ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul S.A.R.

împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor

s-a dispus, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.A.R., pentru comiterea infracțiunii pedepsită de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.

În

baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu) a fost condamnat inculpatul S.A.R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În

baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului S.A.R. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (pct. 4 din rechizitoriu) în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului S.A.R. din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu) în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

2

C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) și (2) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la data de 21 iunie 2006 la data de 29 iunie 2006

În

baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a constatat

că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, au fost trimiși în judecată inculpații: 1). I.C.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003; art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2). C.F. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 3). S.A.R. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 4). S.T.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 C. pen., art. 33 lit. a); toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 5). K.G.L. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 6). I.S. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 36

3

C. pen.; 7) G.C.L. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 8). A.M.F. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 9). P.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul a reținut în ceea ce îl privește pe inculpatul apelant S.A.R. că, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că obișnuia să facă curse cu mașina în Italia, ocazie cu care mai lua și alte persoane pentru a-și recupera cheltuielile. Acesta a recunoscut și în fața instanței cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, că are o rudă în V.-Italia, care lucrează la un restaurant și că a dus-o pe martora S.L. în apartamentul acesteia.

Audiat fiind, în faza de cercetare judecătorească, acesta a declarat că obișnuia să efectueze curse în Italia, evident contra cost. A mai declarat aceea că nu contestă deplasarea în Italia cu prietena sa, S.L., dar aceasta a rămas în Italia și nu cunoaște ce fel de activitate a desfășurat pe teritoriul statului străin. Pe numitele P.I. și V.M. le-a cunoscut ca fiind prietenele numitei S.L., iar acestea i-au cerut contra cost să le transporte în Italia, lucru care s-a și întâmplat; nu s-a pus problema să le găsească locuri de muncă în străinătate și nici nu cunoaște ce activitate au desfășurat pe teritoriul Italiei. În mod similar declară că a transportat-o și pe martora M.V., pe care o cunoștea de 2 ani de zile, însă nu este adevărat că ar fi angajat-o la un bar din Italia.

S-a reținut că, în ceea ce privește fapta reținută la pct. 3 din rechizitoriu, în anul 2001, când era elevă la Școala postliceală G. din Oradea, martora A.A. (nume atribuit conform art. 86 C. proc. pen.) l-a cunoscut pe inculpatul S.A.R. Acesta i-a propus un loc de muncă ca dansatoare în Italia, unde spunea că are o mătușă care lucrează la un club de noapte. După ce a primit din partea inculpatului asigurări că munca ei se va rezuma doar la aceea de dansatoare, aceasta a acceptat propunerile inculpatului și în data de 19 iulie 2002 a plecat cu mașina condusă de către acesta până în localitatea V. din Italia.

Aici martora le-a întâlnit pe victimele G.C. și H.A. enunțate la pct. 1 din rechizitoriu, fapt confirmat de acestea în declarațiile date. A doua zi martora a fost dusă la acel bar denumit A., unde a revăzut-o pe acea mătușă a inculpatului S.A.R., respectiv S.L., despre care a aflat că pentru fiecare fată găsită și transportată de către S.A.R., aceasta primea de la patron suma de 200 euro. Martora a lucrat în acel bar fără contract de muncă și pentru că i s-a spus să întrețină raporturi sexuale cu clienții, aceasta a refuzat categoric și s-a reîntors în țară cu mașina.

Inculpatul S.A.R. nu a renunțat însă la victimă, pe care a contactat-o din nou în luna decembrie 2002, spunându-i că are în orașul B. un prieten în persoana inculpatului I.S., care o poate ajuta să se angajeze ca și dansatoare. În prezența ei, inculpatul S.A.R. l-a sunat la telefon pe inculpatul I.S., căruia i-a spus despre martoră și insista să o ducă la el, pentru că vor avea de câștigat amândoi.

Din nou, martora s-a lăsat ademenită și a plecat cu inculpatul S.A.R. la Brescia unde au fost așteptați de către beneficiarul ei, inculpatul I.S. și alți bărbați pe care atunci nu îi cunoștea, cum a fost inculpatul P.M., despre care martora declară că se folosea de un pașaport emis de autoritățile din Ungaria, motiv pentru care a și fost trimis în țară. Autoritățile italiene au semnalat prezența acestora în regiunea respectivă.

