ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul O.S., la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. Conform art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă începând cu 20 august 2010. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din 11 octombrie 2010, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul O.S pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Din actul de sesizare rezultă că, în noaptea de 19/20 august 2010, în timp ce se afla în locuința sa din comuna Rășinari, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale anterioare, inculpatul l-a lovit pe tatăl său O.S. (senior) de mai multe ori cu piciorul în zona taraco-abdominală, în timp ce dormea, acesta fiind și el sub influența alcoolului, cauzându-i rupturi costale și rupturi viscerale care i-au cauzat moartea. La dosarul de urmărire penală se găsesc procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorilor O.E. și declarațiile inculpatului. În fața instanței de fond, inculpatul a arătat că înțelege că se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărire penală pe care le cunoaște și însușește. S-a reținut de instanța de fond, din coroborarea probelor administrate în timpul urmăririi penale cu recunoașterea inculpatului, că rezultă vinovăția acestuia pentru infracțiunea de omor calificat cu care a fost sesizată instanța, infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., precum și limitele de pedeapsă reduse ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art. 320 indice 1 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, cu toate consecințele în ceea ce privește individualizarea pedepsei, ori - în subsidiar - reducerea pedepsei prin acordarea unei eficiente mai mari circumstanțelor atenuante. În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a susținut că a recunoscut în întregime fapta săvârșită, dar că încadrarea juridică dată acesteia este incorectă deoarece nu a avut nici un moment intenția de curma viața victimei, astfel că, în opinia apărării, încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.).

De asemenea, se arată că - raportat la conduita sa anterioară și la faptul că a recunoscut în întregime săvârșirea faptei - se impunea o reducere mai semnificativă a pedepsei prin acordarea de circumstanțe atenuante. Prin decizia penală nr. 35 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat inculpatul O.S. împotriva sentinței penale nr. 6 din 5 ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu și, în consecință, a desființat sentința penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, pedeapsă pe care a redus-o la 11 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În temeiul art. 350 C. proc.

pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive, începând cu 20 august 2010, la zi. În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe însușite de către inculpat în fața instanței de fond. Astfel, din declarațiile inculpatului ( fii. 86- 90 dos. u.p., fila 25 dos. fond, fila 10 dos. apel) coroborate cu declarațiile martorilor O.E.M. - fila 69-72, T.M.

- fila 77-78, B.I. - fila 73-74 dos.u.p., C.P.E. - fila 75- 76 dos. u.p., B.N. - fila 79-80 dos. u.p, I.P., fila 81, rezultă, fără dubiu, că în data de 19/20 august 2010 inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei cu piciorul în zona toraco-abdominală, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia. Din raportul de constare medico-legală - fila 46 dos. u.p. rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie consecutiv unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale și rupturi viscerale, leziuni care pot data din 19 august 2010, data la care a survenit și decesul. S-a reținut că inculpatul a recunoscut că a aplicat multiple lovituri cu piciorul victimei, care era căzută pe jos, până când a văzut că aceasta „a scuipat un lichid închisa culoare pe gură" fila 87, 88 dosar.

u.p. Instanța de apel a apreciat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte este neîntemeiată pentru următoarele motive: Existența infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. presupune, sub aspectul laturii subiective, intenția directă în ce privește infracțiunea de lovire asupra căreia se grefează culpa inculpatului, care nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii rezultatului letal. În cauză, raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora reflectată în leziunile create - multiple fracturi costale și viscerale, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul nu a acționat numai cu intenția de a aplica „o corecție victimei" și chiar dacă, așa cum susține, sub aspect subiectiv, nu a săvârșit fapta cu intenție directă, în mod neîndoielnic se poate reține subzistența intenției indirecte.

Astfel, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Relevant în acest sens este, în opinia instanței de apel, faptul că inculpatul a continuat agresiunea asupra victimei până în momentul în care au fost evidente consecințele vătămătoare grave pe care Ie-a produs. Nu există nici un element concret care să susțină afirmația inculpatului în sensul că nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, ci dimpotrivă, din declarațiile martorilor rezultă că relațiile dintre părți" erau tensionate și că anterior, de nenumărate ori, inculpatul și-a agresat tatăl. Totodată, din declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală, rezultă că acesta, în momentul agresiunii, a simțit „o puternică ură față de el și faptul că nu-l mai puteam suporta" declarație, fila 87 dos.

u.p. De asemenea, în opinia instanței de apel, nici cerea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante nu este întemeiată. Reținerea circumstanțelor atenuante este o facultate acordată instanței în raport de împrejurările cauzei, și nu un drept al persoanei judecate. Faptul că inculpatul nu antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptelor nu conduce automat la acordarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. În speță, față de gravitatea faptei, de conduita anterioară a inculpatului, care pe fondul unor divergențe legate de dispute patrimoniale, și-a mai agresat tatăl, nu se impune acordarea de astfel de circumstanțe. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, curtea de apel a apreciat că instanța de fond nu a dat deplină eficiență tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru fapta săvârșită au fost reduse în temeiul art. 320 indice 1 C. pen., acestea fiind de închisoare de la 10 ani la 16 ani și 8 luni, și având în vedere și persoana inculpatului care nu a mai fost confruntată cu legea penală, și a avut o atitudine sinceră pe perioada derulării procesului penal, instanța trebuia să se orienteze spre aplicarea unei pedepse mai apropiate de minimul special. A concluzionat curtea de apel, că scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen., poate realizat și prin aplicarea unei pedepse de 11 ani închisoare. Împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil examinării pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată următoarele: - la instanța de fond, cu acordul său, inculpatul a fost judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen., a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales și a dat o declarație în care a recunoscut săvârșirea faptei (fil. 25). Cu ocazia dezbaterilor, din examinarea părți introductive a sentinței, nu rezultă că inculpatul, sau avocatul ales al acestuia, ar fi contestat încadrarea juridică a faptei; - în apel, cu acordul său, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a dat o nouă declarație (fil.

10) în care a recunoscut săvârșirea faptei precizând că a aplicat victimei 3-4 lovituri cu piciorul și că „știam că are coastele rupte", a depus un memoriu (fil.9), și nu a propus probe noi; deși la instanța de fond nu a contestat încadrarea juridică a faptei, în apel inculpatul și avocatul desemnat din oficiu au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.); - în recurs, inculpatul a contestat atât pedeapsa aplicată (apreciată ca fiind prea severă), cât și încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.).

Procedând la examinarea pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel (încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei). Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acționează cu intenția generală de vătămare corporală, nu de omor, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind reținut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăție (intenția depășită). În cazul infracțiunii de omor, infractorul acționează cu intenția suprimării vieții victimei, iar nu cu intenția generală de vătămare corporală.

Conform doctrinei juridice și jurisprudenței, intenția de omor este dedusă din împrejurările săvârșirii faptei și din modul concret în care a acționat infractorul. Din probele administrate rezultă, pe de o parte, că între inculpat și victimă (tatăl inculpatului) exista o stare tensionată, chiar conflictuală. Pe de altă parte, așa cum corect au reținut ambele instanțe, leziunile grave constatate pe corpul victimei (multiple rupturi costale și rupturi viscerale) confirmă actele de intensă violență exercitate de inculpat asupra victimei (aplicarea mai multor lovituri cu piciorul în zona toraco-abdominală), aceasta fiind o persoană aflată într-o evidentă stare de vulnerabilitate pe fondul consumului de alcool, al somnului (victima dormea), al vârstei înaintate și constituției fizice, dar și al unor leziuni preexistente (cunoscute inculpatului, conform propriilor afirmații).

Zonele anatomice lezate (zona toraco-abdominală), intensitatea și numărul loviturilor, relevă intenția de omor a inculpatului, iar nu intenția generală de vătămare corporală. b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condicile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece: a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 174 - 175 lit. c) și d) C. pen., omor calificat], și a fost condamnat în primă instanță, pedeapsă redusă de instanța de apel, este sancționată cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani.

În urma judecării inculpatului prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. - la cererea sa expresă - limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, fiind deci 10 ani închisoare și, respectiv, 16 ani și 8 luni închisoare. b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al faptei săvârșite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", ambele instanțe apreciind că fapta săvârșită de inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat. De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel, redusă la 11 ani închisoare, este cu numai 1 an închisoare peste minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare prin reducerea limitelor potrivit art. 320/1 C. proc. pen.). În consecință, Înalta Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea recurentului-inculpat de reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nu este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanțele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura ce/or prevăzute de art. 73 sau art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Datele personale ale inculpatului (vârsta, starea de beție, lipsa antecedentelor penale, alertarea serviciului de urgență), au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., instanța stabilind o pedeapsă cu numai 1 an peste minimul special al textului incriminator al faptei. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva deciziei penale nr. 35/A/2011 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20 august 2010 la 16 mai 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.