ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 80/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 1543/P/2012 din data

de 1 octombrie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

printre alții și inculpatul D.M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., și art. 321 alin.

(1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a)

C. pen.

Prin actul de sesizare s-a arătat în esență

că, la data de 7 iunie 2012, ora 23.30, în zona orașului B., jud. Ilfov, partea

vătămată M.N. (cu domiciliul în aceeași localitate), a fost victimă a agresiunilor

fizice extrem de violente exercitate asupra sa de către cinci persoane între care

și inculpatul D.M.L., precizându-se că faptele au fost comise în loc public, la

oră de noapte au tulburat grav liniștea și ordinea în zona citadină respectivă.

S-a mai menționat în actul de sesizare

și faptul că primul care a lovit a fost D.M.L., care a aplicat, din spate, o lovitură

cu un cuțit (briceag) în zona capului, după care T.C.M. a pulverizat un spray paralizant

în fața părții vătămate, aceasta căzând la pământ, iar D.M.L. a lovit în continuare

partea vătămată, cu același briceag, în zona feței, de mai multe ori, în timp ce

inculpații E.A.I., T.D.E. și N.G.I. au aplicat fiecare părții vătămate, căzută la

pământ, mai multe lovituri cu piciorul, atât în zona corpului dar mai ales în zona

capului. Totodată, s-a mai arătat că inculpatul T.C.M. a susținut permanent conduita

violentă a celorlalți, strigând că trebuie omorâtă partea vătămată și a aplicat

personal, cu un alt cuțit (briceag) decât cel folosit de D.M.L., cu lama, o lovitură

puternică în zona abdominală a părții vătămate, care nu se mai putea apăra nici

măcar instinctual datorită multiplele lovituri anterioare.

Prin sentința penală nr. 35 din 9 noiembrie

2012 Tribunalul Ilfov, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunile de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă

postexecutorie și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de tentativă la omor calificat

și

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În

baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (fapta din data 7

iunie 2012).

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 321 alin. (1), (2) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta

din data 7 iunie 2012).

În

baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilite prin sentință, urmând

ca inculpatul D.M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare,

care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în total să execute pedeapsa de 7 ani

și 9 luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În

temeiul art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată privind

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 331F

din 22 martie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă

prin nerecurare la data de 11 aprilie 2011 și a contopit restul rămas de executat

de 599 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare stabilită la alineatul

de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 9

luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în final inculpatul D.M.L.

să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară

a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului D.M.L. ca pedeapsă

accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen (dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice; respectiv dreptul de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În

temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului D.M.L.

Sentința penală nr. 35 din data de 9 noiembrie

2011 a Tribunalului Ilfov a fost atacată cu apel de inculpatul D.M.L.

La termenul din data de 18 decembrie 2012,

Curtea de Apel București, în baza art. 300

2

C. proc. pen., a procedat

la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, procedând potrivit

art. 160

b

C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis

fapta pentru care a fost condamnat,

printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea

preventivă a inculpatului în cauză și condamnare există o legătură suficientă pentru

a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării acestuia

de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în

interpretarea art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenție care dispune că „deținerea

unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal

competent".

S-a arătat că acuzațiile aduse inculpatului

în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că

interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului

apelantului intimat inculpat arestat preventiv, la libertate iar temeiurile de fapt

și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului

nu s-âu modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea

unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6

parag. (1) din Convenția Europeană.

S-a concluzionat că toate aceste aspecte

sunt un temei suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de

neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept

și valorile sociale.

Împotriva încheierii din data de 18 decembrie

2012 a Curții de Apel București a formulat recurs inculpatul D.M.L., care a arătat

în esență că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

nu mai subzistă și lăsat în libertate nu ar prezehta pericol concret pentru ordinea

publică și nici nu ar putea influența buna desfășurarea a procesului penal.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat

D.M.L. este acuzat de infracțiunea de tentativă la omor calificat și ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta, împreună cu

alte patru persoane, au exercitat agresiuni fizice extrem de violente asupra părții

vătămate M.N., faptele fiind comise în loc public, în timpul nopții și au provocat

o tulburare gravă a liniștii și ordinii publice.

Arestarea preventivă a fost dispusă în

temeiul art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii

serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii

publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care este acuzat recurentul

inculpat.

Ulterior măsura a fost menținută succesiv.

Analizând temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive și având în vedere faptele reținute în sarcina

inculpatului, modalitatea de săvârșire a acestora și urmările produse, Înalta

Curte apreciază că acestea se mențin și în

prezent și impun în continuare

privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente și chiar probe,

în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis

faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății, reținând că inculpatul a

recunoscut săvârșirea acestora, fiind judecat în baza art. 320

1

C. proc.

pen.

Analizând datele concrete ale speței prin

prisma criteriilor stabilite de jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că

se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive întrucât temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor

care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația

de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului

în ansamblul activităților infracționale desfășurate, atitudinea procesuală a inculpatului

precum și faptul că inculpatul este recidivist.

Se constată că, atât din punct de vedere

al probatoriului administrat cât și al faptelor reținute în sarcina inculpatului,

fără a afecta prezumția de nevinovăție care subzistă chiar și în cazul intervenției

unei hotărâri judecătorești de condamnare nedefinitivă, sunt îndeplinite în continuare

condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru ca măsura

arestării preventive să fie menținută.

Astfel, inculpatul a fost cercetat și condamnat

nedefinitiv pentru fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Se reține faptul că inculpatul este recidivist,

suferind anterior două condamnări pentru infracțiuni de violență, ceea ce demonstrează

persistența acestuia în activitatea infracțională și faptul că, deși a suferit condamnări

anterioare, nu a demonstrat o atitudine de îndreptare față de societate manifestând

în continuare un comportament violent și lipsă de respect față de una dintre valorile

esențiale protejate de lege, respectiv dreptul la viață.

În

ceea ce privește durata rezonabilă, Înalta Curte apreciază

că perioada de detenție scursă până în prezent, nu poate fi judecată ut singuli

doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având

în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea

în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate,

se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere

în activitatea justiției.

Ca atare, detenția provizorie este licită,

fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute

de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile

formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat de recurentul-inculpat D.M.L. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.M.L.

împotriva încheierii din 18 decembrie 2012

a Curții de Apel București, secția V penală, pronunțată în Dosarul nr. 2254/93/2012

(3878/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie

2013.