu aplicarea art. 5 C. pen.

Ca urmare, constatând că faptele săvârșite întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de textul incriminator, dar că, raportat la dispozițiile art. 122 lit. d) coroborat cu art. 124 din C. pen. din 1968, în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale a celor doi recurenți (aspect, de altfel, necontestat în actualul cadru procesual), Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal față de cei doi inculpați.

Această soluție este rezultatul unei corecte aplicări a prevederilor mai sus amintite, având în vedere că, raportat la perioada infracțională reținută în sarcina celor doi inculpați (septembrie - decembrie 2011 în ceea ce îl privește pe inculpatul A., respectiv noaptea de 20/21.12.2011 în ceea ce o privește pe inculpata B.) și la pedeapsa maximă prevăzută de norma de incriminare [art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003] pentru infracțiunea imputată acestora (4 ani închisoare), termenul de prescripție specială a răspunderii penale calculat conform art. 122 lit. d) raportat la art. 124 din C. pen. din 1968, de 7 ani și 6 luni, s-a împlinit la 30 iunie 2019 (în cazul inculpatului A.), respectiv la 21 iunie 2019 (în cazul inculpatei B.), așadar anterior pronunțării deciziei atacate în cauză.

De altfel, în speță, critica apărării privind soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpații A. și B. nu se fundamentează pe faptul reținerii eronate a impedimentului la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care poate face obiectul evaluării instanței prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În realitate, criticând legalitatea soluției de încetare a procesului penal, apărarea a invocat exclusiv incidența impedimentului prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., care poate fi valorificat numai prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., deopotrivă invocat în cauză, dar care este incident numai în cazul unei soluții definitive de condamnare, premisă neîndeplinită în speță.

Prin urmare, critica recurenților inculpați sub aspectul soluției de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale are un caracter pur formal, reprezentând nu scopul prezentei căi de atac, ci doar mijlocul prin care aceștia ridică, de fapt, problema tipicității faptelor reținute în sarcina lor, prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. (și cu aplicarea art. 35 C. pen. în cazul inculpatului A.), într-o situație care nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Acest din urmă caz de recurs în casație, conform căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", vizează exclusiv situațiile în care soluția de condamnare sau, după caz, de amânare a aplicării pedepsei se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

Prin urmare, criticile concrete formulate de recurenții inculpați A. și B. în actualul cadru procesual nu pot fi valorificate nici prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (care se limitează la examinarea legalității soluției de încetare a procesului penal), dar nici a celui prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (care are ca premisă o soluție de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În acest context, a evalua tipicitatea obiectivă a unei fapte sub aspectul căreia s-a dispus nu o soluție de condamnare, ci de încetare a procesului penal, ar echivala cu recunoașterea, pe cale jurisprudențială, a unui caz de casare sui generis, neprevăzut de lege, ceea ce ar contraveni nu doar caracterului limitativ al obiectului judecății în recurs în casație, circumscris exclusiv cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ci ar constitui și o încălcare a principiului de rang constituțional al legalității procesului penal, potrivit căruia exercitarea căilor de atac nu poate fi făcută decât în condițiile legii.

Fiind de strictă interpretare și aplicare, dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu permit aplicarea principiului ubi eadem ratio, ibi eadem solutio/idem jus esse debet și "combinarea" cazurilor de recurs în casație invocate în maniera pretinsă de recurenții inculpați. În caz contrar, ar însemna că, sub pretextul reevaluării corectitudinii soluției de încetare a procesului penal, instanța de recurs în casație ar să rejudece, de fapt, cauza exclusiv sub aspectul fondului acuzațiilor (respectiv, al caracterului lor penal), ceea ce contravine naturii juridice a căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Ca urmare, constatând, pe de o parte, că în speță s-a făcut o corectă aplicare a legii de către instanța de apel din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar pe de altă parte, că, în concret, criticile formulate de recurenții inculpați A. și B. în actualul cadru procesual nu pot fi valorificate nici prin prisma cazului de recurs în casație anterior menționat, dar nici a celui prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurenților inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1452/A din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2023.