ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2667/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 71 din 07 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. (1) C.pen. si art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) raportat art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și a art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Z.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza art. 65 C.pen. în referire la art. 66 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991, a fost condamnat inculpatul Z.T. la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C.pen. în referire la art. 66 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b). C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C.pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.

pe perioada executării pedepsei închisorii. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul Z.T. Totodată, s-a admis acțiunea civilă așa cum a fost formulată, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 3.000 către partea vătămată R.E., cu titlu de despăgubiri civile, sumă pe care inculpatul a fost de acord să o plătească. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag cu prăsele de culoare maron, cu lungimea de 9 cm, având lama metalica în lungime de 7 cm., depus la camera de corpuri delicte a instanței. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 800 lei, din care 500 lei cheltuieli în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că, la data de 18 noiembrie 2012, în jurul orei 17:45, lucrătorii Postului de Politie Independenta au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în centrul satului Fântâna Mare avusese loc un scandal stradal, în urma căruia partea vătămată R.E. a suferit o plagă înjunghiată. Martorii identificați la fața locului au declarat că în cadrul altercației, inculpatul Z.T. i-a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate, după care a fugit din zonă. În șanțul de pe marginea drumului, lucrătorii de poliție au găsit o bucată de lanț și o scândură folosite în scandal, iar de la soția inculpatului a fost ridicat un briceag cu prăsele de culoare maro, aparținând inculpatului, precum și obiectele de vestimentație purtate de acesta la momentul altercației.

Din materialul probator administrat a rezultat că, la data de 18 noiembrie 2012, inculpatul a fost vizitat la domiciliu de către martorul N.B. împreună cu care s-a deplasat la magazinul din centrul satului Fântâna Mare unde au consumat bere. Întrucât între martorul N.B. și G.I.V., poreclit H., a izbucnit un conflict, iar martorul i-a aplicat acestuia o lovitură cu capul în figură, la scurt timp, în zonă s-a strâns un grup de aproximativ opt persoane, printre care și partea vătămată și alți membrii ai familiei acesteia, toți înarmați cu obiecte contondente care au început să aplice lovituri martorului N.B. Din declarația martorului G.I.V. a rezultat că acesta a intrat în conflict cu un bărbat care se afla într-o cameră a magazinului, pe care l-a lovit.

După aceasta, martorul a agitat o bucată de lanț pe care o avea asupra sa, cu scopul de a-i speria pe cei care între timp ieșiseră din magazin. Pentru aplanarea potențialului scandal a intervenit martorul N.B. care l-a dezarmat pe G.I.V., luându-i lanțul din mână si aruncându-l în șanțul de pe marginea dramului. Acesta din urmă a ieșit în stradă pentru a căuta lanțul, însă imediat a fost agresat de mai multe persoane dintre cele aflate în interiorul magazinului. Ca urmare, martorul a luat scândura de la șaretă și a lovit cu ea pe unul dintre bărbații care îl agresau, fără a putea preciza pe cine anume. La scurt timp, martorul a părăsit zona și s-a refugiat în locuința inculpatului. În acest context inculpatul a sărit în apărarea acestuia, a scos briceagul pe care îl purta asupra sa, fiind cioban de meserie, și a aplicat părții vătămate R.E.

o lovitură cu acest obiect. Deși inițial inculpatul a arătat că a aplicat lovitura la întâmplare, uneia dintre persoanele din grupul agresorilor, fără a putea preciza cui anume, ulterior a revenit și a arătat că lovitura a fost aplicată părții vătămate R.E., în contextul arătat mai sus. În apărarea părții vătămate au sărit alte persoane care o însoțeau care, la rândul lor, l-au agresat pe inculpat. Inculpatul a părăsit zona,în fugă, iar cu șareta s-a deplasat la domiciliu, de unde s-a deplasat apoi la Spitalul Medgidia întrucât avea la rândul său leziuni datorită altercației cu celelalte persoane . Nu în ultimul rând, inculpatul a precizat că este dreptaci si că a suferit leziuni la nivelul mâinii drepte, după ce a aplicat lovitura de cuțit.

Din declarațiile martorilor S.M., M.M., I.R. și M.B. a rezultat că, la data de 18 noiembrie 2012, partea vătămată a fost inițial bătută în stradă de către mai multe persoane din cercul de apropiați ai inculpatului, altercația consumându-se în fața magazinului din centrul satului. Ulterior, martorii s-au implicat și ei în altercație încercând să îi îndepărteze pe agresor și pe prietenul acestuia de partea vătămată. În aceste condiții, inculpatul a scos un cuțit tip briceag pe care, de regulă, îl purta asupra sa și i-a aplicat o lovitură în regiunea abdominală părții vătămate,după care a încercat să fugă. Partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu un băț, însă a fost din nou lovită la rândul ei de către martorul G.I.V.

Partea vătămată a declarat că agresiunea asupra sa a fost comisă în contextul în care a intervenit pentru a aplana un conflict între martorii N.B. si I.R. Totodată, a arătat că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul, în partea dreaptă a abdomenului, după care a fugit la șaretă, cu intenția de a părăsi zona. În acest context, partea vătămată l-a lovit de două ori cu un băț, doborându-l la pământ, însă imediat a fost și ea lovită cu o scândură în cap de către martorul G.I.V. În urma examinării medico - legale a părții vătămate s-a stabilit că aceasta a suferit leziuni traumatice (plagă înjunghiată penetrantă cu leziune hepatică) care pot data din 18 noiembrie 2012, care necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații, și care i-au pus viața în pericol prin hemoperitoneu, consecutiv plăgii înjunghiate penetrante abdominale, dar și prin potențialul septic al acesteia.

Totodată, s-a menționat că leziunile părții vătămate nu au fost provocate în integralitate de către inculpat, ci și de martorul G.I.V. care a lovit-o cu o scândură în cap. Inculpatul Z.T. a fost examinat de medicul legist care a stabilit că prezenta leziuni traumatice la nivelul feței (excoriație liniară în zona stângă a mandibulei), mâinii și antebrațului drept (contuzii și fractură metacarpian II mâna dreaptă), care pot data din 18 noiembrie 2012, care au necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor și care au putut fi produse prin lovire cu corp dur. Martorul N.B. a declarat că, la data de 18 noiembrie 2012, a mers împreună cu inculpatul și cu martorul G.I.V.

la magazinul din centrul satului Fântâna Mare. În magazin, martorul N.B. a avut o discuție contradictorie cu un nepot de-al părții vătămate, căruia i-a reproșat faptul că în trecut îl bătuse pe nepotul său, Z.A.. Martorul a mai arătat că în cadrul acestei discuții, l-a împins pe băiatul respectiv, fără ca situația să degenereze într-o altercație fizică. Martorul N.B. a mai arătat că și G.I.V. a avut un conflict cu un bărbat care se afla într-o cameră a magazinului, pe care l-a aplanat însă, după ce l-a dezarmat pe G.I.V. de lanțul pe care acesta îl avea asupra lui. La scurt timp după aceste două momente, pe stradă și-au făcut apariția mai multe persoane de sex masculin, printre care partea vătămată și mai multe rude de-ale acesteia care au început să îi lovească pe Z.T.

și pe G.I.V. În aceste condiții, s-a retras din zonă, sărind peste gardul magazinului, în șanțul de la marginea drumului de unde a văzut cum inculpatul, aflat lângă șaretă, a fost lovit de către partea vătămată și de un alt bărbat poreclit C., întâi cu un băț peste mână și apoi în regiunea feței. În acel moment, a încercat să intervină în ajutorul inculpatului însă, când a prins-o în brațe pe partea vătămată, aceasta a strigat că fusese înjunghiată, motiv pentru care martorul i-a dat drumul. De asemenea, martorul a declarat că inculpatul este crescător de animale și că, de regulă, poartă un cuțit asupra sa pe care îl folosește la muncă. La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșele foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare medico-legală, declarațiile inculpatului.

La stabilirea pedepsei,prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, ca urmare a îndeplinirii de către inculpat a condițiilor prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În raport cu gravitatea infracțiunii, cu împrejurarea că fapta a fost descoperită și probată fără dificultăți de organul judiciar, dar și cu atitudinea sinceră și datele personale ale inculpatului, s-a apreciat că acestea pot constitui circumstanțe atenuante prevăzute de 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C.pen. care să atragă aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța a avut în vedere pe lângă circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțele personale ale inculpatului care are vârsta de 41 de ani, are 10 clase, a lucrat ca tractorist, este căsătorit și are în întreținere mai mulți copii.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră, dar ulterior a recunoscut și regretat săvârșirea faptei și a cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului. Cât privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată R.E. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în procesul penal cu o sumă pe care o va preciza în termenul legal. La primul termen de judecată, înainte de demararea cercetării judecătorești, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 3.000 lei, sumă cu a cărei plată inculpatul a fost de acord. Ca urmare, fiind îndeplinite cerințele antrenării răspunderii delictuale a inculpatului, a fost admisa acțiunea civilă așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul Z.T. Parchetul a criticat nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, arătând că aceasta ar fi trebuit redusă sub limita legală de 3 luni, întrucât limita redusă prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. este de 2 luni închisoare. Totodată, a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate, solicitând majorarea acestora urmare înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului. Inculpatul Z.T. a solicitat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, având în vedere situația sa familială și conduita procesuală sinceră adoptată pe parcursul procesului penal.

Totodată, a solicitat instanței de apel să ia act de faptul că partea civilă R.E. a renunțat la despăgubirile civile. Prin decizia penală nr. 83/P din 28 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.T. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 71 din 07 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 14874/118/2012, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând: A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului Z.T.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare, prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa anterior menționată cu pedeapsa de 3 luni aplică inculpatului de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și pedeapsa complementară, în final dispunând ca inculpatul Z.T.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, menținând în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Totodată, în baza art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului Z.T., iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 23 noiembrie 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul Z.T. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., a dispus ca celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului Z.T., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. S-a mai reținut că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care, în speță, oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt. Sub aspectul stării de fapt, necontestată în fața instanței de apel, s-a constatat ca dovedit faptul că, la data de 18 noiembrie 2012, s-a produs un scandal în centrul localității Fântâna Mare, jud. Constanța, în care au fost implicate mai multe persoane.

între martorii N.B. și G.I.V. a izbucnit un conflict, primul lovindu-l pe cel de-al doilea, ceea ce a determinat apariția unui grup de persoane, printre care și partea vătămată R.E., care au început să-l agreseze fizic pe N.B. Inculpatul Z.T. a intervenit în apărarea martorului N.B., a scos briceagul pe care îl purta asupra sa și a aplicat părții vătămate o lovitură în zona abdominală. Ulterior, inculpatul a fost agresat de alte persoane care au venit în sprijinul părții vătămate. În urma examinării medico - legale a părții vătămate a rezultat că a suferit leziuni traumatice (plagă înjunghiată penetrantă cu leziune hepatică), care pot data din 18 noiembrie 2012, necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații, si care i-au pus viața în pericol prin hemoperitoneu, consecutiv plăgii înjunghiate penetrante abdominale, dar si prin potențialul septic al acesteia.

În raport de starea de fapt reținută, instanța de apel a reținut că în mod corect s-a apreciat că faptele inculpatului Z.T. care, la data de 18 noiembrie 2012, în timp ce se afla într-un loc public în loc. Fântâna Mare, jud. Constanta, a purtat asupra lui un cuțit tip briceag, în condiții de natură să pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate R.E., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 30 de zile de îngrijiri medicale si care i-au pus în pericol viața prin hemoperitoneu, consecutiv plăgii înjunghiate penetrante abdominale, dar si prin potențialul septic al acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i C. pen. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel a constatat că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen., însă numai în raport de tentativa de omor, iar nu și cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Curtea a cenzurat optica primei instanțe reținând că circumstanțele atenuante judiciare personale pot fi reținute în considerarea datelor personale ale inculpatului, însă pentru toate infracțiunile reținute în sarcina acestuia, fiind neîntemeiată aprecierea privind periculozitatea mai scăzută a inculpatului doar pentru parte din infracțiuni, atât timp cât analiza conduitei inculpatului impune examinarea întregului său comportament.

În același sens, a reținut că prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deși actele dosarului nu relevă aspecte pozitive privind conduita inculpatului, simplul fapt al lipsei antecedentelor penale neputând constitui un argument al reținerii acestei circumstanțe atenuante judiciare personale. S-a reținut în acest sens că din referatul de evaluare a inculpatului, dispus în apel, nu rezultă aspecte privind conduita deosebită a inculpatului în societate și familie, faptul că inculpatul avea o familie și desfășura activități lucrative anterior comiterii faptei neavând astfel de valențe, în condițiile în care s-a remarcat potențialul agresiv al inculpatului manifestat în cadrul familiei.

In consecință, s-a apreciat că nici persoana inculpatului și nici mediul socio-familial al acestuia nu relevă date obiective care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. În același cadru, s-a reținut că atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptelor a determinat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. și reducerea limitelor speciale de pedeapsă, astfel că este suficient valorificată conduita sinceră a acestuia, neexistând elemente pentru reducerea pedepsei sub limitele speciale reduse, în considerarea aceleiași conduite. Mai mult, nu se poate acorda recunoașterii săvârșirii faptelor o dublă valență juridică, atât din perspectiva art. 320 1 C. proc.

pen., cât și a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât s-ar ajunge la o dublă atenuare a pedepselor pentru aceeași cauză. S-a reținut în acest sens că gravitatea faptei inculpatului și probațiunea necesară dovedirii vinovăției acestuia (care nu a fost una redusă, în raport de numărul persoanelor audiate) nu impun acordarea unei clemențe care să determine coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, întrucât un tratament sancționator mai blând nu ar asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen. Fapta inculpatului prezintă un pericol social destul de ridicat, nu numai prin valoarea socială ce ar fi putut fi lezată - dreptul la viață, dar și prin modalitatea de comitere, în condițiile în care inculpatul a folosit un cuțit, obiect apt să producă decesul, aplicând lovitura într-o zonă vitală și cu o forță suficientă pentru producerea unor leziuni grave care să conducă la decesul victimei.

În consecință, în raport cu scopul pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen., circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta, datele personale ale inculpatului, conduita sa procesuală, Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. nu este suficientă pentru asigurarea prevenției speciale și generale, constatând că se impune majorarea acesteia până la minimul special redus conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare neîntemeiat reținute în favoarea inculpatului.

Totodată, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 este legală, dat fiind faptul că limitele speciale de pedeapsă sunt închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar limitele reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. sunt cuprinse între 2 luni și 1 an și 4 luni. în consecință, instanța de apel a constatat că pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită de prima instanță a fost stabilită în limitele legale. S-a mai reținut că, în condițiile în care pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat s-a stabilit o pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa rezultantă va fi de 5 ani închisoare, ceea ce exclude posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul, deoarece dispozițiile art. 86 1 alin. (2) C. pen. permit suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în cazul concursului de infracțiuni numai dacă este închisoarea de cel mult 3 ani, condiție neîndeplinită în cauză. Astfel, solicitarea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată. În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de partea civilă R.E., Curtea a constatat că, în fața primei instanțe, la termenul din 04 februarie 2013, partea civilă a solicitat inițial daune materiale în cuantum de 5.000 lei, apoi a precizat că nu mai solicită despăgubiri civile, pentru a reveni imediat și a preciza că solicită daune materiale în cuantum de 3.000 lei, cu plata cărora inculpatul a fost de acord.

S-a observat astfel că partea civilă nu a renunțat la acțiunea civilă, având doar o atitudine oscilantă, dar că, în final, aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, care în mod corect i-a fost acordată de prima instanță, având în vedere achiesarea inculpatului și dispozițiile art. 16 1 ALIN. (3) C. proc. pen. potrivit cărora, în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. În consecință, s-a apreciat că niciuna dintre criticile formulate de inculpatul Z.T. nu sunt întemeiate, în timp ce apelul procurorului este întemeiat numai în ceea ce privește greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Pentru aceste considerente, curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Z.T. și a admis apelul parchetului, în limitele menționate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.T., fără a motiva în scris calea de atac, în termenul prevăzut de art. 385 alin. (2) C. proc. pen. În condițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., prin încheierea din 10 septembrie 2013, termenul fixat în cauză pentru judecarea recursului, 22 octombrie 2013, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013. La termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct.17 2 C. proc.

pen., criticând decizia instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate,iar în rejudecare, reducerea pedepselor aplicate inculpatului ca urmare a reținerii în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, constând în recunoașterea faptei și prezentarea modalității de comitere a acesteia, precum și în raport de situația familială specială a inculpatului care este singurul întreținător al celor 6 copii minori, soția sa fiind bolnavă. Examinând recursul declarat de inculpatul Z.T. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 28 mai 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, se constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., așa încât, potrivit art. 385 10 alin. (2) 1 cu referire la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise motivului de recurs prev. de art. 385 9 pct.17 2 C. proc. pen., acesta neputând fi luat în considerare din oficiu câtă vreme nu a fost invocat în scris în termen legal.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat Z.T. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează netemeinicia pedepselor ce i-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu atitudinea sa procesuală sinceră și cooperantă și datele personale favorabile ale acestuia (lipsa antecedentelor penale) care, în opinia apărării, trebuiau reținute ca și circumstanțe atenuante și valorificate prin reducerea corespunzătoare a pedepselor.

Raportat la cazul de casare invocat, se constată că Legea nr. 2/2013 a impus restricții severe în ceea ce privește posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, limitând, totodată, posibilitatea instanței de recurs de a examina cauza sub aspectul situației de fapt și a chestiunilor de apreciere, așa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept. Or, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, individualizarea pedepsei și a modului de executare sunt chestiuni de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel. Acestea nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică aprecierea asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc.

pen. și nu poate fi supusă examenului instanței de recurs. Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege ” . Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare a pedepselor aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În consecință, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare a pedepselor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. și nici celui prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.T. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.T. împotriva deciziei penale nr. 83/P din 28 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 23 noiembrie 2012 la 10 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 septembrie 2013.