Martora a fost preluată în Brescia de către inculpatul I.S., care a cazat-o într-o casă în care mai locuiau șase fete, despre care a aflat că se prostituau pentru acesta. Pentru că a refuzat să-i încredințeze inculpatului I.S. pașaportul și să se prostitueze pentru acesta, martora s-a reîntors acasă după câteva zile, împreună cu inculpatul S.A.R.

Martora precizează că a auzit că inculpatul I.S. le bătea pe acele fete sub pretextul că nu câștigau suficienți bani.

În

data de 11 iulie 2007, martora a fost reaudiată, ocazie cu care a solicitat să fie audiată sub numele ei real de S.L. și a declarat că cele afirmate de ea în urmă cu doi ani respectiv în septembrie 2005 când a fost audiată prima dată nu sunt reale, în sensul că inculpatul S.A.R. nu are nici o implicare, respectiv nu acesta i-a găsit acel loc de muncă la acel bar în V., ci ea.

Din procesul verbal de verificare a intrărilor și ieșirilor din și în țară a martorei rezultă că aceasta a ieșit din țară împreună cu inculpatul S.A.R. de trei ori.

Cu prilejul audierii în fața instanței martorei S.L. i s-a cerut să justifice retractarea declarației olografe și a celei date la procuror sub identitate ascunsă. În acest sens martora a arătat că declarația olografă nu corespunde realității, martora fiind marcată și timorată deoarece tot timpul a respectat legea și nu dorea să intre în bucluc. A precizat că în aceleași condiții a formulat și cererea de a fi audiată sub o identitate ascunsă. Cât privește declarația dată în fața procurorului, a arătat că nu a citit-o, că a făcut cu totul alte precizări, dar ceea ce s-a consemnat erau cu totul alte aspecte, iar de față nu a fost nici un procuror, ci un ofițer de poliție. A precizat că nu i s-a cerut să depună jurământul, iar în dreptul mențiunii privind depunerea jurământului i s-a cerut să aplice o altă semnătură. În fața instanței martora susține că S.A.R. nu are nici o implicare, nu acesta i-a găsit acel loc de muncă la barul Viterbo, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul I.S., l-a cunoscut dar nu știa cu ce se ocupă.

În condițiile în care, în luna septembrie 2005, martora a scris personal prima declarație și a relatat cu lux de amănunte împrejurările în care a lucrat ca damă de companie la acel bar din Viterbo, fapt relatat apoi și sub prestare de jurământ la procuror, este evident că revenirea ei asupra declarației de mai sus nu este justificată, acesta reflectând mai degrabă o împăcare a sa cu inculpatul S.A.R. motiv pentru care această din urmă declarație a fost înlăturată în mod justificat de tribunal. Aceleași considerente au fost avute în vedere de instanță și cu prilejul analizei declarației dată de martoră în faza de cercetare judecătorească. Se poate observa că nu oferă nici o justificare plauzibilă asupra retractării conținutului cererii formulate la data de 28 septembrie 2005 când solicita să fie audiată sub identitate ascunsă pe considerent că îi este teamă de persoanele care au exploatat-o, care sunt dure, agresive, comportament care l-au adoptat și față de alte tinere. Martora a susținut în fața instanței de fond că era timorată și nu dorea să intre în bucluc de aceea a scris această cerere și declarația olografă de la dosarul de urmărire penală.

A constatat tribunalul că este esențial de reținut că martora a retractat doar susținerile privind implicarea inculpaților S.A.R. și I.S., în schimb a recunoscut constant, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, că a lucrat ilegal pe teritoriul Italiei, ca damă de companie, context în care nu se înțelege de unde teama „de a nu intra în bucluc” cu prilejul prezentării faptelor la organele de urmărire penală. În ceea ce privește declarația dată în fața procurorului, întâi de toate, tribunalul a reținut că ultimul pasaj conține consemnarea că martora a citit declarația, iar semnătura martorei se regăsește pe toate declarațiile, fiind identică. A mai reținut tribunalul că toate victimele care au putut fi audiate și-au menținut integral declarațiile, S.L. fiind singura care a susținut că s-ar fi simțit timorată atunci când i s-a cerut să relateze împrejurările traficării ei pe teritoriul Italiei.

