ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 161/ S din 4

aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov, au fost condamnați inculpații:

- V.P.M., la 23 de ani închisoare și 8

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 și 176 lit. d) C. pen. și la 18 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenționate și s-a dispus ca

inculpatul V.P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei

rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data

de 5 februarie 2002 până la data pronunțării sentinței și s-a menținut în

continuare arestarea preventivă.

- I.G., la 23 de ani închisoare și 8

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav,

faptă prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 și 176 lit. d) C. pen.

și la 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenționate și s-a dispus ca

inculpatul I.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei

rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data

de 5 februarie 2002 până la data pronunțării sentinței și s-a menținut în

continuare arestarea preventivă.

Au fost obligați, în solidar,

inculpații la plata către partea civilă C.M. a sumelor de 4080 Euro sau

contravaloarea în lei la data plății și, respectiv, de 80.000.000 Rol cu titlu

de despăgubiri civile.

Au mai fost obligați, în solidar,

inculpații la plata sumelor de cate 100.000.000 Rol cu titlu de daune morale

către părțile civile C.M. și C.E.

Au fost respinse celelalte pretenții

formulate de părțile civile C.M., C.E., I.V. și T.A.

Împotriva sentinței au formulat

apeluri părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V. și T.A. și inculpații V.P.M. și

I.G. Prin decizia penală nr. 292/ Ap din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel

Brașov a admis apelurile declarate de părțile civile și inculpați, a desființat

sentința și, în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov în vederea completării urmăririi

penale.

Prin aceeași decizie s-a dispus

înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G. cu măsura obligării

de a nu părăsi țara, punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este

arestat în altă cauză și s-a prelungit cu 30 de zile măsura arestării

preventive a inculpatului V.P.M.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri părțile civile C.M., C.E., C.M., I.V., T.A. și Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov pentru greșita restituire a cauzei la parchet și greșita

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, în ce-l privește pe inculpatul I.G.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004, a admis

recursurile declarate de parchet și părțile civile, a casat decizia, a menținut

sentința și a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaților timpul

arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 15 aprilie 2004 pentru

inculpatul V.P.M. și de la 5 februarie 2002 la data punerii în libertate pentru

inculpatul I.G.

Ca urmare a deciziei pronunțată de

instanța de recurs au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.

196/2003 din 26 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.M. și nr. 197/2003 din 26

aprilie 2004 pentru inculpatul I.G.

La data de 23 octombrie 2010,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a solicitat revizuirea deciziei

penale nr. 2011/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere respinsă.

Tribunalul Brașov, sesizat cu

judecarea unor contestații privind executarea sentinței penale nr. 161/ S din 4

aprilie 2003, analizând fondul cauzei și constatând încălcarea art. 2 din

Protocolul 7 la C.E.D.O., prin sentințele penale nr. 413/ S din 8 mai 2008 și nr.

414/ S din 12 mai 2008 a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov în

vederea judecării apelurilor formulate de contestatori (inculpați) împotriva

sentinței penale susmenționate, a anulat mandatele de executare a pedepsei

închisorii nr. 196/2003 și nr. 197/2003 și a dispus punerea în libertate a

inculpaților.

Pentru a pronunța sentințele penale

susmenționate, Tribunalul Brașov a reținut că inculpaților li s-a încălcat

dreptul la un recurs efectiv, examinarea acuzației penale fiind făcută doar de

prima instanță de judecată, nu și de instanța de apel (care prin decizia

pronunțată, care este o hotărâre de desesizare nu a soluționat fondul cauzei).

Reținând că decizia pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi

cenzurată pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art.

461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar constatând încălcarea drepturilor

inculpaților prevăzute de art. 129 din Constituție și de art. 2 din Protocolul nr.

