ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față,

Prin sentința penală nr. 161/S din 04 aprilie 2003

Tribunalul Brașov a dispus în baza art. 174, art. 176 lit. d) C. pen.

condamnarea inculpatului V.P.M. la pedeapsa de 23 de ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a

interzicerii exercițiu lui drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în baza art.

211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat

același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C.

pen. a contopit pedepsele rezultante, aplicând pedeapsa rezultantă de 23 ani

închisoare.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen. și s-a dedus perioada arestării preventive din

durata pedepsei rezultante începând din 05 februarie 2002 până la data

pronunțării hotărârii și a menținut în continuare măsura arestării preventive.

Cu privire la inculpatul I.G. prima instanță a dispus

condamnarea acestuia în baza art. 26 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen.

la pedeapsa principală de 23 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 8 ani după

executarea pedepsei principale.

Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în baza art.

211 alin. (29 lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat

același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. a

contopit pedepsele rezultante, aplicând pedeapsa rezultantă de 23 ani

închisoare.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art.

71 C. pen. și s-a dedus perioada arestării preventive din durata pedepsei

rezultante începând din 05 februarie 2002 până la data pronunțării hotărârii și

a menținut în continuare măsura arestării preventive.

Sub aspectul laturii civile, inculpații au fost

obligați în solidar către partea civilă C.M. la plata sumei de 4080 euro sau

contravaloarea în lei la data plății și la plata sumei de 80.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri civile. De asemenea au fost obligați în solidar la plata

către partea civilă C.M. a sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale

iar către partea civilă C.E. la plata sumei de 100.000.000 lei cu titlu de

daune morale.

Prin Decizia penală nr. 292/AP din 17 octombrie 2003

Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de părțile civile C.M., C.E.,

C.M., I.V. și T.A. și ale inculpaților V.P. și I.G. împotriva sentinței penale nr.

161 din 04 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a desființat hotărârea atacată

iar în baza art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Brașov întrucât din administrarea probelor și din dezbateri

a rezultat că urmărirea penală nu era completă.

S-a dispus ca, în cadrul completării urmăririi

penale, să se procedeze la identificarea și audierea martorilor I.I. și B.M. plecați

la muncă în Grecia, identificarea și audierea martorei I.S., audierea

cetățeanului grec K.M., obținerea de la poliția elenă a documentației complete

de la cercetarea la fața locului, identificarea și audierea persoanelor în

anturajul cărora s-au aflat victima și inculpații, în Grecia, pentru verificarea

apărărilor inculpaților, orice alte activități procesuale a căror efectuare se

va dovedi necesară ca urmare a completării urmăririi penale prin administrarea

probelor expuse anterior.

Prin aceeași decizie s-a dispus înlocuirea măsurii

arestării preventive a inculpatului I.G. cu obligarea de a nu părăsi țara și a

dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă

cauză și, de asemenea s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului V.P.M. cu

30 de zile.

Prin Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V. și

T.A., a casat Decizia penală 292/ AP din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel

Brașov și a menținut sentința penală nr. 161/S din 04 aprilie 2002 pronunțată

de Tribunalul Brașov.

De asemenea, a dedus din pedepsele aplicate

inculpaților I.G. și V.P. în continuarea perioada arestării preventive de la 05

februarie 2002 la 15 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P. și de la 05 februarie 2002

și până la efectiva punere în libertate pentru inculpatul I.G.

Față de inculpatul V.P.M. a fost emis mandatul de

executare din data de 26 aprilie 2004 iar față de inculpatul I.G. a fost emis

mandatul de executare din 26 aprilie 2004.

Prin sentințele penale nr. 413/S și 414/S in 12 mai 2008

ale Tribunalului Brașov s-a dispus în baza art. 461 al lit. c) C. proc. pen. și

art. 13 din Convenția Europeană a drepturilor omului, admiterea contestațiilor

la executare formulate de către condamnații V.P.M. și I.G. privind executarea sentinței

penale nr. 161/S din 04 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov.

S-a constatat încălcarea art. 2 din Protocolul 7 la C.E.D.O.

și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov în vederea judecării

apelurilor formulate de către contestatori împotriva sentinței penale nr. 161/S/2003

a Tribunalului Brașov.

Totodată, s-a dispus anularea mandatelor de executare

din 26 aprilie 2004 emise de Tribunalul Brașov și punerea în libertate a

contestatorilor.

Tribunalul Brașov a reținut că numiții I.G. și V.P.M.

au fost condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată, în urma judecării apelurilor promovate de

aceștia împotriva hotărârii de condamnare s-a pronunțat o hotărâre de

desesizare, prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, astfel cum a fost

statuat chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție iar împotriva hotărârii de

apel s-a promovat recurs numai de parchet și părțile civile, decizia Curții de

Apel Brașov fiind casată.

Prin Decizia penală nr. 9/AP din 11 februarie 2008

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 42

C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a contestațiilor formulate

de contestatorii condamnați împotriva Deciziei penale nr. 2011/2004 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin sentința nr. 1737 din 26 octombrie 2009 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru a se respecta drepturile

inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O.

încălcat și implicit la înlăturarea împiedicării la executare pentru asigurarea

continuării judecării apelului a dispus trimiterea dosarului privind pe

inculpații I.G. și V. la Curtea de Apel Brașov în vederea soluționării

apelurilor declarate de aceștia împotriva sentinței penalenr. 161/S din 04

aprilie 2003 a Tribunalului Brașov.

Prin Decizia nr. 70 din 11 octombrie 2010 Curtea de

Apel Brașov - a admis excepția nelegalei sesizări a instanței și în consecință

a constatat că apelurile formulate de condamnații I.G. și V.P.M. împotriva sentinței

penale nr. 161/S din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov au fost soluționate

prin Decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov,

definitivă prin Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a înaltei Curți de

Casație și Justiție.

A constatat că Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă și are autoritate

de lucru judecat, cu consecința emiterii mandatelor de executare conform celor

dispuse prin decizie.

Împotriva acestei din urmă Decizii nr. 70 din 11

octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-au exercitat căile de atac

ale recursului atât de către Parchet cât și de către inculpați.

S-a invocat că în mod nelegal s-a admis excepția

nelegalei sesizări a instanței și s-a constatat că apelurile formulate de I.G. și

V.P.M. au fost soluționate prin Decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a

Curții de Apel Brașov.

Instanța de recurs retine următoarele:

În cadrul sistemului jurisdicțional penal românesc

apelul este o cale devolutivă de atac prin care se face o reexaminare a cauzei

și a judecății anterioare de către instanța superioară în grad.

Apelul reprezintă practic o continuare a judecării

cauzei de către instanța ierarhic superioară celei de fond.

Curtea de Apel Brașov, după cum s-a redat, prin

Decizia nr. 292 din 17 octombrie 2003 nu a judecat cauza deoarece a pronunțat o

soluție de restituire a cauzei la Parchet. Numiții I.G. și V.P.M. au fost

condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în

judecată, în urma judecării apelurilor promovate de aceștia împotriva hotărârii

de condamnare s-a pronunțat o hotărâre de desesizare, prin care nu s-a

soluționat fondul cauzei, astfel cum a fost statuat chiar de Înalta Curte de

Casație și Justiție în hotărârea de primă casare și de menținere a sentinței de

condamnare, iar împotriva hotărârii de apel s-a promovat recurs numai de

parchet și părțile civile, decizia Curții de Apel Brașov fiind casată, după cum

s-a arătat.

Fiind vorba de apeluri, devoluțiunea este ex integro,

instanța având dreptul de a reexamina toate problemele care au format obiectul

judecății.

Concret, nu se poate considera că apelul inculpaților

a fost judecat, așa cum în mod eronat apreciază Curtea de Apel Brașov prin

motivarea actualei decizii supusă recursului.

În Decizia nr. 70 din 11 octombrie 2010 Curtea de

Apel Brașov susține că "judecarea din nou a acțiunii penale puse în

mișcare împotriva contestatorilor prin aceleași ordonanțe, ar constitui o

încălcare flagrantă a autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive(

și irevocabile) în acest moment" dar, în Decizia nr. 292 din 17 octombrie

2003 a Curții de Apel (despre care se susține că a judecat în apel cauza) avem

de a face doar cu o simplă desesizare, se propune administrarea unor probe - să

se procedeze la identificarea și audierea martorilor I.I. și B.M. plecați la

muncă în Grecia, identificarea și audierea martorei I.S., audierea cetățeanului

grec K.M., obținerea de la poliția elenă a documentației complete de la

cercetarea la fața locului, identificarea și audierea persoanelor în anturajul

cărora s-au aflat victima și inculpații, în Grecia, pentru verificarea

apărărilor inculpaților, orice alte activități procesuale a căror efectuare se

va dovedi necesară ca urmare a completării urmăririi penale prin administrarea

probelor expuse anterior.

Prin urmare, este eronat să se susțină că s-a

desfășurat o judecare a apelurilor declarate, din moment ce instanța a

considerat că nu este finalizată urmărirea penală impunându-se completarea

probatoriului de către procuror.

Curtea de Apel Brașov prin Decizia penală nr. 70 din 11

octombrie 2010 face o analiză a cadrului procesual creat prin pronunțarea sentințelor

penale nr. 413/S din 12 mai 2008 și nr. 414/S din 12 mai 2008 pronunțate de

Tribunalul Brașov. În realitate, criticile aduse sentințelor penale nr. 413/S/2008

și nr. 414/S din 12 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Brașov nu au nici o

relevanță în soluționarea cauzei deoarece prin sentința penală nr. 1737 din 26

octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a tranșat

aceste aspecte prin trimiterea dosarului la Curtea de Apel Brașov în motivarea

acestei sentințe reținându-se că "Curtea de Apel Brașov, deși era investită

cu soluționarea cauzei în apel a procedat greșit atunci când a declinat

competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți, pronunțând eronat o

decizie de declinare".

Așadar instanța Curtea de Apel Brașov nu are alte

chestiuni de interpretat, de decelat, ci doar să se supună, până la urmă,

cadrului procesual impus acesteia de către instanța supremă în stat, cu

respectarea obligatorie a dispozițiilor ce i-au fost date, fără posibilitatea

legală de naștere a vreunui conflict de competențe.

Prin hotărârea atacată se reține că o rejudecare a

apelurilor declarate de contestatori ar încălca principiul securității

raporturilor juridice și dreptul părților civile din cauză precum și al

contestatorilor la un proces echitabil, drept consacrat de C.E.D.O.

În realitate, însă, prin Decizia penală nr. 70 din 11

octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov se încalcă dreptul persoanei supusă

judecății la dublu grad de jurisdicție, drept prevăzut de art. 2 din Protocolul

7 C.E.D.O.

Iată un circuit procesual curios, atipic, înăuntrul

căruia efectiv le este suprimat, în fapt, dreptul la două grade de jurisdicție

în materie penală unor persoane învinuite de comiterea unor infracțiuni, chiar

în contextul în care, dreptul român, de regulă, ca și contextul procesual al

speței, reclamă parcurgerea a chiar trei grade de jurisdicție.

Convenția europeană stabilește un standard minim în

materia protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

standard pe care statele membre trebuie să-l respecte.

Art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O. garantează

dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală, drept prevăzut în mod

special distinct de garanțiile oferite de art. 6 din C.E.D.O.

Raportat la conținutul acestui drept, s-a procedat la

încălcarea posibilității efective de examinare a unei acuzații penale de către

o instanță superioară. Această examinare a avut loc la nivelul primului grad de

jurisdicție, pronunțându-se o soluție de condamnare care conferă persoanei

condamnate dreptul la încă un grad de jurisdicție potrivit C.E.D.O. - respectiv

o cale de atac ce-i oferă instanței în fața căreia se derulează o plenitudine

de jurisdicție, și la nu mai puțin de două căi de atac ordinare -ultima, cea a

recursului, în contextul actualei reglementări constituind și ea un grad de

jurisdicție, conform dreptului procesual penal românesc.

Ori inculpații I.G. și V.P.M. nu au avut

posibilitatea efectivă de a promova o cale de atac total devolutivă împotriva

hotărârii de condamnare, Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 292 din 17

octombrie 2003 pronunțând o hotărâre atipică, în favoarea acestora (nefiind

atacată cu recurs de inculpați), de desesizare, prin care nu s-a dat o

rezolvare solicitării de examinare a "declarației de vinovăție".

Adevărata eroare însă apare ca urmare a intervenției forului suprem în cauză

care, printr-o hotărâre total inadecvată juridic, sistează întreg circuitul

judiciar de fond deschis printr-o decizie abruptă prin care menține sentința de

condamnare, în afara posibilității inculpaților de a beneficia de un drept efectiv

la un dublu grad de jurisdicție în materie penală

Prin sentința penală nr. 1737 din 26 octombrie 2009 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, preluând cele dispuse de

Tribunalul Brașov în soluționarea contestațiilor la executare, arată că

singurul remediu prin care se poate proceda la respectarea drepturilor

inculpaților, rezidă în asigurarea continuării apelului prin trimiterea în

acest scop a cauzei la Curtea Apel Brașov. De altfel, art. 13 din Convenție

garantează existența la nivel național a unui remediu prin care să se aplice substanța

drepturilor și libertăților din Convenție.

Curtea de Apel nu va avea de făcut altceva decât de a

proceda la judecarea acestor apeluri, a respecta sentința penală nr. 1737 din

26 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și

implicit a articolului 2 din Protocolul nr. 7 al C.E.D.O.

Așadar, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul, se va casa Decizia penală nr.

70/AP/2010 a Curții de Apel Brașov și se va trimite cauza la Curtea de Apel

Brașov pentru a se judeca apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 161/S

din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov de către inculpații I.G. și V.P.M.

Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov și de inculpații I.G. și V.P.M. împotriva Deciziei penale

nr. 70/ AP din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru

continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Brașov.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpatul I.G., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpatul V.P.M., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.