ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3970/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3970/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 27 din 19 aprilie 2013 Tribunalul Ilfov, secția penală, a

dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii de schimbare a încadrării

juridice formulată de apărătorul inculpatului.

În baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat

inculpatul A.R., Ia pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea

ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art 88 C. pen. a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 27 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului A.R.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice

de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat

la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă R.H. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei

de 1.745,54 RON, cu titlu de daune materiale și 2.000 euro, echivalent în RON la

data plății, cu titlu de daune morale către partea civilă.

S-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor

civile solicitate de partea civilă R.H.

În baza art. 346 C. proc. pen. s-a respins

ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

B.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea faptei.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către partea civilă R.H.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în fapt că: La data de 26 iulie 2012, în jurul orei 09:00, partea

vătămată R.H. s-a deplasat la complexul comercial D.R. situat în comuna D., județul

Ilfov, pe care îl deținea împreună cu martorul A.Z., tatăl inculpatului A.R., cu

intenția de a discuta anumite probleme legate de o datorie pe care martorul A.Z.

o avea către partea vătămată. Aici, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul A.R.

și martorul N.I.B. care se aflau în interiorul standului și împreună l-au așteptat

pe martorul A.Z.

La scurt timp, la stand a sosit tatăl inculpatului,

moment în care martorul N.I.B. și inculpatul au ieșit în exterior și au rămas în

imediata apropiere a standului.

Neînțelegându-se în privința sumei de bani

pe care martorul A.Z. a refuzat să o dea părții vătămate, între aceste două persoane

a izbucnit un conflict în cursul căruia martorul a îmbrâncit și lovit partea vătămată

care a ripostat în același mod.

În această situație, inculpatul, deranjat

de comportamentul părții vătămate, a intervenit în sprijinul tatălui său, fiind

oprit de acesta din urmă în încercarea sa de a agresa partea vătămată, inclusiv

după ce aceasta a părăsit zona.

În continuare, inculpatul a introdus în

interiorul standului marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul, după care

s-a înarmat cu un cuțit și a plecat împreună cu fratele său A.I. în căutarea părții

vătămate. La un moment dat, inculpatul a identificat partea vătămată pe unul din

culoarele complexului și s-a îndreptat către aceasta. Cu toate că mai multe persoane

l-au ținut pe inculpat și au încercat să-l oprească, acesta a reușit să ajungă Ia

partea vătămată căreia i-a aplicat două lovituri de cuțit, una în zona abdominală

iar cealaltă în spate, în zona lombară.

Ulterior, inculpatul a plecat din incinta

complexului comercial, a aruncat cuțitul într-o ghenă de gunoi din apropiere, după

care a părăsit zona în fugă.

Martorul P.I., agent de pază în cadrul

complexului, a ridicat cuțitului aruncat de inculpat și l-a predat organelor de

poliție.

Partea vătămată R.H. a fost transportată

la Spitalul Clinic de Urgență B., unde a fost internată în perioada 26 iulie 2012-28

iulie 2012, prezentând diagnosticul „plaga prin înjunghiere lombară stângă și hipocondrul

stâng cu hematom local. Plaga contuză buza superioară. Excoriații latero-cervicale”.

Prin raportul de expertiză medico-legală

s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut

fi produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit sau similar), că

leziunile au putut fi produse la data de 26 iulie 2012, că

acestea au necesitat pentru vindecare 14

zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

Situația de fapt reținută de instanță a

fost stabilită prin coroborarea declarațiilor date de partea vătămată R.H., cu înregistrările

de imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului

Comercial D.R.; concluziile raportului de expertiză medico-legală, procesului-verbal

de cercetare la fața locului, planșe fotografice; declarațiile martorilor L.I.,

V.A., I.M., N.N., P.I., N.A., D.E. și N.I.B.; procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor

video din data de 26 iulie 2012; planșele foto cu imagini extrase din filmările

video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Complexului Comercial

D.R.; raportul de constatare tehnico-științifică din 27 septembrie 2012 emis de

Serviciul Expertize Criminalistice, Institutul Național de Criminalistică din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române.

