ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 226 din 22 decembrie

2011 Tribunalul Sibiu în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99

C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe

inculpata P.C.A., la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a

dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii

profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice

Judiciare, la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost

schimbată încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1) C.

pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.,

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.S., în infracțiunea prev. de

art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.S., la 5 ani

închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a

confiscat de la inculpata P.C.A. fragmentul de lemn provenind dintr-o coadă de

mătură, trei bâte și un vătrai de fier.

A fost obligată inculpata P.C.A., în solidar

cu partea responsabilă civilmente P.V. începând cu data pronunțării sentinței

și în continuare până la majorat sau alte dispoziții, precum și 100.000 lei

daune morale.

S-a constatat că partea vătămată R.M. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat fiecare inculpat, minora în

solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului câte 3.000 lei

reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 700 lei reprezintă

onorariile pentru avocații desemnați din oficiu la urmărire penală și la

instanță.

Onorariile pentru avocații desemnați din

oficiu s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că inculpatul M.S. a întreținut relații întreține relații de

concubinaj cu inculpata minoră P.C.A. de aproximativ doi ani, relații din care

au rezultat doi copii minori.

Inculpatul M.S., ocazional, consuma alcool

împreună cu victima M.N., despre cei doi pretinzându-se în rechizitoriu, în

lipsa oricărei probe, că sunt veri primari. Aspectul rudeniei a fost elucidat

testimonial în timpul cercetării judecătorești, din declarația martorului P.I.

(fila 74) reieșind că tatăl inculpatului era fratele mamei victimei.

Pe fondul consumului de alcool între cei doi

se iscau divergențe soldate chiar cu acte de violență.

În seara zilei de 10 martie 2011, în jurul

orei 20

30

victima s-a dus acasă la inculpați cu o jumătate de litru

de rachiu pe care l-au băut împreună, adăugând consumului și bere.

Din declarațiile coroborate ale inculpaților

reiese că la un moment dat M.S. s-a culcat, inculpata P.C.A. susținând că

victima a încercat să întrețină cu ea raporturi sexuale după ce în prealabil o

insultase. În aceste împrejurări inculpata a lovit victima în mod repetat cu o

serie de corpuri contondente respectiv, cârligul metalic de la sobă, coadă de

mătură și o bâtă.

Aplicarea loviturilor victimei s-a făcut în mai

multe reprize, pentru că, aceasta insista recurgând și la gesturi obscene

precum și tentativa de a o dezbrăca pe inculpată, în vederea întreținerii unui

raport sexual. Deși dat afară din casă victima a revenit ceea ce s-a soldat cu

noi lovituri din partea inculpatei. Toate acestea reies din declarațiile

inculpatei P.C.A., coroborându-se doar într-o mică măsură cu declarațiile

celuilalt inculpat, pentru că acesta dormea și nu a văzut decât fragmentar

faptele, respectiv într-o primă fază trezit din somn de zgomote după care a

adormit din nou.

Deși în rechizitoriu se susține în mod ritos

că ambii inculpați au lovit victima, acest fapt nu este susținut de nici o

probă. Încă o dată se impune precizarea, extrem de importantă că de față nu

erau decât victima și inculpații.

Ceea ce se poate stabili cu certitudine și

doar pe baza declarațiilor, în principal ale inculpatei P.C.A. coroborate și cu

cele ale inculpatului M.S. este că doar ea a aplicat lovituri victimei.

În final inculpata l-a trezit din somn pe

concubinul ei și împreună l-au transportat cu căruța la domiciliu, punându-l în

pat și fără a anunța pe altcineva despre cele întâmplate. Peste noapte victima,

în urma leziunilor suferite ca urmare a loviturilor primite a încetat din

viață.

Mai înainte de începerea cercetării

judecătorești inculpata P.C.A. a declarat personal că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în timpul urmăririi penale.

În aceste condiții față de inculpată judecata

va avea loc în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Fapta inculpatei, așa cum reiese de mai sus,

constituie infracțiunea de omor, prev. de art. -174 alin. (1) C. pen., fiind

aplicate și prevederile art. 99 C. pen., inculpata fiind minoră.

Inculpata va fi condamnată iar la

individualizarea pedepsei se va avea în vedere contextul împrejurărilor care au

condus la decesul victimei, poziția procesuală corectă, că este minoră, are doi

copii minori din concubinajul cu celălalt inculpat, dar și de starea psihică,

din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reieșind că prezintă

deficiență mintală ușoară, fiind cu o personalitate în curs de structurare

dizarmonică.

Față de toate acestea, ținând cont de

prevederile art. 109 alin. (1) C. pen. care arată că limitele pedepselor ce se

aplică minorilor se reduc la jumătate precum și la incidența prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă,

va fi condamnată la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i se va

aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii din, momentul

când va fi majoră. Se impune interzicerea drepturilor de la art. 64 lit. a) C. pen.

în integralitatea lor, inculpata fiind nedemnă să-și exercite dreptul de a

alege în raport de gravitatea infracțiunii comise.

În baza art. 88 C. pen. i se va deduce din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă din 14 martie 2011 la zi, iar în

baza art. 350 C. proc. pen. i se va menține starea de arest.

În baza art. 118 C. pen. se va confisca de la

inculpata P.C.A. fragmentul de lemn provenind dintr-o coadă de mătură, trei

bâte și un vătrai de fier.

În conformitate cu art. 7 din legea nr. 76/2008

se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea

introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date

Genetice Judiciare, la data eliberării din penitenciar.

După cum s-a arătat inculpatul M.S. a fost

trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav în pofida

faptului că nici o probă nu arestă participarea acestuia într-un fel sau altul

la acțiunea de ucidere.

Aceasta nu înseamnă că el nu a desfășurat

nici un fel de activitate infracțională.

Mai ales în concluziile procurorului de

ședință s-a insistat pe participarea acestuia la infracțiune de maniera că este

coautor pentru că împreună cu cealaltă inculpată a transportat victima cu

căruța la domiciliu și au abandonat-o în locuința neîncălzită.

Se omite însă a se observa că transportul și

abandonarea victimei în condițiile menționate sunt ulterioare realizării

elementului material al laturii obiective a infracțiunii de omor.

Din concluziile raportului de constatare

medico-legală reiese că lovirea repetată cu corpuri dure a cauzat leziunile

traumatice, ele fiind cele care au legătură directă de cauzalitate cu decesul (pct.

3). Ideea este întărită și de concluziile imediat următoare potrivit cărora

leziunile traumatice majore cu efect tanatogenerator sunt cele toracice cu

fracturi costale și lezarea bazei plămânului stâng (pct. 4).

Altfel spus, ipoteza că expunerea mai

îndelungată la temperatură scăzută este tot un element al raportului de

cauzalitate este infirmată, această împrejurare având semnificația doar a unei

condiții favorizatoare.

Evident că ajutând inculpata minoră de

maniera arătată în intervalul de după săvârșirea de către aceasta a acțiunilor

specifice omorului, el încercat să îngreuneze urmărirea penală cel puțin o

perioadă de timp. Mai este de observat și că acest ajutor nu a intervenit în

baza vreunei înțelegeri anterioare și nici în timpul săvârșirii infracțiunii.

În acest fel sunt realizate elementele

constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, motiv pentru care

în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. se va schimba încadrarea

juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea prev. de art.

264 alin. (1) C. pen. pentru care inculpatul va fi condamnat.

Față de poziția manifestată de inculpata P.C.A.

judecarea cauzei a avut loc în procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Referitor la inculpatul M.S. reține instanța

de fond că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

omor deosebit de grav în pofida faptului că nici o probă nu atestă participarea

lui la acțiunea de ucidere.

Reține însă instanța de fond că participarea

inculpatului la activitatea infracțională constă în transportul victimei la

domiciliu și abandonarea acestuia în locuința neîncălzită.

Din concluziile raportului de constatare

medico-legală a reieșit că lovirea repetată cu corpuri dure a cauzat leziunile

traumatice, ele fiind cele care au legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Reține instanța de fond că nu expunerea

victimei la temperatură scăzută ar fi un element al raportului de cauzalitate

cu decesul, această împrejurare având semnificația doar a unei condiții

favorizatoare.

Apreciind că fapta comisă de inculpatul M.S.

constând în aceea că a ajutat-o pe inculpata P.C.A., după săvârșirea acțiunilor

specifice omorului, el încercând să îngreuneze urmărirea penală cel puțin o

perioadă de timp, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., instanța de fond

a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina

inculpatului M.S. din art. 174 alin. (1) C. pen. – art. 175 lit. e), art. 176 lit.

c) C. pen. în art. 264 alin. (1) C. pen.

Constatând că inculpații se fac vinovați de

comiterea faptelor reținute în sarcina lor, instanța fondului a dispus

condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a

avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei reține

instanța de fond că partea vătămată R.M. nu s-a constituit parte civilă în

cauză deși pentru minora M.A., fiica minoră a victimei, întrucât în cauză nu a

răspuns reprezentantul legal, Ministerul Public a exercitat acțiunea civilă

pentru minoră, acțiune admisă de instanța de fond care a dispus obligarea

inculpaților în solidar, iar inculpata minoră în solidar și cu partea

responsabilă civilmente la plata sumei de 1100 lei despăgubiri, 100 lei lunar

cu începere de la data pronunțării și până la majorat cu titlu de prestație

periodică și 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel,

în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu și inculpatul M.S.

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul schimbării

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.S., arătându-se

că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor calificat și

deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. c) și 176 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., precum și sub aspectul omisiunii instanței de fond de a

reține în favoarea inculpatei P.C.A. circumstanța atenuantă legală a

provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În expunerea motivelor de apel, Parchetul a

susținut că schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M.S. este

nelegală, întrucât instanța a ignorat în totalitate probele administrate în

cursul urmăririi penale, considerând că inculpatul nu se face vinovat de

infracțiunea de omor.

S-a arătat că în special din declarațiile

coinculpatei P.C.A. reiese cu prisosință implicarea inculpatului M.S. în

agresarea victimei M.N., fiind indicate în acest sens declarațiile date de

inculpata P.C. la data de 12 martie 2011 (fila 124 dosar de urmărire penală),

apoi la data de 29 martie 2011, cu ocazia judecării cererii de prelungire a

măsurii arestării preventive și cele de la data de 14 aprilie 2011, cu ocazia

reaudierii de către procuror. S-a susținut că în declarațiile menționate

inculpata a relatat că la un moment dat, trezindu-se din somn, concubinul ei

s-a dus la victimă, a lovit-o și i-a spus să plece acasă, după care împreună au

transportat-o la domiciliul ei unde au abandonat-o în frig, deși era evidentă

gravitatea leziunilor produse; în următoarea declarație inculpata a arătat că

inculpatul M.S. a prins victima de guler de trei ori pentru a o scoate din

casă, iar victima a căzut pentru că era beată. S-a mai susținut că, la

reaudierea sa de către procuror, inculpata P.C.A. și-a menținut declarațiile,

în sensul că inculpatul M.S. l-a prins de haine pe M.N. și l-a aruncat afară

din casă, după care împreună l-au urcat în căruță și l-au dus acasă, deoarece

victima nu mai putea să meargă.

S-a arătat că din constatările preliminare

ale medicului legist și din raportul de constatare medico-legală a rezultat că

moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne consecința unei soluții de

continuitate pulmonare stângi la o persoană politraumatizată în combinație cu

expunerea mai îndelungată la temperatură scăzută.

Prin urmare, s-a concluzionat în mod

indubitabil că și inculpatul M.S. a exercitat acte de violență asupra victimei M.N.,

după care împreună cu concubina sa au transportat victima la domiciliul ei

neîncălzit, unde au abandonat-o pe durata nopții în frig și, chiar după ce aceasta

a decedat, nu au anunțat organele de poliție.

S-a arătat că această contribuție a

inculpatului nu poate fi înlăturată, chiar dacă s-ar accepta faptul, puțin

probabil, al cauzării leziunilor majore doar de către inculpata P.C.A., aceasta

având o constituție fragilă. De asemenea, s-a considerat că apărarea

inculpatului că a dormit în timpul agresiunii exercitate de inculpată nu poate

fi acceptată, deoarece victima a strigat, iar locuința este compusă dintr-o

singură cameră.

S-a mai susținut că abandonarea în frig a

victimei nu constituie doar o condiție favorizatoare, ci conturează comiterea

omorului cu intenție indirectă, având în vedere că după transportarea victimei

la domiciliu și abandonarea ei, inculpații nu au întreprins nici cel mai mic

gest de ajutorare a victimei.

În susținerea celuilalt motiv de nelegalitate

invocat, s-a arătat că, deși instanța a constatat împrejurarea că victima a

insultat inculpata P.C.A., a recurs la gesturi obscene și a încercat în mod

insistent să întrețină relații sexuale cu ea, nu a reținut în favoarea acesteia

circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin apelul formulat, inculpatul M.S. a

solicitat achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și

deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), art. 176 lit.

c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., ca urmare a reținerii

temeiului prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., sau achitarea sa, în temeiul art.

10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii de favorizare a

infractorului.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul a

susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor, întrucât nu a

avut nici o implicare în lovirea victimei, iar în privința infracțiunii de

favorizare a infractorului, a considerat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acesteia.

Prin decizia penală nr. 11 din 2 martie 2012

Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul M.S. împotriva

sentinței penale nr. 226 din 22 decembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu –

secția penală în dosarul nr. 2028/85/2011.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpaților

durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14 martie 2011

până la data de 02 martie 2012.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc.

pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond iar

încadrarea juridică dată faptelor este justă fiind în deplină concordanță cu

situația faptelor reținute.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs

în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen.,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpata P.C.A.

Parchetul critică decizia penală atacată sub

aspectul greșitei încadrări juridice a faptei comise de inculpatul M.S.

susținând că există la dosar probe suficiente ce fac dovada faptului că acesta

a contribuit la agresarea victimei, fapta comisă de inculpatul M.S. întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, sens în care

solicită condamnarea sub aspectul acestei infracțiuni.

În susținerea recursului se invocă cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs și inculpata P.C.A. pe care nu l-a

motivat în scris și nici nu l-a susținut oral în fața Înaltei Curți.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurată prin prisma cazului de casare invocat conform art. 385

6

alin.

(2) C. proc. pen. potrivit căruia instanța de recurs examinează cauza numai în

raport de cazurile de recurs prev. de art. 385

9

C. proc. pen.,

precum și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de Parchet este întemeiat,

urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că încadrarea juridică

dată faptei reținută în sarcina inculpatului M.S. nu este corectă, situația de

fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză conducând la

concluzia că și acesta a contribuit la agresarea victimei și chiar în mod

decisiv.

Astfel, din probele dosarului rezultă cu

certitudine că în seara zilei de 10 martie 2011, în jurul orelor 20:30 victima M.N.

s-a dus acasă la inculpați având asupra sa o sticlă cu o jumătate de litru de

rachiu pe care l-au băut împreună și de asemenea au consumat și bere.

Din declarațiile inculpaților a rezultat că

inculpatul M.S. s-a culcat la un moment dat. Inculpata P.C.A. a declarat că

victima a încercat să întrețină cu ea un raport sexual, fapt ce a determinat-o

să aplice mai multe lovituri victimei cu diverse obiecte, respectiv cârligul

metalic de la sobă, coada de mătură și o bâtă.

Ulterior, cei doi inculpați au transportat

victima cu căruța la domiciliu, aruncându-l în pat, fără a anunța pe altcineva

despre cele întâmplate.

Aceste aspecte au fost stabilite cu caracter

de certitudine în baza declarațiilor date de cei doi inculpați, însă ambii au

încercat pe tot parcursul procesului penal să excludă participarea inculpatului

M.S. la agresarea victimei, situație ce nu corespunde realității pentru

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Întregul incident s-a petrecut într-o singură

încăpere în care se aflau atât inculpații cât și victima.

Deși inculpata P.C.A. a susținut că numai ea

l-a lovit pe M.N., probele administrate în cauză dovedesc contrariul și anume

faptul că ambii inculpați au participat la agresarea victimei.

Inculpatul M.S. neagă orice participare la

comiterea faptei însă chiar inculpata P.C.A. a afirmat cu ocazia audierii sale

în cadrul procedurii de prelungire a măsurii arestării preventive, la data de

29 martie 2011, faptul că inculpatul M.S. „a prins victima de guler să o scoată

afară din casă de trei ori și este adevărat că victima a căzut pentru că era și

beat”.

La data de 14 aprilie 2011 cu ocazia

reaudierii de către procuror inculpata P.C.A. și-a menținut declarațiile în

sensul că inculpatul M.S. l-a prins de haine pe M.N. și l-a aruncat afară din

casă.

Ulterior, fiind audiată în fața Curții de

Apel Alba Iulia, cu ocazia soluționării apelurilor, inculpatul P.C.A. revine

asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, arătând că soțul ei nu a

consumat băuturi alcoolice, a dormit în toată perioada incidentului dintre ea

și victimă, ea fiind singura persoană care l-a agresat pe M.N.

Înalta Curte reține că singura „preocupare” a

inculpatei P.C.A. este aceea de a-i crea o situație favorabilă inculpatului M.S.

în sensul de a scoate în evidență faptul că acesta nu este vinovat de comiterea

nici unui act de agresiune față de victimă, fiind mai interesată de situația

acestuia decât de propria sa persoană.

Chiar și în ultimul cuvânt acordat în fața

Înaltei Curți, inculpata P.C.A. a arătat că lasă la aprecierea instanței

soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, însă a solicitat a se ține seama

de faptul că a comis fapta singură.

Analizând depozițiile inculpatei date pe tot

parcursul procesului penal, Înalta Curte constată inconsecvența acesteia care,

în încercarea de a-și asuma responsabilitatea comiterii faptei de una singură,

neagă chiar aspecte recunoscute de inculpat și anume consumul de alcool și

împrejurarea că s-a trezit și a văzut incidentul dintre inculpată și victimă.

Poziția oscilantă adoptată de inculpata P.C.A.

este justificată de ascendentul moral al inculpatului M.S. asupra acesteia, de

sentimentul de teamă inspirat de comportamentul inculpatului care a lovit-o în

repetate rânduri precum și de starea psihică a acesteia care prezintă

deficiență mintală ușoară așa cum rezultă din expertiza psihiatrică efectuată

în cauză.

Din examenul psihologic efectuat asupra

inculpatei a rezultat că aceasta prezintă sugestionabilitate crescută, fiind

astfel predispusă să susțină o situație ce i se prezintă și nu cea

corespunzătoare adevărului.

Or, din ansamblul probator administrat în

cauză rezultă, mai presus de orice dubiu, participarea inculpatului M.S. la

agresarea victimei.

Astfel, raportul medico-legal de autopsie a

relevat o multitudine de leziuni pe corpul victimei, fracturi costale cu

infiltrare sanguine corespunzătoare, fractură radio-corporală stângă, dublă fractură

de femur drept.

Din concluziile raportului de constatare

medico-legală de autopsie rezultă că moartea numitului M.N. a fost violentă și

s-a datorat hemoragiei interne consecința unei soluții de continuitate

pulmonare stângi la o persoană politraumatizată cu expunere mai îndelungată la

temperatură scăzută. Se reține că leziunile traumatice majore cu efect

tanatogenerator sunt cele toracice cu fracturi costale și lezarea bazei

plămânului stâng.

Se reține de asemenea că leziunile de la

nivelul femurului drept s-au putut produse cu victima în viață, motivația fiind

infiltratul sanguin din țesutul muscular adiacent fracturii.

Ca atare, apreciază Înalta Curte că vârsta

inculpatei, condiția sa fizică, statura acesteia, conduc la concluzia că

inculpata P.C.A. nu dispunea de forța fizică necesară de a aplica victimei

lovituri de asemenea intensitate care să fie apte să conducă la decesul

victimei.

Rezultă cu certitudine că aceste lovituri ce

au condus la producerea unor fracturi costale și fractură de femur, chiar și în

timpul vieții, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală de

autopsie, nu puteau fi produse de către o persoană cu forță, respectiv de un

bărbat.

De altfel, inculpatul era cunoscut în

comunitatea locală ca fiind o persoană violentă, mai ales pe fondul consumului

de alcool, martorii audiați în cauză arătând că acesta în repetate rânduri a

lovit-o pe victimă.

Martorul C.I.R. a declarat că victima dormea

de multe ori la inculpat și beau împreună și se băteau iar la lăsatul postului

paștelui a văzut când inculpatul a lovit victima cu un băț peste față.

