ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20 din data de 14 martie 2007, pronunțată Tribunalul pentru minori și familie Brașov, în dosarul nr. x/2007, printre alții, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) din C. pen. și la pedepsele principale de câte 12 ani închisoare și pedepsele complementare de interzicere, pe o durată de 5 ani, ale drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 20 de ani închisoare.

I s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) din C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 din C. pen.

Din pedeapsa principală s-a scăzut reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, de la data de 21 martie 2006 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 118 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: suport de lumânare, piatră, cablu telefonic roșu, mâner cuțit negru, lacăt, fragment telecomandă, mâner clanță exterior, mâner clanță interior, lumânare roșie, pânză dantelă pat, 4 capace siguranțe fuzibile tablou electric, ambalaj tensiometru, cutie tensiometru electronic, resturi carbonizate, două lame de cuțit.

S-a dispus restituirea către partea vătămată B. a unei legitimații de veteran de război, către inculpatul A. a unor fotografii și a unui set chei cu breloc.

S-a respins cererea inculpatului A. de restituire a unei geci din piele maro, a unei perechi de pantaloni negri, a unui tricou și a unor cartele de telefon.

Au fost obligați inculpații în solidar să plătească 716,20 RON către partea civilă Spitalul Județean Brașov, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 1520 RON către partea civilă Spitalul Municipal Făgăraș, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 10.000 RON către partea civilă C. junior, cu titlu de daune materiale, 50.000 RON către părțile civile C. junior, D. și E., cu titlu de daune morale, 1926,22 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă F. și a constatat că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov, părțile civile D., E. și C., părțile responsabile civilmente A. și G. și ambii inculpați.

Prin decizia penală nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 14 martie 2007 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, ce a fost desființată și rejudecând:

În baza art. 334 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), b) și c) din C. pen. în infracțiunile de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. și de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), b) și c) din C. pen., pentru inculpatul A. (faptele privind pe părțile vătămate B. și F.); din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. b) și d), 176 alin. (1) lit. d) din C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 alin. (1) lit. c) și d) din C. pen. (fapta privind pe victima C.);

A fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse;

- pedeapsa principală de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) din C. pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 21 alin. (2) prima teză, art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) și d), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen.

- pedeapsa principală de 25 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) din C. pen. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 alin. (1) lit. c) și d), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen.

- pedepsele principale de câte 14 ani și pedepsele complementare ale interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) din C. pen., pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. lit). b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 30 de ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) din C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 392/12 august 2004 a Judecătoriei Mediaș și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 472 zile închisoare, cu pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa principală cea mai grea, de 30 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator.

Din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) din C. pen.

În esență, s-a constatat că prima instanță a procedat greșit atât cu privire la extinderea procesului penal pentru infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cât și cu privire la încadrarea juridică a faptei privind-o pe victima C..

Având în vedere că instanța a fost sesizată cu fapta privind pe părțile vătămate B. și F., reținându-se că, pentru sustragerea bunurilor acestora, inculpatul A. a înjunghiat-o în spate pe partea vătămată B., aceasta rămânând cu lama ruptă în corp până la intervenția chirurgicală și timp de circa două ore partea vătămată a fost legată și ținută sub amenințarea cu moartea, deși sângele îi curgea abundent din rană, procedeul juridic nu era cel prevăzut în art. 336 din C. proc. pen., de extindere a procesului penal pentru alte fapte, întrucât această faptă nu a fost descoperită în cursul judecății, ci erau incidente dispozițiile art. 334 din C. proc. pen., cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Deși potrivit raportului de constatare medico-legală, leziunile cauzate părții vătămate B. nu i-au pus acesteia viața în primejdie și au necesitat numai 16-19 zile de îngrijiri medicale, din materialitatea faptei inculpatului A., constând în înjunghierea părții vătămate, bătrân în vârstă de 83 de ani, cu cuțitul într-o zonă vitală, precum și lovirea acesteia cu cuțitul în zona feței și multiplele lovituri aplicate cu pumnii, urmată de legarea părții vătămate, cu toate că acesteia îi curgea sânge din rană, Curtea a reținut că atât inculpatul A., cât și inculpatul minor H. au prevăzut și acceptat posibilitatea suprimării vieții părții vătămate, un argument în plus fiind și faptul că inculpații au tăiat firul telefonului și i-au încuiat pe I. în casă, acceptând și întârzierea acordării îngrijirilor medicale. Împrejurarea că partea vătămată a fost ținută legată în această stare circa două ore deși sângele îi curgea, timp în care soția părții vătămate era amenințată cu tăierea urechilor pentru a-i lua cerceii, a fost considerată că denotă din partea inculpaților o deosebită ferocitate, suferințele părții vătămate fiind prelungite.

Având în vedere că inculpații au acționat cu intenție indirectă, Curtea a reținut că infracțiunea de tentativă la omor nu este absorbită în infracțiunea de tâlhărie. S-a apreciat că, deși inculpatul minor H. a lovit-o, la rândul lui, pe partea vătămată B. cu piatra în cap, nu se poate reține participarea sa la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor în calitate de autor, această acțiune constituind elementul material al infracțiunii de tâlhărie, acesta, prin prezența sa, a încurajat pe celălalt inculpat la săvârșirea faptei și a anihilat posibilitatea de apărare a părții vătămate.

Solicitarea procurorului, de a se reține și dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen., respectiv săvârșirea tentativei la omor "din interes material" și "profitând de starea de neputință a victimei se a se apăra", nu a fost primită, întrucât s-ar ajunge la o dublă agravare a răspunderii penale a inculpaților. De asemenea, s-a constatat că, deși partea vătămată B. era în vârstă de 83 de ani la data săvârșirii faptei, nu se poate reține că a fost în neputință de a se apăra, vârsta înaintată neconstituind prin ea însăși o stare de neputință în sensul legii penale. S-a considerat că dacă partea vătămată s-ar fi aflat într-o stare de neputință, nu s-ar mai justifica legarea acesteia și ținerea ei sub pază de către inculpatul H. în timp ce inculpatul A. căuta banii.

Nici solicitarea subsidiară, de reținere a circumstanței agravante legale prevăzute în art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume săvârșirea infracțiunii din motive josnice, s-a apreciat că nu poate fi primită, întrucât mobilul de factură egoistă al îmbogățirii pe căi ilicite este sancționat deja prin reținerea infracțiunii de tâlhărie, infracțiunea scop în cazul de față.

În ce privește solicitarea de aplicare și a art. 211 alin. (2

1

) lit. e) din C. pen. pentru infracțiunea de tâlhărie privind pe I., pe motiv că părții vătămate B. i s-a cauzat și o sluțire, Curtea a observat că din probele administrate nu rezultă o asemenea urmare, arătată în art. 182 din C. pen. și, mai mult, atâta vreme cât în sarcina inculpaților s-a reținut infracțiunea de tentativă la omor asupra părții vătămate B., vătămarea corporală gravă este absorbită de tentativa la omor.

Împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat recurs în casație recurentul A..

Recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 12 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat în anul 2006 la o pedeapsă de 20 ani de închisoare, iar în calea de atac a fost condamnat pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav privind pe persoana vătămată B., deși, conform certificatului medico-legal, a avut nevoie doar de 16-19 zile de îngrijiri medicale și leziunile nu au fost de natură a-i pune viața în pericol, motiv pentru care a apreciat că această faptă s-ar încadra în prevederile art. 193 alin. (1) din C. pen. și, din acest punct de vedere, pedeapsa ce i s-a stabilit ar fi și ea nelegală. A mai arătat că a formulat târziu calea de atac a recursului în casație deoarece era internat în spital.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 09.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 07.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

Din examinarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. îndeplinește cerința de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind o hotărâre prin care se soluționează acțiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.

Se observă însă că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În acest sens, se reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 14.09.2007 prin administrația Penitenciarului Codlea. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casație, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 14.10.2007.

Or, prezenta cerere de recurs în casație a fost introdusă de recurentul A. la data de 16.06.2025 (data poștei), cu depășirea, prin urmare, cu 18 ani a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel.

În consecință, cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2007.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2007.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.