ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 161 din 17 martie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 11956/63/2010 al Tribunalului Dolj, secția

penală, instanța de fond a condamnat pe inculpatul P.C., în baza art. 174 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7)

C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 13 ani și 4 luni și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a

condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 12 ani și 6 luni și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 192

alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3),

(4) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.C. la pedeapsa închisorii

de 6 ani și 4 luni.

În baza art. 33 - 34

lit. b) C. pen. și art. 35 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 13 ani și 4 luni, la care se adaugă un spor de 2 ani și 8 luni

închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 16 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.

A dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive.

A admis în parte

acțiunea părții civile C.V.M. și a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000

RON în favoarea acestei părți civile.

A luat act că C.M.,

S.I. și T.I. nu se constituie părți civile.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 1.040,38 RON cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile aferente

sumei, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integrală a

debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., a confiscat un cuțit cu mâner de plastic de culoare maro închis și

un cuțit tip briceag.

În baza art. 191

alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli

judiciare, din care 2.493 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la

urmărirea penală.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 11/12

iulie 2010, urmare a apelului telefonic efectuat la S.N.U.A.U. 112 de către

numitul S.G., organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că o

persoană din comuna Moțăței, sat Dobridor, a pătruns în locuința numiților T.I.

și T.E., pe care i-a agresat, fiind posibil ca aceasta din urmă să fie

decedată.

În urma cercetărilor

efectuate a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri existente între inculpatul

P.C. și soția acestuia, P.N., aceasta din urma a părăsit locuința comună din

satul Dobridor și s-a mutat la locuința părinților săi, T.E. și T.I., din

comuna Cetate, județul Dolj.

Ulterior, inculpatul

a încercat în mai multe rânduri să o convingă pe soția sa să revină în

domiciliul conjugal, solicitări cărora P.N. nu le-a dat curs.

În seara de 11 iulie

2007, fiindu-i teamă că inculpatul va veni la locuința părinților săi din

comuna Cetate, fapt care se mai petrecuse în urmă cu câteva zile, P.N. s-a

deplasat la locuința numitei S.I. din comuna Cetate, unde intenționa să doarmă

în noaptea respectivă.

În noaptea de 11/12

iulie 2010, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul P.C. s-a deplasat

cu căruța în comuna Cetate, intenționând să o ia acasă pe soția sa, P.N.

Ajuns pe raza comunei

Cetate, inculpatul a lăsat căruța în fața locuinței numitului D.M., a luat un

cuțit dintr-o ladă aflată în căruța cu care se deplasase, asupra sa mai având

și un alt cuțit tip „briceag”.

În continuare,

inculpatul P.C. s-a deplasat pe jos până la locuința socrilor săi, în care

locuia și C.V.M., fiul numitei P.N., unde credea că se afla soția sa.

Inculpatul a pătruns

în curtea învecinată locuinței socrilor săi, a escaladat gardul împrejmuitor ce

desparte cele două imobile și s-a deplasat la ușa de acces în locuința familiei

T.

Inculpatul a împins

ușa de acces, o parte a acesteia căzând în holul casei.

Zgomotul produs de

căderea ușii de la intrarea în locuință le-a trezit din somn pe victimele T.E.

și T.I.

Acestea s-au ridicat

din pat, moment în care inculpatul a intrat în cameră și a lovit victimele cu

unul dintre cuțitele pe care le avea asupra sa.

Inculpatul a revenit

un holul locuinței, cu intenția de a pătrunde într-o alta cameră, unde se afla

victima C.V.M., care, de asemenea, se trezise din somn și a deschis ușa

încăperii respective.

În aceste

împrejurări, inculpatul P.C. a lovit victima C.V.M., precum și pe victima T.E.,

care se deplasase în holul locuinței și încerca să-l împiedice pe inculpat să

intre în camera în care se afla C.V.M.

Victima C.V.M. a

ieșit din interiorul locuinței, fiind urmărită de către inculpat.

În urma acestora s-a

deplasat până la poarta de la intrarea în curtea locuinței și victima T.E.

În timp ce se afla

lângă poarta de la intrarea în curtea locuinței, victimei T.E. i-a mai fost

aplicată o lovitură cu cuțitul de către inculpatul P.C.

Ulterior, inculpatul

a plecat pe drum în direcția în care se afla victima C.V.M.

În continuare,

inculpatul P.C. a părăsit zona comiterii faptelor, iar victima C.V.M. a revenit

lângă poarta de la intrarea în curtea locuinței familiei T., unde se aflau

victimele T.E. și T.I.

În locul respectiv

s-a deplasat și un echipaj medical al Serviciului Ambulanță, însă victima T.E.

a fost găsită decedată, urmare leziunilor suferite.

Victimele T.I. și

C.V.M. au fost transportate la spital.