Socrul inculpatului, martorul P.R. a declarat

că a avut certuri dese cu inculpatul și chiar a sărit la el să-l bată când se

găsea la domiciliul martorului.

Martorul P.T. la fel a declarat că inculpatul

M.S. consuma alcool și în această stare era violent.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că

inculpatul M.S. a fost condamnat anterior tot pentru o faptă de omor comisă tot

pe fondul consumului de alcool și pornind de la o ceartă cu victima,

împrejurare ce denotă caracterul extrem de violent al inculpatului.

Chiar și în situația în care am admite că

inculpata P.C.A. ar fi singura care ar fi agresat victima, este greu de crezut

că aceasta cu un băț și o coadă de mătură ar fi fost în măsură să producă

leziuni de o asemenea intensitate ce au produs rezultatul letal.

Nu în ultimul rând, reține Înalta Curte că

lipsa unor leziuni pe corpul inculpatei exclud de la început doar contribuția

acesteia la agresarea victimei, fiind imposibil ca victima să stea în

pasivitate, doar să primească loviturile aplicate de inculpata P.C.A., fără să

riposteze în vreun mod.

Este cert, în aceste condiții, că ambii

inculpați au lovit victima care nu a avut nici o posibilitate de a se apăra.

Toate aceste probe indirecte, coroborate

între ele, conduc la concluzia că inculpatul M.S. a aplicat lovituri victimei M.N.

împreună cu inculpata P.C.A., atitudinea adoptată de inculpată fiind

determinată de teama față de inculpat, cât și de acțiunea de determinare a

acesteia de a declara în favoarea inculpatului.

Chiar și referatul de evaluare întocmit de

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, relevă gradul de

sugestibilitate crescut al acesteia pe fondul retardului ușor, împrejurări ce

au fost „exploatate” de către inculpatul M.S., care a determinat-o pe inculpata

P.C.A. să-și asume responsabilitatea comiterii faptei de una singură.

Față de toate argumentele arătate, Înalta

Curte apreciază că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

Înalta Curte nu poate împărtăși punctul de

vedere adoptat de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar

în sensul că fapta inculpatului M.S. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., modul de

derulare al evenimentelor, multitudinea leziunilor produse, gravitatea și

intensitatea acestora, caracterul violent al inculpatului, ascendentul psihic

al inculpatului asupra concubinei sale, fiind împrejurări ce justifică

reținerea contribuției inculpatului la comiterea activităților specifice

infracțiunii de omor.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi

aplicată inculpatului M.S., Înalta Curte va da eficiență criteriilor prev. de art.

72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise,

limitelor speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei

caracterizate prin agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatul,

precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Înalta Curte va avea în vedere poziția

nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, faptul că a

încercat să denatureze adevărul în sensul de a dovedi că, chiar inculpata P.C.A.

a lovit-o pe victimă, împrejurarea că este recidivist în condițiile art. 37 lit.

b) C. pen., primul termen al recidivei fiind tot o faptă de omor.

Cu privire la recursul declarat de inculpata P.C.A.,

Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil.

Din lucrările dosarului rezultă că inculpata P.C.A.

nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 226 din 22 decembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu iar prin decizia penală nr. 11 din 2 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia nu i-a fost schimbată situația.

Față de această situație, în raport de disp. art.

385

1

alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora nu pot fi atacate cu

recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au

folosit calea apelului, Înalta Curte va reține caracterul inadmisibil al

recursului declarat de inculpata P.C.A.

Față de toate argumentele prezentate, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să

admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, va

casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 226 din 22

decembrie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția penală, numai cu privire la

inculpatul M.S. și, rejudecând în fond, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art.

175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. va condamna pe inculpatul M.S. la 17

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata P.C.A.

În baza art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din

pedepsele aplicate inculpaților prevenția de la 14 martie 2011 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 11/A din 2 martie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia penală atacată și, în parte,

sentința penală nr. 226 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția penală,

numai cu privire la inculpatul M.S. și, rejudecând în fond:

În baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin.

(1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul M.S. la 17 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpata P.C.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților P.C.A.

și M.S., durata reținerii și arestării preventive de la 14 martie 2011 la 8

iunie 2012.

Obligă recurenta inculpata P.C.A. la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul M.S., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie

2012.