7 la Convenție, tribunalul a admis că singurul remediu prin care se poate

proceda la repararea dreptului încălcat și, implicit, la înlăturarea

împiedicării la executare, îl constituie asigurarea continuării judecării

apelului, întreruptă prin decizia nr. 2011/2004 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin trimiterea în acest scop a cauzei la instanța de

apel, Curtea de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov, apreciind că

tribunalul s-a substituit în fapt C.E.D.O., singura care potrivit normelor

interne putea constata că s-au încălcat norme procedurale române în procesul de

fond finalizat cu o hotărâre definitivă intrată în puterea lucrului judecat și

pusă în executare, prin decizia penală nr. 70/ AP din 11 octombrie 2010 a admis

excepția nelegalei sesizări a instanței și a constatat că apelurile formulate

de inculpați împotriva sentinței penale nr. 161/ S din 4 aprilie 2003 a

Tribunalului Brașov au fost soluționate prin decizia penală nr. 292 din 17

octombrie 2003 a acestei instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 2011 din

15 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală nr. 1075 din 18

martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate

de inculpați, a casat decizia și a trimis cauza pentru continuarea judecării

apelurilor la Curtea de Apel Brașov cu motivarea că inculpații nu au avut

posibilitatea efectivă de a promova o cale de atac total devolutivă împotriva

hotărârii de condamnare, eroarea apărând urmare intervenției instanței de recurs

care printr-o hotărâre total inadecvată juridic a sistat întreg circuitul

judiciar de fond, obstrucționându-le inculpaților posibilitatea de a beneficia

de dreptul efectiv la dublul grad de jurisdicție.

Instanța de apel reinvestită cu

judecarea apelurilor inculpaților, prin decizia penală nr. l/ Ap din 11

ianuarie 2012 a dispus:

Admiterea apelurilor declarate de

inculpați, desființarea sentinței penale nr. 161/ S din data de 4 aprilie 2003

sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate acestora, al

conținutului pedepsei accesorii și al dispoziției de restituire a unor mijloace

materiale de probă și rejudecând în aceste limite:

pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M.: de 23 de ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174,

art. 176 lit. d) C. pen. și 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

A redus pedepsele principale și pe cea

complementară, aplicate inculpatului V.P.M.:

- de la 23 de ani închisoare la 20 de

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav

prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și de la 8 ani, la 6 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

- de la 18 ani închisoare la 15 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M. și a

dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 6

ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. de: 23 de ani de închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma complicității,

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și

18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

A redus pedepsele principale și pe cea

complementară aplicate inculpatului I.G.:

- de la 23 de ani închisoare la 20 de

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma

complicității prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit.

d) C. pen. și de la 8 ani la 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

- de la 18 ani închisoare la 15 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. și a dispus

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 6 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpaților V.P.M. și I.G. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut din

durata pedepsei închisorii aplicate inculpaților perioada executată:

- pentru inculpatul V.P.M. de la 5

februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv;

- pentru inculpatul I.G. de la 5

februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv;

A înlăturat din cuprinsul sentinței

apelate mențiunea privind restituire către Curtea de Apel din Nafplio – Grecia,

dosar nr. 6427/00 din 30 august 2001, a unui patent cu mâner din plastic, de

culoare maro roșcat și a piciorului de masă din lemn, vopsit în maro.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate. În baza art. 189 C. proc. pen., a dispus avansarea din fondurile

Ministerului Justiției, către Baroul Brașov, a sumei de 150 lei reprezentând

două onorarii parțiale (de câte 75 lei fiecare) ale apărătorilor desemnați din

oficiu pentru inculpați, sumă ce se va include în cheltuielile judiciare

avansate de stat.

În considerentele deciziei instanța de

apel a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect atât situația de fapt,

constând în esență în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, în baza unei

înțelegeri prealabile, inculpații V.P.M. și I.G. au atras în locuința lor din

Gouves - Grecia pe victima C.I. cu intenția de a-i sustrage suma de 5000 DM,

scop în care inculpatul V.P.M. i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului

cu un obiect contondent, respectiv cu un picior din lemn de la o masă, l-a

legat cu o sârmă, iar inculpatul I.G. l-a împiedicat să riposteze după care

i-au sustras banii, cât și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată.

