ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3219/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3219/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față:

Prin Sentința penală nr. 36 din 18 februarie

2012 a Tribunalului Vrancea, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului

I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cu aplic.

art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și alin.

(2) C. pen. și la art. 76 alin. (2) C. pen.

În latură civilă, a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 141,12 lei cu titlu de despăgubiri

civile către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, plus dobânzile legale

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

integrală a debitului.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C.

proc. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe

durata termenului de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei principale.

S-a stabilit ca organ

de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În baza art. 86 C.

pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligații:

- să se prezinte la

datele fixate de serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, în urma evaluării probatoriului administrat în cursul

urmăririi penale și a declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului care a

solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 19 august

2012, în jurul orei 15,00, partea vătămată A.I. a fost sunat pe telefonul său

mobil de către inculpat care l-a invitat la el acasă pentru a consuma băuturi

alcoolice.

Întrucât la locuința

părții vătămate se afla și prietenul acestuia, B.S., au mers împreună la

locuința inculpatului unde, în bucătăria de vară, au fost serviți cu o cafea pe

care a pregătit-o A.M..

La scurt timp,

aceasta a intrat în casă, fiind urmată imediat de inculpatul I.A. care, fără

niciun motiv, a exercitat acte de violență asupra concubinei sale. Țipetele

acesteia au fost auzite de fratele ei, A.I., care a intrat în cameră și a

văzut-o pe sora sa căzută pe podea, sângerând la nivelul gurii.

Inculpatul ținea în

mână un fund de lemn, iar în cealaltă un pahar ciobit la partea superioară. La

întrebarea părții vătămate: "Ce măi, m-ai chemat la tine să văd cum o bați

pe sora mea", inculpatul nu a răspuns, însă s-a îndreptat amenințător spre

A.I. cu intenția de a-l lovi cu paharul la nivelul feței.

Ca urmare, acesta din

urmă a ieșit din încăpere, fiind urmat îndeaproape de inculpat care se afla în

S.e de ebrietate. A.I. l-a împins pe inculpat cu ambele mâini, astfel că acesta

a căzut pe pământ, în fața casei.

Pentru a aplana

starea conflictuală, A.I. s-a îndreptat către poartă, înaintea lui plecând și

martorul B.S..

În aceste

împrejurări, inculpatul I.A. a luat un topor și a plecat imediat după A.I.. în

momentul în care l-a ajuns din urmă, aproape de poartă, inculpatul a ridicat

toporul cu intenția de a-l lovi în cap. Intenția inculpatului a fost însă

sesizată de martorul B.S. care a strigat către A.I. "măi, vezi că te

omoară". Auzind atenționarea, A.I. s-a întors imediat cu fața către

inculpat, a ridicat mâna dreaptă deasupra capului, pentru a se apăra, astfel că

lovitura aplicată cu lama toporului i-a secționat în totalitate policele.

Inculpatul a

continuat agresiunea, aplicându-i încă două lovituri cu toporul, una lezând

zona toracică dreaptă, iar cealaltă fața anterioară a umărului drept.

Conflictul a fost

întrerupt de martorul B.S. care i-a luat inculpatului topul din mână, ulterior

predându-l organelor de poliție.

Constatând că fapta

temeinic dovedită prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen. și că vinovăția-inculpatului este deopotrivă

probată, prima instanță a procedat la condamnarea inculpatului la pedeapsa cu

închisoarea, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere criteriile

prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vrancea care a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului arătând că, în condițiile reținerii în favoarea acestuia

de circumstanțe atenuante, instanța de fond era obligată să reducă pedeapsa sub

limita minimă 3 ani și 4 luni închisoare, calculată conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu respectarea art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat că,

raportat la periculozitatea deosebită a inculpatului, se impune ca pedeapsa

aplicată acestuia să fie executată în regim penitenciar.

În consecință,

parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar

în rejudecare, aplicarea unei pedepse majorate, cu executare în regim

penitenciar.

Totodată, s-a

solicitat dispunerea confiscării toporului folosit la comiterea agresiunii.

La termenul de

judecată din 10 aprilie 2013, reprezentantul parchetului a invocat ca motiv

suplimentar de apel greșita reținere de circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului, în raport de gravitatea deosebită a faptei și modalitatea de

săvârșire a acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 102 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea împotriva Sentinței penale nr. 36 din 18 februarie 2013 a

Tribunalului Vrancea, s-a desființat, în totalitate, sentința apelată, iar în

rejudecare:

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II- a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor, conform

procesului-verbal din 25 septembrie 2012.

S-a constat că

prejudiciul în sumă de 6.000 lei, creat părții vătămate A.I., a fost acoperit,

prin plată.

Totodată, inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 141,12 lei, plus dobânda legală de la data

rămânerii definitive a hotărârii, până la data plății, către partea civilă

Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea, respectiv la plata sumei de 350 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare la fond.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în

vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În considerentele

acestei decizii s-a reținut că deși prima instanță a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului I.A. în săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.,

aceasta fiind dovedite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin materialul

probator administrat în cauză (procesul-verbal din 19 august 2012 de deplasare

la fața locului, în urma sesizării prin S.N.N.A.U. și de ridicare de la numitul

B.S., care se afla cu victima în momentul agresiunii, a unui topor, cu care

A.I. a afirmat că a fost lovit de inculpat; certificat medico-legal din 27

august 2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, din care

reiese că A.I. a prezentat leziuni de natură traumatică ce s-au putut produce

prin lovire cu corp tăietor - despicător și care puteau data din 19 august

2012, necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în timp

ce amputația posttraumatică a policelui drept constituie infirmitate fizică

permanentă; declarațiile părții vătămate A.I.; declarația martorului B.S.;

înscrisuri medicale și planșă fotografică; declarația martorului B.R. care a

arătat că în după amiaza zilei de 19 august 2012, i-a acordat primul ajutor lui

A.I., acestuia fiindu-i amputat degetul de la mâna dreaptă; declarația

inculpatului I.A., dată în fața primei instanțe, prin care a arătat că

recunoaște în totalitate fapta descrisă în actul de acuzare și că dorește ca

judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale;

adresa din 14 ianuarie 2013 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea în

care se arată că suma reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul lui

A.I. este de 141,12 lei la care solicită și dobânda legală) hotărârea

pronunțată este netemeinică și nelegală ca urmare a greșitei rețineri în

favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și a aplicării disp. art. 86

1

C. pen., respectiv a încălcării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. proc. pen..

S-a reținut în acest

sens că, prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b),

c) C. pen., instanța trebuia să coboare pedeapsa sub minimul special rezultat

din aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., respectiv sub limita de

3 ani și 4 luni închisoare, sancțiunea de 4 ani închisoare fiind, ca urmare,

nelegală.

Totodată,

s-a apreciat că sentința apelată este netemeinică ca urmare a reținerii de

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, respectiv ca urmare a

aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., reținându-se că, date

fiind gradul ridicat de pericol social al faptei comise - rezultând din

împrejurarea că inculpatul a acționat fără nicio ezitare, viața părții vătămate

fiind salvată numai datorită intervenției martorului B.S., a concubinei lui

I.A. și a reacțiilor instinctuale și rapide ale acesteia -, agresivitatea

inculpatului și urmarea produsă, respectiv o infirmitate fizică permanentă

cauzată părții vătămate, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen., impunându-se aplicarea unei

pedepse în limite legale și cu executare în regim de detenție.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei s-a precizat că suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă presupune o serie de obligații,

nu este în măsură să asigure atingerea scopului educativ-preventiv al

sancțiunii în speța de față și să creeze o atitudine responsabilă a

inculpatului în raport cu valorile sociale protejate de lege.

Ca urmare, în raport

de aspectele prezentate și luând în considerare toate criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea

procesuală pozitivă și acoperirea prejudiciului menționat de partea vătămată

A.I., instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani

închisoare, situată prin cuantum în interiorul limitelor rezultate din

aplicarea art. 320 C. proc. pen.

Sub aspectul laturii

civile, instanța de apel a constatat întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate) în

raport cu partea civilă Serviciul de Ambulanță Vrancea, pentru suma de 141,12

lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul părții vătămate A.I., la

care se adaugă dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii

și până la data plății.

Totodată, a constatat

că prejudiciul evaluat de partea vătămată la suma de 6.000 lei a fost acoperit

de inculpat prin plată și că motivul privind confiscarea toporului folosit la

săvârșirea faptei nu a mai fost susținut la termenul de dezbateri întrucât în

hotărârea primei instanțe exista dispoziția de confiscare.

Cu toate acestea,

instanța de apel a constatat că instanța de fond a calculat greșit cheltuielile

judiciare către stat, omițând a include în acestea și cuantumul cheltuielilor

aferente urmăririi penale, în valoare de 150 lei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.A. care și-a motivat

calea de atac în chiar cuprinsul cererii declarative de recurs, respectând

astfel dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În cuprinsul

motivelor scrise de recurs, fără a invoca vreun temei legal, inculpatul I.A. a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare,

schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., arătând că scopul educativ al

pedepsei poate fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanțiază persoana sa,

respectiv conduita procesuală sinceră și corectă adoptată pe parcursul

procesului penal, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că fapta a fost

comisă pe fondul consumului de alcool, faptul acoperirii prejudiciului cauzat

părților vătămate A.I., Spitalul Comunal Vidra și Serviciul Județean de

Ambulanță Vrancea, respectiv împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată

care este fratele viitoarei sale soții.

La termenul de

dezbateri din 22 octombrie 2013, reiterând motivele scrise de recurs,

apărătorul recurentului inculpat a invocat disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate,

iar în rejudecare, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul

aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., arătând că scopul educativ

al pedepsei poate fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanțiază persoana

inculpatului, respectiv conduita procesuală corectă adoptată de acesta pe

parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, faptul acoperirii

prejudiciului cauzat părților vătămate A.I. și Spitalul Comunal Vidra,

respectiv împrejurarea că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată.

Examinând recursul

declarat de inculpatul I.A. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, se

constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 10 aprilie 2013, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată

că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., respectiv chiar în cuprinsul cererii declarative de

recurs, astfel încât Înalta Curte va lua în analiză cazul de casare invocat.

În cadrul analizei,

Înalta Curte constată că inculpatul a criticat în recurs modalitatea de

executare a pedepsei stabilită de instanța de apel, solicitând, în sfera

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani

închisoare aplicată inculpatului, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Raportat

la cazul de casare invocat, se constată că Legea nr. 2/2013 a impus restricții

severe în ceea ce privește posibilitatea atacării pe calea recursului a

hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, limitând

totodată posibilitatea instanței de recurs de a examina cauza sub aspectul

situației de fapt și a chestiunilor de apreciere, așa încât caracterul

devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.

Or, individualizarea

pedepsei și a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de

apreciere, fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de

apel. Aceasta nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică

aprecierea asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se

efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre

cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., neputând fi,

prin urmare, supusă examenului instanței de recurs.

Drept urmare, deși

cazul de casare invocat de inculpat poate fi avut în vedere de către instanța

de recurs, fiind formulat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2)

C. proc. pen., critica invocată nu se circumscrie acestuia.

Se apreciază însă că

aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către

instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma

anterioară a textului art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.

pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Urmare intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat

de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident

doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma

referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport

de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare

judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidență

că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are

în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată

în faza procesuală a apelului.

În consecință, în

raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile

inculpatului privind greșita individualizare judiciară a modalității de

executare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici celui prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se

examinează din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Ca urmare, având în

vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.A..

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva Deciziei penale nr.

102 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL