ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 161 din 17 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 11956/63/2010 al Tribunalului Dolj, secția penală, instanța de fond a condamnat pe inculpatul P.C., în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 13 ani și 4 luni și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 12 ani și 6 luni și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani și 4 luni. În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 4 luni, la care se adaugă un spor de 2 ani și 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 16 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

A admis în parte acțiunea părții civile C.V.M. și a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON în favoarea acestei părți civile. A luat act că C.M., S.I. și T.I. nu se constituie părți civile. A obligat inculpatul la plata sumei de 1.040,38 RON cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile aferente sumei, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat un cuțit cu mâner de plastic de culoare maro închis și un cuțit tip briceag. În baza art. 191 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare, din care 2.493 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 11/12 iulie 2010, urmare a apelului telefonic efectuat la S.N.U.A.U. 112 de către numitul S.G., organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că o persoană din comuna Moțăței, sat Dobridor, a pătruns în locuința numiților T.I. și T.E., pe care i-a agresat, fiind posibil ca aceasta din urmă să fie decedată. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri existente între inculpatul P.C. și soția acestuia, P.N., aceasta din urma a părăsit locuința comună din satul Dobridor și s-a mutat la locuința părinților săi, T.E. și T.I., din comuna Cetate, județul Dolj. Ulterior, inculpatul a încercat în mai multe rânduri să o convingă pe soția sa să revină în domiciliul conjugal, solicitări cărora P.N.

nu le-a dat curs. În seara de 11 iulie 2007, fiindu-i teamă că inculpatul va veni la locuința părinților săi din comuna Cetate, fapt care se mai petrecuse în urmă cu câteva zile, P.N. s-a deplasat la locuința numitei S.I. din comuna Cetate, unde intenționa să doarmă în noaptea respectivă. În noaptea de 11/12 iulie 2010, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul P.C. s-a deplasat cu căruța în comuna Cetate, intenționând să o ia acasă pe soția sa, P.N. Ajuns pe raza comunei Cetate, inculpatul a lăsat căruța în fața locuinței numitului D.M., a luat un cuțit dintr-o ladă aflată în căruța cu care se deplasase, asupra sa mai având și un alt cuțit tip „briceag”. În continuare, inculpatul P.C.

s-a deplasat pe jos până la locuința socrilor săi, în care locuia și C.V.M., fiul numitei P.N., unde credea că se afla soția sa. Inculpatul a pătruns în curtea învecinată locuinței socrilor săi, a escaladat gardul împrejmuitor ce desparte cele două imobile și s-a deplasat la ușa de acces în locuința familiei T. Inculpatul a împins ușa de acces, o parte a acesteia căzând în holul casei. Zgomotul produs de căderea ușii de la intrarea în locuință le-a trezit din somn pe victimele T.E. și T.I. Acestea s-au ridicat din pat, moment în care inculpatul a intrat în cameră și a lovit victimele cu unul dintre cuțitele pe care le avea asupra sa. Inculpatul a revenit un holul locuinței, cu intenția de a pătrunde într-o alta cameră, unde se afla victima C.V.M., care, de asemenea, se trezise din somn și a deschis ușa încăperii respective.

În aceste împrejurări, inculpatul P.C. a lovit victima C.V.M., precum și pe victima T.E., care se deplasase în holul locuinței și încerca să-l împiedice pe inculpat să intre în camera în care se afla C.V.M. Victima C.V.M. a ieșit din interiorul locuinței, fiind urmărită de către inculpat. În urma acestora s-a deplasat până la poarta de la intrarea în curtea locuinței și victima T.E. În timp ce se afla lângă poarta de la intrarea în curtea locuinței, victimei T.E. i-a mai fost aplicată o lovitură cu cuțitul de către inculpatul P.C. Ulterior, inculpatul a plecat pe drum în direcția în care se afla victima C.V.M. În continuare, inculpatul P.C. a părăsit zona comiterii faptelor, iar victima C.V.M.

a revenit lângă poarta de la intrarea în curtea locuinței familiei T., unde se aflau victimele T.E. și T.I. În locul respectiv s-a deplasat și un echipaj medical al Serviciului Ambulanță, însă victima T.E. a fost găsită decedată, urmare leziunilor suferite. Victimele T.I. și C.V.M. au fost transportate la spital. Instanța a apreciat că fapta comisă de inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a pătruns fără drept în locuința în care se aflau victimele T.E., T.I. și C.V.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. Fapta comisă de inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit-o cu cuțitul pe victima T.E., care a suferit leziuni traumatice ce au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit cu un cuțit pe victimele C.V.M. și T.I., care au suferit leziuni ce au necesitat câte 8 - 9 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen., coroborat cu dispozițiile art. 52 C. pen., în raport de care inculpatul urmează a fi condamnat pentru fiecare infracțiune la pedeapsa închisorii.

Sub aspectul cuantumului, instanța de fond a avut în vedere împrejurările în care au fost comise faptele penale, rezultatul infracțional, relațiile sociale vizate referitoare atât la dreptul la viață, cât și la inviolabilitatea domiciliului, relații sociale de o importanță deosebită, evidențiată de legiuitor prin limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare dintre infracțiunile vizate. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul P.C., solicitând reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul reducerii acestora. Criticile formulate de inculpat priveau greșita individualizare a pedepselor, ca urmare a neluării în considerare a o serie de aspecte ce pot constitui circumstanțe atenuante, respectiv atitudinea sinceră a acestuia, lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunilor.

Totodată, inculpatul a susținut și sub aspectul aplicării unui spor de pedeapsă, apreciat ca fiind prea mare față de împrejurările de fapt ale cauzei. Prin Decizia penală nr. 148 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul, ca nefondat, declarat de inculpatul P.C. împotriva hotărârii primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele: Probele administrate la urmărirea penală, dintre care o parte au fost readministrate în primă instanță, relevă următoarea situație de fapt: În noaptea de 11/12 iulie 2010, în jurul orelor 2 00 , înarmat cu două cuțite, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea familiei T. prin escaladarea gardului despărțitor și apoi în locuința acesteia, prin forțarea ușii și a agresat victimele T.E., T.I. și C.V.M., prin aplicarea mai multor lovituri cu cuțitul. Raportul de constatare medico-legală autopsie întocmit în cauză de I.M.L. Craiova la data de 17 septembrie 2010, a confirmat numeroasele plăgi ale victimei T.E., respectiv împrejurarea că aceasta a fost lovită de mai multe ori cu cuțitul, decesul victimei fiind determinat de una dintre plăgile tăiat-înțepate penetrante toracică, producătoare a unei hemoragii interne și externe.

Cu privire la părțile vătămate C.V.M. și T.I., raportul de constatare medico-legală a evidențiat leziuni de apărare. În raport de starea de fapt corect și pe deplin stabilită, în mod judicios instanța de fond a reținut că: - fapta inculpatului P.C. de a pătrunde fără drept în curtea și locuința familiei T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă calificată prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.; - fapta inculpatului de a lovi cu cuțitul pe victima T.E., producându-i leziuni ce au dus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.; - faptele inculpatului de a lovi cu cuțitul părțile vătămate C.V.M.

și T.I., vizând zone corporale vitale, care nu au dus la producerea rezultatului letal doar datorită modului în care părțile vătămate au reușit să se ferească de loviturile inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. Se constată așadar că starea de fapt a fost corect și pe deplin stabilită, încadrarea juridică este legală, iar pedepsele sunt just individualizate, reprezentând în limitele legii o replică socială adecvată gravității infracțiunilor. Criticile formulate de inculpat privesc aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Inculpatul a susținut că în mod greșit instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acestuia anterior săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracțiunea săvârșită trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Prin urmare, temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială, determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea, și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză. Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., privește împrejurările care atenuează răspunderea penală. În acest sens, inculpatul invocă lipsa antecedentelor penale și conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunilor. Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existența uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele considerarea lor ca circumstanțe atenuante.

Prin urmare, în raport de textele menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată. Această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare. Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

În acest sens, lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen. nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative, ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat. Prin urmare, în mod judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 17 octombrie 2011. Va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 17 octombrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2011.