ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 161/ S din 4 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov, au fost condamnați inculpații: - V.P.M., la 23 de ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 și 176 lit. d) C. pen. și la 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenționate și s-a dispus ca inculpatul V.P.M.

să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data de 5 februarie 2002 până la data pronunțării sentinței și s-a menținut în continuare arestarea preventivă. - I.G., la 23 de ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 și 176 lit. d) C. pen.

și la 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenționate și s-a dispus ca inculpatul I.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data de 5 februarie 2002 până la data pronunțării sentinței și s-a menținut în continuare arestarea preventivă.

Au fost obligați, în solidar, inculpații la plata către partea civilă C.M. a sumelor de 4080 Euro sau contravaloarea în lei la data plății și, respectiv, de 80.000.000 Rol cu titlu de despăgubiri civile. Au mai fost obligați, în solidar, inculpații la plata sumelor de cate 100.000.000 Rol cu titlu de daune morale către părțile civile C.M. și C.E. Au fost respinse celelalte pretenții formulate de părțile civile C.M., C.E., I.V. și T.A. Împotriva sentinței au formulat apeluri părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V. și T.A. și inculpații V.P.M. și I.G. Prin decizia penală nr. 292/ Ap din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de părțile civile și inculpați, a desființat sentința și, în baza art. 333 C. proc.

pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov în vederea completării urmăririi penale. Prin aceeași decizie s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză și s-a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului V.P.M. Împotriva deciziei au declarat recursuri părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V., T.A. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru greșita restituire a cauzei la parchet și greșita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în ce-l privește pe inculpatul I.G.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004, a admis recursurile declarate de parchet și părțile civile, a casat decizia, a menținut sentința și a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 15 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.M. și de la 5 februarie 2002 la data punerii în libertate pentru inculpatul I.G. Ca urmare a deciziei pronunțată de instanța de recurs au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 196/2003 din 26 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.M. și nr. 197/2003 din 26 aprilie 2004 pentru inculpatul I.G. La data de 23 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 2011/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere respinsă.

Tribunalul Brașov, sesizat cu judecarea unor contestații privind executarea sentinței penale nr. 161/ S din 4 aprilie 2003, analizând fondul cauzei și constatând încălcarea art. 2 din Protocolul 7 la C.E.D.O., prin sentințele penale nr. 413/ S din 8 mai 2008 și nr. 414/ S din 12 mai 2008 a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov în vederea judecării apelurilor formulate de contestatori (inculpați) împotriva sentinței penale susmenționate, a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 196/2003 și nr. 197/2003 și a dispus punerea în libertate a inculpaților. Pentru a pronunța sentințele penale susmenționate, Tribunalul Brașov a reținut că inculpaților li s-a încălcat dreptul la un recurs efectiv, examinarea acuzației penale fiind făcută doar de prima instanță de judecată, nu și de instanța de apel (care prin decizia pronunțată, care este o hotărâre de desesizare nu a soluționat fondul cauzei).

Reținând că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi cenzurată pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar constatând încălcarea drepturilor inculpaților prevăzute de art. 129 din Constituție și de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, tribunalul a admis că singurul remediu prin care se poate proceda la repararea dreptului încălcat și, implicit, la înlăturarea împiedicării la executare, îl constituie asigurarea continuării judecării apelului, întreruptă prin decizia nr. 2011/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin trimiterea în acest scop a cauzei la instanța de apel, Curtea de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov, apreciind că tribunalul s-a substituit în fapt C.E.D.O., singura care potrivit normelor interne putea constata că s-au încălcat norme procedurale române în procesul de fond finalizat cu o hotărâre definitivă intrată în puterea lucrului judecat și pusă în executare, prin decizia penală nr. 70/ AP din 11 octombrie 2010 a admis excepția nelegalei sesizări a instanței și a constatat că apelurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 161/ S din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov au fost soluționate prin decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a acestei instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală nr. 1075 din 18 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de inculpați, a casat decizia și a trimis cauza pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Brașov cu motivarea că inculpații nu au avut posibilitatea efectivă de a promova o cale de atac total devolutivă împotriva hotărârii de condamnare, eroarea apărând urmare intervenției instanței de recurs care printr-o hotărâre total inadecvată juridic a sistat întreg circuitul judiciar de fond, obstrucționându-le inculpaților posibilitatea de a beneficia de dreptul efectiv la dublul grad de jurisdicție.

Instanța de apel reinvestită cu judecarea apelurilor inculpaților, prin decizia penală nr. l/ Ap din 11 ianuarie 2012 a dispus: Admiterea apelurilor declarate de inculpați, desființarea sentinței penale nr. 161/ S din data de 4 aprilie 2003 sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate acestora, al conținutului pedepsei accesorii și al dispoziției de restituire a unor mijloace materiale de probă și rejudecând în aceste limite: 1. A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M.: de 23 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

A redus pedepsele principale și pe cea complementară, aplicate inculpatului V.P.M.: - de la 23 de ani închisoare la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și de la 8 ani, la 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. - de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M. și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

2. A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. de: 23 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma complicității, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. A redus pedepsele principale și pe cea complementară aplicate inculpatului I.G.: - de la 23 de ani închisoare la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma complicității prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen.

și de la 8 ani la 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., - de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților V.P.M.

și I.G. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpaților perioada executată: - pentru inculpatul V.P.M. de la 5 februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv; - pentru inculpatul I.G. de la 5 februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv; A înlăturat din cuprinsul sentinței apelate mențiunea privind restituire către Curtea de Apel din Nafplio – Grecia, dosar nr. 6427/00 din 30 august 2001, a unui patent cu mâner din plastic, de culoare maro roșcat și a piciorului de masă din lemn, vopsit în maro. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 189 C. proc. pen., a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Brașov, a sumei de 150 lei reprezentând două onorarii parțiale (de câte 75 lei fiecare) ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, sumă ce se va include în cheltuielile judiciare avansate de stat. În considerentele deciziei instanța de apel a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect atât situația de fapt, constând în esență în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații V.P.M. și I.G. au atras în locuința lor din Gouves - Grecia pe victima C.I. cu intenția de a-i sustrage suma de 5000 DM, scop în care inculpatul V.P.M. i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un obiect contondent, respectiv cu un picior din lemn de la o masă, l-a legat cu o sârmă, iar inculpatul I.G.

l-a împiedicat să riposteze după care i-au sustras banii, cât și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Cererea inculpatului V.P.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, omor deosebit de grav și tâlhărie, în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, sau în infracțiunea de omor simplu, precum și cererea inculpatului I.G. de a fi achitat deoarece nu există probe care să dovedească vinovăția sa au fost respinse de instanța de apel cu motivarea că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu și menținută de instanța de fond este corectă, iar vinovăția inculpaților rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Instanța de apel a apreciat întemeiată cererea inculpaților de reducere a cuantumului pedepselor principale la care au fost condamnați, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, la câte 20 de ani închisoare, iar în privința cuantumului pedepsei accesorii, invocând jurisprudența în materie a C.E.D.O., în baza art. 71 C. pen., le-a interzis acestora exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. De asemenea, constatând că obiectele aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov au fost distruse urmare, pe de o parte, a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 161/S/2003, iar pe de altă parte, aplicării dispozițiilor legale care prevăd această posibilitate pentru instanța de executare, a înlăturat din hotărârea apelată dispoziția de restituire către autoritatea judiciară competentă din Grecia a patentului cu mâner din plastic, de culoare maro-roșcat și a piciorului de masă din lemn vopsit în maro.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații I.G. și V.P.M. Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (l) pct. 14 și 17 2 C. proc. pen., a susținut că, raportat la gravitatea deosebită a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, determinată de împrejurările în care au comis faptele și de urmarea produsă, decesul unei persoane, se impune menținerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond. S-a mai arătat în motivele de recurs depuse în scris și susținute oral că perioadele executate ce trebuiau deduse din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. sunt de la 5 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 și de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008. Inculpatul I.G., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc.

pen., a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu; - din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată; - se impunea reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care a fost deferit justiției.

În concluzie, inculpatul I.G. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în subsidiar achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în situația reținerii vinovăției, reducerea cuantumului pedepselor. Inculpatul V.P.M., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (l) pct. 10, 18, 17, 14 C. proc.

pen., a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu; - din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa în comiterea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată; - încadrarea juridică corectă a faptelor este în dispozițiile art. 183 C. pen., în subsidiar, în cele ale art. 175 lit. b) C. pen.; - se impunea reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și reducerea cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În concluzie, inculpatul V.P.M. a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în subsidiar, achitarea, iar în cazul reținerii vinovăției, schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. b) C. pen., reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet și inculpați care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 14, 17, 17 2 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul declarat de parchet. Analizând criticile aduse deciziei de către inculpați, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat V.P.M. este incident, între altele, când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturilor lor și să influențeze soluția procesului.

Contrar celor susținute de susnumitul recurent inculpat prin apărător, se constată că instanța de apel a analizat cererile prin care acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză că inculpatul a comis omorul pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Omisiunea instanței de apel de a menționa în mod expres că respinge cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului și, în consecință, nu atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. În ce-l privește pe recurentul inculpat I.G. care la rândul său a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu, Înalta Curte constată că o atare critică putea fi invocată numai de către inculpatul V.P.M., cu atât mai mult cu cât, cu ocazia dezbaterii apelului, singura solicitare a apărătorului ales al susnumitului recurent inculpat a fost aceea de achitare a acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocat de ambii recurenți este incident când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Apărările recurenților inculpați în sensul că nu au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată au fost verificate de instanța de apel care în mod judicios și temeinic argumentat le-a înlăturat, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpaților.

Analizând materialul probator administrat în cauză și anume, declarațiile recurenților inculpați date în cursul urmăririi penale în prezența apărătorilor aleși, care se coroborează cu procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală elene cu ocazia cercetării la fața locului, cu declarațiile părții civile C.M., sora victimei, ale martorilor I.I. și K.M. și cu concluziile actelor medico - legale, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt: În seara de 08 februarie 2000, în jurul orelor 19.00, în baza unei înțelegeri prealabile cu recurentul inculpat V.P.M. și la cererea acestuia, recurentul inculpat I.G. s-a deplasat la locuința victimei C.I. pe care l-a găsit în bucătărie împreună cu sora sa, partea civilă C.M.

și cu martorul I.I. Sub pretextul că la locuința sa și a recurentului inculpat V.P.M. a venit un patron grec care vroia să-i ia la muncă, recurentul inculpat I.G. i-a propus victimei, care tocmai venise de la muncă, să meargă cu el, pentru a traduce discuția pe care patronul grec urma să o aibă cu el și cu celălalt inculpat. Victima a acceptat propunerea recurentului inculpat I.G. și împreună au plecat la locuința acestuia și a celuilalt recurent inculpat. în timp ce victima urca scările exterioare ale imobilului pentru a intra în locuința recurenților, inculpatul V.P.M., prin surprindere, a lovit-o de mai multe ori în zona capului cu piciorul din lemn al unei mese, iar inculpatul I.G. a intervenit pentru a o împiedica să se apere sau să riposteze.

Recurentul inculpat V.P.M. a continuat să lovească victima și după ce aceasta a căzut în genunchi, fiind orbită de sângele care îi curgea din zona capului. Apoi cei doi recurenți inculpați au dezbrăcat victima de cămașa cu care era îmbrăcată, i-au luat suma de 5000 DM și au părăsit locuința. Victima a rămas căzută la podea, plină de sânge și inconștientă. Pentru a îngreuna o eventuală mișcare a victimei, recurenții inculpați i-au legat cu o sârmă mâna dreaptă de soba din fontă aflată în mijlocul camerei, după care au blocat ușa de acces în locuință proptind un scaun în dreptul acesteia. Apoi recurenții inculpați s-au deplasat pe jos până în localitatea S.L. unde, în jurul orelor 23,00 au apelat la martorul A.M., taximetrist, care i-a transportat până în Tripoli, de unde au luat un alt taxi cu care au ajuns în Atena, unde au dormit la un hotel, iar în data de 09 februarie 2000 au revenit în România.

Cadavrul victimei a fost găsit în dimineața de 09 februarie 2000, orele 07.00 de partea civilă C.M., sora victimei care, văzând că fratele său nu este acasă și cunoscând că a plecat cu recurentul inculpat I.G. a venit să o caute la locuința acestuia. Din procesul verbal medico - legal de necropsie și autopsie întocmit la data de 10 februarie 2000 de Serviciul medico - legal din Atena rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat leziunilor cerebrale foarte grave suferite (fracturi cominutive la nivelul calotei craniene, tenar, 1 nivelul frontal, parietal și temporal) care s-au produs prin lovire directă și repetată (patru răni deschise de 2 până la 5 cm. lungime la nivelul calotei) cu corp dur, capabil de a crea contuzii și de a tăia.

Ca leziuni externe - au fost identificate infiltrații hemoragice difuze la nivelul regiunii frontale și temporale, echimoză palpebrală la cei doi ochi, excoriații superficiale laterale la nivelul mâinii stângi, contuzie echimotică laterală la nivelul mâinii drepte, echimoze toracice. La autopsie, în plan cerebral, s-a constatat hemoragie difuză, contuzie a materiei cerebrale. Referitor la mecanismul de producere a leziunilor, în actele medico - legale, se reține că au fost produse de același obiect și anume, piciorul de masă, loviturile fiind aplicate atât cu partea lată cât și cu muchiile acestuia. Leziunile, respectiv rezultatul acțiunii, au fost determinate atât de forța impactului, cât și de suprafața de contact.

Fracturile cominutive au fost produse ca urmare a lovirii victimei cu forță în zona cutiei craniene; suprafața de contact fiind mică (muchia), presiunea exercitată asupra acestei suprafețe a fost mare. Restul leziunilor traumatice au indicat lovituri repetate interne vizând zone vitale ale corpului, îndeosebi capul și toracele. S-a concluzionat de către medicul legist că toate leziunile s-au produs în aceeași împrejurări. Susținerea recurenților inculpați în sensul că soluția de condamnare a lor dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel, se bazează exclusiv pe declarațiile părții civile C.M. nu este întemeiată. În cursul urmăririi penale, recurentul inculpat V.P.M. a recunoscut în prezența apărătorului său că a ucis victima, descriind loviturile pe care le-a aplicat acesteia și obiectul folosit la producerea lor.

Astfel, recurentul inculpat V.P.M. a arătat „eu am luat o bâtă de lângă masă și l-am lovit cu ea în cap, o dată mai tare și de vreo două ori peste față, iar apoi i-am mai dat 4-5 pumni când m-a lovit prima oară, I.G. a sărit în spatele lui încercând să-l prindă, să ne despartă, însă s-a scuturat și a scăpat de el .. după ce l-am lovit cu bâta a început să-i curgă sânge din frunte, iar în urma leziunilor primite, C. a căzut și atunci eu și cumnatul meu ne-am luat strictul necesar și am plecat lăsându-l acolo; chiar începuse să urle..”. Afirmațiile recurentului inculpat V.P.M. sunt confirmate de recurentul inculpat I.G. care, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului său a declarat: „victima a luat un scaun să se apere sau să lovească, nu știu de ce, iar V. m-a atins și pe mine cu lemnul peste mână, m-am retras și apoi în urma uneia dintre lovituri victima a căzut jos lângă pat, plină de sânge”.

Descrierea de către partea civilă C.M. a stării în care a găsit victima, legată și zăcând într-o baltă de sânge, rezultă și din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de autoritățile elene în care se menționează că la locul faptei „s-a observat o baltă de sânge sub capul mortului, iar lângă el era o tigaie răsturnată pe mâna lui dreaptă .. cadavrul prezenta fragmente de cenușă și cărbune pe el .. în cameră era și o masă de lemn, răsturnată și ruptă .. mâna dreaptă a mortului fusese legată foarte puternic cu o sârmă, lângă cadavru se afla sârma și un clește, în cameră s-a găsit piciorul de lemn de la măsuță, lung de 60 cm plin de sânge, la al cărui capăt era o bucată de pânză albă înnodată, plină de sânge”.

În sensul celor menționate în procesul verbal de cercetare la fața locului este și declarația polițistului care a efectuat cercetarea la locul faptei. Nu lipsit de relevanță în aprecierea vinovăției recurenților inculpați este și faptul că la întrebările semnificative legate de comiterea faptelor, întrebări ce le-au fost adresate la momentul biodetecției judiciare, la ambii au fost evidențiate modificări ale reactivității psiho-emoționale specifice comportamentului simulat. Declarațiile date de recurenți în faza cercetării judecătorești în care au susținut că nu sunt vinovați, revenind la ceea ce au afirmat în cursul urmăririi penale, în mod întemeiat au fost înlăturate de instanțele anterioare cu motivarea că inculpații nu au oferit o explicație plauzibilă care să justifice o atare revenire.

în plus, revenirea recurenților inculpați asupra celor afirmate inițial nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Împrejurarea că victima avea asupra sa suma de 5000 DM în momentul în care a plecat cu recurentul inculpat I.G. la locuința acestuia este dovedită cu declarația martorului I.I. care a fost prezent în locuința victimei când aceasta a acceptat să meargă la locuința recurenților și care a arătat că victima era îmbrăcată cu cămașa în care își ținea permanent banii, peste care purta un veston. A mai arătat martorul că victima reușise să adune în jur de 5000 DM, aspect confirmat de angajatorul victimei, martorul K.M. și de sora acesteia. Având în vedere materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că cererile recurenților inculpați de a fi achitați nu sunt întemeiate.

Recurentul inculpat V.P.M. se face vinovat de comiterea în concurs real a infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, cu concursul recurentului inculpat I.G. a atras în locuința sa, cu scopul de a-i sustrage banii, pe victima C.I., căruia i-a suprimat viața aplicându-i lovituri repetate în cap cu piciorul de lemn al unei mese, după care i-a sustras suma de 5000 DM. Recurentul inculpat I.G. se face vinovat de comiterea în concurs real a complicității la infracțiunea de omor deosebit de grav și a infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul V.P.M.

de a-i sustrage banii victimei C.I., l-a atras pe acesta în locuința lor și în timpul agresării victimei de către inculpatul V.P.M. a împiedicat-o pe aceasta să riposteze, după care împreună i-au sustras suma de 5000 DM. În ce privește cererea recurentului inculpat V.P.M. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, sau cea de omor calificat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Art. 176 lit. d) C. pen., incriminează omorul comis pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii. Acest element circumstanțial face ca fapta de omor să capete un pericol social sporit datorită scopului urmărit de infractor, anume acela de a săvârși ori ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii.

Prin urmare, pentru a încadra fapta de omor în dispozițiile art. 176 lit. d) C. pen., trebuie să se constate că omorul s-a comis în scopul săvârșirii sau ascunderii unei tâlhării sau piraterii, neavând relevanță dacă scopul urmărit de făptuitor s-a realizat ori nu. În ipoteza în care scopul s-a realizat efectiv, se aplică dispozițiile referitoare la concursul real de infracțiuni. Reținând că scopul urmărit de recurenți prin comiterea omorului și anume, sustragerea sumei de 5000 DM pe care victima o avea asupra sa, după ce în prealabil i-au fost aplicate multiple lovituri ce au condus la deces, a fost realizat, Înalta Curte constată în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și pe care și-a însușit-o și prima instanță de control judiciar că ne aflăm în prezența unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului real și nu în prezenta unei singure infracțiuni așa cum a susținut apărătorul inculpatului.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. și care în opinia apărării ar trebui reținută în sarcina recurentului inculpat se caracterizează prin existența vinovăției sub forma praeterintenției care presupune ca făptuitorul să săvârșească lovirea sau fapta de vătămare corporală cu intenție, iar urmarea mai gravă, moartea victimei să-i fie atribuită pe baza culpei.

Având în vedere activitatea materială obiectivă desfășurată de recurent, constând în lovirea victimei cu piciorul din lemn al unei mese, obiect apt a conduce la suprimarea vieții, zona corpului victimei în care au fost aplicate loviturile și anume, capul, care este o zonă vitală, intensitatea loviturilor (fracturi cominutive la nivelul calotei craniene tenar I, nivelul frontal, parietal și temporal), multitudinea acestora (patru răni deschise de 2 până la 5 cm lungime la nivelul calotei), atitudinea ulterioară a recurentului de a lega victima cu o sârmă pentru a obstrucționa posibilitatea ei de a se mișca și de a o lăsa căzută la podea, plină de sânge, în stare de inconștiență, Înalta Curte constată că inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei și nu doar de a o lovi sau de a-i produce vătămări corporale.

În ce privește cererea de a se reține în sarcina recurentului inculpat infracțiunea de omor calificat prevăzut de art. 175 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată, din probele administrate în cauză, nerezultând că acesta a ucis victima în vederea realizării unui interes material, constând într-un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială ca de ex: dobândirea unei succesiuni, stingerea unei obligații ori stingerea unor datorii, încasarea pretinsei promisiuni pentru săvârșirea omorului, obținerea unor sume de bani, a unor bunuri materiale ori a unor titluri de valoare etc. Nici motivul de recurs vizând individualizarea judiciară a pedepselor, invocat atât de recurenții inculpați, în opinia cărora se impunea reținerea de circumstanțe atenuante judiciare cu consecința reducerii sancțiunilor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracțiunile deduse judecății, cât și de parchet care a cerut menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond și care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc.

pen., nu este întemeiat. Nu se justifică reținerea în favoarea recurenților inculpați a circumstanțelor atenuante judiciare față de gravitatea infracțiunilor comise, determinată de modul în care au fost săvârșite, scopul urmărit și urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în suprimarea vieții unei persoane. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază, raportat la intervalul de timp, scurs de la data comiterii faptelor (8 februarie 2000), la persoana recurenților inculpați care nu au antecedente penale și la atitudinea acestora de a se prezenta în fața autorităților, că nu se impune majorarea cuantumului pedepselor așa cum a cerut parchetul. Este întemeiată critica adusă sentinței și deciziei de către parchet în ce privește perioada executată în detenție ce trebuia dedusă din pedeapsa aplicată recurentului inculpat I.G.

Din actele dosarului rezultă că recurentul inculpat a fost arestat preventiv de la data de 5 februarie 2002 până la data de 17 octombrie 2003, când a fost pus în libertate, măsura arestării preventive fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Ulterior, începând cu data de 5 mai 2004, recurentul inculpat s-a aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 de ani închisoare aplicată de instanța de fond (potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2003, dosar nr. 1366/P/2002) până la data de 23 mai 2008 când a fost pus în libertate, conform sentinței penale nr. 413/ S din 12 mai 2000 a Tribunalului Brașov. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., se va admite recursul declarat de parchet, se vor casa în parte sentința și decizia și, rejudecând, se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat I.G. prevenția de la 5 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 și de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008. Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței și deciziei se vor menține în rest dispozițiile acestora. Referitor la recursurile declarate de inculpații I.G. și V.P.M. , se vor respinge, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plat cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parțial datorat apărătorilor desemnați din oficiu, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. l/ Ap. din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte sentința penală nr. 161/ S din 04 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov și decizia recurată numai în ceea ce privește perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. și rejudecând: Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. prevenția de la 05 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 și de la 05 mai 2004 la 23 mai 2008. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate care nu contravin prezentei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.G.

și V.P.M. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat V.P.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat I.G. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.