Cererea inculpatului V.P.M. de

schimbare a încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni pentru

care a fost trimis în judecată, omor deosebit de grav și tâlhărie, în

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, sau în infracțiunea de omor

simplu, precum și cererea inculpatului I.G. de a fi achitat deoarece nu există

probe care să dovedească vinovăția sa au fost respinse de instanța de apel cu

motivarea că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu și menținută

de instanța de fond este corectă, iar vinovăția inculpaților rezultă din

materialul probator administrat în cauză.

Instanța de apel a apreciat întemeiată

cererea inculpaților de reducere a cuantumului pedepselor principale la care au

fost condamnați, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, la

câte 20 de ani închisoare, iar în privința cuantumului pedepsei accesorii,

invocând jurisprudența în materie a C.E.D.O., în baza art. 71 C. pen., le-a

interzis acestora exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen.

De asemenea, constatând că obiectele

aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov au fost distruse

urmare, pe de o parte, a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 161/S/2003,

iar pe de altă parte, aplicării dispozițiilor legale care prevăd această

posibilitate pentru instanța de executare, a înlăturat din hotărârea apelată

dispoziția de restituire către autoritatea judiciară competentă din Grecia a

patentului cu mâner din plastic, de culoare maro-roșcat și a piciorului de masă

din lemn vopsit în maro.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații I.G. și V.P.M.

Parchetul, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 14 și 17

2

C. proc.

pen., a susținut că, raportat la gravitatea deosebită a infracțiunilor pentru

care inculpații au fost trimiși în judecată, determinată de împrejurările în

care au comis faptele și de urmarea produsă, decesul unei persoane, se impune

menținerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de

fond.

S-a mai arătat în motivele de recurs

depuse în scris și susținute oral că perioadele executate ce trebuiau deduse

din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. sunt de la 5 februarie 2002 la 17

octombrie 2003 și de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008.

Inculpatul I.G., invocând cazurile de

casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc.

pen., a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două

infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu;

- din probele administrate în cauză nu

rezultă vinovăția sa în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în

judecată;

- se impunea reținerea în favoarea sa

de circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută

de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care a fost deferit

justiției.

În concluzie, inculpatul I.G. a

solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

în subsidiar achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în situația reținerii

vinovăției, reducerea cuantumului pedepselor.

Inculpatul V.P.M., invocând cazurile

de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (l) pct. 10, 18, 17, 14 C.

proc. pen., a susținut că decizia este nelegală și netemeinică pentru

următoarele motive:

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra cererilor prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două infracțiuni, omor

deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu;

- din probele administrate în cauză nu

rezultă vinovăția sa în comiterea celor două infracțiuni pentru care a fost

trimis în judecată;

- încadrarea juridică corectă a

faptelor este în dispozițiile art. 183 C. pen., în subsidiar, în cele ale art. 175

lit. b) C. pen.;

- se impunea reținerea în favoarea sa

de circumstanțe atenuante și reducerea cuantumului pedepselor sub limita minimă

prevăzută de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată.

În concluzie, inculpatul V.P.M. a

solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de apel, în subsidiar, achitarea, iar în cazul reținerii

vinovăției, schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni, omor

deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit.

b) C. pen., reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor sub

limita minimă prevăzută de lege.

Examinând hotărârea atacată atât prin

prisma motivelor invocate de parchet și inculpați care se circumscriu cazurilor

de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 14, 17, 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul

declarat de parchet.

Analizând criticile aduse deciziei de

către inculpați, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat V.P.M. este

incident, între altele, când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri

esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturilor lor și să

influențeze soluția procesului.

Contrar celor susținute de susnumitul

recurent inculpat prin apărător, se constată că instanța de apel a analizat

cererile prin care acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor

din cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată într-o singură

infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor

simplu, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză că

inculpatul a comis omorul pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Omisiunea instanței de apel de a

menționa în mod expres că respinge cererile inculpatului de schimbare a

încadrării juridice a faptelor, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unei cereri

esențiale de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția

procesului și, în consecință, nu atrage incidența cazului de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În ce-l privește pe recurentul

inculpat I.G. care la rândul său a invocat incidența în cauză a prevederilor art.

385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni, omor

deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură infracțiune, cea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu, Înalta Curte constată că

o atare critică putea fi invocată numai de către inculpatul V.P.M., cu atât mai

mult cu cât, cu ocazia dezbaterii apelului, singura solicitare a apărătorului ales

al susnumitului recurent inculpat a fost aceea de achitare a acestuia pentru infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocat de ambii recurenți este incident când

s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Apărările recurenților inculpați în

sensul că nu au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată au

fost verificate de instanța de apel care în mod judicios și temeinic argumentat

le-a înlăturat, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză

că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea

juridică a faptelor și vinovăția inculpaților.

Analizând materialul probator

administrat în cauză și anume, declarațiile recurenților inculpați date în

cursul urmăririi penale în prezența apărătorilor aleși, care se coroborează cu

procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală elene cu ocazia

cercetării la fața locului, cu declarațiile părții civile C.M., sora victimei,

ale martorilor I.I. și K.M. și cu concluziile actelor medico - legale, Înalta Curte

reține următoarea situație de fapt:

În seara de 08 februarie 2000, în

jurul orelor 19.00, în baza unei înțelegeri prealabile cu recurentul inculpat V.P.M.

și la cererea acestuia, recurentul inculpat I.G. s-a deplasat la locuința

victimei C.I. pe care l-a găsit în bucătărie împreună cu sora sa, partea civilă

C.M. și cu martorul I.I.

Sub pretextul că la locuința sa și a

recurentului inculpat V.P.M. a venit un patron grec care vroia să-i ia la

muncă, recurentul inculpat I.G. i-a propus victimei, care tocmai venise de la

muncă, să meargă cu el, pentru a traduce discuția pe care patronul grec urma să

o aibă cu el și cu celălalt inculpat. Victima a acceptat propunerea recurentului

inculpat I.G. și împreună au plecat la locuința acestuia și a celuilalt recurent

inculpat. în timp ce victima urca scările exterioare ale imobilului pentru a intra

în locuința recurenților, inculpatul V.P.M., prin surprindere, a lovit-o de mai

multe ori în zona capului cu piciorul din lemn al unei mese, iar inculpatul I.G.

a intervenit pentru a o împiedica să se apere sau să riposteze. Recurentul inculpat

V.P.M. a continuat să lovească victima și după ce aceasta a căzut în genunchi, fiind

orbită de sângele care îi curgea din zona capului.

Apoi cei doi recurenți inculpați au

dezbrăcat victima de cămașa cu care era îmbrăcată, i-au luat suma de 5000 DM și

au părăsit locuința. Victima a rămas căzută la podea, plină de sânge și

inconștientă.

Pentru a îngreuna o eventuală mișcare

a victimei, recurenții inculpați i-au legat cu o sârmă mâna dreaptă de soba din

fontă aflată în mijlocul camerei, după care au blocat ușa de acces în locuință

proptind un scaun în dreptul acesteia.

Apoi recurenții inculpați s-au

deplasat pe jos până în localitatea S.L. unde, în jurul orelor 23,00 au apelat

la martorul A.M., taximetrist, care i-a transportat până în Tripoli, de unde au

luat un alt taxi cu care au ajuns în Atena, unde au dormit la un hotel, iar în

data de 09 februarie 2000 au revenit în România.

Cadavrul victimei a fost găsit în

dimineața de 09 februarie 2000, orele 07.00 de partea civilă C.M., sora

victimei care, văzând că fratele său nu este acasă și cunoscând că a plecat cu recurentul

inculpat I.G. a venit să o caute la locuința acestuia.

Din procesul verbal medico - legal de

necropsie și autopsie întocmit la data de 10 februarie 2000 de Serviciul medico

- legal din Atena rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

leziunilor cerebrale foarte grave suferite (fracturi cominutive la nivelul

calotei craniene, tenar, 1 nivelul frontal, parietal și temporal) care s-au

produs prin lovire directă și repetată (patru răni deschise de 2 până la 5 cm.

lungime la nivelul calotei) cu corp dur, capabil de a crea contuzii și de a

tăia. Ca leziuni externe - au fost identificate infiltrații hemoragice difuze

la nivelul regiunii frontale și temporale, echimoză palpebrală la cei doi ochi,

excoriații superficiale laterale la nivelul mâinii stângi, contuzie echimotică

laterală la nivelul mâinii drepte, echimoze toracice. La autopsie, în plan

cerebral, s-a constatat hemoragie difuză, contuzie a materiei cerebrale.

Referitor la mecanismul de producere a

leziunilor, în actele medico - legale, se reține că au fost produse de același

obiect și anume, piciorul de masă, loviturile fiind aplicate atât cu partea

lată cât și cu muchiile acestuia. Leziunile, respectiv rezultatul acțiunii, au

fost determinate atât de forța impactului, cât și de suprafața de contact.

Fracturile cominutive au fost produse ca urmare a lovirii victimei cu forță în

zona cutiei craniene; suprafața de contact fiind mică (muchia), presiunea

exercitată asupra acestei suprafețe a fost mare. Restul leziunilor traumatice

au indicat lovituri repetate interne vizând zone vitale ale corpului, îndeosebi

capul și toracele. S-a concluzionat de către medicul legist că toate leziunile

s-au produs în aceeași împrejurări.

Susținerea recurenților inculpați în

sensul că soluția de condamnare a lor dispusă de instanța de fond și menținută

de instanța de apel, se bazează exclusiv pe declarațiile părții civile C.M. nu

este întemeiată.

În cursul urmăririi penale, recurentul

inculpat V.P.M. a recunoscut în prezența apărătorului său că a ucis victima,

descriind loviturile pe care le-a aplicat acesteia și obiectul folosit la

producerea lor.

Astfel, recurentul inculpat V.P.M. a

arătat „eu am luat o bâtă de lângă masă și l-am lovit cu ea în cap, o dată mai

tare și de vreo două ori peste față, iar apoi i-am mai dat 4-5 pumni când m-a

lovit prima oară, I.G. a sărit în spatele lui încercând să-l prindă, să ne

despartă, însă s-a scuturat și a scăpat de el .. după ce l-am lovit cu bâta a

început să-i curgă sânge din frunte, iar în urma leziunilor primite, C. a căzut

și atunci eu și cumnatul meu ne-am luat strictul necesar și am plecat lăsându-l

acolo; chiar începuse să urle..”.

Afirmațiile recurentului inculpat V.P.M.

sunt confirmate de recurentul inculpat I.G. care, cu ocazia audierii în cursul

urmăririi penale, în prezența apărătorului său a declarat: „victima a luat un

scaun să se apere sau să lovească, nu știu de ce, iar V. m-a atins și pe mine

cu lemnul peste mână, m-am retras și apoi în urma uneia dintre lovituri victima

a căzut jos lângă pat, plină de sânge”.

Descrierea de către partea civilă C.M.

a stării în care a găsit victima, legată și zăcând într-o baltă de sânge,

rezultă și din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de

autoritățile elene în care se menționează că la locul faptei „s-a observat o

baltă de sânge sub capul mortului, iar lângă el era o tigaie răsturnată pe mâna

lui dreaptă .. cadavrul prezenta fragmente de cenușă și cărbune pe el .. în

cameră era și o masă de lemn, răsturnată și ruptă .. mâna dreaptă a mortului

fusese legată foarte puternic cu o sârmă, lângă cadavru se afla sârma și un

clește, în cameră s-a găsit piciorul de lemn de la măsuță, lung de 60 cm plin

de sânge, la al cărui capăt era o bucată de pânză albă înnodată, plină de sânge”.

În sensul celor menționate în procesul verbal de cercetare la fața locului este

și declarația polițistului care a efectuat cercetarea la locul faptei.

Nu lipsit de relevanță în aprecierea

vinovăției recurenților inculpați este și faptul că la întrebările

semnificative legate de comiterea faptelor, întrebări ce le-au fost adresate la

momentul biodetecției judiciare, la ambii au fost evidențiate modificări ale reactivității

psiho-emoționale specifice comportamentului simulat.

Declarațiile date de recurenți în faza

cercetării judecătorești în care au susținut că nu sunt vinovați, revenind la

ceea ce au afirmat în cursul urmăririi penale, în mod întemeiat au fost înlăturate

de instanțele anterioare cu motivarea că inculpații nu au oferit o explicație

plauzibilă care să justifice o atare revenire. în plus, revenirea recurenților

inculpați asupra celor afirmate inițial nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză.

Împrejurarea că victima avea asupra sa

suma de 5000 DM în momentul în care a plecat cu recurentul inculpat I.G. la

locuința acestuia este dovedită cu declarația martorului I.I. care a fost

prezent în locuința victimei când aceasta a acceptat să meargă la locuința

recurenților și care a arătat că victima era îmbrăcată cu cămașa în care își

ținea permanent banii, peste care purta un veston. A mai arătat martorul că

victima reușise să adune în jur de 5000 DM, aspect confirmat de angajatorul

victimei, martorul K.M. și de sora acesteia.

Având în vedere materialul probator

administrat în cauză, Înalta Curte constată că cererile recurenților inculpați

de a fi achitați nu sunt întemeiate.

Recurentul inculpat V.P.M. se face

vinovat de comiterea în concurs real a infracțiunilor de omor deosebit de grav

și tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, cu

concursul recurentului inculpat I.G. a atras în locuința sa, cu scopul de a-i

sustrage banii, pe victima C.I., căruia i-a suprimat viața aplicându-i lovituri

repetate în cap cu piciorul de lemn al unei mese, după care i-a sustras suma de

5000 DM.

Recurentul inculpat I.G. se face

vinovat de comiterea în concurs real a complicității la infracțiunea de omor

deosebit de grav și a infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că în seara

zilei de 8 februarie 2000, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul V.P.M.

de a-i sustrage banii victimei C.I., l-a atras pe acesta în locuința lor și în

timpul agresării victimei de către inculpatul V.P.M. a împiedicat-o pe aceasta

să riposteze, după care împreună i-au sustras suma de 5000 DM.

În ce privește cererea recurentului

inculpat V.P.M. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din

cele două infracțiuni, omor deosebit de grav și tâlhărie, într-o singură

infracțiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, sau cea de omor

calificat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Art. 176 lit. d) C. pen., incriminează

omorul comis pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau

piraterii. Acest element circumstanțial face ca fapta de omor să capete un

pericol social sporit datorită scopului urmărit de infractor, anume acela de a

săvârși ori ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii.

Prin urmare, pentru a încadra fapta de

omor în dispozițiile art. 176 lit. d) C. pen., trebuie să se constate că omorul

s-a comis în scopul săvârșirii sau ascunderii unei tâlhării sau piraterii, neavând

relevanță dacă scopul urmărit de făptuitor s-a realizat ori nu.

În ipoteza în care scopul s-a realizat

efectiv, se aplică dispozițiile referitoare la concursul real de infracțiuni.

Reținând că scopul urmărit de

recurenți prin comiterea omorului și anume, sustragerea sumei de 5000 DM pe

care victima o avea asupra sa, după ce în prealabil i-au fost aplicate multiple

lovituri ce au condus la deces, a fost realizat, Înalta Curte constată în acord

cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și pe care și-a însușit-o și

prima instanță de control judiciar că ne aflăm în prezența unei pluralități de

infracțiuni sub forma concursului real și nu în prezenta unei singure

infracțiuni așa cum a susținut apărătorul inculpatului.

Infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. și care în opinia apărării

ar trebui reținută în sarcina recurentului inculpat se caracterizează prin

existența vinovăției sub forma praeterintenției care presupune ca făptuitorul

să săvârșească lovirea sau fapta de vătămare corporală cu intenție, iar urmarea

mai gravă, moartea victimei să-i fie atribuită pe baza culpei.

