ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1726/2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1726/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față:

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29 din 10 februarie 2012, Tribunalul Bihor a respins cererile inculpaților Ț.I.A. și B.A.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor.

I. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. și la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.A.M., administrator la SC C.C. SRL, căsătorit doi copii minori, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani 5 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat săvârșit în locuri publice asupra părții vătămate S.B.D.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) și art. 66 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. aplicată inculpatului B.A.M. prin Sentința penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, și prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și de 6 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele descontopite mai sus cu pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată în prezenta cauză, și a dispus ca inculpatul B.A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și perioada executată din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 27 ianuarie 2009 până la 01 februarie 2012, data liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente, liberare condiționată dispusă prin Sentința penală nr. 127 din 27 ianuarie 2012, definitivă.

A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 547/2010/2011 emis în conformitate cu Sentința penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, și prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prezenta hotărâre.

II. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. și la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul Ț.I.A.,fără antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani și 11 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat săvârșit în locuri publice asupra părții vătămate S.B.D.

În baza art. 320

alin. (5) C. proc. pen. a dispus disjungerea laturii civile, stabilind termen de judecată pentru cauza disjunsă pentru data de 27 martie 2012, dată pentru care vor fi citați inculpații, partea civilă S.B.D., și partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. O.F." Cluj-Napoca.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații la câte 500 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, cheltuieli ocazionate de soluționarea laturii penale.

În baza art. 189 C. proc. pen. rap la art. 68

din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu, conform delegației de la dosar.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întocmit în Dosarul nr. 430/P/2008 și înregistrat la instanță la data de 29 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Ț.I. și B.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. constând în aceea că, la data de 31 martie 2007, împreună cu coinculpații L.A. și I.F. au aplicat părții vătămate S.B. lovituri care i-au cauzat multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale.

Inițial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a întocmit Rechizitoriul nr. 138/P/2007, prin care coinculpații L.A. și I.F. au fost trimiși în judecată, dispunându-se disjungerea cauzei față de inculpatul Ț.I. și celelalte persoane neidentificate la acel moment.

Prin Sentința penală nr. 98/2009 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 81/A/2009 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2234/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, coinculpații L.A. și I.F. au fost condamnați la 7 ani și 8 luni, respectiv, la 7 ani și 6 luni închisoare.

Rechizitoriul care constituie actul de sesizare a instanței în prezenta cauză a fost întocmit ca urmare a disjungerii, identificării și cercetării celorlalți autori, respectiv a inculpaților Ț.I. și B.A.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 31 martie 2007, în timp ce se găsea pe terasa unui local situat la Popasul turistic Piatra Craiului de pe DN 1 E60, partea vătămată S.B. și însoțitorii acestuia i-au reproșat coinculpatului L.A. că a efectuat în trafic o manevră periculoasă pentru un motociclist. Simțindu-se ofensat, coinculpatul L.A. i-a chemat prin telefon la fața locului pe inculpații Ț.I. și B.A. și pe coinculpatul I.F. care au venit înarmați cu bâte de baseball și i-au agresat violent pe cei prezenți.

Partea vătămată le-a atras atenția că este ofițer de poliție, însă agresorii au continuat să-l lovească cu brutalitate. Apărându-se din calea uneia dintre lovituri prin ridicarea brațului deasupra capului, acesta i-a fost fracturat. După ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul Ț.I. i-a aplicat lovituri cu un scaun metalic.

Din certificatul medico-legal din 10 aprilie 2007 eliberat de IML Cluj-Napoca, rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale ca urmare a unor lovituri cu corpuri dure și că leziunile de la nivelul antebrațelor au caracter de autoapărare.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 16 mai 2007 efectuat de IML Cluj-Napoca se mențin concluziile din certificatul medico-legal sus-menționat, cu precizarea că nu se pot face aprecieri referitoare la urmările agresiunii în cazul în care partea vătămată nu s-ar fi apărat prin interpunerea antebrațului între bâta agresorului și capul său.

Audiați pe parcursul urmăririi penale, inculpații Ț.I. și B.A. au manifestat o conduită oscilantă în prezentarea stării de fapt, recunoscând în cele din urmă comiterea infracțiunii.

Prin rechizitoriu, procurorul a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul Ț.I. deoarece a înlesnit identificarea autorului unei infracțiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Partea vătămată S.B. s-a constituit parte civilă în cauza disjunsă prin rechizitoriul nr. 138/P/2007 față de toți autorii faptei.

Prezenți în fața instanței, inculpații Ț.I. și B.A. au solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 320

C. proc. pen.

După citirea actului de sesizare a instanței s-a procedat conform prevederilor art. 320

alin. (3) rap. la art. 320

alin. (2) C. proc. pen., inculpații fiind audiați cu privire la infracțiunea reținută în sarcina lor și la recunoașterea ori nerecunoașterea acesteia.

Inculpații au confirmat cunoașterea conținutului actului de sesizare și al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reținută în rechizitoriu. Au declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, că își însușesc probele administrate la urmărirea penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.

Astfel, inculpații au recunoscut că la data de 31 martie 2007, împreună cu coinculpații condamnați definitiv, L.A. și I.F., au aplicat părții vătămate S.B. lovituri care i-au cauzat multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale.

În drept s-a reținut că fapta inculpaților Ț.I. și B.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Încadrarea juridică reținută în rechizitoriu este cea legală și a fost stabilită ținându-se seama de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, natura obiectului vulnerant folosit, regiunea corpului asupra căreia au fost aplicate sau orientate loviturile, intensitatea și numărul loviturilor, modul de comitere a faptei, atitudinea autorilor după comiterea infracțiunii - aceea de a nu acorda ajutor victimei.

Prin urmare, instanța a respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

În favoarea inculpatului B.A. instanța a reținut prevederile art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 însă a apreciat că nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea de încadrare juridică.

La stabilirea cuantumului pedepselor s-a ținut seama de contribuția inculpaților la săvârșirea faptei, de vârsta acestora - cuprinsă între 25 și 32 de ani -, de lipsa antecedentelor penale, de atitudinea de recunoaștere a faptei, urmărind însă și respectarea unui raport de proporționalitate cu pedepsele aplicate coinculpaților condamnați definitiv în cauza disjunsă (coinculpații L.A. și I.F., cu antecedente penale, au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea acestei fapte la 7 ani și 8 luni, respectiv la 7 ani și 6 luni închisoare).

Stabilirea pedepsei în prezenta cauză s-a făcut prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă înjumătățite ca urmare a aplicării prevederilor art. 21 alin. (2) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen., față de inculpatul Ț.I., prin coborârea pedepsei - ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar față de inculpatul B.A. prin înjumătățirea minimului rezultat prin aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 și apoi prin coborârea - ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen.

Ca o consecință a condamnării, instanța a interzis inculpaților dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În ce-l privește pe inculpatul B.A., a constatat că infracțiunea pentru care este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin hotărârea definitivă de condamnare pentru faptele concurente s-au reținut în favoarea inculpatului B.A. prevederile art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002.

Întrucât fapta dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu celelalte, și admițând că dacă toate faptele ar fi fost judecate într-o singură cauză s-ar fi reținut în favoarea inculpatului aceeași cauză legală de reducere a pedepsei, s-a apreciat că în situația judecării inculpatului în cauze separate, pentru infracțiuni concurente, hotărârea ar fi nelegală dacă nu ar fi reținută respectiva cauză de reducere a pedepsei tuturor infracțiunilor pentru care se aplică pedepse.

Pe de altă parte, atât în cauza anterioară, unde hotărârea de condamnare a rămas definitivă, cât și prin actul de sesizare în prezenta cauză se justifică necesitatea reținerii în favoarea inculpatului B.A. a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002.

S-a reținut că la data de 03 noiembrie 2009 acest inculpat a formulat denunț în urma căruia a fost identificat și trimis în judecată autorul unei infracțiuni grave în înțelesul art. 2 lit. h) teza ultimă din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002. (Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara).

Reținând existența concursului de infracțiuni, instanța a descontopit și a recontopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, cu deducerea perioadei arestului preventiv și a duratei detenției, cu precizarea că deducerea va opera până la data liberării condiționate dispusă prin Sentința penală nr. 127/2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă, a anulat precedentul mandat de executare a pedepsei și a emis un nou mandat.

În ce privește acțiunea civilă, întrucât s-a impus administrarea de probe în fața instanței, văzând prevederile art. 320

alin. (4) și (5) C. proc. pen. a dispus disjungerea cauzei și a fixat termen de judecată în acest sens.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații B.A.M. și Ț.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a criticat hotărârea sub aspectul operațiunii de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, susținând că în mod greșit s-au reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în privința inculpatului B.A.

Astfel, deși inculpatul B.A. a beneficiat într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii pedepsei, nu poate fi incident acest text de lege în cauze ulterioare și care nu au legătură cu denunțul formulat anterior. Prin urmare, instanța de fond în mod nelegal a extins efectele dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fără ca denunțul inculpatului să aibă incidență în prezenta cauză.

O altă critică adusă hotărârii instanței de fond a fost valorificarea nelegală a consecințelor aplicării succesive a dispozițiilor art. 20 C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 320

C. proc. pen. raportat la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.A., dar și al pedepsei aplicate inculpatului Ț., solicitându-se o redozare și o reindividualizare a sancțiunilor raportat la pericolul social concret al faptei care este deosebit de ridicat.

Inculpatul apelant B.A.M. a solicitat desființarea sentinței atacate în sensul de a se dispune în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 181 C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen. și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. A susținut inculpatul că încadrarea juridică dată faptei de către instanța de fond este greșită în condițiile în care, din certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală rezultă cu certitudine că viața părții vătămate S.B.D. nu a fost nici un moment pusă în primejdie și că pentru vindecarea leziunilor a fost necesar un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale. A mai susținut faptul că procurorul de caz a arătat că se poate reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 C. pen., că a fost sincer și a recunoscut fapta, a formulat denunț cu privire la alte persoane, astfel că cererea formulată de procurorul de ședință cu privire la înlăturarea acestor dispoziții legale este nejustificată. A apreciat că raportat la poziția sa, la faptul că este la primul contact cu legea penală, are familie, copii minori și părinți bolnavi, fiind singurul întreținător al familiei, se justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și 76 C. pen. și că este corectă și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât fapta din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat definitiv într-o altă cauză. Cu privire la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu se impunea aplicarea unui spor de pedeapsă, avându-se în vedere concluziile raportului de evaluare din care rezultă că are șanse de reintegrare în societate.

Inculpatul apelant Ț.I.A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se dispună, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 181 C. pen. și menținerea dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen. cu consecința reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă și pentru infracțiunea prevăzută de 181 C. pen., precum și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia, conform dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 86

C. pen. A considerat că organul de urmărire penală prezintă o stare de fapt denaturată, ireală, care tinde spre o încadrare juridică greșită, așa cum este ea reținută în rechizitoriu. Astfel, în primul rând, din certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală rezultă cu certitudine că viața părții vătămate S.B.D. nu a fost nici un moment pusă în primejdie. Chiar dacă probele administrate într-o cauză nu au o valoare prestabilită, nu se poate trece peste o probă științifică pentru a dovedi o împrejurare contrară cu declarații de martori, de parte vătămată sau cu simple presupuneri ale organului de urmărire penală. În acest sens, trebuie avută în vedere participarea sa redusă la acțiunea de agresare a părții vătămate și care constă în aceea că s-a deplasat, într-adevăr, cu o bâtă de baseball spre partea vătămată, dar întrucât nu a apucat să o lovească cu bâta pentru că a scăpat-o din mână, a lovit-o cu un scaun din metal ușor (aluminiu) peste picioare. Mai mult, organul de urmărire penală nu a stabilit exact starea de fapt care să determine încadrarea juridică reținută în rechizitoriu, nedepunând nici o diligență în acest sens, nu a efectuat nici o confruntare între martorii propuși de partea vătămată, care au asistat la incident, inculpați și martorii inculpaților, nu a audiat-o pe martora oculară "M." care a fost prezentă la agresiunea din parcarea terasei V., numitul F.D. are calitate de martor, deși a participat și acesta în mod activ la agresiune.

În al doilea rând, nu s-a analizat latura subiectivă a infracțiunii, respectiv intenția pe care a avut-o. Trebuie făcută o diferențiere clară între intenția de a aplica o corecție părții vătămate, care este intenția reală pe care a avut-o inculpatul, și intenția de a suprima viața părții vătămate. În acest context, trebuie apreciate starea fizico-emoțională a inculpatului la momentul consumării agresiunii, precum și împrejurările concrete în care s-a consumat agresiunea, gravitatea loviturii aplicate de inculpat, prin prisma probelor administrate în cauză, pentru că atât partea vătămată, cât și inculpatul și martorii oculari susțin că el a lovit-o pe partea vătămată o singură dată cu un scaun peste șold și nu peste cap; intenționat nu se specifică faptul că era vorba despre un scaun din aluminiu, care era foarte ușor și care nu i-ar fi putut produce nici o leziune părții vătămate.

În al treilea rând, intenția inculpaților, așa cum rezultă din declarațiile acestora, înainte de producerea altercației, era aceea de a aplica o corecție părții vătămate, de a o agresa și nicidecum de a-i suprima viața. Acest aspect rezultă din declarațiile inculpaților și nu a fost combătut prin nici un alt mijloc de probă,

În al patrulea rând, trebuie avută în vedere acțiunea realizată și consumată de fiecare dintre inculpați, respectiv intenția fiecăruia la momentul agresiunii, raportat la numărul de lovituri aplicate părții vătămate, zona corpului vizată sau obiectele cu care au lovit-o. Și din acest punct de vedere, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul a avut aportul cel mai redus, intenția acestuia clară fiind de lovire și nu de suprimare a vieții părții vătămate. Pe de altă parte, leziunile suferite de partea vătămată sunt situate doar la nivelul brațelor și nu s-a putut stabili prin nici un act medico-legal faptul că leziunile cele mai grave de la mâna stângă s-au produs prin blocarea de către aceasta a loviturilor în scop de autoapărare.

Având în vedere poziția sa de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată în condițiile art. 81 sau ale art. 86

C. pen.

Prin Decizia penală nr. 119/A din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori - a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpatul Ț.I.A. și a desființat sentința în sensul că:

I.1. A descontopit pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului B.A.M. în pedepsele componente de: 2 ani și 5 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, aplicată în prezenta cauză pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. și la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen. și pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 21 C. pen. și art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 320

C. proc. pen. și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 320

C. proc. pen., aplicate prin Sentința penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara și definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A înlăturat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 reținute în favoarea inculpatului B.A.M. în prezenta cauză.

A majorat pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului B.A.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. și la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen., de la 2 ani și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa mai sus arătată cu pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedeapsa cea mai grea și a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A redus pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată pe o durată de 4 ani inculpatului Ț.I.A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 21 C. pen. și la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) și 76 C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și pedeapsa complementară a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A menținut dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Prin aceeași decizie, curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.A.M. împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de câte 150 RON, reprezentând onorariu parțial pentru avocații din oficiu s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut în privința inculpatului B.A.M., că instanța de fond a efectuat operațiunea de individualizare a pedepsei, prin prisma dispozițiilor referitoare la tentativă, la art. 320

alin. (7) C. proc. pen., la art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum și la art. 74 lit. a), c și art. 76 C. pen.

S-a apreciat ca fiind nelegală extinderea efectelor art. 19 din Legea nr. 682/2002 la situația inculpatului din prezenta cauză, această dispoziție legală putând opera doar o singură dată, raportat strict la speța în care a fost incidentă.

Prin Sentința penală nr. 402/2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 4322/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.A.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs a tentativei la infracțiunea de omor calificat și a infracțiunii de loviri sau alte violențe, victime fiind două persoane.

Infracțiunile din prezenta cauză se află în concurs real cu cele care au făcut obiectul condamnării anterioare.

Denunțul formulat de inculpat și valorificat în cauza anterioară nu mai poate fi valorificat prin prisma efectelor și în prezenta cauză, fiind vorba de situații diferite și strict individualizate.

Prin urmare, curtea a înlăturat disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 reținute în favoarea inculpatului B.A.M.

În ce privește încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpații Ț.I.A. și B.A.M. au fost trimiși în judecată, instanța de apel a reținut că este corectă și nu se impune - așa cum au solicitat - schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, față de intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate, obiectele contondente folosite și zona corpului vizată. A fost invocată și autoritatea de lucru judecat privind starea de fapt reținută în cauza de față în condițiile în care, prin Decizia penală nr. 2234/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, alte două persoane participante la agresiune, în aceleași circumstanțe ca cele dovedite în privința inculpaților din prezenta cauză au fost condamnate la pedepse privative de libertate pentru tentativă la infracțiunea de omor, încadrarea juridică fiind similară.

S-a reținut că hotărârea instanței de fond trebuie reformată însă, în privința modalității de aplicare a pedepselor celor doi inculpați.

În consecință, apreciindu-se pertinente argumentele invocate de parchet, instanța de apel a procedat în sensul celor menționate în dispozitivul deciziei.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpații Ț.I.A. și B.A.M.

Parchetul, invocând în scris cazurile de casare prev. în art. 385

alin. (1) pct. 14 și 17

C. proc. pen. a susținut că nu este justificată reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. față de gravitatea faptei pe care aceștia au comis-o și că se impunea aplicarea unor pedepse mai mari pentru a se da eficiență atât disp. art. 72 C. pen., cât și principiului egalității de tratament față de ceilalți inculpați condamnați deja definitiv.

Cu referire la acest aspect s-a susținut că, raportat la pedepsele de 7 ani și 8 luni închisoare, respectiv de 7 ani și 6 luni închisoare la care au fost condamnați definitiv inculpații L.A. și I.F., trimiși în judecată într-o altă cauză, pentru aceeași infracțiune, identică cu cea din prezenta cauză, pedepsele aplicate inculpaților Ț.I.A. și B.A.M. se vădesc a fi greșit individualizate.

În susținerea orală a motivelor de recurs, procurorul de ședință a cerut să se constate că sunt întemeiate criticile aduse sentinței și deciziei cu precizarea că, în mod greșit a fost invocat și cazul de casare prev. în art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., fiind incident numai cazul de casare prev. de art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpaților și majorarea cuantumului pedepselor aplicate acestora.

Inculpatul Ț.I.A., invocând cazul de casare prev. în art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea art. 86

sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiționată a pedepsei.

Inculpatul B.A.M., invocând cazurile de casare prev. în art. 385

alin. (1) pct. 14, 17 și 17

C. proc. pen. a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- greșita înlăturare de către instanța de apel a disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 în condițiile în care, prin denunțul formulat la data de 3 noiembrie 2009 a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane care a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru o infracțiune gravă și anume, tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c și alin. (3) C. pen.;

- încadrarea juridică corectă a faptei este în dispozițiile art. 181 C. pen. - vătămare corporală - deoarece nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, concluzie ce se desprinde din raportul de expertiză medico-legală care reține că leziunile părții vătămate sunt localizate la nivelul brațelor și picioarelor;

- pedeapsa la care a fost condamnat a fost greșit individualizată; în raport de poziția sinceră adoptată în cursul procesului penal se impunea reducerea cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

În consecință, a solicitat reținerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală și reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. în art. 385

alin. (1) pct. 14 și 17 și 17

C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu art. 385

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile declarate de parchet și inculpatul B.A.M., iar recursul declarat de inculpatul Ț.I.A. este nefondat.

În ce privește susținerea recurentului inculpat B.A.M. în sensul că încadrarea juridică a faptei reținută de instanța de fond și de cea de apel este greșită, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 181 C. pen. care incriminează infracțiunea de vătămare corporală, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe în baza cărora sus-numitul recurent inculpat a cerut să se judece și referitor la care a declarat că le cunoaște și le însușește, rezultă că la data de 31 martie 2007, în jurul orelor 17.00, recurentul inculpat împreună cu inculpatul Ț.I.A. și cu inculpații L.A. și I.F. (acești doi inculpați fiind condamnați definitiv la pedepsele de 7 ani și 8 luni, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor), înarmați cu bâte de baseball au lovit în mod repetat pe partea vătămată S.B.D. care se afla pe terasa restaurantului "V." de la popasul turistic "P.C." situat la limita dintre județele Bihor și Cluj împreună cu mai mulți prieteni, martorii M.M., Z.Z., Z.E., M.D. și P.S. Loviturile au fost îndreptate, în principal, în zona capului părții vătămate care pentru a se apăra a fost nevoită să ridice brațul stâng ce i-a fost fracturat. Alte lovituri i-au fost aplicate părții vătămate în zona umerilor, a toracelui și a picioarelor. În urma agresiunii, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care recurentul inculpat Ț.I.A., care a scăpat bâta de baseball din mână, a luat un scaun metalic de pe terasa restaurantului și l-a aruncat spre partea vătămată, lovind-o la picioare. În ajutorul părții vătămate a încercat să intervină martorul M.M. care însă a fost lovit de agresori.

În cele din urmă, recurentul inculpat împreună cu inculpatul Ț.I.A., cu L.A. și cu I.F. au părăsit locul faptei, partea vătămată și martorii reușind să reține numerele de înmatriculare ale autoturismelor cu care aceștia au plecat.

Din certificatul medical din 10 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, ale cărei concluzii au fost menținute prin raportul de expertiză din 16 mai 2007 al Institutului de Medicină Legală Cluj, rezultă că partea vătămată S.B.D. a fost internat în Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca în perioada 1 - 5 aprilie 2007 cu diagnosticul: "Politraumatism prin agresiune. Fractură cominutivă 1/3 medico-distală, cubitus stâng prin mecanism direct. Contuzie forte umăr stâng, contuzie forte hemitorace stâng cu echimoză cu diametru de aprox. 10 cm. Plagă contuză cot stâng. Echimoză de aproximativ 6 cm în regiunea frontală dreapta". Pe perioada spitalizării s-a practicat osteosinteza cubitus stâng cu placă și 4 șuruburi. Mai rezultă din actele medico-legale sus-menționate că leziunile corporale prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesită pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și că leziunile de la nivelul antebrațelor au caracter de autoapărare și pot data din 31 martie 2007.

Contrar celor susținute de recurentul inculpat B.A.M. prin apărător, în sensul că nu a urmărit să suprime viața părții vătămate, Înalta Curte constată că acesta a acționat cu intenția indirectă de a ucide, a prevăzut rezultatul faptei, respectiv decesul părții vătămate și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La stabilirea formei de vinovăție cu care a acționat recurentul inculpat, Înalta Curte are în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, natura obiectului vulnerant folosit (bâtă de baseball, obiect apt a produce moartea), regiunea corpului în care au fost aplicate loviturile, ori spre care au fost orientate acestea (zona capului, umeri, torace), numărul și intensitatea loviturilor (acestea au fost aplicate cu o asemenea intensitate încât au determinat fracturarea antebrațului pe care partea vătămată l-a ridicat în scop de apărare), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și atitudinea recurentului inculpat după comiterea faptei, constând în aceea că nu i-a acordat victimei nici un ajutor.

Împrejurarea că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie nu este de natură a înlătura răspunderea penală a recurentului inculpat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, față de intensitatea loviturilor aplicate, caracterul repetat al acestora, zona corpului vizată, obiectul folosit, apt de a produce decesul.

Este întemeiată însă critica recurentului inculpat în ce privește reținerea în favoarea sa a disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de înscrisurile noi depuse în recurs.

Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 (în această categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză) și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății, denunță ori facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Din Adresa nr. 2608/II-6/2011 din 10 ianuarie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea rezultă că urmare denunțului formulat de inculpatul B.A.M. la 2 octombrie 2012, la data de 3 octombrie 2012, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către numitul G.G. a infracțiunilor de: falsificare de monedă sau de alte valori, prev. și ped. de art. 282 alin. (1) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; punerea în circulație a valorilor falsificate, prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen.; deținerea de valori falsificate în vederea punerii în circulație, prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), C. pen., infracțiuni pentru care împotriva sus-numitului s-a început urmărirea penală și, ulterior s-a pus în mișcare acțiunea penală fiind arestat în cauză pe o durată de 10 zile.

De asemenea, din Adresa nr. 13/D/P/2013 din 19 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea rezultă că urmare denunțului formulat de inculpatul B.A.M. la 16 ianuarie 2013, la data de 13 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 3211/111/2013.

Având în vedere adresele sus-menționate din care rezultă că urmare denunțurilor formulate de recurent s-a reușit identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane pentru infracțiuni grave, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente, în ce-l privește pe recurentul inculpat B.A., dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și în consecință, că se impune reducerea la jumătate a limitelor pedepsei aplicate acestuia pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, invocată ca și critică adusă deciziei atât de către parchet (care a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpaților și majorarea cuantumului pedepselor aplicate acestora), cât și de recurenții inculpați Ț.I.A. și B.A.M. (care au cerut reducerea cuantumului pedepselor și aplicarea art. 86

sau art. 81 C. pen. - inculpatul Ț.I.A.), Înalta Curte constată că sub acest aspect, este întemeiată doar critica formulată de parchet.

Pentru a fi reținute circumstanțe atenuante, împrejurările enumerate limitativ în art. 74 C. pen. trebuie apreciate de instanță în raport cu pericolul social concret al faptei comise, cu împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită, cu urmările produse și cu periculozitatea infractorului.

Simpla lipsă a antecedentelor penale nu prezintă relevanța ce i s-a atribuit de către instanța de fond și de cea de apel, ea putând fi avută în vedere, eventual, la stabilirea unei pedepse spre limita inferioară prevăzută de lege.

Relevantă este și atitudinea oscilantă adoptată de recurenții inculpați în cursul procesului penal în sensul că în declarațiile pe care le-au dat în faza de urmărire penală, inițial au negat chiar faptul că ar fi fost prezenți la locul săvârșirii infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, în declarația dată la 23 aprilie 2008, recurentul inculpat Ț.I.A. a arătat următoarele: " (...) precizez că în data de 31 martie 2007 nu am fost la Piatra Craiului când a avut loc incidentul dintre L.A., I.F. și persoanele din Cluj".

Recurentul inculpat B.A.M., în declarația dată la organul de urmărire penală la 12 martie 2008 a arătat " (...) în final, declar că eu nu am fost la Piatra Craiului în 30 martie 2007 și nu cunosc despre faptul că a fost bătut un polițist din Cluj de către L.A. și alte persoane (...)".

Datorită nesincerității recurenților inculpați, urmărirea penală în cazul lor nu a putut fi finalizată cu celeritate (cum a fost cazul lui L.A. și I.F.), fiind nevoie de mult mai mult timp pentru identificarea tuturor făptuitorilor și administrarea probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției lor.

Nici argumentul că recurenții inculpați și-ar fi asumat responsabilitatea faptelor, având o atitudine corectă "ulterioară săvârșirii faptei" nu poate fi primit ca justificare pentru reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen., în condițiile în care comiterea infracțiunii rezultă din probe certe, fiind dovedită în absența cooperării lor cu organele de urmărire penală. Recunoașterea faptei este circumstanțială, fiind făcută doar după condamnarea definitivă a coinculpaților L.A. și I.F. și revenirea acestora la declarațiile inițiale, astfel că prin noua poziție procesuală prin care au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați în procedura reglementată de art. 320

C. proc. pen., recurenții inculpați nu au urmărit decât obținerea unor pedepse mai mici.

De altfel, așa cum s-a statuat în practica judiciară, recunoașterea anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege se învederează a satisface în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Conduita bună în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale, iar atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii și arestării participanților, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, în condițiile existenței la dispoziția organelor judiciare a probelor care dovedesc săvârșirea faptei. Conduita procesuală a recurenților inculpați a fost deja valorificată de instanțe în procedura reglementată de art. 320

C. proc. pen. prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Este de precizat faptul că după comiterea infracțiunii din prezenta cauză, recurentul inculpat B.A.M. și-a continuat activitatea infracțională violentă săvârșind, după aproximativ 2 ani de zile, o altă tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pe care deja a executat-o.

În consecință, se vor înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea recurenților inculpați și se va majora cuantumul pedepselor aplicate acestora ținând seama de toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, ținându- se însă seama și de limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării disp. art. 320

C. proc. pen.

Ca modalitate de executare a pedepselor se vor menține dispozițiile art. 57, 71 C. pen., Înalta Curte apreciind că executarea de către recurenți a pedepselor în regim de detenție este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea lor.

Pentru argumentele mai sus expuse cererile recurenților inculpați de a se reduce pedepsele la care au fost condamnați și de a se aplica disp. art. 81 sau ale art. 86

C. pen. (cerere formulată de inculpatul Ț.I.A.) nu vor fi primite.

În consecință, în conformitate cu disp. art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul B.A.M., se vor casa în parte, atât decizia recurată, cât și Sentința penală nr. 29 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor și, rejudecând, se vor înlătura disp. art. 74 lit. a), c) și art. 76 C. pen., reținute în favoarea ambilor recurenți inculpați, se vor reține în favoarea inculpatului B.A.M. prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată acestui recurent inculpat, în pedepsele componente de 4 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.; 4 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 320

alin. (7) C. proc. pen., pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea lor.

Se va reduce pedeapsa principală aplicată recurentului inculpat B.A.M. pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la 4 ani la 3 ani.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. se vor contopi pedepsele sus-menționate și se va dispune ca recurentul inculpat B.A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Se va majora pedeapsa principală aplicată recurentului inculpat Ț.I.A. pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. de la 4 ani închisoare, la 5 ani și 6 luni închisoare.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.

În ce privește recursul declarat de inculpatul Ț.I.A. împotriva deciziei penale sus-menționate, acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate cu disp. art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat Ț.I.A. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial în sumă de 150 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat B.A.M., până la prezentarea apărătorului ales al acestuia, se va suporta din fondul Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.