Astfel, partea vătămată R.H. a declarat

că, la aproximativ cinci minute de la conflictul avut cu tatăl inculpatului în cursul

căruia s-au împins reciproc, inculpatul a plecat în căutarea sa înarmat cu un cuțit;

deși erau mai multe persoane care au încercat să-l țină pe inculpat, acesta din

urmă a reușit să ajungă la partea vătămată și i-a aplicat două lovituri de cuțit

în zona abdominală și cealaltă în spate, în partea inferioară.

Din înregistrările video surprinse de camerele

de supraveghere din incinta complexului comercial D.R. (CD inscripționat „Imagini

camera de supraveghere 26 iulie 2012”) reiese că, la un moment dat, mai multe persoane

se împing în interiorul unui stand, după care inculpatul a introdus în interior

marfa care era expusă pe culoar, a închis magazinul și a părăsit zona; în continuare,

inculpatul, având asupra sa un cuțit, se deplasează împreună cu o altă persoană

pe culoarele complexului comercial, încercând să găsească pe cineva; la un moment

dat, inculpatul identifică partea vătămată, se îndreaptă către aceasta și, deși

mai multe persoane îl țin pe inculpat și încearcă să-l oprească sa ajungă Ia partea

vătămată, acesta se desprinde și îi aplică părții vătămate două lovituri de cuțit.

Martorul N.I.B. a arătat că, în timp ce

se afla cu inculpatul la standul din complexului comercial D.R., a venit partea

vătămată R.H.; după aproximativ 10

minute,

la stand a sosit și tatăl inculpatului, moment în care el și inculpatul au ieșit

în exterior și au rămas în imediata apropiere a standului. Precizează martorul că

între partea vătămată și tatăl inculpatului a izbucnit un conflict în cursul căruia

martorul a fost primul care a îmbrâncit și lovit partea vătămată care, la rândul

ei, a ripostat în același mod; în acest context, inculpatul a intenționat să intervină,

fiind oprit în încercarea sa de a agresa partea vătămată; la scurt timp, s-a întâlnit

cu partea vătămată care prezenta urme de violență, aceasta din urmă comunicându-i

martorului că a fost agresată de inculpat.

Martora D.E. a relatat că a văzut momentul

când inculpatul A.R. se deplasa pe unul din culoarele complexului comercial, având

asupra sa un cuțit, s-a întâlnit cu partea vătămată cu care a avut o altercație,

context în care o a treia persoană a intervenit iar în momentul imediat următor

a remarcat că partea vătămată prezenta sânge pe tricou, în partea din spate; precizează

martora că partea vătămată nu l-a agresat pe inculpat în aceste împrejurări.

Martorii L.I., V.A., I.M., N.N., P.I. au

sosit la locul faptei imediat după consumarea agresiunii, văzând partea vătămată

care prezenta urme de sânge pe tricou și pe inculpat care a aruncat un cuțit într-o

ghenă de gunoi din apropiere, după care a părăsit zona în fugă; ulterior, martorul

P.I., a ridicat cuțitului aruncat de inculpat și l-a predat organelor de poliție.

Din concluziile raportului de expertiză

medico-legală reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut

fi produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit sau similar), că

leziunile au putut fi produse Ia data de 26 iulie 2012, că acestea au necesitat

pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

Din concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică din 27 septembrie 2012 reiese că au fost identificate cele două

secționări ale tricoului părții vătămate; la prima secționare, s-a concluzionat,

având în vedere cuțitul pus la dispoziție, instrument tăietor-înțepător cu lățimea

lamei tăietoare de 1,4 cm la o distanță de 3,15 cm de vârf, că lama acestui cuțit

ar fi putut produce secționarea în condițiile unei penetrări parțiale. La secționarea,

având în vedere modul dinamic de creare a secționării, aceasta putea fi creată cu

lama tăietoare a cuțitului în condițiile penetrării compiete urmată de mișcarea

lamei cuțitului și/sau a materialului textil.

Inculpatul prezintă o altă versiune, care

va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de toate celelalte probe administrate

în cauză.

Inculpatul susține că, în timp ce se deplasa

către standul pe care fratele său îl deține în cadrul complexului, s-a întâlnit

cu partea vătămată care a avut un comportament agresiv, mai exact i-a băgat mâna

în gât; Ia un moment dat, a luat un cuțit de pe o masă cu intenția de a speria partea

vătămată, moment în care aceasta l-a atacat cu pumnii și picioarele, context în

care a înjunghiat partea vătămată în zona abdominală.

Această versiune s-a reținut că este nereală

întrucât partea vătămată, martorii, înregistrările video surprinse de camerele de

supraveghere din incinta complexului comercial D.R. infirmă existența unui comportament

agresiv din partea părții vătămate.

Pe de altă parte, inculpatul nu are nici

un act medical care să ateste vreo leziune datând din 26 iulie 2012.

Depozițiile martorilor G.N.G., S.A., C.S.D.,

A.H.M., A.Z., care sunt prietenii și tatăl inculpatului, vor fi înlăturate din ansamblul

probator întrucât nu reflectă realitatea, fiind în evidentă contradicție cu ansamblul

probator administrat în cauză și făcute în scopul evident de a fi reținută în favoarea

inculpatului, eventual, circumstanța atenuantă a provocării.

Instanța de fond a apreciat că probele

strânse pe parcursul procesului penal dovedesc pe deplin că la data de 26 iulie

2012, inculpatul A.R. a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., fapta constând în aceea că a înjunghiat partea vătămată R.H. cu un cuțit cu

lama de 12 cm în zone vitale, lombă stângă și hipocondru stâng, pricinuindu-i două

plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime, ce au necesitat pentru vindecare

14 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat

că a existat o acțiune de lovire a inculpatului în zone vitale cum sunt regiunile

lombară și abdominală, cu urmărea producerii a două plăgi junghiate de aproximativ

3,5 cm adâncime.

Cât privește latura subiectivă a infracțiunii

de tentativă la omor calificat. TribunaluI a apreciat-o ca fiind îndeplinită, inculpatul

acționând cu intenție indirectă.

Atât în literatura de specialitate cât

și în practica judiciară, s-a subliniat că intenția de a ucide trebuie stabilită

în fiecare caz în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul

folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor,

raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea

faptei, etc.

În speță, împrejurarea că leziunile produse

prin activitatea infracțională au necesitat doar 14 zile de îngrijiri medicale și

nu au pus în primejdie viața victimei, nu este determinantă, intenția de a ucide

fiind redată de folosirea unui instrument tăietor-înțepător și anume cuțitul folosit

de inculpat, ce are o lungime de 22 cm și o lamă de 12 cm, regiunile corpului lovite

(lombă stângă și hipocondru stâng), zone vitale, numărul loviturilor și intensitatea

acestora, partea vătămată a prezentat plăgi junghiate de aproximativ 3,5 cm adâncime.

În aceste condiții, inculpatul, prin folosirea cuțitului la lovirea în mod repetat

și cu intensitate a victimei în zone vitale, executând un atac prin surprindere,

fără posibilitatea victimei de a se apăra, a avut reprezentarea rezultatului faptei

sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv caracterizează

activitatea infracțională ca o tentativă la infracțiunea de omor.

În drept, fapta inculpatului A.R., în modalitatea

în care a fost săvârșită, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce privește cererea formulată de

inculpatul A.R., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea

de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reținerea

circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., Tribunalul

a apreciat-o ca neîntemeiată și respinsă ca atare.

Așa cum s-a arătat, lovirea victimei cu

cuțitul (obiect tăietor-înțepător, apt de a produce moartea) în regiunile lombară

și abdominală stânga (zone vitale) cu consecința producerii unor plăgi de 3,5 cm

adâncime, ce au necesitat 14 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie

a vieții constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de lovire

sau alte violențe, deoarece într-o atare situație numai datorită unor împrejurări

exterioare rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs.

Față de natura obiectului foiosit în agresiune,

zonele corporale vizate, numărul și intensitatea loviturilor, nu se poate susține

că inculpatul, nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat

pe care cel puțin l-a acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive

independente de voința autorului nu are nicio influență asupra vinovăției și nu

pot determina încadrarea faptei în art. 180 aIin. (2) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 73

lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din probele administrate, a rezultat că

inculpatul și tatăl acestuia, iar nu victima, au manifestat o comportare agresivă.

Nu a existat nicio acțiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o

astfel de acțiune și care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburarea

sau emoție, sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea. Dimpotrivă, tatăl inculpatului

a fost cel care a declanșat conflictul inițial prin îmbrâncirea și lovirea părții

vătămate iar inculpatul, după aproximativ 5 minute, s-a înarmat cu un cuțit și a

luat prin surprindere victima, lovind-o în zona abdominală și lombară, părăsind

în fugă locul faptei.

Din aceste considerente, circumstanța atenuantă

a provocării nu s-a impus a fi reținută în favoarea inculpatului A.R., cerințele

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. nefiind îndeplinite.

Nu a fost reținută nici cauza care înlătură

caracterul penal al faptei prevăzute de dispozițiile art. 44 C. pen. legitima apărare,

aceasta în condițiile în care partea vătămată nu a exercitat niciun atac material

direct, imediat și injust împotriva inculpatului care să-l îndreptățească |a o apărare

legitimă.

La individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 72

C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen., reduse conform dispozițiilor

art, 21 alin. (2) C. pen., gradul de pericol social al faptei, pe care instanța

la apreciat ca fiind deosebit de ridicat și care rezultă din modul și mijloacele

de săvârșire precum și din împrejurările în ca re incuIpatuI a comis infracțiunea,

într-un Ioc pubIic, în prezența mai multor persoane, pe fondul unui conflict anterior

între tatăl inculpatului și partea vătămată legat de restituirea unor sume de bani,

inculpatul a aplicat părții vătămate două lovituri cu un cuțit la nivelul unor zone

vitale, din urmările produse, consecințele asupra integrității corporale a părții

vătămate. Totodată instanța a avut în vedere și natura, gravitatea și limitele de

pedeapsă ale infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, aceasta fiind o

infracțiune gravă, nu doar prin prisma regimului sancționator ci mai ales prin cea

a relațiilor sociale pe care tinde a le proteja, respectiv cele privind viața persoanelor.

Instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele

referitoare la persoana și conduita inculpatului care este în vârstă de 21 ani,

este asociat în cadrul unei societăți comerciale, nu a recunoscut comiterea infracțiunii

și nu și-a asumat responsabilitatea față de propriul comportament infracțional.

De asemenea, se remarcă faptul că inculpatul

a mai fost sancționat administrativ în cursul anului 2011, pentru săvârșirea de

fapte de distrugere, neputându-se reține o conduită exemplară anterioară săvârșirii

infracțiunii ce face obiectul acestui dosar. În aceste condiții, nu se poate reține

în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen. De altfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare

nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea

măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului

într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface,

în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, ceea ce nu este

cazul în speța de față.

Împrejurarea că inculpatul A.R. era angajat

la data săvârșirii faptei și că acesta se bucura de aprecierea prietenilor nu este

de natură să schimbe cele arătate mai sus, având în vedere, în plus, atitudinea

inculpatului pe parcursul desfășurării procesului penal, ce împiedică și reținerea

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Totuși, având în vedere faptul că inculpatul

este în vârstă de 21 ani, are familie, un domiciliu stabil și un loc de muncă, Tribunalul

a apreciat că este suficientă în cazul inculpatului aplicarea unei pedepse în cuantumul

minim prevăzut de lege obținut în urma aplicării dispozițiilor art. 21 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului

cu titlu de pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale. Exercițiul acelorași drepturi va

fi interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie în condițiile art. 71 C.

pen., la alegerea pedepsei accesorii și a celei complementare Tribunalul având în

vedere că săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificatori condițiile descrise

mai sus, dovedește incompatibilitatea inculpatului cu exercițiul dreptului de a

ocupa o funcție electivă publică sau o funcție ce implică exercițiul autorități

de stat.

În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea

reținerii și a arestării preventive de la data de 27 iulie 2012 la zi.

Față de natura și circumstanțele comiterii

infracțiunii, de pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare, de persoana inculpatului,

TribunaIul a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului A.R. s-ar crea

pericol pentru ordinea publică, astfel că, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

arestarea preventivă a inculpatului.

Totodatăjn baza art. 7 din Legea nr. 76/2008,

la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice

de la inculpat în vederea introducerii pofilului genetic în S.N.D.G.J., instanța

considerând că această măsură este necesară raportat la gravitatea faptei reținute

în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

s-a constatat că s-au constituit în termen legal părți civile R.H. cu suma de 3.000

euro, reprezentând daune materiale și 2.000 euro, reprezentând daune morale și Spitalul

Clinic de Urgență B. cu suma de 1.745,54 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor

medicale acordate părții vătămate R.H.

