ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2012

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 529 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare și interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară. În baza art. 61 C. pen. s-a revocat restul de 66 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 16 din 22 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, rezultanta fiind de 14 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 5 ani. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului prevenit începând cu 8 iunie 2010 la zi. Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a constatat că partea vătămată A.A.B. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J. A fost obligat inculpatul să plătească către Direcția de Sănătate Publică Maramureș - Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș suma de 8,64 RON cu dobânda legală.

S-a dispus arhivarea mijlocului de probă DVD marca DVD-R din registrul mijloacelor de probă al instanței, până la rămânerea definitivă a cauzei. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu M.R. s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul B.S. pentru comiterea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se în esență că în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 a exercitat acte de violență repetate și de mare intensitate asupra victimei A.G., acte care i-au cauzat decesul.

Examinând probele administrate și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei din momentul constatării decesului, concluziile provizorii eliberate de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmatiei dar și expertizele medico-legale întocmite ulterior, declarațiile martorilor D.A., C.O., T.I., C.I., C.V., B.I.S., G.I. și O.G. și nu în ultimul rând rapoartele de constatare tehnic-științifică întocmite de I.P.J. Maramureș privind examinarea cu tehnica poligraf a inculpatului dar și a martorei D.A., Tribunalul a reținut în fapt următoarele: Victima A.G., pensionar și divorțat fiind, a locuit singur până la data decesului într-un apartament din municipiul Sighetu Marmatiei, fiind cunoscut între prieteni și vecini ca un mare consumator de băuturi alcoolice.

În seara zilei de sâmbătă, 13 februarie 2010, inculpatul B.S., recent liberat din penitenciar, s-a întâlnit cu martorii C.I. și D.A. (fostă concubină), cu care și-a petrecut seara într-o discotecă din municipiul Sighetu Marmatiei. Înainte de a ajunge la discotecă în zona unui complex comercial din Sighetu Marmatiei, cei trei s-au întâlnit cu victima A.G., care cunoscându-i, Ie-a cerut un leu pentru a-și cumpăra ceva de băut. După ce i-a înmânat bancnota, inculpatul a luat-o deoparte pe victimă, propunându-i ca în noaptea următoare să-i permită să vină cu prietena lui în locuința lui. Cum victima a fost de acord, cei doi s-au înțeles să se întâlnească în seara următoare în același loc. Conform înțelegerii, a doua zi s-au întâlnit în jurul orelor 21:00 și s-au deplasat toți trei spre apartamentul victimei, nu înainte însă de a cumpăra țigări și două flacoane de spirt medicinal.

Ajunși în locuința victimei, s-au instalat întâi în bucătărie unde au consumat spirtul medicinal diluat de martora D.A., după care și-au schimbat locația, mutându-se în camera mare a apartamentului și unde au discutat despre rămânerea celor doi în apartament peste noapte, dar și despre suma pe care inculpatul urma să i-o plătească victimei pentru această favoare. După miezul nopții, când inculpatul și-a exprimat dorința de a se culca, victima a afirmat că și el se culcă în același pat cu ei. La refuzul inculpatului, acesta i-a răspuns că e casa lui și că face ce vrea. La aceste remarci inculpatul, nervos, i-a aplicat o lovitură în față, în urma căreia victima a căzut lângă pat.

Pentru că cei doi au început să se înjure și să strige unul la celălalt, martora D.A., cunoscându-l foarte bine pe inculpat și reacțiile lui violente, s-a refugiat în camera mică a apartamentului, unde a rămas până când inculpatul a strigat-o să-l ajute s-o ridice pe victimă de jos și s-o ducă în camera mică în pat. În timp ce inculpatul și martora întrețineau relații sexuale, lângă patul acestora a apărut victima dezbrăcată de la talie în jos, solicitându-le celor doi să-l lase și pe el să doarmă cu ei. Inculpatul a ripostat violent, i-a aplicat mai multe lovituri în față, iar apoi în timp ce victima era căzută pe podea, i-a mai aplicat și alte lovituri cu pumnii și picioarele. Din nou inculpatul i-a cerut martorei să-l ajute s-o ducă pe victimă în camera alăturată, unde împreună au îmbrăcat-o și au acoperit-o cu o pătură.

