ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2012

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 316 din 8 iunie 2011, Tribunalul Maramureș, secția penală l-a condamnat pe inculpatul D.L.C., cu antecedente penale,  aflat în Arestul IPJ Maramureș, la 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen. a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă prin Decizia penală nr. 220 din 04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, pe care a descontopit-o în pedepsele componente, respectiv:

- 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen.;

- 2 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la 34 lit. b) C. pen., art. 35 și art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv, 2 luni închisoare stabilite prin Sentința penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală din data de 12 mai 2011 a Tribunalului Maramureș, iar în baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive, de la data de 12 mai 2011 la zi.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D.C.A., asistată de reprezentant legal I.D. și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 30.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 200 RON și respectiv, 150 RON, onorariile apărătorilor din oficiu s-au plătit din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. M.P. și dl. av. R.V.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 342/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul D.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 09 octombrie 2008 inculpatul a întreținut relații sexuale prin constrângere cu partea vătămată D.C.A., în vârstă de 13 ani și 6 luni.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: declarația părții vătămate; copia certificatului de naștere; procesul-verbal de conducere în teren și planșe foto; Raportul de constatare medico-legală nr. 285 din 10 noiembrie 2008; declarațiile martorilor; procesele-verbale de confruntare și declarațiile inculpatului.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului D.L.C., a părții vătămate D.C.A., precum și a martorilor S.M.D., D.B., C.I., D.M. și Ș.L., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

De asemenea, în cauză a fost întocmit un referat de evaluare privindu-l pe inculpat, de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

La data de 31 martie 2011 Baroul Maramureș a comunicat instanței că în urma efectuării de verificări, s-a constatat că apărătorul ales al inculpatului, dl. R.L. nu are calitatea de avocat în baza Legii nr. 51/1995, ci figurează înscris ca avocat stagiar în structura denumită "BB", deși a depus la dosar împuternicirea avocațială purtând antetul Baroului București și s-a prevalat de această calitate.

În consecință, având în vedere și Decizia nr. 27/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2011 instanța a luat act de lipsa de apărare a inculpatului, a dispus desemnarea unui apărător din oficiu și reluarea în întregime a cercetării judecătorești.

Instanța a procedat la audierea inculpatului D.L.C., a părții vătămate D.C.A., precum și a martorilor C.I., D.M. și S.L., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

De asemenea, având în vedere că martorii S.M.D., D.B. și T.I.L. nu au putut fi prezentați în vederea audierii, în raport de dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanța a dispus citirea depozițiilor date de aceștia în faza de urmărire penală.

Prin Încheierea de ședință din data de 10 mai 2011, în temeiul dispozițiilor art. 160

a

C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. b), e), f) C. proc. pen., instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.L.C., constatând că pe tot parcursul procesului acesta, fie direct, fie prin intermediul membrilor familiei sale a încercat să influențeze aflarea adevărului, exercitând presiuni asupra părții vătămate minore și martorilor oculari S.M.D. și T.I.L.

Partea vătămată D.C.A. s-a constituit parte civilă în cauză și a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Inculpatul D.L.C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2412 din 30 octombrie 2002 a Comisiei pentru protecția copilului din cadrul Consiliului Județean Maramureș a fost luată măsura plasamentului la Centrul de Plasament pentru copii școlari Sighetu Marmației a părții vătămate D.C.A., constatându-se că aceasta provenea dintr-o familie în care părinții erau consumatori de băuturi alcoolice, iar condițiile de locuit erau precare, fiind pusă în pericol sănătatea fizică a copiilor. Ulterior, după decesul părinților minorei, măsura plasamentului a fost menținută până în prezent, reprezentant legal al acesteia fiind desemnată d-na I.D., conducătorul centrului amintit.

La data de 09 octombrie 2008 partea vătămată D.C.A., în vârstă de 13 ani și 6 luni și elevă în clasa a VIII-a la acea dată, s-a întâlnit în jurul orei 18 cu martorul T.I.L. în apropierea unui complex comercial din Sighetu Marmației. Martorul menționat era însoțit de inculpatul D.L.C. (poreclit "L.") și de martorii S.M.D. și D.B.

Din declarația părții vătămate, coroborată conform art. 75 C. proc. pen., cu declarațiile martorilor S.M.D. și T.I.L., a rezultat că inculpatul a convins-o pe aceasta să îi însoțească la locuința martorului D.B., cumpărându-i și un pachet de țigări, un suc și chipsuri. După ce au ajuns la locuința martorului, inculpatul D.L.C. le-a cerut celorlalți să îl lase singur cu partea vătămată într-o cameră.

Potrivit mențiunilor Procesului-verbal din data de 09 martie 2010 și planșei foto anexate, imobilul în care s-a produs incidentul este compus din două camere, despărțite de o ușă prevăzută cu geam transparent.

Din declarația părții vătămate a rezultat că, după ce a rămas singură cu inculpatul, acesta i-a propus să întrețină relații sexuale și i-a cerut să se dezbrace. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în abdomen, astfel încât aceasta s-a dezbrăcat și a întreținut relații sexuale normale cu D.L.C. După ce inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, a constatat că aceasta a sângerat și afirmând că "l-a murdărit", a lovit-o cu palma în cap și a obligat-o să întrețină și relații sexuale orale.

Susținerile părții vătămate privind constrângerile exercitate de inculpat au fost confirmate în totalitate de martorii S.M.D. și T.I.L., care au observat tot ce s-a întâmplat prin geamul de la ușa care despărțea cele două încăperi.

Astfel, martorii au arătat că partea vătămată nu a fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpatul, însă acesta s-a enervat și a lovit-o cu pumnii în abdomen. Partea vătămată a început să plângă, iar inculpatul i-a cerut din nou să se dezbrace și a întreținut cu aceasta relații sexuale normale. De asemenea, martorii au arătat că inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să întrețină și relații sexuale orale.

Martorul S.M.D. a precizat că l-a văzut pe inculpat având urme de sânge pe o mână și că a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în cap, iar martorul T.I.L. a auzit-o pe partea vătămată spunându-i inculpatului că "îl va reclama la poliție", iar acesta a amenințat-o că o va bate.

În cursul cercetării judecătorești, martorul S.M.D., deși a încercat inițial să își nuanțeze poziția procesuală, a precizat că l-a văzut pe inculpat când a lovit-o pe partea vătămată și a obligat-o să întrețină relații sexuale.

În ceea ce îl privește pe martorul D.B., în cursul urmăririi penale acesta a recunoscut aspectele privind prezența părții vătămate în locuința sa și a afirmat că a văzut pe lenjeria de pat și pardoseala din baie mai multe pete de sânge, iar D.C.A. i-a povestit că a fost lovită de "L." și că acesta a întreținut relații sexuale cu ea.

După ce inculpatul D.L.C. a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, aceasta a părăsit imobilul, iar din declarațiile acesteia din urmă a rezultat că a fost constrânsă să întrețină relații sexuale și cu martorul S.M.D., însă în cazul acestuia răspunderea penală nu a putut fi angajată întrucât la acel moment avea vârsta sub 14 ani.

Din declarațiile martorilor C.I. și D.M. a rezultat că în perioada următoare incidentului, partea vătămată a părut mai "supărată" și i-a povestit primei că a fost violată, ulterior fiind sesizate și organele de poliție cu privire la acest aspect.

Potrivit înscrisului aflat la dosar urmărire penală, la data de 12 septembrie 2008 partea vătămată era virgo-intactă, iar conform Raportului de constatare medico-legală nr. 285 din 11 noiembrie 2008 întocmit de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmației, la data examinării, după aproximativ o lună de la incident, partea vătămată nu mai era virgo-intactă, iar leziunea himenală avea o vechime mai mare de 10 zile.

Inculpatul D.L.C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, susținând că a rămas în locuința martorului D.B. aproximativ 10 minute și că nu a întreținut relații sexuale cu aceasta.

Apărările formulate de inculpat sunt însă infirmate prin declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, inclusiv martorul D.B. susținând inițial că inculpatul a rămas în locuința lui pentru aproximativ 20 - 30 de minute.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului D.L.C., constând în aceea că la data de 09 octombrie 2008 a exercitat acte de violență asupra părții vătămate D.C.A., în vârstă de 13 ani și 6 luni și astfel a constrâns-o pe aceasta să întrețină relații sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

La încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere că din probele administrate a rezultat în mod cert împrejurarea că inculpatul, enervat de refuzul inițial al părții vătămate, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în abdomen și în cap, determinând-o astfel să întrețină relații sexuale. În ceea ce privește cunoașterea de către inculpat a vârstei părții vătămate, instanța a reținut că din declarația acesteia, coroborată cu cea a martorului S.M.D. a rezultat că aceasta le-a spus inculpatului și martorilor că "o cheamă C. și are 13 ani", iar în plus dezvoltarea fizică și trăsăturile acesteia sunt corespunzătoare vârstei pe care o are, fiind exclus dubiul sub acest aspect.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite și circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, sub un prim aspect, instanța a constatat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret extrem de ridicat, fiind îndreptată împotriva unei valori sociale fundamentale, libertatea individuală inclusiv sub aspectul vieții sexuale. În plus, în raport de împrejurările și modul de comitere, fapta săvârșită de inculpat are valențe negative semnificative, cu un impact deosebit de puternic la nivelul comunității și este susceptibilă să trezească în rândul membrilor săi un sentiment de revoltă și teamă. Instanța a avut în vedere că inculpatul a profitat de naivitatea caracteristică vârstei părții vătămate, a convins-o să îi însoțească în imobilul aparținând unuia dintre martori, unde prin exercitarea unor acte de violență fizică a constrâns-o să întrețină relații sexuale normale și orale.

În ceea ce privește aspectele care caracterizează persoana inculpatului, instanța a reținut că, pe tot parcursul derulării procedurilor judiciare, inculpatul a încercat în mod constant să influențeze aflarea adevărului, exercitând presiuni asupra părții vătămate și martorilor, fie direct, fie prin intermediul membrilor familiei sale, aceste aspecte determinând de altfel și adoptarea măsurii arestării preventive a acestuia.

Prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a arătat că inculpatul D.L.C. a avut de-a lungul timpului un comportament extrem de violent, celor din proximitatea locuinței acestuia fiindu-le frică de el. De asemenea, date despre comportamentul negativ al inculpatului au fost semnalate și în perioada școlarizării acestuia, respectiv acte de violență verbală și fizică la adresa colegilor și cadrelor didactice, urmat de implicarea sa în activități infracționale.

Semnificativ sub acest ultim aspect este faptul că inculpatul a fost implicat în cursul anului 2006 în comiterea a două infracțiuni de vătămare corporală gravă și, în timpul derulării procedurilor judiciare împotriva sa, a comis infracțiunea de viol ce formează obiectul prezentei cauze.

În concret, prin Sentința penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă prin Decizia penală nr. 220 din 04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, inculpatul D.L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în final fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare și s-a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 17/18 decembrie 2006, într-un local public din Sighetu Marmației și în cadrul unei altercații, a aplicat unei alte persoane două lovituri cu un briceag cu lama de 4,5 cm lungime, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Prin Sentința penală nr. 36 din 02 februarie 2011 a aceleiași instanțe, inculpatul D.L.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen., împotriva acesteia fiind însă exercitată calea de atac a recursului.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 16 septembrie 2006, în cadrul unei altercații, a imobilizat la pământ o persoană, în timp ce coinculpatul D.I.L. îi aplica acesteia lovituri cu o piatră în zona capului.

În raport de aceste aspecte și având în vedere și conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului, instanța a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare ce a fost aplicată corespunde scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei complementare și celei accesorii, instanța a avut în vedere că natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat, precum și întreaga conduită a acestuia sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei având în vedere gravele consecințe produse prin infracțiune asupra dezvoltării fizice și psihice a părții vătămate, precum și suferința și prejudiciul de imagine adus acesteia, instanța, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 30.000 RON apreciind că reprezintă o reparație echitabilă și suficientă pentru daunele morale cauzate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.L.C. care a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea reținută prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 198/A/2011 din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.L.C.

A menținut starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 12 mai 2011 la zi.

A stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj - suma de 400 RON onorar pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

L-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare, din care 400 RON reprezentând onorar avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conforma cu realitatea, sprijinită pe analiza și interpretarea judicioasă a probelor administrate în cauză, ajungând în final la concluzia corectă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

S-a arătat că, deși inculpatul a susținut constant că nu este autorul infracțiunii în legătură cu care este cercetat, probele administrate în cursul procesului penal dovedesc contrariul.

Astfel, partea vătămată D.C.A. a relatat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond că în data de 9 octombrie 2008 a fost împreună cu inculpatul și martorii S.M., T.I. și D.B. la locuința acestuia și, după ce au consumat suc și chipsuri, inculpatul le-a cerut celorlalți să părăsească camera unde se aflau, iar apoi i-a cerut să întrețină raporturi sexuale, că la refuzul ei inculpatul a lovit-o cu pumnul în abdomen și că temerea de a nu fi lovită din nou a determinat-o să accepte întreținerea raporturilor sexuale normale. A mai arătat victima că, fiind virgină, a sângerat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste cap "pentru că l-a murdărit" după care, refuzându-l să întrețină raporturi sexuale orale, inculpatul a scos cureaua pentru a o lovi, astfel că sus-numita a întreținut și astfel de raporturi cu inculpatul. A mai arătat victima că inculpatul a amenințat-o cu bătaia în cazul în care va denunța fapta.

Declarațiile victimei sub acest aspect, deși au fost date la intervale diferite de timp, au fost constant identice, fiind confirmate de declarațiile martorilor direcți T.I., S.M. și D.B. date în cursul urmăririi penale, cât și a martorilor indirecți C.I., S.L. și D.M.

Astfel, martorii T.I. și S.M. au arătat în cursul urmăririi penale, prin declarații succesive, date inclusiv în prezența unui părinte, că personal au văzut prin geamul de la ușa despărțitoare a celor două camere ale casei martorului D.B. derularea faptelor astfel cum au fost prezentate de către victimă. De asemenea, martorul D.B. relatează, în prezența unui asistent social, că în momentul în care a intrat în cameră a găsit-o pe victimă dezbrăcată și i-a relatat că inculpatul zis "L." a lovit-o și a întreținut relații sexuale cu ea, arătându-i urmele de sânge din baie și de pe cearceaful patului unde a stat cu inculpatul.

Faptele descrise de victimă în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond au fost prezentate în mod identic martorilor indirecți C.I. (persoană aflată și ea în centru de plasament, căreia victima i s-a confesat la scurt timp după comiterea faptei), D.M. (supraveghetor în același centru care a surprins discuțiile dintre victimă și martora C.I.) și S.L., educatoare în centrul de plasament.

În fața instanței de apel s-a procedat la reaudierea martorilor T.L. și D.B., la cererea sa expresă, a părții vătămate, însă curtea a concluzionat că depozițiile acestora, date în această fază procesuală, sunt vădit nesincere.

S-a avut în vedere, în primul rând, că atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat influențarea martorilor și a victimei, direct sau indirect, prin intermediul familiei sale, în sensul determinării schimbării declarațiilor inițiale, în acest scop recurgând fie la sugestionări directe cu privire la conținutul declarațiilor, fie la amenințări adresate acestora și la oferirea unor sume de bani.

Astfel, în declarația dată în data de 15 decembrie 2009, martorul T.I. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul cu o zi sau două anterior datei la care a dat declarația, iar acesta i-a spus că dacă va mai fi solicitat de către organele de poliție, să nu spună nimic pentru că, în caz contrar, îl va bate.

În cursul judecății în fața instanței de apel, martorul a recunoscut că, ziua anterioră termenului de judecată, mama inculpatului l-a căutat acasă și că a oferit o sumă de bani tatălui său pentru ca martorul să vină la judecată și "să zică ce are de spus", iar la termenul de azi a discutat pe holul instanței cu mama și sora inculpatului care i-au spus ce să declare. Din acest motiv, depoziția martorului T.I. dată în fața instanței de apel cu privire la elementele esențiale ale cauzei a fost înlăturată ca fiind evident nesinceră.

La fel, martorul S.M.D., zis "S.", a arătat în declarațiile din 24 februarie 2009 și 20 noiembrie 2009 că inculpatul i-a cerut lui și martorului D.B. să nu spună ce s-a întâmplat în seara de 9 octombrie 2009, iar când martorul i-a spus că nu va ascunde adevărul, inculpatul l-a amenințat cu bătaia, respectiv "că îi va rupe coastele". La termenul de judecată din data de 15 martie 2011 instanța a procedat la audierea martorului S.M.D., poreclit "S." care a susținut în fața instanței o altă versiune decât cea declarată în cursul urmăririi penale, iar ca urmare a explicațiilor solicitate în legătură cu această modificare a poziției procesuale a relatat că familia sa a fost contactată de familia inculpatului și că i s-a cerut să își schimbe declarațiile.

Semnificative sunt demersurile inculpatului și ale familiei sale în ceea ce o privește pe victimă.

Astfel, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a oferit 500 RON victimei pentru ca acesta să-și retragă plângerea.

Apoi, în cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 15 februarie 2011, cu ocazia audierii părții vătămate D.C.A., aceasta a precizat că în dimineața aceleiași zile a fost abordată în sediul instanței, înaintea începerii dezbaterilor de către inculpatul D.L.C., mama acestuia și numitul R.L., ultimul susținând la acea dată că este apărătorul ales al inculpatului fiind avocat în Baroul București. Partea vătămată a relatat că mama inculpatului i-a solicitat să declare "adevărul" în fața instanței, respectiv să spună că a fost violată doar de minorul S.M.D., poreclit "S." și martor în cauză și că la inițiativa acestuia, s-au înțeles să îl învinuiască pe inculpat și apoi să împartă banii ce i-ar fi obținut din despăgubiri.

Partea vătămată a declarat inițial potrivit variantei propuse de mama inculpatului, însă ulterior a revenit și a arătat că a fost în realitate constrânsă de inculpat să întrețină relații sexuale, dar că îi este frică de acesta și de familia lui, întrucât sunt cunoscuți ca fiind persoane violente.

La termenul de judecată din data de 10 mai 2011 și ulterior la data de 12 mai 2011 partea vătămată D.C.A. a declarat că inculpatul și familia lui exercită presiuni asupra ei și a martorilor. Astfel, partea vătămată a relatat că martorul T.I.L. i-a spus că i s-a cerut de către inculpat să nu se prezinte la termenul de judecată.

De asemenea, partea vătămată a declarat că ulterior datei de 09 octombrie 2008 mama inculpatului a căutat-o la Centrul de Plasament din Sighetu Marmației unde era internată, aspect confirmat de d-na I.D., conducătorul centrului. Aceasta a relatat că mama inculpatului a încercat să vorbească cu partea vătămată și întrucât nu i s-a permis acest lucru, a început să aducă injurii la adresa minorei.

Partea vătămată a relatat că în aceeași perioadă s-a întâlnit pe stradă cu mama inculpatului care i-a cerut să "facă cumva să își retragă plângerea", iar ulterior, în cursul anului 2011, în timp ce se afla la spital, sora inculpatului i s-a adresat spunându-i "poate o să-ți rup amândouă mâinile".

Prin aceeași declarație, partea vătămată a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul într-un local (discotecă) din Sighetu Marmației, iar acesta i-a propus "să se combine cu el" și "să vină la el acasă că este singur", iar în data de 08 mai 2011, cu două zile înaintea termenului de judecată, a abordat-o pe stradă și văzând că aceasta refuză să discute cu el, a afirmat "lasă că te mai ard eu o dată".

Susținerile părții vătămate privind presiunile exercitate de inculpat și familia lui asupra sa au fost confirmate prin referatul de evaluare depus la dosar, susținerile martorilor la momentul audierii lor și chiar poziția procesuală a inculpatului care nu a negat existența contactelor dintre familia sa și partea vătămată, ci doar a afirmat că el nu are nicio vină pentru aceste amenințări.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș în urma investigațiilor efectuate de consilier, s-a constatat că inculpatul a manifestat o atitudine de intimidare la adresa părții vătămate minore și a celorlalți martori, în încercarea de a-i determina să își schimbe declarațiile, chiar mama acestuia relatând că a încercat să ia legătura în mai multe rânduri cu victima la centrul de plasament.

De altfel, toate aceste demersuri au fost avute în vedere de către instanța de fond atunci când, în cursul judecății, a dispus prin încheierea f.n. din 12 mai 2011, def. prin Decizia penală 822/R din 23 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, luarea față de inculpat a măsurii arestului preventiv, reținând și temeiul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b), e) și f) C. proc. pen.

Din această perspectivă, declarația părții vătămate dată în fața instanței de apel și care este identică în conținutul său esențial, sugestiilor familiei inculpatului și ale acestuia, a apărut ca fiind rezultatul tuturor acestor demersuri, fiind vădit nesinceră și dată cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală.

Caracterul nesincer al acestei din urmă depoziții a victimei a rezultat și din faptul că a afirmat că, în noaptea incidentului, ar fi dormit la centrul de plasament, susținere infirmată de martorii D.B. și T.I. care în declarațiile date chiar în fața instanței de apel au menționat că victima a dormit în locuința martorului D.B. de unde a plecat dimineață.

Curtea a înlăturat ca nesinceră și declarația martorului D.B. dată în apel la termenul din 11 octombrie 2011 deoarece și cu privire la acesta a existat suspiciune de influențare din partea familiei inculpatului, dar și ca fiind interesat în cauză datorită relațiilor de rudenie cu inculpatul, fiind unchiul acestuia. Astfel, martorul a arătat că anterior termenului menționat a fost apelat telefonic de către sora inculpatului care l-a întrebat dacă a primit citație și dacă se va prezenta la proces. Apoi, martorul s-a contrazis în cuprinsul aceleași declarații atunci când a afirmat inițial că victima nu i-a arătat urmele de sânge, ci că doar i-a relatat despre acest aspect care "i s-a părut normal", ca apoi să precizeze că victima i-a arătat aceste urme și de față erau și inculpatul și martorii S.M.D. și T.I.L. Această din urmă afirmație și cea potrivit căreia inculpatul, victima și martorii au stat în locuința sa în intervalul orar 22 - 24,30 contrazice chiar afirmația inculpatului potrivit căreia a stat în casă doar 10 minute. La fel, afirmația martorului potrivit căreia niciunul din cei prezenți nu ar fi întreținut raporturi sexuale cu victima este contrazisă de declarația martorilor T.I.L. și S.M.D. care au arătat că ultimul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată.

Referitor la vârsta victimei, Curtea a reținut că inculpatul a cunoscut că aceasta avea 13 ani deoarece victima l-a informat asupra acestui aspect. De altfel, victima era o persoană cunoscută de atât de martorul S.M.D., cât și de martorul T.I.L., persoane din anturajul inculpatului, ultimul chiar afirmând că știa că partea vătămată avea 13 - 14 ani. La fel, martorul S.M.D. a arătat că victima le-a spus inculpatului și martorilor că "o cheamă C. și are 13 ani". De asemenea, cu toții știau că victima este de la casa de copii. Or, este de notorietate că într-o asemenea instituție nu pot fi instituționalizate decât persoane până la o anumită vârstă. De asemenea, martorul T.I.L. a arătat în cursul urmăririi penale că atunci când inculpatul i-a cerut să ascundă adevărul, acesta i-a spus că fata este "cocoană", adică minoră.

În apărare, inculpatul a făcut trimitere la afirmația din declarația martorului T.I.L. potrivit căreia martorul nu a avut cunoștință dacă inculpatul știa vârsta victimei și că nu a fost întrebat de inculpat asupra acestui aspect, că nu a auzit ca inculpatul să o întrebe pe victimă asupra vârstei și nici aceasta să-l fi informat. Curtea a reținut însă că aceste afirmații sunt lipsite de forță probantă deoarece prin conținutul lor nici nu confirmă, nici nu infirmă susținerea inculpatului, martorul fiind străin de existența vreunei discuții dintre inculpat și victimă asupra vârstei acesteia din urmă.

Așa fiind, Curtea a concluzionat că instanța de fond a stabilit și o încadrare juridică legală infracțiunii comise de inculpat, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Cu privire la individualizarea sancțiunii penale Curtea a observat că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen., evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu a putut fi omisă antecedența penală a inculpatului (acesta fiind condamnat definitiv pentru infracțiuni comise cu violență, respectiv vătămare corporală gravă și este condamnat în primă instanță pentru o altă infracțiune identică), dovedind astfel că reeducarea sa nu s-a realizat, că este cunoscut ca o persoană violentă (prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a arătat că inculpatul D.L.C. a avut de-a lungul timpului un comportament extrem de violent, celor din proximitatea locuinței acestuia fiindu-le frică de el) și că a comis fapta profitând de imaturitatea și vulnerabilitatea psihică și fizică a victimei (generată de vârsta fragedă și starea de instituționalizare).

În acest context, Curtea a considerat că pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.L.C. care a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante motivat de faptul că nu a conștientizat gravitatea faptei comise.

Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate și prev. de art. 385

9

pct. 14 și pct. 20 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 74 C. pen., următoarele împrejurări, cu caracter exemplificativ, pot fi considerate circumstanțe atenuante:

a) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii,

b) stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba produsă,

c) atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

Cât privește conduita inculpatului înainte de comiterea prezentei infracțiuni, se reține că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 206/25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă prin decizia penală nr. 220/04 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș. Ca atare, nu se poate considera că inculpatul a avut o conduită bună în societate, ci dimpotrivă, acesta a comis un concurs de infracțiuni, una dintre acestea fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă (faptă din decembrie 2006), caracterizată printr-un grad de pericol social sporit, dat de urmările socialmente periculoase ale faptei.

În plus, din actele dosarului rezultă că recurentul inculpat a mai fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă (faptă din iunie 2006), acesta fiind perceput, de altfel, ca o persoană violentă, după cum a învederat și partea vătămată.

Recurentul inculpat nu s-a preocupat de repararea prejudiciului moral cauzat părții vătămate minore D.C.A., prin săvârșirea infracțiunii de viol, ci a înțeles să exercite asupra acesteia presiuni, direct sau prin intermediul membrilor familiei sale, pentru a o determina să renunțe la acuzațiile aduse.

Cât privește comportamentul procesual al inculpatului, se constată că acesta a negat comiterea infracțiunii, în mod constant, până la momentul procesual al judecării recursului, când a recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol

Devenind incidente, în cauză, dispozițiile art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. (cum se va arăta în continuare), nu s-ar putea da eficiență juridică, concomitentă, prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei și a modalității sale de comitere se evidențiază prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar această atitudine procesuală a inculpatului nu poate fi valorificată ca reprezentând și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția legiuitorului.

Înalta Curte mai precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete și la persoana inculpatului.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită cererea recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 74 C. pen.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., hotătârile sunt supuse casării când a intervenit o lege penală mai favorabilă inculpatului.

Prin Deciziile 1483/2011 și 1470/2011 ale Curții Constituționale s-au admis excepțiile de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 320

1

din C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

Urmare acestei decizii, prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv prin art. XI, s-a statuat că, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească, în primă instanță, începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător, la primul termen cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

La termenul de judecată din 15 februarie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în integralitate comiterea faptei, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței.

Prin urmare, instanța va da eficiență juridică dispozițiilor invocate și va aplica recurentului inculpat o pedeapsă cu închisoarea situată între 6 ani și 8 luni închisoare și 16 ani și 8 luni închisoare, stabilite prin reducerea cu o treime a limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., comisă de inculpat.

Înalta Curte consideră că se realizează o justă individualizare prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare, în raport de natura juridică a infracțiunii comise - prin care s-a adus atingere libertății și inviolabilității sexuale a altei persoane, de vârsta persoanei vătămate - care nu împlinise 15 ani, ținând cont, de asemenea, de urmările socialmente periculoase ale faptei constând în consecințele negative asupra dezvoltării psiho - fizice și afective a victimei.

Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeuna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate.

În consecință, în temeiul art. 385

9

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite, recursul declarat de inculpatul D.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va casa în totalitate decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 316 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Maramureș și, rejudecând:

Va înlătura aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 și 36 alin. (1) C. pen. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va face aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., de la 15 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 și 36 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv, 2 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2011, la 15 februarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează în totalitate decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 316 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Maramureș și, rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 și 36 alin. (1) C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Face aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., de la 15 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 și 36 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv, 2 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr. 206 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmației cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2011, la 15 februarie 2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM