ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4154/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4154/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 12 ianuarie

2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4854/63/2010, în baza art. 2

pct. 1 din legea 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 143/2000

modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul

D.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 3 pct. 1

din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 143/2000 modificată

și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art.

74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o durată de 4 ani cu începere de la data executării pedepsei

principale.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul

D.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7 din data de 18

februarie 2010 emis de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2341/63/2010 să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.C. perioada reținerii și

arestării preventive din data de 17 februarie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.C.

În baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin

Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul S.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată

prin Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen.,

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1), lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani cu începere

de la data executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul

S.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8 din data de 18

februarie 2010 emis de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2341/63/2010 să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.M. perioada reținerii și

arestării preventive din data de 17 februarie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului S.M.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată

prin Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul D.R.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare și la pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 3 pct. 1 din Legea 143/2000 modificată și completată prin

Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea

art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării

pedepsei principale.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul

D.R.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13 din data de 19

martie 2010 emis de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3439/63/2010, în prezent

deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, să execute pedeapsa cea

mai grea, aceea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării pedepsei

principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.R.C. perioada arestării

preventive din data de 19 martie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului D.R.C.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată, raportat la art. 118 lit. f)

C. proc. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 269,16 gr de cannabis

rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă în camera de corpuri

delicte din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.O. conform dovezii seria X.

În baza art. 191 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații S.M. și D.R.C. la plata

sumelor de câte 1.500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat și inculpatul

D.C. la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, la data de 09 aprilie 2010

s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4854/63/2010 rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Craiova nr. 22D/P/2010 prin care inculpații D.C., S.M. și

D.R.C. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv astfel:

-

D.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de

droguri de risc și trafic internațional de droguri de risc, fapte prevăzute și

pedepsite de art. 2 pct. 1 și art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată

și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b)

C.

pen.

, în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b)

C.

pen.;

-

S.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate

de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26

C.

pen.

raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000,

modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 37 lit. a)

C.

pen.

și complicitate la trafic internațional de droguri

de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26

C. pen.

raportat la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000,

modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a)

C.

pen.

în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b)

C.

pen. și

-

D.R.C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de

complicitate la trafic de droguri de risc și complicitate la trafic

internațional de droguri de risc, fapte prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap.

la art. 2 pct. 1 și art. 26

C. pen.

raportat

la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr.

522/2004 în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b)

C. pen.

În fapt, s-a reținut că

la data de 26 ianuarie 2010, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, a fost

sesizată cu privire la faptul că două persoane neidentificate la acel moment,

l-au contactat pe un tânăr din municipiul Craiova, în vederea comercializării

cantității de aproximativ 2 kg de hașiș, contra sumei de 3.000 euro, drogurile provenind

din străinătate, cel mai probabil din Grecia

.

Totodată, din informațiile deținute la data de 26 ianuarie 2010, a

rezultat faptul că cele două persoane neidentificate, la data de 26 ianuarie 2010,

îl contactaseră pe un anume „M.”, identificat ulterior ca fiind S.M., cu scopul

ca acesta să găsească cumpărători pentru cele 2 kg de hașiș.

După sesizarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, în

cauză, s-a procedat la introducerea investigatorului sub acoperire, cu numele

de cod „M.M.”, precum și la solicitarea Tribunalului Dolj pentru obținerea de

autorizații de interceptare și înregistrare de convorbiri telefonice ale numitului

„M.”, emițându-se autorizația din 27 ianuarie 2010, din 29 ianuarie 2010 pentru

un anume „M.” și din 16 februarie 2010 pentru o persoană numită „M.”, precum și

înregistrarea audio-video în mediu ambiental și localizarea posturilor

telefonice.

Urmare exploatării autorizațiilor de interceptare și înregistrare

a convorbirilor și comunicărilor, precum și a datelor furnizate de

investigatorul sub acoperire, cu numele de cod „M.M.” s-a stabilit faptul că în

ziua de 13 februarie 2010, inculpatul S.M. s-a întâlnit în gara centrală din

Craiova cu cele două persoane care îl contactaseră pentru ca acesta să găsească

cumpărători în vederea vânzării cantității de droguri pe care o aveau. Cu

această ocazie, inculpatul S.M. a purtat discuții referitoare la aducerea și

comercializarea drogurilor cu cele două persoane prezentate ca fiind „I.” și „M.”,

identificate ulterior ca fiind inculpatul D.C. și fiul său, D.R.C.

În Grecia urma să plece doar D.C. pentru a aduce drogurile.

Din actele atașate la filele 41-43 a rezultat că inculpatul D.C. s-a întors din Grecia cu un autocar al firmei MURAT, plecând din

Grecia spre România în cursul zilei de 15 februarie 2010.

După ce a revenit în România, în seara zilei de 16 februarie 2010,

inculpatul D.C. a ajuns pe raza mun. Craiova, însă nu a procedat, de îndată, la

comercializarea cantității de droguri pe care o adusese, ci s-a deplasat în mun.

Tg. Jiu, căutând ca persoanele cu care discutase despre cumpărarea acestei

cantități de droguri, să vină în această localitate pentru a se realiza tranzacția.

Anterior momentului la care inculpatul D.C. zis „I.” a plecat cu

drogurile din Craiova în mun. Tg. Jiu, materialul probator administrat în cauză

a atestat faptul că acesta s-a întâlnit cu fiul său, inculpatul D.R.C. zis „M.”

căruia i-a dat o mostră din a

cele droguri pentru a-l convinge pe „cumpărător” că

drogurile sunt de calitate și merită efortul de a veni la Tg. Jiu.

Așa cum

se înțeleseseră anterior, atât inculpatul S.M. cu numitul „M.”, cât și cu

inculpatul D.C., în cursul zilei de 17 februarie 2010, inculpatul S.M. a luat

din nou legătura cu investigatorul sub acoperire, autorizat în cauză, cu numele

de cod „M.M.”, căruia i-a spus că marfa era pe teritoriul României și putea fi

cumpărată, dar pentru aceasta era necesar să se deplaseze în mun. Tg. Jiu.

Totodată,

din interceptările efectuate în zilele de 16, 17 februarie 2010, conform

autorizațiilor Tribunalului Dolj, a rezultat că inculpatul S.M. era, într-un

fel, supărat pe inculpatul D.C., dar și pe „M.”, pe motiv că „I.” adusese o

cantitate mai mică decât cea pentru care el discutase cu investigatorul,

autorizat în cauză.

Urmare discuțiilor telefonice, în seara zilei de 17 februarie 2010,

investigatorul sub acoperire a revenit pe raza mun. Craiova și a luat legătura

cu inculpatul S.M., care a insistat să se deplaseze cu investigatorul sub

acoperire în mun. Tg. Jiu pentru a se face tranzacția de droguri, pentru care „lucrase”

de aproximativ trei săptămâni.

După ce investigatorul sub acoperire a venit la Craiova și a luat legătura cu inculpatul S.M., la discuțiile finale privind tranzacționarea

drogurilor aduse din Grecia de inculpatul D.C., a participat și inculpatul D.R.C.,

acesta hotărând să nu mai meargă și el în acea noapte la Tg. Jiu pentru

tranzacționarea drogurilor. În urma acestor discuții, inculpatul D.R.C. a

transmis tatălui său că tranzacția de droguri se putea realiza deoarece „

cumpărătorul” era de încredere.

Ajunși în mun. Tg. Jiu, s-a stabilit ca locație pentru efectuarea

tranzacției de droguri, benzinăria M. Tg. Jiu, situată pe str. Victoriei, unde

inculpatul S.M. și investigatorul sub acoperire au ajuns în jurul orei 23:00,

iar inculpatul D.C., zis „I.”, câteva minute mai târziu.

După ce a intrat în local și l-a reîntâlnit pe inculpatul S.M.,

inculpatul D.C., zis „I.” a făcut „cunoștință” și cu investigatorul sub

acoperire, autorizat în cauză, cu numele de cod „M.M.”.

În aceste condiții, investigatorul sub acoperire a primit de la

inculpatul D.C., zis „Iulian”, o pungă din material plastic de culoare albastră

cu drogurile în ea, iar acesta a primit de la investigatorul sub acoperire,

autorizat în cauză, un număr de 8 bancnote din cupiura de 500 lei, cu un total

de 4 000 lei, reprezentând prețul drogurilor.

Din această sumă, de 4 000 lei, inculpatul D.C., zis „I.” l-a „recompensat”

pe inculpatul S.M. cu o bancnotă din cupiura de 500 lei, pentru efortul depus

în „afacerea realizată”.

Profitând de momentele de euforie ale inculpaților, investigatorul

sub acoperire a părăsit localul benzinăriei M. Tg. Jiu și, prezentându-se

lucrătorii B.C.C.O. Craiova, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T. și

procedându-se la imobilizarea celor doi inculpați.

Conform procesului-verbal de flagrant, asupra inculpatului D.C. au

fost descoperite 7 (șapte) bancnote din cupiura de 500 lei, înseriate la ora

19:30 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar în imediata apropiere

a inculpatului S.M. s-a găsit o bancnotă din cupiura de 500 lei, înseriată și

ea la ora 19:30 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, dovada strânsei

legături care se stabilise între cei doi inculpați.

Conform adresei din 18 februarie 2010, a Laboratorului Central de Analize

și Profil al Drogurilor București, proba înaintată era constituită din 276,32 grame cannabis și s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă,

biosintetizată de planta cannabis, care face parte din Tabelul Anexă nr. III,

din Legea nr. 143/200, privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri.

Prin încheierea din data de 18 februarie 2010, Tribunalul Dolj a

admis propunerea formulată de DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova și a dispus

arestarea preventivă a inculpaților D.C. și S.M., pe o perioadă de câte 29 de

zile, începând cu data de 18 februarie 2010 până la data de 18 martie 2010,

inclusiv, fiind emise mandatele de arestare preventivă din 18 februarie 2010,

măsura preventivă fiind prelungită ulterior pentru fiecare inculpat, prin

încheierea din 12 martie 2010 a Tribunalului Dolj, până la data de 17 aprilie 2010,

inclusiv.

Prin încheierea din data de 19 martie 2010, Tribunalul Dolj a

admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și a

dispus arestarea preventivă a inculpatului D.R.C., pe o perioadă de 30 de zile,

începând cu data de 19 martie 2010 și până la data de 17 aprilie 2010,

inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 19 martie 2010.

