ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3650/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3650/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din 13 martie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 47322/3/2011 al Tribunalului București, secția I

penală, instanța de fond a dispus următoarele:

În baza art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.

pen., art. 76 alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.A.R. la o pedeapsă

de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

În baza art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.

pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 321 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat

pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând a

executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de

încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, conform programului

stabilit de această instituție;

b) să anunțe, în

prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice Serviciului

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen., inculpatul a fost obligat, pe durata termenului de

încercare:

a) să desfășoare o

activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

b) să nu conducă

niciun autovehicul.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C.

pen., a căror nerespectare a atras revocarea beneficiului suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

A constatat că

inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 7 decembrie 2010 la 06

ianuarie 2011.

A respins cererea de

revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

A luat act că

persoanele vătămate H.I.D. și S.N. nu au participat în procesul penal în

calitate de părți vătămate și nu s-au constituit părți civile.

A respins acțiunea

civilă a părții civile Spitalul Universitar de Urgență București, constatând

prejudiciul acoperit.

În baza art.

191 alin. (1) C. pen. a

obligat

inculpatul la plata sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București nr. 4740/P/2010 din 09 iunie 2011, s-a dispus trimiterea

în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.A.R., pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordini și

liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., încetarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor

de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. și distrugere,

prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. săvârșite asupra persoanei vătămate H.I.D.

și neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea formulată de P.A.R.,

față de persoana rămasă neidentificată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. art. 174-175 lit. i) C.

pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1)

C. pen.

În actul de sesizare

al instanței s-au reținut, în esență, următoarele aspecte privind situația de

fapt:

decembrie 2010, conducând autoturismul, pe strada B., sect. 1, inculpatul P.A.R.

a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar,

orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în

care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului,

prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare

40-45 de zile, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art 174-175 lit.

i) C. pen.

decembrie 2010, în jurul orei 18.30, în timp ce inculpatul se afla împreună cu

martora H.I.D., în autoturismul acestuia, pe strada B., sect. 1, prin violență,

a deposedat-o pe martora H.I.D. de un telefon mobil, pe care și l-a însușit pe

nedrept, faptă care întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) C. pen.

decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sect. 1, inculpatul a provocat

scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D.,

provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul, a

efectuat, în stradă si pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l

către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și

indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând „Serviciul

Unic de Urgență 112”, faptă care întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În cursul urmăririi

penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarația părții

vătămate S.N. (filele 30-34, vol. I); declarațiile date în calitate de parte

vătămată și respectiv de martor de H.I.D. (pe parcursul urmăririi penale

aceasta a declarat că nu dorește să participe în procesul penal în calitate de

parte vătămată) (filele 35-44, vol. I); procesul-verbal de cercetare la fața

locului (filele 4-29, vol. I); procesul-verbal privind cercetarea criminalistică

a autoturismului găsit la fața locului (filele 5-47, vol. II); declarațiile

martorilor M.M. (filele 45-68, vol. I), M.L. (filele 69-85, vol. I), R.I.C.

(filele 89-105, vol. I), G.E. (filele 106-121, vol. I), N.R.A. (filele 122-135,

vol. I), I.G. (filele 136-137, vol. I), D.I. (filele 138, vol. I ), T.G.

(filele 140-141, vol. I) însoțite de procese verbale de recunoaștere după

planșa foto; raport de expertiză medico-legală din 13 decembrie 2010 din 05

aprilie 2011, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, privind pe partea vătămată S.N.

(filele 84-85, vol. II); raportul de expertiză medico-legală din 07 martie 2011,

întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici (filele 64-66, vol. II); raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică, din 21 ianuarie 2011, întocmit de I.N.M.L.

Mina Minovici (filele 99-102, vol. II); raportul de constatare

tehnico-științifică dactiloscopică din 24 februarie 2011 întocmit de D.G.P.M.B.

- Serviciul Criminalistic (filele 108-116, vol. II); raportul de constatare

tehnico-științifică dactiloscopică din 26 ianuarie 2011 întocmit de D.G.P.M.B.

- Serviciul Criminalistic (filele 123-130, vol. II); raportul de constatare

tehnico-științifică balistică din 24 decembrie 2010 întocmit de D.G.P.M.B. -

Serviciul Criminalistic (filele 138-142); raportul de constatare tehnico

-științifică traseologică din 27 decembrie 2010 întocmit de D.G.P.M.B. -

Serviciul Criminalistic (filele 148-154, vol. II); procesele-verbale de redare

a convorbirilor telefonice înregistrate automat la data de 06 decembrie 2010 la

Direcția pentru Apel Unic de Urgență (filele155-196, vol. II); declarațiile

inculpatului P.A.R. (filele 150-153, 160-161, 192-193, vol. I).

S-a reținut că în

cursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.

322 C. proc. pen., a fost audiat inculpatul P.A.R., în conformitate cu disp.

art. 323 C. proc. pen. (filele 70, 71), martorii M.M. (filele 87, 88), martorii

G.E. (fila 113), R.I.C. (fila 114), I.G. (filele 144, 145), T.G. (fila 175) și D.I.

(filele 195, 196), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul

cauzei.

S-a mai reținut că persoana

vătămată S.N. a declarat, în cursul cercetării judecătorești, că nu dorește să

participe în procesul penal în calitate de parte vătămată și nici nu dorește să

se constituie parte civilă, motiv pentru care a fost audiat în calitate de

martor, conform art. 82 C. proc. pen., declarația acestuia fiind consemnată și

atașată la dosarul cauzei (fila 84).

La data de 04

noiembrie 2011 reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu cu

privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art.

264 C. pen. de către martorul S.N. (proces - verbal de sesizare din oficiu,

filele 107 - 111).

