ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2011

Asupra recursurilor de față, Prin sentința penală nr. 161/S din 04 aprilie 2003 Tribunalul Brașov a dispus în baza art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. condamnarea inculpatului V.P.M. la pedeapsa de 23 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiu lui drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale. Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele rezultante, aplicând pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și s-a dedus perioada arestării preventive din durata pedepsei rezultante începând din 05 februarie 2002 până la data pronunțării hotărârii și a menținut în continuare măsura arestării preventive. Cu privire la inculpatul I.G. prima instanță a dispus condamnarea acestuia în baza art. 26 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen. la pedeapsa principală de 23 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în baza art. 211 alin. (29 lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele rezultante, aplicând pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și s-a dedus perioada arestării preventive din durata pedepsei rezultante începând din 05 februarie 2002 până la data pronunțării hotărârii și a menținut în continuare măsura arestării preventive. Sub aspectul laturii civile, inculpații au fost obligați în solidar către partea civilă C.M.

la plata sumei de 4080 euro sau contravaloarea în lei la data plății și la plata sumei de 80.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. De asemenea au fost obligați în solidar la plata către partea civilă C.M. a sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale iar către partea civilă C.E. la plata sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale. Prin Decizia penală nr. 292/AP din 17 octombrie 2003 Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V. și T.A. și ale inculpaților V.P. și I.G. împotriva sentinței penale nr. 161 din 04 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a desființat hotărârea atacată iar în baza art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov întrucât din administrarea probelor și din dezbateri a rezultat că urmărirea penală nu era completă.

S-a dispus ca, în cadrul completării urmăririi penale, să se procedeze la identificarea și audierea martorilor I.I. și B.M. plecați la muncă în Grecia, identificarea și audierea martorei I.S., audierea cetățeanului grec K.M., obținerea de la poliția elenă a documentației complete de la cercetarea la fața locului, identificarea și audierea persoanelor în anturajul cărora s-au aflat victima și inculpații, în Grecia, pentru verificarea apărărilor inculpaților, orice alte activități procesuale a căror efectuare se va dovedi necesară ca urmare a completării urmăririi penale prin administrarea probelor expuse anterior. Prin aceeași decizie s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.

cu obligarea de a nu părăsi țara și a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză și, de asemenea s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului V.P.M. cu 30 de zile. Prin Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V. și T.A., a casat Decizia penală 292/ AP din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov și a menținut sentința penală nr. 161/S din 04 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov. De asemenea, a dedus din pedepsele aplicate inculpaților I.G. și V.P. în continuarea perioada arestării preventive de la 05 februarie 2002 la 15 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.

și de la 05 februarie 2002 și până la efectiva punere în libertate pentru inculpatul I.G. Față de inculpatul V.P.M. a fost emis mandatul de executare din data de 26 aprilie 2004 iar față de inculpatul I.G. a fost emis mandatul de executare din 26 aprilie 2004. Prin sentințele penale nr. 413/S și 414/S in 12 mai 2008 ale Tribunalului Brașov s-a dispus în baza art. 461 al lit. c) C. proc. pen. și art. 13 din Convenția Europeană a drepturilor omului, admiterea contestațiilor la executare formulate de către condamnații V.P.M. și I.G. privind executarea sentinței penale nr. 161/S din 04 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov. S-a constatat încălcarea art. 2 din Protocolul 7 la C.E.D.O. și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov în vederea judecării apelurilor formulate de către contestatori împotriva sentinței penale nr. 161/S/2003 a Tribunalului Brașov.

Totodată, s-a dispus anularea mandatelor de executare din 26 aprilie 2004 emise de Tribunalul Brașov și punerea în libertate a contestatorilor. Tribunalul Brașov a reținut că numiții I.G. și V.P.M. au fost condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în urma judecării apelurilor promovate de aceștia împotriva hotărârii de condamnare s-a pronunțat o hotărâre de desesizare, prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, astfel cum a fost statuat chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție iar împotriva hotărârii de apel s-a promovat recurs numai de parchet și părțile civile, decizia Curții de Apel Brașov fiind casată. Prin Decizia penală nr. 9/AP din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 42 C. proc.

pen. a declinat competența de soluționare a contestațiilor formulate de contestatorii condamnați împotriva Deciziei penale nr. 2011/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 1737 din 26 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru a se respecta drepturile inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O. încălcat și implicit la înlăturarea împiedicării la executare pentru asigurarea continuării judecării apelului a dispus trimiterea dosarului privind pe inculpații I.G. și V. la Curtea de Apel Brașov în vederea soluționării apelurilor declarate de aceștia împotriva sentinței penalenr.

161/S din 04 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov. Prin Decizia nr. 70 din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel Brașov - a admis excepția nelegalei sesizări a instanței și în consecință a constatat că apelurile formulate de condamnații I.G. și V.P.M. împotriva sentinței penale nr. 161/S din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov au fost soluționate prin Decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție. A constatat că Decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă și are autoritate de lucru judecat, cu consecința emiterii mandatelor de executare conform celor dispuse prin decizie.

Împotriva acestei din urmă Decizii nr. 70 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-au exercitat căile de atac ale recursului atât de către Parchet cât și de către inculpați. S-a invocat că în mod nelegal s-a admis excepția nelegalei sesizări a instanței și s-a constatat că apelurile formulate de I.G. și V.P.M. au fost soluționate prin Decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov. Instanța de recurs retine următoarele: În cadrul sistemului jurisdicțional penal românesc apelul este o cale devolutivă de atac prin care se face o reexaminare a cauzei și a judecății anterioare de către instanța superioară în grad. Apelul reprezintă practic o continuare a judecării cauzei de către instanța ierarhic superioară celei de fond.

Curtea de Apel Brașov, după cum s-a redat, prin Decizia nr. 292 din 17 octombrie 2003 nu a judecat cauza deoarece a pronunțat o soluție de restituire a cauzei la Parchet. Numiții I.G. și V.P.M. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în urma judecării apelurilor promovate de aceștia împotriva hotărârii de condamnare s-a pronunțat o hotărâre de desesizare, prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, astfel cum a fost statuat chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție în hotărârea de primă casare și de menținere a sentinței de condamnare, iar împotriva hotărârii de apel s-a promovat recurs numai de parchet și părțile civile, decizia Curții de Apel Brașov fiind casată, după cum s-a arătat.

Fiind vorba de apeluri, devoluțiunea este ex integro, instanța având dreptul de a reexamina toate problemele care au format obiectul judecății. Concret, nu se poate considera că apelul inculpaților a fost judecat, așa cum în mod eronat apreciază Curtea de Apel Brașov prin motivarea actualei decizii supusă recursului. În Decizia nr. 70 din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel Brașov susține că "judecarea din nou a acțiunii penale puse în mișcare împotriva contestatorilor prin aceleași ordonanțe, ar constitui o încălcare flagrantă a autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive( și irevocabile) în acest moment" dar, în Decizia nr. 292 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel (despre care se susține că a judecat în apel cauza) avem de a face doar cu o simplă desesizare, se propune administrarea unor probe - să se procedeze la identificarea și audierea martorilor I.I.

și B.M. plecați la muncă în Grecia, identificarea și audierea martorei I.S., audierea cetățeanului grec K.M., obținerea de la poliția elenă a documentației complete de la cercetarea la fața locului, identificarea și audierea persoanelor în anturajul cărora s-au aflat victima și inculpații, în Grecia, pentru verificarea apărărilor inculpaților, orice alte activități procesuale a căror efectuare se va dovedi necesară ca urmare a completării urmăririi penale prin administrarea probelor expuse anterior. Prin urmare, este eronat să se susțină că s-a desfășurat o judecare a apelurilor declarate, din moment ce instanța a considerat că nu este finalizată urmărirea penală impunându-se completarea probatoriului de către procuror.

Curtea de Apel Brașov prin Decizia penală nr. 70 din 11 octombrie 2010 face o analiză a cadrului procesual creat prin pronunțarea sentințelor penale nr. 413/S din 12 mai 2008 și nr. 414/S din 12 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Brașov.

În realitate, criticile aduse sentințelor penale nr. 413/S/2008 și nr. 414/S din 12 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Brașov nu au nici o relevanță în soluționarea cauzei deoarece prin sentința penală nr. 1737 din 26 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a tranșat aceste aspecte prin trimiterea dosarului la Curtea de Apel Brașov în motivarea acestei sentințe reținându-se că "Curtea de Apel Brașov, deși era investită cu soluționarea cauzei în apel a procedat greșit atunci când a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți, pronunțând eronat o decizie de declinare". Așadar instanța Curtea de Apel Brașov nu are alte chestiuni de interpretat, de decelat, ci doar să se supună, până la urmă, cadrului procesual impus acesteia de către instanța supremă în stat, cu respectarea obligatorie a dispozițiilor ce i-au fost date, fără posibilitatea legală de naștere a vreunui conflict de competențe.

Prin hotărârea atacată se reține că o rejudecare a apelurilor declarate de contestatori ar încălca principiul securității raporturilor juridice și dreptul părților civile din cauză precum și al contestatorilor la un proces echitabil, drept consacrat de C.E.D.O. În realitate, însă, prin Decizia penală nr. 70 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov se încalcă dreptul persoanei supusă judecății la dublu grad de jurisdicție, drept prevăzut de art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O. Iată un circuit procesual curios, atipic, înăuntrul căruia efectiv le este suprimat, în fapt, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală unor persoane învinuite de comiterea unor infracțiuni, chiar în contextul în care, dreptul român, de regulă, ca și contextul procesual al speței, reclamă parcurgerea a chiar trei grade de jurisdicție.

Convenția europeană stabilește un standard minim în materia protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, standard pe care statele membre trebuie să-l respecte. Art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O. garantează dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală, drept prevăzut în mod special distinct de garanțiile oferite de art. 6 din C.E.D.O. Raportat la conținutul acestui drept, s-a procedat la încălcarea posibilității efective de examinare a unei acuzații penale de către o instanță superioară. Această examinare a avut loc la nivelul primului grad de jurisdicție, pronunțându-se o soluție de condamnare care conferă persoanei condamnate dreptul la încă un grad de jurisdicție potrivit C.E.D.O.

- respectiv o cale de atac ce-i oferă instanței în fața căreia se derulează o plenitudine de jurisdicție, și la nu mai puțin de două căi de atac ordinare -ultima, cea a recursului, în contextul actualei reglementări constituind și ea un grad de jurisdicție, conform dreptului procesual penal românesc. Ori inculpații I.G. și V.P.M.

nu au avut posibilitatea efectivă de a promova o cale de atac total devolutivă împotriva hotărârii de condamnare, Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 292 din 17 octombrie 2003 pronunțând o hotărâre atipică, în favoarea acestora (nefiind atacată cu recurs de inculpați), de desesizare, prin care nu s-a dat o rezolvare solicitării de examinare a "declarației de vinovăție". Adevărata eroare însă apare ca urmare a intervenției forului suprem în cauză care, printr-o hotărâre total inadecvată juridic, sistează întreg circuitul judiciar de fond deschis printr-o decizie abruptă prin care menține sentința de condamnare, în afara posibilității inculpaților de a beneficia de un drept efectiv la un dublu grad de jurisdicție în materie penală Prin sentința penală nr. 1737 din 26 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, preluând cele dispuse de Tribunalul Brașov în soluționarea contestațiilor la executare, arată că singurul remediu prin care se poate proceda la respectarea drepturilor inculpaților, rezidă în asigurarea continuării apelului prin trimiterea în acest scop a cauzei la Curtea Apel Brașov.

De altfel, art. 13 din Convenție garantează existența la nivel național a unui remediu prin care să se aplice substanța drepturilor și libertăților din Convenție. Curtea de Apel nu va avea de făcut altceva decât de a proceda la judecarea acestor apeluri, a respecta sentința penală nr. 1737 din 26 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și implicit a articolului 2 din Protocolul nr. 7 al C.E.D.O. Așadar, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul, se va casa Decizia penală nr. 70/AP/2010 a Curții de Apel Brașov și se va trimite cauza la Curtea de Apel Brașov pentru a se judeca apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 161/S din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov de către inculpații I.G.

și V.P.M. Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații I.G. și V.P.M. împotriva Deciziei penale nr. 70/ AP din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Brașov. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.G., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.P.M., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.