ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3393/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3393/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3650 din 8

noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

47322/3/2011 s-a dispus admiterea recursului declarat de recurentul inculpat P.A.R.

împotriva deciziei penale nr. 218/A din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, în vederea soluționării apelurilor.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 185/F din data de 13 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală în Dosarul nr. 47322/3/2011, s-a hotărât următoarele:

În baza art. 20

raport la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art.

76 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen. inculpatul P.A.R., a fost condamnat

la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă

la omor calificat.

În baza art. 211

alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a),

art. 76 lit. b) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an

închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 321

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. același

inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul

urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71

C. pen. inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen

de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, conform programului stabilit

de această instituție;

b) să anunțe,

în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen., inculpatul a fost oblicat ca, pe durata termenului de încercare:

a) să desfășoare

o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

c) să nu conducă

niciun autovehicul.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 359

C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat

că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 7 decembrie 2010 la 6

ianuarie 2011.

A fost respinsă

cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

S-a luat act că

persoanele vătămate H.I.D. și S.N. nu au participat în procesul penal în calitate

de părți vătămate și nu s-au constituit părți civile.

A fost respinsă

acțiunea civilă a părții civile Spitalul Universitar de Urgență B., constatând prejudiciul

acoperit.

În baza art. 191

alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate de stat

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond, a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București nr. 4740/P/2010 din 9 iunie 2011, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor

de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175

lit. i) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b)

și lit. c) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Prin actul de

sesizare s-a dispus, de asemenea, încetarea urmăririi penale față de P.A.R., pentru

săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180

alin. (1) C. pen. și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. săvârșite

asupra persoanei vătămate H.I.D. și neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea

formulată de P.A.R., față de persoana rămasă neidentificată sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportta art.

174-art. 175 lit. i) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C.

pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice,

prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare

al instanței s-au reținut, în esență, următoarele aspecte privind situația de fapt:

6 decembrie 2010, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., sector 1, inculpatul

P.A.R. a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar,

orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care

a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l

sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile,

faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. f) C. pen.

6 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, în timp ce inculpatul se afla împreună cu

martora H.I.D., în autoturismul acestuia, pe strada B., sector 1, prin violență,

a deposedat-o pe martora H.I.D. de un telefon mobil marca „N.”, pe care și l-a însușit

pe nedrept, faptă care întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

6 decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sector 1, inculpatul a provocat

scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i

avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca „R.L.”, a efectuat,

în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele

aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați

în zonă, mulți dintre aceștia apelând „Serviciul Unic de Urgență 112”, faptă care

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.

pen.

Examinând materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de 6

decembrie 2010, în jurul orei 17:00, martora H.I.D. l-a contactat telefonic pe inculpatul

P.A.R., cu care a avut anterior o relație de prietenie, stabilind să se întâlnească

în cursul aceleiași zile, în apropierea blocului unde locuiește inculpatul, cu scopul

de a-i restitui acestuia suma de 200 RON pe care acesta i-o împrumutase anterior.

La un moment dat,

inculpatul a plecat în căutarea martorei, deplasându-se cu autoturismul marca R.L.,

de culoare gri metalizat, pe străzile din apropierea Gării de Nord, unde martora

i-a spus că va merge pentru a scoate banii de la un bancomat.

În timp ce se

afla pe strada B., inculpatul P.A.R. a observat martora în trafic, conducând autoturismul

marca V.P., de culoare albastră și i-a făcut semn să oprească. Martora a oprit și

a parcat autoturismul pe un trotuar, pe strada B., în apropierea intersecției cu

strada M., după care a urcat în mașina condusă de inculpat.

Inculpatul P.A.R.

și martora H.I.D. au stabilit să facă o plimbare, cei doi deplasându-se timp de

aproximativ 30 de minute cu autoturismul condus de inculpat în timp ce se aflau

în autoturism, martora i-a restituit suma datorată și au discutat amical, astfel

cum rezultă din declarațiile martorei și inculpatului (care se coroborează sub acest

aspect).

La un moment dat,

martora i-a solicitat inculpatului să o ducă înapoi la locul unde parcase mașina,

întrucât își lăsase mașina la vedere „într-o zonă rău famată”. Între timp, inculpatul

și martora au început să discute despre noua relație a martorei, inculpatul cerându-i

detalii despre aceasta.

În declarațiile

date în cursul urmăririi penale, martora a precizat că, după ce a refuzat propunerea

inculpatului de a relua relația și i-a spus acestuia că se întâlnește cu altcineva,

inculpatul i-a cerut telefonul mobil, pentru a căuta numărul de telefon a noului

său prieten. Întrucât a refuzat, inculpatul a început să o înjure și să o agreseze

fizic, trăgând-o de păr și cerându-i telefonul mobil. Martora a precizat că i-a

înmânat acestuia telefonul întrucât îi era teamă de inculpat în cursul cercetării

judecătorești, în prima declarație, martora a adăugat că prima dată a înmânat telefonul

închis, însă, la cererea acestuia, a introdus codul pin. Martora a mai precizat

că a fost îmbrâncită de inculpat în mașină și că a ripostat și l-a îmbrâncit pe

inculpat

Inculpatul a precizat

că martora i-a înmânat telefonul de bună voie și, după ce a început să se uite în

agendă, martora a început să țipe, încercând să-l împiedice să se uite în telefon,

motiv pentru care, a îmbrâncit-o pentru a o ține departe. Inculpatul a mai arătat

că martora a ieșit din mașină țipând și că a ieșit după ea, dându-i o palmă peste

față, spunându-i să nu mai țipe. Inculpatul a motivat lovirea martorei prin faptul

că „i se părea o ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”.

S-a reținut că

inculpatul și martora au fost singurele persoane prezente la acest moment inițial

al conflictului, astfel s-a apreciat, în funcție de sinceritatea declarațiilor acestora,

care declarații a urmat a le reține pentru stabilirea situației de fapt. Astfel,

s-a reținut că martora a declarat constant că, după ce a coborât din mașina inculpatului

și s-a îndreptat spre mașina sa, inculpatul a venit din urmă și a lovit-o cu pumnul

în zona feței, trăgând-o în continuare de păr, motiv pentru care a început să țipe,

în speranța că cineva îi va veni în ajutor, rugându-l, de asemenea, pe inculpat

să îi returneze telefonul, însă acesta a refuzat, cerându-i să-i spună cum este

trecut prietenul său în telefonul. În acest context, tribunalul a înlăturat declarațiile

inculpatului, în sensul că a lovit martora pentru că „i se părea o ipocrizie să

țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”, apreciind că susținerile acestuia

cu privire la lovirea martorei au fost contradictorii.

Astfel, în fața

judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă inculpatul

a menționat că nu a lovit-o pe martoră cu pumnul în zona feței, pentru ca în declarațiile

ulterioare să revină asupra acestui aspect, ceea ce creează un dubiu puternic cu

privire la sinceritatea inculpatului. Declarațiile inculpatului au fost înlăturate

în mare măsură, fiind infirmate de ansamblul materialului probator administrat în

cauză.

Instanța de fond

reține că inculpatul a lovit martora în scopul păstrării bunului sustras, deși martora

cerea insistent restituirea acestuia.

La momentul arătat,

de cei doi s-a apropiat martorul S.N., care a întrebat-o pe martora H.I.D. dacă

îl cunoaște pe inculpat. Astfel cum a rezultat din declarațiile martorului S.N.

date în cursul urmăririi penale în momentul în care inculpatul și martora H.I.D.

se certau în stradă, inculpatul avea în mână două telefoane mobile (sau cel puțin

un telefon, astfel cum precizează martorul în cursul cercetării judecătorești),

iar fata îi cerea, țipând, să îi restituie telefonul. Aceste declarații au infirmat

susținerile inculpatului în sensul că, înainte de a ieși din mașină, a lăsat ambele

telefoane pe bordul mașinii, inculpatul încercând astfel să motiveze de ce nu a

restituit martorei telefonul la cererea insistentă a acesteia. Martorul a mai arătat

că a intervenit, spunându-i inculpatului să îi restituie fetei telefonul, însă inculpatul

i-a răspuns pe un ton răstit, fără a auzi însă ce anume. Având în vedere că martora

H.I.D. i-a spus că inculpatul este fostul său prieten, martorul S.N. nu a mai intervenit

în acest moment.

Instanța de fond

a înlăturat susținerile martorei H.I.D. din cursul urmăririi penale, în sensul că

telefonul său rămăsese în autoturismul inculpatului. De altfel, în cursul cercetării

judecătorești, martora a revenit asupra acestui aspect și a precizat că nu știe

dacă inculpatul avea telefonul său în mână în momentul în care a ieșit din autoturism.

La un moment dat,

inculpatul a urcat pe capota autoturismului marca V.P., aparținând martorei, apoi

trecând peste parbriz, a urcat pe plafon, unde a sărit de câteva ori până când a

provocat îndoirea acestuia și spargerea lunetei. În acest timp, martora plângea

și striga la inculpat să înceteze, în cele din urmă acesta coborând de pe autoturism

și îndreptându-se în grabă în direcția Pieței M., telefonul martorei rămânând în

posesia sa.

În ceea ce privește

motivul pentru care inculpatul s-a urcat pe mașina martorei, atât inculpatul, cât

și martora au precizat că de ei s-a apropiat un grup de 4, 5 persoane (care, potrivit

susținerilor inculpatului, aveau în mâini diverse obiecte, un cuțit, un băț sau

o țeava), inculpatul motivând că s-a urcat pe mașina martorei pentru a ajunge la

mașina sa. Instanța de fond nu și-a însușit, însă, această susținere a inculpatului,

întrucât, din declarația martorilor M.M., G.E., D.I., a rezultat că inculpatul a

sărit pe platforma autoturismului de câteva ori, gest care nu poate fi justificat

de susținerile inculpatului, în sensul că doar a vrut astfel să ajungă la autoturismul

său. Mai mult, prezența mai multor persoane în acest moment inițial al conflictului

este a fost infirmată de martorul M.M. și de martorul D.I. Acest ultim martor a

precizat că l-a văzut pe inculpat sărind pe capotă, pe plafonieră și pe portbagajul

martorei. Martorul a precizat că împreună cu un coleg de serviciu, a ieșit din magazin,

întrucât auzise o bubuitură, și astfel l-a observat pe inculpat sărind pe mașină

și că lângă inculpat și martoră nu se mai afla altă persoană.

Mai mult, din

fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului Tribunalul a reținut

că la nivelul capotei motor și pe plafonul autoturismului a fost descoperită o cărare

de urme, respectiv 10 forme de încălțăminte. Acest număr de urme nu s-ar justifica

dacă inculpatul doar ar fi urcat pe capotă, plafonieră și ar fi coborât prin dreptul

portbagajului pentru a scăpa, conform susținerilor sale, de persoanele care se apropiau.

Auzind zgomotul,

martorul I.G., care lucra în calitate de lucrător comercial la un magazin din apropiere,

a ieșit din magazin, s-a apropiat de martora H.I.D., care între timp, urcase în

mașina sa și încerca să plece și, observând starea de tulburare a acesteia, faptul

că plângea și era speriată, a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i: „Mi-a

luat telefonul!”.

Martorul I.G.

a apelat, de pe telefonul său mobil, cu nr. de apel X1, serviciul de urgență 112,

la ora 18:57, comunicându-i operatorului că pe strada B., vis-a-vis de un magazin

de corpuri de iluminat, „z-a spart mașina la o fată, a sărit pe ea, i-a luat telefonul,

i-a spart geamul șt (...)”.

Martorul I.G.

i-a dat telefonul martorei H.I.D., care i-a spus operatorului de la serviciul urgențe,

printre altele, că „momentan sunt în șoc. Nu știu dacă mă doare”. Operatorul a făcut

legătura martorei cu operatorul de la „Dispeceratul de Urgență” al D.G.P.M.B., martora

spunându-i acestuia, printre altele, că „m-a bătut un băiat și a sărit pe mașina

mea și a spart-o (...) Parbrizul. Mă rog, luneta, că a sărit pe plafon (...)”.

După finalizarea

acestei convorbiri de pe telefonul său mobil, martorul I.G. a revenit în magazinul

unde lucra.

După ce a sărit

pe autoturismul martorei și a provocat îndoirea plafonului și spargerea lunetei,

inculpatul P.A.R. a urcat în autoturismul său și a plecat în direcția Pieței M.

După câteva minute, inculpatul a revenit din aceeași direcție, la volanul autoturismului

R.L., și s-a îndreptat spre locul unde martora H.I.D. discuta cu martorul M.M. și

cu alte persoane care se opriseră la fața locului.

Inculpatul P.A.R.

a efectuat o manevră bruscă de întoarcere a autoturismului cu 180 de grade, orientându-l

din nou în direcția Pieței M. și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, îndreptându-l

spre locul în care se aflau martora H.I.D. și martorul M.M., care s-au adăpostit

între autoturismul martorei, parcat pe trotuar și zidul clădirii. Pe trotuar, în

direcția autoturismului, se afla un grup de persoane care s-a ferit din direcția

autoturismului.

Instanța de fond

a reținut aceste aspecte coroborând declarațiile martorilor M.M., G.E., S.N., M.L.

și N.R.A. La acest punct al conflictului, declarațiile inculpatului au fost contrazise

de ansamblul materialului probator administrat Inculpatul a precizat că după ce

a plecat, a văzut un grup mare de persoane înconjurând-o pe martoră și, crezând

că „urmează să o agreseze pe aceasta”, s-a întors. Astfel, inculpatul a precizat

că după ce a întors mașina pe contrasens a parcat la 5-10 metri mai jos de mașina

H.I.D. și că în acel moment nu o vedea, ultima oară când o văzuse ea fugea pe linia

magazinelor. Aceste afirmații ale inculpatul sunt contrazise însă de martorii audiați,

care au precizat că, în momentul în care inculpatul a întors mașina, s-a îndreptat

către un grup de persoane, între care se afla și martora H.I.D., martorul M.M. și

persoana vătămată S.N., cu intenția de a-i lovi pe aceștia.

Astfel, martorul

M.M. a precizat că inculpatul a ajuns cu autoturismul în dreptul lor, s-a oprit,

s-a uitat câteva momente la ei, după care a urcat cu botul autoturismului pe trotuar,

unde se afla grupul respectiv de persoane, care s-a ferit din direcția mașinii.

Aceleași aspecte sunt precizate și de martorul G.E., care a precizat că inculpatul

s-a urcat cu mașina pe trotuar, iar persoanele care se aflau în stația de autobuz

au fost nevoite să se ferească din calea mașinii. Declarațiile acestor martori s-au

coroborat și cu declarațiile martorului S.N., care a arătat în cursul urmăririi

penale că inculpatul a „făcut cu mașina o mișcare în direcția mea, ca și când ar

fi vrut să dea peste mine. La câțiva metri de mine, remarcând pe trotuar și alte

persoane, a orientat autoturismul cu mișcări bruște spre trotuar, încercând să lovească

și persoanele respective”. În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat

că inculpatul a intrat cu botul mașinii perpendicular în stația de autobuz, unde

se aflau mai multe persoane care așteptau autobuzul.

Aceleași aspecte

au rezultat și din declarațiile martorilor D.I., M.L. și N.R.A. [declarațiile ultimilor

doi fiind valorificate în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.].

De asemenea, martora

H.I.D. a precizat că în acest moment inculpatul făcea manevre înainte, înapoi, pe

o distanță de 1 metru, aspect care, coroborat cu declarațiile martorilor menționați,

a confirmat împrejurarea că inculpatul, după ce a întors autoturismul și a intrat

pe contrasens, a intrat cu mașina în grupul de persoane aflat pe strada B., persoane

care au fost nevoite să se ferească pentru a nu fi lovite de autoturismul condus

de inculpat.

În contextul arătat

instanța de fond nu a reținut susținerile inculpatului în sensul că a revenit la

fața locului pentru că a observat un grup mare de persoane și a crezut că „urmează

să o agreseze pe aceasta” (pe martora H.I.D., n. inst), în aceste condiții, neputându-se

explica de ce inculpatul a intrat violent cu mașina în grupul de persoane care o

înconjura pe aceasta și, mai mult, de ce a efectuat manevre violente cu autoturismul

în direcția acesteia și a persoanelor din jurul său.

După acest moment,

mașina inculpatului a fost înconjurată de mai multe persoane, care i-au strigat

acestuia să se oprească și s-au apropiat de autoturism, încercând să îl blocheze.

Inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre bruște, față-spate, urmărindu-i cu

autoturismul pe martorul M.M. și pe H.I.D.

Astfel, martorul

M.M. a precizat că în timpul în care inculpatul făcea manevre cu mașina, el și martora

H.I.D. se fereau pentru a nu fi loviți, martorul M.M. trăgând-o pe martora de mână

pentru a o feri din direcția mașinii. Martorul a precizat că, la un moment dat,

s-au refugiat în spatele mașinii, pentru a nu fi loviți, întrucât „cânii ne deplasam

în fața mașinii, inculpatul venea către noi în față, iar când ne ascundeam în spatele

mașinii, venea după noi în spate”. Aceleași aspecte sunt menționate și de martora

R.I.C., care a precizat că a văzut „un autoturism făcând manevre înainte-înapoi

pe lângă un autoturism parcat pe trotuar și trei persoane, doi băieți și o fată,

care erau speriați, fugeau în spatele acelei mașini, în funcție de manevrele pe

care Ie făcea autoturismul. Impresia mea era că cei trei vroiau să fugă de acolo,

însă pe oriunde încercau să fugă, fie prin stânga, fie prin dreapta, mașina respectivă

venea după ei”.

De asemenea, martorul

D.I., care lucra la un magazin din apropierea locului incidentului a precizat că,

în momentul când a ieșit din magazin, „am văzut că inculpatul făcea niște scheme

cu mașina și lovea un cetățean (...) Am văzut că inculpatul a încercat să lovească

cu mașina lui această persoană, pe acest bărbat nu l-a lovit, a întors puțin mașina

și a intrat în mașina fetei și apoi l-am văzut urcând cu mașina pe trotuar, a lovit

și a dărâmat un tomberon, a lovit un al doilea cetățean care se afla pe trotuar.

L-a dărâmat și s-a urcat peste el și a făcut aceste lucruri dintr-o singură mișcare”.

Inculpatul a continuat

să efectueze manevre cu autoturismul și a îndreptat mașina către victima S.N. și

o persoană rămasă neidentificată, orientând prin mișcări bruște față-spate, autoturismul

în direcția acestora care încercau, în continuare, să îl oprească. Astfel, victima

S.N. a tras de portiera autoturismului inculpatului, încercând astfel să îl oprească.

În aceste condiții, persoana vătămată S.N. și persoana rămasă neidentificată s-au

adăpostit după un stâlp de beton situat pe trotuar pe care era montat un coș de

gunoi, inculpatul încercând să pătrundă cu autoturismul printre zidul clădirii și

stâlpul de beton.

În aceste împrejurări,

întrucât inculpatul continua să efectueze manevre violente cu mașina pe trotuar,

orientând-o spre persoanele aflate acolo, persoana de sex masculin, rămasă neidentificată,

descrisă de martorii oculari ca fiind în vârstă de aproximativ 25 de ani, de etnie

rromă, a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras două focuri în parbrizul autoturismului

condus de inculpat. Aceste aspecte sunt confirmate și de fotografiile realizate

cu ocazia cercetării la fața locului, din care Tribunalul reține că, la nivelul

parbrizului, în partea dreaptă, s-a constatat prezența a două focare de spargere,

din care radiază mai multe fisuri radiale și concentrice. Martorul M.M. a precizat

în cursul urmăririi penale că bărbatul de etnie rromă a tras 2-3 focuri înspre parbriz,

însă parbrizul era intact (acest ultim aspect este însă infirmat de fotografiile

realizate cu ocazia cercetării la fața locului) și că acesta s-a apropiat de portiera

stânga față a mașinii R.L. și a mai tras 2-3 focuri de armă în geamul acestei portiere,

fără a-l sparge. Tribunalul reține însă că din planșele foto, efectuate cu ocazia

cercetării la fața locului a autoturismului R.L., nu rezultă că geamul portierei

stânga față a fost lovit sau fisurat, avariile constatate fiind la nivelul caroseriei.

Mai mult, martorul a declarat că aceeași persoană neidentificată a lovit cu o piatră

geamul stânga față, a lovit parbrizul pe partea pasagerului și a lovit cu mânerul

unui cuțit în parbrizul mașinii conduse de inculpat.

La un moment dat,

persoana vătămată S.N., fiind orientată cu fața spre partea frontală a autoturismului

manevrat cu mișcări bruște, față-spate, de inculpat, a pus mâinile pe capota acestuia,

încercând să îl oprească.

În ceea ce privește

acest moment al incidentului, s-a constatat că declarațiile martorilor sunt contradictorii.

Astfel, martorul

M.M. a precizat că inculpatul a avansat ușor, împingând partea vătămată până aceasta

s-a dezechilibrat și a căzut în genunchi, iar în timp ce acesta se ridica inculpatul

a accelerat, prinzând partea vătămată sub mașină și că în timp ce era cu mașina

deasupra persoanei vătămate, inculpatul a mai dat de câteva ori în față și în spate,

persoana vătămată rămânând sub mașină.

S-a constatat

că și declarațiile martorei R.I.C. sunt, de asemenea, contradictorii sub acest aspect,

în cursul urmăririi penale martora a precizat că în urma mai multor manevre ale

autoturismului, persoana vătămată s-a dezechilibrat iar inculpatul a trecut peste

el cu mașina, în timp ce, în cursul cercetării judecătorești martora a precizat

inițial că persoana vătămată se afla în spatele mașinii sau în lateral când s-a

dezechilibrat și a căzut, pentru ca ulterior să precizeze că nu a văzut momentul

în care victima a căzut, deci nu poate preciza dacă a fost lovit de mașină sau s-a

dezechilibrat.

Martorul G.E.

a declarat, însă, în cursul cercetării judecătorești că victima se afla cu spatele

spre mașină, încercând să fugă, în momentul în care a fost lovită, iar inculpatul

s-a urcat cu mașina peste acesta, însă nu a mai putut face nicio manevră, întrucât

mașina rămăsese cu o roată în aer. Martorul I.G., care se afla într-un magazin din

apropiere în momentul lovirii victimei, a precizat că nu a văzut momentul lovirii

victimei, însă a văzut-o cu mâinile pe capota autoturismului condus de inculpat

și ulterior, când se afla sub mașina inculpatului, cu picioarele sub mașină și restul

corpului în afară.

Instanța de fond

a reținut că declarațiile martorilor s-au coroborat sub aspectul faptului că persoana

vătămată era întins pe burtă, cu fața în jos, în momentul în care a fost scoasă

de sub mașină (declarațiile martorului M.M., M.L., G.E., D.I.).

În aceste condiții,

s-a apreciat ca verosimilă declarația martorului G.E., în sensul că victima, după

ce s-a sprijinit cu mâinile de capota mașinii condusă de inculpat, s-a întors cu

spatele, încercând să fugă, însă inculpatul l-a lovit, urcând cu roțile autoturismului

peste acesta. De altfel, este singura declarație care explică astfel de ce victima,

în momentul în care a fost scoasă de sub mașină, se afla cu fața în jos. În plus,

Tribunalul a reținut că evenimentele s-au desfășurat cu o mare repeziciune, fiind

suficient ca oricare dintre martorii oculari să nu observe o secvență în desfășurarea

evenimentelor ca să nu mai poată reda fidel tot cursul desfășurării incidentului.

Persoana vătămată

a precizat în cursul urmăririi penale că a simțit cum autoturismul a trecut peste

el de aproximativ 2-3 ori cu mișcări înainte-înapoi, auzind și cum inculpatul schimba

vitezele.

Victima S.N. și-a

pierdut pentru moment cunoștința și a rămas cu corpul sub autoturism, între roțile

din față, iar inculpatul P.A.R. a încercat să pună din nou în mișcare autoturismul

însă nu a mai reușit.

Inculpatul a declarat

că o persoană a tras două gloanțe prin parbriz, după care a tras mai multe gloanțe

prin geamul din stânga spate, care era deschis, fiind lovit în zona capului, în

brațul drept și în spate. Acest aspect a rezultat și din cuprinsul raportului de

expertiză medico-legală din 7 martie 2011 al I.N.M.L. potrivit căruia inculpatul

a prezentat 3 plăgi superficiale prin împușcare cu glonț de cauciuc, 2 la nivelul

regiunii omoplatului stâng și torace posterior median și antebraț drept, necesitând

pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a menționat, însă,

că nu a observat că ar fi lovit cu mașina pe cineva și că după ce a fost lovit a

început să-i țiuie urechile, vederea era încețoșată și instinctiv a tras de volan

dreapta, a ridicat ambreiajul, însă motorul s-a oprit, motiv pentru care a coborât

din mașină și a fugit.

Instanța de fond

nu își poate însuși aceste susțineri ale inculpatului dat fiind că, pe de o parte,

martorii au precizat că motorul autoturismului condus de inculpat nu s-a oprit (martorii

G.E. și R.I.C.), iar pe de altă parte, martorul M.M. a declarat în cursul urmăririi

penale că nu își amintește dacă bărbatul de etnie rromă a tras a treia oară cu pistolul

înainte sau după ce inculpatul a lovit persoana vătămată cu R.L.-ul, aspect pe care

nu l-a putut preciza cu certitudine nici în cursul cercetării judecătorești. Martora

R.I.C. a precizat că a auzit împușcăturile cu câteva minute înainte de căderea victimei,

martorul G.E. a menționat că au trecut cel puțin 30 de secunde din momentul ultimei

împușcături până când inculpatul a făcut manevra de intrare în spatele stâlpului

(care este anterioară momentului lovirii victimei). Astfel, Tribunalul nu și-a însușit

mențiunea din actul de sesizare în sensul că persoana neidentificată a tras ultimele

trei focuri de armă (lovindu-l pe inculpat în spate și în brațul drept) după ce

victima S.N. a fost lovită de autoturismul condus de inculpat. Totuși, s-a reținut

că între momentul împușcării inculpatului și lovirea victimei a trecut o perioadă

suficientă de timp care să infirme susținerile inculpatului în sensul că nu și-a

dat seama de faptul că ar fi lovit pe cineva datorită faptului că a fost împușcat.

Tribunalul a înlătura

afirmațiile inculpatului (susținute de martorii H.I.D. lulia și S.N. în cursul cercetării

judecătorești), în sensul că, pe parcursul acestor manevre, ar fi claxonat în continuu

și s-a asigurat, fiind infirmate de declarațiile martorilor M.M., I.G., D.I.

între timp, martorii

M.M. și H.I.D. au reușit să traverseze strada și să se adăpostească într-o măcelărie.

Pentru a-l determina

pe inculpat să se oprească, martorul D.I. a intervenit și a lovit cu mâinile în

geamul portierei din stânga față a autoturismului R.L., astfel cum rezultă din declarațiile

acestuia și din raportul de constatare tehnico-științifică care confirmă că urmele

palmare și digitale ridicate de pe suprafața exterioară a geamului portierei stânga

față a autoturismului inculpatului aparțin martorului. Acesta i-a spus inculpatului

să se dea jos să îl ajute, însă inculpatul a ieșit din mașină și a fugit, fiind

urmărit de martor, care însă nu l-a prins.

Victima S.N. a

rămas în stare de inconștiență sub autoturism, iar pentru a-l elibera, mai multe

persoane aflate la fața locului, între care martorii M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A.,

au răsturnat autoturismul și l-au scos, victima fiind ulterior preluat de o ambulanță

care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență B., unde a fost internat

cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral minor; excoriații faciale; contuzie

toracică; contuzie gambă stângă și gleznă stângă; halenă etanolică.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală întocmit în cauză, victima a prezentat leziuni traumatice

care au putut fi produse prin lovire cu și de corp plan dur excoriații, echimoze

precum și printr-un mecanism de inversie cu piciorul fixat în fiexie plantară, prin

comprimarea piciorului între două planuri dure (luxație subtalara talarocalcaneonaviculară

stânga); leziunile au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale

și nu au pus în primejdie viața victimei.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului P.A.R. care, la data de 6 decembrie 2010, în jurul

orei 18:30, a sustras un telefon mobil marca N. de la martora H.I.D., după care

a întrebuințat violențe în scopul păstrării bunului sustras, întrunește elemente

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

S-a arătat că,

sub aspectul laturii obiective, în conținutul infracțiunii de tâlhărie reținute

intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în elementul

material cu structură complexă al infracțiunii, dintre care una principală, furtul,

în sensul art. 208 C. pen. și a doua, concretizată în amenințarea sau constrângerea

fizica a părții vătămate. În cauză, inculpatul P.A.R. a exercitat acte de violență

asupra martorei H.I.D., în scopul remiterii de către aceasta a telefonului mobil,

inculpatul refuzând restituirea acestuia la cererea insistentă a martorei-persoană

vătămată și folosind acte de violență pentru păstrarea bunului sustras. Astfel,

prin deposedarea victimei și împosedarea inculpatului cu bunul acesteia s-a realizat

elementul material al infracțiunii de furt, infracțiune care a fost urmată de întrebuințarea

de violențe, care au constat în lovirea martorei, fiind astfel întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

În ceea ce privește

urmarea imediată a infracțiunii s-a reținut că aceasta este complexă, constând în

paguba produsă patrimoniului persoanei vătămate prin sustragerea telefonului, iar

pe de altă parte atingerea adusă integrității fizice prin folosirea de violențe.

Legătura de cauzalitate între acțiunile ce compun elementul material al infracțiunii

și urmările efectiv produse rezultă din materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție directă,

calificată prin scop, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul

urmărind intrarea fără drept în posesia telefonului aparținând martorei. Faptul

că telefonul fusese anterior dat de inculpat martorei, astfel cum a precizat acesta,

nu are nicio relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în condițiile

în care la momentul săvârșirii faptei, bunul se afla în detenția legitimă a martorei.

Pe de alta parte însă, Tribunalul a reținut că intenția inculpatului a fost una

supravenită, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, intenția inițială a inculpatului

nu a fost cea de a-și însuși fără drept telefonul martorei, ci de a verifica numărul

de telefon al prietenului acesteia. Intenția de însușire fără drept a intervenit

ulterior, în stradă, când partea vătămată îi cerea insistent restituirea acestuia,

iar inculpatul a refuzat și, pentru păstrarea bunului sustras, a lovit martora cu

pumnul în față.

S-a constatat

că săvârșirea faptei în timpul nopții și într-un loc public a fost indubitabil dovedită

prin întreg probatoriul administrat în cauză, ceea ce face aplicabile circumstanțele

agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

S-a mai reținut

că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, conducând autoturismul marca

R.L., pe strada B., a lovit victima S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l

sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, elementul material a constat în lovirea victimei cu autoturismul, în

timp ce acesta încerca să blocheze mașina condusă de inculpat, ca urmare a manevrelor

violente efectuate de acesta.

Urmarea imediată

a infracțiunii a constat în punerea în primejdie a vieții victimei, iar legătura

de cauzalitate între acțiunea inculpatului și rezultatul produs a rezultat din întreg

probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii

subiective, Tribunalul a reținut săvârșirea infracțiunii cu intenție indirectă,

în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul, prin

efectuarea manevrelor violente în direcția victimei, a prevăzut faptul că viața

acesteia poate fi pusă în pericol și, deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat

posibilitatea producerii lui.

Instanța de fond

nu a reținut, însă, susținerile inculpatului, în sensul că faptei îi lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, sub forma

intenției. Astfel, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a lovi vreo persoană,

că intenția sa a fost de a-și asigura scăparea de violențele exercitate asupra sa

și că „dacă ar fi vrut să lovească pe cineva ar fi putut să o facă”. Inculpatul,

prin apărător, a precizat de asemenea, că un alt argument al lipsei intenției este

zona, natura și consecințele leziunilor relevă o intensitate extrem de redusă a

leziunilor, leziunea cea mai severă fiind luxația. A mai arătat că opinia expertului

parte a consemnat faptul că leziunile osteoarticulare ale piciorului stâng s-au

putut produce prin călcare; nu s-a putut susține obiectiv comprimarea între planuri

dure la alt nivel decât al piciorului și nu s-a putut susține obiectiv caracterul

repetitiv al mecanismelor lezionare.

S-a constatat

că opiniile celor doi experți concordă în ceea ce privește leziunile suferite de

victima S.N., însă în aprecierea intenției de a ucide Tribunalul a avut în vedere

natura instrumentului folosit, o mașină cu potențial tanato-generator ridicat, zona

corpului vizată, intensitatea loviturii, fiind vorba de un autoturism turat cu putere,

intensitatea loviturii nu poate fi decât una foarte ridicată și faptul că inculpatul,

chiar după ce a trecut cu mașina peste corpul victimei, a încercat din nou să o

pună în mișcare (acțiune nereușită, întrucât mașina a rămas suspendată peste corpul

victimei). Numărul de 40-45 zile de zile de îngrijiri medicale și împrejurarea că

leziunile nu au pus în primejdie viața victimei sunt lipsite de relevanță în stabilirea

intenției de a ucide, relevante în acest sens fiind aspectele menționate anterior.

Nu a fost însușită

opinia inculpatului în sensul că fapta a fost săvârșită în legitimă apărare.

S-a reținut că

din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a inițiat atacul care

a determinat persoana neidentificată să execute focuri de armă și să lovească autoturismul

condus de inculpat, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, manevrele efectuate

de inculpat cu autoturismul au pus în pericol integritatea corporală a persoanelor

aflate la fața locului și, în final, au cauzat punerea în primejdie a victimei S.N.

Astfel, s-a apreciat

că acțiunea persoanei neidentificate (față de care s-a dispus prin rechizitoriu

neînceperea urmăririi penale), care a folosit împotriva inculpatului o armă cu bile

de cauciuc a reprezentat o apărare justificată împotriva unui atac imediat, direct,

material și injust, comis de inculpat, care a pus în pericol grav persoanele menționate.

S-a mai reținut

că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, a provocat scandal, urcând cu

picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după

care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca R.L., a efectuat, în stradă

și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la

fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă,

mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112 (conform

proceselor-verbale de redare a acestor apeluri), întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, elementul material a constat în săvârșirea în public, de către inculpat,

de manifestări care au produs scandal public. Pe de o parte, astfel cum s-a reținut

în situația de fapt, inculpatul a sărit pe plafonul autoturismului martorei H.I.D.,

provocându-i avarii, iar pe de altă parte, a efectuat cu autoturismul marca R.L.

mai multe manevre violente către persoanele aflate la fața locului.

Urmarea imediată

a constat în producerea de scandal public și tulburarea adusă liniștii publice,

respectiv indignare, revoltă, un sentiment general de nesiguranță provocată publicului,

mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112.

Instanța de fond

a evocat convorbirile redate care au relevat indignarea persoanelor prezente în

zonă, acestea fiind revoltate de comportamentul violent al inculpatului, percepându-l

pe acesta ca fiind un pericol pentru ordinea și liniștea publică.

În aceste condiții

s-au înlăturat susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că tulburarea liniștii

publice a fost produsă de persoanele strânse la fața locului, prin riposta lor exagerată,

și nu de inculpat, întrucât conflictul dintre acesta și martora H.I.D. nu a depășit

limitele unor gesturi tolerabile de către societate. Instanța de fond a reținut

că nu cearta dintre cei doi a provocat scandal public, ci, pe de o parte, acțiunea

inculpatului de a sări cu picioarele pe mașina martorei, provocând îndoirea plafonului

și spargerea lunetei și, pe de altă parte, manevrele efectuate de inculpat prin

care acesta a pus în pericol viața persoanelor aflate în zonă, stare de pericol

concretizată prin lovirea victimei S.N.

Legătura de cauzalitate

a rezultat implicit din săvârșirea actelor menționate, provocatoare de scandal public.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât

inculpatul și-a dat seama că se dedă la manifestări de natură să provoace scandal

public, prevăzând producerea rezultatului, acceptând, cel puțin, posibilitatea producerii

acestuia, ceea ce semnifică existența intenției indirecte, prevăzută de art. 19

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului, s-a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.

pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen. raportate la prezenta cauză.

Astfel, în ceea

ce privește infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut că deși această infracțiune are

un grad ridicat de pericol social abstract, gradul de pericol social concret al

infracțiunii deduse judecății este unul mediu, având în vedere că intenția de însușire

fără drept a telefonului mobil al martorei H.I.D. a fost una supravenită; în ceea

ce privește tentativa la infracțiunea de omor, s-a reținut un grad ridicat de pericol

social abstract, dar și concret, întrucât inculpatul, deși a prevăzut faptul că

prin efectuarea manevrelor violente pune în pericol viața victimei, a acceptat producerea

unui astfel de rezultat; în ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice, s-a reținut, de asemenea, un grad relativ

ridicat de pericol social abstract și concret, faptele inculpatului tulburând ordinea

și liniștea publică.

Tribunalul a mai

reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal și

că a achitat cheltuielile determinate de spitalizarea victimei S.N.

Instanța de fond

a reținut, pe de altă parte, comportarea bună a inculpatului înainte de săvârșirea

faptelor, constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a fost implicat

în diverse programe de voluntariat, are loc de muncă, a participat la diverse programe

de formare profesională, a fost caracterizat pozitiv de profesori, motive în raport

de care s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de

art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele urmând a fi reduse sub minimul special prevăzut

de lege, în condițiile art. 76 C. pen.

Cu privire la

individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatului, instanța

a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 86

1

alin. (1) C.

pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa

aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani (în cazul concursului de infracțiuni);

infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare

de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute

de art. 38 C. pen.; s-a apreciat, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul

său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment

pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși

infracțiuni.

Instanța de fond

a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86

1

C. pen., condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare formând convingerea instanței

este că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție de

către inculpat a pedepsei aplicate.

Această convingere

a fost fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta

și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, apreciindu-se că prin fixarea

unui termen maxim de încercare (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul

reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații

în sarcina inculpatului sunt de natură a atinge scopul pedepsei, prevăzut de

art. 52 C. pen., într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim

de detenție.

Împotriva hotărârii

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul P.A.R.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul București a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor

care au fost aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității

de executare a acestora, precum și sub cel al omisiunii de a se face aplicarea dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În apelul său,

inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la

omor și tâlhărie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., iar pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

din tentativă la omor în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 218/A din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public și inculpatul P.A.R.

S-a desființat,

în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

În baza art. 20

C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a)-art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului P.A.R. la o pedeapsă de 6

ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

S-a făcut aplicarea

art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 35

C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales

în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, prevăzute de dispozițiile

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei.

În baza art. 321

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 C. pen. a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de ultraj contra bunelor moravuri.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 33

lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate

și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, urmând

ca această măsură să se pună în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator

administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea

juridică, dar și vinovăția inculpatului P.A.R. în raport de acuzațiile care i se

aduc prin actul de inculpare, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea

de omor și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Cât privește infracțiunea

de tâlhărie pretins a fi săvârșită în dauna martorei H.I.D., s-a reținut că sancționarea

inculpatului și sub acest aspect este eronată, întrucât faptei îi lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă.

Astfel, s-a reținut

că, dacă sub aspectul laturii obiective, elementul material al acesteia include

două activități strâns legate între ele, dintre care activitatea principală este

furtul, iar activitatea secundară este folosirea violenței sau a amenințării ori

punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, iar raportul

de cauzalitate presupune ca actele de violență, amenințare sau constrângere să fi

fost efectuate pentru a păstra bunul furat ori pentru a înlătura urmele faptei,

elementul subiectiv constă tocmai în voința de a efectua atât acțiunea principală,

cât și cea adiacentă.

În lipsa unei

poziții subiective complexe, nu va exista infracțiunea de tâlhărie, dat fiind că

întotdeauna va trebui să existe atât reprezentarea „rezultatului final”, ce decurge

din îmbinarea tuturor elementelor subiective, cât și reprezentarea „fiecărui element

în parte”, al voinței infracționale, respectiv furtul și violența.

De asemenea, s-a

arătat că latura subiectivă a tâlhăriei include și scopul însușirii pe nedrept al

unui bun, care trebuie să existe, ca și în cazul furtului, în momentul săvârșirii

faptei, fără a fi necesară realizarea sa efectivă. Dacă acest scop lipsește, nu

se realizează activitatea principală a tâlhăriei (furtu