Tribunalul a considerat că, în cauză, sunt

îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de

art. 1357 C. civ.: fapta ilicită a inculpatului, urmarea imediată constând în prejudiciul

cauzat, raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și urmările produse,

vinovăția dovedită a inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea părții

civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune materiale, s-a dovedit

că pe durata spitalizării părții civile a fost cheltuită suma de 1.745,54 RON, achitată

de partea civilă R.H., astfel că s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei

sume de bani către partea civilă.

Întrucât partea civilă R.H. nu a făcut

dovada existenței și a celorlalte daune materiale pretinse, deși sarcina probei

îi revenea, s-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate.

În ceea ce privește solicitarea părții

civile R.H. privind obligarea inculpatului la plata de daune morale, față de natura

leziunilor suferite de partea civilă, numărul de zile de îngrijiri medicale necesar

acesteia pentru vindecare, de perioada cât partea civilă a fost internată în spital

și ulterior îngrijită la domiciliu, perioadă în care aceasta a fost lipsită de posibilitatea

de a se bucura de lucrurile pe care le făcea înainte și în care a suportat dureri

fizice intense, vârsta la care partea civilă a suferit aceste leziuni (28 de ani),

intensitatea cu care partea civilă a perceput consecințele vătămării, instanța a

apreciat că acordarea sumei de 2.000 euro (în echivalent în RON la cursul Băncii

Naționale a României de la data efectuării plății), cu titlu de daune morale în

favoarea părții civile reprezintă o sumă justă, de fapt minimă, recompensare a traumelor

suferite de aceasta în urma agresiunii inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea părții

civile Spitalul Clinic de Urgență B. privind obligarea inculpatului la

:

plata de daune materiale, s-a constatat că suma de 1.745,54 RON reprezentând cheltuieli

de spitalizare a fost achitată de partea civilă R.H., astfel că a fost respinsă

ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

B.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului folosit Ia săvârșirea faptei.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON, onorariu avocat (conform

chitanței din 30 iulie 2012), cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă

R.H.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat apel inculpatul A.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

pentru următoarele motive:

Greșita încadrare juridică a faptei, susținând

schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în tentativă la infracțiunea de loviri și alte violențe prevăzute de art. 180

C. pen. și pronunțarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege

în condițiile dispunerii unei soluții de achitare pentru infracțiunea de tentativă

la omor.

A mai arătat că în cauză instanța fondului

a făcut o greșită interpretare a probelor neluând în seamă declarațiile a numeroși

martori pe motiv că sunt subiective.

A mai arătat că nu a avut intenția de a

suprima viața victimei și că în mod eronat a fost înlăturată circumstanța atenuantă

a provocării în condițiile în care partea vătămată a avut o atitudine violentă asupra

tatălui său, iar el a acționat urmare a stării de tulburare cauzată de partea vătămată.

În

final a mai solicitat reținerea de circumstanțe atenuante

arătând că a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, nu a zădărnicit

adevărul.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea a constatat:

Asupra criticii privind greșita interpretare

a probelor administrate: Instanța de fond a procedat la readministrarea, în mod

nemijlocit și în condiții de contradictorialitate a probelor administrate în cursul

urmăririi penale, probe care au fost evaluate conform art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. și care au condus la reținerea, în mod necontroversat și concordant a situației

de fapt din actul de sesizare.

Astfel, Curtea a reținut că faptele și

împrejurările relevate de declarațiile testimoniale ale numiților V.A., I.M., N.N.,

P.I., N.E., în mod esențial, declarația martorului direct D.E. care l-a observat

pe inculpat având în mână un cuțit îmbrâncindu-se cu partea vătămată în dreptul

standului 121 din D.R. se coroborează cu declarația părții vătămate și procesul-verbal

de redare a imaginilor stocate pe camerele de supraveghere de la locul comiterii

faptei și sunt; în mod obiectiv susținute de concluziile certificatului medico-legal

care atestă realitatea existenței unor leziuni produse prin lovire cu corp înțepător/tăietor

(posibil cuțit sau similar), cele două plăgi fiind produse, prin înjunghiere, în

lomba stângă (cca. 1,5 cm și adâncime 3 cm) și hipocondrul stâng (cca. 2 cm și adâncime

3 cm).

Totodată, în declarațiile inițiale, date

în cursul urmăririi penale (singurele în cauză pentru că ulterior, și-a rezervat

dreptul la tăcere), inculpatul a arătat că a căutat-o pe partea vătămată și în acel

moment s-a luat cu ea la bătaie, a luat cuțitul care se afla pe masă la vecin și

a lovit să o sperie.

În aceleași mod, audiat fiind în instanță,

cu ocazia propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat

că s-a luat la bătaie cu partea vătămată și a pus mâna pe un cuțit ca să-o sperie,

partea vătămată l-a luat de gât și s-au împins.

Instanța de fond, în conformitate cu

art. 62 și art. 63 alin. (2) C. pen. a apreciat, în mod corect, probele reținând

că acestea exprimă adevărul și a înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpat,

motivat, pe criteriul nesincerității dedus din necoroborarea cu celelalte mijloace

de probă administrate.

Prin urmare, Curtea a reținut că probele

legal administrate în cauză dovedesc că, în ziua de 26 iulie 2012, în jurul orelor

09:15, în incinta complexului comercial D.R. situat în comuna D., județul Ilfov,

pe holul principal al complexului, inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată R.H.,

cu un cuțit cu Iama de aproximativ 10 cm, provocându-i leziuni în zona lombară și

abdominală, leziuni care au necesitat pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale

și nu au pus în primejdie viața victimei.

În drept, fapta inculpatului întrunește

obiectiv și subiectiv, așa cum corect s-a reținut, elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat rămasă în formă tentată, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Curtea a observat că inculpatul nu contestă

fapta de a lovi pe partea vătămată cu cuțitul cu lama de aproximativ 10 cm, cuțit

ce a fost recuperat de la locul unde a fost aruncat de inculpat ci arată că s-a

aflat într-o stare de tulburare specifică provocării, circumstanță care nu a fost

avută în vedere.

S-a reținut că încadrarea juridică corectă

este cea dată prin actul de sesizare. Astfel, în raport cu acțiunea inculpatului

de a Iovi repetat, cu un cuțit, obiect cu capacitate tanato-generatoare, cu intensitate

și în zone vitale (lombară și abdominală) se impune concluzia că inculpatul a prevăzut

moartea victimei chiar dacă nu a acceptat în mod conștient acest rezultat, ceea

ce înseamnă că a acționat cu intenția indirectă de a ucide.

Însă, împrejurările în care s-a petrecut

fapta relevate de martorii audiați în cauză nu dovedesc că inculpatul s-a aflat

în momentul lovirii victimei într-o stare de surescitare nervoasă generată de agresiunea

victimei asupra tatălui său pentru a se putea reține circumstanțe atenuantă a provocării,

prevăzută de art. 73 Iit. b) C. pen. Dimpotrivă, probele administrate au arătat

că tatăl inculpatului, numitul A.Z. datora bani părții vătămate, iar când acesta

i-a abordat cu privire la datoria bănească a refuzat să îi dea bani declanșând un

conflict soldat cu îmbrânceli reciproce.

Totodată, nu se poate reține nicio atitudine

violentă a părții vătămate împotriva inculpatului însuși după încheierea conflictului

avut cu tatăl acestuia, de natură să determine reacția acestuia cu scuza provocării.

Prin urmare, fapta inculpatului nu s-a

săvârșit în condițiile existenței unei provocări astfel că și această critică s-a

reținut că este nefondată.

Sub aspectul individualizării judiciare

a pedepsei, Curtea a constatat însă că instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa

în cuantumul minim stabilit de lege, 7 ani și 6 luni închisoare.

La stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie

evaluate, în mod plural, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cerințele și

datele particulare ale speței, precum și la persoana inculpatului în așa fel încât

să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social

și persoanei inculpatului, precum și nevoii de apărare a valorilor sociale. Fermitatea

presupune în materia individualizării pedepsei, aplicarea întocmai, cu consecvență

și intransigență principială, a prevederilor legale instituite prevăzute art. 72

C. pen., în spiritul și în scopul în vederea căreia au fost instituite, în special

în vederea asigurării prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, precum și reinserției

sociale a inculpatului, exigențe statuate de art. 52 C. pen.

O pedeapsă fermă nu se confundă cu o pedeapsă

aspră ci trebuie să exprime în mod concret, tratamentul penal cel mai adecvat necesităților

de reeducare a inculpatului găsit vinovat, și de apărare socială.

Raportând aceste criterii principiale la

cauza supusă examinării, Curtea a constatat că în raport cu circumstanțele factuale

reținute, urmarea produsă și mai ales, persoana inculpatului, tânăr, integrat social

prin familie și loc de muncă, aflat la prima încălcare a imperativelor legii se

justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen. cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Drept pentru care, Curtea, în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.R.

împotriva sentinței penale nr. 27 din data de 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul

Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 2358/93/2012. A desființat în parte sentința

penală atacată și rejudecând în fond: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R.

la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen.

și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării

preventive de la 27 iulie 2012 la zi.

În baza art. art. 383 alin. (1

1

)

C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului A.R.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat,

în termen, recursuri partea civilă R.H. și inculpatul A.R.

Inculpatul A.R., criticând decizia recurată

pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., apărătorul ales al

inculpatului, arătând că nu susține și cazul de casare de la pct. 17

1

,

solicitând următoarele:

- schimbarea încadrării juridice din tentativă

Ia omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de loviri

și alte violențe prevăzute de art. 180 C. pen. și pronunțarea unei pedepse în raport

de această încadrare juridică;

- reaprecierea probelor cu luarea în seamă

a declarațiilor martorilor care în mod greșit au fost înlăturate pe motiv că sunt

subiective.

- constarea împrejurării că inculpatul

nu a avut intenția de a suprima viața victimei și că în mod eronat nu s-a reținut

circumstanța atenuantă a provocării în condițiile în care partea vătămată a avut

o atitudine violentă asupra tatălui său, iar el a acționat urmare a stării de tulburare

cauzată de partea vătămată.

În final, a mai solicitat reținerea de

circumstanțe atenuante arătând că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul

procesului penal și nu a zădărnicit adevărul.

Recurenta parte civila criticând decizia

recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză

prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen.prevede, în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 31 iulie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta

este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește

în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost

abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare

a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385

9

C. proc. pen.,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat,

se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare

sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., acesta face parte din categoria motivelor de recurs care se iau

în considerare și din oficiu, însă numai atunci când au influențat asupra hotărârii

în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speța de față, astfel că, fiind

necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, că recurenții și-au motivat recursurile la data 13 septembrie 2013 parte

civilă și la data de 16 octombrie 2013 inculpatul (primul termen de judecata acordat

în cauză fiind 11 decembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce le revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat pentru

reaprecierea probelor și pentru schimbarea încadrării juridice, se constată că acest

caz a fost invocat formal, întrucât criticile formulate s-ar fi circumscris cazurilor

de casare prevăzute de pct. 18 și pct. 17. al art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen., însă aceste cazuri de casare au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013.

Cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, prevede că sunt supuse casării deciziile pronunțate atunci când:

„nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța

a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul

a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-art. 337”

astfel că se constată că dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.,

nu au incidență în cauză.

În cee ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

recurenți și în raport de care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată

inculpatului prin reținerea, în recursul inculpatului, sau înlăturarea circumstanțelor

atenuante în recursul părții civile, se reține că și această critică este nefondată,

întrucât în speța de față, recurenții au formulat critici de netemeinicie cu referire

la o decizie care a fost pronunțată după intrarea în vigoare a textului de lege

evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. 195 din 31 iulie 2013 a Curții de

Apel București, secția I penală, critică care s-ar fi circumscris cazului de casare

prevăzut Ia pct. 14 teza I C. proc. pen., al art. 385

9

, însă și acest

caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate partea civilă R.H. și inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195

din 31 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului A.R., durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2012

la 11 decembrie 2013.

Va obliga recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până

Ia prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă,

se va achita din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de partea civilă R.H. și inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 195 din 31

iulie 2013 a Curții de Apei București, secția I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului A.R., durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2012

la 11 decembrie 2013.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă,

se va achita din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie

2013.