ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3970/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 19 aprilie 2013 Tribunalul Ilfov, secția penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R., Ia pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 27 iulie 2012 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.R. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.H.

și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.745,54 RON, cu titlu de daune materiale și 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale către partea civilă. S-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă R.H. În baza art. 346 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea faptei. În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă R.H. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că: La data de 26 iulie 2012, în jurul orei 09:00, partea vătămată R.H. s-a deplasat la complexul comercial D.R. situat în comuna D., județul Ilfov, pe care îl deținea împreună cu martorul A.Z., tatăl inculpatului A.R., cu intenția de a discuta anumite probleme legate de o datorie pe care martorul A.Z. o avea către partea vătămată. Aici, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul A.R. și martorul N.I.B. care se aflau în interiorul standului și împreună l-au așteptat pe martorul A.Z. La scurt timp, la stand a sosit tatăl inculpatului, moment în care martorul N.I.B.

și inculpatul au ieșit în exterior și au rămas în imediata apropiere a standului. Neînțelegându-se în privința sumei de bani pe care martorul A.Z. a refuzat să o dea părții vătămate, între aceste două persoane a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul a îmbrâncit și lovit partea vătămată care a ripostat în același mod. În această situație, inculpatul, deranjat de comportamentul părții vătămate, a intervenit în sprijinul tatălui său, fiind oprit de acesta din urmă în încercarea sa de a agresa partea vătămată, inclusiv după ce aceasta a părăsit zona. În continuare, inculpatul a introdus în interiorul standului marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul, după care s-a înarmat cu un cuțit și a plecat împreună cu fratele său A.I.

în căutarea părții vătămate. La un moment dat, inculpatul a identificat partea vătămată pe unul din culoarele complexului și s-a îndreptat către aceasta. Cu toate că mai multe persoane l-au ținut pe inculpat și au încercat să-l oprească, acesta a reușit să ajungă Ia partea vătămată căreia i-a aplicat două lovituri de cuțit, una în zona abdominală iar cealaltă în spate, în zona lombară. Ulterior, inculpatul a plecat din incinta complexului comercial, a aruncat cuțitul într-o ghenă de gunoi din apropiere, după care a părăsit zona în fugă. Martorul P.I., agent de pază în cadrul complexului, a ridicat cuțitului aruncat de inculpat și l-a predat organelor de poliție. Partea vătămată R.H. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență B., unde a fost internată în perioada 26 iulie 2012-28 iulie 2012, prezentând diagnosticul „plaga prin înjunghiere lombară stângă și hipocondrul stâng cu hematom local.

Plaga contuză buza superioară. Excoriații latero-cervicale”. Prin raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit sau similar), că leziunile au putut fi produse la data de 26 iulie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei. Situația de fapt reținută de instanță a fost stabilită prin coroborarea declarațiilor date de partea vătămată R.H., cu înregistrările de imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului Comercial D.R.; concluziile raportului de expertiză medico-legală, procesului-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice; declarațiile martorilor L.I., V.A., I.M., N.N., P.I., N.A., D.E.

și N.I.B.; procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video din data de 26 iulie 2012; planșele foto cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului Comercial D.R.; raportul de constatare tehnico-științifică din 27 septembrie 2012 emis de Serviciul Expertize Criminalistice, Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, partea vătămată R.H. a declarat că, la aproximativ cinci minute de la conflictul avut cu tatăl inculpatului în cursul căruia s-au împins reciproc, inculpatul a plecat în căutarea sa înarmat cu un cuțit; deși erau mai multe persoane care au încercat să-l țină pe inculpat, acesta din urmă a reușit să ajungă la partea vătămată și i-a aplicat două lovituri de cuțit în zona abdominală și cealaltă în spate, în partea inferioară.

Din înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial D.R. (CD inscripționat „Imagini camera de supraveghere 26 iulie 2012”) reiese că, la un moment dat, mai multe persoane se împing în interiorul unui stand, după care inculpatul a introdus în interior marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul și a părăsit zona; în continuare, inculpatul, având asupra sa un cuțit, se deplasează împreună cu o altă persoană pe culoarele complexului comercial, încercând să găsească pe cineva; la un moment dat, inculpatul identifică partea vătămată, se îndreaptă către aceasta și, deși mai multe persoane îl țin pe inculpat și încearcă să-l oprească sa ajungă Ia partea vătămată, acesta se desprinde și îi aplică părții vătămate două lovituri de cuțit.

Martorul N.I.B. a arătat că, în timp ce se afla cu inculpatul la standul din complexului comercial D.R., a venit partea vătămată R.H.; după aproximativ 10 minute, la stand a sosit și tatăl inculpatului, moment în care el și inculpatul au ieșit în exterior și au rămas în imediata apropiere a standului. Precizează martorul că între partea vătămată și tatăl inculpatului a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul a fost primul care a îmbrâncit și lovit partea vătămată care, la rândul ei, a ripostat în același mod; în acest context, inculpatul a intenționat să intervină, fiind oprit în încercarea sa de a agresa partea vătămată; la scurt timp, s-a întâlnit cu partea vătămată care prezenta urme de violență, aceasta din urmă comunicându-i martorului că a fost agresată de inculpat.

Martora D.E. a relatat că a văzut momentul când inculpatul A.R. se deplasa pe unul din culoarele complexului comercial, având asupra sa un cuțit, s-a întâlnit cu partea vătămată cu care a avut o altercație, context în care o a treia persoană a intervenit iar în momentul imediat următor a remarcat că partea vătămată prezenta sânge pe tricou, în partea din spate; precizează martora că partea vătămată nu l-a agresat pe inculpat în aceste împrejurări. Martorii L.I., V.A., I.M., N.N., P.I. au sosit la locul faptei imediat după consumarea agresiunii, văzând partea vătămată care prezenta urme de sânge pe tricou și pe inculpat care a aruncat un cuțit într-o ghenă de gunoi din apropiere, după care a părăsit zona în fugă; ulterior, martorul P.I., a ridicat cuțitului aruncat de inculpat și l-a predat organelor de poliție.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit sau similar), că leziunile au putut fi produse Ia data de 26 iulie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei. Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 27 septembrie 2012 reiese că au fost identificate cele două secționări ale tricoului părții vătămate; la prima secționare, s-a concluzionat, având în vedere cuțitul pus la dispoziție, instrument tăietor-înțepător cu lățimea lamei tăietoare de 1,4 cm la o distanță de 3,15 cm de vârf, că lama acestui cuțit ar fi putut produce secționarea în condițiile unei penetrări parțiale.

La secționarea, având în vedere modul dinamic de creare a secționării, aceasta putea fi creată cu lama tăietoare a cuțitului în condițiile penetrării compiete urmată de mișcarea lamei cuțitului și/sau a materialului textil. Inculpatul prezintă o altă versiune, care va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de toate celelalte probe administrate în cauză. Inculpatul susține că, în timp ce se deplasa către standul pe care fratele său îl deține în cadrul complexului, s-a întâlnit cu partea vătămată care a avut un comportament agresiv, mai exact i-a băgat mâna în gât; Ia un moment dat, a luat un cuțit de pe o masă cu intenția de a speria partea vătămată, moment în care aceasta l-a atacat cu pumnii și picioarele, context în care a înjunghiat partea vătămată în zona abdominală.

Această versiune s-a reținut că este nereală întrucât partea vătămată, martorii, înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial D.R. infirmă existența unui comportament agresiv din partea părții vătămate. Pe de altă parte, inculpatul nu are nici un act medical care să ateste vreo leziune datând din 26 iulie 2012. Depozițiile martorilor G.N.G., S.A., C.S.D., A.H.M., A.Z., care sunt prietenii și tatăl inculpatului, vor fi înlăturate din ansamblul probator întrucât nu reflectă realitatea, fiind în evidentă contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză și făcute în scopul evident de a fi reținută în favoarea inculpatului, eventual, circumstanța atenuantă a provocării.

Instanța de fond a apreciat că probele strânse pe parcursul procesului penal dovedesc pe deplin că la data de 26 iulie 2012, inculpatul A.R. a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta constând în aceea că a înjunghiat partea vătămată R.H. cu un cuțit cu lama de 12 cm în zone vitale, lombă stângă și hipocondru stâng, pricinuindu-i două plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime, ce au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale. Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că a existat o acțiune de lovire a inculpatului în zone vitale cum sunt regiunile lombară și abdominală, cu urmărea producerii a două plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime.

Cât privește latura subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor calificat. TribunaluI a apreciat-o ca fiind îndeplinită, inculpatul acționând cu intenție indirectă.

Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, s-a subliniat că intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei, etc. În speță, împrejurarea că leziunile produse prin activitatea infracțională au necesitat doar 14 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei, nu este determinantă, intenția de a ucide fiind redată de folosirea unui instrument tăietor-înțepător și anume cuțitul folosit de inculpat, ce are o lungime de 22 cm și o lamă de 12 cm, regiunile corpului lovite (lombă stângă și hipocondru stâng), zone vitale, numărul loviturilor și intensitatea acestora, partea vătămată a prezentat plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime.

În aceste condiții, inculpatul, prin folosirea cuțitului la lovirea în mod repetat și cu intensitate a victimei în zone vitale, executând un atac prin surprindere, fără posibilitatea victimei de a se apăra, a avut reprezentarea rezultatului faptei sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracțională ca o tentativă la infracțiunea de omor. În drept, fapta inculpatului A.R., în modalitatea în care a fost săvârșită, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul A.R., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată și respinsă ca atare. Așa cum s-a arătat, lovirea victimei cu cuțitul (obiect tăietor-înțepător, apt de a produce moartea) în regiunile lombară și abdominală stânga (zone vitale) cu consecința producerii unor plăgi de 3,5 cm adâncime, ce au necesitat 14 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieții constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de lovire sau alte violențe, deoarece într-o atare situație numai datorită unor împrejurări exterioare rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs.

Față de natura obiectului foiosit în agresiune, zonele corporale vizate, numărul și intensitatea loviturilor, nu se poate susține că inculpatul, nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voința autorului nu are nicio influență asupra vinovăției și nu pot determina încadrarea faptei în art. 180 aIin. (2) C. pen. În conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din probele administrate, a rezultat că inculpatul și tatăl acestuia, iar nu victima, au manifestat o comportare agresivă. Nu a existat nicio acțiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o astfel de acțiune și care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburarea sau emoție, sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea. Dimpotrivă, tatăl inculpatului a fost cel care a declanșat conflictul inițial prin îmbrâncirea și lovirea părții vătămate iar inculpatul, după aproximativ 5 minute, s-a înarmat cu un cuțit și a luat prin surprindere victima, lovind-o în zona abdominală și lombară, părăsind în fugă locul faptei. Din aceste considerente, circumstanța atenuantă a provocării nu s-a impus a fi reținută în favoarea inculpatului A.R., cerințele dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

nefiind îndeplinite. Nu a fost reținută nici cauza care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de dispozițiile art. 44 C. pen. legitima apărare, aceasta în condițiile în care partea vătămată nu a exercitat niciun atac material direct, imediat și injust împotriva inculpatului care să-l îndreptățească |a o apărare legitimă. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 72 C. pen.

limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen., reduse conform dispozițiilor art, 21 alin. (2) C. pen., gradul de pericol social al faptei, pe care instanța la apreciat ca fiind deosebit de ridicat și care rezultă din modul și mijloacele de săvârșire precum și din împrejurările în ca re incuIpatuI a comis infracțiunea, într-un Ioc pubIic, în prezența mai multor persoane, pe fondul unui conflict anterior între tatăl inculpatului și partea vătămată legat de restituirea unor sume de bani, inculpatul a aplicat părții vătămate două lovituri cu un cuțit la nivelul unor zone vitale, din urmările produse, consecințele asupra integrității corporale a părții vătămate.

Totodată instanța a avut în vedere și natura, gravitatea și limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, aceasta fiind o infracțiune gravă, nu doar prin prisma regimului sancționator ci mai ales prin cea a relațiilor sociale pe care tinde a le proteja, respectiv cele privind viața persoanelor. Instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului care este în vârstă de 21 ani, este asociat în cadrul unei societăți comerciale, nu a recunoscut comiterea infracțiunii și nu și-a asumat responsabilitatea față de propriul comportament infracțional. De asemenea, se remarcă faptul că inculpatul a mai fost sancționat administrativ în cursul anului 2011, pentru săvârșirea de fapte de distrugere, neputându-se reține o conduită exemplară anterioară săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acestui dosar.

În aceste condiții, nu se poate reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. De altfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, ceea ce nu este cazul în speța de față. Împrejurarea că inculpatul A.R. era angajat la data săvârșirii faptei și că acesta se bucura de aprecierea prietenilor nu este de natură să schimbe cele arătate mai sus, având în vedere, în plus, atitudinea inculpatului pe parcursul desfășurării procesului penal, ce împiedică și reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Totuși, având în vedere faptul că inculpatul este în vârstă de 21 ani, are familie, un domiciliu stabil și un loc de muncă, Tribunalul a apreciat că este suficientă în cazul inculpatului aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege obținut în urma aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Exercițiul acelorași drepturi va fi interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie în condițiile art. 71 C. pen., la alegerea pedepsei accesorii și a celei complementare Tribunalul având în vedere că săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificatori condițiile descrise mai sus, dovedește incompatibilitatea inculpatului cu exercițiul dreptului de a ocupa o funcție electivă publică sau o funcție ce implică exercițiul autorități de stat. În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea reținerii și a arestării preventive de la data de 27 iulie 2012 la zi. Față de natura și circumstanțele comiterii infracțiunii, de pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare, de persoana inculpatului, TribunaIul a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului A.R.

s-ar crea pericol pentru ordinea publică, astfel că, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului. Totodatăjn baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii pofilului genetic în S.N.D.G.J., instanța considerând că această măsură este necesară raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că s-au constituit în termen legal părți civile R.H. cu suma de 3.000 euro, reprezentând daune materiale și 2.000 euro, reprezentând daune morale și Spitalul Clinic de Urgență B. cu suma de 1.745,54 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate R.H.

Tribunalul a considerat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.: fapta ilicită a inculpatului, urmarea imediată constând în prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și urmările produse, vinovăția dovedită a inculpatului. În ceea ce privește solicitarea părții civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune materiale, s-a dovedit că pe durata spitalizării părții civile a fost cheltuită suma de 1.745,54 RON, achitată de partea civilă R.H., astfel că s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani către partea civilă. Întrucât partea civilă R.H. nu a făcut dovada existenței și a celorlalte daune materiale pretinse, deși sarcina probei îi revenea, s-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate.

În ceea ce privește solicitarea părții civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune morale, față de natura leziunilor suferite de partea civilă, numărul de zile de îngrijiri medicale necesar acesteia pentru vindecare, de perioada cât partea civilă a fost internată în spital și ulterior îngrijită la domiciliu, perioadă în care aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a se bucura de lucrurile pe care le făcea înainte și în care a suportat dureri fizice intense, vârsta la care partea civilă a suferit aceste leziuni (28 de ani), intensitatea cu care partea civilă a perceput consecințele vătămării, instanța a apreciat că acordarea sumei de 2.000 euro (în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății), cu titlu de daune morale în favoarea părții civile reprezintă o sumă justă, de fapt minimă, recompensare a traumelor suferite de aceasta în urma agresiunii inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea părții civile Spitalul Clinic de Urgență B. privind obligarea inculpatului la : plata de daune materiale, s-a constatat că suma de 1.745,54 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a fost achitată de partea civilă R.H., astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului folosit Ia săvârșirea faptei. În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON, onorariu avocat (conform chitanței din 30 iulie 2012), cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă R.H.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: Greșita încadrare juridică a faptei, susținând schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de loviri și alte violențe prevăzute de art. 180 C. pen. și pronunțarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege în condițiile dispunerii unei soluții de achitare pentru infracțiunea de tentativă la omor.

A mai arătat că în cauză instanța fondului a făcut o greșită interpretare a probelor neluând în seamă declarațiile a numeroși martori pe motiv că sunt subiective. A mai arătat că nu a avut intenția de a suprima viața victimei și că în mod eronat a fost înlăturată circumstanța atenuantă a provocării în condițiile în care partea vătămată a avut o atitudine violentă asupra tatălui său, iar el a acționat urmare a stării de tulburare cauzată de partea vătămată. În final a mai solicitat reținerea de circumstanțe atenuante arătând că a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, nu a zădărnicit adevărul. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc.

pen., Curtea a constatat: Asupra criticii privind greșita interpretare a probelor administrate: Instanța de fond a procedat la readministrarea, în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate a probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe care au fost evaluate conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și care au condus la reținerea, în mod necontroversat și concordant a situației de fapt din actul de sesizare. Astfel, Curtea a reținut că faptele și împrejurările relevate de declarațiile testimoniale ale numiților V.A., I.M., N.N., P.I., N.E., în mod esențial, declarația martorului direct D.E. care l-a observat pe inculpat având în mână un cuțit îmbrâncindu-se cu partea vătămată în dreptul standului 121 din D.R.

se coroborează cu declarația părții vătămate și procesul-verbal de redare a imaginilor stocate pe camerele de supraveghere de la locul comiterii faptei și sunt; în mod obiectiv susținute de concluziile certificatului medico-legal care atestă realitatea existenței unor leziuni produse prin lovire cu corp înțepător/tăietor (posibil cuțit sau similar), cele două plăgi fiind produse, prin înjunghiere, în lomba stângă (cca. 1,5 cm și adâncime 3 cm) și hipocondrul stâng (cca. 2 cm și adâncime 3 cm). Totodată, în declarațiile inițiale, date în cursul urmăririi penale (singurele în cauză pentru că ulterior, și-a rezervat dreptul la tăcere), inculpatul a arătat că a căutat-o pe partea vătămată și în acel moment s-a luat cu ea la bătaie, a luat cuțitul care se afla pe masă la vecin și a lovit să o sperie.

În aceleași mod, audiat fiind în instanță, cu ocazia propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat că s-a luat la bătaie cu partea vătămată și a pus mâna pe un cuțit ca să-o sperie, partea vătămată l-a luat de gât și s-au împins. Instanța de fond, în conformitate cu art. 62 și art. 63 alin. (2) C. pen. a apreciat, în mod corect, probele reținând că acestea exprimă adevărul și a înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpat, motivat, pe criteriul nesincerității dedus din necoroborarea cu celelalte mijloace de probă administrate. Prin urmare, Curtea a reținut că probele legal administrate în cauză dovedesc că, în ziua de 26 iulie 2012, în jurul orelor 09:15, în incinta complexului comercial D.R.

situat în comuna D., județul Ilfov, pe holul principal al complexului, inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată R.H., cu un cuțit cu Iama de aproximativ 10 cm, provocându-i leziuni în zona lombară și abdominală, leziuni care au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei. În drept, fapta inculpatului întrunește obiectiv și subiectiv, așa cum corect s-a reținut, elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat rămasă în formă tentată, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Curtea a observat că inculpatul nu contestă fapta de a lovi pe partea vătămată cu cuțitul cu lama de aproximativ 10 cm, cuțit ce a fost recuperat de la locul unde a fost aruncat de inculpat ci arată că s-a aflat într-o stare de tulburare specifică provocării, circumstanță care nu a fost avută în vedere.

S-a reținut că încadrarea juridică corectă este cea dată prin actul de sesizare. Astfel, în raport cu acțiunea inculpatului de a Iovi repetat, cu un cuțit, obiect cu capacitate tanato-generatoare, cu intensitate și în zone vitale (lombară și abdominală) se impune concluzia că inculpatul a prevăzut moartea victimei chiar dacă nu a acceptat în mod conștient acest rezultat, ceea ce înseamnă că a acționat cu intenția indirectă de a ucide. Însă, împrejurările în care s-a petrecut fapta relevate de martorii audiați în cauză nu dovedesc că inculpatul s-a aflat în momentul lovirii victimei într-o stare de surescitare nervoasă generată de agresiunea victimei asupra tatălui său pentru a se putea reține circumstanțe atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 Iit.

b) C. pen. Dimpotrivă, probele administrate au arătat că tatăl inculpatului, numitul A.Z. datora bani părții vătămate, iar când acesta i-a abordat cu privire la datoria bănească a refuzat să îi dea bani declanșând un conflict soldat cu îmbrânceli reciproce. Totodată, nu se poate reține nicio atitudine violentă a părții vătămate împotriva inculpatului însuși după încheierea conflictului avut cu tatăl acestuia, de natură să determine reacția acestuia cu scuza provocării. Prin urmare, fapta inculpatului nu s-a săvârșit în condițiile existenței unei provocări astfel că și această critică s-a reținut că este nefondată. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Curtea a constatat însă că instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa în cuantumul minim stabilit de lege, 7 ani și 6 luni închisoare.

La stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie evaluate, în mod plural, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cerințele și datele particulare ale speței, precum și la persoana inculpatului în așa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social și persoanei inculpatului, precum și nevoii de apărare a valorilor sociale. Fermitatea presupune în materia individualizării pedepsei, aplicarea întocmai, cu consecvență și intransigență principială, a prevederilor legale instituite prevăzute art. 72 C. pen., în spiritul și în scopul în vederea căreia au fost instituite, în special în vederea asigurării prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, precum și reinserției sociale a inculpatului, exigențe statuate de art. 52 C. pen.

O pedeapsă fermă nu se confundă cu o pedeapsă aspră ci trebuie să exprime în mod concret, tratamentul penal cel mai adecvat necesităților de reeducare a inculpatului găsit vinovat, și de apărare socială. Raportând aceste criterii principiale la cauza supusă examinării, Curtea a constatat că în raport cu circumstanțele factuale reținute, urmarea produsă și mai ales, persoana inculpatului, tânăr, integrat social prin familie și loc de muncă, aflat la prima încălcare a imperativelor legii se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Drept pentru care, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.R. împotriva sentinței penale nr. 27 din data de 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 2358/93/2012. A desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 27 iulie 2012 la zi. În baza art. art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.R. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen, recursuri partea civilă R.H. și inculpatul A.R. Inculpatul A.R., criticând decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc. pen., apărătorul ales al inculpatului, arătând că nu susține și cazul de casare de la pct. 17 1 , solicitând următoarele: - schimbarea încadrării juridice din tentativă Ia omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de loviri și alte violențe prevăzute de art. 180 C. pen. și pronunțarea unei pedepse în raport de această încadrare juridică; - reaprecierea probelor cu luarea în seamă a declarațiilor martorilor care în mod greșit au fost înlăturate pe motiv că sunt subiective. - constarea împrejurării că inculpatul nu a avut intenția de a suprima viața victimei și că în mod eronat nu s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării în condițiile în care partea vătămată a avut o atitudine violentă asupra tatălui său, iar el a acționat urmare a stării de tulburare cauzată de partea vătămată. În final, a mai solicitat reținerea de circumstanțe atenuante arătând că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal și nu a zădărnicit adevărul.

Recurenta parte civila criticând decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 și pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen.prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 31 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., acesta face parte din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare și din oficiu, însă numai atunci când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speța de față, astfel că, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurenții și-au motivat recursurile la data 13 septembrie 2013 parte civilă și la data de 16 octombrie 2013 inculpatul (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat pentru reaprecierea probelor și pentru schimbarea încadrării juridice, se constată că acest caz a fost invocat formal, întrucât criticile formulate s-ar fi circumscris cazurilor de casare prevăzute de pct. 18 și pct. 17. al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., însă aceste cazuri de casare au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013. Cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, prevede că sunt supuse casării deciziile pronunțate atunci când: „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-art.

337” astfel că se constată că dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., nu au incidență în cauză. În cee ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenți și în raport de care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului prin reținerea, în recursul inculpatului, sau înlăturarea circumstanțelor atenuante în recursul părții civile, se reține că și această critică este nefondată, întrucât în speța de față, recurenții au formulat critici de netemeinicie cu referire la o decizie care a fost pronunțată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, critică care s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut Ia pct. 14 teza I C. proc.

pen., al art. 385 9 , însă și acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate partea civilă R.H. și inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.R., durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2012 la 11 decembrie 2013. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până Ia prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă, se va achita din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă R.H. și inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curții de Apei București, secția I penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.R., durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2012 la 11 decembrie 2013. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă, se va achita din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.