La data de 25

noiembrie 2011 instanța a dispus reaudierea martorului S.N., declarația

acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei (filele 146,

147).

Persoana vătămată H.D.I.

a declarat în cursul urmăririi penale că nu dorește să participe în proces în

calitate de parte vătămată și nu are pretenții civile de la inculpat (fila 42

verso), fiind astfel audiată în calitate de martor în cursul urmăririi penale,

calitate menținută și în cursul cercetării judecătorești (filele 85, 86).

La data de 04

noiembrie 2011 reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu cu

privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C.

pen. de către martora H.D.I. (proces - verbal de sesizare din oficiu, filele

107 - 111).

La data de 25

noiembrie 2011, instanța a dispus reaudierea martorei H.D.I., declarația

acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei (filele 148 -

150).

În ceea ce îl

privește pe martorul M.L., instanța a dispus aducerea acestuia cu mandat de

aducere la adresa de domiciliu, din procesele-verbale întocmite de organele de

poliție rezultând că acesta nu locuiește efectiv la domiciliul indicat, deși în

evidențele poliției figurează cu acest domiciliu (filele 100-102, 137, 138). De

asemenea, martorul nu a putut fi găsit nici la adresa unde locuia fără forme

legale, astfel cum rezultă din procesul - verbal întocmit de către organele de

poliție (fila 192).

În ceea ce îl

privește pe martorul N.R.A., citația emisă la adresa unde locuiește aceasta a

fost restituită cu mențiunea „loc viran” (fila 131), deși în evidențele D.E.P.A.B.D.

figurează cu același domiciliu (potrivit relațiilor furnizate de această

instituție - fila 171). Instanța a dispus citarea martorului și cu mandat de

aducere, din verificările organelor de poliție, rezultând că imobilul în care a

locuit martorul a fost demolat (fila 189).

Având în vedere că

din verificările efectuate a rezultat o imposibilitate obiectivă de audiere a

martorilor M.L. și N.R.A., instanța a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C.

proc. pen., declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale, urmând a

fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

De asemenea, instanța

a administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de inculpat.

Examinând materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de 06

decembrie 2010, în jurul orei 17.00, martora H.I.D. l-a contactat telefonic pe

inculpatul P.A.R., cu care a avut anterior o relație de prietenie, stabilind să

se întâlnească în cursul aceleiași zile, în apropierea blocului unde locuiește

inculpatul, cu scopul de a-i restitui acestuia suma de 200 de lei pe care acesta

i-o împrumutase anterior.

La un moment dat,

inculpatul a plecat în căutarea martorei, deplasându-se cu autoturismul, de

culoare gri metalizat, , pe străzile din apropierea Gării de Nord, unde martora

i-a spus că va merge pentru a scoate banii de la un bancomat.

În timp ce s-a aflat

pe str. B., inculpatul P.A.R. a observat martora în trafic, conducând

autoturismul, de culoare albastră, și i-a făcut semn să oprească. Martora a

oprit și a parcat autoturismul pe un trotuar, pe str. B., în apropierea

intersecției cu str. M., după care a urcat în mașina condusă de inculpat.

Inculpatul P.A.R. și

martora H.I.D. au stabilit să facă o plimbare, cei doi deplasându-se timp de

aproximativ 30 de minute cu autoturismul condus de inculpat. În timp ce se

aflau în autoturism, martora i-a restituit suma datorată și au discutat amical,

astfel cum a rezultat din declarațiile martorei și inculpatului (care se

coroborează sub acest aspect).

La un moment dat,

martora i-a solicitat inculpatului să o ducă înapoi la locul unde parcase

mașina, întrucât își lăsase mașina la vedere „într-o zonă rău famată”. Între

timp, inculpatul și martora au început să discute despre noua relație a

martorei, inculpatul cerându-i detalii despre aceasta.

În declarațiile date

în cursul urmăririi penale, martora a precizat că, după ce a refuzat propunerea

inculpatului de a relua relația și i-a spus acestuia că se întâlnește cu

altcineva, inculpatul i-a cerut telefonul mobil, pentru a căuta numărul de

telefon a noului său prieten. Întrucât a refuzat, inculpatul a început să o

înjure și să o agreseze fizic, trăgând-o de păr și cerându-i telefonul mobil. Martora

a precizat că i-a înmânat acestuia telefonul, întrucât îi era teamă de

inculpat. În cursul cercetării judecătorești, în prima declarație, martora a

adăugat că prima dată a înmânat telefonul închis, însă, la cererea acestuia, a

introdus codul pin. Martora a mai precizat că a fost îmbrâncită de inculpat în

mașină și că a ripostat și l-a îmbrâncit pe inculpat.

Inculpatul a precizat

că martora i-a înmânat telefonul de bună voie și, după ce a început să se uite

în agendă, martora a început să țipe, încercând să-l împiedice să se uite în

telefon, motiv pentru care, susține inculpatul, a îmbrâncit-o pentru a o ține

departe. Mai arată inculpatul că martora a ieșit din mașină țipând și că a

ieșit după ea, dându-i o palmă peste față, spunându-i să nu mai țipe. Inculpatul

motivează lovirea martorei prin faptul că „i se părea o ipocrizie să țipe

într-un cartier rău famat și să atragă atenția”.