Instanța a apreciat

că fapta comisă de inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12

iulie 2010 a pătruns fără drept în locuința în care se aflau victimele T.E.,

T.I. și C.V.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare

de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

Fapta comisă de

inculpatul P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit-o

cu cuțitul pe victima T.E., care a suferit leziuni traumatice ce au condus la

decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului

P.C., constând în aceea că în noaptea de 11/12 iulie 2010 a lovit cu un cuțit

pe victimele C.V.M. și T.I., care au suferit leziuni ce au necesitat câte 8 - 9

zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile stabilite

prin art. 72 C. pen., coroborat cu dispozițiile art. 52 C. pen., în raport de

care inculpatul urmează a fi condamnat pentru fiecare infracțiune la pedeapsa

închisorii.

Sub aspectul

cuantumului, instanța de fond a avut în vedere împrejurările în care au fost

comise faptele penale, rezultatul infracțional, relațiile sociale vizate

referitoare atât la dreptul la viață, cât și la inviolabilitatea domiciliului,

relații sociale de o importanță deosebită, evidențiată de legiuitor prin

limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare dintre infracțiunile vizate.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat apel inculpatul P.C., solicitând reindividualizarea

judiciară a pedepselor, în sensul reducerii acestora.

Criticile formulate

de inculpat priveau greșita individualizare a pedepselor, ca urmare a neluării

în considerare a o serie de aspecte ce pot constitui circumstanțe atenuante,

respectiv atitudinea sinceră a acestuia, lipsa antecedentelor penale, conduita

bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunilor.

Totodată, inculpatul

a susținut și sub aspectul aplicării unui spor de pedeapsă, apreciat ca fiind

prea mare față de împrejurările de fapt ale cauzei.

Prin Decizia penală

nr. 148 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins apelul, ca nefondat, declarat de inculpatul P.C.

împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar pedepsele

aplicate au fost just individualizate.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Probele administrate

la urmărirea penală, dintre care o parte au fost readministrate în primă

instanță, relevă următoarea situație de fapt:

În noaptea de 11/12

iulie 2010, în jurul orelor 2

00

, înarmat cu două cuțite, inculpatul

a pătruns, fără drept, în curtea familiei T. prin escaladarea gardului

despărțitor și apoi în locuința acesteia, prin forțarea ușii și a agresat

victimele T.E., T.I. și C.V.M., prin aplicarea mai multor lovituri cu cuțitul.

Raportul de

constatare medico-legală autopsie întocmit în cauză de I.M.L. Craiova la data

de 17 septembrie 2010, a confirmat numeroasele plăgi ale victimei T.E.,

respectiv împrejurarea că aceasta a fost lovită de mai multe ori cu cuțitul,

decesul victimei fiind determinat de una dintre plăgile tăiat-înțepate penetrante

toracică, producătoare a unei hemoragii interne și externe.

Cu privire la părțile

vătămate C.V.M. și T.I., raportul de constatare medico-legală a evidențiat

leziuni de apărare.

În raport de starea

de fapt corect și pe deplin stabilită, în mod judicios instanța de fond a

reținut că:

- fapta inculpatului

P.C. de a pătrunde fără drept în curtea și locuința familiei T. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă

calificată prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.;

- fapta inculpatului

de a lovi cu cuțitul pe victima T.E., producându-i leziuni ce au dus la decesul

acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

174 alin. (1) C. pen.;

- faptele

inculpatului de a lovi cu cuțitul părțile vătămate C.V.M. și T.I., vizând zone

corporale vitale, care nu au dus la producerea rezultatului letal doar datorită

modului în care părțile vătămate au reușit să se ferească de loviturile

inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1),

art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

Se constată așadar că

starea de fapt a fost corect și pe deplin stabilită, încadrarea juridică este

legală, iar pedepsele sunt just individualizate, reprezentând în limitele legii

o replică socială adecvată gravității infracțiunilor.

Criticile formulate

de inculpat privesc aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Inculpatul a susținut

că în mod greșit instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe atenuante

în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acestuia

anterior săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Or, este adevărat că

unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării

pedepsei, potrivit căruia stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o

anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru

infracțiunea săvârșită trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului

social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum

și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa

fel încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Prin urmare,

temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de

existența proporției juste dintre riposta socială, determinată în procesul de

stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea, și periculozitatea relevate

de probatoriul administrat în cauză.

Cu referire la

critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., privește împrejurările care

atenuează răspunderea penală.

În acest sens,

inculpatul invocă lipsa antecedentelor penale și conduita bună înainte de

săvârșirea infracțiunilor.

Însă, în raport de

modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existența uneia sau unora

dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat sau altele

asemănătoare, nu justifică prin ele considerarea lor ca circumstanțe atenuante.

Prin urmare, în

raport de textele menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe

atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la

aprecierea instanței de judecată.

Această apreciere

impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei

aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în

care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol

social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor,

ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Or, împrejurările

invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a

caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita

celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea

mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

În acest sens, lipsa

antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea

infracțiunilor nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante, atâta timp cât

pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen. nu este suficient ca acestea să reflecte

doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative, ci să caracterizeze

un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială

meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea

infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a

probat.

Prin urmare, în mod

judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat

constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În fine, alte motive

de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva

Deciziei penale nr. 148 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

penală.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

12 iulie 2010 la 17 octombrie 2011.

Va obliga inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr.

148 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie

2010 la 17 octombrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2011.