Având în vedere activitatea materială

obiectivă desfășurată de recurent, constând în lovirea victimei cu piciorul din

lemn al unei mese, obiect apt a conduce la suprimarea vieții, zona corpului

victimei în care au fost aplicate loviturile și anume, capul, care este o zonă

vitală, intensitatea loviturilor (fracturi cominutive la nivelul calotei

craniene tenar I, nivelul frontal, parietal și temporal), multitudinea acestora

(patru răni deschise de 2 până la 5 cm lungime la nivelul calotei), atitudinea

ulterioară a recurentului de a lega victima cu o sârmă pentru a obstrucționa

posibilitatea ei de a se mișca și de a o lăsa căzută la podea, plină de sânge,

în stare de inconștiență, Înalta Curte constată că inculpatul a acționat cu intenția

directă de a suprima viața victimei și nu doar de a o lovi sau de a-i produce

vătămări corporale.

În ce privește cererea de a se reține

în sarcina recurentului inculpat infracțiunea de omor calificat prevăzut de art.

175 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată, din probele

administrate în cauză, nerezultând că acesta a ucis victima în vederea

realizării unui interes material, constând într-un folos, avantaj sau beneficiu

de natură patrimonială ca de ex: dobândirea unei succesiuni, stingerea unei

obligații ori stingerea unor datorii, încasarea pretinsei promisiuni pentru săvârșirea

omorului, obținerea unor sume de bani, a unor bunuri materiale ori a unor

titluri de valoare etc.

Nici motivul de recurs vizând

individualizarea judiciară a pedepselor, invocat atât de recurenții inculpați,

în opinia cărora se impunea reținerea de circumstanțe atenuante judiciare cu

consecința reducerii sancțiunilor sub limita minimă prevăzută de textele de

lege care incriminează infracțiunile deduse judecății, cât și de parchet care a

cerut menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond și care se circumscrie

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (l) pct. 14 C. proc.

pen., nu este întemeiat.

Nu se justifică reținerea în favoarea

recurenților inculpați a circumstanțelor atenuante judiciare față de gravitatea

infracțiunilor comise, determinată de modul în care au fost săvârșite, scopul

urmărit și urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în suprimarea

vieții unei persoane.

Pe de altă parte, Înalta Curte

apreciază, raportat la intervalul de timp, scurs de la data comiterii faptelor

(8 februarie 2000), la persoana recurenților inculpați care nu au antecedente

penale și la atitudinea acestora de a se prezenta în fața autorităților, că nu

se impune majorarea cuantumului pedepselor așa cum a cerut parchetul.

Este întemeiată critica adusă

sentinței și deciziei de către parchet în ce privește perioada executată în

detenție ce trebuia dedusă din pedeapsa aplicată recurentului inculpat I.G.

Din actele dosarului rezultă că

recurentul inculpat a fost arestat preventiv de la data de 5 februarie 2002

până la data de 17 octombrie 2003, când a fost pus în libertate, măsura

arestării preventive fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Ulterior, începând cu data de 5 mai

2004, recurentul inculpat s-a aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 de

ani închisoare aplicată de instanța de fond (potrivit mandatului de executare a

pedepsei închisorii nr. 197/2003, dosar nr. 1366/P/2002) până la data de 23 mai

2008 când a fost pus în libertate, conform sentinței penale nr. 413/ S din 12 mai

2000 a Tribunalului Brașov.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se vor

casa în parte sentința și decizia și, rejudecând, se va deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat I.G. prevenția de la 5 februarie 2002 la 17

octombrie 2003 și de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008.

Neconstatând din oficiu alte motive de

nelegalitate și netemeinicie a sentinței și deciziei se vor menține în rest

dispozițiile acestora.

Referitor la recursurile declarate de

inculpații I.G. și V.P.M. , se vor respinge, ca nefondate, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plat cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul parțial datorat apărătorilor desemnați din oficiu, urmând

a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. l/ Ap. din 17

ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte sentința penală nr. 161/

S din 04 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov și decizia recurată numai

în ceea ce privește perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. și

rejudecând:

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului I.G. prevenția de la 05 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 și de

la 05 mai 2004 la 23 mai 2008.

Menține restul dispozițiilor

hotărârilor atacate care nu contravin prezentei.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.G. și V.P.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat V.P.M. la

plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat I.G. la

plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 150 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

noiembrie 2012.