Pentru considerentele mai sus arătate tribunalul a înlăturat, justificat în opinia curții, ca nesinceră declarația dată de martoră în faza de cercetare judecătorească, apreciind că declarația olografă dată de aceasta în cursul urmăririi penale reflectă realitatea, coroborându-se cu procesul verbal de verificare a intrărilor și ieșirilor din țară respectiv cu depozițiile celorlalte victime și dovedesc atât fapta inculpatului S.A.R. constând în recrutarea în două rânduri a martorei, în înțelegere cu inculpatul I.S., transportarea și cazarea în Italia în scopul exploatării sexuale a acesteia, chiar dacă aceasta a refuzat să se prostitueze, cât și cea a coinculpatului I.S. constând în preluarea și cazarea în B. a martorei de mai sus, traficată de către inculpatul S.A.R., în scopul exploatării ei sexuale.

Împrejurarea

că martora nu s-a prostituat în Italia lucrând doar ca damă de companie fără contract de muncă la acel bar din V. nu schimbă cu nimic încadrarea juridică dată faptei.

Astfel, inculpații nu au fost autorizați potrivit Legii nr. 156/2000 să îndeplinească atribuții de agenți de recrutare a forței de muncă și nici pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate și nici nu aveau autorizație eliberată de autoritățile italiene să medieze cu angajatorii italieni încheierea contractelor de muncă.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție când prin decizia penală nr. 3361 din 22 octombrie 2008 a apreciat că fapta de a recruta, transporta, caza și primi persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către făptuitori care nu au calitatea de agenți de ocupare a forței de muncă în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiții și fără încheierea unor contracte legale de muncă, constituie în fracțiunea de trafic de persoane.

Sub aspectul încadrării în drept a faptei inculpatului I.S. instanța a considerat că nu se impune reținerea formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. fiind vorba de o singură victimă, acesta preluând-o și cazând-o în B. în decembrie 2002 când victima a intrat pentru a doua oară în Italia cu S.A.R. context în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În

vara anului 2002 martora P.I. l-a cunoscut pe inculpatul S.A.R. care era în compania martorei S.L.

Inculpatul s-a oferit să-i găsească un loc de muncă la un local de alimentație publică în orașul V. din Italia al unui prieten de al său.

La întrebarea martorei în ce consta acest loc de muncă, inculpatul i-a răspuns că ea va trebui doar să stea de vorbă cu clienții pentru a-i determina să facă consumație și în funcție de care va fi și plătită.

La insistențele inculpatului, martora împreună cu prietena sa V.M. a plecat cu acesta până în orașul V.

Amabil, pentru că urmărea doar exploatarea lor sexuală, inculpatul S.A.R. nu le-a încasat contravaloarea transportului, făcând cursa doar în scopul de mai sus. Inculpatul le-a cazat într-un apartament fără apă caldă și căldură, în care se mai aflau patru fete din Bulgaria și una din România, de la care acestea au aflat de specificul locului de muncă pentru care au fost aduse de către inculpat, respectiv practicarea prostituției. Fiind șocată de această veste, martora l-a sunat pe inculpat la telefon, iar acesta a încercat să o liniștească spunându-i că nu trebuie să „lucreze decât 1-2 săptămâni”.

Martora împreună cu celelalte fete au fost duse cu un microbuz condus de un cetățean italian la acel local de noapte, unde urma să lucreze și unde s-a lămurit că de fapt trebuia să practice prostituția mai discret cu clienții.

Aceasta declară că nu a practicat prostituția, ci doar a dansat și că a aflat că pentru fiecare fată adusă la local pentru scopul de mai sus, inculpatul primea de la patronul acestuia suma de 200 euro.

De asemenea martora a mai precizat că inculpatul S.A.R. a mai dus și alte fete în scopul de mai sus la acel local, respectiv pe S., M., M.1 pe care le-a recunoscut dintr-un set de fotografii, ca fiind S.M.I., C.M.D.

Martora V.M., declară că a fost recrutată, transportată și cazată acolo tot de către inculpatul S.A.R. care a mai dus și alte fete din care le-a recunoscut pe martora S.S. și D.M. A lucrat în bar circa o lună și jumătate după care în urma unei razii a poliției a refuzat să mai lucreze, întorcându-se în România cu inculpatul S.A.R. în timp ce P.I. a rămas în Italia. Relatările martorelor P.I. și V.M. sunt confirmate de martora S.S. care relatează că împreună cu sora sa D.M. a fost dusă în Italia la Viterbo, de către inculpatul S.A.R., fiind cazate împreună cu mai multe fete într-un apartament și că a lucrat ca și damă de companie tot în acel local, unde dacă voiau întrețineau cu clienții și raporturi sexuale. Pentru o săptămână de lucru, noaptea a fost plătită cu suma de 50 euro. Martora s-a reîntors în țară după scurt timp tot cu inculpatul S.A.R.

De asemenea a mai fost identificată și audiată martora M.V., pe care inculpatul a recrutat-o, transportat-o și angajat-o la acel bar de noapte „A.”, ca și damă de companie, evident fără contract de muncă și asigurări sociale. Aceasta a fost cazată în același apartament cu martorele de mai sus și i-a recunoscut dintr-un set de fotografii pe inculpatul S.A.R. și pe S.M.

Martora S.M. fiind nepoata învinuitului S.A.R. a refuzat să depună mărturie.

S-a reținut că faptele inculpatului S.A.R., mai sus descrise se probează cu declarațiile martorelor de mai sus, citite în instanță în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., coroborate cu procesele-verbale de verificare la P.T.F. Borș.

S-a apreciat că în cauză fapta inculpatului de a recruta, transporta și caza cele 3 victime pentru a fi angajate în străinătate în schimbul obținerii unor sume de bani de către inculpat care nu are calitatea de agent de ocupare a forței de muncă în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiții și tară încheierea unor contracte legale de muncă, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată (inculpatul racolând cele 3 victime în baza unei rezoluții infracționale unice întemeiate pe reprezentarea de ansamblu a activității pe care inculpatul urma să o desfășoare), motiv pentru care instanța de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din trei infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., incidența acestui din urmă text de lege fiind determinată de modificarea adusă art. 12 prin Legea nr. 287/2005 care stabilește ca maxim special al pedepsei 10 ani închisoare, anterior acest maxim fiind de 12 ani închisoare.

În

luna decembrie 2002, martora M.A.M. (nume atribuit conf. art. 86 C. proc. pen.) a fost căutată la domiciliul său de către inculpatul S.A.R. care s-a oferit să-i găsească un loc de muncă ca și ospătar la o pizzerie în Italia. Pentru că nu avea loc de muncă, martora a acceptat, iar inculpatul a ajutat-o cu bani să-și facă pașaport.

Inculpatul a transportat-o pe martoră cu autoturismul în aceeași lună până în localitatea S. sau P., unde a fost predată inculpatului I.S. Acesta i-a comunicat martorei că pentru recrutarea și transportarea ei acolo, el a cheltuit suma de 2.000 euro și că pentru recuperarea acesteia, va trebui să lucreze

pentru el. Inculpatul I.S. a cazat-o într-o casă în care mai erau și alte fete, iar în următoarele zile a fost scoasă în stradă pentru a se prostitua.

Inculpatul I.S. i-a reținut pașaportul, apoi i-a cumpărat martorei haine adecvate, telefon mobil și a instruit-o cum să procedeze, în sensul că dacă va fi prinsă de autorități să declare că este din Republica Moldova.

Martora a fost obligată de către inculpatul I.S. să se prostitueze în fiecare seară până dimineața timp de 3 luni realizând pe noapte cca 700 euro, timp în care inculpatul o bătea sub diferite pretexte, dar aceasta nu l-a reclamat pentru că nu avea actele de identitate asupra sa.

În

luna martie 2003 martora a revenit în țară, dar în luna aprilie 2003 inculpatul S.A.R. a trimis-o din nou în Italia, unde aceasta a stat până în luna decembrie 2003.

În

toată această perioadă de circa 1 an de zile martora a realizat de pe urma exploatării sale sexuale suma de cel puțin 150.000 euro, sumă ce urmează a fi confiscată de la inculpatul I.S., în baza art. 118 lit. e) C. pen.

S-a reținut că faptele inculpatului S.A.R. și ale coinculpatului I.S. sunt dovedite prin declarația martorei M.A.M. [a cărei declarație a fost citită conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., fiind imposibilă audierea acesteia]; procesul verbal de constatare.

În

drept, fapta celor doi inculpați se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 78/2001, fiind înlăturată prin schimbare de încadrare juridică reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. privind forma continuată, în contextul în care vorbim de un singur subiect pasiv, fiind irelevantă împrejurarea că la un moment dat victima revenit în țară și s-a întors din nou în Italia în cursul lunii aprilie 2003 continuând să se prostitueze.

Inculpatul S.A.R., prin apărătorul său ales, a invocat nulitatea absolută a aplicării prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în sensul citirii declarațiilor martorelor P.I., V.M., M.V., M.A.M. A apreciat tribunalul că atâta timp cât prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. permit instanței să dea citire declarațiilor martorilor a căror audiere nu este posibilă (instanța dispunând citarea pe parcursul mai multor termene de judecată a martorelor, care potrivit proceselor-verbale întocmite sunt plecate din țară, fără a se cunoaște adresa acestora) nu este incidență niciuna din situațiile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 C. proc. pen. Pe de altă parte, la solicitarea inculpatului S.A.R. au fost audiați părinții victimei P.I. (martorii P.L., I.P.) K.L. (mama martorei V.M.) respectiv V.M.A., depoziții care în opinia instanței nu au fost în măsură să ducă la înlăturarea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, martorii P.L. și I.P. susțin că fiica lor ar fi lucrat circa 3 luni ca și coafeză în străinătate, K.L. susține că fiica ei a plecat cu P.I. în Italia unde din spusele lor au lucrat la un restaurant spălând vase, relatări în totală contradicție, susțineri infirmate de ambele victime ceea ce dovedește că cel mai probabil niciuna dintre victime nu a relatat părinților ce fel de activitate au desfășurat în realitate în străinătate. Nu în ultimul rând, în ceea ce o privește pe martora V.M., aceasta relatează că fiica ei V.D.L. a fost audiată în cauză, nu știe dacă i s-a atribuit o identitate ascunsă și anume aceea de M.A.M. Niciodată fiica ei nu i-a spus ce fel de muncă a desfășurat pe teritoriul statului străin. De precizat că V.D.L. este născută la data de ... 1981 (fiind identificată dintr-o fotografie de către martora K.M.L.) în timp ce martora M.A.M. este născută la data de ... 1978 ca atare nu sunt una și aceeași persoană.

În

schimb, s-a arătat că ceea ce este esențial de reținut în cauză este faptul coroborării declarațiilor victimelor audiate în cauză: S.L. (cu precizările făcute, în sensul că reflectă adevărul doar declarația olografă dată de aceasta, precum și cea dată în fața procurorului); P.I., V.M., M.V., M.A.M., atât între ele cât și cu declarația martorei S.S., care confirmă, asemenea victimelor, faptul racolării de către S.A.R. și al transportării, tot de către acesta, până în localitatea V., unde toate au lucrat ca dame de consumație la acel bar.

S-a reținut că declarațiile martorilor R.G.C. și M.M. care susțin că inculpatul S.A.R. se ocupa strict cu transportul de persoane sunt lipsite de relevanță juridică în cauză. Martorii nu cunosc efectiv ce fel de activități desfășura inculpatul pe teritoriul statului străin și ca atare nu pot oferi nicio certitudine asupra împrejurării că munca inculpatului era una onestă pentru a-și asigura mijloacele financiare necesare traiului.

A reținut tribunalul că, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, fiecare inculpat a fost trimis în judecată și pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, dar, în ceea ce-i privește pe ceilalți coinculpați I.S., S.A.R., S.T.M., P.M., C.F. și A.M.F. ale căror acte materiale se circumscriu perioadei anterioare și ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, s-a considerat că nu se poate reține existența grupului infracțional organizat.

S-a reținut că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Infracțiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în modalitatea constituirii unui grup infracțional organizat, implică o activitate de alcătuire, de înființare a grupului, iar în modalitatea inițierii implică acțiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenței, structurii, modului de organizare și operare, scopului și mijloacelor, a rolului fiecărui membru și modalităților de aducere la îndeplinire a scopului urmărit. Sub aspect subiectiv este necesar ca persoanele care urmăresc inițierea și constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup și modalitățile de aducere la îndeplinire și în final să contribuie activ la realizarea acestui scop.

S-a reținut că, în cauză s-a probat că principala caracteristică a modului de acționare era sporadicitatea, că inculpații nu se cunoșteau cu toții între ei și nici nu efectuau fiecare activități fixe, bine stabilite, fără a se putea stabili vreo conexiune între acțiunile acestora. Relevant în sensul celor de mai sus este modul în care au

acționat inculpații (activitatea lor infracțională fiind expusă pe larg la pct. 1-19) instanța de fond opinând că se poate concluziona pentru o acțiune comună doar la pct. 3, 5 (I.S., S.A.R.); 9-10 (I.S., S.T.M.); 15 (I.S., P.M.); 16 (I.C.M., C.F.); 18 (P.M., A.M.F.); 17 (I.C.M., I.S.) în timp ce la pct. 2, 4, 6, 11, 12, 13 activitatea infracțională a fost desfășurată de către un singur inculpat. Chiar și atunci când s-a dovedit implicarea mai multor inculpați aceștia au fost în număr de doi, de fiecare dată diferiți ca persoană, situație ce exclude o acțiune coordonată a acestora.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpaților G.C.L. și K.G.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., respectiv achitarea coinculpaților I.S., S.A.R., S.T.M., P.M., C.F. și A.M.F.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul S.A.R.,

apel care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 91/A din 15 decembrie 2011.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia penală nr. 2909 din 20 septembrie 2012, a admis recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 91/A din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, în ceea ce-l privește, acestei instanțe, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 21 C. proc. pen.

În

rejudecarea apelului,

inculpatul apelant, prin apărător ales, a solicitat să se desființeze sentința pronunțată de către instanța de fond, în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În

motivarea apelului, inculpatul S.A.R. a susținut că în cauză s-a demonstrat că nu a fost implicat în activitatea de trafic de persoane, fiind un simplu șofer, că nu a avut nicio înțelegere cu persoanele ce au fost traficate, precum și niciun beneficiu de pe urma exploatării acestora.

S-a mai arătat că inculpatul apelant nu are antecedente penale, este căsătorit și are un loc de muncă.

Prin decizia penală nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva sentinței penale nr. 104 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totul, obligând pe apelant să plătească suma de 100 RON.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar apelul declarat de inculpat este nefondat.

Instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, astfel cum este prezentată în decizia instanței de fond și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dispunând în mod corect și schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată.

S-a reținut că instanța de fond a admis și probele solicitate de inculpatul apelant în apărare, sens în care au fost audiați părinții victimei P.I., mama martorei V.M. și mama numitei V.D.L. (identitate ascunsă a martorei M.A.M.), dar, în mod justificat, tribunalul a apreciat declarațiile nerelevante, nefiind de natură a duce la înlăturarea probelor administrate în faza de urmărire penală, fiind evident că martorele nu le-au spus părinților lor cu ce s-au ocupat în realitate în Italia.

În

raport de cele mai sus arătate, Curtea a reținut că în mod justificat a reținut tribunalul că sunt întrunite elementele constitutive ale celor trei infracțiuni de trafic de persoane, din care una în formă continuată, reținute în sarcina inculpatului apelant, atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv, fiind evident că inculpatul apelant a cunoscut scopul în care le-a recrutat pe victime și le-a transportat în Italia, nicio probă administrată în cauză nefăcând dovada susținerilor inculpatului apelant în sensul că a efectuat doar o activitate de transport și că nu a avut nicio înțelegere cu victimele sau nu a obținut niciun beneficiu, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul apelant primind, pentru fiecare fată recrutată și transportată câte 200 euro.

În

aceste condiții, cererea inculpatului de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sau a celor prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu a putut fi primită, în speță fiind întrunite elementele constitutive ale celor trei infracțiuni pentru care prima instanță a dispus condamnarea sa și nu se poate nici susține că acestea nu ar fi fost comise de inculpatul apelant.

Curtea a reținut că în speță, în ceea ce-l privește pe inculpatul apelant, nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 543/2002, toate faptele, respectiv activitatea infracțională sau unele dintre actele materiale, în cazul infracțiunilor continuate, fiind comise și ulterior intrării în vigoare a actului de grațiere.

În

ceea ce privește pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, Curtea a apreciată că aceasta a fost just individualizată, corespunzând sub aspectul naturii și al duratei sale, gravității deosebit de mari a faptelor comise, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale, instanța de fond reținând, de altminteri, în favoarea inculpatului apelant. în mod justificat, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Instanța de fond a ținut seama la individualizarea pedepsei pe care i-a aplicat-o inculpatului apelant și de circumstanțele personale ale acestuia, la care a făcut referire prin motivele de apel, respectiv la împrejurarea că acesta are o familie și un loc de muncă.

Cât privește apărările formulate de către inculpatul apelant S.A.R. în primul ciclu procesual, acestea au fost înlăturate justificat, curtea achiesând la argumentele pentru care s-a dispus respingerea lor, fără a le mai reitera.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs inculpatul S.A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului promovat, inculpatul a invocat cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., arătând că a recunoscut faptele, așa cum au fost reținute prin actul de sesizare și a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către inculpatul S.A.R. ca fiind nefondat.

În

legătură cu solicitarea recurentului de aplicare a procedurii simplificate a

recunoașterii vinovăției,

exprimată în declarația din 12 iunie 2013 autentificată de către Notarul Public L.F. ce a fost depusă la dosarul cauzei la data de 25 iunie 2013, din verificarea actelor dosarului se reține că cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), anume la 11 noiembrie 2010.

Se mai reține, sub acest aspect, că în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011, potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320 C. proc. pen. se aplică, în mod corespunzător, la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (25 decembrie 2011) termen care, în speță, a avut loc la data de 10 mai 2012 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, când inculpatul S.A.R. a fost prezent și asistat de apărător ales, avocat V.I.

Rezultă, prin urmare, că cererea de aplicare a procedurii recunoașterii vinovăției formulată de inculpat în recurs la termenul de 25 iunie 2013, în cadrul judecării celui de al doilea ciclu procesual al dosarului, este inadmisibilă, fiind depășit momentul procesual până la care se putea obține un efectul legal urmărit de către inculpat.

Înalta Curte subliniază, de asemenea, că din punctul de vedere al incidenței dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu prezintă relevanță data pronunțării hotărârilor judecătorești anterioare din cauză sau aducerea la cunoștința inculpatului de către instanțe a prevederilor textului de lege menționat, astfel de aspecte nefiind incluse de legiuitor printre condițiile de aplicare a procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției.

Cu privire la

modul de individualizare al pedepsei aplicate recurentului inculpat,

se constată că pedeapsa aplicată de către instanța de fond, menținută de către instanța de apel, a fost corect individualizată în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei, natura, gravitatea și gradul de pericol social al acesteia, instanța de fond reținând în favoarea inculpatului apelant, în mod justificat, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Se reține că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere circumstanțele personale ale acestuia respectiv la împrejurarea că acesta are o familie și un loc de muncă.

În

dezacord cu susținerile recurentului Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului s-a stabilit prin valorificarea armonioasă și realistă a tuturor

împrejurărilor și elementelor obiective și subiective specifice cauzei, în sensul și spiritul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat, așa cum în mod corect au stabilit atât prima instanță cât și instanța de apel, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul era necunoscut cu antecedente penale, aspect avut în vedere, de altfel, și la stabilirea modalității de executare a pedepsei.

Concluzionând asupra criticii analizate, Înalta Curte apreciază că în cauză, în mod corect nu au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., fiind justificată, totodată, reținerea circumstanței atenuante judiciare conținută de art. 74 lit. a) C. pen.

În

consecință, critica formulată de recurent, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. nu este întemeiată.

Pentru considerentele ce preced, reținând, totodată, că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare care se analizează din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În

baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iunie 2013.