ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 80/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 1543/P/2012 din data de 1 octombrie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții și inculpatul D.M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., și art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare s-a arătat în esență că, la data de 7 iunie 2012, ora 23.30, în zona orașului B., jud. Ilfov, partea vătămată M.N. (cu domiciliul în aceeași localitate), a fost victimă a agresiunilor fizice extrem de violente exercitate asupra sa de către cinci persoane între care și inculpatul D.M.L., precizându-se că faptele au fost comise în loc public, la oră de noapte au tulburat grav liniștea și ordinea în zona citadină respectivă.

S-a mai menționat în actul de sesizare și faptul că primul care a lovit a fost D.M.L., care a aplicat, din spate, o lovitură cu un cuțit (briceag) în zona capului, după care T.C.M. a pulverizat un spray paralizant în fața părții vătămate, aceasta căzând la pământ, iar D.M.L. a lovit în continuare partea vătămată, cu același briceag, în zona feței, de mai multe ori, în timp ce inculpații E.A.I., T.D.E. și N.G.I. au aplicat fiecare părții vătămate, căzută la pământ, mai multe lovituri cu piciorul, atât în zona corpului dar mai ales în zona capului. Totodată, s-a mai arătat că inculpatul T.C.M. a susținut permanent conduita violentă a celorlalți, strigând că trebuie omorâtă partea vătămată și a aplicat personal, cu un alt cuțit (briceag) decât cel folosit de D.M.L., cu lama, o lovitură puternică în zona abdominală a părții vătămate, care nu se mai putea apăra nici măcar instinctual datorită multiplele lovituri anterioare.

Prin sentința penală nr. 35 din 9 noiembrie 2012 Tribunalul Ilfov, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (fapta din data 7 iunie 2012). În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta din data 7 iunie 2012). În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilite prin sentință, urmând ca inculpatul D.M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în total să execute pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 331F din 22 martie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11 aprilie 2011 și a contopit restul rămas de executat de 599 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare stabilită la alineatul de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 9 luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în final inculpatul D.M.L. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului D.M.L. ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.M.L. Sentința penală nr. 35 din data de 9 noiembrie 2011 a Tribunalului Ilfov a fost atacată cu apel de inculpatul D.M.L. La termenul din data de 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc.

pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost condamnat, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpatului în cauză și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării acestuia de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 parag.

(1) lit. a) din Convenție care dispune că „deținerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent". S-a arătat că acuzațiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului intimat inculpat arestat preventiv, la libertate iar temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-âu modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană.

S-a concluzionat că toate aceste aspecte sunt un temei suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale. Împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București a formulat recurs inculpatul D.M.L., care a arătat în esență că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și lăsat în libertate nu ar prezehta pericol concret pentru ordinea publică și nici nu ar putea influența buna desfășurarea a procesului penal. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat D.M.L. este acuzat de infracțiunea de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta, împreună cu alte patru persoane, au exercitat agresiuni fizice extrem de violente asupra părții vătămate M.N., faptele fiind comise în loc public, în timpul nopții și au provocat o tulburare gravă a liniștii și ordinii publice. Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care este acuzat recurentul inculpat.

Ulterior măsura a fost menținută succesiv. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și având în vedere faptele reținute în sarcina inculpatului, modalitatea de săvârșire a acestora și urmările produse, Înalta Curte apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente și chiar probe, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății, reținând că inculpatul a recunoscut săvârșirea acestora, fiind judecat în baza art. 320 1 C. proc. pen. Analizând datele concrete ale speței prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, atitudinea procesuală a inculpatului precum și faptul că inculpatul este recidivist. Se constată că, atât din punct de vedere al probatoriului administrat cât și al faptelor reținute în sarcina inculpatului, fără a afecta prezumția de nevinovăție care subzistă chiar și în cazul intervenției unei hotărâri judecătorești de condamnare nedefinitivă, sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. pentru ca măsura arestării preventive să fie menținută. Astfel, inculpatul a fost cercetat și condamnat nedefinitiv pentru fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Se reține faptul că inculpatul este recidivist, suferind anterior două condamnări pentru infracțiuni de violență, ceea ce demonstrează persistența acestuia în activitatea infracțională și faptul că, deși a suferit condamnări anterioare, nu a demonstrat o atitudine de îndreptare față de societate manifestând în continuare un comportament violent și lipsă de respect față de una dintre valorile esențiale protejate de lege, respectiv dreptul la viață.

În ceea ce privește durata rezonabilă, Înalta Curte apreciază că perioada de detenție scursă până în prezent, nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat D.M.L. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.L. împotriva încheierii din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția V penală, pronunțată în Dosarul nr. 2254/93/2012 (3878/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.