ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2013

Ea s-a datorat șocului hemoragie post plagă tăiată-înțepată penetrantă pulmonar și cardiac, operată.

Leziunea tanatogeneratoare (având corespondent la examenul extern la leziuni traumatice) s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător în cadrul unei heteroagresiuni.

Există legătură de cauzalitate între leziunea de la examenul extern și deces.

Poziția victimă-agresor a fost mai probabil în ortostatism, față în față.

Direcția de lovire a fost dinspre anterior spre posterior.

Grupa sangvină și Rh-ul susnumitului-AII-Rh pozitiv.

Alcoolemia susnumitului a fost la momentul autopsiei de 1,10 grame la mie. Făcând un calcul retrospectiv al alcoolemiei se poate aprecia că în jurul orelor 23:00 a zilei de 12 iunie 2012 când a fost agresat, susnumitul prezenta o alcoolemie de cel puțin 2,20 grame la mie (1,10 grame la mie + 7x0,15%) ținând cont și de faptul că în timpul supraviețuirii susnumitul a primit atât perfuzii cât și sânge.

Leziunea traumatică constatată la victimă s-a putut produce cu un corp tăietor înțepător, posibil corpul delict descris (lățimea corpului delict a fost de 1,5 cm, lungimea plăgii la tegument a fost de 2 cm, posibil să fi fost 1,5 cm, dar trebuie ținut cont de faptul că susnumitul a fost operat și marginile acestei plăgi au fost toaletate chirurgicalin.

Moartea datează din 13 iunie 2012”. În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului T.F., care la data de 12 iunie 2012, pe un drum public din localitatea B., județul Maramureș, i-a aplicat victimei V.I. o lovitură în piept cu un cuțit cu lama în lungime de 7,3 cm, cauzându-i o plagă tăiată-înțepată penetrantă pulmonar și cardiac care a condus la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzură de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, cu referire la susținerea inculpatului că sunt incidente dispozițiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, instanța de fond a constatat următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 44 C. pen., starea de legitimă apărare presupune ca făptuitorul să comită fapta prevăzută de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa ori a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. În cauza de față, din probele administrate în cauză a rezultat că victima V.I. a fost urmărită de fratele inculpatului, T.M., în timp ce se îndrepta spre locuința sa. La un moment dat, s-au întâlnit și cu inculpatul T.F. și pe fondul unor injurii reciproce, inculpatul a agresat-o pe victimă. Atât martorul T.M. (fratele inculpatului), cât și martorii S.I. și D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului și au început să se îmbrâncească. În acest context, inculpatul i-a cerut fratelui său să îi dea un cuțit și i-a aplicat o lovitură în zona pieptului victimei V.I., provocându-i leziunea tanato-generatoare. Or, în raport de succesiunea actelor de agresiune nu se poate reține că inculpatul a săvârșit fapta pentru a se apăra împotriva unui atac declanșat de victimă, în realitate acesta, împreună cu martorul T.M. fiind cei care au inițiat agresiunea, mai întâi verbal și apoi fizic. Astfel, inculpatul T.F. a fost cel care a exercitat acte de violență fizică, respectiv a lovit victima cu pumnul în zona capului și i-a solicitat fratelui său să îi dea cuțitul cu care l-a lovit apoi pe V.I., susținerile sale privind faptul că acesta din urmă a fost cel care a scos un cuțit și a vrut să îl lovească fiind infirmate prin probele administrate în cauză. Având în vedere aspectele expuse, instanța de fond a reținut că nu sunt operante în cauză dispozițiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condițiile privind existența unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului. Instanța de fond a reținut însă în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior și nu este cunoscut cu antecedente penale. Instanța de fond a avut în vedere că potrivit înscrisurilor depuse la dosar și declarațiilor persoanelor audiate în cauză, inculpatul T.F. era cunoscut ca o persoană cu o conduită corespunzătoare în societate, fiind integrat în câmpul muncii și nu a fost cercetat pentru comiterea altor fapte prevăzute de legea penală. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul T.F. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate, instanța de fond a reținut că potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare ai condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin prisma dispozițiilor legale evocate, instanța de fond a constatat că este necesar ca în plus față de elementele care privesc gradul de pericol, urmarea produsă și împrejurările comiterii infracțiunii să fie examinate și premisele reeducării și reintegrării în societate a persoanei condamnate. Astfel, în prezenta cauză, instanța de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate faptul că infracțiunea săvârșită prezintă un grad de pericol social concret deosebit, fiind îndreptată împotriva unei valori sociale fundamentale, dreptul la viață, iar prin rezultatul produs, respectiv decesul unei persoane, presupune aplicarea unei sancțiuni severe, privative de libertate. Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost comisă în contextul unui conflict anterior, legat de presupuse relații ale inculpatului și victimei cu aceeași femeie, iar agresiunea s-a produs în mod spontan, pe stradă. De asemenea, escaladarea actelor de violență a implicat folosirea unui instrument vulnerant ad-hoc, iar nu a unuia pregătit dinainte, ceea ce subliniază că intenția indirectă a inculpatului a fost una spontană și supravenită, suprapusă peste intenția inițială doar de a agresa victima. Nu este lipsit de relevanță în același sens faptul că din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că inculpatul și victima s-au mai certat și anterior, iar V.I. a mai avut conflicte și cu alte persoane din localitate. Totodată, în considerarea conduitei corespunzătoare avută de inculpat anterior comiterii infracțiunii, a comportării relativ sincere adoptată pe parcursul procesului și a regretului manifestat față de fapta penală și urmarea acesteia, instanța de fond a apreciat că reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special este de natură să asigure realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., existând și premisele reeducării și reintegrării în societate a acestuia. În temeiul art. 71 C. pen. instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciind că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică și însușirea valorilor fundamentale ocrotite de lege, pe care le implică exercitarea acestor drepturi. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 13 iunie 2012 la zi. Instanța de fond în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 15 C. proc. pen. constituirea în calitate de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. În mod evident, în raport de modalitățile alternative prevăzute de textul legal evocat, declarația neechivocă a persoanei interesate în sensul constituirii în calitate de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale nu este condiționată sub aspectul valabilității de reiterarea ei în fața instanței de judecată anterior citirii actului de sesizare și nici de o eventuală eroare privind citarea sa. În cauza de față, numitul C.I. a precizat în mod expres prin declarația aflată la dosarul de urmărire penală că a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei și că se constituie parte civilă cu suma de 5.000 RON. Din eroare, numitul C.I. a fost menționat în cuprinsul rechizitoriului în calitate de martor, astfel încât acesta nu a fost citat în fața instanței de judecată la momentul citirii actului de sesizare și audierii inculpatului. La următorul termen de judecată, constatându-se eroarea legată de calitatea sa procesuală, C.I. a fost citat în calitate de parte civilă și întrebat fiind în mod expres, a precizat că nu solicită reluarea actelor procedurale întocmite în lipsa sa și își menține constituirea de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale. În consecință, având în vedere că partea civilă C.I. s-a constituit în această calitate încă din faza de urmărire penale conform art. 15 C. proc. pen., iar sumele solicitate de acesta cu titlu de despăgubiri au fost confirmate prin declarația martorului C.I., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată. Instanța de fond a reținut că martorul menționat a confirmat efectuarea unor cheltuieli de înmormântare de 5.000 RON, din care 1.000 RON a reprezentat prețul plătit pentru groapă și înhumarea, iar restul cheltuielile cu pomana și prohodul. În marea majoritate a cazurilor, cheltuielile determinate de obiceiul locului privind înmormântarea nu pot fi cuantificate exact și nici susținute prin înscrisuri doveditoare, astfel încât instanța de fond a apreciat că sumele solicitate de partea civilă și confirmate de martorul menționat au un caracter rezonabil, astfel încât urmează că le acorde în cuantumul menționat, fiind întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, conform art. 1357 și urm. C. civ. De asemenea, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța de fon l- a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume: - 649,01 RON, precum și dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă, către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș; - 144,85 RON, precum și dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „C.O.” Baia Mare. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit în lungime totală de 16,5 cm și lama de 7,3 cm, înregistrat în Registrul corpurilor delicte al instanței, iar în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul T.F. În motivarea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, se arată că în mod nejustificat instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pentru că inculpatul nu a avut o conduită care să fie un exemplu pentru comunitatea din care face parte, respectiv comuna B., unde în seara de 12 iunie 2012, a suprimat viața unui tânăr în vârstă de 22 ani, cu o lovitură de cuțit, aplicată în inimă, care la scurt timp a decedat. Motivul aplicării loviturii a fost unul pueril, iar probele administrate demonstrează o premeditare a infracțiunii, dar și o răzbunare a inculpatului a cărui acțiune a determinat suprimarea vieții victimei. Apreciază că vinovăția inculpatului nu poate fi pusă la îndoială, deși inculpatul a susținut că victima s-a autoagresat, probele confirmând că inculpatul a fost cel care a cerut cuțitul de la fratele său, cu care i-a aplicat victimei o singură lovitură. Ca atare se solicită admiterea apelului desființarea sentinței penale nr. 648 din data de 21 decembrie 2012, pronunțată în de Tribunalul Maramureș, pentru motive de netemeinicie în legătură cu greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de gravă și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului T.F. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu înlăturarea art. 74 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii, în limitele legale, respectiv de la 15 la 25 ani, cu executare în regim de detenție și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În motivarea apelului inculpatului T.F. , se arată că acesta a solicitat reținerea în favoarea sa a legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen., însă prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru incidența acestor dispoziții, deși inculpatul a relevat aceeași împrejurare de comitere a faptei, respectiv existența unui conflict anterior și agresivitatea victimei cunoscută în comunitate, faptul că din cauza acesteia din urmă s-a ajuns la conflictul în cadrul căruia a efectuat doar o acțiune de apărare, victima fiind aceea care a scos cuțitul. Aceste aspecte sunt susținute și de declarațiile martorilor care relevă ideea de apărare a inculpatului și care se impune a fi valorificată la individualizarea judiciară a pedepsei. Incidența circumstanțelor atenuante este susținută de poziția procesuală de regret a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă (în acest sens existând caracterizările de la dosar întocmite de către preotul din sat și angajatorul inculpatului), vârsta inculpatului, posibilitatea de reeducare a acestuia și împrejurarea că infracțiunea a fost comisă pe fondul unui conflict anterior, intenția inculpatului nefiind aceea de a suprima viața victimei. Ca atare se solicită admiterea apelului promovat de către inculpatul T.F. împotriva sentinței penale nr. 648 din data de 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș, desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se procedeze la reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, reținând ca circumstanțe atenuante, atât dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., cât și art. 74 lit. c) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 32/A din 15 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 648 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului T.F. și cuantumul pedepsei aplicate și judecând: A fost condamnat inculpatul T.F., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 13 iunie 2012 la zi. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.F. împotriva aceleiași sentințe. S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON onorariu avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, avocat M.G., sumă ce se va plăti din F.M.J. A fost obligat inculpatul să plătească 500 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Pentru a pronunța această decizia, instanța de apel a reținut că instanța de fond, ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de conducere în teren și planșa foto context în care s-a ridicat și cuțitul corp delict, raportul de expertiză medico-legală și concluziile medico-legale provizorii declarațiile martorilor D.I., S.I., S.V.I., B.V.I., T.M., B.I., P.G., I.V., G.I. precum și declarațiile inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică privind testul poligraf și declarația părții civile C.I. a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. S-a arătat că, în esență s-a reținut că inculpatul T.F., în vârstă de 27 de ani și victima V.I., în vârstă de 20 de ani, locuiau în comuna B., județul Maramureș și între aceștia a existat o stare conflictuală, cauzată de relațiile pe care le aveau cu o persoană de sex feminin din aceeași localitate. La data de 12 iunie 2012, victima V.I. s-a aflat la un bar din centrul localității B., unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorii D.I., B.V.I., S.I. și S.V.I. și unde se afla și martorul T.M., fratele inculpatului. În jurul orei 22:00, victima V.I. a părăsit barul și s-a îndreptat pe jos spre locuința sa, fiind urmat la scurt timp de martorul T.M. În timpul deplasării, martorul T.M. s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul T.F. și când l-au observat pe V.I. au început să îi adreseze cuvinte injurioase și amenințări. Inculpatul T.F. s-a apropiat de victima V.I. și au început să se lovească reciproc, iar la un moment dat, inculpatul i-a spus martorului T.M.-„M., dă cuțitul!” și imediat i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a pieptului. Ca urmare a loviturii, victima V.I. a căzut pe marginea șanțului, iar inculpatul T.F. după ce a scos cuțitul din rană s-a îndepărtat, fiind însoțit de martorul T.M. Pe drumul spre locuința sa, inculpatul T.F. a aruncat cuțitul în apa râului B., unde a fost descoperit ulterior de organele de poliție. Deși martorii D.I. și S.V.I. au încercat să îi acorde victimei primul ajutor și au solicitat prezența unei ambulanțe care a transportat-o de urgență la spital, V.I. a decedat la data de 13 iunie 2012. Potrivit mențiunilor procesului verbal aflat la dosarul de urmărire penală, ca urmare a indicării de către inculpatul T.F., în albia râului din localitatea B. a fost găsit un cuțit cu lama în lungime de 7,3 cm, pe care acesta a recunoscut că l-a aruncat după producerea incidentului. Inculpatul a susținut că după ce victima „încercând să se smucească, i-a intrat cuțitul în piept”, i-a scos acesteia cuțitul din rană și la îndemnul fratelui său, martorul T.M., l-a aruncat în albia râului. S-a arătat că deși inculpatul a susținut în mod constant că acel cuțit îi aparținea victimei, din declarațiile martorului I.V. a rezultat că acesta a avut un cuțit similar în perioada cât au fost colegi de muncă, precizând după ce i-au fost prezentate planșele fotografice aflate la dosar că era identic cu cel descoperit în albia râului din localitatea B. Potrivit mențiunilor raportului de expertiză medico-legală din 29 iunie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare „1. Moartea numitului V.I. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat șocului hemoragie post plagă tăiată-înțepată penetrantă pulmonar și cardiac, operată. 3. Leziunea tanatogeneratoare (având corespondent la examenul extern la leziuni traumatice) s-a putut produce prin lovire cu un coip tăietor-înțepător în cadrul unei heteroagresiuni. 4. Există legătură de cauzalitate între leziunea de la examenul extern și deces. 5. Poziția victimă-agresor a fost mai probabil în ortostatism, față în față. 6. Direcția de lovire a fost dinspre anterior spre posterior. 7. Grupa sangvină și Rh-ul susnumitului-AII-Rh pozitiv. 8. Alcoolemia susnumitului a fost la momentul autopsiei de 1,10 grame la mie. Făcând un calcul retrospectiv al alcoolemiei se poate aprecia că în jurul orelor 23:00 a zilei de 12 iunie 2012 când a fost agresat, susnumitul prezenta o alcoolemie de cel puțin 2,20 grame la mie (1,10 grame la mie + 7x0,15%) ținând cont și de faptul că în timpul supraviețuirii susnumitul a primit atât perfuzii cât și sânge. 9. Leziunea traumatică constatată la victimă s-a putut produce cu un corp tăietor înțepător, posibil corpul delict descris (lățimea corpului delict a fost de 1,5 cm, lungimea plăgii la tegument a fost de 2 cm, posibil să fi fost 1,5 cm, dar trebuie ținut cont de faptul că susnumitul a fost operat și marginile acestei plăgi au fost toaletate chirurgicalin. 10. Moartea datează din 13 iunie 2012”. Este superfluă solicitarea inculpatului de se constata incidența cazului de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen. S-a arătat că pentru a se acorda eficiență dispozițiilor art. 44 C. pen. referitor la legitima apărare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții să existe un atac, material, direct, imediat și injust, să existe un pericol grav, creat pentru persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia și să existe necesitatea de a înlătura atacul. De asemenea, probele administrate în cauză așa cum în mod pertinent a constatat și instanța de fond, relevă că victima V.I. a fost urmărită de fratele inculpatului. T.M., în timp ce se îndrepta spre locuința sa. La un moment dat, s-au întâlnit și cu inculpatul T.F. și pe fondul unor injurii reciproce, inculpatul a agresat-o pe victimă. Atât martorul T.M. (fratele inculpatului), cât și martorii S.I. și D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului și au început să se îmbrâncească. În acest context, inculpatul i-a cerut fratelui său să îi dea un cuțit și i-a aplicat o lovitură în zona pieptului victimei V.I., provocându-i leziunea tanato-generatoare. S-a reținut că, în raport de succesiune a actelor de agresiune nu se poate reține că inculpatul a săvârșit fapta pentru a se apăra împotriva unui atac declanșat de victimă, în realitate acesta, împreună cu martorul T.M. fiind cei care au inițiat agresiunea, mai întâi verbal și apoi fizic. Astfel, inculpatul T.F. a fost cel care a exercitat acte de violență fizică, respectiv a lovit victima cu pumnul în zona capului și i-a solicitat fratelui său să îi dea cuțitul cu care l-a lovit apoi pe V.I., susținerile sale privind faptul că acesta din urmă a fost cel care a scos un cuțit și a vrut să îl lovească fiind infirmate prin probele administrate în cauză. Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condițiile privind existența unui atac care să fie material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului. De asemenea, cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse, precum și persoana inculpatului care deși nu are antecedente penale și conduita bună anterioară, însă instanța de fond în mod eronat a apreciat că se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului. S-a arătat că numai lipsa antecedentelor penale și comportarea bună anterioară a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere reținute de către instanța de fond, nu sunt de natură să conducă la reținerea circumstanțe atenuante care sunt o facultate pentru instanță și nu o obligație în procesul individualizării pedepsei. Reeducarea inculpatului, în contextul celor expuse mai sus, și apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor fapte similare atât de grave de către alte persoane se pot realiza numai prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului , în sensul majorării, așa cum a solicitat parchetul, și nu a reducerii pedepsei așa cum a solicitat inculpatul . Ca atare, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 648 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului T.F. și cuantumul pedepsei aplicate și judecând a dispus condamnarea inculpatului T.F., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. S-a arătat că reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise urmarea faptei sale, precum și faptul că nu a depus diligente pentru recuperarea prejudiciului cauzat părții civile, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună. În ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că aceasta a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar , de altfel apelul inculpatului a vizat doar latura penală a cauzei. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Raportat la cele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.F. împotriva aceleiași sentințe. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul T.F., criticând-o cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră exagerată față de împrejurările în care s-au comis faptele și de circumstanțele sale personale. A mai arătat că față de împrejurările cauzei, se poate reține în favoarea sa legitima apărare, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulat, Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat. Din examinarea actelor și a lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul T.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținându-se în sarcina sa că la data de 12 iunie 2012, în jurul orei 22:00, în urma unei altercații cu victima V.I., a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona stângă a pieptului, provocându-i o leziune care a dus la decesul acesteia la data de 13 iunie 2012. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că între inculpat și victimă exista o stare conflictuală cauzată de relațiile pe care le aveau cu o persoană de sex feminin din aceeași localitate, iar în seara de 12 iunie 2012, după ce victima V.I. a părăsit barul unde consumase băuturi alcoolice împreună cu martorii D.I., B.V.I., S.I. și S.V.I. și unde se afla și martorul T.M., fratele inculpatului, a pornit pe jos spre casă, fiind urmat de fratele inculpatului. La scurt timp s-au întâlnit cu inculpatul și au început să-și adreseze injurii și amenințări, apoi inculpatul T.F. s-a apropiat de victima V.I. și au început să se lovească reciproc, iar la un moment dat, inculpatul i-a spus martorului T.M. să-i dea cuțitul și imediat i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a pieptului. Ca urmare a loviturii, victima V.I. a căzut pe marginea șanțului, iar inculpatul T.F. după ce a scos cuțitul din rană s-a îndepărtat, fiind însoțit de martorul T.M. Pe drumul spre locuința sa, inculpatul T.F. a aruncat cuțitul în apa râului B., unde a fost descoperit ulterior de organele de poliție. Situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute de instanța de apel pe baza declarațiilor martorilor D.I., B.V.I., S.I., S.V.I. și T.M. Din declarațiile acestor martori rezultă că cei care au declanșat conflictul au fost inculpatul și fratele său care în momentul în care au văzut victima au început să-i adreseze injurii și amenințări, inculpatul a fost cel care a lovit inițial victima în zona capului, apoi a cerut un cuțit de la fratele său, cu care a aplicat părții vătămate, lovitura care a dus la decesul acesteia. Deși inculpatul a încercat să se apere, susținând că s-a aflat în legitimă apărare, probele menționate îl contrazic. Pe de o parte, martorii S.I. și D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului și au început să se îmbrâncească, iar apoi i-a cerut fratelui său un cuțit cu care i-a aplicat lovitura tanato-generatoare, iar pe de altă parte, deși a susținut că acel cuțit îi aparținea victimei, din declarațiile martorului I.V. a rezultat că acesta, în perioada cât au fost colegi de muncă, a avut un cuțit similar cu cel descoperit în albia râului din localitatea B., precizările fiind făcute după ce i-au fost prezentate planșele fotografice aflate la dosar. Prin urmare, în mod corect s-a reținut de instanța de apel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condițiile privind existența unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului. În ce privește critica adusă de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, așa încât, după modificările menționate, temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 175 C. pen., omorul calificat se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului, se află în limitele prevăzute de lege. Prin urmare, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., și apare ca fiind nefondată. Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 13 iunie 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.