ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 140/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 140/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală 111

din 23 mai 2011 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul B.I., pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen. la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) ip. a II-a și lit. b) C. pen.

S-au interzis drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În baza art. 350 C.

proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și

s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu 19

septembrie 2010 până la pronunțare.

S-a dispus

confiscarea cuțitului folosit pentru comiterea infracțiunii, ridicat cu ocazia

cercetării la fața locului și înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul

Vrancea la data de 22 septembrie 2010.

A fost obligat

inculpatul la 45,7 lei cheltuieli de transport către partea civilă Serviciul de

Ambulanță Județean Vrancea și la dobânda legală calculată de la data rămânerii

definitive a sentinței și până la plata integrală a cheltuielilor de transport.

S-a luat act că

părțile vătămate P.C., P.G.M. și P.P. nu s-au constituit părți civile.

S-a dispus ca

onorariul de avocat din oficiu de 400 lei (în ursul urmăririi penale) și taxa

medico-legală de 526 lei (în cursul urmăririi penale, cont Spitalul Județean

Focșani RO69TREZ6915041XXX0000202 deschis la Trezoreria Focșani) să fie avansat

din fondul Ministerului Public.

S-a dispus ca onorariul

de avocat din oficiu de 200 lei din cursul judecății să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

A fost obligat inculpatul

la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 2119/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost trimis în

judecată inculpatul B.I. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat

prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., constând

în faptul că în noaptea de 18 septembrie 2010, în jurul orelor 22,oo, în timp

ce se afla în domiciliul comun situat în județul Vrancea, i-a aplicat două sau

trei lovituri cu un cuțit soției sale B.R., cauzându-i o plagă

tăiată-înjunghiată profundă în zona gâtului ce a condus la decesul victimei.

Părțile vătămate P.S.L.,

P.G.M. și P.P., nu s-au constituit părți civile în procesul penal (fila 40

dosar urmărire penală și filele 25, 26, 35 dosar fond).

Serviciul de

Ambulanță Județean Vrancea, s-a constituit parte civilă cu suma de 457,2 lei

reprezentând transportul victimei cu ambulanța pe traseul Unirea Odobești –

Spitalul Odobești cu dobânda legală aferentă (fila 38 dosar urmărire penală).

Inculpatul B.I. în

declarația scrisă personal (aflată la filele 49-51 dosar urmărire penală) a

recunoscut că a luat un cuțit de pe masa din bucătărie și a aplicat trei

lovituri victimei care nu a avut nicio reacție de apărare fiind situată cu

spatele și în poziția ghemuit. Inculpatul a arătat că a lovit victima pentru că

a surprins-o întreținând relații intime cu fiul ei și pentru că în mod repetat

i-a solicitat să părăsească locuința.

Înainte de începerea

judecății în fond, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., susținând că recunoaște fapta, însă în declarația luată nu a

recunoscut în totalitate împrejurările în care a omorât victima așa cum au fost

reținute în rechizitoriu, invocând faptul că a aplicat o singură lovitură de

cuțit victimei, și nu trei, și că a lovit victima pentru că l-a amenințat cu

moartea în timp ce ținea cuțitul în mână. Prin urmare, poziția procesuală a

inculpatului nu este de recunoaștere totală a infracțiunii așa cum cer

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., motiv pentru care instanța a

aplicat procedura obișnuită de judecare a cauzei prevăzută de art. 323 și

următoarele C. proc. pen.

Din probele

administrate în cauză, Tribunalul a reținut că la data de 18 septembrie 2010,

pe fondul unor conflicte mai vechi avute cu soția sa B.R. și a unei discuții

spontane survenită în jurul orelor 21

00

inculpatul s-a înarmat cu un

cuțit de bucătărie și s-a îndreptat spre soția sa care se ascunsese în grădină

lângă gardul ce o delimita de aleea de acces în locuință. Când a ajuns în

spatele soției sale care stătea în poziția ghemuit, inculpatul a lovit-o

puternic de două – trei ori în zona gâtului, sub bărbie, cauzându-i o plagă

tăiată în profunzime care i-a cauzat decesul.

Dându-și seama că

și-a omorât soția, inculpatul a acoperit-o cu o haină, apoi a plecat la fosta

soție T.S. unde s-a întâlnit cu fiica sa L.V.P., le-a adus la cunoștință fapta

comisă, iar a doua zi dimineața, s-a autodenunțat.

Situația de fapt

reținută rezultă din declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale

scrisă personal de acesta și care se coroborează cu planșele foto aflate la

fila 32 dosar urmărire penală și cu raportul de constatare medico-legală

(filele 64-65 dosar urmărire penală).

În planșele foto se

observă clar pe gâtul victimei, în afara plăgii tăiate, alte două plăgi tăiate

de dimensiuni mai mici confirmate de medicul legist în raportul de constatare

medico-legală, fapt ce dovedește că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu

cuțitul și nu una singură așa cum a susținut în cursul judecății.

Raportul de

constatare medico-legală a concluzionat că decesul victimei a fost cauzat de

plagă tăiată profundă de cca.17/2,5 cm din regiunea cervicală, cu secționarea

tuturor elementelor anatomice și evidențierea planului osos al coloanei

vertebrale cervicale.

Prin urmare,

Tribunalul a reținut că lovitura aplicată victimei a fost extrem de puternică,

iar acest fapt coroborat cu modul în care inculpatul a acționat formează

convingerea că a urmărit suprimarea vieții soției sale.

S-a apreciat că nu se

poate reține ca fiind reală susținerea inculpatului că a lovit ca reacție la

amenințarea cu moartea proferată în acel moment de victimă, având în vedere că

aceasta se ascunsese de inculpat și că lovitura i-a fost aplicată prin

surprindere, din spate, poziția ei fiind cu spatele spre locuință (direcția din

care s-a deplasat inculpatul).

Prin urmare, s-a

apreciat că starea de provocare invocată de inculpat nu se confirmă și nu poate

fi reținută în favoarea sa.

De asemenea,

neînțelegerile dintre inculpat și victimă nu scuză în sensul art. 73 C. pen.,

fapta comisă de inculpat.

În timpul urmăririi

penale și al judecății s-a acreditat ideea de către inculpat și martora T.S.

(fost soție a inculpatului) că victima întreținea relații intime cu fiul său, P.C.,

și că acest fapt a fost una dintre cauzele pentru care inculpatul s-a hotărât

să își omoare soția.

Situația relatată nu

a fost confirmată de probe, în dosarul de urmărire penală existând copii de pe

probele administrate într-un alt dosar (4615/P/2005) din care rezultă că

acuzația adusă victimei este nefondată și că neînțelegerile dintre părți au

avut la bază prezența nedorită a fiului victimei în locuință.

În drept, fapta

inculpatului de a aplica o lovitură cu cuțitul de o mare intensitate soției

sale în zona gâtului, cauzându-i o plagă tăiată profundă ce a generat decesul,

constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru care urmează să răspundă penal.

Instanța a dispus

condamnarea inculpatului și la individualizarea pedepsei a avut în vedere

pericolul social ridicat al faptei, împrejurările în care inculpatul a

acționat, starea conflictuală dintre părți, obiectul folosit și intensitatea

deosebită a loviturii, dar și faptul că inculpatul s-a autodenunțat și a

regretat săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art. 65 C.

pen., instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, condamnarea dispusă atrăgând nedemnitatea de a exercita astfel de

funcții.

Aceleași drepturi au

fost interzise și ca pedeapsă accesorie conform art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului fiind necesară

protejarea în continuare a ordinii publice de pericolul la care ar fi expusă

prin punerea în libertate a inculpatului, care s-a dovedit a avea un

comportament violent, dată fiind și antecedența sa penală.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit pentru suprimarea vieții

victimei.

În baza art. 15 C.

proc. pen., instanța a luat act că părțile vătămate P.C., P.G.M. și P.P., nu

s-au constituit părți civile.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat

la despăgubiri civile către Serviciul Județean de Ambulanță Vrancea care a

transportat victima la Spitalul Odobești conform adresei nr. 674 din 04

noiembrie 2010 (file 38 dosar urmărire penală).

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul B.I. criticând-o pe motive de nelegalitate

și netemeinicie.

În susținerea

apelului inculpatul a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., deși a avut o poziție sinceră

recunoscând comiterea faptei.

A mai arătat

inculpatul că în mod greșit nu au fost reținute în favoarea sa circumstanțe

atenuante deși au fost audiați martori în circumstanțiere și a depus la dosar

înscrisuri.

Prin apelul promovat

inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală nr. 225/A din

5 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva

sentinței penale nr. 111 din 23 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, apreciind că

hotărârea atacată este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor pentru motivul prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. și, rejudecând, reducerea pedepsei în condițiile aplicării disp.

art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele

de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin.

(1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauză a fost reținută corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedându-se la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de acesta.

Starea de fapt reținută în cauză

este corectă, fiind fundamentată pe ansamblul probelor administrate în cele

două faze ale procesului penal.

Astfel, rezultă, ca situație de

fapt, împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei B.R. (soția sa) o lovitură

de mare intensitate, cu un cuțit, în zona gâtului, provocându-i o plagă tăiată

profundă ce a determinat decesul acesteia.

Din concluziile raportului de

constatare medico – legală rezultă că victima a mai prezentat două plăgi tăiate

în zona cervicală de o intensitate redusă, ceea ce dovedește că inculpatul i-a

aplicat mai multe lovituri victimei, cu acel cuțit, deși cu ocazia audierii,

acesta a arătat că a aplicat victimei o singură lovitură cu un cuțit.

Mai mult, inculpatul a declarat

că nu a făcut decât să se apere de atacul victimei și a aplicat o lovitură, la

întâmplare, deși probele au demonstrat că lovitura a fost aplicată victimei din

spate.

Prin urmare, în mod corect s-a

apreciat că nu se justifică aplicarea prevederilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Sub aspectul individualizării judiciare

a pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta a fost just individualizată atât în

ceea ce privește cuantumul, dar și ca modalitate de executare.

Potrivit disp. art. 52 C. pen.,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa

are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea

de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să

se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor

săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanțele au apreciat corect

asupra gravității faptei și a împrejurărilor în care a fost comisă, urmarea

produsă și atingerea gravă adusă relațiilor sociale ce apără integritatea și

viața persoanei, aspecte care, coroborate și cu persoana inculpatului ( care a

avut o atitudine relativ sinceră), nu impune reținere în favoarea acestuia, a

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. și nici reducerea pedepsei.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I..

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 381 C. proc.

pen. va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 19

septembrie 2010 la 19 ianuarie 2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 ianuarie 2012.