ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului în casație de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 755 din 30 septembrie 2013, dată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul București, secția I-a penală:

În baza art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 65 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. În baza art. 65 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. a) și b) C. pen. anterior, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, iar în baza art. 65 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. anterior, a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale rezultante. în baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 C. pen. anterior a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 27 iunie 2010 la data de 24 noiembrie 2010 și de la data de 22 mai 2013 la data de 28 mai 2013. A dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior l-a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. În baza art. 65 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. a) și b) C. pen. anterior, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav. În baza art. 65 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. anterior, a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 C. pen. anterior a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 2 noiembrie 2010 la data de 10 noiembrie 2010 și de la data de 22 mai 2013 la data de 28 mai 2013. A dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 14, art. 17 și art. 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ. anterior, a obligat inculpații B. și C. la plata către partea civilă D. a următoarelor sume: 25% din salariul minim pe economie, lunar, începând cu data de 26 iunie 2010 până la majoratul părții vătămate minore D., reprezentând daune materiale; 150.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B. și C. în favoarea părții vătămate D. până la concurența sumelor acordate cu titlu de daune materiale și daune morale.

În baza art. 14 și art. 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ. anterior, a obligat inculpații B. și C. la plata sumei de 4.988,31 RON, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu titlu de despăgubiri civile.

A luat act că părțile vătămate E., F., G., H., I., J. și K. nu s-au constituit părți civile.

A dispus restituirea către inculpatul C. a tuturor bunurilor ridicate cu Procesul-verbal de percheziție din 31 iulie 2010, cu excepția următoarelor bunuri: arma de vânătoare marca L. și arma de vânătoare marca M. , care vor fi predate unui armurier autorizat pentru valorificare conform Legii nr. 295/2004 în beneficiul inculpatului C.; permisul de armă. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin Sentința penală nr. 469 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. x/3/2012 al Tribunalul București, secția I-a penală, formulată de inculpați și a strămutat judecarea dosarului la Tribunalul Ilfov, menținând toate actele îndeplinite în fața Tribunalului București, secția I-a penală, în Dosarul nr. x/3/2012. Conform art. 60 alin. (5) din C. proc. pen. anterior.

Ca efect al strămutării cauzei, Sentința penală nr. 755 din 30 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul București, secția I-a penală, a fost în mod definitiv desființată, iar Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov la data de 20 decembrie 2013 sub nr. x/93/2013 și repartizat aleatoriu într-un nou ciclu procesual de judecată în fond.

Prin Sentința penală nr. 714 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014), cu aplicarea art. 80 alin. (2) din C. pen. anterior văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 din C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 174 - 176 lit. a) și b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 80 alin. (2) din C. pen. anterior văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014), văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), au fost contopite cele două pedepse principale, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 24 de ani de închisoare, la care a aplicat un spor de 2 ani de închisoare, în final inculpatul B. urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 26 de ani de închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante de 26 de ani de închisoare, mai sus indicată.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale rezultante de 26 de ani de închisoare, mai sus indicată.

În baza art. 88 din C. pen. anterior a dedus din pedeapsa principală rezultantă, durata reținerii și a arestării preventive în cauză, de la data de 27 iunie 2010 până la data de 24 noiembrie 2010 inclusiv, și de la data de 22 mai 2013 până la data de 28 mai 2013 inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014) raportat la art. 214 - 215 din C. proc. pen. a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul B. prin Încheierea din 24 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, încheiere dată în Dosarul nr. x/93/2013. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. și a menținut dispozițiile aceleiași Încheieri din 24 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a dispus ca inculpatul B. să respecte următoarele obligații pe durata măsurii preventive a controlului judiciar: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află prezenta cauză cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.

A atras atenția inculpatului B. că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. (5) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

II. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014), cu aplicarea art. 80 alin. (2) din C. pen. anterior văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 174 - 176 lit. a) și b) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 80 alin. (2) din C. pen. anterior, văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 65 din C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014), văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a contopit cele două pedepse principale, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 24 de ani de închisoare, la care a aplicat un spor de 2 ani de închisoare, în final inculpatul C. urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 26 de ani de închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 26 de ani de închisoare, mai sus indicată.

În baza art. 88 din C. pen. anterior a dedus din pedeapsa principală rezultantă mai sus indicată, durata reținerii și a arestării preventive în cauză, de la data de 21 septembrie 2010 până la data de 22 septembrie 2010 inclusiv, de la data de 2 noiembrie 2010 până la data de 10 noiembrie 2010 inclusiv și de la data de 22 mai 2013 până la data de 28 mai 2013 inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014) raportat la art. 214 - 215 din C. proc. pen. a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul C. prin Încheierea din 24 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, încheiere dată în Dosarul nr. x/93/2013. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. a menținut dispozițiile aceleiași încheieri din 24 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a dispus ca inculpatul C. să respecte următoarele obligații pe durata măsurii preventive a controlului judiciar: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află prezenta cauză cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.

A atras atenția inculpatului C. că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

III. În baza art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014), cu aplicarea art. 80 alin. (2) din C. pen. anterior văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a II-a - și lit. b) din C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale de 4 ani de închisoare, mai sus indicată.

IV. În baza art. 14, 17 și 346 alin. (1) din vechiul C. proc. pen. (în vigoare până la 1 februarie 2014) raportat la art. 998, 999 și 1003 C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011), văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014) precum și Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, a obligat în solidar pe inculpații B. și C. la plata către partea vătămată D. (minoră la data de 26 iunie 2010) a următoarelor sume de bani:

- 25% din salariul minim pe economie, lunar, începând cu data de 26 iunie 2010 și până la majoratul părții vătămate minore D., cu titlul de daune materiale;

- 200.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 353 din vechiul C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (6) lit. b) din vechiul C. proc. pen. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților B. și C., în favoarea părții vătămate D., până la concurența sumelor acordate cu titlul de daune materiale și morale, mai sus indicate.

În baza art. 346 alin. (1) din vechiul C. proc. pen. (în vigoare până la 1 februarie 2014) raportat la art. 998, 999 și 1003 C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011), văzând și disp. art. 5 alin. (1) din C. pen.(în vigoare de la 1 februarie 2014), precum și Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, a admis acțiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și, în consecință, a obligat în solidar pe inculpații B. și C. la plata către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București a sumei de 4.988,31 RON, cu titlul de daune materiale.

În baza art. 346 alin. (1) din vechiul C. proc. pen. (în vigoare până la 1 februarie 2014) a luat act că părțile vătămate E., F., G., H., I., J. și K. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014), a dispus restituirea către inculpatul C. a tuturor bunurilor ridicate și consemnate în Procesul-verbal de percheziție din data de 31 iulie 2010, cu excepția următoarelor bunuri: arma de vânătoare marca L., arma de vânătoare marca M. (care vor fi predate unui armurier autorizat pentru valorificare conform Legii nr. 295/2004 în beneficiul inculpatului C.) și permisul de armă.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: A. la plata sumei de 2.000 RON, B. la plata sumei de 8.500 RON, C. la plata sumei de 8.500 RON.

În esență, s-a reținut că, în ziua de 26 iunie 2010, inculpații B., C. și N., într-o hală a Carmangeriei O. din com. Dragomirești, jud. Ilfov, au exercitat acte de violență fizică repetată și de o intensitate sporită asupra numiților F., E. și I., cu intenția de a le suprima viața, violențe în urma cărora victima I. a decedat, iar victimele F. și E. au avut nevoie de îngrijiri medicale în Spitalul Universitar de Urgență București, viețile acestora fiind puse în primejdie.

În ceea ce privește vinovăția inculpatului A., sub acest aspect, s-a constatat că acuzația adusă inculpatului A. prin rechizitoriu este aceea că, fiind audiat în calitate de martor la data de 12 iulie 2010, deși cunoștea împrejurările în care victimele E., F. și I. au fost aduse și agresate la Carmangeria O., agresiune în urma căreia I. a decedat, a negat cunoașterea acestor aspecte.

Relativ la această acuzație, prima instanță a reținut că, deși cunoștea bine contextul în care au fost agresate cele trei victime, inculpatul A. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății că nu cunoaște nimic personal cu privire la aceste împrejurării.

Mai mult, în momentul în care inculpatul C. a apelat Serviciul de Urgență 112, văzând că acesta este atât de marcat și se bâlbâie la telefon, inculpatul A. a continuat el convorbirea și a încercat să acrediteze versiunea că victimele agresiunii s-au bătut între ele, cu toate că el însuși îi ceruse lui N. să nu le mai bată că le omoară, așa cum rezultă din a doua declarație a acestui inculpat dată în cursul judecății și din notele de redare a convorbirilor telefonice.

Fiind audiat la data de 12 iulie 2010, în calitate de martor, după ce i s-a adus la cunoștință că în calitate de rudă apropiată nu este obligat să depună mărturie, inculpatul A. a negat cunoașterea împrejurărilor concrete în care s-a produs agresiunea, tăgăduind chiar și faptul că a purtat vreo discuție pe acest subiect, declarație menținută integral în cursul judecății în prima declarație dată de către A. în fața Tribunalului București.

În sensul cunoașterii de către inculpatul A. a împrejurărilor în care s-au produs agresiunile este și convorbirea telefonică din data de 1 iulie 2010, ora 11:15:16, când inculpatul A. contactează pe utilizatorul numărului de apel x.

Tribunalul a notat reținerea inculpatului și relatarea trunchiată a celor întâmplate, precum și faptul că, dintr-o scăpare, arată că și B. a participat la săvârșirea faptelor. Revenirea și precizarea că doar N. i-a bătut au fost determinate de faptul că inculpatul A. bănuia că telefonul îi este ascultat, astfel că a încercat, în mod mincinos, să plaseze întreaga responsabilitate asupra inculpatului fugar N., cu privire la care ulterior s-a emis un mandat de arestare în lipsă, fiind dat în urmărire.

S-a reținut că în același sens sunt și declarațiile inițiale ale persoanelor vătămate F. și E. , în care se arată că la săvârșirea faptelor au participat B., N. și C., iar la un moment dat inculpatul A. a intrat în hală și i-a cerut inculpatului N. să nu îi mai bată că îi omoară.

În plus, vinovăția inculpatului A. rezultă chiar din declarația depusă de către acesta la dosarul Tribunalului București , prin această declarație inculpatul A. arătând că își retrage declarația dată la 12 iulie 2010, în calitate de martor, și solicitând să i se aplice art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior. Așadar, s-a constatat că vinovăția inculpatului A. cu privire la fapta incriminată de art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior este incontestabilă, în prezenta speță inculpatului A. nefiindu-i aplicabilă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei de care se face vinovat inculpatul A., s-a reținut că este cea prevăzută de art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014) sau, după caz, cea prevăzută de art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014) . S-a constatat că și în acest caz limitele de pedeapsă (minimul și maximul special) sunt aceleași (închisoare de la 1 la 5 ani). În consecință, sub acest aspect, modificările legislative intervenite după 1 februarie 2014 nu au vreo influență "practică" în cauză și de asemenea, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior a fost preluată în art. 273 alin. (3) din noul C. pen.

Dar, având în vedere că pedepsele complementare și accesorii aplicabile sunt mai blânde în C. pen. anterior instanța, a apreciat că sunt mai favorabile prevederile vechiului C. pen.

În ceea ce privește cauza de nepedepsire prevăzută de art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior (cauză preluată în art. 273 alin. (3) din noul C. pen.), Tribunalul a apreciat că aceasta nu se aplică inculpatul A., dar pentru alte motive decât cele învederate în considerentele Sentinței penală nr. 755 din 30 septembrie 2013, dată în Dosarul nr. x/3/2012 de către Tribunalul București, secția I-a penală, (sentință desființată prin hotărârea de strămutare dată de către Curtea de Apel București în cauză).

În acest sens, a constatat că atât art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior (în vigoare până la 1 februarie 2014) cât și art. 273 alin. (1) din C. pen. (în vigoare de la 1 februarie 2014) reglementează două tipuri de mărturie mincinoasă.

Pe de o parte este reglementată mărturia mincinoasă prin comisiune, adică mărturia mincinoasă "activă" (caz în care martorul "face afirmații mincinoase", și prin aceste afirmații mincinoase determină organele de urmărire penală să ancheteze un nevinovat, iar martorul mincinos știe că acel om este nevinovat, dar vrea să îi facă un rău).

Pe de altă parte este reglementată mărturia mincinoasă prin omisiune, adică mărturia mincinoasă "pasivă" (caz în care martorul "nu spune tot ce știe", și prin aceste omisiuni determină organele de urmărire penală să aibă dificultăți în anchetarea unui presupus vinovat, iar martorul mincinos știe că acel om este vinovat, dar vrea să îi facă un bine).

Dintre cele două tipuri de mărturie mincinoasă, este evident că mărturia mincinoasă "activă" este mult mai gravă (ca pericol social, ca posibile consecințe penale, pentru că e mult mai grav ca un nevinovat să fie pedepsit ca urmare a unei mărturii mincinoase "active", decât ca un vinovat să nu fie pedepsit ca urmare a unei mărturii mincinoase "pasive"). Având în vedere aceste considerente de ordin moral dar și de politică penală, legiuitorul, prin dispozițiile art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior (preluate în art. 273 alin. (3) din noul C. pen.), a introdus în lege o cauză de nepedepsire, dar aceasta este aplicabilă numai în ceea ce privește mărturia mincinoasă "activă", care este mult mai gravă, pentru motivele mai sus arătate. În acest fel, legiuitorul a vrut să îl stimuleze pe făptuitorul care, după ce "face afirmații mincinoase" și prin aceste afirmații mincinoase determină organele de urmărire penală să ancheteze un nevinovat (iar martorul mincinos știe că acel om este nevinovat, dar vrea să îi facă un rău), dacă totuși acest făptuitor este cuprins de remușcări, acesta are posibilitatea de a nu fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă "activă" dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase ("active"), martorul își retrage mărturia.

Or, mărturia mincinoasă "pasivă" nu beneficiază de această cauză de nepedepsire. Și aceasta pentru că, în cazul în care martorul "nu spune tot ce știe", și prin aceste omisiuni determină organele de urmărire penală să aibă dificultăți în anchetarea unui presupus vinovat (iar martorul mincinos știe că acel om este vinovat), este obligația (de serviciu) a organelor de anchetă. Dar, dacă ulterior făptuitorul care, după ce "nu spune tot ce știe", și prin aceste omisiuni determină organele de urmărire penală să aibă dificultăți în anchetarea unui presupus vinovat (iar martorul mincinos știe că acel om este vinovat), dacă totuși acest făptuitor este cuprins de remușcări că a îngreunat activitatea organelor de anchetă, acesta nu are posibilitatea de a nu fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă "pasivă". Dacă, la fel ca în speța de față, în cazul în care martorul "nu spune tot ce știe", și prin aceste omisiuni determină organele de urmărire penală să aibă dificultăți în anchetarea unui presupus vinovat de infracțiunea de omor (iar martorul mincinos știe că acel om este vinovat, pentru că l-a văzut comițând acte materiale care au dus la moartea unui om), și dacă totuși organele de anchetă reușesc să dovedească implicarea acelui om în comiterea unui omor, prin administrarea altor probe (de exemplu, prin intermediul interceptărilor legale a unor convorbiri telefonice), și, mai mult, în aceste condiții organele de anchetă îl acuză apoi și pe martorul mincinos de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă ("pasivă"), în aceste condiții cel care a comis mărturie mincinoasă ("pasivă"), chiar dacă își retrage declarația în care a dat o mărturie mincinoasă ("pasivă"), nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de dispozițiile art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior (preluate în art. 273 alin. (3) din C. pen.), din simplul motiv că legea (art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior sau art. 273 alin. (3) din C. pen.) spune că doar mărturia mincinoasă "activă" (nu și cea "pasivă") beneficiază de acea cauză de nepedepsire.

În consecință, având în vedere că în speța de față inculpatul A. a comis o infracțiune de mărturie mincinoasă "pasivă", acesta nu beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de dispozițiile art. 260 alin. (2) din C. pen. anterior (preluate în art. 273 alin. (3) din C. pen.).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B., C. și A.

Prin Decizia penală nr. 998 din 10 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de apelanții-inculpați B., C. și A. împotriva Sentinței penale nr. 714 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. x/93/2013.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 260 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a încetat procesul penal declanșat împotriva inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii mărturiei mincinoase.

2.A. În baza 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 21 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

2.B. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 176 lit. a) și b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplicarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit cele două pedepse principale mai sus aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 21 de ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani de închisoare, în final inculpatul B. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 23 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) rap. la art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

3.A. În baza 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

3.B. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 176 lit. a) și b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplicarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. în baza art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a contopit cele două pedepse principale mai sus aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani de închisoare, în final inculpatul C. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 22 de ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În esență, s-a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpaților în raport de acuzațiile care li se aduc prin actul de inculpare, însă, spre deosebire însă de instanța de fond, instanța de control judiciar a considerat întemeiată cererea de încetare a procesului penal formulată de inculpatul A., ca urmare a retragerii declarației de martor, întrucât dispozițiile art. 260 alin. (2) C. pen. anterior prevăd o asemenea posibilitate.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, s-a apreciat că retragerea mărturiei în sensul dispozițiilor art. 260 C. pen. anterior înseamnă manifestarea de voință a persoanei, care, înțelegând consecința faptei sale, de a da o declarație de natură a produce efecte juridice, înțelege să-și retracteze acea declarație pentru ca respectivele efecte să nu se mai producă.

Cum legea nu distinge dacă această cauză de impunitate operează numai în situația în care martorul face declarații mincinoase, iar nu și în situația în care acesta nu spune tot ceea ce știe cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, a acordat o asemenea posibilitate numai în primul caz (cel al mărturiei active) înseamnă a face un adaos la lege.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, și inculpatul C.

Prin cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În cuprinsul motivelor s-a menționat relativ la cauza de nepedepsire că relevante sunt aspectele teoretice incidente și particularitățile cauzei, în sensul că față de modalitatea în care a fost exprimată așa-zisa retragere a mărturiei mincinoasă, momentul la care s-a produs și cadrul procesual, nu întrunește nici condițiile prevăzute de art. 260 alin. (2), nici cele cuprinse în art. 260 alin. (3) C. pen. anterior, fiind vorba de o declarație formală de retragere a mărturiei apreciată de organele judiciare (în baza celorlalte probe) ca fiind mincinoasă, în condițiile în care s-a menținut, practic, mărturia nereală și nu au fost oferite detaliile pe care martorul-inculpat le-a perceput direct (aspect dovedit), care erau esențiale și despre care a fost expres întrebat. Pe de altă parte, această retragere a mărturiei mincinoase (chiar formală), a fost făcută de A. în propriul proces în care era începută urmărirea penală împotriva sa, ceea ce face ca și disp. art. 260 alin. (3) C. pen. anterior să fie inaplicabile (a se vedea, de ex. Avram Filipaș, "Infracțiuni contra înfăptuirii justiției". Editura Academiei, p. 66).

S-a apreciat, de asemenea, că este esențial a fi avută în vedere, pe de-o parte, rațiunea cauzelor de nepedepsire (printre care se numără și retragerea mărturiei mincinoase), definite ca fiind cauze subiective, legate de conduita ulterioară comiterii faptei, iar pe de altă parte, condițiile ce trebuie întrunite pentru a putea produce consecințe.

În această ordine de idei, unele cauze (ex. denunțarea faptei de către mituitor - art. 255 alin. (3) C. pen. 1968) au drept scop prinderea și tragerea la răspundere a persoanei mituite, în timp ce altele (ex. retragerea mărturiei mincinoase - art. 260 alin. (2) C. pen. 1968) sunt menite a stimula făptuitorul ca, după ce, prin afirmațiile sale mincinoase, determină organele judiciare să facă cercetări raportat la situații sau împrejurări nereale, inapte să conducă la aflarea adevărului, să își retragă mărturia înainte de a se produce efecte grave sau chiar ireversibile, iar cercetările să fie reorientate într-o direcție eficientă pentru soluționarea corectă a cauzei și tragerea la răspundere exclusiv a persoanelor vinovate de comiterea infracțiunilor. Este cert că aceste cauze de impunitate nu sunt "gratuități" pe care legiuitorul a înțeles să le ofere celor care inițial înțeleg să dea declarații mincinoase, retragerea declarației mincinoase fiind necesar a se realiza în anumite condiții pentru a produce efectul nepedepsirii.

Astfel, în cauzele penale, tocmai pentru a fi prevenită consolidarea stării de pericol creată prin infracțiune, retractarea trebuie să aibă loc mai înainte de a se fi produs arestarea inculpatului, ori în toate cauzele (incluzând cauzele penale în care nu s-a dispus arestarea inculpatului) înainte de a se da o hotărâre sau a se soluționa procesul urmare mărturiei mincinoase.

De asemenea, chiar dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 260 alin. (2) și (3) C. pen., dar s-a început urmărire penală (în sensul pornirii efective a procesului penal și nu doar faza actelor premergătoare) împotriva (în speță) martorului, retragerea mărturiei mincinoase nu va mai avea efectul nepedepsirii. Trebuie subliniată în acest context deosebirea între cauza de nepedepsire în discuție și prevederile art. 22 C. pen. 1968, în sensul că făptuitorul, în cazul mărturiei mincinoase, își poate retrage mărturia chiar și după momentul descoperirii faptei sale, doar în condițiile art. 260 alin. (2) C. pen., și doar până la momentul pornirii acțiunii penale împotriva sa.

Raportat la momentul retragerii mărturiei mincinoase și a cadrului procesual în care este exprimată, retragerea mărturiei mincinoase poate avea efectul unei cauze de nepedepsire (astfel cum anterior s-a arătat), a unei circumstanțe atenuante obligatorii (când retractarea a avut loc după ce s-a pronunțat o hotărâre sau s-a dat o soluție urmare mărturiei mincinoase, dar hotărârea sau soluția nu au rămas definitive), sau al unui efect pozitiv.

Raportat la cele anterior expuse, s-a apreciat că optica exprimată de Curtea de Apel București nu poate fi primită, pe considerentul că face abstracție și de rațiunea cauzelor de nepedepsire, și de condițiile în care acestea își pot produce efectele, reducându-se la aplicarea abruptă și neprocesată a unor dispoziții legale.

Pe de altă parte, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov au dezvoltat elemente importante în abordarea cauzei de nepedepsire, prima concluzionând, că retragerea unei declarații doar pentru a beneficia de cauza de impunitate, persoana precizând că, de fapt, mărturia nu era necorespunzătoare realității, nu poate avea efectul nepedepsirii pentru că, pe de-o parte, lasă administrarea probatoriul pe o cale eronată, iar pe de altă parte, neoferind datele efectiv percepute cu adevărat, nu repune cercetările pe un făgaș apt să stabilească adevărul. În aceeași ordine de idei, Tribunalul Ilfov, deși a dezvoltat o teorie susceptibilă de argumente pro și contra, s-a apreciat că a avut întemeiat la bază ideea că, atâta timp cât este retrasă o mărturie necorespunzătoare adevărului, fără a oferi o declarație completă și reală asupra aspectelor esențiale și despre care martorul a fost întrebat (în speță, ceea ce personal a perceput A. avea importanță deosebită și a fost expres întrebat despre respectivele evenimente), ar echivala cu o mărturie mincinoasă care, practic, se perpetuează, prin omisiune. Acesta este motivul pentru care, în pofida faptului că art. 260 alin. (2) C. pen. 1968 nu face distincție între cele două modalități de comitere a infracțiunii, judecătorul a concluzionat că nu poate opera cauza de impunitate în situația mărturiei mincinoase prin omisiune.

Concluzionând, având în vedere disp. art. 448 C. proc. pen. referitoare la soluțiile ce pot fi pronunțate la judecata recursului în casație, Parchetul a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București.

Prin Încheierea nr. 377/RC din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/93/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 998 din 10 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a II a penală, privind pe inculpatul A. și a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este calea extraordinară de atac, în anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive, pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, pentru cazurile de casare strict și limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării când, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare este corespondentul fostului art. 385

alin. (1) pct. 16 C. proc. pen. anterior, astfel încât jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. x/P/2010 din 10 iulie 2012, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, reținându-se în esență că, fiind audiat în calitate de martor, la data de 12 iulie 2010, deși cunoștea împrejurările în care victimele E., F. și I. au fost aduse și agresate la Carmangeria O. din com. Dragomirești, jud. Ilfov, în ziua de 26 iunie 2010, agresiuni în urma cărora I. a decedat, iar victimele F. și E. au avut nevoie de îngrijiri medicale în Spitalul Universitar de Urgență București, a negat cunoașterea acestor aspecte.

Prin Sentința penală nr. 714 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă cu executare în regim de detenție și a respins, ca neîntemeiată, cererea de încetare a procesului penal formulată de către inculpat.

Prin Decizia penală nr. 998 din 10 iulie 2015 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis, printre altele, apelul inculpatului A. și a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl privește, ca urmare a retragerii mărturiei mincinoase.

Pentru a dispune astfel, Curtea a concluzionat că din interpretarea dispozițiilor legale, rezultă că retragerea mărturiei, în sensul dispozițiilor art. 260 C. pen., înseamnă manifestarea de voință a persoanei, care înțelegând consecințele faptei sale - de a da o declarație de natură a produce efecte juridice, înțelege să-și retracteze acea declarație pentru ca respectivele efecte să nu se mai producă.

Cum legea nu distinge dacă această cauză de impunitate operează numai în situația în care martorul face declarații mincinoase, iar nu și în situația în care acesta nu spune tot ceea ce știe cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, a acorda o asemenea posibilitate numai în primul caz (cel al mărturiei active) înseamnă a face un adaos la lege.

Înalta Curte, raportat la datele speței, apreciază soluția instanței de apel ca fiind contrară dispozițiilor legale aplicabile, referitoare la retragerea mărturiei.

Conform art. 260 C. pen. anterior, mărturia mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepsește dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul își retrage mărturia.

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunțat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, instanța va reduce pedeapsa potrivit art. 76.

Astfel, conform dispozițiilor legale enunțate, va fi calificată drept mărturie mincinoasă relatarea eronată, necorespunzătoare realității a unor împrejurări în legătură cu cauza sau tăcerea care se opune clarificării unor împrejurări ese

§ Cauze similare