ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3219/2013

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 36 din 18 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) C. pen. și la art. 76 alin. (2) C. pen. În latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 141,12 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 C. proc. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. În baza art. 86 C. pen.

s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligații: - să se prezinte la datele fixate de serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, în urma evaluării probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și a declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului care a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc.

pen., prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 19 august 2012, în jurul orei 15,00, partea vătămată A.I. a fost sunat pe telefonul său mobil de către inculpat care l-a invitat la el acasă pentru a consuma băuturi alcoolice. Întrucât la locuința părții vătămate se afla și prietenul acestuia, B.S., au mers împreună la locuința inculpatului unde, în bucătăria de vară, au fost serviți cu o cafea pe care a pregătit-o A.M.. La scurt timp, aceasta a intrat în casă, fiind urmată imediat de inculpatul I.A. care, fără niciun motiv, a exercitat acte de violență asupra concubinei sale. Țipetele acesteia au fost auzite de fratele ei, A.I., care a intrat în cameră și a văzut-o pe sora sa căzută pe podea, sângerând la nivelul gurii.

Inculpatul ținea în mână un fund de lemn, iar în cealaltă un pahar ciobit la partea superioară. La întrebarea părții vătămate: "Ce măi, m-ai chemat la tine să văd cum o bați pe sora mea", inculpatul nu a răspuns, însă s-a îndreptat amenințător spre A.I. cu intenția de a-l lovi cu paharul la nivelul feței. Ca urmare, acesta din urmă a ieșit din încăpere, fiind urmat îndeaproape de inculpat care se afla în S.e de ebrietate. A.I. l-a împins pe inculpat cu ambele mâini, astfel că acesta a căzut pe pământ, în fața casei. Pentru a aplana starea conflictuală, A.I. s-a îndreptat către poartă, înaintea lui plecând și martorul B.S.. În aceste împrejurări, inculpatul I.A. a luat un topor și a plecat imediat după A.I..

în momentul în care l-a ajuns din urmă, aproape de poartă, inculpatul a ridicat toporul cu intenția de a-l lovi în cap. Intenția inculpatului a fost însă sesizată de martorul B.S. care a strigat către A.I. "măi, vezi că te omoară". Auzind atenționarea, A.I. s-a întors imediat cu fața către inculpat, a ridicat mâna dreaptă deasupra capului, pentru a se apăra, astfel că lovitura aplicată cu lama toporului i-a secționat în totalitate policele. Inculpatul a continuat agresiunea, aplicându-i încă două lovituri cu toporul, una lezând zona toracică dreaptă, iar cealaltă fața anterioară a umărului drept. Conflictul a fost întrerupt de martorul B.S. care i-a luat inculpatului topul din mână, ulterior predându-l organelor de poliție.

Constatând că fapta temeinic dovedită prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. și că vinovăția-inculpatului este deopotrivă probată, prima instanță a procedat la condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea care a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului arătând că, în condițiile reținerii în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, instanța de fond era obligată să reducă pedeapsa sub limita minimă 3 ani și 4 luni închisoare, calculată conform art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., cu respectarea art. 76 alin. (2) C. pen. S-a mai arătat că, raportat la periculozitatea deosebită a inculpatului, se impune ca pedeapsa aplicată acestuia să fie executată în regim penitenciar. În consecință, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse majorate, cu executare în regim penitenciar. Totodată, s-a solicitat dispunerea confiscării toporului folosit la comiterea agresiunii. La termenul de judecată din 10 aprilie 2013, reprezentantul parchetului a invocat ca motiv suplimentar de apel greșita reținere de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în raport de gravitatea deosebită a faptei și modalitatea de săvârșire a acesteia.

Prin Decizia penală nr. 102 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinței penale nr. 36 din 18 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea, s-a desființat, în totalitate, sentința apelată, iar în rejudecare: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor, conform procesului-verbal din 25 septembrie 2012. S-a constat că prejudiciul în sumă de 6.000 lei, creat părții vătămate A.I., a fost acoperit, prin plată. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 141,12 lei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plății, către partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea, respectiv la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În considerentele acestei decizii s-a reținut că deși prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului I.A.

în săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., aceasta fiind dovedite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin materialul probator administrat în cauză (procesul-verbal din 19 august 2012 de deplasare la fața locului, în urma sesizării prin S.N.N.A.U. și de ridicare de la numitul B.S., care se afla cu victima în momentul agresiunii, a unui topor, cu care A.I. a afirmat că a fost lovit de inculpat; certificat medico-legal din 27 august 2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, din care reiese că A.I.

a prezentat leziuni de natură traumatică ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor - despicător și care puteau data din 19 august 2012, necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în timp ce amputația posttraumatică a policelui drept constituie infirmitate fizică permanentă; declarațiile părții vătămate A.I.; declarația martorului B.S.; înscrisuri medicale și planșă fotografică; declarația martorului B.R.

care a arătat că în după amiaza zilei de 19 august 2012, i-a acordat primul ajutor lui A.I., acestuia fiindu-i amputat degetul de la mâna dreaptă; declarația inculpatului I.A., dată în fața primei instanțe, prin care a arătat că recunoaște în totalitate fapta descrisă în actul de acuzare și că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale; adresa din 14 ianuarie 2013 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea în care se arată că suma reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul lui A.I. este de 141,12 lei la care solicită și dobânda legală) hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală ca urmare a greșitei rețineri în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și a aplicării disp.

art. 86 1 C. pen., respectiv a încălcării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. proc. pen.. S-a reținut în acest sens că, prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., instanța trebuia să coboare pedeapsa sub minimul special rezultat din aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., respectiv sub limita de 3 ani și 4 luni închisoare, sancțiunea de 4 ani închisoare fiind, ca urmare, nelegală. Totodată, s-a apreciat că sentința apelată este netemeinică ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, respectiv ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., reținându-se că, date fiind gradul ridicat de pericol social al faptei comise - rezultând din împrejurarea că inculpatul a acționat fără nicio ezitare, viața părții vătămate fiind salvată numai datorită intervenției martorului B.S., a concubinei lui I.A.

și a reacțiilor instinctuale și rapide ale acesteia -, agresivitatea inculpatului și urmarea produsă, respectiv o infirmitate fizică permanentă cauzată părții vătămate, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen., impunându-se aplicarea unei pedepse în limite legale și cu executare în regim de detenție. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei s-a precizat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă presupune o serie de obligații, nu este în măsură să asigure atingerea scopului educativ-preventiv al sancțiunii în speța de față și să creeze o atitudine responsabilă a inculpatului în raport cu valorile sociale protejate de lege.

Ca urmare, în raport de aspectele prezentate și luând în considerare toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală pozitivă și acoperirea prejudiciului menționat de partea vătămată A.I., instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare, situată prin cuantum în interiorul limitelor rezultate din aplicarea art. 320 C. proc. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate) în raport cu partea civilă Serviciul de Ambulanță Vrancea, pentru suma de 141,12 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul părții vătămate A.I., la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății.

Totodată, a constatat că prejudiciul evaluat de partea vătămată la suma de 6.000 lei a fost acoperit de inculpat prin plată și că motivul privind confiscarea toporului folosit la săvârșirea faptei nu a mai fost susținut la termenul de dezbateri întrucât în hotărârea primei instanțe exista dispoziția de confiscare. Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că instanța de fond a calculat greșit cheltuielile judiciare către stat, omițând a include în acestea și cuantumul cheltuielilor aferente urmăririi penale, în valoare de 150 lei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.A. care și-a motivat calea de atac în chiar cuprinsul cererii declarative de recurs, respectând astfel dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, fără a invoca vreun temei legal, inculpatul I.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., arătând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanțiază persoana sa, respectiv conduita procesuală sinceră și corectă adoptată pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că fapta a fost comisă pe fondul consumului de alcool, faptul acoperirii prejudiciului cauzat părților vătămate A.I., Spitalul Comunal Vidra și Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea, respectiv împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată care este fratele viitoarei sale soții.

La termenul de dezbateri din 22 octombrie 2013, reiterând motivele scrise de recurs, apărătorul recurentului inculpat a invocat disp. art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., arătând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, respectiv conduita procesuală corectă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, faptul acoperirii prejudiciului cauzat părților vătămate A.I.

și Spitalul Comunal Vidra, respectiv împrejurarea că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată. Examinând recursul declarat de inculpatul I.A. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 10 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., respectiv chiar în cuprinsul cererii declarative de recurs, astfel încât Înalta Curte va lua în analiză cazul de casare invocat.

În cadrul analizei, Înalta Curte constată că inculpatul a criticat în recurs modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de apel, solicitând, în sfera cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, în condițiile art. 86 1 C. pen. Raportat la cazul de casare invocat, se constată că Legea nr. 2/2013 a impus restricții severe în ceea ce privește posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, limitând totodată posibilitatea instanței de recurs de a examina cauza sub aspectul situației de fapt și a chestiunilor de apreciere, așa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.

Or, individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel. Aceasta nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică aprecierea asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., neputând fi, prin urmare, supusă examenului instanței de recurs. Drept urmare, deși cazul de casare invocat de inculpat poate fi avut în vedere de către instanța de recurs, fiind formulat în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., critica invocată nu se circumscrie acestuia.

Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege". Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În consecință, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. și nici celui prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva Deciziei penale nr. 102 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL