ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3393/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3650 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 47322/3/2011 s-a dispus admiterea recursului declarat de recurentul inculpat P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, în vederea soluționării apelurilor. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 185/F din data de 13 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 47322/3/2011, s-a hotărât următoarele: În baza art. 20 raport la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen. inculpatul P.A.R., a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, conform programului stabilit de această instituție; b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 3 alin. (3) C. pen., inculpatul a fost oblicat ca, pe durata termenului de încercare: a) să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea; c) să nu conducă niciun autovehicul. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 7 decembrie 2010 la 6 ianuarie 2011. A fost respinsă cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

S-a luat act că persoanele vătămate H.I.D. și S.N. nu au participat în procesul penal în calitate de părți vătămate și nu s-au constituit părți civile. A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile Spitalul Universitar de Urgență B., constatând prejudiciul acoperit. În baza art. 191 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 4740/P/2010 din 9 iunie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare s-a dispus, de asemenea, încetarea urmăririi penale față de P.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. săvârșite asupra persoanei vătămate H.I.D. și neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea formulată de P.A.R., față de persoana rămasă neidentificată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportta art. 174-art.

175 lit. i) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. În actul de sesizare al instanței s-au reținut, în esență, următoarele aspecte privind situația de fapt: 1. La data de 6 decembrie 2010, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., sector 1, inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. f) C. pen. 2. La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, în timp ce inculpatul se afla împreună cu martora H.I.D., în autoturismul acestuia, pe strada B., sector 1, prin violență, a deposedat-o pe martora H.I.D. de un telefon mobil marca „N.”, pe care și l-a însușit pe nedrept, faptă care întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

3. La data de 6 decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sector 1, inculpatul a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca „R.L.”, a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând „Serviciul Unic de Urgență 112”, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele: La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 17:00, martora H.I.D.

l-a contactat telefonic pe inculpatul P.A.R., cu care a avut anterior o relație de prietenie, stabilind să se întâlnească în cursul aceleiași zile, în apropierea blocului unde locuiește inculpatul, cu scopul de a-i restitui acestuia suma de 200 RON pe care acesta i-o împrumutase anterior. La un moment dat, inculpatul a plecat în căutarea martorei, deplasându-se cu autoturismul marca R.L., de culoare gri metalizat, pe străzile din apropierea Gării de Nord, unde martora i-a spus că va merge pentru a scoate banii de la un bancomat. În timp ce se afla pe strada B., inculpatul P.A.R. a observat martora în trafic, conducând autoturismul marca V.P., de culoare albastră și i-a făcut semn să oprească.

Martora a oprit și a parcat autoturismul pe un trotuar, pe strada B., în apropierea intersecției cu strada M., după care a urcat în mașina condusă de inculpat. Inculpatul P.A.R. și martora H.I.D. au stabilit să facă o plimbare, cei doi deplasându-se timp de aproximativ 30 de minute cu autoturismul condus de inculpat în timp ce se aflau în autoturism, martora i-a restituit suma datorată și au discutat amical, astfel cum rezultă din declarațiile martorei și inculpatului (care se coroborează sub acest aspect). La un moment dat, martora i-a solicitat inculpatului să o ducă înapoi la locul unde parcase mașina, întrucât își lăsase mașina la vedere „într-o zonă rău famată”. Între timp, inculpatul și martora au început să discute despre noua relație a martorei, inculpatul cerându-i detalii despre aceasta.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, martora a precizat că, după ce a refuzat propunerea inculpatului de a relua relația și i-a spus acestuia că se întâlnește cu altcineva, inculpatul i-a cerut telefonul mobil, pentru a căuta numărul de telefon a noului său prieten. Întrucât a refuzat, inculpatul a început să o înjure și să o agreseze fizic, trăgând-o de păr și cerându-i telefonul mobil. Martora a precizat că i-a înmânat acestuia telefonul întrucât îi era teamă de inculpat în cursul cercetării judecătorești, în prima declarație, martora a adăugat că prima dată a înmânat telefonul închis, însă, la cererea acestuia, a introdus codul pin.

Martora a mai precizat că a fost îmbrâncită de inculpat în mașină și că a ripostat și l-a îmbrâncit pe inculpat Inculpatul a precizat că martora i-a înmânat telefonul de bună voie și, după ce a început să se uite în agendă, martora a început să țipe, încercând să-l împiedice să se uite în telefon, motiv pentru care, a îmbrâncit-o pentru a o ține departe. Inculpatul a mai arătat că martora a ieșit din mașină țipând și că a ieșit după ea, dându-i o palmă peste față, spunându-i să nu mai țipe. Inculpatul a motivat lovirea martorei prin faptul că „i se părea o ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”. S-a reținut că inculpatul și martora au fost singurele persoane prezente la acest moment inițial al conflictului, astfel s-a apreciat, în funcție de sinceritatea declarațiilor acestora, care declarații a urmat a le reține pentru stabilirea situației de fapt.

Astfel, s-a reținut că martora a declarat constant că, după ce a coborât din mașina inculpatului și s-a îndreptat spre mașina sa, inculpatul a venit din urmă și a lovit-o cu pumnul în zona feței, trăgând-o în continuare de păr, motiv pentru care a început să țipe, în speranța că cineva îi va veni în ajutor, rugându-l, de asemenea, pe inculpat să îi returneze telefonul, însă acesta a refuzat, cerându-i să-i spună cum este trecut prietenul său în telefonul. În acest context, tribunalul a înlăturat declarațiile inculpatului, în sensul că a lovit martora pentru că „i se părea o ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”, apreciind că susținerile acestuia cu privire la lovirea martorei au fost contradictorii.

Astfel, în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă inculpatul a menționat că nu a lovit-o pe martoră cu pumnul în zona feței, pentru ca în declarațiile ulterioare să revină asupra acestui aspect, ceea ce creează un dubiu puternic cu privire la sinceritatea inculpatului. Declarațiile inculpatului au fost înlăturate în mare măsură, fiind infirmate de ansamblul materialului probator administrat în cauză. Instanța de fond reține că inculpatul a lovit martora în scopul păstrării bunului sustras, deși martora cerea insistent restituirea acestuia. La momentul arătat, de cei doi s-a apropiat martorul S.N., care a întrebat-o pe martora H.I.D. dacă îl cunoaște pe inculpat.

Astfel cum a rezultat din declarațiile martorului S.N. date în cursul urmăririi penale în momentul în care inculpatul și martora H.I.D. se certau în stradă, inculpatul avea în mână două telefoane mobile (sau cel puțin un telefon, astfel cum precizează martorul în cursul cercetării judecătorești), iar fata îi cerea, țipând, să îi restituie telefonul. Aceste declarații au infirmat susținerile inculpatului în sensul că, înainte de a ieși din mașină, a lăsat ambele telefoane pe bordul mașinii, inculpatul încercând astfel să motiveze de ce nu a restituit martorei telefonul la cererea insistentă a acesteia. Martorul a mai arătat că a intervenit, spunându-i inculpatului să îi restituie fetei telefonul, însă inculpatul i-a răspuns pe un ton răstit, fără a auzi însă ce anume.

Având în vedere că martora H.I.D. i-a spus că inculpatul este fostul său prieten, martorul S.N. nu a mai intervenit în acest moment. Instanța de fond a înlăturat susținerile martorei H.I.D. din cursul urmăririi penale, în sensul că telefonul său rămăsese în autoturismul inculpatului. De altfel, în cursul cercetării judecătorești, martora a revenit asupra acestui aspect și a precizat că nu știe dacă inculpatul avea telefonul său în mână în momentul în care a ieșit din autoturism. La un moment dat, inculpatul a urcat pe capota autoturismului marca V.P., aparținând martorei, apoi trecând peste parbriz, a urcat pe plafon, unde a sărit de câteva ori până când a provocat îndoirea acestuia și spargerea lunetei.

În acest timp, martora plângea și striga la inculpat să înceteze, în cele din urmă acesta coborând de pe autoturism și îndreptându-se în grabă în direcția Pieței M., telefonul martorei rămânând în posesia sa. În ceea ce privește motivul pentru care inculpatul s-a urcat pe mașina martorei, atât inculpatul, cât și martora au precizat că de ei s-a apropiat un grup de 4, 5 persoane (care, potrivit susținerilor inculpatului, aveau în mâini diverse obiecte, un cuțit, un băț sau o țeava), inculpatul motivând că s-a urcat pe mașina martorei pentru a ajunge la mașina sa. Instanța de fond nu și-a însușit, însă, această susținere a inculpatului, întrucât, din declarația martorilor M.M., G.E., D.I., a rezultat că inculpatul a sărit pe platforma autoturismului de câteva ori, gest care nu poate fi justificat de susținerile inculpatului, în sensul că doar a vrut astfel să ajungă la autoturismul său.

Mai mult, prezența mai multor persoane în acest moment inițial al conflictului este a fost infirmată de martorul M.M. și de martorul D.I. Acest ultim martor a precizat că l-a văzut pe inculpat sărind pe capotă, pe plafonieră și pe portbagajul martorei. Martorul a precizat că împreună cu un coleg de serviciu, a ieșit din magazin, întrucât auzise o bubuitură, și astfel l-a observat pe inculpat sărind pe mașină și că lângă inculpat și martoră nu se mai afla altă persoană. Mai mult, din fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului Tribunalul a reținut că la nivelul capotei motor și pe plafonul autoturismului a fost descoperită o cărare de urme, respectiv 10 forme de încălțăminte. Acest număr de urme nu s-ar justifica dacă inculpatul doar ar fi urcat pe capotă, plafonieră și ar fi coborât prin dreptul portbagajului pentru a scăpa, conform susținerilor sale, de persoanele care se apropiau.

Auzind zgomotul, martorul I.G., care lucra în calitate de lucrător comercial la un magazin din apropiere, a ieșit din magazin, s-a apropiat de martora H.I.D., care între timp, urcase în mașina sa și încerca să plece și, observând starea de tulburare a acesteia, faptul că plângea și era speriată, a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i: „Mi-a luat telefonul!”. Martorul I.G. a apelat, de pe telefonul său mobil, cu nr. de apel X1, serviciul de urgență 112, la ora 18:57, comunicându-i operatorului că pe strada B., vis-a-vis de un magazin de corpuri de iluminat, „z-a spart mașina la o fată, a sărit pe ea, i-a luat telefonul, i-a spart geamul șt (...)”. Martorul I.G. i-a dat telefonul martorei H.I.D., care i-a spus operatorului de la serviciul urgențe, printre altele, că „momentan sunt în șoc.

Nu știu dacă mă doare”. Operatorul a făcut legătura martorei cu operatorul de la „Dispeceratul de Urgență” al D.G.P.M.B., martora spunându-i acestuia, printre altele, că „m-a bătut un băiat și a sărit pe mașina mea și a spart-o (...) Parbrizul. Mă rog, luneta, că a sărit pe plafon (...)”. După finalizarea acestei convorbiri de pe telefonul său mobil, martorul I.G. a revenit în magazinul unde lucra. După ce a sărit pe autoturismul martorei și a provocat îndoirea plafonului și spargerea lunetei, inculpatul P.A.R. a urcat în autoturismul său și a plecat în direcția Pieței M. După câteva minute, inculpatul a revenit din aceeași direcție, la volanul autoturismului R.L., și s-a îndreptat spre locul unde martora H.I.D.

discuta cu martorul M.M. și cu alte persoane care se opriseră la fața locului. Inculpatul P.A.R. a efectuat o manevră bruscă de întoarcere a autoturismului cu 180 de grade, orientându-l din nou în direcția Pieței M. și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, îndreptându-l spre locul în care se aflau martora H.I.D. și martorul M.M., care s-au adăpostit între autoturismul martorei, parcat pe trotuar și zidul clădirii. Pe trotuar, în direcția autoturismului, se afla un grup de persoane care s-a ferit din direcția autoturismului. Instanța de fond a reținut aceste aspecte coroborând declarațiile martorilor M.M., G.E., S.N., M.L. și N.R.A. La acest punct al conflictului, declarațiile inculpatului au fost contrazise de ansamblul materialului probator administrat Inculpatul a precizat că după ce a plecat, a văzut un grup mare de persoane înconjurând-o pe martoră și, crezând că „urmează să o agreseze pe aceasta”, s-a întors.

Astfel, inculpatul a precizat că după ce a întors mașina pe contrasens a parcat la 5-10 metri mai jos de mașina H.I.D. și că în acel moment nu o vedea, ultima oară când o văzuse ea fugea pe linia magazinelor. Aceste afirmații ale inculpatul sunt contrazise însă de martorii audiați, care au precizat că, în momentul în care inculpatul a întors mașina, s-a îndreptat către un grup de persoane, între care se afla și martora H.I.D., martorul M.M. și persoana vătămată S.N., cu intenția de a-i lovi pe aceștia. Astfel, martorul M.M. a precizat că inculpatul a ajuns cu autoturismul în dreptul lor, s-a oprit, s-a uitat câteva momente la ei, după care a urcat cu botul autoturismului pe trotuar, unde se afla grupul respectiv de persoane, care s-a ferit din direcția mașinii.

Aceleași aspecte sunt precizate și de martorul G.E., care a precizat că inculpatul s-a urcat cu mașina pe trotuar, iar persoanele care se aflau în stația de autobuz au fost nevoite să se ferească din calea mașinii. Declarațiile acestor martori s-au coroborat și cu declarațiile martorului S.N., care a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul a „făcut cu mașina o mișcare în direcția mea, ca și când ar fi vrut să dea peste mine. La câțiva metri de mine, remarcând pe trotuar și alte persoane, a orientat autoturismul cu mișcări bruște spre trotuar, încercând să lovească și persoanele respective”. În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că inculpatul a intrat cu botul mașinii perpendicular în stația de autobuz, unde se aflau mai multe persoane care așteptau autobuzul.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarațiile martorilor D.I., M.L. și N.R.A. [declarațiile ultimilor doi fiind valorificate în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.]. De asemenea, martora H.I.D. a precizat că în acest moment inculpatul făcea manevre înainte, înapoi, pe o distanță de 1 metru, aspect care, coroborat cu declarațiile martorilor menționați, a confirmat împrejurarea că inculpatul, după ce a întors autoturismul și a intrat pe contrasens, a intrat cu mașina în grupul de persoane aflat pe strada B., persoane care au fost nevoite să se ferească pentru a nu fi lovite de autoturismul condus de inculpat.

În contextul arătat instanța de fond nu a reținut susținerile inculpatului în sensul că a revenit la fața locului pentru că a observat un grup mare de persoane și a crezut că „urmează să o agreseze pe aceasta” (pe martora H.I.D., n. inst), în aceste condiții, neputându-se explica de ce inculpatul a intrat violent cu mașina în grupul de persoane care o înconjura pe aceasta și, mai mult, de ce a efectuat manevre violente cu autoturismul în direcția acesteia și a persoanelor din jurul său. După acest moment, mașina inculpatului a fost înconjurată de mai multe persoane, care i-au strigat acestuia să se oprească și s-au apropiat de autoturism, încercând să îl blocheze. Inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre bruște, față-spate, urmărindu-i cu autoturismul pe martorul M.M.

și pe H.I.D. Astfel, martorul M.M. a precizat că în timpul în care inculpatul făcea manevre cu mașina, el și martora H.I.D. se fereau pentru a nu fi loviți, martorul M.M. trăgând-o pe martora de mână pentru a o feri din direcția mașinii. Martorul a precizat că, la un moment dat, s-au refugiat în spatele mașinii, pentru a nu fi loviți, întrucât „cânii ne deplasam în fața mașinii, inculpatul venea către noi în față, iar când ne ascundeam în spatele mașinii, venea după noi în spate”. Aceleași aspecte sunt menționate și de martora R.I.C., care a precizat că a văzut „un autoturism făcând manevre înainte-înapoi pe lângă un autoturism parcat pe trotuar și trei persoane, doi băieți și o fată, care erau speriați, fugeau în spatele acelei mașini, în funcție de manevrele pe care Ie făcea autoturismul.

Impresia mea era că cei trei vroiau să fugă de acolo, însă pe oriunde încercau să fugă, fie prin stânga, fie prin dreapta, mașina respectivă venea după ei”. De asemenea, martorul D.I., care lucra la un magazin din apropierea locului incidentului a precizat că, în momentul când a ieșit din magazin, „am văzut că inculpatul făcea niște scheme cu mașina și lovea un cetățean (...) Am văzut că inculpatul a încercat să lovească cu mașina lui această persoană, pe acest bărbat nu l-a lovit, a întors puțin mașina și a intrat în mașina fetei și apoi l-am văzut urcând cu mașina pe trotuar, a lovit și a dărâmat un tomberon, a lovit un al doilea cetățean care se afla pe trotuar. L-a dărâmat și s-a urcat peste el și a făcut aceste lucruri dintr-o singură mișcare”.

Inculpatul a continuat să efectueze manevre cu autoturismul și a îndreptat mașina către victima S.N. și o persoană rămasă neidentificată, orientând prin mișcări bruște față-spate, autoturismul în direcția acestora care încercau, în continuare, să îl oprească. Astfel, victima S.N. a tras de portiera autoturismului inculpatului, încercând astfel să îl oprească. În aceste condiții, persoana vătămată S.N. și persoana rămasă neidentificată s-au adăpostit după un stâlp de beton situat pe trotuar pe care era montat un coș de gunoi, inculpatul încercând să pătrundă cu autoturismul printre zidul clădirii și stâlpul de beton.

În aceste împrejurări, întrucât inculpatul continua să efectueze manevre violente cu mașina pe trotuar, orientând-o spre persoanele aflate acolo, persoana de sex masculin, rămasă neidentificată, descrisă de martorii oculari ca fiind în vârstă de aproximativ 25 de ani, de etnie rromă, a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras două focuri în parbrizul autoturismului condus de inculpat. Aceste aspecte sunt confirmate și de fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului, din care Tribunalul reține că, la nivelul parbrizului, în partea dreaptă, s-a constatat prezența a două focare de spargere, din care radiază mai multe fisuri radiale și concentrice. Martorul M.M. a precizat în cursul urmăririi penale că bărbatul de etnie rromă a tras 2-3 focuri înspre parbriz, însă parbrizul era intact (acest ultim aspect este însă infirmat de fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului) și că acesta s-a apropiat de portiera stânga față a mașinii R.L.

și a mai tras 2-3 focuri de armă în geamul acestei portiere, fără a-l sparge. Tribunalul reține însă că din planșele foto, efectuate cu ocazia cercetării la fața locului a autoturismului R.L., nu rezultă că geamul portierei stânga față a fost lovit sau fisurat, avariile constatate fiind la nivelul caroseriei. Mai mult, martorul a declarat că aceeași persoană neidentificată a lovit cu o piatră geamul stânga față, a lovit parbrizul pe partea pasagerului și a lovit cu mânerul unui cuțit în parbrizul mașinii conduse de inculpat. La un moment dat, persoana vătămată S.N., fiind orientată cu fața spre partea frontală a autoturismului manevrat cu mișcări bruște, față-spate, de inculpat, a pus mâinile pe capota acestuia, încercând să îl oprească.

În ceea ce privește acest moment al incidentului, s-a constatat că declarațiile martorilor sunt contradictorii. Astfel, martorul M.M. a precizat că inculpatul a avansat ușor, împingând partea vătămată până aceasta s-a dezechilibrat și a căzut în genunchi, iar în timp ce acesta se ridica inculpatul a accelerat, prinzând partea vătămată sub mașină și că în timp ce era cu mașina deasupra persoanei vătămate, inculpatul a mai dat de câteva ori în față și în spate, persoana vătămată rămânând sub mașină. S-a constatat că și declarațiile martorei R.I.C.

sunt, de asemenea, contradictorii sub acest aspect, în cursul urmăririi penale martora a precizat că în urma mai multor manevre ale autoturismului, persoana vătămată s-a dezechilibrat iar inculpatul a trecut peste el cu mașina, în timp ce, în cursul cercetării judecătorești martora a precizat inițial că persoana vătămată se afla în spatele mașinii sau în lateral când s-a dezechilibrat și a căzut, pentru ca ulterior să precizeze că nu a văzut momentul în care victima a căzut, deci nu poate preciza dacă a fost lovit de mașină sau s-a dezechilibrat. Martorul G.E. a declarat, însă, în cursul cercetării judecătorești că victima se afla cu spatele spre mașină, încercând să fugă, în momentul în care a fost lovită, iar inculpatul s-a urcat cu mașina peste acesta, însă nu a mai putut face nicio manevră, întrucât mașina rămăsese cu o roată în aer.

Martorul I.G., care se afla într-un magazin din apropiere în momentul lovirii victimei, a precizat că nu a văzut momentul lovirii victimei, însă a văzut-o cu mâinile pe capota autoturismului condus de inculpat și ulterior, când se afla sub mașina inculpatului, cu picioarele sub mașină și restul corpului în afară. Instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor s-au coroborat sub aspectul faptului că persoana vătămată era întins pe burtă, cu fața în jos, în momentul în care a fost scoasă de sub mașină (declarațiile martorului M.M., M.L., G.E., D.I.). În aceste condiții, s-a apreciat ca verosimilă declarația martorului G.E., în sensul că victima, după ce s-a sprijinit cu mâinile de capota mașinii condusă de inculpat, s-a întors cu spatele, încercând să fugă, însă inculpatul l-a lovit, urcând cu roțile autoturismului peste acesta.

De altfel, este singura declarație care explică astfel de ce victima, în momentul în care a fost scoasă de sub mașină, se afla cu fața în jos. În plus, Tribunalul a reținut că evenimentele s-au desfășurat cu o mare repeziciune, fiind suficient ca oricare dintre martorii oculari să nu observe o secvență în desfășurarea evenimentelor ca să nu mai poată reda fidel tot cursul desfășurării incidentului. Persoana vătămată a precizat în cursul urmăririi penale că a simțit cum autoturismul a trecut peste el de aproximativ 2-3 ori cu mișcări înainte-înapoi, auzind și cum inculpatul schimba vitezele. Victima S.N. și-a pierdut pentru moment cunoștința și a rămas cu corpul sub autoturism, între roțile din față, iar inculpatul P.A.R.

a încercat să pună din nou în mișcare autoturismul însă nu a mai reușit. Inculpatul a declarat că o persoană a tras două gloanțe prin parbriz, după care a tras mai multe gloanțe prin geamul din stânga spate, care era deschis, fiind lovit în zona capului, în brațul drept și în spate. Acest aspect a rezultat și din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală din 7 martie 2011 al I.N.M.L. potrivit căruia inculpatul a prezentat 3 plăgi superficiale prin împușcare cu glonț de cauciuc, 2 la nivelul regiunii omoplatului stâng și torace posterior median și antebraț drept, necesitând pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a menționat, însă, că nu a observat că ar fi lovit cu mașina pe cineva și că după ce a fost lovit a început să-i țiuie urechile, vederea era încețoșată și instinctiv a tras de volan dreapta, a ridicat ambreiajul, însă motorul s-a oprit, motiv pentru care a coborât din mașină și a fugit.

Instanța de fond nu își poate însuși aceste susțineri ale inculpatului dat fiind că, pe de o parte, martorii au precizat că motorul autoturismului condus de inculpat nu s-a oprit (martorii G.E. și R.I.C.), iar pe de altă parte, martorul M.M. a declarat în cursul urmăririi penale că nu își amintește dacă bărbatul de etnie rromă a tras a treia oară cu pistolul înainte sau după ce inculpatul a lovit persoana vătămată cu R.L.-ul, aspect pe care nu l-a putut preciza cu certitudine nici în cursul cercetării judecătorești. Martora R.I.C. a precizat că a auzit împușcăturile cu câteva minute înainte de căderea victimei, martorul G.E. a menționat că au trecut cel puțin 30 de secunde din momentul ultimei împușcături până când inculpatul a făcut manevra de intrare în spatele stâlpului (care este anterioară momentului lovirii victimei).

Astfel, Tribunalul nu și-a însușit mențiunea din actul de sesizare în sensul că persoana neidentificată a tras ultimele trei focuri de armă (lovindu-l pe inculpat în spate și în brațul drept) după ce victima S.N. a fost lovită de autoturismul condus de inculpat. Totuși, s-a reținut că între momentul împușcării inculpatului și lovirea victimei a trecut o perioadă suficientă de timp care să infirme susținerile inculpatului în sensul că nu și-a dat seama de faptul că ar fi lovit pe cineva datorită faptului că a fost împușcat. Tribunalul a înlătura afirmațiile inculpatului (susținute de martorii H.I.D. lulia și S.N. în cursul cercetării judecătorești), în sensul că, pe parcursul acestor manevre, ar fi claxonat în continuu și s-a asigurat, fiind infirmate de declarațiile martorilor M.M., I.G., D.I.

între timp, martorii M.M. și H.I.D. au reușit să traverseze strada și să se adăpostească într-o măcelărie. Pentru a-l determina pe inculpat să se oprească, martorul D.I. a intervenit și a lovit cu mâinile în geamul portierei din stânga față a autoturismului R.L., astfel cum rezultă din declarațiile acestuia și din raportul de constatare tehnico-științifică care confirmă că urmele palmare și digitale ridicate de pe suprafața exterioară a geamului portierei stânga față a autoturismului inculpatului aparțin martorului. Acesta i-a spus inculpatului să se dea jos să îl ajute, însă inculpatul a ieșit din mașină și a fugit, fiind urmărit de martor, care însă nu l-a prins. Victima S.N.

a rămas în stare de inconștiență sub autoturism, iar pentru a-l elibera, mai multe persoane aflate la fața locului, între care martorii M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A., au răsturnat autoturismul și l-au scos, victima fiind ulterior preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență B., unde a fost internat cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral minor; excoriații faciale; contuzie toracică; contuzie gambă stângă și gleznă stângă; halenă etanolică. Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp plan dur excoriații, echimoze precum și printr-un mecanism de inversie cu piciorul fixat în fiexie plantară, prin comprimarea piciorului între două planuri dure (luxație subtalara talarocalcaneonaviculară stânga); leziunile au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.A.R. care, la data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, a sustras un telefon mobil marca N. de la martora H.I.D., după care a întrebuințat violențe în scopul păstrării bunului sustras, întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen. S-a arătat că, sub aspectul laturii obiective, în conținutul infracțiunii de tâlhărie reținute intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în elementul material cu structură complexă al infracțiunii, dintre care una principală, furtul, în sensul art. 208 C. pen. și a doua, concretizată în amenințarea sau constrângerea fizica a părții vătămate.

În cauză, inculpatul P.A.R. a exercitat acte de violență asupra martorei H.I.D., în scopul remiterii de către aceasta a telefonului mobil, inculpatul refuzând restituirea acestuia la cererea insistentă a martorei-persoană vătămată și folosind acte de violență pentru păstrarea bunului sustras. Astfel, prin deposedarea victimei și împosedarea inculpatului cu bunul acesteia s-a realizat elementul material al infracțiunii de furt, infracțiune care a fost urmată de întrebuințarea de violențe, care au constat în lovirea martorei, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. În ceea ce privește urmarea imediată a infracțiunii s-a reținut că aceasta este complexă, constând în paguba produsă patrimoniului persoanei vătămate prin sustragerea telefonului, iar pe de altă parte atingerea adusă integrității fizice prin folosirea de violențe.

Legătura de cauzalitate între acțiunile ce compun elementul material al infracțiunii și urmările efectiv produse rezultă din materialitatea faptelor. Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, calificată prin scop, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul urmărind intrarea fără drept în posesia telefonului aparținând martorei. Faptul că telefonul fusese anterior dat de inculpat martorei, astfel cum a precizat acesta, nu are nicio relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care la momentul săvârșirii faptei, bunul se afla în detenția legitimă a martorei. Pe de alta parte însă, Tribunalul a reținut că intenția inculpatului a fost una supravenită, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, intenția inițială a inculpatului nu a fost cea de a-și însuși fără drept telefonul martorei, ci de a verifica numărul de telefon al prietenului acesteia.

Intenția de însușire fără drept a intervenit ulterior, în stradă, când partea vătămată îi cerea insistent restituirea acestuia, iar inculpatul a refuzat și, pentru păstrarea bunului sustras, a lovit martora cu pumnul în față. S-a constatat că săvârșirea faptei în timpul nopții și într-un loc public a fost indubitabil dovedită prin întreg probatoriul administrat în cauză, ceea ce face aplicabile circumstanțele agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen. S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., a lovit victima S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în lovirea victimei cu autoturismul, în timp ce acesta încerca să blocheze mașina condusă de inculpat, ca urmare a manevrelor violente efectuate de acesta. Urmarea imediată a infracțiunii a constat în punerea în primejdie a vieții victimei, iar legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și rezultatul produs a rezultat din întreg probatoriul administrat. Sub aspectul laturii subiective, Tribunalul a reținut săvârșirea infracțiunii cu intenție indirectă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul, prin efectuarea manevrelor violente în direcția victimei, a prevăzut faptul că viața acesteia poate fi pusă în pericol și, deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Instanța de fond nu a reținut, însă, susținerile inculpatului, în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, sub forma intenției. Astfel, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a lovi vreo persoană, că intenția sa a fost de a-și asigura scăparea de violențele exercitate asupra sa și că „dacă ar fi vrut să lovească pe cineva ar fi putut să o facă”. Inculpatul, prin apărător, a precizat de asemenea, că un alt argument al lipsei intenției este zona, natura și consecințele leziunilor relevă o intensitate extrem de redusă a leziunilor, leziunea cea mai severă fiind luxația. A mai arătat că opinia expertului parte a consemnat faptul că leziunile osteoarticulare ale piciorului stâng s-au putut produce prin călcare; nu s-a putut susține obiectiv comprimarea între planuri dure la alt nivel decât al piciorului și nu s-a putut susține obiectiv caracterul repetitiv al mecanismelor lezionare.

S-a constatat că opiniile celor doi experți concordă în ceea ce privește leziunile suferite de victima S.N., însă în aprecierea intenției de a ucide Tribunalul a avut în vedere natura instrumentului folosit, o mașină cu potențial tanato-generator ridicat, zona corpului vizată, intensitatea loviturii, fiind vorba de un autoturism turat cu putere, intensitatea loviturii nu poate fi decât una foarte ridicată și faptul că inculpatul, chiar după ce a trecut cu mașina peste corpul victimei, a încercat din nou să o pună în mișcare (acțiune nereușită, întrucât mașina a rămas suspendată peste corpul victimei). Numărul de 40-45 zile de zile de îngrijiri medicale și împrejurarea că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei sunt lipsite de relevanță în stabilirea intenției de a ucide, relevante în acest sens fiind aspectele menționate anterior.

Nu a fost însușită opinia inculpatului în sensul că fapta a fost săvârșită în legitimă apărare. S-a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a inițiat atacul care a determinat persoana neidentificată să execute focuri de armă și să lovească autoturismul condus de inculpat, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, manevrele efectuate de inculpat cu autoturismul au pus în pericol integritatea corporală a persoanelor aflate la fața locului și, în final, au cauzat punerea în primejdie a victimei S.N. Astfel, s-a apreciat că acțiunea persoanei neidentificate (față de care s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale), care a folosit împotriva inculpatului o armă cu bile de cauciuc a reprezentat o apărare justificată împotriva unui atac imediat, direct, material și injust, comis de inculpat, care a pus în pericol grav persoanele menționate.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca R.L., a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112 (conform proceselor-verbale de redare a acestor apeluri), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în săvârșirea în public, de către inculpat, de manifestări care au produs scandal public. Pe de o parte, astfel cum s-a reținut în situația de fapt, inculpatul a sărit pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii, iar pe de altă parte, a efectuat cu autoturismul marca R.L. mai multe manevre violente către persoanele aflate la fața locului. Urmarea imediată a constat în producerea de scandal public și tulburarea adusă liniștii publice, respectiv indignare, revoltă, un sentiment general de nesiguranță provocată publicului, mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112. Instanța de fond a evocat convorbirile redate care au relevat indignarea persoanelor prezente în zonă, acestea fiind revoltate de comportamentul violent al inculpatului, percepându-l pe acesta ca fiind un pericol pentru ordinea și liniștea publică.

În aceste condiții s-au înlăturat susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că tulburarea liniștii publice a fost produsă de persoanele strânse la fața locului, prin riposta lor exagerată, și nu de inculpat, întrucât conflictul dintre acesta și martora H.I.D. nu a depășit limitele unor gesturi tolerabile de către societate. Instanța de fond a reținut că nu cearta dintre cei doi a provocat scandal public, ci, pe de o parte, acțiunea inculpatului de a sări cu picioarele pe mașina martorei, provocând îndoirea plafonului și spargerea lunetei și, pe de altă parte, manevrele efectuate de inculpat prin care acesta a pus în pericol viața persoanelor aflate în zonă, stare de pericol concretizată prin lovirea victimei S.N.

Legătura de cauzalitate a rezultat implicit din săvârșirea actelor menționate, provocatoare de scandal public. Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât inculpatul și-a dat seama că se dedă la manifestări de natură să provoace scandal public, prevăzând producerea rezultatului, acceptând, cel puțin, posibilitatea producerii acestuia, ceea ce semnifică existența intenției indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, s-a avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportate la prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut că deși această infracțiune are un grad ridicat de pericol social abstract, gradul de pericol social concret al infracțiunii deduse judecății este unul mediu, având în vedere că intenția de însușire fără drept a telefonului mobil al martorei H.I.D. a fost una supravenită; în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor, s-a reținut un grad ridicat de pericol social abstract, dar și concret, întrucât inculpatul, deși a prevăzut faptul că prin efectuarea manevrelor violente pune în pericol viața victimei, a acceptat producerea unui astfel de rezultat; în ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, s-a reținut, de asemenea, un grad relativ ridicat de pericol social abstract și concret, faptele inculpatului tulburând ordinea și liniștea publică.

Tribunalul a mai reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal și că a achitat cheltuielile determinate de spitalizarea victimei S.N. Instanța de fond a reținut, pe de altă parte, comportarea bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor, constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a fost implicat în diverse programe de voluntariat, are loc de muncă, a participat la diverse programe de formare profesională, a fost caracterizat pozitiv de profesori, motive în raport de care s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele urmând a fi reduse sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 76 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatului, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 86 1 alin. (1) C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani (în cazul concursului de infracțiuni); infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.; s-a apreciat, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86 1 C. pen., condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare formând convingerea instanței este că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție de către inculpat a pedepsei aplicate. Această convingere a fost fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, apreciindu-se că prin fixarea unui termen maxim de încercare (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații în sarcina inculpatului sunt de natură a atinge scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul P.A.R. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor care au fost aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a acestora, precum și sub cel al omisiunii de a se face aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008. În apelul său, inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tâlhărie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. Prin decizia penală nr. 218/A din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public și inculpatul P.A.R. S-a desființat, în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului P.A.R. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. S-au aplicat dispozițiile art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, urmând ca această măsură să se pună în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpatului P.A.R. în raport de acuzațiile care i se aduc prin actul de inculpare, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Cât privește infracțiunea de tâlhărie pretins a fi săvârșită în dauna martorei H.I.D., s-a reținut că sancționarea inculpatului și sub acest aspect este eronată, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă.

Astfel, s-a reținut că, dacă sub aspectul laturii obiective, elementul material al acesteia include două activități strâns legate între ele, dintre care activitatea principală este furtul, iar activitatea secundară este folosirea violenței sau a amenințării ori punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, iar raportul de cauzalitate presupune ca actele de violență, amenințare sau constrângere să fi fost efectuate pentru a păstra bunul furat ori pentru a înlătura urmele faptei, elementul subiectiv constă tocmai în voința de a efectua atât acțiunea principală, cât și cea adiacentă. În lipsa unei poziții subiective complexe, nu va exista infracțiunea de tâlhărie, dat fiind că întotdeauna va trebui să existe atât reprezentarea „rezultatului final”, ce decurge din îmbinarea tuturor elementelor subiective, cât și reprezentarea „fiecărui element în parte”, al voinței infracționale, respectiv furtul și violența.

De asemenea, s-a arătat că latura subiectivă a tâlhăriei include și scopul însușirii pe nedrept al unui bun, care trebuie să existe, ca și în cazul furtului, în momentul săvârșirii faptei, fără a fi necesară realizarea sa efectivă. Dacă acest scop lipsește, nu se realizează activitatea principală a tâlhăriei (furtu