S-a reținut că

inculpatul și martora au fost singurele persoane prezente la acest moment

inițial al conflictului, astfel s-a apreciat, în funcție de sinceritatea

declarațiilor acestora, care declarații a urmat a le reține pentru stabilirea

situației de fapt. Astfel, s-a reținut că martora a declarat constant că, după

ce a coborât din mașina inculpatului și s-a îndreptat spre mașina sa,

inculpatul a venit din urmă și a lovit-o cu pumnul în zona feței, trăgând-o în

continuare de păr, motiv pentru care a început să țipe, în speranța că cineva

îi va veni în ajutor, rugându-l de asemenea pe inculpat să îi returneze

telefonul, însă acesta a refuzat, cerându-i să-i spună cum este trecut

prietenul său în telefonul. În acest context tribunalul a înlăturat

declarațiile inculpatului, în sensul că a lovit martora pentru că „i se părea o

ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”, apreciind că

susținerile acestuia cu privire la lovirea martorei au fost contradictorii.

Astfel, în fața

judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă

inculpatul a menționat că nu a lovit-o pe martoră cu pumnul în zona feței,

pentru ca în declarațiile ulterioare să revină asupra acestui aspect, ceea ce

creează un dubiu puternic cu privire la sinceritatea inculpatului. Declarațiile

inculpatului au fost înlăturate în mare măsură, fiind infirmate de ansamblul

materialului probator administrat în cauză.

Instanța de fond a reținut

că inculpatul a lovit martora în scopul păstrării bunului sustras, deși martora

cerea insistent restituirea acestuia.

La momentul arătat de

cei doi s-a apropiat martorul S.N., care a întrebat-o pe martora H.I.D. dacă îl

cunoaște pe inculpat. Astfel cum a rezultat din declarațiile martorului S.N.

date în cursul urmăririi penale (fila 30, verso, vol. I d.u.p.) în momentul în

care inculpatul și martora Harabulă se certau în stradă, inculpatul avea în

mână două telefoane mobile (sau cel puțin un telefon, astfel cum precizează

martorul în cursul cercetării judecătorești - fila 147), iar fata îi cerea,

țipând, să îi restituie telefonul. Aceste declarații au infirmat susținerile

inculpatului în sensul că, înainte de a ieși din mașină, a lăsat ambele

telefoane pe bordul mașinii, inculpatul încercând astfel să motiveze de ce nu a

restituit martorei telefonul la cererea insistentă a acesteia. A mai arătat

martorul că a intervenit, spunându-i inculpatului să îi restituie fetei

telefonul, însă inculpatul i-a răspuns pe un ton răstit, fără a auzi însă ce

anume. Având în vedere că martora H.I.D. i-a spus că inculpatul este fostul său

prieten, martorul S.N. nu a mai intervenit în acest moment.

Instanța de fond a înlăturat

susținerile martorei H.D. din cursul urmăririi penale (fila 43 verso d.u.p.),

în sensul că telefonul său rămăsese în autoturismul inculpatului reținându-se

că în cursul cercetării judecătorești, martora a revenit asupra acestui aspect

și a precizat că nu știe dacă inculpatul avea telefonul său în mână în momentul

în care a ieșit din autoturism.

La un moment dat,

inculpatul a urcat pe capota autoturismului, aparținând martorei, apoi trecând

peste parbriz, a urcat pe plafon, unde a sărit de câteva ori până când a

provocat îndoirea acestuia și spargerea lunetei. În acest timp, martora plângea

și striga la inculpat să înceteze, în cele din urmă acesta coborând de pe

autoturism și îndreptându-se în grabă în direcția Pieței M., telefonul martorei

rămânând în posesia sa.

În ceea ce privește

motivul pentru care inculpatul s-a urcat pe mașina martorei, atât inculpatul,

cât și martora au precizat că de ei s-a apropiat un grup de 4, 5 persoane

(care, potrivit susținerilor inculpatului, aveau în mâini diverse obiecte - un

cuțit, un băț sau o țeavă), inculpatul motivând că s-a urcat pe mașina martorei

pentru a ajunge la mașina sa. Instanța de fond nu și-a însușit această

susținere a inculpatului, întrucât, din declarația martorilor M.M. (fila 87,

dosar instanță) G.E. (fila 87, dosar instanță), D.I. (fila 195, dosar

instanță), a rezultat că inculpatul a sărit pe platforma autoturismului de

câteva ori, gest care nu poate fi justificat de susținerile inculpatului, în

sensul că doar a vrut astfel să ajungă la autoturismul său. Mai mult, prezența

mai multor persoane în acest moment inițial al conflictului a fost infirmată de

martorul M.M. (fila 87, dosar instanță) și de martorul D.I. (fila 195, dosar

instanță). Acest ultim martor a precizat că l-a văzut pe inculpat sărind pe

capota, pe plafoniera și pe portbagajul martorei. Martorul a precizat că

împreună cu un coleg de serviciu, a ieșit din magazin, întrucât auzise o

bubuitură, și astfel l-a observat pe inculpat sărind pe mașină și că lângă

inculpat și martoră nu se mai afla altă persoană.

Mai mult, din

fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului Tribunalul a reținut

că la nivelul capotei motor și pe plafonul autoturismului a fost descoperită o

cărare de urme, respectiv 10 forme de încălțăminte (filele 21 și urm., vol. I d.u.p.).

Acest număr de urme nu s-ar justifica dacă inculpatul doar ar fi urcat pe

capotă, plafonieră și ar fi coborât prin dreptul portbagajului pentru a scăpa,

conform susținerilor sale, de persoanele care se apropiau.

Auzind zgomotul, martorul

I.G., care lucra în calitate de lucrător comercial la un magazin din apropiere,

a ieșit din magazin, s-a apropiat de martora H.I.D., care între timp, urcase în

mașina sa și încerca să plece și, observând starea de tulburare a acesteia,

faptul că plângea și era speriată, a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta

spunându-i: „Mi-a luat telefonul!” (fila 136, vol. I d.u.p., fila 144, dosar

instanță).

Martorul I.G. a apelat,

de pe telefonul său mobil, serviciul de urgență 112, la ora 18.57, comunicându-i

operatorului că pe str. B., vis-a-vis de un magazin de corpuri de iluminat,

„i-a spart mașina la o fată, a sărit pe ea, i-a luat telefonul, i-a spart

geamul și.”

Martorul I.G. i-a dat

telefonul martorei H.I.D., care i-a spus operatorului de la serviciul urgențe,

printre altele, că „momentan sunt în șoc. Nu știu dacă mă doare”. Operatorul a

făcut legătura martorei cu operatorul de la „Dispeceratul de Urgență” al

D.G.P.M.B., martora spunându-i acestuia, printre altele, că „m-a bătut un băiat

și a sărit pe mașina mea și a spart-o (…) Parbrizul. Mă rog, luneta, că a sărit

pe plafon.” (procese - verbale de redare a convorbirilor telefonice - vol. II d.u.p.).

După finalizarea

acestei convorbiri de pe telefonul său mobil, martorul I.G. a revenit în

magazinul unde lucra.

După ce a sărit pe

autoturismul martorei și a provocat îndoirea plafonului și spargerea lunetei,

inculpatul P.A.R. a urcat în autoturismul său și a plecat în direcția Pieței M.

După câteva minute, inculpatul a revenit din aceeași direcție, la volanul autoturismului

și s-a îndreptat spre locul unde martora H.I.D. discuta cu martorul M.M. și cu

alte persoane care se opriseră la fața locului.

Inculpatul P.A.R. a

efectuat o manevră bruscă de întoarcere a autoturismului cu 180 de grade,

orientându-l din nou în direcția Pieței M. și a pătruns cu autoturismul pe

contrasens, îndreptându-l spre locul în care se aflau martora H.I.D. și

martorul M.M., care s-au adăpostit între autoturismul martorei, parcat pe

trotuar și zidul clădirii. Pe trotuar, în direcția autoturismului, se afla un

grup de persoane care s-a ferit din direcția autoturismului.

Instanța de fond a

reținut aceste aspecte coroborând declarațiile martorilor M.M., G.E., S.N., M.L.

și N.R.A.. La acest punct al conflictului, declarațiile inculpatului au fost

contrazise de ansamblul materialului probator administrat. Inculpatul a

precizat că după ce a plecat, a văzut un grup mare de persoane înconjurând-o pe

martora și, crezând că „urmează să o agreseze pe aceasta”, s-a întors. Astfel,

inculpatul a precizat că după ce a întors mașina pe contrasens a parcat la 5-10

metri mai jos de mașina Deliei și că în acel moment nu o vedea, ultima oară

când o văzuse ea fugea pe linia magazinelor. Aceste afirmații ale inculpatului

au fost contrazise însă de martorii audiați, care au precizat că, în momentul

în care inculpatul a întors mașina, s-a îndreptat către un grup de persoane,

între care se afla și martora H.D., martorul M.M. și persoana vătămată S.N., cu

intenția de a-i lovi pe aceștia.

Astfel, martorul M.M.

a precizat că inculpatul a ajuns cu autoturismul în dreptul lor (a celor 5-6

persoane care s-au strâns la locul incidentului, n. inst.), s-a oprit, s-a

uitat câteva momente la ei, după care a urcat cu botul autoturismului pe

trotuar, unde se afla grupul respectiv de persoane, care s-a ferit din direcția

mașinii (fila 87, dosar instanță). Aceleași aspecte au fost precizate și de

martorul G.E., care a precizat că inculpatul s-a urcat cu mașina pe trotuar,

iar persoanele care se aflau în stația de autobuz au fost nevoiți să se

ferească din calea mașinii (fila 113, dosar instanță). Declarațiile acestor

martori s-au coroborat și cu declarațiile martorului S.N. (fila 31, vol. I d.u.p.

și fila 84, dosar instanță), care a arătat în cursul urmăririi penale că

inculpatul a „făcut cu mașina o mișcare în direcția mea, ca și când ar fi vrut

să dea peste mine. La câțiva metri de mine, remarcând pe trotuar și alte

persoane, a orientat autoturismul cu mișcări bruște spre trotuar, încercând să

lovească și persoanele respective”. În cursul cercetării judecătorești,

martorul a arătat că inculpatul a intrat cu botul mașinii perpendicular în

stația de autobuz, unde se aflau mai multe persoane care așteptau autobuzul.

Aceleași aspecte au rezultst

și din declarațiile martorilor D.I., M.L. și N.R.A. (declarațiile ultimilor doi

fiind valorificate în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.).

De asemenea, martora H.D.I.

a precizat că în acest moment inculpatul făcea manevre înainte - înapoi, pe o

distanță de 1 metru, aspect care, coroborat cu declarațiile martorilor

menționați, confirmă împrejurarea că inculpatul, după ce a întors autoturismul

și a intrat pe contrasens, a intrat cu mașina în grupul de persoane aflat pe

strada B., persoane care au fost nevoite să se ferească pentru a nu fi lovite

de autoturismul condus de inculpat.

În contextul arătat

instanța de fond nu a reținut susținerile inculpatului în sensul că a revenit

la fața locului pentru că o observat un grup mare de persoane și a crezut că

„urmează să o agreseze pe aceasta” (pe martora H., inst.). În aceste condiții,

nu s-a putut explica de ce inculpatul a intrat violent cu mașina în grupul de

persoane care o înconjura pe aceasta și, mai mult, de ce a efectuat manevre

violente cu autoturismul în direcția acesteia și a persoanelor din jurul său.

După acest moment,

mașina inculpatului a fost înconjurată de mai multe persoane, care i-au strigat

acestuia să se oprească și s-au apropiat de autoturism, încercând să îl

blocheze. Inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre bruște, față-spate,

urmărindu-i cu autoturismul pe martorul M.M. și pe H.D.I.

Astfel, martorul M.M.

a precizat că în timpul în care inculpatul făcea manevre cu mașina, el și

martora H.D. se fereau pentru a nu fi loviți, martorul M. trăgând-o pe martora

de mână pentru a o feri din direcția mașinii. Martorul a precizat că la un

moment dat s-au refugiat în spatele mașinii, pentru a nu fi loviți, întrucât

„când ne deplasam în fața mașinii, inculpatul venea către noi în față, iar când

ne ascundeam în spatele mașinii, venea după noi în spate”. Aceleași aspecte au

fost menționate și de martora R.I.C. (fila 114, dosar instanță, fila 89 verso,

vol. I d.u.p.), care a precizat că a văzut „un autoturism făcând manevre

înainte-înapoi pe lângă un autoturism parcat pe trotuar și trei persoane, doi

băieți și o fată, care erau speriați, fugeau în spatele acelei mașini, în

funcție de manevrele pe care le făcea autoturismul. Impresia mea era că cei

trei vroiau să fugă de acolo, însă pe oriunde încercau să fugă, fie prin

stânga, fie prin dreapta, mașina respectivă venea după ei”.

De asemenea, martorul

D.I. - care lucra la un magazin din apropierea locului incidentului a precizat

că, în momentul când a ieșit din magazin, „am văzut că inculpatul făcea niște

scheme cu mașina și lovea un cetățean (…) Am văzut că inculpatul a încercat să

lovească cu mașina lui această persoană, pe acest bărbat nu l-a lovit, a întors

puțin mașina si a intrat în mașina fetei și apoi l-am văzut urcând cu mașina pe

trotuar, a lovit și a dărâmat un tomberon, a lovit un al doilea cetățean care

se afla pe trotuar. L-a dărâmat si s-a urcat peste el și a făcut aceste lucruri

dintr-o singură mișcare” (fila 195, dosar instanță).

Inculpatul a

continuat să efectueze manevre cu autoturismul și a îndreptat mașina către

victima S.N. și o persoană rămasă neidentificată, orientând prin mișcări bruște

față-spate, autoturismul în direcția acestora care încercau, în continuare, să

îl oprească. Astfel, victima S.N. a tras de portiera autoturismului

inculpatului, încercând astfel să îl oprească. În aceste condiții, persoana

vătămată S.N. și persoana rămasă neidentificată s-au adăpostit după un stâlp de

beton situat pe trotuar pe care era montat un coș de gunoi, inculpatul

încercând să pătrundă cu autoturismul printre zidul clădirii și stâlpul de

beton.

În aceste

împrejurări, întrucât inculpatul a continuat să efectueze manevre violente cu

mașina pe trotuar, orientând-o spre persoanele aflate acolo, persoana de sex

masculin, rămasă neidentificată - descrisă de martorii oculari ca fiind în

vârstă de aproximativ 25 de ani, de etnie rromă - a scos un pistol cu bile de

cauciuc și a tras două focuri în parbrizul autoturismului condus de inculpat.

Aceste aspecte au fost confirmate și de fotografiile realizate cu ocazia

cercetării la fața locului, din care Tribunalul a reținut că, la nivelul

parbrizului, în partea dreaptă, s-a constatat prezența a două focare de

spargere, din care radiază mai multe fisuri radiale și concentrice (fila 15,

vol. I d.u.p.). Martorul M.M. a precizat în cursul urmăririi penale că bărbatul

de etnie rromă a tras 2-3 focuri înspre parbriz, însă parbrizul era intact

(acest ultim aspect este însă infirmat de fotografiile realizate cu ocazia

cercetării la fața locului) și că acesta s-a apropiat de portiera stânga față a

mașinii Renault și a mai tras 2-3 focuri de armă în geamul acestei portiere,

fără a-l sparge. Instanța de fond a reținut însă că din planșele foto,

efectuate cu ocazia cercetării la fața locului a autoturismului, nu rezultă că

geamul portierei stânga față a fost lovit sau fisurat, avariile constatate

fiind la nivelul caroseriei. (filele 15, 16, vol. I d.u.p.). Mai mult, martorul

a declarat că aceeași persoană neidentificată a lovit cu o piatră geamul stânga

față, a lovit parbrizul pe partea pasagerului și a lovit cu mânerul unui cuțit

în parbrizul mașinii conduse de inculpat.

La un moment dat,

persoana vătămată S.N., fiind orientată cu fața spre partea frontală a

autoturismului manevrat cu mișcări bruște, față-spate, de inculpat, a pus

mâinile pe capota acestuia, încercând să îl oprească.

În ceea ce privește

acest moment al incidentului, s-a constatat că declarațiile martorilor au fost

contradictorii.

Astfel, martorul M.M.

a precizat că inculpatul a avansat ușor, împingând partea vătămată până aceasta

s-a dezechilibrat si a căzut în genunchi, iar in timp ce acesta se ridica

inculpatul a accelerat, prinzând partea vătămată sub mașină (filele 47, verso,

49, vol. I d.u.p.) și că în timp ce era cu mașina deasupra persoanei vătămate,

inculpatul a mai dat de câteva ori în fată și în spate, persoana vătămată

rămânând sub mașină (fila 53, vol. I d.u.p.).

S-a apreciat că declarațiile

martorei R.I.C. sunt contradictorii sub acest aspect - în cursul urmăririi

penale martora a precizat că în urma mai multor manevre ale autoturismului,

persoana vătămată s-a dezechilibrat iar inculpatul a trecut peste el cu mașina

(fila 90, vol. I d.u.p.), în timp ce în cursul cercetării judecătorești martora

a precizat inițial că persoana vătămată se afla în spatele mașinii sau în

lateral când s-a dezechilibrat și a căzut, pentru ca ulterior să precizeze că

nu a văzut momentul în care victima a căzut, deci nu poate preciza dacă a fost

lovit de mașină sau s-a dezechilibrat (fila 114, dosar instanță). Martorul G.E.

a declarat însă în cursul cercetării judecătorești că victima se afla cu

spatele spre mașină, încercând să fugă, în momentul în care a fost lovită, iar

inculpatul s-a urcat cu mașina peste acesta, însă nu a mai putut face nicio

manevră întrucât mașina rămăsese cu o roată în aer (fila 113, dosar instanță).

Martorul I.G., care se afla într-un magazin din apropiere în momentul lovirii

victimei, a precizat că nu a văzut momentul lovirii victimei, însă a văzut-o cu

mâinile pe capota autoturismului condus de inculpat și ulterior, când se afla

sub mașina inculpatului, cu picioarele sub mașină și restul corpului în afară

(fila 136, vol. I d.u.p. și fila 145, dosar instanță).

Instanța de fond a

reținut că declarațiile martorilor s-au coroborat sub aspectul faptului că

persoana vătămată era întins pe burtă, cu fața în jos, în momentul în care a

fost scoasă de sub mașină (declarațiile martorului M.M., M.L., G.E., D.I.).

În aceste condiții, s-a

apreciat ca verosimilă declarația martorului G.E., în sensul că victima, după

ce s-a sprijinit cu mâinile de capota mașinii condusă de inculpat, s-a întors

cu spatele, încercând să fugă, însă inculpatul l-a lovit, urcând cu roțile

autoturismului peste acesta. De altfel, este singura declarație care a explicat

astfel de ce victima, în momentul în care a fost scoasă de sub mașină, se afla

cu fața în jos. În plus, Tribunalul a reținut că evenimentele s-au desfășurat

cu o mare repeziciune, fiind suficient ca oricare dintre martorii oculari să nu

observe o secvență în desfășurarea evenimentelor ca să nu mai poată reda fidel

tot cursul desfășurării incidentului.

Persoana vătămată a

precizat în cursul urmăririi penale că a simțit cum autoturismul a trecut peste

el de aproximativ 2-3 ori cu mișcări înainte - înapoi, auzind și cum inculpatul

schimba vitezele.

Victima S.N. și-a

pierdut pentru moment cunoștința și a rămas cu corpul sub autoturism, între

roțile din față, iar inculpatul P.A.R. a încercat să pună din nou în mișcare

autoturismul însă nu a mai reușit.

Inculpatul a declarat

că o persoană a tras două gloanțe prin parbriz, după care a tras mai multe

gloanțe prin geamul din stânga spate, care era deschis, fiind lovit în zona

capului, în brațul drept și în spate. Acest aspect a rezultat și din cuprinsul

raportului de expertiză medico-legală din 07 martie 2011 al I.N.M.L. „Mina Minovici”

a reieșit că inculpatul a prezentat 3 plăgi superficiale prin împușcare cu

glonț de cauciuc, 2 la nivelul regiunii omoplatului stâng și torace posterior

median și antebraț drept, necesitând pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri

medicale. Inculpatul a menționat însă că nu a observat că ar fi lovit cu mașina

pe cineva și că după ce a fost lovit a început să-i țiuie urechile, vederea era

încețoșată și instinctiv a tras de volan dreapta, a ridicat ambreiajul, însă

motorul s-a oprit, motiv pentru care a coborât din mașină și a fugit.

Instanța de fond și-a

însușit aceste susțineri ale inculpatului, dat fiind că pe de o parte, martorii

au precizat că motorul autoturismului condus de inculpat nu s-a oprit (martorii

G.E. și R.I.C.), iar pe de altă parte, martorul M. a declarat în cursul

urmăririi penale că nu își amintește dacă bărbatul de etnie rromă a tras a

treia oară cu pistolul înainte sau după ce inculpatul a lovit persoana vătămată,

aspect pe care nu l-a putut preciza cu certitudine nici în cursul cercetării

judecătorești. Martora R.I.C. a precizat că a auzit împușcăturile cu câteva

minute înainte de căderea victimei, martorul G.E. a menționat că au trecut cel

puțin 30 de secunde din momentul ultimei împușcături până când inculpatul a

făcut manevra de intrare în spatele stâlpului (care este anterioară momentului

lovirii victimei). Astfel, Tribunalul nu și-a însușit mențiunea din actul de

sesizare în sensul că persoana neidentificată a tras ultimele trei focuri de

armă (lovindu-l pe inculpat în spate și în brațul drept) după ce victima S.N. a

fost lovită de autoturismul condus de inculpat. Totuși, Tribunalul a reținut că

între momentul împușcării inculpatului și lovirea victimei a trecut o perioadă

suficientă de timp care să infirme susținerile inculpatului în sensul că nu

și-a dat seama de faptul că ar fi lovit pe cineva datorită faptului că a fost

împușcat.

Tribunalul a

înlăturat însă afirmațiile inculpatului (susținute de martorii H.D.I. si S.N.

în cursul cercetării judecătorești), în sensul că, pe parcursul acestor

manevre, ar fi claxonat în continuu si s-a asigurat, fiind infirmate de

declarațiile martorilor M.M., I.G., D.I.

Între timp, martorii M.M.

și H.I.D. au reușit să traverseze strada și să se adăpostească într-o

măcelărie.

Pentru a-l determina pe

inculpat să se oprească, martorul D.I. a intervenit și a lovit cu mâinile în

geamul portierei din stânga față a autoturismului, astfel cum rezultă din

declarațiile acestuia si din raportul de constatare tehnico-științifică care

confirmă că urmele palmare si digitale ridicate de pe suprafața exterioară a

geamului portierei stânga față a autoturismului inculpatului aparțin martorului

(filele 108-115, vol. II d.u.p.). Acesta i-a spus inculpatului să se dea jos să

îl ajute, însă inculpatul a ieșit din mașină și a fugit, fiind urmărit de martor,

care însă nu l-a prins.

Victima S.N. a rămas

în stare de inconștiență sub autoturism, iar pentru a-l elibera, mai multe

persoane aflate la fața locului, între care martorii M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A.,

au răsturnat autoturismul și l-au scos, victima fiind ulterior preluat de o

ambulanță care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență - București,

unde a fost internat cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral minor;

excoriații faciale; contuzie toracică; contuzie gambă stângă și gleznă stângă;

halenă etanolică.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală întocmit în cauză (filele 84, 85, vol. II, d.u.p.),

victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu

si de corp plan dur excoriații, echimoze precum si printr-un mecanism de

inversie cu piciorul fixat în flexie plantară, prin comprimarea piciorului

între două planuri dure (luxație subtalară talarocalcaneonaviculară stânga);

leziunile au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și nu

au pus în primejdie viața victimei.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului P.A.R. care, la data de 06 decembrie 2010, în jurul orei

18.30, a sustras un telefon mobil de la martora H.I.D., după care a

întrebuințat violențe în scopul păstrării bunului sustras, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2)

lit. b), c) C. pen.

S-a arătat că sub

aspectul laturii obiective, în conținutul infracțiunii de tâlhărie reținute

intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în

elementul material cu structură complexă al infracțiunii, dintre care una

principală, furtul, în sensul art. 208 C. pen. și a doua, concretizată în

amenințarea sau constrângerea fizică a părții vătămate. În cauză, inculpatul P.A.R.

a exercitat acte de violență asupra martorei H.D.I., în scopul remiterii de

către aceasta a telefonului mobil, inculpatul refuzând restituirea acestuia la cererea

insistentă a acesteia și folosind acte de violență pentru păstrarea bunului

sustras. Astfel, prin deposedarea victimei și imposedarea inculpatului cu bunul

acesteia s-a realizat elementul material al infracțiunii de furt, infracțiune

care a fost urmată de întrebuințarea de violențe, care au constat în lovirea

martorei, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie.

În ceea ce privește urmarea

imediată a infracțiunii s-a reținut că aceasta este complexă, constând în

paguba produsă patrimoniului persoanei vătămate prin sustragerea telefonului,

iar pe de altă parte atingerea adusă integrității fizice prin folosirea de

violențe. Legătura de cauzalitate între acțiunile ce compun elementul material

al infracțiunii și urmările efectiv produse rezultă din materialitatea

faptelor.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție directă,

calificată prin scop, prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.,

inculpatul urmărind intrarea fără drept în posesia telefonului aparținând

martorei.

Faptul că telefonul

fusese anterior dat de inculpat martorei, astfel cum precizează acesta, nu are

nicio relevantă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în condițiile

in care la momentul săvârșirii faptei, bunul se afla in detenția legitimă a

martorei.

Instanța de fond a reținut

că intenția inculpatului a fost una supravenită, întrucât, intenția inițială a acestuia

nu a fost cea de a-și însuși fără drept telefonul martorei, ci de a verifica

numărul de telefon al prietenului acesteia.

Intenția de însușire

fără drept a intervenit ulterior, în stradă, când partea vătămată îi cerea

insistent restituirea acestuia, iar inculpatul a refuzat și, pentru păstrarea

bunului sustras, a lovit martora cu pumnul în față.

S-a mai reținut că săvârșirea

faptei în timpul nopții și într-un loc public a fost indubitabil dovedită prin

întreg probatoriul administrat în cauză, ceea ce face aplicabile circumstanțele

agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), c) C. pen.

S-a constatat că fapta

aceluiași inculpat care, la aceeași dată, conducând autoturismul, pe strada B.,

a lovit victima S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub

acesta si cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Referitor la

întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, instanța de fond a

reținut următoarele:

Sub aspectul laturii

obiective, elementul material a constat în lovirea victimei cu autoturismul, în

timp ce acesta încerca să blocheze mașina condusă de inculpat, ca urmare a

manevrelor violente efectuate de acesta.

Urmarea imediată a

infracțiunii a constat în punerea în primejdie a vieții victimei, iar legătura

de cauzalitate între acțiunea inculpatului și rezultatul produs a rezultat din întreg

probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii cu intenție

indirectă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât

inculpatul, prin efectuarea manevrelor violente în direcția victimei, a

prevăzut faptul că viața acesteia poate fi pusă în pericol și, deși nu a

urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Instanța de fond nu a

reținut însă susținerile inculpatului, în sensul că faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, sub

forma intenției. Astfel, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a lovi

vreo persoană, că intenția sa a fost de a-și asigura scăparea de violentele

exercitate asupra sa și că „dacă ar fi vrut să lovească pe cineva ar fi putut

să o facă”. Inculpatul, prin apărător, a precizat de asemenea, că un alt

argument al lipsei intenției este zona, natura și consecințele leziunilor

relevă o intensitate extrem de redusă a leziunilor, leziunea cea mai severă

fiind luxația. Mai arată că opinia expertului parte consemnează faptul că

leziunile osteoarticulare ale piciorului stâng s-au putut produce prin călcare;

nu se poate susține obiectiv comprimarea între planuri dure la alt nivel decât

al piciorului si nu se poate susține obiectiv caracterul repetitiv al

mecanismelor lezionare.

S-a constatat că

opiniile celor doi experți concordă în ceea ce privește leziunile suferite de

victima S.N., însă în aprecierea intenției de a ucide Tribunalul va avea în

vedere natura instrumentului folosit - o mașină cu potențial tanato-generator

ridicat, zona corpului vizată, intensitatea loviturii - fiind vorba de un

autoturism turat cu putere, intensitatea loviturii nu poate fi decât una foarte

ridicată și faptul că inculpatul, chiar după ce a trecut cu mașina peste corpul

victimei, a încercat din nou să o pună în mișcare (acțiune nereușită, întrucât

mașina a rămas suspendată peste corpul victimei). Numărul de 40-45 zile de zile

de îngrijiri medicale și împrejurarea că leziunile nu au pus în primejdie viața

victimei sunt lipsite de relevanță în stabilirea intenției de a ucide,

relevante în acest sens fiind aspectele menționate anterior.

Nu a fost însușită

opinia inculpatului, potrivit căreia fapta a fost săvârșită în legitimă

apărare.

S-a reținut că din

probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a inițiat atacul care a

determinat persoana neidentificată să execute focuri de armă și să lovească

autoturismul condus de inculpat, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior,

manevrele efectuate de inculpat cu autoturismul au pus în pericol integritatea

corporală a persoanelor aflate la fața locului și, în final, au cauzat punerea

în primejdie a victimei S.N.

Astfel, s-a apreciat

că acțiunea persoanei neidentificate (față de care s-a dispus prin rechizitoriu

neînceperea urmăririi penale), care a folosit împotriva inculpatului o armă cu

bile de cauciuc a reprezentat o apărare justificată împotriva unui atac imediat,

direct, material și injust - comis de inculpat - care a pus în pericol grav

persoanele menționate.

Fapta inculpatului

care, la aceeași dată, a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul

autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe

aceeași stradă autoturismul, a efectuat, în stradă si pe trotuar, mai multe

manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și

provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre

aceștia apelând serviciul de urgență 112 (conform proceselor verbale de redare

a acestor apeluri, aflate în vol. II d.u.p.), a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, elementul material a constat în săvârșirea în public, de către

inculpat, de manifestări care au produs scandal public. Pe de o parte, astfel

cum s-a reținut în situația de fapt, inculpatul a sărit pe plafonul

autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii, iar pe de altă parte, a

efectuat cu autoturismul mai multe manevre violente către persoanele aflate la

fața locului.

Urmarea imediată a constat

în producerea de scandal public și tulburarea adusă liniștii publice, respectiv

indignare, revoltă, un sentiment general de nesiguranță provocată publicului,

mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112.

Instanța de fond a

evocat convorbirile redate care au relevat indignarea persoanelor prezente în

zonă, acestea fiind revoltate de comportamentul violent al inculpatului,

percepându-l pe acesta ca fiind un pericol pentru ordinea și liniștea publică.

În aceste condiții

s-au înlăturat susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că tulburarea

liniștii publice a fost produsă de persoanele strânse la fața locului, prin

riposta lor exagerată, și nu de inculpat, întrucât conflictul dintre acesta și

martora H.D. nu a depășit limitele unor gesturi tolerabile de către societate.

Instanța a reținut că nu cearta dintre cei doi a provocat scandal public, ci,

pe de o parte, acțiunea inculpatului de a sări cu picioarele pe mașina

martorei, provocând îndoirea plafonului și spargerea lunetei și, pe de altă

parte, manevrele efectuate de inculpat prin care acesta a pus în pericol viața

persoanelor aflate în zonă, stare de pericol concretizată prin lovirea victimei

S.N.

Legătura de

cauzalitate a rezultat implicit din săvârșirea actelor menționate, provocatoare

de scandal public.

Sub aspectul

laturii subiective, instanța a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție,

întrucât inculpatul și-a dat seama că se dedă la manifestări de natură să

provoace scandal public, prevăzând producerea rezultatului, acceptând, cel

puțin, posibilitatea producerii acestuia, ceea ce semnifică existența intenției

indirecte, prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

La

individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. raportate la prezenta cauză.

Astfel, în

ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut că deși această

infracțiune are un grad ridicat de pericol social abstract, gradul de pericol

social concret al infracțiunii deduse judecății este unul mediu, având în

vedere că intenția de însușire fără drept a telefonului mobil al martorei H.D.

a fost una supravenită; în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor,

Tribunalul a reținut un grad ridicat de pericol social abstract, dar și

concret, întrucât inculpatul, deși a prevăzut faptul că prin efectuarea

manevrelor violente pune în pericol viața victimei, a acceptat producerea unui

astfel de rezultat; în ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice, s-a reținut, de asemenea, un grad

relativ ridicat de pericol social abstract și concret, faptele inculpatului

tulburând ordinea și liniștea publică; de asemenea, Tribunalul a reținut că

inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal și că a

achitat cheltuielile determinate de spitalizarea victimei S.N.

Instanța

de fond a reținut, pe de altă parte, comportarea bună a inculpatului înainte de

săvârșirea faptelor - constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că

inculpatul a fost implicat în diverse programe de voluntariat, are loc de

muncă, a participat la diverse programe de formare profesională, a fost caracterizat

pozitiv de profesori - motive în raport de care s-a reținut în favoarea

inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele

fiind reduse sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 76 C.

pen.

Cu privire la

individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatului,

instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 86

1

alin.

(1) C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani (în cazul

concursului de infracțiuni); infractorul nu a mai fost condamnat anterior la

pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră

în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.; s-a apreciat, ținând

seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei,

că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar

fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Instanța de fond a

apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86

1

C. pen., iar condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare formează convingerea

instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de