Ulterior, după înregistrarea dosarului la instanță măsura

arestării preventive a fost menținută prin încheierile din datele de 12 aprilie

2010, 07 iunie 2010, 28 iulie 2010, 17 septembrie 2010, 08 noiembrie 2010 și 14

decembrie 2010 ale Tribunalului Dolj.

Analizând

probele administrate, prima instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul

S.M. a aflat de la numitul R.M. faptul că inculpatul D.C. are de vânzare droguri,

care erau aduse din Grecia. Faptul că respectivele droguri urmau să fie aduse

din Grecia, a rezultat din observarea transcrierii convorbirilor telefonice

purtate între S.M. și R.M. (respectiv între „M.” și „M.” - filele 111-126

dosarul de urmărire penală). Deși inculpatul D.C. a negat constant faptul că ar

fi adus respectivele droguri din Grecia, declarând în fața instanței că

respectivele droguri erau cumpărate din țară, anterior întâlnirii cu inculpatul

S.M. și arătând că plecarea sa în Grecia nu a fost determinată de aducerea

drogurilor, instanța nu a reținut această apărare. Astfel, pe de o parte, s-a

apreciat că explicația dată de inculpat cu privire la plecarea sa în Grecia nu

poate fi avută în vedere deoarece, deși acesta a recunoscut că i-a spus

inculpatului S. că-i va aduce drogurile când se întoarce din Grecia, pe de altă

parte a susținut că plecarea sa în Grecia nu a avut ca și scop aducerea de

droguri, ci intenția sa de a se angaja. Având în vedere că acesta nu a stat în

Grecia decât 2 zile și în condițiile în care acesta susținea că dorea să se

angajeze în luna februarie să culeagă căpșuni, această apărare nu a fost primită

de către instanță (întrucât dacă intenționa să se angajeze în Grecia, evident

nu s-ar fi întors în țară după 1 zi). Faptul că drogurile erau aduse din

Grecia, a rezultat fără dubiu din discuțiile purtate între S.M. și R.M. (filele

120-121).

În data

de 13 februarie 2010 cei trei inculpați S.M., D.C. și D.R.C. s-au întâlnit în

gara centrală din Craiova, în acest sens fiind atât declarațiile celor trei

inculpați care au recunoscut faptul că s-au întâlnit în data respectivă, cât și

transcrierile convorbirilor telefonice dintre S., R. și o altă persoană (filele

136-147 dos. urm. pen.).

Deși cei

trei inculpați au încercat să acrediteze ideea că inculpatul D.R.C. nu avea

cunoștință despre faptul că tatăl său intenționa să-i vândă droguri lui S.,

instanța nu a reținut această apărare, date fiind convorbirile telefonice

purtate de D.R.C. cu inculpatul S., din care a rezultat că acesta avea

cunoștință despre faptul că obiectul tranzacției ce urma să aibă loc era o

cantitate de droguri deținută de tatăl său.

Inculpatul

S. urmărea intermedierea vânzării drogurilor deținute de D.C. către o altă

persoană, respectiv către investigatorul sub acoperire, cu care acesta ținuse

legătura în toată această perioadă și care trebuia să sosească de la Constanța să cumpere respectivele droguri.

La data de 16

februarie 2010, inculpatul D.C. a intrat în țară cu drogurile însă nu s-a

întâlnit cu inculpatul S. și cu persoana ce urma să cumpere respectivele

droguri, ci a plecat la Târgu-Jiu. Înainte de a pleca însă acesta i-a lăsat o

mostră din respectivele droguri fiului său inculpatul D.R. pentru a i le arăta

cumpărătorului pentru a-l convinge că marfa este de calitate. Respectiva mostră

a fost arătată de inculpatul D.R. inculpatului S. Deși în fața instanței

inculpatul S. a susținut că mostra arătată de către D.R. era o mostră de

parfum, nu de droguri, la urmărirea penală, fiind audiat în prezența apărătorului

ales acesta a recunoscut că respectiva mostră era de droguri.

Ulterior, în data de

17 februarie 2010, inculpatul S. a luat din nou legătura cu inculpatul D.R. și

respectiv cu investigatorul sub acoperire, aranjând prin intermediul

inculpatului D.R.C. întâlnirea dintre acesta și inculpatul D.C..

Contrar celor

susținute de către inculpatul S., potrivit căruia acesta ar fi angajat

respectiva întâlnire la insistențele vărului său, martorul D.C., fără a urmări

altceva decât facilitarea prinderii persoanei ce comercializa drogurile, din

discuțiile telefonice purtate de acesta în data de 17 februarie 2010 (filele

214-215 din dos. urm. pen.) a rezultat că acesta urmărea un câștig propriu,

respectiv o cotă parte din banii obținuți din vânzarea respectivelor droguri.

După întâlnirea cu

investigatorul sub acoperire, inculpatul S. s-a întâlnit cu D.R. intenționând

să-l ia și pe acesta la Târgu-Jiu unde urmau să se întâlnească cu D.C. Deși

inițial acesta s-a urcat în mașina celor doi, ulterior acesta s-a răzgândit și

nu a mai mers cu cei doi la Târgu-Jiu pentru a se întâlni cu D.C. (filele

22-223 și filele 250-257 dosar urm. pen.).

Ajunși în Târgu Jiu

cei doi au stabilit ca și loc de întâlnire benzinăria Mol situată pe str.

Victoria, unde au ajuns la ora 23.00. Ulterior în respectiva benzinărie a venit

și inculpatul D.C., care a făcut cunoștință cu investigatorul sub acoperire „M.M.”.

Acesta din urmă avea asupra sa suma de 4.000 lei, echivalentul a 1.000 euro,

sumă ce fusese stabilită ca preț al cantității de droguri ce urma să-i fie

vândură de către inculpatul D. Respectiva sumă de bani era constituită din

bancnote înseriate anterior la sediul D.I.I.C.O.T., respectiv 8 bancnote de

câte 500 lei.

După ce

investigatorul sub acoperire i-a predat această sumă inculpatului D.C., acesta

i-a dat una din respectivele bancnote inculpatului S. ca și plată pentru „efortul

depus” pentru realizarea respectivei afaceri. După plecarea investigatorului

sub acoperire, la fața locului au sosit lucrătorii BCCO care i-au imobilizat pe

cei doi inculpați; potrivit procesului-verbal de flagrant asupra inculpatului D.C.

s-au găsit 7 bancnote de 500 lei, iar asupra inculpatului S. o bancnotă de 500

lei, toate cele 8 bancnote fiind din cele înseriate anterior la sediul D.I.I.C.O.T.

Din analiza drogurilor

predate investigatorului sub acoperire a rezultat conform raportului de

constatare tehnico-științifică din 20 februarie 2010 (filele 54-56 dos. urm. pen.)

prezența substanței tetrahidrocannbiol, substanță psihotropă, biosintetizată de

plantă cannabis.

În ceea ce privește

susținerea inculpatului S.M. prin apărător privind nelegalitatea probelor

inclusiv a procesului-verbal de flagrant datorită faptului că în activitățile

pe care le putea desfășura investigatorul sub acoperire, conform autorizației

date de către procuror nu s-a prevăzut și aceea de cumpărare de droguri,

instanța a apreciat-o ca nefondată.

Astfel pe de o parte,

din observarea autorizației, a rezultat, chiar din denumirea acesteia „ordonanță

de autorizare a investigatorului sub acoperire și pentru procurare de droguri”

că acesta a fost autorizat în acest sens (fila 31 dos. urm. pen.). Totodată din

cuprinsul acesteia s-a constatat că s-a cerut prin adresa din 27 ianuarie 2010

a B.C.C.O. introducerea în cauză a respectivului investigator ca să cumpere

droguri și să obțină informații despre identitatea membrilor rețelei de

narcotraficanți. Pe de altă parte, potrivit acestei ordonanțe acesta a fost autorizat

să obțină mijloace de probă în condițiile prevăzute de lege, fiind deci

autorizat să procure respectivele droguri.

Din adresa nr. 386/2008

(filele 103-106)emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, a rezultat că autorizațiile date

investigatorilor sub acoperire au o formă tip, nefiind necesar a se preciza

detaliat fiecare activitate pe care aceștia urmează a o desfășura, datorită

faptului că, spre deosebire de colaboratorii sub acoperire, aceștia sunt

lucrători operativi din cadrul poliției judiciare (conform art. 224

1

alin. (2) C. proc. pen.).

Având în vedere cele

arătate mai sus instanța a apreciat că probele au fost legal obținute în faza

de urmărire penală.

De asemenea s-a mai

invocat de către apărătorul aceluiași inculpat faptul că probele din prezenta

cauză au fost obținute în condițiile art. 68 alin (1) C. proc. pen., respectiv

prin întrebuințarea de promisiuni și îndemnuri, fiind invocată în acest sens

depoziția martorului D.C.S. Instanța a reținut că pentru a fi incident acest

articol trebuie dovedit că persoana în cauză, respectiv S.M., a săvârșit

respectiva faptă ca urmare a îndemnurilor, promisiunilor adresate lui. Deși

inculpatul s-a apărat arătând că a săvârșit respectiva faptă ca urmare a

promisiunilor vărului său că nu va fi implicat și că întreaga operațiune viza

prinderea traficantului de droguri el fiind convins că prin acțiunile sale

ajută organele de poliție, instanța nu a reținut această apărare. Astfel,

martorul D.C. a precizat expres că niciodată nu i-a spus și nici nu i-a dat de

înțeles inculpatului că respectiva operațiune ar fi monitorizată de poliție (fila

92), iar din observarea transcrierii interceptărilor telefonice a rezultat că

inculpatul urmărea un câștig propriu din facilitarea respectivei tranzacții.

Instanța nu a reținut

nici apărarea inculpatului S. potrivit căreia suma de 500 lei găsită asupra sa

urma a fi remisă investigatorului sub acoperire ca și cost al transportului

acestuia la Târgu Jiu, în condițiile în care acesta făcuse drumul pentru o

cantitate prea mică de droguri. Astfel, din convorbirile telefonice și

respectiv din transcrierea convorbirilor ambientale purtate între inculpați,

respectiv între inculpați și investigatorul sub acoperire nu a rezultat că

acesta le-ar fi cerut vreo sumă de bani ca și contravaloare a respectivului

transport, prețul plătit pentru droguri fiind negociat plecând de la acest

fapt, respectiv cantitatea mică de droguri ce urma să facă obiectul

tranzacției.

În raport de această

stare de fapt instanța a reținut că fapta inculpatului D.C. de a vinde

cantitatea de 276,31 gr. cannabis, drog care potrivit tabelului anexă nr. III

din Legea nr. 143/2000 este considerat drog de risc, faptă săvârșită cu

intenție directă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art.

2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat, de

asemenea, că fapta aceluiași inculpat, de a introduce în țară respectiva

cantitate de droguri de risc, săvârșită de asemenea cu intenție directă realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

Deși prin

rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului cu reținerea art.

37 lit. a) și b) C. pen., respectiv s-a reținut că acesta ar fi săvârșit

faptele în stare atât de recidivă postexecutorie cât și post condamnatori, din

observarea fișei de cazier( filele 21-22) și respectiv a sentința penală nr. 1343

din 29 mai 2008 a Judecătoriei Craiova (filele 86-87), a rezultat că acesta a

fost eliberat la data de 20 iunie2008, având un rest rămas neexecutat de 323

zile. Cum prezentele fapte au fost săvârșite în data de 17 februarie 2010, s-a

reținut că la acea dată pedeapsa aplicată anterior se considera a fi executată,

astfel că instanța a înlăturat aplicarea disp. art. 37 lit. a) C. pen., apreciind

că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite doar în stare de recidivă

postexecutorie (art. 37 lit. b) C. pen.).

S-a constatat că fapta

inculpaților S.M. și respectiv D.R.C. de a ajuta la vânzarea de către

inculpatul D.C. a cantității de 276,31 grame droguri de risc, droguri introduse

de acesta din Grecia, fapte săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 pct. 1 și respectiv art. 3 pct. 1 din

Legea nr. 143/2000.

Instanța a reținut,

totodată, față de fișa de cazier a inculpatului S.M., că acesta a săvârșit

prezentele fapte în stare de recidivă postexecutorie.

La alegerea

pedepselor, precum si la individualizarea cuantumului, instanța, conform art. 72

C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite,

determinat atât de modul în care acestea au fost comise, precum și datele

privind persoana inculpaților.

Instanța a reținut în

favoarea tuturor inculpaților circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C.

pen., având în vedere atitudinea sinceră a acestora, aceștia recunoscând

săvârșirea faptelor cu toate că au încercat să nuanțeze participarea lor la

săvârșirea respectivelor infracțiuni.

La aplicarea pedepselor

instanța a avut în vedere că inculpatul D.R.C. se află la primul conflict cu

legea penală, că la săvârșirea faptei un rol determinant l-a avut influența

negativă a tatălui său, inculpatul D.C., că beneficiază de sprijin emoțional

din partea mamei, care a constituit tot timpul un model pozitiv de comportament

și un factor puternic de stabilitate în viața acestuia, motiv pentru care s-a

dispus aplicarea unor pedepse sub minimul special.

În ceea ce-i privește

pe inculpații S.M. și D.C., instanța a reținut că aceștia nu sunt la primul

conflict cu legea penală, la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate urmând

a se avea în vedere contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunilor.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și

inculpații D.C., S.M. și D.R.C.

În apelul formulat de

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova s-a arătat că în mod nelegal

instanța de fond a aplicat inculpatului D.R.C., pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit.

b) C. pen., pe o durată de 1 an, încălcând astfel disp. art. 65 alin. (3) C.

pen.

S-a mai arătat că, în

mod nelegal, instanța de fond a dispus ca executarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi aplicate inculpaților D.C., S.M. și D.R.C., să

înceapă de la data executării pedepsei principale, încălcând astfel

dispozițiile art. 66 C. pen.

Prin motivele de apel

formulate de inculpatul D.R.C. s-a arătat, în esență, că pedeapsa aplicată

inculpatului, deși sub minimul special prevăzut de lege, poate suporta o

reindividualizare, solicitând, ca pe lângă cele reținute de instanța de fond în

favoarea sa, să fie avut în vedere și faptul că inculpatul D.C. a înmânat din

bani suma de 500 lei numai lui S.M., că apelantul inculpat D.R.C. a fost

identificat de către investigatorul sub acoperire cu apelativul „M.”, și că ar

trebui avute în vedere declarațiile învinuitului C.D. în privința „mostrei de

droguri”pe care ar fi primit-o de la apelantul inculpat.

Apelantul inculpat S.M.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod

greșit instanța de fond a respins cererea inculpatului de restituirea cauzei la

procuror, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 301, 302, 320 și 300 C. proc. pen., impunându-se admiterea

apelului și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi

penale.

A arătat că

verificarea regularității actului de sesizare a instanței nu se limitează prev.

art. 300 alin. (1) C. proc. pen. doar la conținutul rechizitoriului, ci se

extinde cu privire la toate actele procesuale și procedurale care stau la baza

rechizitoriului.

În opinia apărării,

procesul-verbal de sesizare din oficiu încheiat de D.I.I.C.O.T. la 28 ianuarie

2010, este lovit de nulitate absolută întrucât sesizarea organelor de urmărire

penală s-a făcut prin interceptarea fără autorizație a unor convorbiri, ca

urmare, se impunea a se constata de către instanța de fond și nulitatea

rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, sancțiunea procesuală neputând

fi decât nulitatea absolută.

O altă critică a

privit Ordonanța prin care procurorul a autorizat folosirea investigatorului

sub acoperire, arătându-se că au fost încălcate disp. art. 224 alin. (4) lit. c)

C. proc. pen., potrivit cărora, ordonanța procurorului trebuie să cuprindă, pe

lângă mențiunile prev. în art. 203 C. proc. pen. și numele persoanelor față de

care există presupunerea că au săvârșit o infracțiunile precum și activitățile

pe care le poate desfășura investigatorul iar în cauză, ordonanța nu cuprinde

aceste mențiuni, fiind încălcate astfel și disp. art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., de asemenea, prin ordonanța procurorului omițându-se autorizarea

investigatorului de a cumpăra droguri.

S-a mai argumentat că

dispozițiile procedural penale plasează activitatea investigatorului în faza

actelor premergătoare, astfel că utilizarea investigatorului sub acoperire nu

mai este posibilă după începerea urmăririi penale.

Într-o altă teză, s-a

arătat că probatoriul administrat în cauză nu atestă vreo implicare a

inculpatului S.M. în activitatea de introducere în țară a drogurilor, întrucât

instanța nu a arătat modalitatea concretă de complicitate ce i se poate reține

inculpatului; activitatea inculpatului este ulterioară momentului consumării

infracțiunii și nu se poate reține nici săvârșirea infracțiunii în forma

complicității morale, întrucât aceasta se realizează printr-o promisiune de

tăinuire sau favorizare a infractorului, iar probele nu justifică reținerea

vreunei tăinuiri în sensul unei acțiuni de ascundere a bunului ori de

favorizare a infractorului.

Într-o ultimă teză,

s-a arătat că, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.

3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 este prea mare, întrucât nu a fost avută în

vedere contribuția scăzută a inculpatului la săvârșirea infracțiunii și nici

faptul că până în prezent a executat o perioadă suficientă în regim de

detenție.

Inculpatul D.C. prin

motivele de apel prezentate cu ocazia dezbaterilor, a solicitat desființarea

sentinței și achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr.

143/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât în cauză nu sunt probe privind locul de unde au fost procurate

drogurile; s-a mai solicitat reducerea pedepselor aplicate în raport cu

împrejurările săvârșirii faptelor și datele ce caracterizează persoana

inculpatului.

Prin decizia penală nr.

150 din 27 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Craiova și inculpații S.M. și D.R.C.; a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C..

A fost desființată, în

parte, sentința apelată, în privința inculpaților S.M. și D.R.C. și repuse pedepsele

componente în individualitatea lor.

A fost înlăturată pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, stabilită cu privire la

inculpatul D.R.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a fost aplicată

inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe o durată de 2 ani; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost înlăturată

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani stabilită cu

privire la inculpatul S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.M.

pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 4 ani; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În baza art. 383 alin.

(1)

1

raportat la art. 350 C. proc. pen., art. 88 C. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpaților și s-a dedus detenția

preventivă, în continuare, la zi.

A fost obligat

inculpatul D.C. la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de apel a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate criticile

invocate de inculpatul S.M. privind nerespectarea prevederilor legale la întocmirea

procesului-verbal de sesizare din oficiu și a ordonanței de autorizare a investigatorului

sub acoperire. Astfel, au fost avute în vedere de către instanța de apel dispozițiile

art. 332 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. și art. 197 alin. (2) teza a II-a C.

proc. pen., apreciindu-se că eventualele neregularități invocate de apelant nu

pot fi circumscrise dispozițiile art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

care vizează exclusiv normele relative la sesizarea instanței prin rechizitoriu

(art. 262-264 C. proc. pen.), prin plângerea persoanei vătămate (art. 278

1

alin. (8) lit. e) C. proc. pen.), extinderea acțiunii penale și a procesului

penal și punerea în mișcare a acțiunii penale în cursul judecății (art. 335-337

C. proc. pen.), precum și dispozițiile legale privind exercitarea căilor de

atac.

Examinând critica

formulată de inculpat prin raportare la dispozițiile art. 197 alin. (4) C.

proc. pen., s-a constatat că la termenul de judecată din 26 aprilie 2010, ce

poate fi apreciat ca prim termen de judecată în raport cu dispozițiile

menționate, nu a fost invocată de către apelantul inculpat sau de către

apărătorul ales al acestuia, vreo împrejurare prin care să se constate

încălcarea unor dispoziții legale, altele decât cele prevăzute de art. 197 alin.

(2).

S-a mai constatat că,

ulterior, la data de 7 iunie 2010, inculpatul S.M. a invocat nerespectarea unor

dispoziții privind sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală,

criticând ordonanța prin care a fost autorizată folosirea investigatorului sub

acoperire.

Examinând modul în

care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la faptele

săvârșite de inculpați, s-a reținut că, potrivit proceselor verbale întocmite

la 26 ianuarie 2010 și, respectiv 28 ianuarie 2010, sesizarea din oficiu cu

privire la posibila comercializare a unei cantități de 2 kg hașiș aduse din Grecia, nu s-a realizat ca urmare a interceptării unor convorbiri telefonice ci,

ca urmare a afirmațiilor numitului S.M.

Apelantul inculpat a

mai arătat că utilizarea investigatorului nu este posibilă după începerea

urmăririi penale, însă, în cauză urmărirea penală a fost începută la data de 18

februarie 2010, în privința învinuiților D.C. și S.M. iar autorizarea

investigatorului s-a dispus prin ordonanță la data de 28 ianuarie 2010,

prinderea în flagrant a inculpaților în momentul comercializării drogurilor,

realizându-se la 17 februarie 2010, conform procesului verbal întocmit în acest

sens.

În ce privește modul

în care a fost întocmită ordonanța de autorizare a folosirii investigatorului

sub acoperire, au fost respectate disp. art. 224

2

alin. (4) C. proc.

pen., în sensul că ordonanța cuprinde elemente de identificare a persoanelor cu

privire la care existau indicii că urmează să săvârșească infracțiuni precum și

mențiunea că este justificată autorizarea investigatorului sub acoperire de a

procura droguri, mențiuni care se regăsesc în considerentele ordonanței

întocmite la 28 ianuarie 2010 de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Craiova.

S-a apreciat că

dispozițiile art. 224

2

alin. (4) lit. b) C. proc. pen., au fost

instituite tocmai pentru a se stabili un cadrul legal în care investigatorul să

acționeze, astfel încât menționarea în considerentele ordonanței a

activităților pe care investigatorul urma să le desfășoare, era de natură să

îndeplinească cerințele dispozițiilor procedurale, atâta timp cât

investigatorul a putut cunoaște din conținutul ordonanței activitățile pe care

urmează să le desfășoare și neconstatându-se depășirea de către investigator a

cadrului operațional stabilit de către procuror, prin ordonanță.

S-a reținut că nu

sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpat, cu privire la infracțiunea

prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000,

inculpatul participând la săvârșirea infracțiunii sub forma ajutorului dat în

vederea realizării laturii subiective a faptei, respectiv complicitate morală.

S-a arătat că, așa

cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv interceptări și

înregistrări a unor convorbiri și comunicări, inculpații s-au întâlnit în Gara

Centrală din Craiova, purtând discuții și despre plecarea în Grecia a

inculpatului D.C. zis I., în vederea aducerii drogurilor, ce urmau a fi

comercializate în țară.

În declarațiile date,

inculpatul S.M. a confirmat că s-a întâlnit în locul menționat, cu inculpații,

discutând despre aducerea în țară a drogurilor și despre faptul că inculpatul S.

trebuia să contacteze „cumpărătorul”.

În declarația dată la

18 februarie 2010, inculpatul a arătat că, s-a deplasat în Gara Craiova

întâlnindu-se cu ceilalți doi inculpați, stabilindu-se că în Grecia urmează să

plece D.C. și că S. va fi sunat imediat ce drogurile vor ajunge în țară, urmând

ca, acesta din urmă să-i pună pe ceilalți inculpați în legătură cu cei care

urmau să cumpere drogurile.

Aceste împrejurări,

relatate și în declarațiile inculpatului, au avut loc înainte de introducerea

în țară a drogurilor de către inculpatul D.C. care, a săvârșit această

infracțiune cunoscând că, ulterior, activitatea de comercializare a drogurilor

va fi realizată având în vedere asigurările date de inculpatul S. în acest sens.

S-a constatat în

privința inculpatului D.C., că instanța de fond a reținut, în mod corect,

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, având în

vedere declarațiile inculpaților D.R.C. și S.M. care confirmă că drogurile au

fost aduse în țară de către inculpatul D.C.

Referitor la

criticile formulate de inculpatul D.R.C., s-a constatat că probele administrate

în cauză confirmă săvârșirea de către acesta a infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată. Atât în procesul verbal întocmit la 18 februarie 2020, de

către investigatorul sub acoperire cât și în declarațiile inculpatului S.M., s-a

arătat modul în care au conlucrat inculpații, respectiv întâlnirea inculpatului

D.R.C. zis „M.”, cu inculpatul S. și cu investigatorul sub acoperire, în zona

străzii Caracal, discuție în cadrul căreia i s-a spus investigatorului că

drogurile urmai să fie aduse în mun. Tg. Jiu, inculpatul D.R.C. cerând

investigatorului să îi arate banii ce urmau a fi dați în cadrul tranzacției; contribuția

apelantului inculpat la săvârșirea infracțiunii a fost relatată și de

inculpatul S.M., care a arătat că a purtat discuții cu inculpatul D.R.C. în

privința modului în care urmau a fi săvârșite infracțiunile.

S-a concluzionat că,

în raport cu probele administrate în cauză, instanța a reținut în mod corect

săvârșirea de către inculpați, a infracțiunilor prev. de art. 3 pct. 1 din

Legea nr. 143/2000 și art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 în privința

inculpatului D.C. și, respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 2 pct. 1 din Legea

nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. rap. la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000,

în privința inculpaților S.M. și D.R.C., probele administrate în cauză,

confirmând săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost

trimiși în judecată.

La individualizarea

judiciară a pedepselor instanța de fond a făcut o justă aplicare a

dispozițiilor art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social al

faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul și împrejurările în

care au fost săvârșite faptele, datele ce caracterizează persoana inculpaților,

în privința inculpatului D.C., reținându-se săvârșirea infracțiunilor în stare

de recidivă postexecutorie, astfel că pedepsele aplicate inculpaților sunt de

natură să realizeze scopul educativ preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C.

pen.

S-a reținut că apelurile

formulate de Parchet și inculpații S.M. și D.R.C. sunt fondate în privința

pedepselor complementare aplicate în cauză, având în vedere dispozițiile art. 65

C. pen.

Astfel, s-a constatat

că, în cauză, inculpaților D.R.C. și S.M., li s-au aplicat în mod nelegal

pedepse complementare pe lângă pedepsele principale cu închisoare, care nu

îndeplinesc condițiile prev. de art. 65 C. pen., respectiv pedepse de 1 an și 6

luni închisoare pentru inculpatul S.M. privind infracțiunea prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 și, respectiv pedeapsa de 3

luni închisoare pentru inculpatul D.R.C. în privința infracțiunii prev. de art.

26 C. pen. rap. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel

înlăturând pedepsele complementare aplicate inculpaților cu încălcarea disp. art.

65 C. pen. și aplicând, potrivit disp. art. 35 alin. (1) C. proc. pen., pe

lângă pedepsele principale, pedepsele complementare stabilite inculpaților

pentru celelalte infracțiunii.

De asemenea, instanța

a apreciat că reprezintă doar o eroare materială mențiunea făcută instanța de

fond cu privire la momentul în care începe executarea pedepsei complementare,

având în vedere că acest moment este stabilit în mod clar de disp. art. 66 C.

pen.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații:

astfel după cum rezultă din concluziile apărătorului din oficiu prezentate în

considerentele încheierii de la termenul de judecată din 5 decembrie 2011,

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și

arătând că în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, deoarece nu există probe privind locul de unde s-au

procurat drogurile (inculpatul arătând că ele au fost obținute din țară),

cuantumul pedepselor fiind excesiv (față de împrejurările comiterii faptei și

datele ce caracterizează persoana inculpatului).

prin concluziile apărătorului ales, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen. S-a arătat că în mod greșit inculpatul a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, probele nedemonstrând existența de

acte de complicitate și nici o eventuală tăinuire, activitatea inculpatului a

fost ulterioară consumării infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, astfel că se impune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei (față de

cantitatea de droguri, natura lor și contribuția inculpatului în desfășurarea

activității infracționale).

Analizând recursurile

formulate prin prisma criticilor formulate și din oficiu, în limitele prevăzute

de art. 385

9

alin. (3) și (4) raportat la art. 385

8

C.

proc. pen. se constată că acestea sunt întemeiate (în ceea ce privește critica

vizând, în esență, greșita individualizare a pedepselor, circumscrisă cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) și vor fi

admise, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

reiese din verificarea actelor dosarului instanțele, în baza probelor legal

administrate și respectiv readministrate în condiție de oralitate, nemijlocire

și contradictorialitate în cursul cercetării judecătorești, au stabilit corect

starea de fapt și vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor ce li se

impută, hotărârile pronunțate fiind, în aceste limite, legale, temeinice și

riguros motivate.

Instanța de recurs

reține că inculpatul D.C. a introdus în România și apoi a vândut, cu ajutorul

inculpaților S.M. și D.R.C. cantitatea de 276,31 grame cannabis, faptele

realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 2 pct. 1

din Legea nr. 143/2000 și art. 3 pct. 1 din aceeași lege, respectiv complicitate

la comiterea infracțiunilor menționate anterior în ceea ce îi privește pe

ultimii doi inculpați.

Referitor la

proveniența drogurilor în mod just instanțele nu au primit apărarea

inculpatului D.C. relativă la scopul plecării sale în Grecia (pentru a se

angaja) susținerile sale nefiind plauzibile și necoroborându-se cu datele

rezultate din convorbirile telefonice legal interceptate și declarațiile

inculpaților D.R.C. și S.M.

Totodată, se constată

că inculpatul S.M. s-a implicat - prin acte de complicitate morală - în

activitatea desfășurată de inculpatul D.C. și anterior introducerii drogurilor

în România, astfel după cum reiese din conținutul discuțiilor purtate între

inculpați și din declarația inculpatului S.M., inculpații discutând despre

plecarea în Grecia a inculpatului D.C. în vederea procurării drogurilor și

despre faptul că, ulterior, inculpatul S.M. urma să contracteze „cumpărătorul”

și să pună în legătură și pe ceilalți inculpați cu cei care urmau să cumpere

drogurile.

Astfel, nu pot fi

primite apărările recurenților privind inexistența probelor care să dovedească

proveniența drogurilor și nici cele privind implicarea inculpatului S.M. după

consumarea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la aspectul

individualizării sancțiunilor aplicate recurenților inculpați D.C. și S.M.

instanța de recurs, observând criteriile de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen., cât și scopul pedepselor, prevăzut de art. 52 C. pen., constată că

acestea au fost greșit stabilite, în ceea ce privește cuantumul pedepselor

principale și complementare.

Se are, astfel, în

vedere nu doar împrejurarea că recurenții inculpați au comis infracțiunile în

stare de recidivă postexecutorie, dar și participarea concretă la comiterea

faptelor, natura și obiectul lor, profilul psihologic al inculpaților,

atitudinea lor procesuală caracterizată, în principal prin sinceritate, precum

și cu privire la pedeapsa complementară - nedemnitatea inculpaților de a se

implica în viața societății prin alegerea lor în funcțiile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Așadar, se impunea ca

circumstanței atenuante just reținută de instanțe - prevăzută de art. 74 lit.

c) C. pen. să i se acorde, în limitele prevăzute de art. 76 C. pen., o mai mare

relevanță, având în vedere că scopul pedepsei poate fi atins, în speță, și prin

condamnarea recurenților inculpați la pedepse, cu executare, dar într-un

cua