ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații N.Ș.A. și B.C. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 11 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorii inculpaților B.C. și N.Ș.A.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C.  la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului B.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului B.C., ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului B.C., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 26 mai 2012 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul B.C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.Ș.A.  la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului N.Ș.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului N.Ș.A., ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului N.Ș.A., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 26 mai 2012 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul N.Ș.A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ. și art. 1382 din noul C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.C., și au fost obligați - în solidar - inculpații B.C. și N.Ș.A. la plata către partea civilă a sumei de 14.000 euro, echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale, respingând - în rest - celelalte pretenții civile solicitate. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ., art. 1382 din noul C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. P., cu sediul în sector 2, București, Șoseaua P., și au fost obligați - în solidar - inculpații B.C. și N.Ș.A. la plata către partea civilă a sumei de 4638,20 RON, reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate pentru numitul C.C., precum și a dobânzii legale aferentă sumei de 4638,20 RON, calculată până la momentul plății efective a sumei menționată anterior.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.C. la plata sumei de 6750 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar inculpatul N.Ș.A. la plata sumei de 7050 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța, această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 25 mai 2012 în jurul orei 19.00, în timp ce inculpații B.C. și N.Ș.A. se aflau pe str. G. în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, comuna Cernica, județul Ilfov, ambii inculpați fiind sub influența băuturilor alcoolice, la un moment dat, primul inculpat a spart o sticlă de bere în fața magazinului menționat anterior.

Ulterior, la aceeași dată, în jurul orelor 19,00 - 19,30, agenții de pază C.C. și N.M. au descins la fața locului, respectiv în zona str. G. din com. Cernica, sat Bălăceanca, jud. Ilfov, ca urmare a unui apel telefonic din partea unei persoane din cadrul Primăriei, potrivit căruia inculpații făceau scandal.

Ajungând la magazinul "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica, jud. Ilfov, agentul de pază C.C., zis "T." a întrebat cine sparge sticle, iar inculpatul N.Ș.A. a susținut că el a spart sticla.

În acest context, agentul de pază C.C. l-a prins cu mâna de tricou pe inculpatul N.Ș.A., trăgându-l pe acesta din incinta magazinului, reușind ambii să iasă în afara magazinului, în timp ce inculpatul B.C. se afla în dreptul ușii de acces în magazin.

Întrucât spre inculpatul N.Ș.A. se îndrepta și agentul de pază N.M., inculpatul B.C. i-a dat un pumn martorului N.M. în zona feței, astfel că acesta din urmă a leșinat.

Având în vedere că victima C.C. tot nu-i dădea drumul inculpatului N.Ș.A., inculpatul B.C. l-a lovit pe agentul de pază C.C. cu o sticlă în zona capului de aproximativ două ori, până când s-a spart sticla, după care inculpații B.C. și N.A.Ș. au lovit victima care încerca să se retragă înspre stradă, unde a căzut, apoi ambii inculpați continuând să lovească cu intensitate și în mod repetat victima cu pumnii și picioarele în zona capului.

La un moment dat în timp ce inculpatul N.Ș.A. a oprit un autoturism marca F. ce era condus de martora V.M.A., inculpatul B.C. i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în cap părții vătămate, întrucât aceasta încerca să se ridice, după care ambii inculpați s-au urcat în autoturismul arătat anterior, victima rămânând întinsă pe șosea, pe str. G., loc circulabil.

Inculpații i-au solicitat martorei V.M.A., ce conducea autoturismul marca F., să întoarcă, întrucât observaseră o mașină a poliției și, în aceste condiții, martora împreună cu inculpații s-au deplasat înapoi spre Bălăceanca, lăsându-i pe inculpați la dispensarul din Glina.