Dimineață cei doi au plecat din apartamentul victimei, inculpatul deplasându-se la locul lui de muncă unde și-a și făcut lichidarea în cursul aceleiași zile, iar martora spre locuința ei. În jurul orelor 16:30, o cunoștință de familie de-a victimei (martora C.O.), care, ocazional, la cererea copiilor acesteia îi făcea menajul și-i ducea mâncare, a descoperit-o pe victimă în poziția în care au lăsat-o cei doi. Negăsind-o pe fiica victimei, martora a apelat serviciul de urgență. La scurt timp a sosit un echipaj SMURD însoțit de o mașină de poliție, ocazie cu care s-a constatat decesul victimei. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea numitului A.G. a fost violentă și s-a datorat unor multiple contuzii cerebrale ale punții și bulbului, post-traumatism cranio-cerebral acut cu fractură de bază a craniului în etaj mijlociu, masiv hematom subdural bazai și hemoragie subarahnoidiană extinsă.

Leziunile constatate s-au produs prin loviri active repetate cu corp dur, proiectare ulterioară la sol cu loviri de corpuri dure și compresiune între corpuri dure (posibil picior încălțat, genunchi și sol). Decesul a fost constatat la data de 15 februarie 2010 iar ora decesului raportat la instalarea rigidității cadaverice, aproximativ 2-3. S-a mai precizat în raport că leziunile cu rol tanatogenerator au fost cele de la nivelul creierului, amigdalelor cerebeloase, punții și bulbului, decesul a intervenit la aproximativ 15-20 minute de la momentul agresiunii, iar alcoolemia victimei a fost de 2 gr %o.

În drept, fapta inculpatului care în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 aflându-se în locuința numitului A.G., pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei altercații spontane, a exercitat acte de violență repetate și de mare intensitate asupra acesteia, cauzându-i leziuni cerebrale care în final au condus la decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. În sarcina inculpatului s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., ca prim termen al acesteia fiind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16 din 2009 a Judecătoriei Satu Mare, pedeapsă din executarea căreia s-a liberat condiționat la 15 ianuarie 2010 cu un rest neexecutat de 66 de zile.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume persoana inculpatului, fapta comisă, consecințele și nu în ultimul rând poziția procesuală a acestuia. Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului este de reținut că a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele chiar comise cu violență și că imediat după ce a fost liberat condiționat din penitenciar a comis infracțiunea pentru care este judecat în prezenta cauză. Inculpatul încă de la început a negat comiterea faptei, susținând că nu a avut nici o altercație cu victima și că la ora la care a plecat din apartamentul acesteia, ea a fost cea care i-a condus și a închis ușa după ei.

Toate aceste susțineri și apărări ale inculpatului au fost înlăturate de instanță, chiar pe baza propriilor relatări prin care nu contestă că a fost în apartamentul victimei susținând inițial că a plecat din apartament pe la ora 5 dimineața, iar apoi fără nici o justificare a revenit și a arătat că a plecat în jurul orei 8 00 dimineața împreună cu martora D.A..

Cert este că indiferent de ora pe care a avansat-o ca fiind ora la care ar fi părăsit apartamentul, la momentul decesului victimei inculpatul era în locuința acesteia, dovadă fiind în acest sens în primul rând concluziile tuturor actelor medicale întocmite în cauză care confirmă că decesul a intervenit între orele 02:00 -03:00, că între leziunile suferite și deces există o legătură de cauzalitate iar moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale cu fractura calotei și bazei craniului care s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure, căderea victimei și compresiunea toraco-abdominală, iar în al doilea rând declarația martorei D.A.

- cea care a asistat la o parte din conflict dar i-a dat și o mână de ajutor inculpatului s-o așeze pe victimă în pat după primul dar și după al doilea conflict. în plus,victima a fost găsită de martora C.O. și de echipajul SMURD exact în patul unde a fost așezată de cei doi și îmbrăcată cu aceleași haine. În faza de urmărire penală martora D.A. a relatat tot incidentul iar ulterior cu ocazia conducerii în teren efectuată de organele de poliție la data de 26 februarie 2010 în prezența martorilor asistenți T.I. și C.O., martora și-a menținut declarația și a reiterat-o în fata instanței, ceea ce infirmă susținerea inculpatului cum că depoziția ei a fost influențată de organele de poliție și a fost luată sub presiunea acestora.

Aproape toți martorii au confirmat că victima deși consuma în mod frecvent și exagerat băuturi alcoolice, argument fiind și alcoolemia de 2 gr‰ constatată la data decesului, era spre deosebire de inculpat o persoană care nu a avut niciodată cu nimeni vreo altercație fizică. În schimb, inculpatul, conform raportului de expertiză medico-legală a avut internări la psihiatrie, cu intoxicație acută alcoolică și plăgi tăiate la nivelul mâinii stângi - cu autoagresiune, concluzionându-se că suferă de tulburare de personalitate disociată și dependență alcoolică, împrejurări care au fost confirmate și de martori, care au arătat că este o fire violentă, aspect care rezultă și din cazierul judiciar al acestuia.

Pe acest fond, reacția inculpatului față de atitudinea nefirească a victimei de a se dezbrăca și a-i solicita să-l lase și pe el să doarmă cu ei în pat, a fost nejustificată și total disproporționată, dacă avem în vedere vârsta înaintată a acestuia dar și alcoolemia de 2 gr‰ constatată la momentul decesului. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., s-a constituit circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În consecință, atunci când replica apare disproporționată față de actul provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoției, condițiile legale ale stării de provocare nu sunt realizate.

Cum raportat la starea de fapt expusă și derularea evenimentelor, nu există argumente juridice suficiente pentru reținerea acestei circumstanțe, așa cum a solicitat apărătorul inculpatului, instanța a avut în vedere totuși, la dozarea sancțiunii aplicate, toate aceste împrejurări. Dacă avem în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală și anume leziunile și intensitatea loviturilor, rezultă evident că și solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., apare nejustificată și, drept urmare, a fost respinsă de instanță.

Mai mult, dacă analizăm leziunile descrise în actele medico-legale, produse ca urmare a agresiunii inculpatului, rezultă clar că lovirea victimei în regiunile anatomice descrise în care sunt situate organele vitale și cu mare intensitate din moment ce s-a produs fractura oaselor nazale, a calotei și bazei craniului, rupturi ale viscerelor parenchimatoase abdominale (ficat, splină), constituie o activitate care prin însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acțiunii sale. În baza considerentelor expuse, s-a putut concluziona că inculpatul, săvârșind fapta așa cum a fost descrisă și care în final a dus la decesul victimei, a acceptat în mod conștient rezultatul letal, chiar dacă nu l-a dorit, ceea ce înseamnă că a acționat cu intenția de a ucide, și nu cu intenția de a comite vreuna din infracțiunile prevăzute la art. 180 - 182 C. pen.

și care să aibă ca urmare moartea victimei. Pedeapsa pe care instanța a aplicat-o inculpatului, de 14 ani închisoare urmează a fi executată în regim de detenție, sens în care se justifică atât menținerea măsurii arestării preventive cât și deducerea arestului preventiv începând cu 8 iunie 2010 la zi. Alături de pedeapsa închisorii, instanța a interzis inculpatului raportat la fapta și persoana acestuia, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 63 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani. S-a constatat că familia victimei, care a suportat cheltuielile ocazionate cu înmormântarea acesteia nu se constituie parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul în temeiul art. 7 din Legea 76/2008 să se supună procedurii prelevării probelor biologice după rămânerea definitivă a hotărârii în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul National de Date Genetice Judiciare.

Ca o consecință a condamnării, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.S., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat desființarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, achitarea sa, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate și coborârea acesteia sub limita minimă prevăzută de lege ca efect al reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. În motivarea apelului inculpatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de a cărei comitere este cercetat și judecat.

A mai arătat inculpatul că infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei față de solicitarea victimei de a întreține relații sexuale cu martora și fată de refuzul atât a martorei, cât și a inculpatului și că, față de această conduită a victimei, poziția sa subiectivă a fost doar aceea de a îndepărta victima din camera unde se afla împreună cu martora, sens în care i-a aplicat câteva lovituri, în mod repetat, aplicate în zone diferite, fără a viza anumite organe și, deși moartea victimei a survenit ca urmare a acestor lovituri aplicate la întâmplare, scopul nu a fost de a o ucide.

Prin decizia penală nr. 2/A/ din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. Procedând la soluționarea apelului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul a comis infracțiunea care face obiectul cauzei. Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O.

și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle impotriva Finlandei). Apărarea inculpatului potrivit căreia nu este vinovat de comiterea faptei sau că ar fi comis fapta în stare de provocare nu poate fi primită. În primul rând, inculpatul a recunoscut că în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 a fost în locuința victimei împreună cu aceasta și martora D.A. și că pe parcursul întregii nopți, cu excepția persoanelor menționate, alte persoane nu au mai fost în apartamentul victimei. Apoi, martora D.A. confirmă că inculpatul a aplicat lovituri victimei în cursul nopții de 14 din 15 februarie 2010, după care amândoi au dus-o în camera mică a apartamentului, au îmbrăcat-o și au așezat-o în pat, declarația acesteia în acest sens fiind confirmată de martorii asistenți C.O.

și T.I. în prezența cărora susnumita martoră a relatat, cu ocazia cercetării la fața locului, modul în care s-au derulat evenimentele. Aceeași martora arată că la plecare victima era în același loc unde fusese pusă de către ei și in aceeași postura, contrazicând afirmația inculpatului potrivit căreia la plecare ambii ar fi fost conduși pana la usa de către victimă. Probele cauzei confirmă și faptul că la momentul decesului victimei inculpatul era în locuința acesteia, în acest sens fiind concluziile tuturor actelor medico-legale unde se arată victima a decedat între orele 02:00 – 03:00, iar inculpatul a confirmat că a părăsit apartamentul ulterior, fie la ora 5:00, fie la ora 8:00.

Aceleași acte medicale evidențiază că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și hemoragiei meningo-cerebrale cu fractura calotei și bazei craniului, rupturi ale viscerelor parenchimatoase abdominale (ficat, splină), că aceste leziuni s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure, căderea victimei și compresiunea toraco-abdominală și că între leziunile suferite și deces există o legătură de cauzalitate.

Raportat la felul și natura leziunilor identificate ca având natură tanatogeneratoare concluzia care se desprinde este aceea că inculpatul a acționat cu agresivitate sporită asupra unor organe și zone vitale și, coroborat cu faptul constatării stării de ebrietate a victimei, a diferenței de vârsta și forța fizică, curtea ajunge la concluzia că inculpatul a avut a avut reprezentarea posibilității proiectării victimei pe plan dur, a capacității reduse de reacție și riposta și, în final, a cauzării leziunilor mai severe și a posibilității reale și concrete ca victima să înceteze din viață, acceptând posibilitatea survenirii decesului acesteia.

În speță, nu se poate reține nici comiterea infracțiunii în stare de provocare pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune; provocarea să fi fost comisă de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Deși art. 73 lit. b) C. pen.

nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator și infracțiunea săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, necesitatea existenței unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoție intensă. Întotdeauna, reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acțiunile ori afirmațiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta. Din probele administrate în cauză, a rezultat că victima a solicitat să intretina și el relații intime cu martora D.A.

și a insistat în demersul său însă acest comportament al victimei, chiar dacă ar fi putut produce pe moment o stare de surescitare inculpatului, această stare nu poate avea semnificația unei tulburări de felul celei cerute de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece nu a fost o stare efectivă care să reducă posibilitatea de autocontrol și să explice reacția extrem de violentă a inculpatului. Raportat la starea de fapt reținută prima instanța a stabilit o încadrare juridică legală infracțiunii comise de inculpat, iar sancțiunea penală aplicată este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului În ceea ce privește pedeapsa accesorie deși în art. 71 alin. (2) din C. pen.

s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 414 2 alin. (2) teza a ll-a din C. proc. pen., dispozițiile art. 71 din C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din C. pen.

nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen. Recursul în interesul legii pronunțat de către instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii. Ca atare, în prezenta cauză, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepselor aplicate.

Curtea reține că numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea faptei și multitudinea actelor, față de imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, nu este suficientă, impunându-se a fi decăzut din dreptul de acces la astfel de demnități publice, limitat pe durata executării pedepsei închisorii sau până la momentul în care legea o consideră executată. Așa fiind, corect instanța a apreciat corespunzător că în speță se impune și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. b) din C. pen., severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional fiind justificată și în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză.

Referitor la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. instanța a avut în vedere și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab c. României prin care Curtea stabilește că interzicerea de drept a unor drepturi nu e conformă exigențelor Convenției, precum și dispozițiile art. 11 alin. (2) din Constituția României. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.S., invocând în principal cazul de casare prev.de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, fiind incident cazul de casare prev. de art. .385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. În ce privește incidența cazului de casare prev.de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Curtea reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă. Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză. Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă. În speță, inculpatul a invocat acest caz de casare, fără a arăta care mijloc de probă a fost denaturat în hotărârea atacată. În realitate, ceea ce inculpatul contestă este modul în care instanțele au apreciat probatoriul administrat în cauză, însă o asemenea critică nu poate fi analizată în limita cazului de casare invocat.

Curtea constată că starea de fapt și vinovăția inculpatului sunt în deplină concordanță cu probatoriul cauzei, care a fost corect perceput și corespunzător analizat atât de către instanța de fond, cât și de către cea de apel. Deși inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, încercând să acrediteze ideea că o altă persoană ar fi ucis victima după ce el a părăsit locuința acesteia, vinovăția sa a rezultat în principal din declarațiile martorului ocular D.A., care a confirmat conduita violentă a inculpatului față de victimă, coroborate cu concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză, care au stabilit că decesul victimei a intervenit în intervalul orar 2:00-3:00 al zilei de 15 februarie 2010, ceea ce exclude posibilitatea ca atunci când inculpatul a părăsit locuința victimei (după propriile susțineri fie ora 5:00, fie ora 8:00), aceasta să mai fi fost în viață, așa cum neadevărat a arătat inculpatul.

În ce privește cazul de casare prev.de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată inculpatului este rezultatul coroborării tuturor criteriilor de individualizare prev.de art. 72 C. pen. Astfel, au fost corespunzător evaluate atât circumstanțele reale în care fapta a fost comisă (pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan între victimă și inculpat, acesta i-a aplicat puternice și repetate lovituri cu pumnii și picioarele în zone vitale ale corpului), cât și cele personale ale inculpatului (recidivist postcondamnatoriu, condamnat de 6 ori până în prezent, inclusiv pentru infracțiuni săvârșite prin violență). În plus, inculpatul a avut o atitudine constant nesinceră, el încercând să scape de răspundere penală prin înfățișarea unei alte situații de fapt, fără a manifesta așadar un minim regret pentru cele întâmplate și, mai ales, pentru decesul victimei.

Curtea constată așadar că nu există motive care să justifice o sancțiune mai blândă pentru inculpat, astfel încât nici această critică nu este întemeiată. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Va fi dedusă prevenția la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea căii sale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.S. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 8 iunie 2010 și până la data de 12 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2012.