ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 6/2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus

următoarele:

În baza art.

174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul O.S.,

la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de

omor calificat.

Conform art.

71 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prev. de art. 64 lit. a și b C. pen. pe durata

executării pedepsei închisorii.

În temeiul

art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei închisorii.

Potrivit art.

88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă

începând cu 20 august 2010.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea de probe biologice de

la

inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a

S.N.D.G.J. la data

rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Sibiu, din 11 octombrie 2010,

a fost trimis în judecată, în

stare de arest, inculpatul O.S

pentru infracțiunea

de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175

lit. c) și d) C. pen.

Din actul de sesizare rezultă că, în noaptea de

19/20 august 2010, în timp ce se afla în locuința sa din comuna Rășinari, pe

fondul consumului de alcool și a unei stări

conflictuale anterioare,

inculpatul l-a lovit pe tatăl său O.S. (senior) de mai multe ori cu piciorul în

zona taraco-abdominală, în timp ce dormea, acesta fiind și el

sub influența alcoolului, cauzându-i rupturi

costale și rupturi viscerale care i-au cauzat

moartea.

La dosarul de urmărire penală se găsesc procesul

verbal de cercetare la fața

locului,

raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorilor O.E. și

declarațiile

inculpatului.

În fața

instanței de fond, inculpatul a arătat că înțelege că se prevaleze de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și a solicitat ca judecata să

aibă loc în baza probelor administrate la urmărire penală pe care le cunoaște

și însușește.

S-a reținut de instanța de fond, din coroborarea

probelor administrate în timpul

urmăririi

penale cu recunoașterea inculpatului, că rezultă vinovăția acestuia pentru

infracțiunea de omor calificat cu care a fost

sesizată instanța, infracțiunea prevăzută de

art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost

avute în vedere criteriile înscrise în

art.

72 C. pen., precum și limitele de pedeapsă reduse ca urmare a reținerii

incidenței

dispozițiilor art. 320 indice 1 C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, solicitând desființarea sentinței

și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte, cu toate consecințele în ceea ce

privește individualizarea pedepsei, ori - în subsidiar - reducerea

pedepsei prin acordarea

unei eficiente mai mari circumstanțelor

atenuante.

În dezvoltarea

motivelor de apel, inculpatul a susținut că a recunoscut în întregime fapta

săvârșită, dar că încadrarea juridică dată acesteia este incorectă

deoarece nu a avut nici un moment intenția de

curma viața victimei, astfel că, în opinia

apărării, încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de lovituri

cauzatoare de moarte

(art. 183 C. pen.). De asemenea, se arată că -

raportat la conduita sa anterioară și la

faptul

că a recunoscut în întregime săvârșirea faptei - se impunea o reducere mai

semnificativă a pedepsei prin acordarea de

circumstanțe atenuante.

Prin decizia

penală nr. 35 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

a admis apelul declarat inculpatul O.S. împotriva sentinței penale nr. 6 din 5

ianuarie 2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu și, în consecință, a desființat

sentința penală atacată numai sub aspectul

cuantumului pedepsei principale aplicate

inculpatului, pedeapsă pe care

a redus-o la 11 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

În temeiul

art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în

baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata măsurilor

preventive, începând cu 20 august 2010, la zi.

În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de

fond a reținut în mod corect starea de fapt în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, probe

însușite de către inculpat în fața instanței

de fond. Astfel, din

declarațiile inculpatului ( fii. 86- 90 dos. u.p., fila 25 dos. fond, fila

10 dos. apel) coroborate cu declarațiile

martorilor O.E.M. - fila 69-72, T.M. - fila 77-78, B.I. - fila 73-74 dos.u.p.,

C.P.E. - fila

75- 76 dos. u.p., B.N.

- fila 79-80 dos. u.p, I.P., fila 81, rezultă, fără

dubiu, că în data de

19/20 august 2010 inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei cu

piciorul în zona toraco-abdominală, provocându-i

leziuni care au condus la decesul

acestuia.

Din raportul de constare medico-legală - fila 46 dos. u.p. rezultă că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie

consecutiv unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale și

rupturi viscerale, leziuni care

pot data din 19 august 2010, data la

care a survenit și decesul.

S-a reținut că

inculpatul a recunoscut că a aplicat multiple lovituri cu piciorul

victimei, care era căzută pe jos, până când a

văzut că aceasta „a scuipat un lichid

închisa culoare pe gură" fila

87, 88 dosar. u.p.

Instanța de

apel a apreciat că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a

faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri

cauzatoare de moarte este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Existența infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

presupune, sub aspectul

laturii

subiective, intenția directă în ce privește infracțiunea de lovire asupra

căreia se

grefează culpa

inculpatului, care nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii

rezultatului

letal.

În cauză,

raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora reflectată

în leziunile create - multiple fracturi costale și viscerale, s-a apreciat că

în

mod corect instanța de fond a reținut că

inculpatul nu a acționat numai cu intenția de a aplica „o corecție

victimei" și chiar dacă, așa cum susține, sub aspect subiectiv, nu a

săvârșit

fapta cu intenție directă, în mod neîndoielnic se poate reține subzistența

intenției indirecte. Astfel, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și,

deși nu l-a

urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui. Relevant în acest sens este, în opinia instanței de

apel, faptul că inculpatul a continuat agresiunea asupra victimei până în

momentul în care au fost evidente consecințele

vătămătoare grave pe care Ie-a produs. Nu există nici un element concret care

să susțină afirmația inculpatului în sensul că nu a

acceptat posibilitatea producerii decesului

victimei, ci dimpotrivă, din declarațiile

martorilor rezultă că

relațiile dintre părți" erau tensionate și că anterior, de nenumărate ori,

inculpatul și-a agresat tatăl. Totodată, din declarațiile date de

acesta în faza de urmărire penală, rezultă că

acesta, în momentul agresiunii, a simțit „o

puternică ură față de el și

faptul că nu-l mai puteam suporta" declarație, fila 87 dos. u.p.

De asemenea, în opinia instanței de apel, nici

cerea inculpatului de a se reține în

favoarea

sa circumstanțe atenuante nu este întemeiată. Reținerea circumstanțelor

atenuante este o facultate acordată instanței în

raport de împrejurările cauzei, și nu un

drept al persoanei judecate. Faptul că inculpatul nu antecedente penale

și a recunoscut

săvârșirea faptelor

nu conduce automat la acordarea circumstanțelor atenuante prev. de

art.

74 C. pen. În speță, față de gravitatea faptei, de conduita anterioară a

inculpatului, care pe fondul unor divergențe

legate de dispute patrimoniale, și-a mai

agresat tatăl, nu se impune

acordarea de astfel de circumstanțe.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepsei, curtea de apel a apreciat

că

instanța de fond nu a dat deplină eficiență tuturor criteriilor de

individualizare

prevăzute de art. 72

C. pen. Astfel, în condițiile în care limitele de pedeapsă

pentru fapta săvârșită au fost reduse în temeiul

art. 320 indice 1 C. pen.,

acestea

fiind de închisoare de la 10 ani la 16 ani și 8 luni, și având în vedere și

persoana inculpatului care nu a mai fost

confruntată cu legea penală, și a avut o

atitudine sinceră pe perioada derulării procesului penal, instanța

trebuia să se orienteze

spre aplicarea unei pedepse mai apropiate de

minimul special.

A concluzionat curtea de apel, că scopul preventiv

și educativ al pedepsei, astfel

cum

este reglementat de art. 52 C. pen., poate realizat și prin aplicarea unei

pedepse

de 11 ani închisoare.

Împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul a

declarat prezentul recurs,

motivele fiind menționate în partea

introductivă a deciziei.

Prealabil

examinării pe fond a recursului inculpatului, Înalta Curte constată

următoarele:

-

la instanța de fond, cu acordul său, inculpatul a

fost judecat potrivit procedurii

prevăzute

de art. 320/1 C. proc. pen., a beneficiat de asistența juridică a unui avocat

ales și a

dat o declarație în care a recunoscut săvârșirea faptei (fil.

25). Cu ocazia

dezbaterilor, din examinarea

părți introductive a sentinței, nu rezultă că inculpatul, sau

avocatul ales al acestuia, ar fi contestat

încadrarea juridică a faptei;

- în apel, cu acordul său, inculpatul a

beneficiat de asistența juridică a unui

avocat desemnat din oficiu, a dat o nouă declarație (fil. 10) în care a

recunoscut

săvârșirea faptei

precizând că a aplicat victimei 3-4 lovituri cu piciorul și că

„știam că are coastele rupte", a depus un

memoriu (fil.9), și nu a propus probe noi; deși la instanța de fond nu a

contestat încadrarea juridică a faptei, în apel inculpatul și avocatul desemnat

din oficiu au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte (art. 183 C. pen.);

-

în recurs, inculpatul a contestat atât pedeapsa

aplicată (apreciată ca fiind prea

severă),

cât și încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice

a

faptei infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.).

Procedând la examinarea pe fond a recursului

inculpatului, Înalta Curte constată

că

motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel (încadrarea juridică a

faptei

și individualizarea pedepsei).

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat

pentru motivele ce se vor arăta:

a)

asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9

pct. 17 C. proc. pen.

Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. se

caracterizează prin aceea că

infractorul

acționează cu intenția generală de vătămare corporală, nu de omor,

rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind

reținut pe baza culpei, ceea ce constituie o

formă mixtă de vinovăție

(intenția depășită).

În cazul infracțiunii de omor, infractorul

acționează cu intenția suprimării vieții

victimei, iar nu cu intenția generală de vătămare corporală. Conform

doctrinei juridice și

jurisprudenței,

intenția de omor este dedusă din împrejurările săvârșirii faptei și din

modul

concret în care a acționat infractorul.

Din probele administrate rezultă, pe de o parte,

că între inculpat și victimă (tatăl

inculpatului) exista o stare

tensionată, chiar conflictuală.

Pe de altă parte, așa cum corect au reținut ambele

instanțe, leziunile grave

constatate

pe corpul victimei (multiple rupturi costale și rupturi viscerale) confirmă

actele de intensă violență exercitate de inculpat

asupra victimei (aplicarea mai multor

lovituri

cu piciorul în zona toraco-abdominală), aceasta fiind o persoană aflată într-o

evidentă stare de vulnerabilitate pe fondul

consumului de alcool, al somnului (victima

dormea), al vârstei înaintate și constituției fizice, dar și al unor

leziuni preexistente

(cunoscute

inculpatului, conform propriilor afirmații). Zonele anatomice lezate (zona

toraco-abdominală), intensitatea și numărul

loviturilor, relevă intenția de omor a

inculpatului, iar nu intenția

generală de vătămare corporală.

b)

asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.,

hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72

C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Condicile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite

deoarece:

a)

pedeapsa

aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.

Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată [art. 174 - 175 lit. c) și

d)

C. pen., omor calificat], și a fost condamnat în primă instanță, pedeapsă redusă

de

instanța de apel, este

sancționată cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani.

În urma judecării inculpatului prin procedura

prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. -

la cererea sa expresă - limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime,

fiind deci 10 ani

închisoare și, respectiv, 16 ani și 8 luni închisoare.

b)

pedeapsa

a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Conform art. 72 C. pen., care stabilește

criteriile generale de individualizare, la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții

generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a

Codului penal; de gradul de

pericol

social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care

atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea acestor criterii, se constată

că cel referitor la „gradul de

pericol

social al faptei săvârșite" este unul prioritar celui referitor la

„persoana

infractorului", ambele

instanțe apreciind că fapta săvârșită de inculpat - astfel cum a

fost expusă anterior - prezintă, în concret, un

ridicat grad de pericol social care justifică

aplicarea unei pedepse în

cuantumul arătat.

De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa

aplicată inculpatului de

instanța de

apel, redusă la 11 ani închisoare, este cu numai 1 an închisoare

peste

minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare prin reducerea

limitelor potrivit art. 320/1 C. proc. pen.).

În consecință, Înalta Curte - pentru motivele

arătate - constată că cererea

recurentului-inculpat

de reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor

prevăzute

de art. 72 C. pen., nu este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanțele

anterioare, mai constată că nu

se

regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura ce/or prevăzute de art. 73 sau

art. 74

C. pen., împrejurări care să

justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului și, pe cale de consecință,

reducerea pedepsei sub minimul special

de 10 ani închisoare.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare nu este

posibilă decât dacă

împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează

favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea

unei pedepse sub minimul special se

învederează

a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Datele personale ale inculpatului (vârsta, starea

de beție, lipsa antecedentelor

penale, alertarea serviciului de

urgență), au fost avute în vedere ca și criterii de

individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., instanța

stabilind o pedeapsă cu

numai 1 an

peste minimul special al textului incriminator al faptei.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. -

va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art.

385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art.

88

C. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive

privative de

libertate.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către

stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul O.S. împotriva deciziei penale nr. 35/A/2011 din 24 februarie 2011 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării preventive

de la 20 august 2010 la 16 mai 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 mai 2011.