După puțin timp de la plecarea inculpaților, partea vătămată C.C. a reușit să se ridice și s-a deplasat la poarta de acces a spitalului de psihiatrie din satul Bălăceanca și a solicitat ajutor medical, iar ulterior partea vătămată a fost transportată la Spitalul Sf. P. din București.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic stabilită pe baza coroborării mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 25 mai 2012; planșa fotografică cu aspectele și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului efectuate la data de 25/26 mai 2012; planșa fotografică cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere din localitatea Bălăceanca; planșa fotografică cu fotografii judiciare efectuate în București, la Spitalul Sf. P., la data de 25 mai 2012, leziunilor numitului C.C.; declarațiile părții vătămate C.C.; concluziile provizorii emise de Serviciul de Medicină Legală privind pe C.C.; înscrisurile medicale privind pe C.C.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; fișa postului și extrasul din consemnul particular din planul de pază al com. Cernica pentru partea vătămată; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală; declarațiile martorilor G.G. și G.M. din data de 26 mai 2012 date în faza de urmărire penală; declarația martorului cu identitate protejată C.I. din faza de urmărire penală; declarația martorei V.M.A. din faza de urmărire penală; procesul-verbal din data de 01 august 2012 de recunoaștere a inculpaților de către partea vătămată după planșe foto; planșa fotografică cu aspectele fixate cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografii din baza de date a sistemului I.; declarațiile martorilor N.M. și L.D.; declarația martorului H.F.B. din faza de urmărire penală; declarațiile parțiale ale inculpaților B.C. și N.Ș.A.

S-a reținut de către instanța de fond că, prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală s-a concluzionat că numitul C.C. prezintă leziuni de violență posibil produse prin lovire cu corp dur și corp cu margini ori muchii ascuțite ca și prin mecanismul de hiperflexie-hiperextensie a coloanei vertebrale cervicale pentru care necesită 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violență suferite nu i-au pus în primejdie viața.

În cauză, apărătorii inculpaților B.C. și N.Ș.A. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

Față de situația de fapt expusă mai sus și în raport de mijloacele de probă analizate, judecătorul fondului a apreciat că, în mod corect, prin Rechizitoriul nr. 1520/P/2012 din data de 03 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, s-a reținut în sarcina inculpaților B.C. și N.Ș.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen.

În acest context, instanța de fond a apreciat că inculpații N.Ș.A. și B.C. au acționat în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției de a ucide toate contribuțiile având legătură între ele, iar actele specifice de violență au fost orientate spre aceeași finalitate, respectiv încercarea de a suprima viața persoanei.

S-a apreciat că lovirea părții vătămate C.C. cu o sticlă (obiect cu margini ori muchii ascuțite) într-o zonă vitală (zona capului) de către inculpatul B.C. a fost de natură să slăbească puterea de rezistență și de apărare a victimei. Această acțiune coroborată cu aplicarea, în continuare, de către inculpații B.C. și N.Ș.A. de lovituri cu pumnii și picioarele tot în zona capului (zonă vitală) unde victima deja sângera (ținând seama și de faptul că victima era căzută la pământ, iar când a intenționat să se ridice, i s-au mai aplicat câteva lovituri cu picioarele în zona capului de către inculpatul B.C. pentru ca, în final, partea vătămată să rămână întinsă pe șosea, pe str. G., loc circulabil) au condus la concluzia că aceste acțiuni ale celor doi inculpați au fost conjugate și unificate într-un ansamblu specific, orientat spre realizarea uciderii părții vătămate.

S-a apreciat că atitudinea ulterioară a inculpaților, care au plecat de la locul faptei cu autoturismul condus de martora V.M.A. denotă că aceștia au conștientizat consecințele faptei lor.

Totodată, judecătorul fondului a arătat că, deși actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, totuși, fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, întrucât cele două noțiuni de "punere în primejdie a vieții" și de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

A mai reținut instanța de fond că în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală se menționează, cu privire la numitul C.C., că din copia FO nr. 18494 a Spitalului, Sf P., diagnosticul la internare era: "Contuzie umăr stâng. Contuzie toracică. Contuzie coloană lombară. Contuzie coloană cervicală. TCC cu multiple hematoame epicraniene. Agresiune fizică", iar diagnostic principal la externare: "contuzie umăr stâng, entorsă genunchi stâng cu leziune menisc postagresiune fizică" și diagnostice secundare la externare: "contuzie coloană cervicală și lombară postagresiune fizică. Fractură arc vertebral C3 fără deplasare. Fractură deschisă piramidă nazală suturată. Plagă tăiată (4 cm) occipitală suturată. Contuzie toracică postagresiune fizică. TCC cu multiple hematoame epicraniene. Hematom periorbital ochi drept".

De asemenea, în același raport de expertiză medico-legală, se mai arată la rubrica "constatări'" faptul că din biletul trimitere către oftalmologie emis de Spitalul Clinic Colțea se reține printre altele și faptul că numitul C.C. prezenta "TCF prin agresiune umană vechi din 25 mai 2012 ora 19:30, cu pierdere afirmativă a stării de conștiență (...)"

Or, față de materialitatea actelor săvârșite de inculpați la data de 25 mai 2012, zona vitală vizată (zona capului) și față de mențiunile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov. Serviciul de Medicină Legală cu privire la leziunile suferite de partea vătămată, instanța fondului a apreciat că inculpații B.C. și N.Ș.A. au realizat pe deplin conținutul și consecințele acțiunilor săvârșite, acționând cu intenția indirectă de a ucide, prevăzând rezultatul faptei și acceptând posibilitatea producerii lui, rezultatul fiind evitat numai datorită întâmplării.

Împrejurarea că partea vătămată C.C. a reușit să se ridice de pe șosea la scurt timp după părăsirea locului faptei de către inculpați nu este de natură să infirme circumstanțele reale de comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat și poziția subiectivă a inculpaților.

Prin urmare, nu se poate considera că modalitatea de a acționa a inculpaților B.C. și N.Ș.A. reprezintă vătămări prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., deoarece inculpații au acționat cu intenția de a ucide.

Față de aceste argumente, judecătorul fondului a respins, ca nefondate, cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorii inculpaților B.C. și N.Ș.A.

Drept urmare, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B.C. - care, în data de 25 mai 2012, în jurul orelor 19.00 - 19.30. pe str. G., în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica. jud. Ilfov. împreună cu inculpatul N.Ș.A. l-au agresat pe numitul C.C., inculpatul B.C. lovindu-l cu o sticlă în zona capului, după care ambii inculpați l-au lovit cu intensitate și în repetate rânduri cu pumnii și picioarele în zona capului în timp ce acesta se afla la pământ, ulterior abandonând victima căzută pe asfalt, pe str. G., loc circulabil, urcându-se într-un autoturism de culoare albastră marca F. condus de martora V.M.A. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i), f) C. pen.

Tot astfel, în drept, fapta inculpatului N.Ș.A. - care în data de 25 mai 2012, în jurul orelor 19,00 - 19,30, pe str. G., în dreptul magazinului "L." din sat Bălăceanca, com. Cernica, jud. Ilfov, împreună cu inculpatul B.C. l-au agresat pe numitul C.C., inculpatul B.C. lovindu-l cu o sticlă în zona capului, după care ambii inculpați l-au lovit cu intensitate și în repetate rânduri cu pumnii și picioarele în zona capului în timp ce acesta se afla la pământ, ulterior abandonând victima căzută pe asfalt, pe str. G., loc circulabil, urcându-se într-un autoturism de culoare albastră marca F. condus de martora V.M.A. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) -art. 175 alin. (1) lit. i), f) C. pen.

S-a arătat că, în cauză, se impune reținerea săvârșirea faptei în varianta calificată prev. de art. 175 alin. (1) lit. f) C. pen., întrucât partea vătămată C.C. se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar inculpații N.Ș.A. și B.C. au cunoscut calitatea acestuia de agent de pază, astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală.

În raport de dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul fondului a constatat că fapta există, constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat, a fost săvârșită de către inculpații B.C. și N.Ș.A., astfel că a procedat la condamnarea acestora.

Referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare, respectiv natura și limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea comisă de inculpați, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, urmarea produsă, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Astfel, instanța de fond a reținut că inculpații B.C. și N.Ș.A. au comis o infracțiune contra vieții persoanei; gradul sporit de pericol social concret al faptei săvârșite fiind relevat de modalitatea concretă de comitere a faptei, respectiv violența actelor comise, abandonul victimei căzute pe asfalt, împrejurarea că fapta comisă de inculpați se află în legătură cu atribuțiile de serviciu ale părții vătămate C.C., fiind comisă în public, de două persoane împreună, faptul că inculpații se aflau sub influența consumului de alcool, urmarea produsă în cazul faptei de tentativă la omor calificat (mențiunile din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală), modalitatea în care au acționat inculpații denotă îndrăzneală infracțională și ușurința în adoptarea unei rezoluții infracționale, forma de vinovăție - intenția indirectă, conduita manifestată de inculpați ulterior comiterii faptei, care au părăsit locul faptei, urcându-se în autoturismul condus de martora V.M.A., atitudinea inculpaților după săvârșirea infracțiunii (potrivit procesului-verbal din 26 mai 2012 privind executarea mandatului de aducere nr. 1520/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, la vederea organelor de poliție, numitul B.C. a încercat să fugă, să sară pe geam, dar a fost imobilizat, iar potrivit procesului-verbal din 26 mai 2012. În urma căutărilor la domiciliu a numitului N.Ș.A., la sediul Poliției orașului P. s-a prezentat N.Ș.A., fiind însoțit de tatăl său, N.G. și, nu în ultimul rând, de poziția procesuală manifestată de inculpați pe parcursul procesului penal.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților B.C. și N.Ș.A., instanța de fond a reținut că ambii sunt tineri, primul inculpat având doi copii minori, iar celălalt inculpat având un copil minor.

Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpații B.C. și N.Ș.A. nu au antecedente penale.

Totuși, instanța de fond a reținut că inculpații nu se află la primul conflict cu legea penală, aceștia au fost cercetați pentru fapte prin care se aduce atingere normelor ce protejează persoana împotriva actelor de violență producătoare de suferințe fizice, iar inculpatul N.Ș.A. figurează cu o sancțiune administrativă pentru o faptă de furt calificat aplicată prin Ordonanța nr. 2409/P din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Totodată, din actele de urmărire penală, reiese că inculpatul B.C. este fost consumator de droguri, fiind caracterizat ca o persoană agresivă.

În raport de circumstanțele reale și personale, dar și față de conduita manifestată de inculpați ulterior comiterii faptei, judecătorul fondului a apreciat că nu se justifică a se reține circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpaților.

A mai arătat instanța de fond că se impune ca inculpații N.Ș.A. și B.C. să execute pedeapsa cu închisoarea, stabilită mai sus, în regim de detenție, funcțiile pedepsei preventiv, educativ, dar și coercitiv - prevăzute de art. 52 C. pen. - putând fi atinse numai prin privarea de libertate a inculpaților.

Având în vedere că instanța a dispus condamnarea inculpaților N.Ș.A. și B.C. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, s-a dispus, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prelevarea de la fiecare inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reținut că partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă în cauză înainte de citirea actului de sesizare, iar potrivit declarației acestuia, suma de 50.000 de euro reprezintă daune materiale, din care suma de 30.000 euro privind pe inculpatul B.C., iar suma de 20.000 euro privind pe inculpatul N.Ș.A. Totodată, partea civilă a mai solicitat câte 20.000 de euro reprezentând daune morale pentru fiecare inculpat.

Potrivit art. 1349 alin. (1) din noul C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar la al alin. (2) din același articol se prevede că cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1357 alin. (1) din noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Instanța de fond a apreciat că din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții: existența unei fapte ilicite; a prejudiciului; a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Prin urmare, temeiul răspunderii juridice a inculpaților B.C. și N.Ș.A. își are sorgintea în faptul ilicit cauzator de prejudicii.

Mai mult decât atât, relevante sunt și dispozițiile art. 1382 din noul C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

De asemenea, instanța de fond a reținut că sarcina probei în dovedirea prejudiciului material invocat prin acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal aparține părții civile, conform art. 14 C. proc. pen. și art. 1169 C. civ.

Sub aspectul daunelor materiale, instanța fondului a reținut că partea civilă C.C. nu a făcut dovada acestora.

În schimb, în cazul daunelor morale, este unanim admis că acestea nu trebuie dovedite, însă trebuie să fie întrunite condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția inculpaților, existența faptei ilicite și a raportului de cauzalitate stabilit între acestea.

În cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă, ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se aibă în vedere suferințele morale susceptibil a fi fost cauzate prin fapta inculpaților și toate consecințele acesteia.

Instanța de fond a apreciat că, fără îndoială, prin acțiunea violentă a inculpaților și urmarea produsă, s-a cauzat un prejudiciu moral părții civile C.C., ca urmare a suferințelor, a schimbărilor survenite în condițiile de existență pentru o perioadă de timp pentru partea civilă (în cuprinsul raportului mai sus amintit se menționează că i s-a recomandat părții civile imobilizare cervicală cu guler rigid minim două luni, repaus fizic, să evite eforturile fizice mari și ortostatismul prelungit, evitarea frigului și umezelii) și sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă delictuală.

Referitor la despăgubirile pentru daune morale solicitate de partea civilă, la stabilirea cuantumului sumei ce urmează a fost acordată, judecătorul fondului a avut în vedere ca, prin aceasta, să se realizeze o justă reparație în raport cu suferința produsă părții civile, ținând cont de caracterul reparator (de dezdăunare), acestea să aibă efecte compensatorii și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Pe cale de consecință, fiind întrunite condițiile privind răspunderea civilă delictuală, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ. și art. 1382 din noul C. civ., instanța de fond a admis - în parte - acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.C. și a obligat, în solidar, pe inculpații B.C. și N.Ș.A. la plata către partea civilă a sumei de 14.000 euro, echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale, respingând - în rest - celelalte pretenții civile solicitate.

S-a mai reținut că, prin adresa nr. 12995 din 16 august 2012, Spitalul Clinic de Urgență Sf. P. a comunicat, în esență, faptul că numitul C.C. a fost internat în clinica Ortopedie traumatologie în perioada 27 mai - 08 iunie 2012, precum și că se constituie parte civilă cu suma de 4638,20 RON reprezentând contravaloare servicii medicale, conform decontului nr. 18494/2012. Totodată, s-a mai solicitat și obligarea la dobânda legală, iar la adresa menționată s-a anexat decontul de cheltuieli de spitalizare.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța de fond a apreciat că acesta a fost dovedit prin decontul de cheltuieli de spitalizare emis de Spitalul Clinic de Urgență Sf. P.

Aplicând dispozițiile legale enunțate anterior din noul C. civ. la situația de fapt reținută în cauză cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat, îngrijirile medicale acordate părții vătămate de către Spitalul Clinic de Urgență Sf. P., producându-i acestei unități sanitare un prejudiciu material reprezentat de contravaloarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate C.C., instanța fondului a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale privind pe inculpații B.C. și N.Ș.A.

Având în vedere vinovăția dovedită a inculpaților, existența faptei ilicite și a raportului de cauzalitate stabilit între acestea, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 din noul C. civ., art. 1357 din noul C. civ., art. 1382 din noul C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța de fond a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. P. și a obligat - în solidar - inculpații B.C. și N.Ș.A. la plata către partea civilă a sumei de 4638,20 RON, reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate pentru numitul C.C., precum și a dobânzii legale aferentă sumei de 4638,20 RON, calculată până la momentul plății efective a sumei menționată anterior.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel inculpații B.C. și N.Ș.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute și, respectiv, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate.

Prin Decizia penală nr. 156 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.Ș.A. și B.C. împotriva Sentinței penale nr. 11/2013, din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 1783/93/2012.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

În cadrul controlului de legalitate exercitat în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanță a făcut o justă și completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător atât activitatea infracțională desfășurată de inculpații B.C. și N.Ș.A., cât și vinovăția acestora, activitate corect încadrată în dispozițiile prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. raportat la art. 175, alin. (1) lit. f), i) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care s-a acționat.

Curtea a arătat că infracțiunea de omor se comite atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă. A apreciat că nu se poate invoca faptul că o persoană care lovește o altă persoană cu un obiect contondent (o sticlă) în cap nu a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv uciderea acelei persoane și, deși nu îl urmărea, îl acceptă.

Curtea a considerat că partea vătămată nu a fost ucisă în urma loviturilor aplicate datorită constituției sale robuste, motiv pentru care, în cauză, în mod corect judecătorul fondului a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, inculpații fiind trimiși în judecată și, ulterior, condamnați în primă instanță pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, reținând-se ca formă de vinovăție intenția indirectă, în sensul că deși nu se poate reține că au dorit și urmărit să suprime viața părții vătămate, au acceptat posibilitatea ca prin acțiunile pe care le-au întreprins, viața părții vătămate să fie curmată.

Prin urmare, numărul de zile de îngrijiri medicale, gravitatea obiectivă a leziunilor și faptul că nu a fost pusă viața în primejdie, nu prezintă nici o relevanță juridică, esențial fiind stabilirea acestei intenții indirecte, pe baza probelor care obiectivează acțiunile întreprinse.

Astfel, Curtea a reținut că unul dintre inculpați a lovit, în cap, partea vătămată cu o sticlă, și nu doar o singură dată, ci până când sticla s-a spart, iar ulterior, ambii inculpați au lovit-o pe victimă cu pumnii. După ce partea vătămată s-a refugiat în stradă și a căzut, inculpații au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele și au lăsat-o acolo, plină de sânge, plecând din acea zonă.

S-a susținut de către apărare că după aproximativ două minute, partea vătămată a reușit să se ridice singură și să plece, împrejurare reală, însă la momentul la care s-a ridicat partea vătămată inculpații nu mai erau prezenți; mai mult, trebuie avut în vedere că, pe tot parcursul desfășurării acestor evenimente, niciuna dintre persoanele care se aflau în zonă nu a îndrăznit să intervină.

Prin urmare, intenția indirectă la care s-a făcut referire este evidențiată prin chiar conduita inculpaților care, pe de-o parte, au lovit puternic victima în zone vitale, iar de pe altă parte, au lăsat-o în mijlocul carosabilului și au plecat.

Referitor la critica vizând greșita stabilire a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a constatat că se justifică aplicarea unor pedepse cu puțin peste minimul prevăzut de lege.

A observat că infracțiunea de tipul celei reținute (cu referire expresă la lit. f) alin. (1) din art. 176 C. pen.) se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune cu consecințe tragice asupra vieții omenești, însă pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.

A rezultat, așadar, că pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, ci și cu periculozitatea socială a infractorului, care se apreciază și în contextul comportamentului manifestat de către cei doi inculpați, după săvârșirea faptelor aceștia încercând să scape de răspundere penală, plecând de la locul faptei cu un autoturism, lăsând partea vătămată pe carosabil, într-o situație în care i se putea întâmpla orice.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., aplicând inculpaților câte o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost comisă, ușor orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Curtea a apreciat că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, nefiind conturate premisele în acest sens, față de modalitatea în care au acționat inculpații, urmare a hotărârii infracționale luate și față de caracterul lor agresiv.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum de 8 ani și 6 luni închisoare este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancțiunea astfel stabilită de judecătorul fondului, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât și al unui mijloc de reeducare a inculpatului.

Reținând că datele personale ale inculpaților (pretins favorabile) sunt preexistente comiterii faptei și reprezintă o stare de normalitate, Curtea apreciază că o reevaluare a acelor circumstanțe, în sensul operării unei reduceri a pedepsei, este nejustificată, întrucât, în procesul de individualizare a acesteia, nu se poate face abstracție, conform art. 72 C. pen., de gravitatea sporită a infracțiunii săvârșite de inculpați, care, au lăsat victima, în voia sorții.

Așadar, constatând că încadrarea juridică dată faptei comise de către cei doi inculpați a fost corect stabilită, iar în procesul de individualizare judiciară instanța de fond a respectat întocmai criteriile consacrate de art. 72 C. proc. pen. Curtea - în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. I lit. b) C. proc. pen. - a respins apelurile promovate în speță.

În temeiul art. 383 alin. (1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a menținut starea de arest preventiv a inculpaților apelanți, constatând că subzistă și la acest moment procesual temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii respective și se impune în continuare privarea lor de libertate, în considerarea gravității infracțiunii, regimului sancționator aplicabil acesteia și datelor personale ale fiecărui inculpat.

De asemenea, în baza art. 381 C. proc. pen. a dedus prevenția inculpaților de la 26 mai 2012 la 11 iunie 2013.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații N.Ș.A. și B.C., solicitând, în esență, admiterea recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de către recurenți, din infracțiunea de tentativă la omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. și a dispozițiilor art. 76 C. pen. și stabilirea unei pedepse mai puțin severe, în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare.

Analizând cauza, atât sub aspect al motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivii art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursurile declarate de către inculpații N.Ș.A. și B.C. ca fiind nefondate.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la 11 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că recurenții au motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, prin apărător desemnat din oficiu, la 21 octombrie 2013, respectând obligațiile impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

I. În legătură cu critica principală, întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

proc. pen. privind greșita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârșite de către recurenți se susține că, în realitate, recurenții nu au acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide victima, ci cu intenția de a-i aplica o corecție.

Instanța de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susținerea inculpaților privind greșita încadrare juridică a faptei pentru care au fost condamnați reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. formulate de către recurenți atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel și care au fost respinse de aceste instanțe.

Înalta Curte reține că pentru a putea caracteriza activitatea infracțională ca fiind făcută cu intenția de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul și intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum și alte împrejurări relevante.

Pentru existența tentativei la infracțiunea de omor este necesar ca inculpatul să fi acționat cu intenția de a ucide în privința victimei, care supraviețuiește, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător (în speță, apariția autoturismului martorei V.A.M. și al autovehiculului Poliției) trebuind să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea de omor se caracterizează prin intenție, care poate fi directă când făptuitorul urmărește, dorește producerea morții victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deși nu-l dorește, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui și de asumare a acestui risc.

Existența sau nu a intenției de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conștiința făptuitorului, forma de vinovăție se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoțesc sau succed săvârșirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârșirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârșire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp și loc în care a fost comisă fapta etc.

În considerarea acestor criterii, din probele administrate (procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 25 mai 2012: planșa fotografică cu aspectele și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului efectuate la data de 25/26 mai 2012; planșa fotografică cu imagini extrase din filmările video surprinse de camerele de supraveghere din localitatea Bălăceanca; planșa fotografică cu fotografii judiciare efectuate în București, la Spitalul Sf. P., la data de 25 mai 2012, leziunilor numitului C.C.; declarațiile părții vătămate C.C.; concluziile provizorii emise de Serviciul de Medicină-Legală privind pe C.C.; înscrisurile medicale privind pe C.C.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; fișa postului și extrasul din consemnul particular din planul de pază al comunei Cernica pentru partea vătămată; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/194/2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală; declarațiile martorilor N.M., L.D., L.F.B., G.G. și G.M., a martorului cu identitate protejată C.I., a martorei V.M.A., procesul-verbal din data de 01 august 2012 de recunoaștere a inculpaților de către partea vătămată după planșe foto; planșa fotografică cu aspectele fixate cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografii din baza de date a sistemului I., declarațiile inculpaților B.C. și N.Ș.A.), instanța reține că unul dintre inculpați a lovit în cap partea vătămată cu o sticlă, și nu doar o singură dată, ci până când sticla s-a spart, ulterior, ambii inculpați lovind-o pe victimă cu pumnii. După ce partea vătămată s-a refugiat în stradă și a căzut, inculpații au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele și acolo, abandonând-o în stradă, fără ajutor, plină de sânge, astfel că împrejurarea că partea vătămată nu a fost ucisă în urma loviturilor aplicate se datorează constituției sale robuste și propriilor eforturi ale victimei pentru a-și salva viața, nu atitudinii inculpaților.

Înalta Curte apreciază că în mod corect au respins instanța de fond și cea de apel cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimiși în judecată și, ulterior, condamnați inculpații pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, reținându-se ca formă de vinovăție intenția indirectă, în sensul că, deși nu se poate susține că au dorit și urmărit să suprime viața părții vătămate, este dovedit că au acceptat posibilitatea ca prin acțiunile pe care le-au întreprins, viața părții vătămate să fie curmată.

În acest context, numărul de zile de îngrijiri medicale sau împrejurarea că viața victimei nu a fost pusă în pericol nu prezintă nici o relevanță juridică, esențială fiind stabilirea intenției indirecte, pe baza probelor care obiectivează acțiunile întreprinse.

Or, intenția indirectă la care s-a făcut referire este evidențiată prin chiar conduita inculpaților care, pe de-o parte au lovit puternic victima în zone vitale, iar pe de pe altă parte, au lăsat-o în mijlocul carosabilului și au plecat, abandonând-o.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

II. Cât privește critica subsidiară, circumscrisă aceluiași caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 72, art. 74 C. pen. și art. 76 C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se circumscrie cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanței reprezintă solicitări de reindividualizare a pedepselor aplicate recurenților inculpați, în sensul aplicării fie a unei pedepse mai blânde, fie a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, în considerarea reținerii unor circumstanțe atenuante judiciare privind persoana recurenților.

Așa fiind, se constată că aspectele invocate de recurenții N.Ș.A. și B.C. privind greșita individualizare a pedepsei de către instanțe nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nefiind legate de încălcarea unor dispoziții legale.

Aspectele invocate de către recurenți ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticilor invocate de către inculpați, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că acestea nu se mai circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului.

Prin urmare, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpaților privind greșita individualizare a pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.; nici celui prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.Ș.A. și B.C. împotriva deciziei penale atacate.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2012 la 28 octombrie 2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.Ș.A. și B.C. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2012 la 28 octombrie 2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu (câte 100 RON pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive) se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN